Rusia și Marea Neagră

0

Un articol de Michael Curtis pentru American Thinker
Traducere de Ștefan Kranzdorf

Lumea este un loc periculos, iar unul din locurile cele mai expuse hazardului și potențialului destabilizator este granița Rusiei cu Ucraina și Marea Neagră, în care Rusia a introdus forțe militare considerabile, inclusiv trei submarine nucleare, unul presupus purtător de rachete nucleare. De când Ecaterina cea Mare a anexat Crimeea în 1793, obținând astfel un port în ape “calde” navigabil pe tot cursul anului, Rusia a devenit un jucător important în regiune, deși concurat de către Imperiul Otoman și succesorul sau Turcia, dar și de Occident. Pe vremea Uniunii Sovietice, Marea Neagră era privită ca un “lac sovietic”. Prin mai multe acorduri, Rusia a primit dreptul să închirieze pe termen lung portul Sevastopol ca o bază a flotei rusești de pe Marea Neagră (n.t. În 1954, Hrușciov a trecut Crimeea în componența RSS Ucrainiene).

Rusia lui Putin privește Marea Neagră ca o zonă vitală strategiei sale geo-economice, a influenței sale în Mediterana, și legăturilor ei economice și comerciale, în special de petrol și gaze naturale cu piețele sale europene. Controlul asupra Mării Negre dă posibilitatea Rusiei să-și extindă influența și să-și stabilească o zona-tampon de securitate în raport cu sudul turbulent, să cimenteze anexarea Crimeii (n.t – executata în 2014 prin agresiune armată) și încearcă să izoleze Ucraina, impiedicând astfel alte state vecine (n.t. – Georgia), să se alature NATO-ului, cum au făcut Bulgaria și România.

Rusia privește Marea Neagră ca pe propria sa provincie, deși este mărginită de cinci alte state, dintre care trei sunt membre ale NATO. Putin pretinde că operațiunile Occidentului în Marea Neagră sînt o violare a “sferei de influență” rusești și intenționează să să blocheze accesul navelor militare de război către anumite zone ale Mării Negre. Putin a mobilizat peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, a înșfăcat Ucraina, a sprijinit secesioniștii pro-ruși din regiunea Donbas și a amenințat că blochează strâmtoarea Kerci, blocând accesul navelor de război străine în Marea Neagră. (n.t. – Strâmtoarea Kerci separă Crimeea, la vest, de Rusia, la est, și Marea Azov, la nord, de Marea Neagră, la sud. Peste strâmtoare a fost construit un pod care leagă Rusia de Crimeea ocupată. Flota militară rusă încearcă sa blocheze navigația internaționala către Berdyansk și Mariupol, porturile ucrainiene la Marea Azov).

Podul pe strâmtoarea Kerci

Răspunsul occidental a constat în sprijin verbal pentru Ucraina, care dorește statutul de membru deplin în NATO, și condamnarea amenințărilor Rusiei. Pe baza principiului libertății de navigație, țările occidentale au dreptul să patruleze pe mare și să conducă exercițiul naval anual Briza Mării, cu scopul de a îmbunătății colaborarea și să întărească securitatea maritimă în regiune. Anul acesta exercițiul a implicat 5.000 de militari NATO, aproximativ 30 de nave și 40 de avioane. Rusia a executat propriile exerciții militare în zonă.

Flota Rusiei la Marea Neagră a avut ca bază orașul crimeean Sevastopol înca de la sfârșitul secolului 18, iar majoritatea cetățenilor Crimeei sunt etnici rusi, nu ucrainieni. Vasele de război ale NATO operează frecvent în Marea Neagră, conform legii internaționale, deși Putin consideră zona ca parte a sferei de influența rusești. Participarea occidentală ajută la intărirea capacității Ucrainei de a-și apăra apele teritoriale după ce a pierdut în favoarea Rusiei, în 2014, aproximativ 70% din flota sa. Rusia răspunde că amenințarea adversă dinspre Marea Neagră a crescut, precum a crescut desfășurarea sistemului de apărare antirachetă în Romania. Rusia a reacționat agresiv față de patrulele navale și aeriene ale SUA. Este o chestiune și de proiectare a unei imagini de putere, dar și de apărare a resurselor sale economice.

Rusia a acuzat distrugătorul britanic HMS Defender, parte a grupului naval de atac britanic că a violat apele sale teritoriale lîngă Crimeea în iunie 2021, când a luat ruta cea mai scurtă de la Odesa către Georgia. Problema e că nava britanică a trecut la doar câteva mile de peninsula Crimeea, recunoscută internațional ca teritoriu ucrainean, dar anexată cu forța de Rusia în 2014. Rusia a privit incidental ca pe o provocare agresivă.

Aceasta a fost o demonstrație a sprijinului occidental fața de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a respingerii anexării Crimeii precum și a pretențiilor Rusiei asupra apelor teritoriale ale Crimeii.

