BRIC, palestinienii şi libertăţile

    1

    Te-ai aștepta ca un brav luptător contra diktaturii băsiste ca Victor Ponta să aibă drept model țări în care înfloresc libertatea și democrația. Brazilia, Rusia, India și China (BRIC), patrulaterul magic de la care România trebuie să se adape cu lapte și miere în viziunea uslaşă, ţările cu care România ar trebui să aibă “relaţii egale şi la fel de bune” ca cele pe care le are cu SUA, după cum decretează Victor Ponta, sunt principalii susţinători ai cauzei palestiniene la ONU:

    O simplă trecere în revistă a situației libertăților în cele patru țări admirate de Ponta&Voiculescu lămurește simpatiile uslașe.

    Indexul libertății economice – Index of Economic Freedom, realizat anual de Heritage Foundation și Wall Street Journal, plasează România pe locul 63 din punct de vedere al libertăților economice. Brazilia este pe 113, India pe 124, China (“cea mai performantă economie ca sistem”, după cum zice Victor Ponta) pe 135 și Rusia pe 143.

    În ceea ce privește libertatea presei, în clasamentul realizat anual de Freedom House,  dintre țările BRIC doar India (locul 77) depășește România (87), în timp ce Brazilia e pe locul 90, Rusia pe 173, iar China pe 184.

    Mafia State,o carte scrisă de fostul corespondent la Moscova al ziarului  Guardian este cea mai recentă descriere a „bunelor practici” în materie de libertăţi şi democraţie ale acestui membru de frunte al BRIC: Cum intimidează serviciile secrete ruseşti diplomaţii occidentali .

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. un exemplu de bune practici rusesti:

      Mikhail Suprun, istoric rus, a investigat deportarile in masa si uciderea in gulag a etnicilor germani, cetateni rusi sau prizonieri de razboi in perioada 1940-1960 (stalin a inceput uciderea acestora mai repede, aceasta e perioada de care s-a ocupat Suprun); cercetatorul reusise sa puna la punct o lista preliminara cu 40.000 de victime, cetateni rusi de etnie germana

      Mikhail Suprun a fost arestat in 2009, iar saptamina trecuta, joi, dupa 2 ani, a inceput si procesul; acuzatia: incalcarea legii cu privire la protectia datelor personale !!!

      Rusia, fiind un stat de drept, democratic si aparator al drepturilor omului, nu a putut asista indiferenta la accesarea de informatii personale ale victimelor stalinismului, cum ar fi numele, conditiile de viata din gulag sau cauzele aparente ale mortii;
      in Rusia istoria crimelor este o crima care se pedepseste cu ani grei de inchisoare

      http://www.windsorstar.com/news/Stalin+historical+researcher+trial/5446171/story.html
      http://www.google.com/hostednews/afp/article/ALeqM5jfpRI3pTnVJalXXbhQcyQmmOx5Kg
      http://www.guardian.co.uk/world/2009/oct/15/russia-gulag-historian-arrested

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here