Într-un tur de forță în „Teritoriile Palestiniene”, senatorul Titus Corlăţean a împușcat mai mulți iepuri dintr-un foc: a felicitat teroriștii palestinieni pentru eliminarea creștinilor din Betleem, a prezentat conflictul cu Israelul din perspectivă islamistă și a adus un omagiu teroristului Arafat.

Între 17 și 22 decembrie a.c., delegația Comisiei pentru politică externă din Senat, condusă de președintele acesteia, senatorul PSD, Titus Corlăţean, a vizitat Israelul și Teritoriile Palestiniene. Zilele 20 și 21 decembrie au fost dedicate Teritoriilor Palestiniene și întrevederilor cu Autoritatea Palestiniană.

În discuţiile cu parlamentarii din Consiliul Legislativ Palestinian, senatorul Titus Corlăţean a constatat cu satisfacţie tratamentul şi măsurile favorabile, de ordin instituţional, acordate comunităţii creştine din Teritoriile Palestiniene aflate sub coordonarea Autorităţii Naţionale Palestiniene, precum şi relaţiile interumane armonioase în acest teritoriu.

„constată cu satisfacție tratamentul şi măsurile favorabile acordate comunității creștine din Teritoriile Palestiniene; relațiile interumane armonioase”?

Cei pe care i-a felicitat Titus Corlățean sînt membri mișcării palestiniene așa-zis „moderată și seculară”, Fatah, înființată de Yasser Arafat și condusă de Mahmoud Abbas. Nu pot decît să concluzionez că dl senator nu este la curent cu ultimele evoluții, și anume cu faptul că „moderata” Fatah a semnat în luna mai un „tratat de reconciliere” cu organizația teroristă Hamas. „Seculara” Fatah și teroriștii din Hamas doresc să reunească Gaza (controlată de Hamas) și Cisiordania (care include Betleem și este controlată de Fatah) sub conducerea unei alianțe comune. Alianța nu s-a materializat în totalitate pînă acum din cauza neînțelegerilor privind alegerea primului ministru. Am în minte imaginea a doi huligani care nu se pot hotărî la împărțirea prăzii.

Vești proaste din Betleem

În realitatea paralelă în care trăiește Titus Corlățean, creștinii trăiesc în bună înțelegere și armonie cu islamiștii din Fatah și teroriștii din Hamas. Am încercat să dau de izvorul acestei armonii.

Cuvînt înainte:

Custodele Țării Sfinte, preotul catolic Pierbattista Pizzaballa, citat de Daniel Pipes, spunea în 2005:

„Aproape în fiecare zi – repet, aproape în fiecare zi – comunitățile noastre sînt hărțuite de extremiștii islamici din aceste regiuni. Iar dacă nu sînt membri ai Hamas sau ai Islamic Jihad, ne confruntăm cu Autoritatea Palestiniană.” Pe lîngă islamiști, o „mafie a pămîntului musulmană” care operează cu complicitatea Autorității Palestieniene (Fatah), amenință creștinii care dețin case și teren, adesea reușind să îi convingă să renunțe la proprietăți.

În 1950, 80% dintre locuitorii Betleemului, locul nașterii lui Iisus, erau creștini, ca în cea mai mare parte a ultimelor două milenii. Astăzi, creștinii numără mai puțin 15 procente și 85% musulmani.

Pentru exodul creștinilor din teritoriile controlate de musulmani este invinovățit, aproape fără excepție, Israelul și blocada impusă Cisiordaniei de acesta (un articol hotnews.ro de pe 25 decembrie pare și el scris din perspectiva Fatah/Hamas).

În 2010, jurnalista britanică Melanie Phillips, scrie în cartea sa, Lumea cu susul în jos, că „două treimi dintre creștinii arabi au părăsit teritoriile administrate de Autoritatea Palestiniană între 1948 și 1967, cînd Iordanul a ocupat Cisiordania și Egiptul a ocupat Fîșia Gaza, înaintea așa numitei „ocupații”(israeliene n.t.), zeci de ani înaintea construirii barierei care protejează populația Israelului de valul de atentate sinucigașe.” Despre Betleem, jurnalista ne spune că „este golit de creștini, […]aceștia au fugit din calea persecuțiilor suferite din partea conducerii musulmane a orașului.”

