Una dintre ironiile protecționismului comercial este aceea că tarifele și cotele de import sunt ceea ce ne facem cu propria mână în vremuri de pace și ceea ce națiuni străine ne fac nouă pe timp de război, prin blocade comerciale, pentru a împiedica țara noastră să beneficieze de importuri. Sau, luați în considerare faptul că noi impunem sancțiuni asupra dușmanilor SUA, cum ar fi Coreea de Nord, Rusia și Iran, deoarece noi dorim ca ei să simtă durerea economică de a fi lipsiți de importuri. Dar acum noi impunem sancțiuni propriei noastre țări, prin pedepsirea cu tarife, pentru a-i face pe americani mai prosperi. Dacă putem vorbi despre o criză de logică, atunci aceasta este.

Donald Trump crede cu adevărat că tarifele sale împotriva importurilor de oțel și aluminiu vor salva mii de locuri de muncă. Noi știm, din interacțiunea directă cu el, că lui îi pasă cu adevărat de acești lucrători din Pennsylvania, Ohio și din alte state din regiunea Rust Belt. Și nouă ne pasă și nu vrem ca fabricile lor să se închidă. Dar, chiar dacă tarifele vor salva toate cele 140.000 de locuri de muncă din siderurgia americană, ele pun în pericol cele cinci milioane de locuri de muncă din industriile care utilizează oțel. Acești producători trebuie să concureze pe piețe internaționale foarte competitive, folosind oțel autohton care este cu 20% mai scump decât prețul mondial și aluminiu care este de 7% până la 10% mai scump decât prețul plătit de rivalii noștri străini.

Cu alte cuvinte, oțelul și aluminiul pot câștiga pe termen scurt, dar utilizatorii de oțel și aluminiu, precum și consumatorii, pierd. De fapt, majorările tarifare sunt adevărate creșteri fiscale. O parte din cele cinci milioane de locuri de muncă va fi pusă în pericol. Dacă industriile americane care utilizează oțel vând mai puțin străinilor, atunci deficitul comercial va fi în creștere, nu în scădere. Întrucât atât de multe dintre lucrurile pe care consumatorii americani le cumpără astăzi sunt fabricate din oțel sau aluminiu, un tarif de 25% poate fi transmis consumatorilor, la casierie, prin creșterea prețului cu amănuntul. Acesta este un impozit regresiv asupra familiilor cu venituri mici.

Trump ar trebui să examineze, de asemenea, istoria tarifelor, deoarece ele nu au dus aproape niciodată la efectul scontat și aproape întotdeauna au avut un deznodământ nefericit. Tariful Smoot Hawley din 1929, semnat în lege de către Herbert Hoover, a înrăutățit Marea Depresiune. Tariful lui Richard Nixon, de 10% la toate importurile, a contribuit la stagflația anilor 1970. George W. Bush a încercat să salveze industria siderurgică prin impunerea de tarife pe oțel. Dacă acele tarife ar fi avut efectul intenționat, atunci nu am fi avut această discuție astăzi. Am încercat să salvăm industria televizoarelor color cu măsuri protecționiste. În schimb, ele au distrus producția internă.

Nu suntem convinși de afirmația administrației Trump că trebuie să impunem aceste tarife din motive de securitate națională. În ciuda concurenței sporite din partea importurilor, mulți producători de oțeluri speciale o duc foarte bine și exportă oțel în Mexic și Canada. În același timp, Canada este exportatorul nr. 1 de oțel în Statele Unite. Crede cineva că vecinul nostru din nord este o amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite?

Ceea ce ne îngrijorează este faptul că Mexic și Canada amenință acum cu tarife de răzbunare împotriva Americii. Această reacție de tip ochi-pentru-ochi și dinte-pentru-dinte ar putea pune în pericol acordul de comerț liber din America de Nord. Acest lucru ar putea provoca daune economice grave tuturor celor trei națiuni și o criză a piețelor bursiere.

Trump ar trebui să continue să-i facă pe producătorii americani mai competitivi pe piețele globale, prin impozite, reglementări, acces la energie și alte schimbări care aduc locuri de muncă și capital înapoi în Statele Unite. Acest lucru se întâmplă într-un ritm furios chiar acum, de când Trump a transformat America, aproape peste noapte, în cel mai bun și mai fiabil loc din lume pentru investiții. Tarifele de import pentru oțel și aluminiu vor acționa decisiv împotriva acestui obiectiv.

La începutul anilor 1980, Ronald Reagan a dat dispoziții anti-dumping împotriva oțelului japonez. A fost una dintre puținele sale decizii despre care a mărturisit mai târziu că dorește să nu le fi luat. Trump va învăța același lucru și sperăm să fie mai devreme, nu mai târziu.

Larry Kudlow, Arthur Laffer și Stephen Moore

PRELUAT DIN   The Hill