Beijing 2008 – Jocurile Încrâncenării

    5

    În luna martie, când soldaţii chinezi înăbuşeau în sânge protestele tibetanilor, conducerea de la Beijing începuse să se teamă că Jocurile Olimpice din vara lui 2008 vor fi boicotate de lumea liberă, de ţările democratice. Dar, în urma tragicelor evenimente din mai, când un cutremur de gradul 8 a secerat aproape 70000 de vieţi în provincia chinezească Sichuan, lumea bună a politicii a decis să participe la ceremoniile oficiale de deschidere a jocurilor. Unul după altul, Sarkozy, Bush, Yasuo Fukuda şi ceilalţi invitaţi de prim-plan din aria occidentală şi-au confirmat prezenţa pentru data de 8-08-2008.

    Sportivii îşi doresc să participe, s-au pregătit timp de patru ani, iar politica trece pe planul secund când se gândesc la medalii. Spre cinstea lor, un număr de peste o sută de atleţi au transmis o scrisoare conducerii chineze în care solicită o mai mare libertate pentru poporul ţării gazdă. Între timp, ziariştii s-au obişnuit cu limitarea accesului la internet, iar protestatarii arestaţi ieri în piaţa Tienanmen au fost în număr de patru, doi britanici şi doi americani. Mai bine nici că se poate pentru conducătorii statului totalitar chinezesc: sportul, competiţia propriu-zisă va acapara atenţia media şi nu va mai exista subiectul-subiectelor, Tibetul.

    Până la urmă, ce a pierdut lumea? O ţară, Tibetul, plus civilizaţia sa? Au dispărut ele imperii sau credinţe religioase, ce ne păsa de nişte sărăntoci din mijlocul Asiei? Trăim să facem comerţ cu China. Bunăvoinţa acestei ţări ne permite să importăm şi să exportăm în voie, iar altceva nici nu mai contează. Lumea liberă nu mai este aşa de liberă ca pe vremea boicotului jocurilor olimpice de la Moscova. Ne-am globalizat interdependenţa.

    Logoul jocurilor de la Beijing

    Jocurile văzute de Gregorius Neckshot

    Sloganul acestei ediţii “One World, One Dream” are şi o interpretare negativă care se întrevede deja. Trăim într-o lume controlată din ce în ce mai mult de ţări promotoare ale totalitarismului naţionalist, politic sau religios şi nu se întrevede decât sfârşitul visului. Acelui vis al Libertăţii.

    Alte articole de pe Patrupedbun.net/ legate de Tibet:
    Istoria ideilor recidivează în cerc (80 de ani de tentaţie autoritară)
    Tibetul şi Red China
    Olimpiadă cu o singură probă (în umbra şepticului)
    Prin olimpism spre tembelism

    Print Friendly, PDF & Email

    5 COMENTARII

    1. politizarea sportului… nu este o idee noua sau acum pusa pentru prima oara in aplicare, este veche de cand Cortina de Fier a rupt Evropia in doua… si implicit lumea moderna… pe undeva ma asteptam la niste „directive” cu privire la numarul de medalii, dar sa transformi „directivele” in „plan cincinal”… of doamne… pronostic: soldatii de peste doua secole vor fi sportivi de performanta la olimpiadele viitorului…

    2. Măcar au avut o ceremonie de deschidere senzaţională! Nu m-am dezlipit de la televizor de la început până la sfârşit… Se pare c-au prezentat doar tradiţiile străvechi ale Chinei, nu şi cele mai „noi”, „revoluţionare”. Interesant e cât accent au pus pe diversitatea etnică în China (cei 64 de reprezentanţi ai populaţiilor din China, copiii de diferite naţionalităţi, etc.), dată fiind problema Tibetului.

    3. Eretele, cel mai mult m-a amuzat (mi-a si placut) varianta chineza de aprindere a flacarii olimpice. Stii, e un detaliu al ceremoniei care se tine in secret, fiecare tara organizatoare incearca o modalitate surpriza. Foarte faina a fost cea de acum citeva olimpiade, cind un arcas a tras o sageata cu virful aprins intr-o cupa la distanta. Varianta chineza a mers pe alegoria filmelor martiale chinezesti unde eroii alearga pe ziduri sau se dueleaza in adevarate baleturi aeriene, dar… tare mi-as fi dorit sa faca ceva mai indraznet. Mult mai indraznet, chiar in stilul Hidden Tiger Crouching Dragon (pe cit posibil). Ideea a fost perfecta, pacat ca a intervenit constiparea comunista.

    4. N-am vazut deschiderea (slujba e slujba), dar nu regret. O mare de orientali miscindu-se perfect sincronizat intr-un stadion sau o piata publica, ale caror trupuri sunt folosite pentru propaganda imi da inca fiori de groaza si de mila in acelasi timp, cum mi s-a-ntimplat cind am vazut asa ceva la TV-ul nostru ceausist, pe vremea lui Mao si a lui Kim-Il Sung. Au urmat Daciadele…

      Nu cred ca ma voi uita la vreo competitie, desi unele-mi plac mult. Fundalul Olimpiadei asteia e prea greu de inghitit, in special cind timpul se strimteaza, si mai sunt asa de multe lucruri de infaptuit.

    5. @ Panseluta: marea aia de orientali miscandu-se perfect sincronizat imi da fiori reci si mie, mai ales cand ma gandesc ca tot sincronizat se misca si la nivel economic… apropos de „Made in China”…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here