Situația s-a agravat începînd cu 1995, de cînd mișcarea Fatah (sub conducerea lui Arafat) a preluat controlul.

Foundation for The Defense of Democracies, este citată de Robert Spencer spunînd că din 1995 „palestinienii convertiți la creștinism au fost hărțuiți, cimitirele lor au fost distruse, mănăstirile au fost jefuite”.

În decembrie 1997 The Times of London scria că, în Betleem, sub Autoritatea Palestiniană, viața creștinilor „a devenit de nesuportat pentru mulți membri ai comunității […] Tensiunile tot mai puternice cu musulmanii au determinat unii creștini să evite sărbătorirea Crăciunului în orașul aflat în centrul poveștii nașterii lui Hristos.”

În decembrie 1997, The Telegraph scria despre interzicerea prin lege a renunțării la islam în teritoriile Autoritatății Palestiniane. Autoritatea Palestiniană (Fatah) „duce o campanie de intimidare și hărțuire pentru a convinge musulmanii convertiți la creștinism să renunțe la noua lor religie.” Telegraph îl citează pe Mustafa, un bărbat care s-a convertit la creștinism și care de teamă a refuzat să își dea numele întreg; acesta povestește cum poliția i-a spus că „ar face bine să devină din nou musulman.” Cînd a refuzat, a fost acuzat de spionaj pentru Israel, iar „la final, am început să primesc amenințări cu moartea și am fugit din satul meu.”

Un alt bărbat din Nablus e citat spunînd: „ar fi extraordinar dacă aș putea construi o biserică în satul meu, unde am putea să ne rugăm cînd dorim, dar biserica va fi incendiată, odată cu cei din interior.”

Justus Reid Weiner, avocat specializat în drept internațional și drepturile omului, membru în Baroului Avocaților din Israel si al New York Bar Association, spune într-un articol din luna aceasta: În Betleem, „musulmanii care s-au convertit la creștinism sînt în cel mai mare pericol”. Aceștia sînt „lăsați fără apărare în fața cruzimii musulmanilor fundamentaliști. Autoritatea Palestiniană și oficialitățile Hamas sînt direct responsabile de multe dintre încălcările drepturilor omului. Creștinii arabi cad și ei victime semi-anarhiei specifice Autorității Palestiniene.”

Crimele împotriva creștinilor arabi sînt săvîrșite de musulmani, dar multe fețe bisericești din Teritorii ascund adevărul și acuză Israelul pentru situația în care se află. Unii lideri creștini din Europa au preluat această retorică. Robet Spencer citează un preot care, motivînd lipsa de reacție a creștinilor în momentul în care Arafat a ocupat Betleemul, spune: „Noi[creștinii] sîntem o mică minoritate cu foarte puține drepturi, este evident că trebuie să fim foarte atenți la ce spunem. Dar aș fi preferat tăcerea, decît să spunem că totul este bine. Sîntem mai mult decît lași, mințim.”

Melanie Phillips spune: „creștinii sînt persecutați de musulmani în toată lumea. Singura țară din Orientul Mijlociu în care creștinii au prosperat se întîmplă să fie Israel.” Numărul creștinilor din Israel a crescut de peste 4 ori din 1948.

Justus Reid Weiner: „Creștinii arabi au devenit victime ale prejudecăților și urii. Zeci de mii de creștini palestinieni și-au părăsit locuințele lor ancestrale și au emigrat, căutînd refugiu în practic orice țară care le oferă viză. […] Din cauza emigrației – începută acum 2 sau 3 generații – 70% dintre creștinii arabi care locuiau în Cisiordania și Gaza trăiesc acum în alte țări. Zeci de mii trăiesc în Sydney, Berlin, Santiagp, Detroit și Toronto. Emigrația creștinilor arabi s-a accelerat în ultima decadă, și nu sînt semne de încetinire.”

„Nu vă temeți, rămîneți prezenți și conservați-vă moștenirea în locul în care Mîntuitorul s-a născut”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea în timpul unei vizite la Betleem din 2000.

