FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Valori Morale

HomeValori Morale

Adevăratul eveniment politic major al sfârșitului de săptămâna nu a fost vizita lui Victor Ponta și Crin Antonescu pe dealurile bucovinene sau fâțâială cu zâmbet automat a lui Emil Boc din orașul său, ci ceremonia dezvelirii bustului lui Adrian Păunescu de la București, prilej cu care am revăzut reînchegându-se acea solidaritate tovărășească de care credeam …

Jurnalul Național își face datoria față de patronul Felix – Dan Voiculescu după numele trecut în catastiful Senatului – și mai dă o scaltoacă mult-urâtului Președinte al României Traian Băsescu, de data asta în relația cu Olanda. Prin semnătura lui Dan Constantin, Felix și-a informat națiunea că Băsescu a amânat sine die primirea noului Ambasador …

Aldo Sterone este un umorist de origine algeriană ce trăieşte în Marea Britanie. El a cunoscut islamismul din interior şi, în acest articol, îi pune pe francezi în gardă în privinţa acestei ideologii criminale. Iată un francez de origine algeriană cu mai mult de 15 condamnări, adunate cât timp a fost minor. Este ceea ce …

Câteva fotografii facute ieri, 24 martie, în ajunul Bunei Vestiri, la „Marsul pentru viata” organizat în Bucuresti. Au participat câteva sute de persoane, considerabil mai multe decât anul trecut. Dupa fotografiile noastre, un fotoreportaj fain realizat de cei de la ziarul Gândul cu imagini de la Bucuresti si Timisoara si cu informatii de la evenimentul …

Care este legătura dintre avort și liberalism? Apărarea libertății de a alege și de a dispune de propriul corp, ne vor spune liberalii, socialiștii, ecologiștii, comuniștii și anarhiștii care alcătuiesc oștirea atât de eterogenă a Stângii.

ro_RORomanian