FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Articolul 270 bis Cod Penal

In urma unei investigaţii efectuate de DIGOS, structură italiană specializată în combaterea terorismului, numiţii Rashid Ilhami şi Gafir Abdelkader – de naţionalitate marocană, dar rezidenţi cu acte in regulă in peninsulă – au fost arestaţi pe data de 2 decembrie la Macherio, mică localitate aflată în hinterlandul milanez. Cei doi făceau parte dintr-o grupare salafită ce îşi propunea să execute un număr de atentate în zonele Milano şi Brianza şi au fost arestaţi pe baza articolului 270 bis din codul penal italian, ce incriminează asocierea şi activitatea teroristă, iar după cum a arătat ministrul italian de interne Maroni în informarea pe care a prezentat-o Camerei Deputaţilor, ţintele alese erau:

„cazărmi ale carabinierilor şi ale armatei, structuri ale forţelor de ordine, birouri ale procuraturii, dar şi obiective civile, ca un supermagazin şi importante locuri de cult catolice.”

Cu această ocazie, ministrul Maroni a cerut extinderea prerogativelor Ministrului de Interne date prin legea Mancino, pentru a putea decreta dizolvarea asociaţiilor acuzate de propagandă teroristă, în afară actualelor prevederi ce se ocupă numai de grupările rasiste. Lega Nord, partidul din care face parte ministrul Maroni, a cerut blocarea aprobărilor de construire de noi centre de cult musulman. Sfântul Scaun, prin vocea lui Gianfranco Ravesi, ministrul Culturii de la Vatican, s-a declarat favorabil construirii de noi moschei, “dar sub controlul statului”.

Gruparea de circa zece persoane din care făceau parte Ilhami şi Abdelkader, gravita în jurul Pace – traducerea numelui religiei mahomedane – un ONG ce controla centrul cultural din Macerio, localitate unde se află şi Villa Belvedere, reşedinţa lui Sivio Berlusconi, şeful guvernului italian şi a familiei sale.

DIGOS a început în 2007 supravegherea grupului lui Ilhami şi Abdelkader, pe baza semnalării existenţei unui centru de recrutare de terorişti islamişti la sediul Pace. S-au executat o serie de interceptări telefonice şi s-a luat măsura arestării celor doi aspiranţi kamikaze datorită faptului că erau decişi să acţioneze chiar de Crăciun. Contrar “modelului” promovat de media, pentru care teroriştii sunt în general celibatari, fără un serviciu stabil, sau persoane aflate la marginea societăţii, Rashir Ilhami şi Abdulkader sunt de peste zece ani rezidenţi cu slujbe stabile în Italia, sunt căsătoriţi, au copii şi posedă locuinţe. În plus, Ilhami era unul din predicatorii moscheii din cadrul centrului cultural Pace.

În continuare va prezentăm înregistrarea unor convorbiri în interiorul maşinii dintre Ilhami şi Abdelkader în transcrierea lui Massimo Pisa şi a Orianei Liso, de la ziarul La Reppublica din 3 decembrie curent. Precizez că Duomul din Milano este cea mai frumoasă catedrală din nordul Italiei.

Bombe la Duom de Craciun

arestati

16 octombrie 2008, orele 22:04, convorbire dintre Rashid Ilhami şi Abdelkader Ghafir în maşina acestuia din urmă:

Abdelkader: “Ah, da! I-aş vedea pe toţi daţi peste cap. În timpul Crăciunului. Oriunde mergi. Poţi să faci să explodeze lumea pe care o găseşti acolo…ai înţeles?”

Rachid: “Nu de Crăciun. Sunt prea multe controale!”

A.: “De Crăciun voi merge la Duom şi voi pune câteva bombe chinezeşti. Spui că sunt interzise prin lege?”

R.: “Chiar sunt?”

A.: “Da, sunt.”

R.: “Atunci din astea cumpărăm cu bani 100-200 de bucăţi, le punem într-o masină…”

A.: “Vrei să pui benzină sau îţi trebuie metan?”

R.: “De ce? Pentru a lua foc?”

A.: “Trebuie butelii de gaz. O dată ce te izbeşti de perete…explodeaza totul.”

R.: “Dar trebuie să pui multe.”

A.: “Cu cinci, şase sau şapte faci să vină jos o avalanşă.”

R.: “Ce fac cinci sau şase?”

A.: “Sunt mari.”

R.: “Ei, na!”

A.: “Ţi-o jur. Iată, îmi amintesc că mai înainte, aici în Italia, una din astea (o butelie, n.t.) a făcut un măcel. A ucis 30-50 de persoane.”

R.: “E ceeace vreau eu!”

A.: “Atunci hai să mergem să le căutăm. Din ceea ce ştiu, sunt interzise.”