Rusia a amenințat că bombardează nave britanice dacă Flota Regală mai întreprinde operații în largul Crimeii. Rusia a exersat bombardarea de vase inamice în Marea Neagra, utilizând o gamă de bombardiere și de avioane de vânătoare. Pe data de 23 iunie 2021, un vas de război rus a tras focuri de avertisment și a aruncat bombe în calea vasului HMS Defender pentru a-l forța să se îndepărteze de Crimeea.

Putin a pretins că acțiunea navei Defender operând în tandem cu un avionul de recunoaștere american din Creta erau o provocare. Pe 30 iunie el a declarant că Rusia ar fi putut să scufunde vasul Defender care intrase în apele sale teritoriale, putând porni astfel al Treilea Razboi Mondial. Putin s-a lăudat că occidentalii care “dirijau provocarea” știau că nu pot sa iasă victorioși dintr-un astfel de razboi.

Realitatea tulburătoare este că Odesa a devenit baza maritimă principală a Ucrainei, folosită de vapoarele NATO, în timp ce Rusia a transformat Crimeea într-o fortăreața și controlează Marea Azov.

Scopurile și obiectivele finale rusești rămân sub semnul întrebării, dar trebuie să luăm notă de faptul că pe 1 iulie 2021, Duma a adoptat o lege care interzice comparația între comportamentul armatei sovietice și al lui Iosif Stalin cu cel al Wehrmachtului și al lui Adolf Hitler. Legea insistă că armata sovietică a fost “eliberatoare”, deci o binefăcătoare a Europei.

Uitat în această auto-exaltare a fost pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov semnat la Moscova pe 23 August 1939, care a dat posibilitatea celor două mari puteri să împartă Polonia între ele și i-a dat lui Hitler mână libera să atace Polonia. Uniunea Sovietică a colaborat cu naziștii până când naziștii au invadat-o pe 22 iunie 1941.

Inevitabil, această reamintire a rolului lui Stalin, unul dintre indivizii cei mai lipsiți de scrupule ai ultimului secol, și a regimului său de 29 de ani și a legii care interzice afirmațiile “disprețuitoare” despre faptele sale, declanșează comparații cu Putin cel de azi ca succesor al lui Stalin, dornic să recupereze teritorii pierdute după dezintegrarea Uniunii Sovietice, ca un conducător de stat hotărât și un adversar al Vestului.

În lumina recentei agresiuni rusești la Marea Neagră, provocând ingrijorare privind intențiile lui Putin, este îngrijorător faptul că un sodaj de opinie întreprins de Centrul Levada a găsit că 39% dintre ruși au o imagine pozitivă despre Stalin, o proporție care pare să crească.

Puteți citi Rusia îşi iubeşte călăii: 7 din 10 ruși îl simpatizează pe Stalin, aproape jumătate îi consideră justificate crimele

Imaginea lui Stalin din Piața Roșie din Moscova a fost înlăturaăa, orașul care-i purtase numele a fost rebotezat Volgograd, dar pentru Putin Stalin încă trăiește. Vestul poate cântări dacă Putin este și va contimua să fie un moștenitor al modelului de dictator puternic și agresiv care continuă suprimarea fără scrupule a inamicilor, care a debutat cu răpirea Crimeii din sânul Ucrainei.

Putețu citi Biserica Ortodoxă Rusă îi celebrează pe Stalin, Putin și anexarea Crimeei în noua “catedrală a Forțelor Armate”

Este prevestitor de rău ca a fost reînviată chestiunea reinstalării statuii lui Felix Drejinski, căpitanul CHEKA, prima poliție politică a URSS, în piața Lubianka din centrul Moscovei. Statuia a fost îndepărtată din fața cartierului general al Biroului Federal de Securitate, urmasul NKVD-ului, în august 1991, după esecul loviturii de stat condusă de comuniștii duri contra lui Mihail Gorbachev. Putin a spus pe 1 Martie 2018 că prabusirea U.R.S.S. a fost cea mai mare catastrofă politică a secolului 20.

Reabilitarea lui Stalin și zecile de noi monumente dedicate lui, ignorând sau uitând teroarea trecutului, justifică suspiciunea fața de Putin. Paranoia față de SUA și Occident persistă, precum persistă spionajul, știrile false și razboiul cibernetic. Putin poate nu este o clonă a lui Stalin, dar este un autocrat dur, cu propria sa poliție politică, un naționalist dur cu o inclinație de a invinui SUA de bolile națiunii sale. Occidentul are dreptate să aibă o strategie robustă fața de Rusia, în special în Marea Neagră.


Michael Curtis e Senior Vice President la American Councils, este vorbitor fluent de limbă rusă, a trăit mai bine de 10 ani peste hotare în Rusia și Asia Centrală și menține legături strânse cu numeroase universități și ministere ale educației din străinătate. Deține un MBA și un master în afaceri internaționale la Katz Graduate School of Business de la Universitatea din Pittsburgh și a absolvit Universitatea din California, Santa Cruz, cu o diplomă în istorie europeană.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here