Victor Davis Hanson: Biden conduce cea mai radicală mișcare de stânga din istoria Americii

2

Când (sau dacă) va apărea contrareacția?
de Victor Davis Hanson, American Greatness – 3 februarie 2021

Corupția Bisericii Renașterii a dus la Reformă, care la rândul său a declanșat o Contrareformă a catolicilor reformiști și mai zeloși.

Excesele culturale și nesăbuința economică din dezlănțuiții ani ’20 au fost urmate de anii sumbri, aspri și aduși la sapă de lemn ai Marii Crize Economice.

Contracultura anilor 1960 a dus la victoria decisivă a lui Richard Nixon în 1972, după ce „hipioții fără griji” s-au transformat în „yuppies” carieriști.

Așadar, extremismul social, cultural, economic și politic provoacă reacții – și uneori contrareacții.

Continuumul de 24 de ani (din 1993 până în 2015) Bush-Clinton-Obama a consolidat statul administrativ de fuziune bipartizană. Trump și agenda sa „Make America Great Again” au reprezentat reculul.

Contrareacția la populismul resetării lui Trump – sau la Trump însuși – este încă incertă.

Mandatul lui Joe Biden poate marca o revenire la vechiul mers al lucrurilor din anii Bush-Clinton. Sau, mai probabil, va accelera pe traiectoria actuală a stângii radicale.

Oricum va fi, Biden pare hotărât să provoace tocmai un astfel de recul prin numărul record de ordine executive (echivalentul ordonanțelor de urgență n.trad.) timpurii și adesea radicale – o tactică pe care candidatul Biden a condamnat-o.

Pe aproape toate temele – frontiere deschise, amnistii generale (cetățenie pentru toți cei aflați ilegal pe teritoriul SUA n.trad.), anularea conductei Keystone XL, promovarea Green New Deal și funcții pentru extremiști de stânga – Biden împinge poziții care probabil nu au susținerea a 50% din public.

Când Biden a făcut un târg faustian cu aripa de extremă stângă a partidului său, Bernie Sanders, Kamala Harris, Elizabeth Warren și Alexandria Ocasio-Cortez, pentru a câștiga alegerile, și-a luat angajamentul de a absorbi o parte din agenda lor și de a oferi ideologilor lor funcții.

De asemenea, Biden a ajuns în scurt timp fie neinteresat, fie incapabil să li se opună.

Acum ei – și țara – se află într-o frenezie revoluționară. Circumscripția școlară din San Francisco a anulat (“cancelled”, în engleză, aluzie la “cancel culture” n.trad.) peste 40 de școli care-i onorează pe cei mai merituoși americani – Washington, Jefferson și Lincoln – în mare parte din motivele rasiste că sunt bărbați morți și cel mai adesea albi.

Statuile continuă să cadă. Numele se schimbă.

Datele emblematice, originile și natura însăși a Americii continuă să fie atacate pentru a satisface cererile stângiste. Și totuși nu este suficient pentru noii mccarthyiști.

Rețelele sociale interzic zeci de mii de persoane. Monopolurile din Silicon Valley și Wall Street îi țintesc pe adversarii gălăgioși mai mici.

Un cuvânt greșit poate distruge o carieră de-o viață. Foști analiști lucizi cer acum știrbirea Primului Amendament. Mii de soldați federali acoperă un Washington D.C. acum militarizat.

Dacă contrareacția lui Trump a urmărit să revină la tradițiile ignorate în anii Obama, reset-ul lui Biden promite să devină mult mai radical decât toți cei opt ani ai lui Obama.

Trump a pierdut probabil cel de-al doilea mandat de contrareacție din două motive – și niciunul dintre ele nu a avut vreo legătură cu agenda sa de resetare.

În primul rând, pandemia bruscă din 2020, carantina, recesiunea, demonstrațiile și revoltele de-a lungul verii, alături de schimbările radicale în legile electorale, toate au făcut ca 100 de milioane de voturi să nu fie depuse în ziua alegerilor, au deraiat o economie în plină expansiune și în cele din urmă au extenuat oamenii.

În al doilea rând, Trump a subestimat puterea și furia de trilioane de dolari din Silicon Valley, Wall Street, mass-media, Hollywood și bogătașii progresiști. Toate acele forțe s-au unit împotriva lui și i-au scufundat campania depășită financiar și ca resursă umană.

Cu reclame electorale non-stop, acoperire media, voturi de încredere și mesaje pe rețelele sociale, Trump a fost uneori cu ușurință caricaturizat drept un perturbator de twitter. Inertul și mutul Biden a fost reinventat din beciul în care stătea drept sobrul și judiciosul „înțelept” de la Washington care e antidotului la imprevizibilitatea lui Trump.

Dacă Biden și-ar fi continuat în maniera moderată campania, este posibil ca actualul radicalism de stânga să nu fi cerut o contrareacție.

În schimb, acum Biden conduce fără șovăire cea mai radicală mișcare de stânga din istoria națiunii.

Analiștii au crezut că aluziile anterioare ale lui Biden la un singur mandat de patru ani îl vor transforma într-o țintă ușoară. În schimb, ideea unui singur mandat l-a eliberat pe Biden cel în vârstă de 78 de ani. Uităm că septuagenarii pot fi la fel de necugetați ca și cei de 20 de ani. Unii bătrâni pot simți că le-au rămas doar câțiva ani din carieră și ar putea la fel de bine să iasă din scenă spectaculos – și cu o moștenire.

Deocamdată, Biden se bucură de o majoritate în Congres pentru următoarele 24 de luni. Nu are de gând să candideze pentru un nou mandat. El vede aceste două lucruri ca pe un cec în alb eliberator ca să reușească ceea ce mult mai vestitul star rock Barack Obama nu a putut face niciodată.

Experții i-au asigurat pe alegători că Joe Biden va urmări un consens bipartizan și va readuce „normalitatea”. Că ar „uni” țara.

Asta nu se va întâmpla. Cât de ironic este faptul că Biden nu va fi doar împins și presat de radicalii pe care i-a adus la putere, ba poate chiar îi va conduce în cimentarea unei moșteniri de stânga și mai dure.

Va exista o reacție la acest extremism?

Stânga este convinsă că schimbările radicale în legile electorale și în demografie, temerile provocate de COVID-19, răscoala Antifa-Black Lives Matter și furia față de Trump din cauza revoltelor din Capitoliu din 6 ianuarie, toate au schimbat permanent electoratul – și l-a împins radical spre stânga.

Dacă greșesc, au înstrăinat și insultat în schimb poporul american și vor culege în 2022 furtuna vântului pe care îl seamănă acum.

Tradus din limba engleză de Costin Andrieș
Original: When (or If) Comes the Pushback?


Victor Davis Hanson e un istoric american, editorialist fellow la Center for American Greatness Senior Fellow la Stanford University’s Hoover Institution. Cele mai recente cărți publicate sunt The Second World Wars: How the First Global Conflict Was Fought and Won and The Case for Trump.

Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

  1. pacat ca oligarhia americana antinationala ce il sustine pe biden(bezos, zuckerberg, buffet etc.) este total vanduta chinei si nu vrea sa ii opreasca acesteia ascensiunea

  2. Foarte corect, dar individul este speriat sa spuna ca Trump nu a pierdut! Deci manipularea masiva a catorva milioane de voturi si a dominatiei in vreo sapte state sunt incontestabile pentru cine are niste elementare notiuni de statistica, masura timpului, si bun simt. Furtul este expresia comuna a furiei mediilor controlate, ale silicon valley si ale birocratiei frustrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here