R.: “Spune că îmi trebuiesc din cele mari … pentru a sărbători Crăciunul. Chiar îmi trebuiesc din acelea, prietene…”

Cazarma şi Parlamentul

Pe data de 21 noiembrie 2008, la orele 22:02, o altă interceptare în maşină.

Abdelkader: “Jur, eu aici fac Jihadul, eu…Draga Rashid, eu lupt aici!”

Rashid: “Dar mai înainte trebuie să stabilim obiectivele.”

A.: “La Bande Nere, să mergem la Bande Nere. Coborâm acolo, este o cazarmă de militari acolo. Să mergem acolo să vedem cum este. Cazarma este sub pământ..”

R.: “Ei na!”

A.: “Asa este făcută cazarma: sunt militari sub pământ, la parter şi la etajele superioare. Dar cea mai mare parte sunt dedesupt.

R.: “Sub pământ?”

A.: “Da, sub.”

R.: “Trebuie să mergem acolo într-o zi să vedem.”

A.: ” Îţi spun adevărul, unde mi-ar place să o fac este la Chestură şi în locurile unde sunt autorităţi.”

R.: “Dar acolo sunt militari. E mai bines a loveşti blindate şi militari, e frumos!”

A.: “Dar jihadul este permis şi contra elevilor şcolii militare?”

R.: “Da, toţi, toţi aceia care studiază în şcoala militară şi aceia care studiază pentru a deveni ofiţeri şi merg în misiune în Afganistán… Toti… Judecatorii, tribunalul, sunt toţi la fel. Dar şi tribunalul…( înregistrare de neînţeles, n.z.)… prea mult. Mai bine militari. Dar, dacă va fi o şedinţa în Parlamentului şi te izbeşti de clădire, e mai bine.”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

6 Comments

  1. Seherezada
    5 December 2008

    Anul trecut in Italia, prin vara, politistii au dat buzna in casa unui imam si au gasit „credinciosii” jucandu-se cu explozibil. Imamul a fost arestat iar cei ofensati au fost, da, tot „credinciosii” ca nu li se permite practicarea religiei.

    Sunt atat de intrigata, nervoasa, neputincioasa, si ma gandesc cu pesimism la deznodamant.

  2. Imperialistu'
    5 December 2008

    Interesante schimburi de replici. Baietii nostri erau pusi pe fapte mari Craciunul asta. Din pacate pentru ei, au fost luati pe sus de trupele antitero.

    O singura observatie, Francesco:

    Roger Scruton, Vestul si Restul: Civilizatia islamica implica o credinta religioasa comuna, intemeiata pe un text sacru, a carei elge poate fi gresit folosita, dar niciodata schimbata. Ea nu se defineste prin termenii libertatii, ci prin cei ai supunerii. Islam, salm si salaam – „supunere”, „pace” si „siguranta” – deriva toate din verbul salima, al carui inteles primar este „a fi in siguranta”, „nevatamat” sau „ireprosabil”, dar care are si o forma derivata, cu intelesul de „a se preda”. Musulmanul este acela care s-a predat, s-a supus, obtinand astfel siguranta.

  3. Francesco
    5 December 2008

    Seherezada,

    Bella Italia si imamul „dinamita”

    Imamul, Korchi El Moustapha, in virsta de 41 de ani, rezident cu acte in regula in Italia, a fost arestat impreuna cu doi colaboratori de origine marocana, Mohamed El Jari si Driss Safika, in virsta de 47 si respectiv 46 de ani, a anuntat prefectul politiei din Perugia, Arturo De Felice. Potrivit analizelor preliminare, la domiciliul imamului au fost gasite „zeci de flacoane” continind „substante chimice extrem de toxice (…) a caror combinare cu alte elemente, usor de cumparat, ar fi permis fabricarea de bombe”, a declarat prefectul Carlo De Stefano, directorul unui departament al politiei nationale. Celula descoperita ar apartine unui curent jihadist si ar fi apropiata retelei al-Qaida, potrivit anchetatorilor.

    Ziarul de Iasi

    Filiera marocana este fruntasa la imami teroristi. Vin inghesuiti in barcute umile, se lasa ajutati de preoti catolici, le primesc mancarea si hainele, deschid un butic-ceva, o macelarie halal si aplica pentru rezidenta. Apoi, cu actele in buzunar, incep sa puna la cale o marocanizare-islamizare fortata. Cu bomba, de regula…

  4. Manjusri
    5 December 2008

    Citesc acum pe evz.ro ca Parlamentul European a interzis difuzarea in sediul sau de la Strasbourg a filmului „Fitna” pe motiv ca ar fi „un film rasist”. Acesti oameni ne vorbesc despre democratie si libertatea de expresie…

  5. costin
    5 December 2008

    acuma lucram la un post despre asta. e gata in 5 minute ????

  6. Manjusri
    5 December 2008

    Ok Costin. ????
    Astept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *