A murit Constantin Ticu Dumitrescu

    9

    E o zi tristă: România a mai pierdut un om de valoare. Acum câteva ore, Hotnews a anunţat că s-a stins din viaţă Constantin Ticu Dumitrescu. Fost deţinut politic, de două ori condamnat la închisoare în timpul Republicii Populare a lui Dej (1949-1953 şi 1958-1964), devenit după 1990 preşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici, servind în parlamentul ţării în două mandate (1992-1996 şi 1996-2000) ca senator PNŢCD, membru al Comisiei Naţionale pentru Studiul Arhivelor Securităţii, Ticu Dumitrescu a fost unul din simbolurile opoziţiei la regimul Iliescu şi principalul susţinător al Legii Lustraţiei.

    Dumnezeu să îl odihnescă!

    Constantin Ticu Dumitrescu

    star-of-romania-order-knight

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedent…şi m-am întors
    Articolul următorArticolul 270 bis Cod Penal

    9 COMENTARII

    1. Vladimir Tismăneanu:

      Într-o lume măcinată de meschine vanităţi, în care poltronii, lichelele şi saltimbancii continuă să-şi facă de cap, lecţia dlui Ticu Dumitrescu rămâne clară şi demnă de urmat: să nu-ţi abandonezi principiile, să nu uiţi supliciul victimelor, să urmăreşti mereu calea legală către dreptate. Cu moderaţie şi fermitate, dl Constantin Ticu Dumitrescu a urmat exemplar această cale.

      Evenimentul zilei

    2. Vreascuri pentru Ticu (Traian Ungureanu, Cotidianul)

      Cutremurător! Înainte de 1989, pe când bunicul ei era ştab comunist, Oana Mizil mergea cu bunicul ei disident prin parcuri. Paul Niculescu-Mizil suferea.

      El şi nepoţica adunau vreascuri, le luau acasă şi făceau foc în şemineu. Amintirile Oanei Mizil ne spun unde găseau ea şi bunicul ei vreascurile, dar nu ne spun şi unde au găsit şemineul. Tot în parc?

      Există sau nu există dreptate pe lume. E sigur, însă, că există pedeapsă pentru popoarele care au hotărât că n-are rost s-o mai caute.

      Paul Niculescu-Mizil şi Constantin Ticu Dumitrescu au murit la câteva zile distanţă. Mizil, fost ideolog şef al Partidului Comunist, şi-a asigurat posteritatea. PSD şi Iliescu, partidul şi fiara care au nenorocit şansa de regenerare a României, au continuat opera la care Mizil a pus umărul şi fruntea.

      Şi Iliescu, şi Mizil s-au imaginat disidenţi. Adică au complotat pentru un comunism mai reuşit. Mizil s-a ales cu o mână de vreascuri, Iliescu a pus mâna pe România. Spre deosebire de Traian Băsescu, marele duşman al democraţiei, nici Mizil, nici Iliescu nu s-au lepădat de comunism. Prea mult oportunism şi prea puţin caracter.

      Ticu Dumitrescu a fost disident, dar, din motive legate de caracterul complex de tip Iliescu-Mizil, nu are posteritate. Ticu Dumitrescu a murit fără să fie înţeles şi respectat. În primul rând, pentru că atâta câtă e reputaţia lui printre românii zilelor noastre e totuna cu faima unui om arţăgos, a unui maniac vetust şi tolerabil. Aşa arată mascarada centrală care a făcut din România o ţară cu susul în jos. Continuitatea morală a lui Ticu Dumitrescu a fost împachetată şi livrată publicului larg pe post de bizarerie personală, la limita psihozei. Continuitatea politică a cuplului Iliescu-Mizil e, în schimb, omologată ca realitate democratică. Plecarea lui Ticu Dumitrescu dintre noi a fost însoţită de omagiul pervers al comentatorilor de gardă la bunăstarea schizofreniei naţionale: „A luptat fără încetare şi fără să-şi trădeze principiile!“. Şi cu asta ne întoarcem la vreascurile Oanei Mizil. Da, ştim unde a găsit Ticu Dumitrescu voinţa şi curajul, dar nici un comentator nu vrea să ne spună măcar acum: unde şi-a găsit Ticu Dumitrescu înfrângerea? Cine l-a oprit? Cine a redus legile anti-Securitate la o poreclă? Nici un cuvânt. Deşi unii isteţi nu se pot abţine, sugerând că adevăratul persecutor postdecembrist al lui Ticu a fost PNŢCD. Alte nume, alte partide? Nici o bănuială?

      Constantin Ticu Dumitrescu a fost exact aşa cum vi-l puteţi imagina cu televizorul închis: un om onest în tinereţea lui şi prea onest pentru epoca deschisă de prima lui zi de puşcărie. Un om simplu, adică unul din acei români obişnuiţi să fie obişnuiţi, fără să vadă în asta un handicap sau un ghinion. Ticu Dumitrescu a fost, între românii care dau, astăzi, scala etică a ţării, un fenomen straniu. Nu s-a priceput niciodată să-şi capitoneze revolta şi să-şi pensioneze judecata. N-a decis, ca mai toţi cei din jurul lui, că uitarea e singura realitate politică, iar ignoranţa singura stare de bine.

      Ticu Dumitrescu va fi uitat încă de acum 50 de ani şi a fost deja aşezat în Panteon de viitorul care nu mai vine.

      P.S. A doua mână de vreascuri pentru Ticu Dumitrescu e cu totul specială: arde. S-a găsit şemineul, iar şemineul seamănă cu memoria lui Ticu Dumitrescu. Tribunalul Bucureşti s-a gândit, chiar în ziua dispariţiei lui Ticu Dumitrescu, să treacă la fapte. Tribunalul l-a scos basma curată pe Dan Trancotă, ceva politician pe la ceva numit PIN. Cazul Trancotă a fost adus în justiţie de CNSAS, care a depus probele documentare ce demonstrează că acesta a fost informator. CNSAS a cerut instanţei să constate oficial că Trancotă a făcut poliţie politică. Decizia Tribunalului Bucureşti: „(…) Atitudinea pârâtului de acceptare a colaborării cu o astfel de autoritate, precum şi activităţile desfăşurate de acesta sunt reprobabile şi pot fi considerate în neconcordanţă cu normele de bun-simţ şi cu cele privind dreptul la o viaţă privată şi intimă. Dar se pune întrebarea, retorică bineînţeles, dacă există în acea perioadă recunoaşterea unui astfel de drept sau a unor norme de bun-simţ. Răspunsul este de la sine înţeles având în vedere definiţia unui stat dictatorial şi totalitar, cum a fost România în perioada 1945-1989“.

      Aţi înţeles exact: dacă un regim suspendă libertatea, orice e permis şi orice crimă e legală, atunci şi în vecii vecilor. Amin!

    3. Are cineva o fotografie a medaliei Steaua Romaniei in rang de cavaler pentru a o posta alaturi de fotografia lui Constantin Ticu Dumitrescu?

      Eu n-am reusit sa gasesc.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here