Va trece multă vreme până când va apărea în România un om politic de talia lui Iuliu Maniu. Până acum, duşmanii săi nu au putut să depăşească jalnicul exerciţiu de a scuipa de jos în sus, iar rezultatul a rămas lipit pe veci de obrazul lor. Niciunul dintre ei nu ne-a rămas în memorie ca om de omenie. Toţi au ajuns la lada de gonoi a istoriei, începând cu Stalin, Hitler, Brucan şi Bunaciu şi terminând cu mărunţii trepăduşi comunişti şi cu nevertebraţii din ultimii 30 de ani, cu ifosele lor de moralişti sau de istorici.

A devenit un fel de nărav inept ca o dată la câteva luni câte o nulitate care se pretinde om politic, de presă sau istoric să producă un articol calomnios la adresa marelui lider român. Anul trecut a apărut în Adevărul un articol cu iz hitlerist, ce relua şi clişeee staliniste despre Maniu, care ar fi fost îmbogăţit de englezi cu dolari şi diamante, ca să le dea date despre acţiunile nemţilor şi să-l aresteze pe Antonescu. Reieşea că Hitler nu a fost un nebun megacriminal, care participase la răpirea unor provincii româneşti, ci un om normal şi un aliat de nădejde al nostru, în care ar fi trebuit să credem mai mult decât credeau generalii nemţi. 

Iată că acum Evenimentul Zilei scuipă de jos în sus atacându-l pe Iuliu Maniu şi arătând că nu a înţeles nimic din istoria noastră din ultimul secol. La autorul articolului, Mirel Curea, un cunoscut luptător împotriva „binomului”, nu au ajuns nici măcar cele mai de bază lucruri legate de Marea Unire, de Campania din 1919 sau de beatificarea celor şapte episcopi martiri, deşi despre acestea s-a vorbit foarte mult în ultimul timp. Date minime despre 1 Decembrie 1918 şi despre Campania pentru ocuparea Budapestei ar fi  fost suficiente pentru a înţelege care a fost autoritatea morală şi priceperea lui Iuliu Maniu. Câteva informaţii simple despre episcopii uniţi morţi în închisori ar fi scos la iveală faptul că Iuliu Maniu a fost rodul strălucit al culturii produse de Biserica Unită şi „fiu ales” al acesteia, după cuvintele cardinalului Iuliu Hossu. Liderul ţărănist împărtăşea pe deplin viziunea pentru ţară a Bisericii sale, profund patriotică şi orientată clar către Vest. Ca avocat al Mitropoliei Blajului, îi cunoştea bine pe ierarhii, preoţii, intelectualii laici şi o mare parte dintre ţăranii care contribuiseră la Unire. La 30 de ani de la Unire, în închisoarea de la Sighet, respectul şi încrederea reciprocă dintre liderii ţărănişti şi cei ai Bisericii Unite rămăseseră neatinse.

Articolul din EvZ scoate totul din context şi, interpretând răuvoitor câteva declaraţii recente ale prof. Dennis Deletant, insinuează că Iuliu Maniu nu a făcut o politică proprie, ci doar a executat, pe bani, ordine primite de la serviciile secrete britanice. Spre deosebire de Adevărul, EvZ  lasă pe planul doi chestia cu banii transmişi prin Maniu pentru acţiunile de rezistenţă şi pune accentul pe morală. Autorul simte enorm şi vede monstruos. Se revoltă. E patriot şi justiţiar. Se crede în fotoliul Preşedintelui Instanţei de la Judecata de Apoi. Vede duşmani în toţi stăinii, mai ales în occidentali, şi vorbeşte de „spionaj” ca Avram Bunaciu şi Silviu Brucan, ca de o vină cosmică şi imprescriptibilă, aşa cum o concepeau creierele formate după mentalitatea lui Stalin. 

ILD a prezentat de multe ori, ca pentru miliţieni, toate argumentele legate de poziţia lui Iuliu Maniu în al Doilea Război Mondial. Le reluăm pe scurt pentru cei care au IQ sub 15 şi nu ştiu să se uite la hartă. Repetăm deci că în al Doilea Război Mondial, România, ca toate ţările din Estul Europei, nu a avut opţiunea să se declare Elveţia şi să se izoleze sub un uriaş clopot de sticlă incasabilă. Interesul ţării era să fie alături de anglo-americani, nu de nemţi, nici de ruşi. Această opinie era împărtăşită de liderii democraţi ţărănişti şi liberali, de majoritatea militarilor, a diplomaţilor şi a populaţiei de rând. Războiul dincolo de Nistru nu a fost popular niciodată.

Iuliu Maniu a enunţat foarte clar principiile sale şi le-a aplicat în viaţa sa publică şi privată cu o stăruinţă binecunoscută. El a fost foarte clar cu privire la poziţia sa pro-anglo-americană şi a acţionat în acest sens încă de pe vremea când ruşii se pupau bot în bot cu nemţii, furând împreună bucăţi mari din Estul Europei. Chiar şi Ion Antonescu a înţeles că politica lui Iuliu Maniu era îndreptată numai către intersele României. Schimbarea politicii României în al Doilea Război Mondial a avut loc, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, exact la momentul oportun, care a fost ales de liderii democraţi ai românilor, fără ruşi sau britanicii. Aşadar, Curea minte când insinuează că Iuliu Maniu nu a stabilit el însuşi linia politică pe care a adoptat-o şi a urmat doar ordinele unor străini. În mod profund abject, Curea pune colaborarea politrucilor comunişti cu KGB sau GRU pe acelaşi plan cu relaţia pe care un lider democrat român o stabilise cu englezii, în scopul de a apăra ce se mai putea din independenţa ţării sale.

De asemenea, explicăm tot pentru cei care au IQ sub 15 şi nu pot înţelege un text scurt, că nu prof. Deletant afirmă că Maniu a fost „spion”, ci el răspunde celor care formulează această nemerincă acuzaţie. Pentru aceasta, el se foloseşte cu bună ştiinţă de tehnica simplificării: „…dacă vrem să luăm la grămadă ce înseamnă agent şi spion, dar era spion în interesul României, el încerca prin atitudinea lui să creeze o situaţie în care ruşii n-ar avea motive să ocupe România.” De aici se înţelege că Maniu a făcut tot ce a putut ca ruşii să nu ocupe ţara, ceea ce este într-adevăr un act de mare patriotism. (În mod nefericit, prof. Deletant, care recunoaşte că nu înţelege tot ce se întâmplă în România, alătură termenul de „patriot” cu cel de „spion” şi dă involuntar apă la moară tocmai celor pe care vrea să îi combată, care slujesc în continuare reţeaua de putere a duşmanilor lui Maniu. Această reţea, metamorfozată şi perpetuată până astăzi, cunoaşte principiile staliniste descrise de Orwell şi ştie că trebuie să controleze trecutul pentru a controla prezentul şi viitorul.)

Amintim din nou că Iuliu Maniu nu a folosit niciodată banii primiţi de la aliaţi pentru interesul propriu, ci a trăit auster, fapt recunoscut unanim de contemporanii săi, inclusiv de duşmani. Suma care nu a fost cheltuită pentru rezistenţă a fost returnată, „detaliu” uitat de Curea, care îl citează trunchiat pe Dennis Deletant. De asemenea, până acum nu s-au găsit rapoarte semnate de Iuliu Maniu, pentru că preşedintele PNŢ era cel care primea, nu cel care dădea rapoarte.

Politica lui Iuliu Maniu faţă de nemţi a fost salutară în situaţia cu totul defavorabilă României din al 2-lea Război Mondial. După cum se arată într-o notă timisă de Grigore Gafencu, încă din 1943, ruşii ne ameninţau că după război putem să rămânem fără Transilvania şi fără toată Moldova, nu doar fără Basarabia. Vladimir Sokolin, un NKVD-ist aflat în Elvetia, afirma foarte clar: ,,Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldovă. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”. Fără acţiunile antihitleriste ale lui Maniu şi fără 23 august, realizat „în singura clipă posibilă”, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, numărul de victime ar fi fost mult mai mare, prigoana împotriva evreilor ar fi fost foarte mult intensificată, şi pierdeam Moldova şi Transilvania, ca să nu mai vorbim de prăpădul pe care l-ar fi produs luptele germano-sovietice pe teritoriul nostru. Aşadar, rămân perfect actuale cuvintele lui Camil Demetrescu: „învinuirea de trădare a Germaniei adusă de un român este o grosolănie intelectuală, ca să mă exprim eufemistic. Adusă de un străin, este pe lângă aceasta şi o dovadă a unei ostilităţi, deghizate sau nu”.

Iată că la aproape 50 de ani decând Camil Demetrescu scria cele de mai sus, prostia şi duşmănia cu care este atacată poziţia lui Maniu în al 2-lea Război Mondial sunt încă foarte agresive. E uşor de văzut că atacurile nu decurg din respectul faţă de principiile morale sau adevărul istoric, ci din slugărnicie faţă de politicile istorice neprietene ale ruşilor, nemţilor sau ungurilor, singurii care au interesul de a ne eticheta drept neguvernabili şi fascişti, între altele, prin pângărirea sau măcar ignorarea meritelor liderilor democraţi interbelici. Aceasta înseamnă terfelirea României Mari, cu scopul foarte clar de a delegitima acest proiect acum şi în viitor. Din fericire, mai există şi o altă semnificaţie, anume că linia politică şi personalitatea Iuliu Maniu îşi păstrează actualitatea, pentru că altfel nu se explică virulenţa cu care preşedintele PNŢ este calomniat la peste 65 de ani de la moartea sa eroică în temniţa de la Sighet, într-o perioadă în care ţara comemorează momente istorice cruciale în care contribuţia sa a fost hotărâtoare. 

Print Friendly, PDF & Email

9 COMENTARII

  1. Foarte clar si binevenit articolul !!
    Inca un material care surclaseaza orice manual in vigoare din invatamantul romanesc, inclusiv cel superior…

  2. (În mod nefericit, prof. Deletant, care recunoaşte că nu înţelege tot ce se întâmplă în România, alătură termenul de „patriot” cu cel de „spion” şi dă involuntar apă la moară tocmai celor pe care vrea să îi combată, care slujesc în continuare reţeaua de putere a duşmanilor lui Maniu. Această reţea, metamorfozată şi perpetuată până astăzi, cunoaşte principiile staliniste descrise de Orwell şi ştie că trebuie să controleze trecutul pentru a controla prezentul şi viitorul.)
    Dau acest citat pentru a lămurii cât mai precis ce vreau să spun. Am bănuiala că dl prof. DELETANT a căzut intr-o capcană . Tocmai de aceea au și apărut aproape instantaneu reacțiile care au apărut. Am citit interviul din HOT NEWS și sincer să fiu , afirmațiile dânsului legate de ”spionul/spionajul ” Iuliu Maniu m-au intrigat. O dată , pentru că nu stiam aproape nimic despre existența unor documente de arhivă…incriminante, a doua oară pentru că am citit destul de multe lucrări privind viața și activitatea acestui extraordinar de mare patriot român , ca să mai pot pune în vreun fel la îndoială patriotismul său exemplar , vizionar, chiar martirial. Cum însă de ani buni la adresa României sunt puse in circulație din exterior interpretări geopolitice ”binevoitoare ” ,cred că și de data asta ne aflăm in fața acelorasi interese nebuloase. Ce se întâmplă sub ochii nostri in …REPUBLICA MOLOTOVA/MOLDOVA este un exemplu bătător la ochi. Dar nici pe interior nu stăm mai bine la acest capitol,contrar tuturor aparențelor .Românii ”nu au” mari personalități marcant înserate in civilizația europeană, nu au exemple care au ”voința si forța ”… Simonei Halep, se spune in PARLAMENTUL EUROPEI, nu au aia, si aia si ailalta… Dar au ”stăruitori ” culți și ziariști care musai vreau cladiri istorice restaurate,expozitii, festivaluri toate ”turistificate ” urgent si lucrativ. O casă memorială pe măsura lui IULIU MANIU si a altora…să mai astepte ! Păi, da … să mai astepte incă vreo 30 de ani, doar n-a intrat ISTORIA în sac .
    Așa că stau și mă intreb : oare n-ar fi fost mai nimerit ca dl prof. DELETANT, care detine si o catedra de istorie a românilor in SUA sub egida FUNDATIEI ION RAȚIU ,să fi adunat toate informatiile despre ”spionul” si ”spionajul ” împricinat intr-o cercetare tipărită si bine cumpănită argumentativ, mai înainte de a a da gir senzationalistilor romăni sau neromâni de pretutindeni , dar ahtiați după trufandale care să le infulece copios ,satisfăcându-le apetitul ?

  3. #3 Eu cred ca mai exista un motiv foarte important in afara celor geopolitico-strategice atat de bine descrise de dumneavoastra, si care face ca subiectul „Iuliu Maniu” sa fie atat de fara speranta. Cu riscul de a parea naiv in fata celor care cauta raspunsuri mai stufoase: trebuie sa militam pentru unirea cu Roma a Bisericii noastre Ortodoxe. Sau chiar pentru (si spre asta as inclina) catolicizarea deplina a ei. Mediul nostru religios si cultural este pestilential. Si izolat. Oricate motive am cauta si oricat ne-am invarti privirea, peste tot e o mlastina enorma care se autointretine si autoreproduce, si ma tem ca orice solutie am gasi (chiar la nivel intelectual), acea solutie e doar o alta parte a mlastinii.

  4. Replica pentru :
    Deoarece mi-ar trebui prea mult timp si spatiu ca sa demonstrez ca Biserica nu poate fi judecata in termeni de politica institutionala sau statala, am s-o iau pe scurt si am sa recomand – lui si tuturor celor care i-ar impartasi parerea – (macar) lucrarea „De ce s-au despartit papa si supusii sai de Biserica lui Hristos” a Sf. Nectarie de la Eghina. Biserica Ortodoxa este Biserica intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos si oricare alta religie sau credinta este sectarism si erezie. Celor care aduc Bisericii Ortodoxe critica „ramanerii in urma” si pe aceea ca nu se „modernizeaza” le raspundem ca acest lucru se datoreaza cel putin faptului ca Insusi Dumnezeu este vesnic, exista dintotdeauna, precede spatiului si timpului, care sunt asociate doar cu Lumea Vazuta, materiala (Universul, asa cum il cunoastem), nu si cu Lumea Nevazuta (metafizica), este Creatorul amandurora (a Lumii Vazute si a celei Nevazute, asa cum marturisim in Crez la fiecare Liturghie), este Nevazut, Neschimbat, „in care nu incape mutare sau umbra de schimbare”. Slava lui Dumnezeu Cel in Treime si tuturor Sfintilor Sai! Amin!

  5. Cu tot respectul pentru Sf. Nectarie, care cred ca mijloceste haruri si minuni, trebuie sa remarc faptul ca el vorbeste in nume propriu. Cine are autoritate, de exemplu PF Patriarh Athenagoaras, s-a pronuntat in sensul ridicarii anatemelor, dupa cum urmeaza:
    http://www.christianunity.va/content/unitacristiani/it/dialoghi/sezione-orientale/chiese-ortodosse-di-tradizione-bizantina/relazioni-bilaterali/patriarcato-ecumenico/dichiarazioni-comuni/1965-dichiarazione-comune-di-papa-paolo-vi-e-del-patriarca-ecume/testo-in-inglese.html

    JOINT CATHOLIC-ORTHODOX DECLARATION OF HIS HOLINESS POPE PAUL VI AND THE ECUMENICAL PATRIARCH ATHENAGORAS I

    Following is the text of the joint Catholic-Orthodox declaration, approved by Pope Paul VI and Ecumenical Patriarch Athenagoras I of Constantinople, read simultaneously (Dec. 7) at a public meeting of the ecumenical council in Rome and at a special ceremony in Istanbul. The declaration concerns the Catholic-Orthodox exchange of excommunications in 1054.

    1. Grateful to God, who mercifully favored them with a fraternal meeting at those holy places where the mystery of salvation was accomplished through the death and resurrection of the Lord Jesus, and where the Church was born through the outpouring of the Holy Spirit, Pope Paul VI and Patriarch Athenagoras I have not lost sight of the determination each then felt to omit nothing thereafter which charity might inspire and which could facilitate the development of the fraternal relations thus taken up between the Roman Catholic Church and the Orthodox Church of Constantinople. They are persuaded that in acting this way, they are responding to the call of that divine grace which today is leading the Roman Catholic Church and the Orthodox Church, as well as all Christians, to overcome their differences in order to be again „one” as the Lord Jesus asked of His Father for them.

    2. Among the obstacles along the road of the development of these fraternal relations of confidence and esteem, there is the memory of the decisions, actions and painful incidents which in 1054 resulted in the sentence of excommunication leveled against the Patriarch Michael Cerularius and two other persons by the legate of the Roman See under the leadership of Cardinal Humbertus, legates who then became the object of a similar sentence pronounced by the patriarch and the Synod of Constantinople.

    3. One cannot pretend that these events were not what they were during this very troubled period of history. Today, however, they have been judged more fairly and serenely. Thus it is important to recognize the excesses which accompanied them and later led to consequences which, insofar as we can judge, went much further than their authors had intended and foreseen. They had directed their censures against the persons concerned and not the Churches. These censures were not intended to break ecclesiastical communion between the Sees of Rome and Constantinople.

    4. Since they are certain that they express the common desire for justice and the unanimous sentiment of charity which moves the faithful, and since they recall the command of the Lord: „If you are offering your gift at the altar, and there remember that your brethren has something against you, leave your gift before the altar and go first be reconciled to your brother” (Matt. 5:23-24), Pope Paul VI and Patriarch Athenagoras I with his synod, in common agreement, declare that:

    A. They regret the offensive words, the reproaches without foundation, and the reprehensible gestures which, on both sides, have marked or accompanied the sad events of this period.

    B. They likewise regret and remove both from memory and from the midst of the Church the sentences of excommunication which followed these events, the memory of which has influenced actions up to our day and has hindered closer relations in charity; and they commit these excommunications to oblivion.

    C. Finally, they deplore the preceding and later vexing events which, under the influence of various factors—among which, lack of understanding and mutual trust—eventually led to the effective rupture of ecclesiastical communion.

    5. Pope Paul VI and Patriarch Athenagoras I with his synod realize that this gesture of justice and mutual pardon is not sufficient to end both old and more recent differences between the Roman Catholic Church and the Orthodox Church.

    Through the action of the Holy Spirit those differences will be overcome through cleansing of hearts, through regret for historical wrongs, and through an efficacious determination to arrive at a common understanding and expression of the faith of the Apostles and its demands.

    They hope, nevertheless, that this act will be pleasing to God, who is prompt to pardon us when we pardon each other. They hope that the whole Christian world, especially the entire Roman Catholic Church and the Orthodox Church will appreciate this gesture as an expression of a sincere desire shared in common for reconciliation, and as an invitation to follow out in a spirit of trust, esteem and mutual charity the dialogue which, with Gods help, will lead to living together again, for the greater good of souls and the coming of the kingdom of God, in that full communion of faith, fraternal accord and sacramental life which existed among them during the first thousand years of the life of the Church.

    December 7, 1965

  6. Nicolae Iliescu

    Nu țineam neapărat să pun aici citatul ăsta (sau altele asemenea, că ar fi de unde), dar dacă tot veni vorba, acum o să-l pun:

    Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

    „Împreună cu ierarhii, clerul ṣi credincioṣii Bisericii Ortodoxe Române, ne reînnoim decizia de a ne aduce contribuṭia noastră constantă la opera istorică pe care o înfăptuieṣte poporul nostru, aducând un omagiu eforturilor neobosite pe care le face, zi de zi, preṣedintele mult iubit al României, domnul Nicolae Ceauṣescu, pentru înflorirea patriei ṣi instaurarea păcii în lume.

    Mă aflu încă sub puternica impresie a emoṭionantei întâlniri cu înaltul conducător al poporului ṣi statului nostru, care ne-a impresionat încă o dată prin personalitatea sa puternică, prin înṭelepciunea ṣi clarviziunea cu care abordează ṣi soluṭionează marile probleme ale dezvoltării ṣi progresului României socialiste spre binele tuturor fiilor acestui vechi pământ liber ṣi independent, ca ṣi prin preocuparea sa constantă pentru cauza păcii ṣi vieṭii pe pământ, pentru liniṣtea ṣi buna înṭelegere a tuturor popoarelor.”*

    Romanian Orthodox Church News, Anul XIV, nr.4

    *text original în engleză.

    Virgil Ierunca, „Antologia ruṣinii”

  7. Pesemne domnul Deletant a primit niște indicații prețioase de la mai-marii săi ideologici leftiști. Pentru că uită domnul Deletant că oamenii care făceau parte din operațiunea Autonomus erau în mâinile mareșalului Antonescu și mareșalul Antonescu a permis contactarea lui Maniu de către britanicii PRIZONIERI. Mergând, deci, pe firul logicii neghioabe, am putea trage conckuzia că… mareșalul însuși fusese spion britanic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here