Omagiu unui terorist palestinian

Datorită actelor de terorism orchestrate și finanțate de Yasser Arafat, Israelul nu i-a permis acestuia în 2001 să participe la slujba de Crăciun din Betleem. Ca reacție, Arafat a declarat cu cîteva săptămîni înainte de Crăciun că Iisus a fost un musulman palestinian și a organizat un întreg scandal media. În 2002 Arafat a decis să anuleze Crăciunul în Betleem pentru a arăta lumii cine e șeful, și pentru a pedepsi Israelul pentru ocuparea Betleemului după un nou val de atentate teroriste, dar a sfîrșit prin a i se interzice din nou participarea.

În aprilie 2002, timp de 39 de zile, aproximativ 160 de palestinieni înarmați au ocupat Biserica Nașterii Domnului și Biserica Sfînta Maria. Palestinienii au folosit bisericile ca avamposturi din care au tras asupra soldaților israelieni. S-au ascuns în biserici pentru că știau că trupele evreiești nu vor trage înspre biserici.

David Raab de la Jerusalem Center for Public Affairs cita în 2002 serviciile de informații israeliene spunînd că „Fatah și Arafat maltratatează și intimidează populația creștină a Betleemului. Le-au furat banii, le-au confiscat pămîntul și proprietățile, i-au lăsat singuri în fața bandelor de criminali, fără nici un fel de protecție.”

Amindindu-și de Yasser Arafat, Ion Mihai Pacepa scria în 2002, într-un articol publicat de Wall Street Journal: „Nu sunt deloc surprins de faptul ca Yasser Arafat a ramas acelasi terorist singeros pe care l-am cunoscut in timpul anilor petrecuti la conducerea serviciilor secrete ale Romaniei”. (Pacepa: The Arafat I knew)

Așadar, un sumar al vizitei:

• Titus Corlăţean a felicitat teroriștii palestinieni pentru pogromul creștinilor din Cisiordania și Gaza;

• A servit ca portavoce în prezentarea conflictului cu Israelul strict din perspectivă islamistă;

• A căzut de acord în privința „realizării unor proiecte de colaborare între universităţi palestiniene şi româneşti”; (Alianța Civilizațiilor?)

• Senatorul Titus Corlățean a încheiat apoteotic vizita în care s-a bătut pe burtă cu teroriștii palestinieni în numele statului român: înainte de plecarea în România, membrii delegației române au depus o coroană de flori la mormântul fondatorului Fatah, „teroristul sîngeros” Yasser Arafat.

Media și academia occidentală au întreținut mitul unui Arafat „iubitor de pace”, un „luptător pentru libertatea poporului palestinian” premiat cu Nobelul pentru Pace. Un terorist fără scrupule, un pervers căruia Ceaușescu i-a filmat în secret orgiile homosexuale cu gărzile de corp (scrie Pacepa în Orizonturi Roșii) și care probabil a murit răpus de SIDA, este încă perceput ca un personaj demn de respect și admirație. În final, Titus nu este nici pe departe singurul idiot util care susține cauza terorismului palestinian.

Notă
Un prieten mi-a reproșat că detaliile din viața personală a lui Yasser Arafat dau o tentă tabloidă articolului. La început am vrut să le evit, nu le credeam relevante și ar fi aruncat întregul articol în derizoriu.

Dar, pe măsură ce avansam, detaliile vizitei lui Titus Corlățean, întrevederile cu teroriștii Fatah, gestul de un grotesc incalificabil al felicitării Autorității Palestiniene pentru tratamenul creștinilor, și finalul apoteotic, cireașa de pe tort, depunerea unei coroane de flori la mormîntul teroristului Yasser Arafat, m-au făcut să reconsider.

Mie personal, escapadele lui sexuale îmi arată că n-a fost „doar” un monstru înfricoșător, asemeni lui Hitler, ci o caricatură umană care nu merită respectul nimănui, nici măcar teama, ci doar dispreț și dezgust. Considerația, respectul și admirația demonstrate de Titus și delegația română îmi devin cu atît mai grotești.
Caracterul infect al unui Arafat spune mult mai multe despre media occidentală, care încă ni-l descrie ca pe un erou, și despre senatorul Corlățean, decît îmi spune despre persoana lui sau palestinieni.