FUNDATIA IOAN BARBUS

Atlantic Council: Europa trebuie să înceteze finanțarea crimelor de război ale lui Putin din Ucraina

În timp ce războiul dă în clocot în Ucraina, țările UE continuă să trimită aproximativ un miliard de euro pe zi Rusiei ca plată pentru importurile de petrol și gaze. Banii europeni sunt forța motrice a mașinii de război a lui Putin, scrie Basil Kalymon, profesor de finanțe la Ivey Bussiness School de la Western University din Canada, într-un articol pentru Atlantic Council.

Aproximativ 60% din exporturile rusești de petrol și 75% din exporturile rusești de gaz se duc în Europa, potrivit datelor Agenției Internaționale de Energie. Veniturile din petrol și gaze sunt cruciale pentru continuarea efortului de război rusesc și constituie, potrivit estimărilor, 45% din bugetul de stat al țării. Fără aceste fonduri, economia Rusiei s-ar prăbuși și capacitatea lui Putin de a continua invazia Ucrainei s-ar reduce dramatic.

Din păcate, până acum UE s-a opus apelurilor de a interzice importurile de gaz și petrol din Rusia. Oficialii UE au împiedicat impunerea unui embargo pe energie în ciuda indignării masive legate de invazia ilegală a lui Putin și a faptului evident că rușii comit crime de război împotriva civililor ucraineni.

Această reticență oglindește nivelul de dependență al Europei de energia rusească. Europa se bazează pe Rusia pentru 20% din petrol și 32% din aprovizionarea sa cu gaz. Una dintre cele mai expuse economii este Germania, a cărei dependență de gazul rusesc era de circa 55% înainte de război.

 

Potrivit unui studiu elaborat de Goldman Sacks, o interdicție totală a importurilor de gaze rusești în Uniunea Europeană pentru restul anului 2022 ar duce la încetinirea creșterii economice în zona euro cu 2,2% și la o scădere cu 3,4% în Germania. Deși aceste cifre sunt destul de semnificative, poate pretinde Europa la modul serios că nu-și poate permite un asemenea efort pe timp de război pentru a-l opri pe Putin?

Precauția economică a Europei pare destul de greu de justificat când este privită din Ucraina, care se confruntă cu distrugerea sistematică a economiei și infrastructurii naționale ca parte a efortului de război al Rusiei. Potrivit Băncii Mondiale, economia Ucrainei se va contracta cu 45% în 2022.

 

Blocuri de locuințe din Mariupol, bombardate de ruși

Cu toate că o interdicție imediată asupra importurilor de petrol rusesc va avea consecințe negative asupra economiilor UE, tehnic ea este posibilă. Piața internațională de petrol este enormă, iar surse alternative de aprovizionare pot fi găsite relativ repede. Desigur, va trebui să se facă față prețurilor crescute la petrol, deși producătorii OPEC au o capacitate în exces și motive să evite o piață haotică.

Creșterile prețurilor la țiței ar avea un impact imediat, va reduce atât cererea UE, cât și cererea cea globală de petrol. În același timp, prețurile mai mari vor încuraja creșterea producției din diferite surse secundare, în special din SUA. Rusia ar putea găsi alți clienți, dar probabil va vinde la un preț și volum redus. Ajustările tiparului comercial rusesc va cere timp și va avea parte de piedici cauzate de multiplele sancțiuni care au fost impuse deja de SUA și alte țări.

Oprirea imediată a importurilor de gaze rusești se arată a fi o provocare mai mare, întrucât UE este dependentă considerabil de livrările prin conducte și nu are suficientă capacitate de înlocuire în ceea ce privește terminalele LNG (gaz lichefiat). Dintre măsurile pe termen scurt ar putea fi reducerea depozitelor de gaze existente.

Există un anumit potențial pentru creșterea cantității de gaz lichefiat având ca sursă vasta piață internațională. În particular, SUA lucrează la extinderea disponibilității gazului natural lichefiat american pentru exportul în UE. De asemenea, UE va fi capabilă să concureze pentru aprovizionări din alte surse importante precum Qatarul.

În interiorul UE, sistemele generatoare de electricitate vor beneficia de o mai mare integrare peste frontierele naționale alături de capacitățile alternative de exploatare, precum centralele nucleare și cele pe cărbune. Alte măsuri similare pot reduce nivelul de utilizare a gazului natural în țările cele mai afectate. Din nou, prețurile la gaz natural vor crește, ceea ce va rezulta în reducerea cererii per ansamblu, în special în ce privește domeniile neesențiale.

Pe termen lung, nevoile energetice ale UE pot fi satisfăcute prin schimbarea politicii energetice. UE a făcut deja pași în dezvoltarea unei politici energetice care va reduce dependența de livrările rusești. Un mai mare accent pe generarea electricității din energie nucleară a fost propusă atât de Franța, cât și de Regatul Unit. Ca reacție la actuala criză de securitate, Germania și-ar putea suspenda programul de închidere a centralelor nucleare.

Berlinul plănuiește deja să sporească capacitatea de terminale LNG. Acest lucru ar putea fi reprodus în alte țări. Zăcămintele de gaz de șist ale Europei ar putea fi de asemenea exploatate. În cele din urmă, evoluția tehnologei ar putea debloca potențialul pentru utilizarea de surse regenerabile și a hidrogenului.

Se înmulțesc apelurile pentru o abordare europeană mai dură. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat hotărât pentru oprirea imediată a importurilor de energie din Rusia către UE. Între timp, experți ruși precum fostul consilier economic al Kremlinului, Andrei Ilarionov, au susținut că este destul de probabil ca un embargo asupra petrolului și gazului rusesc va forța Rusia să oprească războiul împotriva Ucrainei în cel mult câteva luni.

Refuzul Uniunii Europene de a interzice importurile de energie din Rusia este echivalentul contemporan al comerțului cu Germania nazistă în timp ce trupele lui Hitler invadau țările vecine și comiteau genocid. Este nejustificat din punct de vedere moral și neprevăzător din punct de vedere strategic. Dacă Putin nu va fi oprit, problema Ucrainei va deveni curând problema Europei.

An embargo on Russian oil and gas would result in significant costs that would be felt throughout Europe. However, the damage inflicted on the Russian economy would be far greater and could succeed in stopping the largest European conflict since World War II. At a time when millions of Ukrainian lives are in danger and the future security of the entire continent is under threat, Europe must accept the limited economic pain of an immediate Russian energy ban and end the shameful financing of Putin’s war.

Un embargo asupra petrolului și gazului rusesc va avea ca rezultat costuri semnificative care vor fi simțite în toată Europa. Pe de altă parte, daunele pe care le va suferi economia rusă vor fi mult mai mari și vor putea opri cel mai mare conflict european de la Al Doilea Război Mondial încoace. Într-un moment în care viețile a milioane de ucraineni sunt în pericol și viitorul securității întregului continent este amenințat, Europa trebuie să accepte suferința economică limitată a interzicerii imediat a energiei rusești și să oprească finanțarea rușinoasă a războiului lui Putin, încheie Basil Kalymon pentru Atlantic Council.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Cristian Bogatu

Cristian Bogatu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian