Tensiune şi dialog în cadrul dreptei americane

    88

    Revista libertariană Reason găzduieşte o dezbatere intitulată „Unde e locul libertarienilor?”. Participă trei invitaţi – cîte un reprezentant al curentului libertarian, al celui conservator şi al mişcării „Tea Party”. Conversaţia are loc în contextul prezent al politicii americane, dar, dincolo de culoarea locală, este importantă pentru oricine interesat de manifestarea în condiţii concrete a principiilor libertarianismului şi conservatorismului… cu intervenţia reprezentantului mişcării „Tea Party” articulînd poziţia celei mai ample mişcări populare social-politice americane din anii şaizeci încoace.

    Brink Lindsey, intelectual libertarian de marcă (vicepreşedinte al influentului think-tank Institutul Cato), jalonează terenul disputei în primul eseu. Lindsey recapitulează etapele alianţei dintre libertarieni şi conservatori, iar în condiţiile actuale ale celei mai radical-etatiste administraţii americane din istoria de după deceniul New Deal (anii treizeci) al administraţiei lui Franklin Delano Roosevelt, argumentează cu forţă pentru despărţirea clară şi irevocabilă dintre libertarieni şi conservatori. Pentru Lindsey, misiunea tactică a libertarianismului este de a ocupa centrul spectrului politic american. O misiune posibilă deoarece conservatorismul a devenit o forţă anacronică şi consumată, dar mai ales absolut necesară, întrucît centrul orientat spre dreapta reprezintă focarul simpatiilor politice ale publicului american.

    Jonah Goldberg, intelectual conservator a cărui carte, Liberal Fascism, este una din cele mai discutate apariţii editoriale de istorie social-politică din anii recenţi, răspunde dezamăgit de similitudinea dintre argumentele lui Lindsey şi discursul liberal-progresist. La nivel doctrinar şi de tactică politică, apropierea propusă mai mult sau mai puţin implicit de Lindsey, dintre libertarieni şi progresismul liberal american, i se pare lui Goldberg drept forţată şi contraproductivă.

    Matt Kibbe, promotor al mişcării „Tea Party” şi preşedinte al uneia dintre cele mai cunoscute francize, organizaţia „Freedom Works”, răspunde ferm la critica acidă a lui Lindsey îndreptată spre „Tea Party”. Este cea mai partizană şi polemică intervenţie, de cetăţean vexat de repetarea temelor care fac obiectul atacurilor venite dinspre progresişti. De această dată, venite dintr-o direcţie oarecum neaşteptată.

    Am încercat o introducere în termeni generali. Nu vreau să stric plăcerea lecturii şi nu îmi propun o analiză. Încerc doar să trezesc interesul de a merge direct la sursa acestei dezbateri şi de a stîrni comentarii. Inclusiv de la colega noastră Panseluţa, care este activă în mişcarea „Tea Party”.

    Where Do Libertarians Belong?

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentCu expertiză cubaneză, Chavez arestează un oponent al comunismului latino-american
    Articolul următorFiliera moldo-română şi filtrul german
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    88 COMENTARII

    1. Libertarianul Brink alunecă iute pe panta progresismului reacţionar, atît faţă de mişcările teaparty pe care le ironizează cu emfază tipică intelectualilor elitişti, cît şi faţă de liderii de opinie americani pe care-i grupează maliţios într-un soi de commando de agitatori ai unei presupuse extreme dreaptă. Cu aceste idei practic se aşază in aceeaşi tabără cu socialiştii lui Obama şi le face acestora un serviciu sabotînd facţiunile conservatoare şi libertariene angajate impotriva administraţiei huseine şi a expandării statului-dădacă-vraci-tătucă. Mai are şi tupeul să pretindă desprinderea curentului libertarian de conservatori şi regruparea într-un centru imaginar, de parcă o asemenea poziţie pe eşichierul politic american ar avea vreo logică intrinsecă. wishfulthinking şi bălării de om pierdut intr-o luptă personală cu morile de vînt, incapabil de solidarizare cu cetăţenii obişnuiţi ce strîng acum rîndurile in faţa pericolului extrem. Pînă la urmă gestul lui Brink de a ‘demasca’ gargoilele dreptei şi de a pretinde libertarienilor raţionali să se detaşeze de cauzele unor limbaugh sau beck sau malkin este o meschinărie, o laşitate jenantă…un picior in fundul vechilor camarazi din fuziunea inerentă pasămite războiului rece, nu şi in condiţiile in care conservatorii sînt in opoziţie şi economia americană riscă să fie şi ea confiscată de aparatul birocratic socialist implementat treptat de democraţi, dar tolerat şi de facţiuni republicane.

      Din punctul de vedere al unui libertarian centrist, cum îmi place să cred că sînt, Brink pare un liberal radicalizat, răsucit spre stînga pe panta unui anarhism anti-naţional, din moment ce îi repugnă antiimigraţionismul americanilor, de parcă n-ar ştii că doleanţele cetăţenilor americani se orientează in realitate nu spre stoparea definitivă a imigraţiei, ci spre combaterea imigraţiei ilicite şi a traficului de persoane favorizat de blîndeţea legilor ce privesc statutul acestor rătăciţi in limbo, unelte ale unor invadatori fără chip.

      Provocarea unor disensiuni gratuite şi chiar a unor fracturi partinice in aceste momente nasoale este cel puţin un act lipsit de eleganţă, o acţiune probabil solitară, lipsită de aportul sau dezbaterea prealabilă a subiectului cel puţin in sînul comunităţilor libertariene, încă o mostră de individualism prost înţeles. jenant.

    2. Reactionarii la lucru:
      U.S. history textbooks could soon be flavored heavily with Texas conservatism

      The nation’s public school curriculum may be in for a Texas-sized overhaul, if the Lone Star state’s influential recommendations for changes to social studies, economics and history textbooks are fully ratified later this spring

      Texas State Board of Education approved some controversial right-leaning alterations to what most students in the state—and by extension, in much of the rest of the country—will be studying as received historical and social-scientific wisdom.

      Don McElroy, who leads the board’s powerful seven-member social conservative bloc, explained that the measure is a way of „adding balance” in the classroom, since „academia is skewed too far to the left.” And the board’s critics have labeled the move an attempt by political „extremists” to „promote their ideology.”

      The revised standards have far-reaching implications because Texas is a huge market leader in the school-textbook industry. The enormous print run for Texas textbooks leaves most districts in other states adopting the same course materials, so that the Texas School Board effectively spells out requirements for 80 percent of the nation’s textbook market. That means, for instance, that schools in left-leaning states like Oregon and Vermont could soon be teaching from textbooks that are short on references to Ted Kennedy but long on references to conservative activist Phyllis Schlafly.

      Here are some of the other signal shifts that the Texas Board endorsed last Friday:

      – A greater emphasis on “the conservative resurgence of the 1980s and 1990s.”

      – A reduced scope for Latino history and culture. A proposal to expand such material in recognition of Texas’ rapidly growing Hispanic population was defeated in last week’s meetings—provoking one board member, Mary Helen Berlanga, to storm out in protest. „They can just pretend this is a white America and Hispanics don’t exist,” she said of her conservative colleagues on the board. „They are rewriting history, not only of Texas but of the United States and the world.” 😆

      – Changes in specific terminology.

      – A more positive portrayal of Cold War anticommunism. Disgraced anticommunist crusader Joseph McCarthy, the Wisconsin senator censured by the Senate for his aggressive targeting of individual citizens and their civil liberties on the basis of their purported ties to the Communist Party, comes in for partial rehabilitation. The board recommends that textbooks refer to documents published since McCarthy’s death and the fall of the Soviet bloc that appear to show expansive Soviet designs to undermine the U.S. government.

      – Language that qualifies the legacy of 1960s liberalism.

      …..

      None of these proposals has met with final ratification from the board—that vote will come in May, after a prolonged period of public comment on the recommendations. Still, the conservatives clearly feel like the bulk of their work is done; after the 120-page draft was finalized last Friday, Republican board member Terri Leo declared that it was „world class” and „exceptional.”

      Si reactiunea in fata Reactionari:
      California Senate Opposes Texas History Textbook Changes

      California’s state Senate wants no part of Texas’ new standards for history textbooks. Responding to changes adopted by Texas State Board of Education, the California Senate adopted legislation intended to prevent conservative revisions to American history from becoming part of the Golden State’s public-school curriculum.

      The Texas education board wants textbooks, among other things, to emphasize the significance of Christianity in the nation’s founding, minimize Thomas Jefferson’s philosophy of separating church and state, play up the rise of conservatism in the 1980s and 1990s, and down play Latino history.

      The Senate measure (S.B. 1451), adopted on a bipartisan 25-5 vote, requires California’s Board of Education to assess discrepancies between the new Texas standards and California’s existing ones.

      “At that point,” the bill’s sponsor, Democratic Senator Leland Yee, told The Raw Story, “we will make it very, very clear that we won’t accept textbooks that minimize the contributions of minorities and propagate the close connection between church and state.”

      The legislation now goes to the state Assembly for consideration.

      + BONUS: Brief for 9 states backs Arizona immigration law
      H/T Vanilia Rebelioasa 🙂
      Inceputul sfirsitului. Secesiune scrie pe ei.

    3. Unora poate ca le-a scapat suplimentul 22 PLUS al Revistei 22 din 1 iunie a.c. in care se discuta despre „miscarea fuzionista”, definita astfel:

      „alianţa dintre dreapta conservatoare, religioasă şi pro-occidentală şi libertarienii reprezentând valorile liberalismului clasic. Fuziunea se menţine încă astăzi în Statele Unite la toate nivelele: al teoretizării doctrinelor, al coaliţiilor politice şi al cooperării din lumea civilă. Platforma intelectuală începută de Frank Meyer în paginile National Review în anii ’60 ne ilustrează cum un succes intelectual, o idee de îmbinare a două doctrine, încheagă şi menţine o alianţă politică menită să protejeze indivizii de amestecul nelegitim al statului. Să privim la experimentul american nu ca la un model de urmat ad literam, ci ca la o sursă de inspiraţie.”

    4. :), priviti voi, dar priviti degeaba.
      intr’o europa in care dreapta este de parere ca ecologia nu are loc de sarlatanismul capitalist, individualismul este o boala, consumerismul este cauza decaderii societatii iar socialismul nu este o idee tocmai rea, va ramane sa va uitati lung la America.

    5. ah, ps.
      sa nu cumva sa faceti greseala de a urma asa ceva ad literam.
      nu, nu.
      Doamne Fereste!
      Europa are nevoie de o democratie originala 🙂

    6. Individualismul este o boala, doctore, asa cum si colectivismul este o alta boala. 😉 Sa spui ca individul este masura tuturor lucrurilor este la fel de inteligent cu a spune ca nu exista nimic mai important decat colectivitatea si vointa ei. Si nu numai ca sunt boli, dar sunt cauzate de virusi asemanatori, cu pedigree left-wing.

      Manifestarile sunt aparent diferite, dar rezultatul este acelasi: omul este distrus de ideologie. Unii ii dau frau omului sa isi urmeze toate pornirile, oricat de rele ar fi ele; altii ii subordoneaza viata unei colectivitati tiranice. Toti is tampiti.

      Si poate o lasi mai moale cu consumerismul ca altfel te rog sa ne explici virtutile manelei si ale hip-hop-ului. Plac si vand, deci tre’ sa le aperi, doar lumea capitalista este fara pata, intocmai ca socialismul. Ah, si daca incepi sa cauti virtuti pentru „pe la spate” si „cum suge campioana mea”, continua cu industria porno, alta ramura economica respectabila din capitalism care traieste de pe urma individualismului democratic ridicat la nivelul religiei publice.

      Iti spun, doctore, nu te baga acolo unde nu te pricepi. Eu nu o fac, tu de ce o faci? Renunta la atitudinea de fan si gandeste, nu suntem pe stadion cu ultrasii… 🙂

    7. parca esti conspirationist.
      trebuie sa ma repet mereu si mereu.
      v’am mai explicat, manelele sunt un rau necesar.
      nu le interzici si nici nu ii bagi la puscarie pe ascultatori – la un moment dat or sa dispara din peisaj si nici nu le atribui capitalismului.
      daca citesti carti scrise de comunisti si socialisti, nu este necesar sa iti si insusesti parerile acestora.
      sau teoriile lor.
      sa renunt la atitudinea de fan ultras si sa incep sa gandesc?
      rautacisme gratuite.
      pana una alta, eu am trait in comunism, socialism cu fata umana, democratie originala si capitalism si pot face diferenta.
      tu, nu.
      nu sunt libertarian, sunt conservator in gandire ( si asta se pare ca tot trebuie sa iti repet).
      hai sa vedem ce zice Richard M. Weaver

      More importantly, he believed that humans should grant priority to a living community and its well-being, not to individual fulfillment.

      .. era convins ca prioritatea omului ar trebui sa fie concentrata catre binele comunitatii – nu pentru buunastarea proprie…

      nu zau? asta nu iti suna a comunism.
      hmmmm
      dar despre asta ce crezi?
      ar trebui interzis si jazz-ul?

      Following the tradition of the Socratic dialogues, Weaver taught that misuse of language led to social corruption. Curiously, that belief led him to criticize jazz as a medium that promoted „barbaric impulses” because he perceived it as lacking form and rules (Scotchie 46).

      sau poate ar trebui interzis si rock-ul, si pletele.
      sa ne tundem cu totii regulamentar, sa ne incolonam la munca pentru binele societatii?

      mai departe, nici nu are rost sa mai traduc din moment ce am observat ca majoritatea folosesc numai expresii in engleza:

      That is, he acknowledged that logic alone was not enough to persuade man, who is „a pathetic being, that is, a being feeling and suffering” (Weaver 1352). He felt that societies that placed great value on technology often became dehumanized. Like a machine relying purely on logic, the rhetorician was in danger of becoming „a thinking robot” (Weaver 1353).

      Weaver divided the nature of man into four categories: rational, emotional, ethical, and religious (Johannesen 13). Without considering these characteristics as a whole, rhetoricians cannot hope to persuade their listeners. Moreover, when motivating the listener to adopt attitudes and actions, rhetoricians must consider the uniqueness of each audience (Weaver 1351). In other words, orators should acknowledge that each audience has different needs and responses, and must formulate their arguments accordingly. Weaver also divided „argumentation” into four categories: cause-effect, definition, consequences, and circumstances (Johannesen 27). The rhetorician must decide which method of argument will best persuade a given audience.

      In his The Ethics of Rhetoric, Weaver coined the phrases „god terms” and „devil terms” (Young 147-49). „God terms” are words particular to a certain age and are vague, but have „inherent potency” in their meanings (Young 147). Such words include progress and freedom – words that seem impenetrable and automatically give a phrase positive meaning. In contrast, „devil terms” are the mirror image, and include words such as Nazi and Un-American (Weaver 222-23). Rhetoric, Weaver argued, must employ such terminology only with care. Employing ethical rhetoric is the first step towards rejecting vague terminology with propagandistic value (Johannesen 27). Upon hearing a „god” or „devil” term, Weaver suggested that a listener should „hold a dialectic with himself” to consider the intention behind such persuasive words (Weaver 232). He concluded that „a society’s health or declension was mirrored in how it used language” (Young 151). If a language is pure, so too will be those who employ it.

      mai departe, sublienez:

      These principles, such as anti-consumerism and chivalry, were the basis of Weaver’s teaching, writing, and speaking.

      Having been raised with strong moral values, Weaver saw religion as the foundation for family and civilization (Young 21). His appreciation for religion is evident in speeches he gave early while an undergraduate at the Christian Endeavour Society, as well as in his later writings (Young 22).

      Influenced by his University of Kentucky professors, who were mostly of Midwestern origin and of social democratic inclinations, and by the crisis of the Great Depression, Weaver believed that industrial capitalism had led the United States to a general moral, economic, and intellectual failure. Initially hoping that socialism would afford an alternative to the prevailing industrialist culture

      ce ciudat mi se pare sa ma acuzi pe mine ca am tendinte socialiste din prea mare dragoste pentru capitalism cand tu imi vi cu teorii leftangiste.

    8. ps

      Whittaker Chambers born Jay Vivian Chambers and also known as David Whittaker Chambers[1] (April 1, 1901 – July 9, 1961), was an American writer and editor. As a Communist Party USA member and Soviet spy, he later renounced communism and became an outspoken opponent. He is best known for his testimony about the perjury and espionage of Alger Hiss, who was convicted of perjury.

      Chambers in 1948
      Allegiance Soviet Union (defected)
      Service „Communist underground” controlled by GRU (defected)
      Award(s) Presidential Medal of Freedom
      Codename(s) Carl
      Bob
      David Breen
      Birth name Jay Vivian Chambers
      Born April 1, 1901(1901-04-01)
      Philadelphia, Pennsylvania
      Died July 9, 1961 (aged 60)
      Westminster, Maryland
      Nationality American
      Parents Jay Chambers and Laha Whittaker
      Spouse Esther Shemitz (m. 1931)
      Occupation Journalist, Writer, Spy
      Alma mater Columbia University

    9. Doctore, nu orice critic al modernitatii este un socialist. Daca chiar te intereseaza, critica industrializarii si a efectelor sale negative asupra omului isi are radacinile in conservatorism, nu in social-democratie, socialistii preluand teme si o parte din discursul mult-dispretuitilor lor adversari.

      Richard Weaver este un conservator de moda veche – antimodernist, antidemocrat, antiindividualist, anticolectivist. Da, doctore, anticolectivist. Nu ai citit nimic de el, asa-i? Te bazezi doar pe Wikipedia si vrei sa intelegi ce e cu omul asta? Nu o sa poti. Cat despre muzica, te pomenesti ca jazz-ul si rock-ul sunt muzica superioara… Ascult rock mai mult decat orice, dar m-am mai maturizat si stiu cam cat face. Nu e de ajuns sa imi placa pentru a fi si bun in sine si oricat de bun ar fi nu o sa se compare niciodata cu un Schubert.

      nu zau? asta nu iti suna a comunism.
      hmmmm

      Tu chiar crezi ca a sustine ca lumea nu se reduce la sine este o forma de comunism? Atunci sa faci bine sa respingi si patriotismul, dragostea de familie (si dragostea in general, doar are in centrul ei dezinteresul si traitul pentru celalalt), prietenia si pana si sacrificiul. Toate iti vor suna a comunism daca vei subscrie viziunii atomist-teribiliste (adolescentine?) asupra lumii („EU si NUMAI eu”).

      P.S. Fostul comunist Chambers a facut foarte multe pentru cauza anticomunismului si a fost foarte admirat de conservatorii americani, in mod deosebit de Buckley.

    10. v’am mai explicat, manelele sunt un rau necesar.
      nu le interzici si nici nu ii bagi la puscarie pe ascultatori – la un moment dat or sa dispara din peisaj si nici nu le atribui capitalismului.

      De fapt, le atribui consumerismului si abia astfel le leg de capitalism; capitalismul a dat nastere consumerismului, nu consumerismul capitalismului. Oricum, imi place ca ai fata de capitalism atitudinea pe care o au socialistii fata de socialism si comunism: ignori realitatile care nu convin.

    11. imp, tu stii, sper, ce vrei sa spui, dar iti e lene sa depui putin efort si sa explici coerent si inteligibil. degeaba citesti cartile alea daca nu esti in stare sa explici o idee relativ simpla in citeva rinduri, hai jumatate de pagina (da, idee simpla, nu vb de filozofia lui Kant ci de rationamente ce tin de bun simt). pepper este dispus sa asculte mai mult decit esti discus sa te faci inteles. asa ca lasa nasul un pic mai jos.

    12. costin, nu are ce sa imi explice.

      Influenced by his University of Kentucky professors, who were mostly of Midwestern origin and of social democratic inclinations, and by the crisis of the Great Depression, Weaver believed that industrial capitalism had led the United States to a general moral, economic, and intellectual failure. Initially hoping that socialism would afford an alternative to the prevailing industrialist culture


      Influentat de profesorii universitatii Kentucky a caror majoritate erau din midwest si de orientare social democratica si marea depresie, Whaver Imp, avea convingerea ca * capitalismul a impins Statele Unite catre o decadere morala, economica si intelectuala. Initial sperand ca socialismul ca fi o alternativa buna versus industrializare ( consumerism, individualism).

      ( murfi, vlad, imp…)

    13. Mie mi se pare că nu există vreo legătură de cauzalitate intre consumerism şi capitalism, cele 2 noţiuni sînt interdependente, dar nu intr-o relaţie strict deterministă. De altfel consumerismul este atestat înaintea apariţiei capitalului normat şi a pieţei specializate, adică a burselor, încă din timpul antichităţii imperiale persane şi chineze, precum şi in timpul democraţiilor cetăţeneşti ale grecilor şi romanilor.

      Iată cîteva din bunurile ce făceau obiectul relaţiilor comerciale de tip consumerist, adică stabilite in virtutea nu unei nevoi umane imperioase, vitale, ci corelative unui molipsitor spirit frivol al epocii:

      -bijuterii, pietre [semi]preţioase, podoabe femeieşti dar şi bărbăteşti, in special la persani şi greci.
      -îmbrăcăminte bogat ornamentată, stofe preţioase şi rare, accesorii vestimentare din os, fildeş, piele, metale şi pietre preţioase, etc.
      -obiecte de cult şi instrumentare ale ceremoniilor luxuriante, odajdii opulente, obiecte de artă destinate templelor dar şi construcţiilor civile, de pildă bordelurilor.
      -arme cu incrustaţii şi montaje tipice bijuteriilor şi uniforme militare înzorzonate, vehicule civile şi militare din lemn de esenţă rară cioplit şi ornamentat.
      -circ, distracţie, bacanale şi beţii

      Pentru toate aceste bunuri exista încă din antichitate o piaţă foarte bine organizată, cu furnizori constanţi, cu distribuitori, transportatori specializaţi, cu locuri special amenajate -tîrguri, bîlciuri, teatre. Nu exista încă noţiunea de capital şi ideea de normare a fluxurilor şi tranzacţiilor de capital, dar apăruse insă ideea de vămuire a produselor de import şi tot mai multe state ale antichităţii preiau modelele economice imperiale sau republican-romane, bătînd monede proprii şi impulsionînd crearea de pieţe locale.

    14. Costin

      imp, tu stii, sper, ce vrei sa spui, dar iti e lene sa depui putin efort si sa explici coerent si inteligibil. degeaba citesti cartile alea daca nu esti in stare sa explici o idee relativ simpla in citeva rinduri, hai jumatate de pagina (da, idee simpla, nu vb de filozofia lui Kant ci de rationamente ce tin de bun simt). pepper este dispus sa asculte mai mult decit esti discus sa te faci inteles. asa ca lasa nasul un pic mai jos.

      Adica el ma face ipocrit si eu sunt cu nasul pe sus? El arunca aluzii, aduce argumente din Wikipedia si eu sunt cu nasul pe sus?

      Pepper nu vrea sa inteleaga ca oamenii evolueaza. Da, Weaver a fost liberal in tinerete dar spre deosebire de altii care reactioneaza pavlovian la ce nu le convine, s-a trezit din transa si, in propriile lui cuvinte, la 30 si un pic de ani s-a apucat sa isi refaca educatia. Rezultatul a fost unul aparte: admirator al clasicilor si oponent al modernilor si al ideologiilor dezvoltate de acestia, Richard Weaver s-a inscris in randul traditionalistilor americani. Asemenea clasicilor greci, Weaver era tributar unei viziuni asupra lumii in care virtutea ocupa locul central – virtutea este cea mai importanta caracteristica a vietii umane, iar binele, dreptatea si frumosul sunt mai de pretuit decat orice altceva. Urmarea este ca traditionalistul Weaver nu avea cum sa aprecieze socialismul, democratia si celalalte manifestari moderne ale intrarii in istorie a omului-masa, prostului si grobianului cu drept de vot. Marele pacat al lui Weaver e ca s-a situat de partea invinsilor, cea a adevarului si a onoarei, si nu a ingrosat turma de admiratori ai individulistului mitocan.

      euNuke> Industrializarea a schimbat fundamental datele problemei, comparativ cu lumea greco-romana. Nu cred ca este valabila comparatia. 🙂

    15. Ayn Rand: Architect of the culture of death

      […]

      An individual belongs to himself as an individual. He does not belong, in any measure, to God or to society. A corollary of Rand’s basic premise is that „altruism,” or the sacrifice of one’s only reality – one’s individuality – for a reality other than the self, is necessarily self-destructive and therefore immoral. This is why she can say that „altruism holds death as its ultimate goal and standard of value.” On the other hand, individualism, cultivated through the „virtue of selfishness,” is the only path to life. „Life,” she insists, „can be kept in existence only by a constant process of self-sustaining action.” Man’s destiny is to be a „self-made soul.”

      Man, therefore, has a „right to life.” But Rand does not mean by this statement that he has a „right to life” that others have a duty to defend and support. Such a concept of „right to life” implies a form of „altruism,” and consequently is contrary to the good of the individual. In fact, for Rand, it constitutes a form of slavery. „No man,” she emphasizes, „can have a right to impose an unchosen obligation, an unrewarded duty or an involuntary servitude on another man. There can be no such thing as ‘the right to enslave.'” Moreover, there are no rights of special groups, since a group is not an individual reality. As a result, she firmly denies that groups such as the „unborn,” „farmers,” „businessmen,” and so forth, have any rights whatsoever.

      Her notion of a „right to life” begins and ends with the individual. In this sense, „right to life” means the right of the individual to pursue, through the rational use of his power of choice, whatever he needs in order to sustain and cultivate his existence. „An organism’s life is its standard of value: that which furthers its life is the good, that which threatens it is evil.” As Rand has John Galt tell her readers, „There is only one fundamental alternative in the universe: existence or nonexistence.” Man’s existence must stay in existence. This is the mandate of the individual and the utility of the virtue of selfishness. Non-existence is the result of altruism and careens toward death. Making sacrifices for one’s born or unborn children, one’s elderly parents or other family members becomes anathema for Ayn Rand. She wants a Culture of Life to emerge, but she envisions that culture solely in terms of individuals choosing selfishly, the private goods of their own existence. If ever the anthem for a pro-choice philosophy has been recorded, it comes from the pen of Ayn Rand: „Man has to be man – by choice; he has to hold his life as a value – by choice; he has to learn to sustain it – by choice; he has to discover the values it requires and practise his virtues – by choice. A code of values accepted by choice is a code of morality.”

      No philosopher ever proposed a more simple and straightforward view of life than the one Ayn Rand urges upon us. Man=Man; Existence = Existence; only individuals are real; all forms of altruism are inherently evil. There are no nuances or paradoxes. There is no wisdom. There is no depth. Complex issues divide reality into simple dichotomies. There is individualism and altruism, and nothing in between. Despite the apparent superficiality of her philosophy, Rand considered herself history’s greatest philosopher after Aristotle.

      […]

    16. incep de fiecare data sa citesc cu interes astfel de teorii pentru ca la sfirsit sa ramin cu intrebarea usor perplexa: asa si?!

      mi se pare perfect inutil sa sustii asa ceva; adica, daca profeseaza ce spune, nu vad de ce se asteapta ca un alt individ dintr-o alta realitate sa accepte teoria, sa o invite la o conferinta si eventual sa o si plateasca;

      sau, invers, cum dumnezeu nu sint pocniti de un extaz mistic cind constata ca o armata de sclavi voluntari au grija ca de fiecare data cind ei intorc robinetul instalatiile sanitare sa functioneze? ar trebui sa-si tina doctrina relativ secreta daca nu se simt pregatiti sa renunte la canalizare

    17. Ceea ce este simplistic in acest episod din vechea confruntare de idei între individualism şi altruismul religios este tocmai interpretarea noţiunilor de sine/egotism/egocentrism oferită de catolicul Demarco. Şi nu-i nevoie să citeşti opera lui Ayn Rand ca să te prinzi, e suficient să citeşti cu atenţie construcţiile sofistice cu concluzie prestabilită reproduse de filozoful-teolog;

      de pildă, de la aserţiunea lui Rand:
      „No man can have a right to impose an unchosen obligation, an unrewarded duty or an involuntary servitude on another man. There can be no such thing as ‘the right to enslave.’”
      cîrpaciul dialectician trage concluzia aberantă că as a result, she firmly denies that groups such as the “unborn,” “farmers,” “businessmen,” and so forth, have any rights whatsoever. Foarte convenabil, este? mai ales că primii pe lista sînt nenăscuţii. Îmi pare rău, dar asemenea forţări şi contorsiuni logice cu finalitate atît de previzibilă nu pot introduce nicio critică demnă de luat in seamă a individualismului şi existenţialismului pozitivat al lui Rand, e ca şi cînd un studenţaş de anul I la teologie s-ar apuca să-l demoleze pe un kierkegaard, de pildă, cu argumente extrase din dogmatică.

      Şi dacă ar fi fost vorba doar de incompetenţă şi răstălmăciri convenabile, dar nu, dascălul de duminică găseşte de cuviiţă să facă uz cu rea-credinţă de alegaţii dedesprinse cu ranga din nuvelele lui Rand:
      pasămite
      Making sacrifices for one’s born or unborn children, one’s elderly parents or other family members becomes anathema for Ayn Rand.
      Cum ar veni individualismul lui Rand presupune dezumanizarea, incapacitatea de a lua o decizie in sprijinul altei persoane, deci o echivalare toatală a egotismului cu cel mai atroce egoism. Demarco nu dă semne că ar pricepe că teoria lui Rand se învîrte la un nivel axiologic şi ontologic stabilind necesitatea obiectivizării discernămîntului individual şi nu blocarea deciziilor de participare la viaţa socială. Altruismul tradiţional este privit ca imoral pentru că este impus sau generat de factori străini de individ, nu pentru că acţiunile in sine determinate de grija indusă ar altera individul la un nivel etic; dacă aceleaşi acţiuni ce caută să facă bine altora ar fi rezultatul unor convingeri proprii şi al unui calcul raţional al efectelor negative-pozitive ale gesturilor ce implică dăruirea atunci individul s-ar plasa pe sine pe o treaptă superioară a conştiinţei de sine, deci ar fi exact pe dos decît crede dascălul bulversat, omul s-ar eleva pe scară etică personală, pentru că moralitatea nu este o aparenţă ci o valoare ce trebuie să transceandă, să fie intrinsecă fiecărui individ, şi…cel mai important, comprehensibilă…adică fiecare individ trebuie să cunoască scara valorilor la care se raportează, să înţeleagă foarte bine actul moral şi să şi-l apropie in mod raţional şi conştient, fără presiuni exterioare, eliberat de influenţele şi ingerinţele unor grupuri constituite artificial şi efemere prin natura lor.

    18. dacă aceleaşi acţiuni ce caută să facă bine altora ar fi rezultatul unor convingeri proprii şi al unui calcul raţional al efectelor negative-pozitive ale gesturilor ce implică dăruirea

      Daca e vorba strict de calcul rational, atunci evoluam intr-o paradigma primitiv utilitarista, ceea ce nu are nimic in comun cu morala ori cu natura umana; utilitarismul nu este uman, ci artificial, reducand totul la aparenta sa utilitate (care e utilitatea dragostei? a prieteniei? a loialitatii?). Altruismul este imoral pentru ca afirma in fata obiectivistilor ca exista lucruri mai presus de individ si asa-numita lui morala personala (un nonsens de felul „adevarului personal”), ceea ce nu poate fi acceptat de secta lui Ayn Rand.

      As zice ca dascalul de duminica a priceput foarte bine aberatia Rand. The lady was a lunatic, si inca unul sinistru…

    19. secta lui Ayn Rand? mă faci să rîd prosteşte…exact opinia lui Rothbard despre şcoala filozofică a obiectivismului, a acelui anarhist rothbard repudiat cu exigenţă de Rand şi discipolii săi. Imperialistule, dacă mişcarea şi institutele iniţiate de cei Peikoff şi Nathaniel Branden le caracterizezi drept secte sau culte ce promovează personalitea deificată a lui Rand, atunci, din motive de echidistanţă valorică ar trebui să califici toate curentele religioase istorice şi contemporane drept secte absolutiste, asta pentru că Rand este cea care a refuzat să accepte in preajma sa oameni ce-i urmau orbeşte opiniile şi ideile.

      Făcînd uz permanent de judecata şi valorile noastre nu cădem in niciun utilitarism, cu atît mai puţin primitivism, nici nu ştiu de unde le scoţi, ci încercăm să evităm producerea unui rău ireversibil produs de confuziile asupra realităţii induse sau reproduse imitativ, confuzii cunoscute popular sub numele de prejudecăţi şi preconcepţii, iar acest gen de comportament şi atitudine faţă de realitatea proximă poţi să-l circumscrii, dacă ţii neapărat, unui pragmatism, nu utilitarismului. Un exemplu util -atitudinea şi concepţiile viciate ale occidentului faţă de Islam şi concesiile făcute lumii islamice şi musulmanilor ca urmare a unei gîndiri şi conceptualizări fundamental greşite in care creştinismul catolic a jucat şi joacă un rol forte, negativ, impulsionînd o generozitate deplasată faţă de agresori, adică o aplicaţie morbidă, sinucigaşă a altruismului colectivist tradiţional. A se vedea in acest sens incredibilele adunări mobilizate de bisericile creştine occidentale in sprijinul unor fascişti ascunşi sub pulpana unei religii -islamul- oricum născute cu valenţe criminale. A se vedea reacţiile liderilor religioşi din UK şi Suedia in faţa pretenţiilor unor găşti teocratice de a introduce sharia pe teritoriile UE.

      Aş zice că nici nu tu prea ai priceput ce a vrut să zică Rand cu altruismul colectiv ca factor al imoralităţii.

    20. Încă ceva, e posibil ca eu, ca agnostic, să percep altfel scrierile ateistei Rand, nu le văd deloc sinistre, le includ in acea categorie de romane filozofice cu substrat politic ale unor autori ce au cunoscut răul totalitarist, autori precum mai cunoscuţii Orwell şi Huxley, ce plăsmuiesc distopii cu rădăcini in realitatea curentă din pur altruism. Gesturile exteriorizării şi comunicării, precum şi opera lor fantastică sînt acte de voinţă pur individuală orientate către lume din dorinţa de a avertiza asupra atrocităţilor inerente colectivismului etatizat. Aceşti autori nu au făcut parte din nicio organizaţie religioasă sau politică care să le determine sau influenţeze creaţia, nu au scris pentru că ar fi fost împinşi de vreun partid sau de vreun superior ierarhic, divin sau civil, ci dintr-un imbold personal de a face ceva pentru celălalt. Iar ceea ce au făcut ei pentru nişte cititori aleatorii [şi nu pentru nişte adepţi zeloşi] este facultativ, auxiliar, departe de imperativ şi dogmatism, fiecare avînd libertatea de a interpreta după voie şi in raport cu nivelul de cunoştinţe, sau de a nu citi sau de a nu gîndi ceea ce citeşte sau de a nu găsi nicio aplicaţie logică a stimulentelor narative destabilizatoare.

    21. sper să scuzaţi prozelistismul raţionalist, dar simt nevoia unor clarificări ale conceptelor puse in discuţie, nu de alta, dar eu nu pot să particip senin la demolarea unui curent filozofic pro-capitalist -obiectivismul- plecînd de la un atac la persoană ruşinos emis cu duşmănie vizibilă de un catolic fervent faţă de o ateistă răposată.

      traduceri din Ayn Rand şi Leonard Peikoff oferite de blogul http://ayn-ro.blogspot.com/

      […] un editor m-a întrebat dacă aş putea să expun esenţa filosofiei mele [în 15 secunde]. Am făcut-o, spunându-i:

      1. În domeniul metafizicii: realitate obiectivă

      2. În domeniul epistemologiei: raţiunea

      3. În domeniul eticii: interesul propriu

      4. În domeniul politic: capitalismul.

      […] Dacă accepţi aceste idei ca bază a convingerilor tale şi eşti întru totul consecvent, atunci ai un sistem filosofic complet care să-ţi ghideze mersul vieţii. Dar, a le accepta cu o consecvenţă completă, adică a le înţelege, a le defini, a le demonstra şi a le aplica, cere un volum enorm de gândire. Iată de ce filosofia nu poate fi discutată [în 15 secunde] […]

      În spaţiul unui editorial aş putea da doar un foarte scurt sumar al poziţiei mele, ca un fel de sistem de referinţă pentru toate editorialele mele ulterioare. Filosofia mea, Obiectivismul, afirmă că:

      1. Realitatea există ca un absolut obiectiv — faptele sunt fapte, independent de simţurile, dorinţele, speranţele sau temerile omului.

      2. Raţiunea (capacitatea care identifică şi integrează materialul furnizat de simţurile omului) este singurul mijloc de percepere a realităţii pe care îl are omul, este singura sa sursă de cunoaştere, singura sa călăuză în acţiune şi instrumentul său fundamental de supravieţuire.

      3. Omul — fiecare om — este un scop în sine, nu un mijloc pentru realizarea scopurilor altora. El trebuie să existe pentru sine însuşi, fără a se sacrifica altora şi fără a-i sacrifica pe alţii sieşi. Obiectivul moral cel mai înalt al vieţii sale este urmărirea propriului său interes raţional şi a propriei sale fericiri.

      4. Sistemul politico economic ideal este capitalismul laissez faire. Acesta este un sistem în care oamenii au de-a face unii cu alţii nu ca victime şi călăi, nici ca stăpâni şi sclavi, ci prin intermediul schimbului liber şi voluntar în interesul lor reciproc. Acesta este un sistem în care nimeni nu poate obţine valori de la alţii prin recurgerea la forţa fizică şi nimeni nu poate iniţia folosirea forţei fizice împotriva altora. Guvernul acţionează numai ca un poliţist care protejează drepturile omului; el foloseşte forţa fizică numai ca răspuns şi numai împotriva celor care iniţiază folosirea ei, cum ar fi infractorii sau invadatorii din afară. Într-un sistem capitalist total, statul şi economia trebuie să fie (dar istoriceşte n-au fost încă) complet separate, în acelaşi fel şi pentru aceleaşi motive ca şi separarea între stat şi biserică.

      şi despre relaţia de rudenie dintre fascism şi comunism


      Deşi diferenţa între socialism şi fascism este superficială şi pur formală, ea este semnificativă pe plan psihologic […]

      Spre deosebire de marxişti, naziştii nu erau adepţi ai proprietăţii colective asupra mijlocelor de producţie. Ei cereau doar ca guvernul să fie cel ce supervizează şi conduce economia. Ei explicau că este lipsit de importanţă cine este deţinătorul legal; important este cine exercită controlul. Persoanele particulare pot, prin urmare, să deţină în continuare titluri de proprietate, din moment ce statul îşi atribuie dreptul nelimitat să reglementeze utilizarea proprietăţii lor. Sub comunism, proprietatea este colectivă de jure. Sub nazism, aceeaşi proprietate este colectivă de facto. [L. Peikoff, Ominous Parallels, 1982]

      Este prea evident, prea uşor de demonstrat că fascismul şi comunismul nu sunt antipozi politici, ci două bande rivale care se luptă pentru un acelaşi teritoriu,

      – căci ambele sunt variante ale etatismului, care se bazează pe principiul colectivist că individul este un sclav al statului,

      – căci ambele sunt de esenţă socialistă, în teorie, în practică, şi după declaraţiile explicite ale conducătorilor lor,

      – căci sub ambele sisteme cei săraci sunt înrobiţi, iar cei bogaţi sunt expropriaţi în favoarea clicii de la putere,

      – căci fascismul nu este produsul „dreptei”, ci al „stângii” politice,

      – căci problema de bază este nu dihotomia „bogat sărac”, ci „stat individ”, sau drepturile individuale — guvern totalitar, adică capitalism socialism.

      Ayn Rand, „Extremism” or The Art of Smearing

      Comuniştii şi naziştii sunt doar două variante ale aceluiaşi rău: colectivismul. Însă ambii trebuie să fie lăsaţi să vorbească liber — ideile rele sunt periculoase doar când lipsesc oameni care să răspândească idei mai bune.

    22. euNuke
      din cite inteleg eu, ayn rand pare o romantica aiurita cu accente fascistoide, un soi de sandra brown a filozofiei

      supereroii sai sint muschiulosi, blonzi si cu ochi albastri, egoisti rationali care pot incalca toate regulile moralei conventionale pentru ca adera la o moralitate mai inalta; ei sint de fapt creatori generosi care scapa lumea de tot felul de rele; pentru asta fac o gramada de victime colaterale, da nu-i bai, pentru ca oricum erau neiluminati sau, vai, de-a dreptul simpatizanti ai colectivismului; autoarea are grija ca supereroii sai sa scape teferi din fiecare tentativa generoasa de salvare a lumii (daca ar muri ar fi imorali si s-ar prabusi doctrina, pentru ca fundamentul eticii sale e existenta individului)

      eu cred ca, in mod rational, devenea fan obama daca mai traia

      intrebari:
      – cum se interpreteaza axioma d-soarei „existenta exista” in termeni radical individualisti? cadem in platonisme chiar din primul postulat?
      – cum se deduce faptul ca omul e o fiinta radical diferita de restul animalelor? in sistemul d-soarei, omul pare singura fiinta inzestrata cu constiinta, ratiune etc si are, din ceva motiv, datoria (evident autoimpusa) sa se comporte diferit de animale
      – cum deriva din egoismul rational „homosexualitatea e imorala si dezgustatoare”? (pe linga ca asa a avut ea chef)
      – cum explica sacrificiul? sau eroii chiar sint obligati si in viata reala sa nu moara?

    23. murfi, vorbim despre persoane diferite. nu ştiu cine este domnnişoara pe care o muştruluieşti cu talent in replica de adineauri, evident, nu poate fi vorba de aceeaşi Ayn Rand. nici măcar nu ştiu de unde scoţi informaţiile tale despre gîndirea acestei filozoafe, comparabile cu o altă…autoare bulevardieră necunoscută pentru mine. ca atare, din moment ce dai impresia că ştii totul despre personajul tău, nu văd de ce ar trebui să-mi pierd vremea răspunzîndu-ţi la nişte întrebări expeditive aruncate din pod ca de la pedagog pentru elevul său nătîng. dacă ai totuşi ceva dubii in legătură cu romantica, lunatica fascistoidă, n-ai decît să pui mîna şi ochiul minţii pe cărţile ei sau măcar pe rezumatul lor cinematografic The Fountainhead, un film american din 1949, cu un Gary Cooper in rol principal ţinînd cu emfază discursuri filozofice.

    24. mda, peppere, eu sînt pur şi simplu uluit că cineva poate descoperi conotaţii fascistoide in discursul acestei gînditoare a libertăţilor umane.

    25. eu cred ca, in mod rational, devenea fan obama daca mai traia

      wow! cred ca pana nici imp cu ale lui words tham can be used as canonballs nu ar fi putut ajunge la concluzia asta.
      dar, mai stii?

    26. ce vorbesti, mai eunuke, tu nu vezi ce aberatii pot sustine?

      eu cred ca, in mod rational, devenea fan obama daca mai traia

    27. Rand este cea care a refuzat să accepte in preajma sa oameni ce-i urmau orbeşte opiniile şi ideile

      ok, nu poți să crezi acest reverse marketing. intelectualii și vanitatea lor onestă 😆

      În domeniul eticii: interesul propriu
      Omul — fiecare om — este un scop în sine, nu un mijloc pentru realizarea scopurilor altora. El trebuie să existe pentru sine însuşi, fără a se sacrifica altora şi fără a-i sacrifica pe alţii sieşi. Obiectivul moral cel mai înalt al vieţii sale este urmărirea propriului său interes raţional şi a propriei sale fericiri.

      sigur că da, omul este un scop în sine, DAR NUMAI circumscris de raportările sale la ceilalți. altfel, poți suspenda moralitatea, iar orice gargara pe marginea unei etici date doar de rațiune nu este altceva decât o altă gnoză.
      ca să nu mai vorbesc de infantilismul cucoanei raționaliste, care nu are nicio strângere circumvoluționară în a mixa cuvinte mari: existență pentru sine, fără sacrificiu față de ceilalți … interes rațional 😆 … urmărirea propriei fericiri.
      come on, euNuke. individa era o extaziată a gnozei raționaliste. din sistemul ei filosofic lipsesc două domenii clasice (mă surprinde, având în vedere pretențiile sale de great philosopher): teologic și estetic. oricât de înmiit mai confortabil ar fi pentru orice raționalist, lumea nu se reduce la comprehensibilitatea dihotomică. a nega evidența aceasta presupune una din două: fie respectivul suferă de un handicap afectiv, fie, pur și simplu, practică o ideologie/gnoză și-și contorsionează viziunea pentru a se încadra parametrilor sistemului său. deși, nu sunt convins că cele două sunt independente una față de alta

    28. Suberba confruntare intelectuala.Multumiri din partea unuia care intelege(uneori) ce spuneti,dar nu poate sa spuna.

    29. euNuke
      imi cer scuze daca te-am suparat; te rog sa ma crezi ca nu te atac, nici explicit, nici implicit; rant-ul meu era la adresa sistemului prezentat, iar intrebarile sint citeva dintre cele pe care mi le pun in legatura cu consistenta acestuia

      nu am citit cartile respective, ma raportez doar la rezumatele de pe wikipedia & co; stiu ca nu e suficient si uneori poate induce in eroare, insa deocamdata asta e situatia; o sa citesc si texte originale si apoi o sa ma refer direct la ele

      incerc sa ma explic:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Randian_hero
      personajele principale sint eroi de tip romantic; desi nu au obligatii, desi sint strict rationali si au liber arbitru, se comporta in mod fatal generos (de ce?);

      sint inalti, frumosi, puternici, independenti, etc si nu mor (existenta individuala este fundamentul ultim eticii); un fel de lonely ranger, superman, etc

      in Atlas Shrugged avem un lucrator la calea ferata care se hotaraste sa pedepseasca guvernul socialist si produce un accident de tren; mor o gramada de oameni si o buna parte dintre ei sint enumerati si justificati: e vorba, printre multi altii, despre un profesor de sociologie care nu agreeaza individualismul, despre o profesoara batrina care a crescut generatii intregi de lasi, etc. “There was not a man aboard the train who did not share one or more of their ideas,”

      in cazul acestui robin hood (sau, ma rog, anti-robin hood) crima in masa este justificabila, nu este nevoie de judecata, supraomul rationeaza, alege si executa

      cultul eroilor frumosi si amorali (in termeni conventionali, ei nu cunosc vina), supraoameni care trag inainte societatea prin puterea lor creatoare, dreptul suprem al acestora asupra maselor stupide care ii trag inapoi (si au in general vina suprema de a fi colectivisti) mie imi pare romantism cu accente fasciste

    30. Doctore, ostilitatea ta este copilareasca. Cat despre discursul lui Roark, „parazitul preia opiniile altora.”? Aberant. „Every achievement has come from the work of some independent mind.” Nu zau? Cum poate fi cineva atat de egocentrist, incat sa creada ca nu calca pe cararile facute de altii? Nu stiu daca exista ceva pe lumea asta care sa nu fi fost opera mai multor oameni, la care sa nu fi lucrat mai multe minti. Si daca tot veni vorba, doar pentru ca unii artisti/ creatori nu vad mai departe de propriul ego, nu inseamna ca toti au fost manati de aceleasi motive. Mi se pare cel putin ciudat sa afirmi asa ceva.

      Abia astept sa vad filmul, voi considera vizionarea lui ca studiu al nebuniei Supraomului randian.

    31. Howard does not consider architecture to be a collaborative art. Rather, it’s the solitary work of a lone artist, toiling away in an attic somewhere. Making even the tiniest change in any of his designs is intolerable to Roarke.

      He means it. When a block of flats he designed are built while he is on a vacation with Patricia Neal, with changes made at the orders of the people paying for it to be built, Roarke dynamites it. He stands trial for blowing up this building he didn’t own, in the middle of Manhattan, without so much as a blasting permit. It’s a wildly illegal, irresponsible, dangerous, negligent act of overwhelming egotism, an SMD: a Snit of Mass Destruction.

      He’s found innocent, and the jury and the whole courtroom erupts into applause at this horrific miscarriage of justice. He has admitted committing the crime on the stand. His defense was that he has way better taste than the pigs who paid for it, so he should be able to blow it up. The jury buys this idiocy. The movie paints him as a hero.

    32. Big Sister is Watching You
      From National Review, December 28, 1957, pp. 594-596.
      © 1957 by National Review, Inc., 215 Lexington Avenue, New York, NY 10016. Reprinted with permission
      Whittaker Chambers

      Several years ago, Miss Ayn Rand wrote The Fountainhead. Despite a generally poor press, it is said to have sold some four hundred thousand copies. Thus, it became a wonder of the book trade of a kind that publishers dream about after taxes. So Atlas Shrugged (Random House, $6.95) had a first printing of one hundred thousand copies. It appears to be slowly climbing the best seller lists.

      The news about this book seems to me to be that any ordinarily sensible head could possibly take it seriously, and that apparently, a good many do. Somebody has called it: „Excruciatingly awful.” I find it a remarkably silly book. It is certainly a bumptious one. Its story is preposterous. It reports the final stages of a final conflict (locale: chiefly the United States, some indefinite years hence) between the harried ranks of free enterprise and the „looters.” These are proponents of proscriptive taxes. Government ownership, Labor, etc. etc. The mischief here is that the author, dodging into fiction, nevertheless counts on your reading it as political reality. „This,” she is saying in effect, „is how things really are. These are the real issues, the real sides. Only your blindness keeps you from seeing it, which, happily, I have come to rescue you from.”

      Since a great many of us dislike much that Miss Rand dislikes, quite as heartily as she does, many incline to take her at her word. It is the more persuasive, in some quarters, because the author deals wholly in the blackest blacks and the whitest whites. In this fiction everything, everybody, is either all good or all bad, without any of those intermediate shades which, in life, complicate reality and perplex the eye that seeks to probe it truly. This kind of simplifying pattern, of course, gives charm to most primitive story-telling. And, in fact, the somewhat ferro-concrete fairy tale the author pours here is, basically, the old one known as: The War between the Children of Light and the Children of Darkness. In modern dress, it is a class war. Both sides of it are caricatures.

      The Children of Light are largely operatic caricatures. In so far as any of them suggests anything known to the business community, they resemble the occasional curmudgeon millionaire, tales about whose outrageously crude and shrewd eccentricities sometimes provide the lighter moments in Board rooms. Otherwise, the Children of Light are geniuses. One of them is named (the only smile you see will be your own): Francisco Domingo Carlos Andres Sebastian d’Antonio. This electrifying youth is the world’s biggest copper tycoon. Another, no less electrifying, is named: Ragnar Danesjold. He becomes a twentieth-century pirate. All Miss Rand’s chief heroes are also breathtakingly beautiful. So is her heroine (she is rather fetchingly vice-president in charge of management of a transcontinental railroad). So much radiant energy might seem to serve an eugenic purpose. For, in this story as in Mark Twain’s, „all the knights marry the princess”— though without benefit of clergy. Yet from the impromptu and surprisingly gymnastic matings of heroine and three of the heroes, no children— it suddenly strikes you— ever result. The possibility is never entertained. And indeed, the strenuously sterile world of Atlas Shrugged is scarcely a place for children. You speculate that, in life, children probably irk the author and may make her uneasy. How could it be otherwise when she admiringly names a banker character (by what seems to me a humorless master-stroke): Midas Mulligan? You may fool some adults, you can’t fool little boys and girls with such stuff— not for long. They may not know just what is out of line, but they stir uneasily.

      The Children of Darkness are caricatures, too; and they are really oozy. But at least they are caricatures of something identifiable. Their archetypes are Left Liberals, New Dealers, Welfare Statists, One Worlders, or, at any rate, such ogreish semblances of these as may stalk the nightmares of those who think little about people as people, but tend to think a great deal in labels and effigies. (And neither Right nor Left, be it noted in passing, has a monopoly of such dreamers, though the horrors in their nightmares wear radically different masks and labels.)

      In Atlas Shrugged, all this debased inhuman riffraff is lumped as „looters.” This is a fairly inspired epithet. It enables the author to skewer on one invective word everything and everybody that she fears and hates. This spares here the plaguy business of performing one service that her fiction might have performed. Namely: that of examining in human depth how so feeble a lot came to exist at all, let alone be powerful enough to be worth hating and fearing. Instead, she bundles them into one undifferentiated damnation.

      „Looters” loot because they believe in Robin Hood, and have a lot of other people believing in him, too. Robin Hood is the author’s image of absolute evil— robbing the strong (and hence good) to give to the weak (and hence no good). All „looters” are base, envious, twisted, malignant minds, motivated wholly by greed for power, combined with the lust of the weak to tear down the strong, out of a deep-seated hatred of life and secret longing for destruction and death. There happens to be a tiny (repeat: tiny) seed of truth in this. The full clinical diagnosis can be read into the pages of Friedich Nietzsche. (Here I must break in with an aside. Miss Rand acknowledges a grudging debt to one, and only one, earlier philosopher: Aristotle. I submit that she is indebted, and much more heavily, to Nietzche. Just as her operatic businessmen are, in fact, Nietzschean supermen, so her ulcerous Leftists are Nietzsche’s „last men,” both deformed in a way to sicken the fastidious recluse of Sils Maria. And much else comes, consciously on not, from the same source.) Happily, in Atlas Shrugged (though not in life), all the children of Darkness are utterly incompetent.

      So the Children of Light win handily by declaring a general strike of brains, of which they have a monopoly, letting the world go, literally, to smash. In the end, they troop out of their Rocky Mountain hideaway to repossess the ruins. It is then, in the book’s last line, that a character traces in the air, „over the desolate earth,” the Sign of the Dollar, in lieu of the Sign of the Cross, and in token that a suitably prostrate mankind is at last ready, for its sins, to be redeemed from the related evils of religion and social reform (the „mysticism of mind” and the „mysticism of muscle”).

      That Dollar Sign is not merely provocative, though we sense a sophomoric intent to raise the pious hair on susceptible heads. More importantly, it is meant to seal the fact that mankind is ready to submit abjectly to an elite of technocrats, and their accessories, in a New Order, enlightened and instructed by Miss Rand’s ideas that the good life is one which „has resolved personal worth into exchange value,” „has left no other nexus between man and man than naked self-interest, than callous ‘cash payment.'” The author is explicit, in fact deafening, about these prerequisites. Lest you should be in any doubt after 1168 pages, she assures you with a final stamp of the foot in a postscript: „and I mean it.” But the words quoted above are those of Karl Marx. He, too, admired „naked self-interest” (in its time and place), and for much of the same reasons as Miss Rand: because, he believed, it cleared away the cobwebs of religion and led to prodigies of industrial and cognate accomplishment.

      The overlap is not as incongruous as it looks. Atlas Shrugged can be called a novel only by devaluing the term. It is a massive tract for the times. Its story merely serves Miss Rand to get the customers inside the tent. And as a soapbox for delivering her Message. The Message is the thing. It is a sum, a forthright philosophic materialism. Upperclassmen might incline to sniff and say that the author has, with vast effort, contrived a simple materialist system, one, intellectually, at about the state of the oxcart, though without mastering the principle of the wheel. Like any consistent materialism, this one begins by rejecting God, religion, original sin, etc. etc. (This book’s aggressive atheism and rather unbuttoned „higher morality,” which chiefly outrage some readers, are, in fact, secondary ripples, and result inevitably from its underpinning premises.) Thus, Randian Man, like Marxian Man, is made the center of a godless world.

      At that point, in any materialism, the main possibilities open up to Man. 1) His tragic fate becomes, without God, more tragic and much lonelier. In general, the tragedy deepens according to the degree of pessimism or stoicism with which he conducts his „hopeless encounter between human questioning and the silent universe.” Or, 2) Man’s fate ceases to be tragic at all. Tragedy is bypassed by the pursuit of happiness. Tragedy is henceforth pointless. Henceforth man’s fate, without God, is up to him. And to him alone. His happiness, is strict materialist terms, lies with his own workaday hands and ingenious brain. His happiness becomes, in Miss Rand’s words, „the moral purpose of his life.” Here occurs a little rub whose effects are just as observable in a free enterprise system, which is in practice materialist (whatever else it claims or supposes itself to be), as they would be under an atheist Socialism, if one were ever to deliver that material abundance that all promise. The rub is that the pursuit of happiness, as an end in itself, tends automatically, and widely, to be replaced by the pursuit of pleasure with a consequent general softening of the fibers of will, intelligence on „man as a heroic being” „with productive achievement as his noblest activity.” For, if man’s „heroism” (some will prefer to say: „human dignity”) no longer derives from God, or is not a function of that godless integrity which was a root of Nietzsche’s anguish, then Man becomes merely the most consuming of animals, with glut as the condition of his happiness. And this, of course, suits the author’s economics and the politics that must arise from them.

      For politics, of course, arise, though the author of Atlas Shrugged stares stonily past them, as if this book were not what, in fact it is, essentially— a political book. And here begins mischief. Systems of philosophic materialism, so long as they merely circle outside this world’s atmosphere, matter little to most of us. The trouble is that they keep coming down to earth. It is when a system of materialist ideas presumes to give positive answers to real problems of our real life that mischief starts. In a age like ours, in which a highly complex technological society is everywhere in a high state of instability, such answers however philosophic, translate quickly into political realities. And in the degree to which problems of complexity and instability are most bewildering to masses of men, a temptation sets in to let some species of Big Brother solve and supervise them.

      One Big Brother is of course, a socializing elite (as we know, several cut-rate brands are on the shelves). Miss Rand, as the enemy of any socializing force, calls in a Big Brother of her own contriving to do battle with the other. In the name of free enterprise, therefore, she plumps for a technocratic elite (I find no more inclusive word than technocratic to bracket the industrial-financial-engineering caste she seems to have in mind). When she calls „productive achievement” man’s „noblest activity,” she means, almost exclusively, technological achievement, supervised by such a managerial political bureau. She might object that she means much, much more; and we can freely entertain her objections. But in sum, that is just what she means. For that is what, in reality, it works out to. And in reality, too, by contrast, with fiction, this can only head into a dictatorship, however benign, living and acting beyond good and evil, a law unto itself (as Miss Rand believes it should be), and feeling any restraint on itself as, in practice, criminal, and, in morals, vicious— as Miss Rand clearly feels it to be. Of course, Miss Rand nowhere calls for a dictatorship. I take her to be calling for an aristocracy of talents. We cannot labor here why, in the modern world, the pre-conditions for aristocracy, an organic growth, no longer exist, so that impulse toward aristocracy always emerges now in the form of dictatorship.

      Nor has the author, apparently, brooded on the degree to which, in a wicked world, a materialism of the Right and a materialism of the Left, first surprisingly resemble, then in action tend to blend each with each, because, while differing at the top in avowed purposed, and possibly in conflict there, at bottom they are much the same thing. The embarrassing similarities between Hitler’s National Socialism and Stalin’s brand of Communism are familiar. For the world, as seen in materialist view from the Left. The question becomes chiefly: who is to run that world in whose interests, or perhaps, at best, who can run it more efficiently?

      Something of this implication is fixed in the book’s dictatorial tone, which is much its most striking feature. Out of a lifetime of reading, I can recall no other book in which a tone of overriding arrogance was so implacably sustained. Its shrillness is without reprieve. Its dogmatism is without appeal. In addition, the mind, which finds this one natural to it, shares other characteristics of its type. 1) It consistently mistakes raw force for strength, and the rawer the force, the more reverent the posture of the mind before it. 2) It supposes itself to be the bringer of a final revelation. Therefore, resistance to the Message cannot be tolerated because disagreement can never be merely honest, prudent or just humanly fallible. Dissent from revelation so final (because, the author would say, so reasonable) can only be willfully wicked. There are ways of dealing with such wickedness, and, in fact, right reason itself enjoins them. From almost any page of Atlas Shrugged, a voice can be heard, from painful necessity, commanding: ” To the gas chambers— go!” The same inflexibly self-righteous stance results, too (in the total absence of any saving humor), in odd extravagances of inflection and gesture— that Dollar Sign, for example. At first, we try to tell ourselves that these are just lapses, that this mind has, somehow, mislaid the discriminating knack that most of us pray will warn us in time of the differences between what is effective and firm, and what is wildly grotesque and excessive. Soon we suspect something worse. We suspect that this mind finds, precisely in extravagance, some exalting merit; feels a surging release of power and passion precisely in smashing up the house. A tornado might feel this way, or Carrie Nation.

      We struggle to be just. For we cannot help feel at least a sympathetic pain before the sheer labor, discipline and patient craftsmanship that went to making this mountain of words. But the words keep shouting us down. In the end that tone dominates. But it should be its own antidote, warning us that anything it shouts is best taken with the usual reservations with which we might sip a patent medicine. Some may like the flavor. In any case, the brew is probably without lasting ill effects. But it is not a cure for anything. Nor would we, ordinarily, place much confidence in the diagnosis of a doctor who supposes that the Hippocratic Oath is a kind of curse.

    33. goebbels: „Whatever serves it and its struggle for existence is good and must be sustained and nurtured. Whatever is injurious to it and its struggle for existence is evil and must be removed and eliminated”

      ayn rand: „there is only one fundamental alternative in the universe: existence or non-existence—and it pertains to a single class of entities: to living organisms. The existence of inanimate matter is unconditional, the existence of life is not: it depends on a specific course of action… It is only a living organism that faces a constant alternative: the issue of life or death…” The survival of the organism is the ultimate value to which all of the organism’s activities are aimed, the end served by all of its lesser values.

    34. euNuke

      secta lui Ayn Rand? mă faci să rîd prosteşte…exact opinia lui Rothbard despre şcoala filozofică a obiectivismului, a acelui anarhist rothbard repudiat cu exigenţă de Rand şi discipolii săi. Imperialistule, dacă mişcarea şi institutele iniţiate de cei Peikoff şi Nathaniel Branden le caracterizezi drept secte sau culte ce promovează personalitea deificată a lui Rand, atunci, din motive de echidistanţă valorică ar trebui să califici toate curentele religioase istorice şi contemporane drept secte absolutiste, asta pentru că Rand este cea care a refuzat să accepte in preajma sa oameni ce-i urmau orbeşte opiniile şi ideile.

      Rand insasi aproape ca s-a deificat in momentul in care a spus ca intreaga filosofie se reduce la ea si Aristotel, ceea ce nici macar izolationistul stupid Rothbard (ale carui opinii despre Razboiul Rece merita oricand recitite pentru a nu te lasa pacalit de aparenta lui inteligenta) nu a putut-o spune vreodata. Imi pare unul dintre cele mai ridicole personaje din galeria intelectuala americana, suferind de megalomanie si cu handicapuri serioase in intelegerea oamenilor.

      Făcînd uz permanent de judecata şi valorile noastre nu cădem in niciun utilitarism, cu atît mai puţin primitivism, nici nu ştiu de unde le scoţi, ci încercăm să evităm producerea unui rău ireversibil produs de confuziile asupra realităţii induse sau reproduse imitativ, confuzii cunoscute popular sub numele de prejudecăţi şi preconcepţii, iar acest gen de comportament şi atitudine faţă de realitatea proximă poţi să-l circumscrii, dacă ţii neapărat, unui pragmatism, nu utilitarismului.

      Prejudecatile exercita un rol pozitiv in societate, nu unul negativ. Prejudecata nu este manifestare a gandirii viciate, ci o judecata corecta anterioara momentului analizat. Exemple de prejudecati: furtul este rau, violul este rau, minciuna este josnica, prefacatoria este condamnabila etc. Nu trebuie sa analizam fiecare furt in parte pentru a ajunge la concluzia ca este gresit sa furi, nu?

      Problema mea cu obiectivismul lui Rand este una de natura morala. Rand promoveaza o viziune reductionista despre om ce nu mai lasa loc pentru manifestarile inalte si coboara umanul in randul animalelor: every man for himself.

      3. Omul — fiecare om — este un scop în sine, nu un mijloc pentru realizarea scopurilor altora. El trebuie să existe pentru sine însuşi, fără a se sacrifica altora şi fără a-i sacrifica pe alţii sieşi. Obiectivul moral cel mai înalt al vieţii sale este urmărirea propriului său interes raţional şi a propriei sale fericiri.

      Daca fiecare om valoros in sine, cum poate Rand sa creada ca nu merita un sacrificiu? Cum lasa aceasta filosofie loc pentru dragoste, prietenie si virtute? Daca omul traieste pentru el insusi, ce valoare mai au toate astea? As zice ca nici una; daca sinele este masura tuturor lucrurilor, atunci ce rost mai are sa faci ceva pentru altul? Doar abdici de la propriul interes in momentul in care te hotarasti sa lupti pentru cineva iubit, pentru familie, pentru tara, pentru dreptate, pentru orice altceva decat pentru tine insuti. Respingerea sacrificiului si a eroismului autentic (eroul se sacrifica pentru altii, nu pentru sine) nu este opera unui intelect superior, ci a unui suflet chinuit si marginit, incapabil sa vada in lumea din jurul lui ca sinele nu este totul.

      Atitudinea şi concepţiile viciate ale occidentului faţă de Islam şi concesiile făcute lumii islamice şi musulmanilor ca urmare a unei gîndiri şi conceptualizări fundamental greşite in care creştinismul catolic a jucat şi joacă un rol forte, negativ, impulsionînd o generozitate deplasată faţă de agresori, adică o aplicaţie morbidă, sinucigaşă a altruismului colectivist tradiţional. A se vedea in acest sens incredibilele adunări mobilizate de bisericile creştine occidentale in sprijinul unor fascişti ascunşi sub pulpana unei religii -islamul- oricum născute cu valenţe criminale. A se vedea reacţiile liderilor religioşi din UK şi Suedia in faţa pretenţiilor unor găşti teocratice de a introduce sharia pe teritoriile UE.

      Daca poti da ca exemplu de lideri religiosi crestini conducatorii bisericii anglicane si bisericii luterane suedeze, atunci nu pot trage decat o singura concluzie: iei prea personal discutia despre Rand. Occidentul cedeaza in fata Islamului nu din prea mult crestinism, ci din prea putin. Crestinismul nu iti cere sa fii prost sau las, din contra, cere inteligenta si mult curaj; crestinul pro-islamic nu este cel mai bun crestin, ci unul cel putin fraier, ca sa nu spun ca ii putem pune la indoiala credinta.. Un element foarte important pentru intelegerea acestei politici pro-islamice este infiltratia marxista si neomarxista; toate bisericile occidentale sunt subminate de marxisti in sutana care urasc crestinismul si vor sa il inlocuiasca cu o varianta castrata pe linii socialiste.

    35. @imperialistu

      Daca poti da ca exemplu de lideri religiosi crestini conducatorii bisericii anglicane si bisericii luterane suedeze, atunci nu pot trage decat o singura concluzie: iei prea personal discutia despre Rand.

      păi mai pot eu să te contrazic cînd susţii cu asemenea argumente irefutabile implicarea mea?… 🙂 normal că iau personal discuţia, dar pentru mine subiectul ei nu este Rand, ci o gîndire filozofică -obiectivismul şi corelativ o atitudine/concepţie de viaţă -individualismul.

      Găsesc hilare şi cel puţin la fel de personale atît intervenţiile tale, cît mai ales cele ale lui murfi care m-a binedispus cu investigaţiile sale sisifice despre rădăcinile literare ale fascismului.

      Ce fel de nivel teoretic şi strict raţional poţi pretinde unei discuţii pe care, îţi reamintesc, tu ai declanşat-o atacînd o gîndire sau doctrină politică nu cu o idee nouă sau cu vreun argument bătătorit însă strălucit, ci cu un discurs resentimentar care nici măcar nu-ţi aparţine căci provine din instrumentarul politico-religios al catolicismului, mai exact din peniţa obscenă a unui catolic închipuit creştin care combate obscen ideile unei filozoafe utilizînd detalii din viaţa privată a acesteia pe post de gloanţe fermecate. Tu eşti cel care a adus catolicismul la masa dezbaterilor, nu eu, eu doar am prelungit utilitatea demersului catolic relevînd realitatea jenantă a comportamentului bisericilor catolice in faţa agresiunii totalitare islamiste. Cu atît mai ruşinos că un creştin citează un alt presupus creştin ce ilustrează ultimul drum al unei femei şi singurătatea sa funebră într-un tablou menit să invalideze o teorie filozofică. Cam astea sînt argumentele şi poziţiile tale…preiei speculaţia individualism=izolaţionism=egoism şi baţi moneda cît te ţin baierele. Nici nu am ce şi de ce să-ţi răspund pentru că mi-e foarte clar că nu ai citit cele cîteva eseuri disponibile in limba romană ale acestei autoare. dacă ai totuşi vreun dram de interess in ceea ce priveşte obiectivismul şi individualismul lui Rand te invit din nou să răsfoieşti paginile din linkul de mai sus. dacă nu, trebuie să te hotărăşti ce anume te deranjează mai mult: faptul că eu apreciez scrierile acestei filozoafe, convingerle mele individualiste, persoana lui Rand pe care o găseşti antipatică, sau individualismul in sine, ca atitudine faţă de lume şi mod de a trăi întemeiat pe valori persoanale. Asta pentru că nu am de gînd să susţin sau să apăr aici memoria acestei femei, ar fi pierdere de vreme, iar cultul morţilor este străin de mine, nu văd de ce ar trebui să acord respect post-mortem unei persoane sau, viceversa, să tîrăsc in noroi o fiinţă dispărută.

      @murfi, mergînd pe logica ta…nu mi-aduc bine aminte, un anume Jesus, personaj de renume mondial al unei cărţi de megatiraj, moare sau nu? dacă nu moare…ăă…înseamnă că toţi creştinii deţin o bubă fascistoidă pe creier? tumoare care oricînd poate face pok, boom, zbang revărsîndu-se in societate sub forma unor umori infecţioase precum aceasta:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Rand_School_of_Social_Science
      întreb şi eu ca prostul care nu a citit destulă proză fantastică şi nu pricepe de ce naiba eroii nu mor in lumea basmelor. apropo, admiratorii lui batman, superman, spiderman, homer simpson şi not-fat-big-boned sînt şi ei un soi de fascişti romantici? apropo2…bambi rulz deci…este un poem capitalist, dar democrat şi creştin? iar bugz bunny reprezintă curentul reacţionar al tycoonilor îmbuibaţi? ooof, ce complicat să distingi mesajele ideologice fără un far călăuzitor…

      pe Whittaker Chambers nu am de ce să-l iau in seamă in ceea ce priveşte critica literară, de altfel îl privesc cu circumspecţie şi materie de alegaţii politice*, iar textul postat mai sus este o mostră de obtuzitate resentimentară de studenţaş cu veleităţi literare expediat cu exigenţă de nişte aroganţi prtofesori şi de nişte cititori ingraţi.

      alegaţii pentru că omul lucrează cu teoriile altora, nu aduce nimic original cu mărturiile sale de comunist reşapat.

    36. na bun. care va sa zica, nivelul meu de logica m-a indemnat sa-mi sustin cu argumente parerile despre ayn rand. raspunsul tau insa are un nivel destul de scazut de politete si evita cu grija sa raspunda macar la vreuna dintre probleme

      eu zic asa:

      in cazul acestui robin hood (sau, ma rog, anti-robin hood) crima in masa este justificabila, nu este nevoie de judecata, supraomul rationeaza, alege si executa

      cultul eroilor frumosi si amorali (in termeni conventionali, ei nu cunosc vina), supraoameni care trag inainte societatea prin puterea lor creatoare, dreptul suprem al acestora asupra maselor stupide care ii trag inapoi (si au in general vina suprema de a fi colectivisti) mie imi pare romantism cu accente fasciste

      tu raspunzi ca isus si batman sint nemuritori pentru fundamentalistii crestini, deci acestia trebuie ca sint fascisti

      n-ai raspuns la nici un argument, doar te-ai minunat si ai jignit

      te-as ruga sa revezi definitia fascismului fara sa consideri colectivismul drept singura sa calitate; si eventual sa te intrebi care ar fi diferenta fata de un stat randian al carui singura institutie ar fi o politie constituita din eroi, sau teroristi dupa standardele de azi, de genul roarke, in care dusmanul comunist sau sionist ar fi inlocuit cu gloata colectivista sau insuficient de inteligenta sau creatoare; nu e nevoie sa raspunzi nici la asta, putem considera discutia incheiata.

    37. nu murfi, e problema dumitale dacă te jigneşti de propriile alegaţii, eu am fost foarte departe de intenţia de a insulta.
      tu ai susţinut senin că:

      personajele principale sint eroi de tip romantic; desi nu au obligatii, desi sint strict rationali si au liber arbitru, se comporta in mod fatal generos (de ce?);

      sint inalti, frumosi, puternici, independenti, etc si nu mor (existenta individuala este fundamentul ultim eticii); un fel de lonely ranger, superman, etc

      si apoi ai concluzionat cu măreţie:

      cultul eroilor frumosi si amorali imi pare romantism cu accente fasciste

      iar eu am pus aceste comentarii şcolăreşti in contextul altor personaje notorii. eşti hilar, dar fără voie, am înţeles asta. îmi interzici să rîd de speculaţiile tale preţioase pe tema relaţiilor obscurantiste dintre fascism şi romantism? sau am voie să surîd doar in sinea mea…ca să te menajez in sensibilităţile dumitale faţă de care eu nu am niciun respect ?

      Şi de ce trebuie să-ţi răspund la ceea ce dumneata numeşti cu pompă şi morgă argumente? eu, personal, nu am descoperit niciun argument raţional in replicile tale. care să fi fost, de pildă, logica aşezării in context a lui Rand cu Gobbels?…e un mister derizoriu pentru mine şi ca atare nu am niciun chef să-l elucidez, prefer să mă bucur cu maliţie de etalarea cu emfază a propriei ignoranţe…aşa se cheamă atitudinea mea faţă de cunoştinţele dumitale vaste in materie de politologie aplicată in analiza ficţiunilor. Te bosumfli cumva că nu-ţi recunosc nici autoritatea de critic literar? asta e, va te trebui să te împaci cumva cu ideea că nu toţi cititorii sînt atenţi la gesticulaţia de catedră şi nici nu înghit balivernele tale ocazionale.

    38. Ce fel de nivel teoretic şi strict raţional poţi pretinde unei discuţii pe care, îţi reamintesc, tu ai declanşat-o atacînd o gîndire sau doctrină politică nu cu o idee nouă sau cu vreun argument bătătorit însă strălucit, ci cu un discurs resentimentar care nici măcar nu-ţi aparţine căci provine din instrumentarul politico-religios al catolicismului, mai exact din peniţa obscenă a unui catolic închipuit creştin care combate obscen ideile unei filozoafe utilizînd detalii din viaţa privată a acesteia pe post de gloanţe fermecate. Tu eşti cel care a adus catolicismul la masa dezbaterilor, nu eu, eu doar am prelungit utilitatea demersului catolic relevînd realitatea jenantă a comportamentului bisericilor catolice in faţa agresiunii totalitare islamiste. Cu atît mai ruşinos că un creştin citează un alt presupus creştin ce ilustrează ultimul drum al unei femei şi singurătatea sa funebră într-un tablou menit să invalideze o teorie filozofică.

      Crestinul „obscen” leaga stilul ei de viata cu filosofia in care a crezut. Eu insa nu am citat intregul articol, asa ca mie nu ai cum sa imi reprosezi asta. Nu am adus catolicismul la masa, nu am adus nici macar crestinismul. Am citat ce am considerat important dintr-un articol, iar citatele mele nici macar nu mentioneaza crestinismul sau pe Dumnezeu, asa ca acuzatiile tale sunt lispite de orice baza si nu le pot pune decat pe seama unei reactii i-rationale la o critica traditionalista (nu crestina, paragrafele nu au nimic de a face cu crestinismul) a lui Rand.

      Cam astea sînt argumentele şi poziţiile tale…preiei speculaţia individualism=izolaţionism=egoism şi baţi moneda cît te ţin baierele. Nici nu am ce şi de ce să-ţi răspund pentru că mi-e foarte clar că nu ai citit cele cîteva eseuri disponibile in limba romană ale acestei autoare. dacă ai totuşi vreun dram de interess in ceea ce priveşte obiectivismul şi individualismul lui Rand te invit din nou să răsfoieşti paginile din linkul de mai sus. dacă nu, trebuie să te hotărăşti ce anume te deranjează mai mult: faptul că eu apreciez scrierile acestei filozoafe, convingerle mele individualiste, persoana lui Rand pe care o găseşti antipatică, sau individualismul in sine, ca atitudine faţă de lume şi mod de a trăi întemeiat pe valori persoanale.

      1. Am mentionat-o pe Rand ca exemplu al unei gandiri pe care o consider deficitara. Nu ma intereseaza ce apreciezi sau nu, deci poti sa scoti din ecuatie atacul la persoana.
      2. Nu cred in valori personale si banuiesc ca nu este o crima.
      3. Persoana lui Rand nu imi place, iar cultul individualismul imi displace la fel de mult precum cultul colectivului. Individualistii si al lor „individul inainte de orice” sunt doar extrema cealalta, cu nimic mai responsabili decat dronele colectiviste.

      Ostilitatea ta este de neinteles.

    39. @imperialistu, in lumina ultimelor tale mărturisiri:

      2. Nu cred in valori personale si banuiesc ca nu este o crima.
      3. Persoana lui Rand nu imi place, iar cultul individualismul imi displace la fel de mult precum cultul colectivului. Individualistii si al lor “individul inainte de orice” sunt doar extrema cealalta, cu nimic mai responsabili decat dronele colectiviste.

      va trebui să înţelegi mai uşor ostilitatea mea care nu este deloc faţă de persoana ta, ci faţă de ideile, tezele şi tablourile* tale impresioniste, asta pentru că eu mă situez in mod limpede in extrema cealaltă, a adepţilor zeloşi ai cultului personalităţii individuale. Eu nu pot concepe personalitatea altfel decît individual, sînt incapabil să proiectez mental o personalitate colectivă, asta e, am şi eu limitele mele, senzoriale şi metafizice…:)

      *tablouri realizate cu talent dar care se întîmplă să reprezinte intr-o notă fantastică coagulările sociale …motivate pare-se in mod primordial de transcendentul colectiv, de sentimente nobile comune, de mirajul înfrăţirii, foarte departe de cum percep eu interacţiunile umane cu tot angrenajul social pe care-l determină.

    40. euNuke,

      Hristos moare cu adevărat și învie abia a treia zi. Creștinii se închină la un mormânt gol, aceasta e Taina creștină absolută. Gol, dar totuși Mormânt. Mormânt, dar, în definitiv, Gol. Pentru că învierea a fost la fel de reală precum moartea. Ups, înțeleg subit aporia obiectivismului.

      Obiectivismul e doar o altă ”jucărie” (agnosticii s-o citească ”gnoză”) a celor care se iau suficient de ”în serios”(Rand considered herself history’s greatest philosopher after Aristotle :lol:), încât să cadă în infantilismul ce crede că se substrage intersubiectivității și concepe plenar o realitate obiectivă.

      spor la joacă

    41. vlad, dar moartea lui Isus este o speculaţie din punctul meu de vedere, adică nu a existat niciun certificat de deces care să ateste exact momentul trecerii in nefiinţă, aşa că este posibil să fi stat aproape 3 zile într-o stare comatoasă şi să se fi întremat ulterior şi in altă parte cu concursul grupului său de admiratori din moment ce mormîntul este descoperit gol, prin urmare acest personaj istoric nu moare definitiv in propria poveste ci cîndva, la un alt moment ţinut sub tăcere de către discipolii săi. Oricum am privi povestea, oricît am întoarce-o pe toate feţele, moartea definitivă a lui Hristos rămîne învăluită in mister, iar învierea nu este urmată nici măcar la nivel ficţional de o altă viaţă şi de o sugestie a sfîrşitului.

      Dar precizarea ta este oricum inutilă, menţionarea lui Jesus a fost doar parte din sugerarea unui truism jucăuş, eu nu susţineam că personajele istorice, reale sau fictive, sau mitice-alegorice e musai să impulsioneze coagulările societale fascistoide, din contră, admiraţia faţă de ideile morale rostite de un ins excepţional, dotat cu harul cuvîntului, trecute ulterior prin filtrul raţiunii este pozitivată individual de procesul volitiv şi eventuala afinitate pricinuită de descoperirea unor elemente comune la alţi indivizi cunoscuţi direct, fără mijlocitori, blochează imperativele entităţilor colective…deci interacţiunea conştientă şi aprecierea directă a sistemului de valori pune stavilă pornirilor atavice gregare ce stau la baza organismelor colectiviste moderne; un individ conştient de valoarea sa individuală şi de importanţa conservării libertăţii celorlalţi pentru propria existenţă liberă va fi greu de atras in schemele colectiviste fasciste sau comuniste, asta pentru că, in sistemul de valori obiectivate individual, consimţămîntul exprimat per acţiune este esenţial, indispensabil participării la viaţa socială. Individualismul nu presupune izolarea, retragerea din comunitate, ci o participare conştientă, raţională, întemeiată pe cele 3 drepturi fundamentale -viaţa, libertatea, fericirea fiecăruia.

      Mai devreme cineva specula că dacă ayn rand ar fi trăit acum ar fi fost o fanatică susţinătoare obamiană, îndrăznesc şi eu să fabulez asupra opiniilor filozofico-politice ale lui Isus…opinii rămase absconse in sertarele biografilor săi…eu zic că omul acesta îi citise atît pe Aristotel, cît şi pe Platon, ba chiar şi pe Zoroastru şi că sistemul său de gîndire şi axiologia sa se corelează cu uşurinţă cu obiectivismul modern. Desigur, Rand face greşeala de a insinua incompatibilitea sau cel puţin tensiunea inerentă dintre sistemul de valori tradiţional-creştin şi cel individualist, raţionalist, dar asta nu înseamnă că diferitele nivele şi metode etice la care indivizii se pot situa ar fi atît de incongruente încît să provoace clivaje societale. mai mult, conceptualizările pornite din sfere depărtate converg in principiu in anume puncte dacă orice sistem etic presupune un efort intelectiv, o sforţare volitivă permanentă orientată către sine, unde realitatea poate fi decelată in acelaşi fel dacă ea este identică cu sine, am impresia că şi filozofii creştini vorbesc despre beneficiile retragerii in sine…diferind doar acel întru divinitate, respectiv întru libertate şi cunoaşterea limitelor sale lăuntrice la individualişti, mai ales la cei egocentrişti ca mine… 🙂

    42. wall street journal, Atlas Shrugged de la fictiune la realitate in 52 de ani

      For the uninitiated, the moral of the story is simply this: Politicians invariably respond to crises — that in most cases they themselves created — by spawning new government programs, laws and regulations. These, in turn, generate more havoc and poverty, which inspires the politicians to create more programs . . . and the downward spiral repeats itself until the productive sectors of the economy collapse under the collective weight of taxes and other burdens imposed in the name of fairness, equality and do-goodism.


      Pentru neinitiati, morala acestei povesti e cat se poate de simpla: Politicienii vor raspunde intotdeauna crizelor – care in genere sunt create tot de ei – creind cat mai multe programe guvernamentale, legi si regularizari. Acestea, vor aduce mai mult haos si saracie, ceea ce ii va face pe politicieni sa creeze mai multe programe… caderea libera se va accentua de la sine pana cand sectorul productiv al economiei va intra in colaps sub presiunea colectiva a taxelor si a multitudinilor de impozite in numele corectitudinii, egalitatii si facerii de bine.

      din punctul meu de vedere, cartile lui ayn rand ar trebui sa faca parte din biblioteca patruped rau, biped bun.

    43. p.s. – ca o mica curiozitate, pamela geller este fondatoarea blogului atlasshrugs.com
      ( asta pentru ca tot a facut vlad un articol despre criza moscheii de la km 0 din NYC).

    44. si apropos de articolul lui chambers, big sister is watching you, citez tot din articolul din wsj:

      Many of us who know Rand’s work have noticed that with each passing week, and with each successive bailout plan and economic-stimulus scheme out of Washington, our current politicians are committing the very acts of economic lunacy that „Atlas Shrugged” parodied in 1957, when this 1,000-page novel was first published and became an instant hit.

      WC: So Atlas Shrugged (Random House, $6.95) had a first printing of one hundred thousand copies. It appears to be slowly climbing the best seller lists.

      Rand, who had come to America from Soviet Russia with striking insights into totalitarianism and the destructiveness of socialism, was already a celebrity. The left, naturally, hated her.

      WC: The news about this book seems to me to be that any ordinarily sensible head could possibly take it seriously, and that apparently, a good many do. Somebody has called it: “Excruciatingly awful.” I find it a remarkably silly book. It is certainly a bumptious one. Its story is preposterous. It reports the final stages of a final conflict (locale: chiefly the United States, some indefinite years hence) between the harried ranks of free enterprise and the “looters.” These are proponents of proscriptive taxes. Government ownership, Labor, etc. etc. The mischief here is that the author, dodging into fiction, nevertheless counts on your reading it as political reality. “This,” she is saying in effect, “is how things really are. These are the real issues, the real sides. Only your blindness keeps you from seeing it, which, happily, I have come to rescue you from.”

      But as recently as 1991, a survey by the Library of Congress and the Book of the Month Club found that readers rated „Atlas” as the second-most influential book in their lives, behind only the Bible.

      WC:Since a great many of us dislike much that Miss Rand dislikes, quite as heartily as she does, many incline to take her at her word. It is the more persuasive, in some quarters, because the author deals wholly in the blackest blacks and the whitest whites. In this fiction everything, everybody, is either all good or all bad, without any of those intermediate shades which, in life, complicate reality and perplex the eye that seeks to probe it truly. This kind of simplifying pattern, of course, gives charm to most primitive story-telling.

      zona gri revine!

    45. 1. Doctore, ca sa fiu impertinent pana la capat (se pare ca pentru tine orice dezacord este in sine o jignire), te anunt ca ura stangii nu te include in randurile dreptei. Stanga dispretuieste fascismul si are o ura aparte pentru national-socialism, dar aceasta respingere nu schimba cu nimic originile stangiste ale acestor miscari interbelice.

      2. Nu ma mira deloc ca Rand este aparata de libertarieni (autorul articolul din WSJ pe care il citezi tu a lucrat la Cato), aripa dreapta a stangii, stanga iubitoare de libertate, speriata atat de tare de etatism, incat a fugit in partea cealalta la conservatorii „autoritari” pentru a scapa de fratii totalitari.

      3. Daca as fi chiar impertinent, te-as intreba care sunt ultimele carti pe care le-ai citit, dar nu o voi face. Spre deosebire de tine, nu gasesc nici o satisfactie in a te intepa si provoca (nu eu revin periodic la nemultumiri din trecut). Am vazut cat poti si am priceput de mult ca dincolo de „Go capitalism!” nu poti trece. You’re a good guy, doctore, dar ai un stil problematic si ai tendinta sa nu vezi padurea de copaci. In conditiile unei lumi pline de socialism, merge si asa, dar prea multa baza nu se poate pune in oamenii care nu vad dincolo de dolar. Niste tovarasi cu minus in fata parantezei, doar stanga vede numai economic in fata ochilor.

      4. E problema ta ca te atrage o individa care se compara pe sine cu Aristotel si a carei virtute principala este crezul ei economic, crede-ma ca nu ma intereseaza atat de tare. M-as multumi cu un singur lucru: cred cu tarie ca putina politete nu strica. Or fi sensibilitati, cum spune euNuke, dar tin la ele. Poate data viitoare nu mai irosim intre noi ironiile si cuvintele grele.

    46. @imperialistu, tocmai ce ai luat apărarea stîngii, iaca

      Stanga dispretuieste fascismul si are o ura aparte pentru national-socialism,

      poate ai şi tu un sîmbure de libertarianism in tine .. 🙂

      acu serios, nu mai vorbi, te rog, de libertarieni ca despre un bloc politic cu doctrină unică, cînd o faci dai apă la moară tocmai acelei stîngi ce caută afilieri onorabile, asta pentru că a fi libertarian presupune printre altele să respingi orice înregimentare, iar cei ce au intrat in rîndurile vreunei grupări de stînga au pierdut contactul cu gîndirea politică libertariană. Acum, despre această gîndire, este evident pentru oricine se apucă să citească autori emblematici ai acestei mişcări de idei vag instituţionalzată că uniformizarea nu o caracterizează şi că de-a lungul timpului au răsărit mai multe curente de opinie in sînul mişcării libertariene care, dată fiind repulsia naturală faţă de ideea de tabără politică, nu s-au topit nicicînd in masa ideilor vehiculate in thinktankuri sau in cercurile politico-filozofice occidentale. Ca atare, există cel puţin 2 mari grupuri libertariene americane contemporane, unul, cu o oarecare propensiune şi afinitate stîngistă –anarho-capitalismul, cu un Murray Rothbard exponent de bază, grup ce încearcă să tragă spuza unor mari economişti precum von Mises şi Hayek pe turta lor, şi al doilea, fuzioniştii, libertarienii de dreapta ce acceptă statul minimal, grup ce a achiesat la Alianţa cu conservatorii in termenii descrişi de National Review. Parcă nu e tocmai elegant să-i bagi pe toţi in aceeaşi oală a delirului anarhist, mai ales pe un topic care încearcă să pună in discuţie tensiunile din lăuntru thinktankurilor de fuziune. Ayn Rand nu se încadrează in niciuna din cele 2 mari grupări de sinteză ideatică [nu există membership de tip partinic], a criticat de altfel fuziunea dintre conservatori şi libertarienii de dreapta de care ea era oarecum apropiată, un gest nu prea înţelept…şi nici in acord cu propriile teze despre libertatea consensuală ce in mod normal ar trebui să stea la baza dreptului de asociere.

      iată şi un scurt fragment dintr-un eseu despre statalitate semnat Ayn Rand

      Dacă o societate ar lăsa folosirea forţei pe mâna cetăţenilor ei individuali, ea ar degenera într-o societate condusă de gloate, care ar putea linşa pe oricine şi care ar genera un şir nesfârşit de vrajbe şi răzbunări.

      Pentru a elimina forţa fizică din relaţiile sociale, oamenii au nevoie de o instituţie care să preia sarcina de a apăra drepturile lor după un cod de reguli obiective.

      Aceasta este sarcina unui stat — a unui adevărat stat, sarcina sa principală, singura sa justificare morală şi singurul motiv pentru care oamenii au nevoie de puterea de stat.
      Statul este acel mijloc prin care se plasează sub control obiectiv utilizarea forţei ca răspuns la agresiune, adică sub controlul unor legi obiectiv stabilite.

      ca atare, se desprinde ideea că principalele funcţiuni ale statului sînt: apărarea vieţii şi integrităţii fizice, organizarea justiţiei şi exercitarea monopolistică a forţei coercitive in cazurile strict delimitate de lege in care viaţa, libertatea şi integritatea cetăţenilor sînt ameniţate de violenţa unor factori interni sau externi. concepţie cu care, personal, sînt întru totul de acord, şi nu pentru că aş fi fost influenţat de această filozoafă pe care am descoperit-o de vreo 2 ani, ci pentru că aceste idei despre statalitate sînt clasicizate, datează din antichitate şi mi s-au părut logice, de bun-simţ, viabile de la prima lectură…ca atare mi le-am aşezat la baza concepţiilor mele despre relaţia dintre stat şi individ. Cred că orice invenţie sofisticată in materie de obligaţie statală complică lucrurile şi generează noi conflicte, in loc să le prevină, iar fenomenul actual de suprareglementare va induce in mod paradoxal nu ordinea, ci anomia urmată aproape inevitabil de anarhie.

    47. daca cititorul impresionat de asemenea poetice perspective va cobori inapoi de pamint va observa ca un oras libertarian populat cu romani pe post de individualisti radicali ar fi destul de repede decimat de holera din simplul motiv ca nu s-ar putea construi canalizarea; statul neputind fi initiatorul fortei decit ca raspuns la o agresiune fizica, iar proprietatea fiind absoluta, cel mai probabil nu se va ajunge la intelegeri intre parti utilizind doar forta ratiunii

      va reamintesc ca unul dintre motivele pentru care avem atitea autostrazi este si o prevedere de tip laissez-faire libertarian introdusa din interese egoiste evidente in legea proprietatii; acolo unde dictatura colectivista americana incalca sfinta proprietate privata pentru obiective de interes general si il despagubeste rezonabil, statul libertarian roman blocheaza autostrada cind pretentiile unui individualist radical devin exagerate

    48. murfi, să înţeleg că şi tu eşti utilitarist şi îţi pasă mai mult să ai autostrăzi şi canalizări decît prietenie, dragoste şi grijă din partea statului. ce coincidenţă! 🙂 gîndim la fel in privinţa asta şi nici vorbă ca exproprierile să se facă forţat in America, dacă tu cunoşti vreun caz de expropiere in interes public in care proprietarul legitim să nu fi fost despăgubit să ne dai şi nouă de veste. desigur, au fost situaţii in care nişte populaţii native seminomade au fost îndepărtate mai mult sau mai puţin paşnic din calea rutelor feroviare dar nu prea mai are nicio relevanţă in discuţia despre raporturile dintre stat şi cetăţean in materie de proprietate.

      acum, nu ştiu de ce ai impresia că libertarienii ar fi împotriva marilor structuri şi reţele de utilitate publică, ca şi cînd ideea de interes public ar fi complet străină, incompatibilă cu libertarianismul. De ce nu ar fi viabile investiţiile de interes public cu iniţiatori privaţi, cu antreprenori privaţi şi chiar beneficiari privaţi care să asigure întreţinerea, reparaţia şi funcţionarea acestor megastructuri din moment ce oricum sistemul acesta de achiziţii publice funcţionează deja in multe ţări pseudo-capitaliste, inclusiv in state? nu cumva statul roman este cel care dă peste cap această schemă economică a marilor edificii publice tot persistînd in a deţine controlul marilor lucrări publice? iar statul actual nu este mai degrabă socialist, colectivist decît libertarian? şi atunci de unde ştii cum s-ar comporta romanii dacă ar avea libertatea de asociere şi decizie in marile proiecte de dezvoltare?

    49. imp, la un moment dat m’ai acuzat ca sunt obsedat de tine.
      acum, pot sa te asigur ca te inseli big time
      if ya know what I mean.
      am observat tendinta ta de a apara punctele de vedere „leftangiste” pe acest blog,
      la inceput mi s’a parut putin ciudat pentru un dreptaci.
      but you know what? let’s face it – you’re one of them.
      vi cu teorii leftiste perimate cum ca individualismul e depasit si capitalismul apartine secolului trecut.
      apoi, te incadrezi in zona gri, ca nici individualismul nu iti convine dar nici colectivismul nu te avantajeaza.
      dar cum delimitezi zona gri?
      cum?
      e foarte simplu, chambers is the answer.
      ai devenit un leftist si esti foarte mandru de asta pentru ca ai intrat in clubul ‘telectualilor.

    50. Dr. Pepper
      1. Capitalismul este atat de regularizat si castrat, incat e tare greu sa spui ca mai exista pe undeva in forma lui autentica.
      2. Nu am spus niciodata ca individualismul e depasit. In schimb, am afirmat ca individualismul si colectivismul se completeaza perfect in nebunia lor, incercand sa arunce omul de pe pozitia de centru (nu ma refer la centrul politic, ci la punctul central al axei individualism – colectivism) spre una din extreme. Colectivistul este o drona, iar individualistul este o canalie, valoarea morala a ambilor fiind aceeasi: primul nu merita respectat pentru ca face o virtute din subordonarea fata de turma, al doilea pentru ca traieste cu impresia ca sinele este realitatea ultima, ca nu exista nimic altceva pe lume care sa merite sacrificiul. Cum delimitezi zona gri dintre individualism si colectivism? Incepi prin a renunta la aberatii si o sa vezi ca totul vine de la sine.
      3. Pentru un om care nu a citit mai nimic despre Chambers, il arunci la gunoi cam repede, stiai? Scuipa-l pe Buckley, daca nu iti place Chambers, doar a fost unul dintre admiratori, iar moartea lui l-a afectat teribil. Poate ca si Buckley era un leftist. Greseala lui Chambers ca nu s-a comparat cu Aristotel, asemenea lui Rand, atunci l-ai fi placut.
      4. Am aparat dreptul multora de a-si spune parerea fara a fi facuti una cu pamantul, nu din admiratie pentru modul lor de a gandi, ci pentru a evita in acest spatiu virtual comportamentul animalic al stangistilor, mai preocupati de sfasierea adversarului decat de combaterea punctelor lui de vedere.
      5. Don’t want to ruin your day, dar libertarianismul este plin de ‘telectuali.

      euNuke

      Ca atare, există cel puţin 2 mari grupuri libertariene americane contemporane, unul, cu o oarecare propensiune şi afinitate stîngistă -anarho-capitalismul, cu un Murray Rothbard exponent de bază, grup ce încearcă să tragă spuza unor mari economişti precum von Mises şi Hayek pe turta lor, şi al doilea, fuzioniştii, libertarienii de dreapta ce acceptă statul minimal, grup ce a achiesat la Alianţa cu conservatorii in termenii descrişi de National Review. Parcă nu e tocmai elegant să-i bagi pe toţi in aceeaşi oală a delirului anarhist, mai ales pe un topic care încearcă să pună in discuţie tensiunile din lăuntru thinktankurilor de fuziune.

      Din moment ce alianta este una de conjunctura, este normal ca tensiunile sa existe. Originile libertarianismului se afla in alta parte decat in zona pe care o sprijina de ceva timp si de conservatori ii leaga prea putine pentru ca intelegerea sa mai functioneze ca in trecut. Asa cum si ei pricep natura anti-libertariana a conservatorismului aparator al virtutilor, asa si conservatorii inteleg natura problematica a unui curent politico-filosofic care se opune feroce virtutii. Sa nu ne mintim unii pe altii, fuzionismul a fost problematic de la bun inceput si a avut succes numai atat timp cat mai existau anticorpi in societatea americana. Acum, cand intreaga cultura a fost otravita de aberatiile politice si filosofice ale stangii, fuzionismul este o atitudine imposibila. In numele libertatii individuale, libertarienii impiedica administrarea medicamentului, ceea ce ii transforma in parte a problemei.

    51. ai devenit un leftist si esti foarte mandru de asta pentru ca ai intrat in clubul ‘telectualilor

      doc a epuizat problematica eclezială, iar acum încearcă aceeaşi figură cu filosofia.
      nu crezi că devine uşor ridicol să tot lipeşti eticheta de ‘telectual pe alţii? cam neserioasă placa, mai ales când forţezi nota şi o aplici total aiurea. dar ce ştiu eu? doar eram şi eu la un moment dat ‘telectual. şi cum acest calificativ vine din partea unui intelectual, se poate să mă înşel

    52. adică nu a existat niciun certificat de deces care să ateste exact momentul trecerii in nefiinţă

      ai dreptate, euNuke, pentru omul post-post-modern obiectivat până la solipsism, elucidat dincolo de orice Taină, va fi mereu nevoie de o parafă ”științifică” (aici, certificatul de deces) pentru atestarea unui fapt experiat de sute de indivizi. sigur, apostolii, luați și ei ”la ochi”, au jucat pe degete atât comunitatea evreiască ce-i ura pentru mișcarea lor schismatică, cât și stăpânirea romană. foarte obiectiv pusă problema. ca să nu mai pomenesc de Înalțarea lui Hristos, experiată și ea de o adunare greu de neglijat.

      Îl vezi pe Hristos ca pe un cărturar, un intelectual profund (lecturi din Platon, Aristotel, Zoroastru), totuși, comunitatea sa nu-l cinstea mai mult ca pe un ”fiu al tâmplarului”. Aici eșuează raționalismul/obiectivismul (zi-i cum vrei): poate ”vedea”, doar ce-și poate explica. Dacă doctrina lui Hristos aduce cu platonismul, sau alte inițieri orientale, trebuie că omul avusese o perioadă de instruire prin te miri ce ashram. Prin urmare, trecem peste mărturia comunității din care provenea, pentru că pare ”prea de tot” să admitem că un fiu de tâmplar putea scorni asemenea învățătură.
      Chiar și așa, mai de bun-simț mi s-ar părea să-i atribuim măcar intuiția unui Pascal (dacă ne e greu să credem în realități neobiective), dar nu, de fapt, era un inițat, iar ucenicii săi necultivați, maeștrii ai imposturii 🙂

    53. vlad, eu doar fabulam, nu emiteam teorii ştiinţifice despre viaţa şi creaţia lui Isus. dacă tot e să speculez, continui cu ideea că orice intuiţie este egală cu zero dacă lipseşte vocabularul care să o exprime, ca atare insist asupra necesităţii limbajului precreştin, dar extraiudaic, pentru apariţia şi elaborarea ideilor din sînul comunităţilor evreieşti marginale, termenii nu au apărut din senin şi nici din atelierul de tîmplărie, şi poate că in paginile lipsă din biografia lui Isus s-ar putea găsi şi momentele-cheie din educaţia lui, influenţele şi lecturile, eventualele contacte cu oamenii luminaţi ai epocii, asta dacă e să credem că era totuşi vorba de o persoană alfabetizată şi ca atare capabilă să participe la viaţa culturală de extracţie helenistcă şi persană din lumea orientului intrată in aria de putere a Romei. Existau in vreme nişte secte evreieşti destul de sofisticate, precum esenienii de pildă, care propuneau o altă cale a trăirii spirituale şi materiale şi nu se sfiau să o intelectualizeze şi colporteze in sînul comunităţilor evreieşti deja dezbinate, zdruncinate de poziţiile adoptate de liderii politici şi cler faţă de stăpînirile vremelnice ale persanilor şi romanilor, iar mefienţa era atitudinea generalizată in rîndul poporului faţă de aceşti trădători ai vechilor tradiţii, aşa că nu trebuie să ne mire ideologiile noi prindeau, ba mai mult, cu cît numărul adepţilor creştea pe atît riscul de radicalizare al unora dintre aceste secte era augmentat. dar poziţia lui Isus faţă de chestiunile reamintite era una inedită, cumpătată, moderată, ce tăia din start nodul gordian al politicii văzută ca apanaj al unei păgînităţi efemere şi propunea o atitudine întoarsă către sine şi apoi către semen, in detrimentul spiritului de frondă, al revoltei acutizate şi al indignărilor abisale ce tulburau neamurile băştinaşe. Intuiţia nu i-am contestat-o nicicînd, ba chiar susţin că a fost esenţială pentru supravieţuirea unor idei şi valori religioase şi că a fost in primul rînd de ordin politic, iar noul clivaj născut in sînul unei credinţe monoteiste a provocat o competiţie benefică de ordin spiritual între cele 2 comunităţi despărţite pentru totdeauna de un detaliu minor ce ar fi trebuit să intereseze doar semioticienii epocii. Isus trebuie aşadar privit şi ca un înţelept om politic, un om fără partid, dar care a reuşit să coaguleze o mişcare de idei foarte progresistă pentru vremurile acelea tulburi prin care platformele politice agresive ale etnocentrismului şi tribalismului, local dar şi roman ulterior, au fost temperate şi îmblîzite prin acţiune paşnică, prin răsturnarea in planul mentalităţii a pîrghiilor axiologice ce dominau statul sclavagist şi propunerea unei morale eliberate de excesele teocratice. Desigur, speculaţii, dar repet..eu nu-l pot privi altfel decît fenomenologic pe Isus, nu-l pot vedea nimbat de divinitate aşa că retrospecţia mea exclude orice intuiţie, revelaţie şi vectori comportamentali de ordin mistic.

    54. am înțeles, euNuke. aveți mână liberă la speculații, din moment ce lipsesc datele privitoare la prima tinerețe. pot înțelege necredința/ireligiozitatea.
      întrebarea e dacă poți/puteți vedea omul nimbat de taină, de acel mister ce transcende rațiunea și viziunea obiectivantă.

    55. Dems Headed for Potential State House Disaster

      Four months out from Election Day, the Democrats will probably lose the House and are in some danger of losing the Senate. But losing those legislative bodies would not be the most damaging aspect of the impending tsunami heading toward the Democratic Party. After all, Barack Obama will still be in the White House to stop the congressional Republicans from accomplishing much.

      The biggest danger to the Democrats comes from the losses that they are poised to endure in the Governor’s races. These losses are likely to be massive, and illustrate the size of the impending voter revolt. And they could not come at a worse time. Combined with likely statehouse gains, they threaten to put Republicans in charge of redistricting for the first time in several generations, and will potentially provide the GOP with a top-tier crop of Presidential hopefuls in the future

      de ce?
      pentru ca in america centristii de stanga isi pot schimba optiunile cand sunt atinsi rau la buzunar, pentru ca, da, economicul primeaza.
      saracia e urata si stearpa nu nobila si filozoafa.
      europa nu iese in strada cand se maresc taxele, iese in strada cand li se taie beneficiile de la stat.
      in america sunt democrati ce cred in reganomics, in europa dreapta crede in colectivism, ecologism si etatism.


      din simplul motiv ca nu s-ar putea construi canalizarea;

      interese egoiste evidente in legea proprietatii;

      statul libertarian roman blocheaza autostrada cind pretentiile unui individualist radical devin exagerate

      probabil ca statul libertanian roman va trebui sa plateasca pretentiile unui membru al sau care a cumparat la timp bucata de pamant stiind ca pe acolo va trece autostrada.
      iar genul asta de opinii le gasesc mereu pe yahoo news ca contra-argument pentru cei ce sustin un guvern limitat.
      ar putea fi usor confundat cu parerile „leftangiste” romanesti care sustin ca daca nu trecea comunismul peste Romania, acum romanii nu ar fi avut scoli, spitale, universitati si locuinte ( cu canalizare sau fara).
      iar in America, cele mai proaste scoli si spitale sunt construite de stat- statul nu a construit zgarie norii.
      si nici automobile.
      investitiile masive cu numele de cod „stimulus” in autostrazi si general motors au fost facute pentru a scapa sindicatele de la faliment.
      iar preturile pentru fiecare mila ( sau km) de autostrada sunt exorbitante pentru ca autoritatile angajeaza numai firme din sindicat unde pretul mai competitiv, nu conteaza.
      conteaza mai mult cum se distribuie banii din taxe si in ce buzunare intra.
      iar din cate am inteles, avantul autostrazii romanesti tine mai mult de spaga care nu a fost impartita egal.
      nu de libertanismul politicienilor.
      nu stiu, mie unuia mi se pare hilar sa asociezi politicienii romani libertanismului sau conservatorismului.

    56. doc a epuizat problematica eclezială, iar acum încearcă aceeaşi figură cu filosofia.
      nu crezi că devine uşor ridicol să tot lipeşti eticheta de ‘telectual pe alţii? cam neserioasă placa, mai ales când forţezi nota şi o aplici total aiurea. dar ce ştiu eu? doar eram şi eu la un moment dat ‘telectual. şi cum acest calificativ vine din partea unui intelectual, se poate să mă înşel

      ba da este ridicol sa fac asta.
      nu tin minte sa fi sustinut vreodata ca as fi intelectual ( de altfel este arhicunoscut ca nu citesc carti, desi din punctul meu de vedere nu inteleg de ce m’as justifica sau de ce ar trebui sa etalez pe acest blog lista cu carti citite in ultima vreme, ma rog).
      nu am epuizat problematica ecleziala ci am realizat ca nu am cu cine sa discut pe aceasta tema.
      chiar astazi citind wikipedia m’am gandit la problema ecleziala – unde daca statul da legea de impunere a codului numelor maniere nu este interventionism – in schimb daca biserica construieste scoli si spitale, ei bine, debea atunci putem vorbi de interventionism la nivel inalt.

      http://en.wikipedia.org/wiki/Condoleezza_Rice

      High school and university education

      In 1967, the family moved to Denver, Colorado. She attended St. Mary’s Academy, a private all-girls Catholic high school in Cherry Hills Village, Colorado. Rice graduated from St. Mary’s Academy in 1970. After studying piano at the Aspen Music Festival and School, Rice enrolled at the University of Denver, where her father served as an assistant dean and taught a class called „The Black Experience in America.” Dean John Rice opposed institutional racism, government oppression, and the Vietnam War.

    57. dr pepper

      probabil ca statul libertanian roman va trebui sa plateasca pretentiile unui membru al sau care a cumparat la timp bucata de pamant stiind ca pe acolo va trece autostrada.

      evident

      iar genul asta de opinii le gasesc mereu pe yahoo news ca contra-argument pentru cei ce sustin un guvern limitat.

      argumentul nu e nou; este o dificultate la care din cite stiu libertarianismul in varianta radicala nu are inca un raspuns;

      nu are legatura cu cine face sau detine autostrada (sau canalizarea, reteaua electrica, de telefonie, internet, etc), problema ramine si daca acestea sint private: in cazul obiectivelor de acest gen statele cele mai liberale isi rezerva dreptul de a incalca proprietatea privata cu despagubiri rezonabile pentru proprietar; la noi dezvoltatorul (de stat sau privat) este blocat pina la rezolvarea cazului in justitie (sau definitiv daca pierde)

      evident, in legea proprietatii de la noi prevederea respectiva nu este de inspiratie libertariana; problema este ca intr-un stat minimal libertarian ar exista o prevedere identica; o putem vedea la lucru la noi si asta ma face sa cred ca un stat minimal ar avea dificultati majore de functionare

      ar putea fi usor confundat cu parerile “leftangiste” romanesti care sustin ca daca nu trecea comunismul peste Romania, acum romanii nu ar fi avut scoli, spitale, universitati si locuinte ( cu canalizare sau fara).

      nu cred ca m-ai auzit sustinind asa ceva

      iar din cate am inteles, avantul autostrazii romanesti tine mai mult de spaga care nu a fost impartita egal.

      de acord. eu am prezentat un alt motiv pentru ca acela avea legatura cu discutia.

      nu stiu, mie unuia mi se pare hilar sa asociezi politicienii romani libertanismului sau conservatorismului.

      am folosit ironic etichetele respective; singurul liberal roman pe care il stiu este un ungur: eckstein; conservatori nu stiu; poate or fi din fiecare, da nu-i stiu eu

    58. 🙂 bai ce m’a pocnit!
      mi’am adus aminte ca acum cativa ani tot primeam fluturasi in cutia de scrisori ce ma indemnau sa lupt impotriva extinderii autostrazii prin cartier:

      hai sa citez din wikipedia ca stiu pe unu’ topit dupa ea pe aici:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Lake_Shore_Drive

      si partea interesanta:

      Future extension plans

      The extension of Lake Shore Drive has been a recurring theme and controversy in recent years. In 2004, a private foundation solicited plans, and the Chicago Park District considered a feasibility study, to extend Lake Shore Drive farther north through Rogers Park and into Evanston.[3] Residents protested against cutting neighborhoods off from the lake, and Rogers Park and Edgewater voters rejected the extension in a referendum placed on the ballot by citizen initiative in November 2004[4]. However, in spring, 2005, the Chicago Park District spent $350,000 on plans for new marinas along Lake Shore Drive, including one at Devon-Granville,[5] and in July, 2005, Cong. Jan Schakowsky (IL-9) obtained federal funding reported variously as $800,000 and $1 million for a study of the possible extension of the Chicago North lakefront path;[6] both of these developments fueled residents’ suspicion of a secret city plan to extend the Drive. The controversy remained an issue through the 2007 aldermanic election in the 49th Ward. In 2008, proposals by Friends of the Parks to extend the lakefront park system north, possibly through offshore manmade islands linked by bike paths,[7] met with similar resident opposition. Despite statements by FOP that no extension of the Drive was contemplated, activists contended that the Park District „has plans already drawn up that clearly show Lake Shore Drive immediately east of” Edgewater and Rogers Park

      de asta ce zici murfi?

    59. Din Frederic Bastiat, „Despre legi”:

      But, unfortunately, law by no means confines itself to its proper functions. And when it has exceeded its proper functions, it has not done so merely in some inconsequential and debatable matters. The law has gone further than this; it has acted in direct opposition to its own purpose. The law has been used to destroy its own objective: It has been applied to annihilating the justice that it was supposed to maintain; to limiting and destroying rights which its real purpose was to respect. The law has placed the collective force at the disposal of the unscrupulous who wish, without risk, to exploit the person, liberty, and property of others. It has converted plunder into a right, in order to protect plunder. And it has converted lawful defense into a crime, in order to punish lawful defense.

      Traduc, rapid si stingaci:

      Dar, din pacate, legea nu se mai limiteaza deloc la functia sa proprie. Si cind si-a depasit functia originara, n-a facut-o doar in situatii marunte si deschise dezbaterii. Legea s-a latzit mult mai departe: a actionat in directa contradictie cu propriul sau scop. Legea a fost si este acum folosita pentru distrugerea obiectivullui sau fundamental {…, pentru limitarea si distrugerea drepturilor pe care se angajase sa le respecte la inceput. Legea pune puterea in miinile unei clase lipsite de scrupule a carei dorinta e de a exploata, in deplina libertate, persoana, individul, liberatatea sa, si proprietatea privata a altora. Clasa asta a legiferat si institutionalizat jaful si pradarea sistematica a proprietatii private ca sa-si atinga scopurile. Mai mult, a legiferat ca apararea legitima a proprietatii private e un delict care trebuie pedepsit aspru.

    60. iar Edgewater Beach Hotel are o istorie foarte interesanta.
      si aici citez istoria pe scurt a Edgewater Beach Hotel

      The Edgewater Beach Hotel was a hotel in the far-north neighborhood community of Edgewater in Chicago, Illinois. Built in 1916 and owned by John Tobin Connery and James Patrick Connery, it was located between Sheridan Road and Lake Michigan at Berwyn Avenue.[2] The complex had a private beach and offered seaplane service to downtown Chicago.[3][4] During its lifetime, the hotel served many famous guests including Marilyn Monroe, Frank Sinatra, Judy Garland, Charlie Chaplin, Bette Davis, Tallulah Bankhead, and Nat King Cole, and U.S. Presidents Franklin D. Roosevelt and Dwight D. Eisenhower. The hotel was known for hosting big bands such as the bands of Benny Goodman, Tommy Dorsey, Glenn Miller, Artie Shaw, Xavier Cugat, and Wayne King, which were also broadcast on the hotel’s own radio station, a precursor to WGN with the calls WEBH.

      On June 14, 1949, Philadelphia Phillies first baseman Eddie Waitkus was shot and nearly killed by an obsessive fan at the hotel; this later would be a large part of the inspiration behind Bernard Malamud’s novel The Natural.

      The 1951–54 extension of Lake Shore Drive from Foster Avenue to Hollywood Avenue cut the hotel off from the beach leading to a reduction in business. The hotel closed in 1967 and the main buildings were demolished shortly after.[2] The Edgewater Beach Co-op or Apartments, built in 1928,[5] is the only part of the hotel complex to survive and is part of the Bryn Mawr Historic District where many Art Deco buildings can be found.

      bineinteles, tot wikipedia.

    61. murfi, susţii că

      evident, in legea proprietatii de la noi prevederea respectiva nu este de inspiratie libertariana; problema este ca intr-un stat minimal libertarian ar exista o prevedere identica; o putem vedea la lucru la noi si asta ma face sa cred ca un stat minimal ar avea dificultati majore de functionare

      ei bine, de aici rezultă clar că tu nu înţelegi deloc statul minimal libertarian şi nici filozofia politică care l-ar fundamenta. deşi există sau au existat state apropiate de idealul libertarian tu nu reuşeşti nici să-ţi imaginezi regimul proprietăţii într-un astfel de stat.

      o să încerc să configurez elementele proprietăţii aşa decurg din teoria libertariană

      1. limitele proprietăţii sau ale exercitării dreptului constau in realitatea drepturilor celorlalţi, nu in imperativul normativ elaborat la nivel statal, ca atare fiecare cetăţean este obligat prin obiectivarea propriului drept să respecte proprietatea celorlalţi, din motivul simplu că altfel şi-ar periclita existenţa bunurilor sale şi şi-ar bloca accesul la piaţa liberă a bunurilor, acces întemeiat pe buna-credinţă, bună credinţă ce decurge la rîndul ei din respectul acordat drepturilor patrimoniale ale terţilor. Principiul prezumării bunei credinţe in raporturile de drept privat a fost absorbit in legislaţiile statelor capitaliste, dar din păcate el nu a fost extins pe deplin şi la aria relaţiilor public-privat. Într-o piaţă liberă a antreprizelor de construcţii publice izolaţionismul indivizilor este o alternativă rarissimă pentru că fiecare proprietar îşi rapotează bunurile şi proprietatea la proprietatea celorlaţi, ca atare, nici un om cu scaun la cap nu are interesul de a fi omis din proiectul unei străzi ce atinge proximitatea proprietăţii sale, el va fi întotdeauna conştient de facilizarea raporturilor de valorificare datoratăă de conectarea proprietăţii sale la reţelele de proprietate ale vecinilor apropiaţi şi, ca o consecinţă, fiecare măruntă comunitate răsărită ca urmare a legăturilor create de drumuri va resimţi nevoia indivizilor de interconectare şi va transforma intersele individuale in interese comunitare. In acest mod s-au clădit sutele şi miile de drumuri din evul mediu şi pînă in plin capitalism de sec 19, adică pînă in momentul apariţiei unor puternice state naţionale ideologizate. Pînă atunci limitele proprietăţii erau interioare, conştientizate individual, date de colportarea valorilor de piaţă ale bunurilor şi de relaţiile de proprietate de proximitate, iar atunci cînd un terţ noncomunitar şi instituţional încerca să intervină aproape întotdeauna era vorba de un rapt teritorial sau de o acţiune violentă din partea unui nou pretendent la vreo coroană, rar s-a întîmplat ca aceşti prinţişori să conştientizeze şi să-şi apropie interesele comunităţilor, ca atare iniţiativa edilitară aparţinea de cele mai multe ori comunităţilor, mai rar unor indivizi mînaţi de altruism sau de calcul economic, adică de posibilitatea unui profit.
      2. Iniţiativa transformării şi unificării unor proprietăţi imobile individuale in mari domenii publice, a marilor tranzacţii imobiliare şi a antreprizelor de interes public ar fi, in cazul statului libertarian, un atribut al proprietarilor luaţi individual sau comunitar. Aşa cum se putea desprinde din povestea de mai sus, ceea ce a dat naştere capitalismului european şi american nu venea in niciun caz dinspre structurile statale ci dinspre comunităţile umane evoluate in direcţia consolidării libertăţilor şi a proprietăţilor comunitare transformate intre timp in domenii urbane. Statul libertarian a existat deja in diverse stadii sau ipostaze la începutul capitalismului, in Europa germanică, in Anglia, Olanda şi Italia, in Statele Unite şi binenţele in federalizata Elveţie. Dacă vrem să vedem cum funcţiona trebuie să coborîm in istorie in prima jumătate a secolului 19.

      3.

    62. dr pepper
      au tot dreptul sa faca asta; cei care vor sa faca autostrada vor trebui sa dovedeasca interesul public si vor incerca sa ii recompenseze pe nemultumiti; daca le va iesi se va face, daca nu, nu

      oricum, ce spui tu este o alta etapa, preliminara unei astfel de constructii; eu vorbesc despre blocarea autostrazii transilvania pe mai multe segmente, dupa stabilirea sa ca fiind de interes public, din motive de cuantum al despagubirii;

      ai aici modul si limitarile interactiunii statului cu proprietatea privata in aceste cazuri intr-o seama de state
      http://en.wikipedia.org/wiki/Eminent_domain

    63. emil:

      Simt tensiunea asta pe piela mea.
      Elitele comuniste incearca sa deraieze miscarea Tea Party cu acuzatii de rasism (vezi comunicatul lui NAACP de saptamina trecuta), o tactica menita sa ne puna in defensiva, sa cheltuim timp si bani jurind ca nu suntem rasisti, desi nu exista nici o dovada substantiala de rasism in miscare. Unii au muscat din momeala (Tea Party e o federatie de asociatii libere de cetateni, fara o guvernare centrala dar cu o ideologie similara: liberatatea individului ca data de Dumnezeu, egaliatea in fata legii, guvernare si taxare in limitele Constitutiei.
      Avem multi negri printre noi care inteleg ca marxistii vor sa-i tina in sclavie perpetua nu pe plantatie, ci ca o massa manipulabila la vot intr-un regim asistential („Spune-mi ce-mi dai ca sa te votez”) si bazat nu pe valoare si munca, ci pe ideologia victimzarii.

    64. euNuke
      asa e, nu inteleg; mi se pare ca face niste presupuneri nerealiste despre oameni, ar fi un sistem foarte frumos insa doar daca ar fi populat cu libertarieni

      nu poti sa presupui ca oamenii sint toti cu scaun la cap si bine intentionati; nici macar ca isi urmaresc interesul, cel putin nu pe acela pe care il deduci tu ca fiind rational; imagineaza-ti ca , spre exemplu, o organizatie ca al qaeda ar putea, intr-un astfel de stat ideal, sa boicoteze tot fara a incalca vreo lege

      pe de alta parte, din cite stiu, proprietatea privata in sensul pe care il cunoastem astazi exista doar cam din sec XIX; iar protectia legii impotriva abuzurilor, desi nu este nici acum acolo unde am vrea sa ajungem, a avansat mult abia in ultimele zeci de ani; dreptul celui mai puternic cred ca nu poate trece drept libertarianism

    65. 3. obligativitatea consimţămîntului liber exprimat in deplină cunoaştere a clauzelor unui contract ce are drept obiect o proprietate ţine de esenţa libertarianismului, iar statele capitaliste naţionale care au încercat să confirme legislativ acest principiu introducînd excepţia propriului folos au pierdut contactul cu filozofialibertariană, pentru că rezervîndu-şi posibilitatea de a participa pe piaţa tranzacţiilor imobilare, de cele mai multe ori de pe o poziţie de forţă sau cel puţin unilateral, au creat un monstru fără cap deopotrivă reglementativ, agent imobiliar şi latifundiar iresponsabil ce acţionează nestînjenit într-o arie in care toţi ceilalţi participanţi îi sînt inferiori; cetăţeanului nu i s-a mai propus un contract ci i s-a cerut, pe un ton mai mult sau mai puţin imperios, să cedeze proprietatea sa in virtutea unei prezumate datorii de a achiesa la un proiect declarat de către stat ca fiind de utilitate publică; nemaifiind parte într-o înţelegere cu finalitate comunitară, contractant cu depline drepturi de negociere a clauzelor şi preţului tranzacţiei, cetăţeanul nu a mai fost îndrituit să primească un preţ -element esenţial al contractului civil, reprezentînd contravaloarea bunului înstrăinat- ci, prin efectul legii, o sumă denumită despăgubire pentru împlinirea datoriei impuse de către acelaşi stat, dar ca terţ; deci statul naţional apare in acelaşi contract, altădată de ordin civil, de două ori -odată ca beneficiar al unui bun înstrainat de cetăţeanul X şi in mod obligatoriu ca terţ decident ce dictează termenii înţelegerii; desigur, un stat care ajunge să impună o anumită formă unor contracte civile transformate in tipizate publice afectează libertatea consensuală a cetăţenilor pînă la anihilarea ei, in cazul regimurilor colectiviste naziste şi comuniste cînd se instalează dictatul discreţionar al utilităţii publice şi. prin urmare, aceste ţări ajung să construiască edificii proclamate publice nu pentru că ar fi fost nevoie de ele sau pentru că ar fi fost cerute cu insistenţă de comunităţile urbane, ci pentru că guvernarea este la discreţia unui individ sau grup de indivizi cu apetit faraonic, şi, iată că modernitatea, in loc să critice arhitectura şi edificiile gigantice comandate de hitler, ajunge să pice in admiraţia autostrăzilor acestuia sau, cazul băştinaş al cizmarului care pasămite ar fi proiectat el, cu lăbuţa lui de cîrpaci, metroul bucureştean.

    66. esi nu este nici acum acolo unde am vrea sa ajungem, a avansat mult abia in ultimele zeci de ani; dreptul celui mai puternic cred ca nu poate trece drept libertarianism

      🙂 uluitor…

      măi domnule, de ce nu vrei să pricepi că dreptul celui mai puternic se numeşte lege? dacă ai statul pe o piaţă se cheamă că, din principiu, el va fi cel mai puternic acolo, şi nici nu va avea reţineri să se impună. iar in ultimele decenii nici vorbă să avem evoluţia dreptului de proprietate privată de care vorbeşti, este exact pe dos, acesta a pierdut mult din atribute in faţa extinderii domeniului public, dar nu ştiu, poate trăim in lumi paralele. io văd cum proprietatea individuală a ajuns să fie considerată de către oamenii statului drept un moft, io văd cum este dezmembrat şi limitat cu fiecare lege acest drept fundamental, văd cum se năruie proprietatea industrială, cum este urmărit pînă in pînzele albe capitalul marilor familii de întreprinzători europeni, cum sînt vînaţi chiaburii prin parcurile cu băncuţe răsfirate ale Elveţiei. o fi imaginaţia mea bogată…şi bolnavă…poate doar mi se pare. 🙂

    67. eu in schimb vad ca citesti in diagonala; am zis de protectia legii impotriva abuzurilor asupra proprietatii private, nu de dreptul de proprietate

      iar dreptul celui mai puternic nu se numeste lege, ci abuz;

      „Where the law of the majority ceases to be acknowledged, there government ends, the law of the strongest takes its place, and life and property are his who can take them.” Th. Jefferson

    68. nu am epuizat problematica ecleziala ci am realizat ca nu am cu cine sa discut pe aceasta tema.
      chiar astazi citind wikipedia m’am gandit la problema ecleziala – unde daca statul da legea de impunere a codului numelor maniere nu este interventionism – in schimb daca biserica construieste scoli si spitale, ei bine, debea atunci putem vorbi de interventionism la nivel inalt.

      faci o figură tot mai tristă, doc. te privește

    69. murfi, eu citesc pe diagonală? îmi pare rău dar în triunghiul stat-lege-proprietate mîzgălit de tine nu se poate trasa nicio diagonală in beneficiul cetăţeanului deopotrivă victimă a statului, a legii şi proprietăţii care nu mai este o libertate potenţială, ci sarcină împovărătoare trasată de birocraţi. Cum să aperi cu aceeaşi lege ce declanşează mecanismul abuzurilor instituţionale cetăţenii afectaţi direct de norma restrictivă la adresa supra aceluiaşi drept slăbit, vulnerabilizat in faţa organelor aceluiaşi stat ce decide sfera domniului şi utilităţii publice? chiar nu sesizezi enormitatea prezumţiei că legea va proteja cetăţeanul de daunele provocate de aceeaşi lege sau de alta cu obiect similar? e ca şi cînd ai băga mîna-n foc pentru o haită de lupi rebranduită ca serviciul de protecţie şi pază la o stînă.

      Şi ce să zic, l-ai adus pe Jefferson in discuţie ca argument. păi mulţumesc, pentru că este un argument in favoarea mea. el vorbea acolo de ipoteza anomiei societale instalată, iată, şi ca urmare a suprareglementării şi imposibilităţii factuale pentru ca cetăţeanul să cunoască toate normele din sfera sa interes patrimonial şi, ca atare, in pofida existenţei unei entităţi statale, structurile guvernamentale eşuează să răspîndească şi să impună legea tuturor cetăţenilor. Nu prea are legătură cu ce se dezbătea, dar e util pentru că reaminteşte că nu neapărat inexistenţa normei este ceea ce generează fracturile societăţii şi stările de anarhii, ci necunoaşterea şi neînţelegerea legii de către cetăţeni. Tocmai ce vorbisem de extinderea domeniului public asupra proprietăţii individuale, or, acest lucru se întîmplă prin intermediul suprareglementării in direcţia îngreunării sau blocării accesului privat la o piaţă, in principiu extrem de profitabilă, a achiziţiilor publice…pe scurt şi simplistic…cetăţeanul este uşuit de stat din sfera contractelor cu destinaţie comunitară. Iată cum dreptul celui mai puternic -statul- ajunge să se numească lege şi abuz in acelaşi timp, ca să nu zic că ideea de abuz de ordin mercantil presupune întotdeauna o poziţie superioară a făptuitorului statuată prin lege in relaţia public-privat; fapta unui cetăţean ce produce daune altui cetăţean se numeşte agresiune sau escrocherie sau înşelăciune, nu abuz, pentru că acel rău-făptuitor nu abuzează de vreo poziţie socială preexistentă, ci doar face uz de forţa ce rezidă din puterea sa fizică sau economică.

    70. erată
      a se citi blocării accesului persoanelor de drept privat in loc de blocării accesului privat.

    71. asa e, aici sunt de acord cu panseluta, conservatorii s’au obisnuit mereu sa fie in defensiva.
      pentru leftisti e de ajuns sa tipe „rasism” – dar bine ca exista ann coulter :).
      she owned sanchez this time 🙂

      http://www.youtube.com/watch?v=B8WjvI4rWrk

      tensiune in dreapta? evident ca exista din moment ce dreapta difera asa mult versus stanga care are un siingur obiectiv: dictatura statala.
      cred ca e de ajuns sa citesti dialogul dintre mine, eunuke, murfi, vlad si imp si vei avea situatia dreptei.
      bine, eu continui sa le atribui ultimilor trei dreapta „mccain”-ista, centrista – tipic europeana.
      iar pentru mine, eunuke este intr’adevar un fenomen – pentru mine este exceptia care confirma regula, necrezind pana acum ca in Romania pot exista persoane cu asemenea gandire.
      Asta e, am generalizat si am gresit.

    72. au tot dreptul sa faca asta; cei care vor sa faca autostrada vor trebui sa dovedeasca interesul public si vor incerca sa ii recompenseze pe nemultumiti; daca le va iesi se va face, daca nu, nu

      ei bine, din punctul meu de vedere, nu.
      cum ii recompensezi pe nemultumiti?
      unde’i muti?
      ti’am dat exemplul hotelului Edgewater care pur si simplu a fost demolat din cauza autostrazii.
      nu mai tin minte detaliile – insa la vremea respectiva puteau construi autostrada mai in interior fara a afecta hotelul.
      si nici „intersul public”.
      una peste alta, trebuie sa recunosti ca te’ai inselat in privinta Statelor Unite.
      http://en.wikipedia.org/wiki/Alderman

      unde o comunitate a oprit construirea unei autostrazi „in intersul public”.

    73. dr pepper, cu părere de rău, o să rup trama misterioasă din care singur îţi împleteşti fuioare pe care tot tu le arzi şi dup-aia le tragi pe nas pînă îţi crapă ochii de fumăraia din jur, fumăraie prin care ai început să mă zăreşti ca pe … 🙂 un cal breaz şi viteaz:

      eunuke este intr’adevar un fenomen – pentru mine este exceptia care confirma regula, necrezind pana acum ca in Romania pot exista persoane cu asemenea gandire.

      Dacă ai trăi mai mult timp in Romania şi ai intra in contact cu mediile de afaceri şi cu cele universitare, ai descoperi că trama este informaţia second-hand, cea fabricată de şi spre uzul presei şi publicului foarte lărgit la minte de forcepsul propagandei socialiste extrem de activă şi prezentă in redacţiile ziarelor, televiziunilor, editurilor, in ministere şi in instituţiile ce au in grijă educaţia; forcepsul propagandei extrage orice idee despre libertate şi orice dezbatere pertinentă despre liberalismul clasic, libertarianism, consensualism, conservatorism şi patriotism din spaţiul public şi le aruncă in haznaua cu reziduuri anacronice, reacţionare; există excepţii, dar minore, fără impact -cîteva reviste -ideiindialog, 22, parţial dilema şi cîteva bloguri oarecum de dreapta, dar toate acestea sînt la rîndul lor afectate de propagandă, iar oamenii care publică opinii radicale sînt automat luaţi in colimator şi tocaţi la imagine de abatoarele spiritului din studiorurile marilor televiziuni. Grupurile de intelectuali din jurul redacţiilor acestor reviste independente sînt supuse unei campanii permanentizate de denigrare prin asociere cu subiecte negative precum dictatorul, cu dosarele securităţii, cu afaceri suspecte şi cu cîte şi mai cîte, de aici şi sentimentul de mîhnire intrigată a colectivului PBBR, mîhnire provocată de aluziile tale la intelectualismul elitist al bipezilor răi, e firesc să se simtă aşa…dată fiind situaţia alarmantă din ţară in ceea ce priveşte tagma intelectualilor; desigur, ca in orice societate, există destui [pseudo]intelectuali ce se simt atraşi de stînga europoidă, ba chiar o grămadă de indivizi din mediile academice ce au făcut pactul cu diavolul roşu şi recită plăcile sofisticate ale relativismului de pe poziţia partizanatului onest, dar toţi aceştia sînt o o minoritate chiar dacă apar ca fiind mult mai prezenţi sau pregnanţi in opinia publică romanească, cauza fiind amploarea dedicării cauzei etatist-socialiste in televiziunile naţionale. ca exemplu …realitatea sumbră a statului socialist in care trăim noi nu este nici măcar menţionată in presa mainstream, darmite discutată.

      Eu nu sînt un fenomen, nu sînt nici acel caz excepţional, ba chiar aş îndrăzni să susţin că poziţia mea in raport cu etatismul practicat de guvernele noastre este destul de comună indeosebi in mediile de afaceri, chiar dacă cei ce se pot numi libertarieni rămîn totuşi o minoritate in raport cu celelalte curente plitice. Nu o să afli prea multe despre libertarienii locali din cel puţin 2 cauze, prima este cenzura, una updatată, sofisticată, insidioasă, din lăuntru organelor de presă, indusă prin presiuni interne asupra redactorilor, cenzură pe care am cunoscut-o personal in urmă cu 14 de ani că altfel n-aş fi putut vorbi cu atîta siguranţă despre ea [pe scurt, ca să nu te roadă curiozitatea: la scurt timp după de Convenţia a cîştigat alegerile, eu meşteream articole critice şi recenzii la adresa sistemului legislativ băştinaş in redacţia unei gazete economice de prestigiu pe care eu, in naivitatea mea o consideram de dreapta, pro-capitalistă, şi uneori, ca orice june Rică Venturiano, mă găseam stăpînit de impulsul de a combate bine noua putere tocmai instalată să nu care cumva să calce pe aceleaşi cărări bătătorite de balaurii pesedişti, ocazie cu care am remarcat că pofta mea juvenilă de rebeliune era foarte bine apreciată de şefi de fiecare dată cînd se refereau la partidele şi oamenii din arcul guvernamental şi mai puţin atunci cînd era vorba de nefasta moştenire, nu mi-a plăcut abordarea aceasta ce focaliza guvernul sau partidul la putere, obturînd orice discuţie de principiu, aşa că am trecut la faza a doua, am început să scriu o serie de articole ce operau organele administrative ale statului pe care le găseam augmentate artificial…ei bine am avut o reacţie cu totul neaşteptată…şeful meu şi al ziarului, un evreu tare deştept despre care aveam o părere ft bună, m-a expediat brusc la consilierul pe chestiuni de interne, consilier care nu mi-a contestat abilităţile de chirurg al tumorilor etatiste, dar m-a tratat cu un asemenea sictir suveran încît m-a făcut să mă întreb cine naiba conduce gazeta aia din moment ce consilierul supervizează redactorul-şef, in plus intrigat de refuzul tăios de a publica materialele mele destabilizatoare, am rescris in 3 variante articolele de fond şi am început să-l bîntui cu ele pe consigliere doar ca să-l inervez şi să aflu mai multe…e suficient să vă spun că omul se specializase in administraţie la academia de renume mondial Ştefan Gheorghiu…un propagandist nomenclaturist practic decidea politica editorială a unui cotidian naţional pretins pro-capitalism; după 3 luni de la prima mea întîlnire cu cenzura infiltrată am părăsit gazeta şi astfel s-a încheiat şi scurta dar vesela mea escală in lumea jurnaliştilor]

      revin la cauze şi motivaţii. nu te aştepta ca cenzura să lase să scape prea multe personalităţi integre şi cultivate in domeniul dreptului şi politologiei să iasă întregi din maşina de tocat, dacă totuşi se întîmplă ca sămînţa firavă a libertăţii să prindă rădăcini in solul mental autohton răspîndită fiind de curentele venetice de gîndire atunci intră in ring maeştrii disimulării ce cauzează sănătăţii cognitive a publicului prin proiectului Oficiului pentru Ignoranţa Colectivă, aceştia joacă tontoroiul cu talent pe masa dezbaterilor, călcînd in picioare idei, concepte, instituţii ce fundamentează gîndirea liberă; sarcina lor este macularea teoriilor pro-capitalism prin reducţionismul de serie venală orînduire-mercantilism-lăcomie-egoism, discreditarea ideilor prin asociere peiorativă, sădirea ambiguităţilor in interpretarea tezelor liberalismului clasic şi libertarianismului ; ca atare, cel mai cunoscut libertarian in viaţă din Romania este un oarecare Indu Păturiciu, corporatist de seamă care, in ciuda faptului că a întreţinut relaţii foarte normale şi anormale cu statul şi cu structurile sale de achiziţii şi cheltuieli publice, se pretinde adept al libertarianismului şi o repetă public ori de cîte ori il întreabă cineva ceva, orice. şi este întrebat des şi cînd nu-l chestionează nimeni scrie articole libertariene in care îşi reafirmă poziţiile liberale cu un entuziasm patologic. omul ăsta a făcut praf ideile libertariene discreditîndu-le prin simpla rostire, de fapt papagalisire, ilustrînd acel procedeu al propagandei pomenit mai devreme -discreditarea ideilor prin asociere peiorativă- , in care el este in acelaşi timp activistul de teren ce elaborează asocierile nefavorabile, ruşinoase, blamabile, şi tot el elementul negativ ce erodează încrederea oamenilor obişnuiţi in acele idei şi principii ce provoacă neliniştea tinerilor menşevici europeni.

      Ceea ce lipseşte într-adevăr libertarienilor şi conservatorilor neaoşi este spiritul asociativ, vocaţia compromisului activ intre individualismul monahal şi generozitatea sociabilităţii de crîşmă, pentru că intre aceste 2 tare se cam pierde orice iniţiativă civică. poate depăşim totuşi faza asta a fricţinilor doctrinare…care ţine de cele mai multe ori, am impresia, de vanităţi ascunse cu grijă. pe la noi prea des poţi să vezi cum 2 intelectuali care s-au contrazis vehement la un pahar in cîrciuma tinereţii universitare nu vor putea adera şi susţine in public o declaraţie comună de gazetă/blog colectiv chiar dacă ar fi întru totul de acord cu ideile textului…niciunul dintre cei 2 îngîlceviţi nu ar suporta să-şi vadă semnătura pe aceeaşi pagina cu trădătorul.

    74. carevasazica Indu Păturiciu este tot atat de libertarian pe cat de conservator e Felix 🙂

      chiar azi, stateam la coada si am vazut coperta magazinului Globe ce titra cu majuscule: http://www.globemagazine.com/story/529

      acum daca asta ar fi adevarat – asta ar fi o conspiratie de zile mari, ceea ce m’a dus cu gandul la afirmatiile lui Brink Lindsey din articolul adus aici de emil:

      But it is beyond doubt that paranoia is rampant in right-wing circles these days

      Indubitabil, paranoia din cercurile dreptacilor creste vertiginos

      mie mi se pare o intellectual dishonesty.
      si asta pentru ca Brink, omite faptul ca aceasta teorie apartine defapt democratilor din preliminariile electorale, mai precis din tabara lui Hillary.
      Apoi, mai omite si faptul ca administratia refuza constant sa arate documentul cu pricina si cheltuie o gramada de bani publici in procese.

      Alta declaratie a lui Brink:

      A more recent poll by the same outfit shows that 52 percent of Republicans believe that ACORN stole the 2008 election for Obama with voter fraud…

      Dar iata ca democratii sunt cei ce au scos un documentar pe piata denumit We Will Not be Silenced
      Nu ne vom lasa redusi la tacere, este o productie 100% democrata.

      mai departe:

      The broader conservative movement, meanwhile, expended its energy on gay-bashing, anti-immigrant hysteria, fantasies of World War IV, meddling in the Schiavo family tragedy, and redefining patriotism as enthusiasm for mass surveillance and torture.

      What are those impulses?

      First and foremost, a raving, anti-intellectual populism, as expressed by (among many, many others) Sarah Palin and Glenn Beck. Next, a brutish nationalism, as expressed in anti-immigrant xenophobia (most recently on display in Arizona) and it’s-always-1938-somewhere jingoism. And, less obvious now but always lurking in the background, a dogmatic religiosity, as expressed in homophobia, creationism, and extremism on beginning- and end-of-life issues. The combined result is a right-wing identity politics that feeds on the red meat of us versus them, “Real America” versus the liberal-dominated coasts, faith and gut instinct versus pointy-headed elitism.

      despre ce se intampla intre gay si conservatori, habar n’am, nu ma bag insa cu siguranta Brink a pierdut contactul cu realitatea a ceea ce se intampla in Arizona.
      si nu cred ca exista un sentiment popular anti-intelectual.
      ceea ce cred eu ca se intampla este faptul ca stanga a furat cu totul notiunea/termenul de intelectual – daca ai pareri socialiste esti clar intelectual ( sau ‘telectual, cum imi place mie sa tot zic, cazand in ridicol) pe cand cei cu pareri de dreapta sunt invariabil rednecsi ( n’am diacritice).
      cred mai degraba ca acest sentiment anti-intelectual – este mai degraba un sentiment anti-socialist, nu indreptat impotriva intelectualilor in genere.

      And that’s a job best performed not by serious thinkers but by hacks and hucksters. Rush Limbaugh, Glenn Beck, Sean Hannity, Mark Levin, Joseph Farah, Ann Coulter, Michelle Malkin: they adorn the cathedral of conservatism like so many gargoyles.

      … words than can be used as cannonballs, nu?

    75. nu stiu daca cineva de aici a aruncat vreo privire asupra linkului cu interviul lui Ayn Rand din 1959.
      Mie personal, ideile acesteia mi se par fascinante si, daca imi aduc bine aminte am adus in discutie un cartier al Chicago denumit cabrini green.
      nu stiu daca cineva a citit despre acest subiect.
      pe scurt si cum am inteles eu povestea.
      din altruism, convingeri politice, sau pur si simplu motivatii economice, in chicago a fost construit un cartier special cu blocuri si tot tacamul pentru defavorizati – ei bine, acesti defavorizati sunt lipsiti de simtul proprietatii, nu au muncit din greu pentru proprietate, nu o detin si nici nu cred in ea – asa ca in cel mai scurt timp acest cartier a devenit unul rau famat.
      povestile pe care le’am auzit si sunt convins ca sunt veritabile one hundred per cent sunt copia fidela a green-noble.
      trafic de droguri si prostitutie.
      pur si simplu trageau cu pistoalele de la geam in masinile ce se aventurau prin cartier si daca reuseau sa le nimereasca – le jefuiau.
      majoritatea masinilor ce se aventurau prin cabrini green erau cei in cautarea drogurilor.
      puteau sfarsi atinsi de gloante din adictia acestora pentru droguri.
      primaria a decis stramutarea acestora si reconstructia cartierului.
      este acesta un bun exemplu? eu cred ca da.

    76. eunuke,

      Dacă ai trăi mai mult timp in Romania şi ai intra in contact cu mediile de afaceri şi cu cele universitare, ai descoperi că trama este informaţia second-hand, cea fabricată de şi spre uzul presei şi publicului foarte lărgit la minte de forcepsul propagandei socialiste extrem de activă şi prezentă in redacţiile ziarelor, televiziunilor, editurilor, in ministere şi in instituţiile ce au in grijă educaţia

      imperialistul tot sustine ca eu sunt baiat bun dar ma strica caracteru’.
      eu cred ca la baza ( citindu-i majoritatea articolelor) imperialistul este de dreapta dar a cazut sub influenta meddilor academice de stanga.
      nu vreau sa las impresia ca sunt obsedat de nici unul dintre voi, dar acest blog mi’a fost drag tocmai datorita parerilor de dreapta ce m’au atras dintotdeauna.

    77. faţetele statului socialist, de data aceasta starea de anarhie este provocată direct de autorităţile locale care acţionează ca grupuri mafiotizate impotriva proprietarilor privaţi instigînd gloate de pomanagii la răzmeriţe şi violenţeŞ
      http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-7630736-video-update-centralele-eoliene-miza-energiei-curate-cinci-persoane-impuscate-gloante-cauciuc-localitatea-cogealac-din-constanta.htm

      primarul, viceprimarul şi consilierii ar trebui imediat arestaţi pentru următoarele capete de acuzare:

      -tulburarea de posesie in formă agravată, in pofida existenţei unui proces pe rol, in dispreţul autorităţii judecătoreşti
      -şantaj, ameninţare şi agresiune fizică la adresa unui concesionar legal şi asupra unui terţ -păzitorul imobilului
      -constituirea unui grup de crimă organizată in scopul săvîrşirii infracţiunilor de ameninţare, şantaj, tulburare de posesie şi tentativă de distrugere a bunurilor private
      -tentativă de sabotarea a unei mari investiţii private şi, implicit, a economiei naţionale.
      -foarte probabil şi o infracţiuni de corupţie, anume cerere de mită şi abuz de putere in dauna intereselor private.

      arestarea funcţionarilor mafiotizaţi ar trebui să se facă la o oră de maximă audienţă, iar citirea capetelor de acuzare să curgă pe benzile televiziunilor la fel cum au procedat şi cu delincventul băsescu care pălmuia un drac de copchil. asta s-ar întîmpla într-o ţară liberă in care majoritatea magistraţilor şi a cetăţenilor preţuiesc proprietatea privată şi sînt porniţi să o apere de abuzurile oricărui birocrat ce nu cunoaşte limitele şi atribuţiile funcţiei sale in aparatul administrativ, nu cunoaşte nici legea penală, şi in general nu-şi cunoaşte decît propriul interes nelegitim, bătătura din palmă şi neamurile lacome.

    78. din toata nebunia ce se petrece in Romania, eu nu inteleg doua lcururi:

      A:

      63% spun ca oamenii traiau mai bine inainte de 1989, 9% spun ca traiau la fel iar 23% apreciaza ca viata era mai grea in perioada comunista.

      si

      B: de ce si cum e vina individualismului, consumerismului si a capitalismului.
      care nu au existat in Romania decat in mica masura.

    79. Vice President Jose Ramon Machado Ventura gave the main speech, saying Cuba must tighten its belt and make changes to the closed economy — but will not be pushed to move too quickly.

      „Savings, reduction of costs and the maximum rationing of energy and resources are our urgent needs in all areas,” he said, adding that the country is taking a step-by-step approach to transforming its economy. „We will never accept outside pressure.”

      Fidel absent, Raul silent at Cuba’s Revolution Day

      63% spun ca oamenii traiau mai bine inainte de 1989, 9% spun ca traiau la fel iar 23% apreciaza ca viata era mai grea in perioada comunista.

      Cubanezii vor trebui sa stranga cureaua, dar bine ca nu au iarna.
      La noi, in vremurile alea bune, solutia pentru frigul din apartamente era o patura’n plus – daca o gaseai in comertul socialist de stat, ori erau supernorocos, ori aveai pile adevarate.
      Aia 63% dintre romani ar merita sa traiasca in Cuba sau Coreea de Nord.
      Macar pentru o luna, sa’si improspateze memoria.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here