Câteva zile din viața lui Leonid Brejnev

    3

    Cine n-a citit, atunci când a fost publicată, celebra nuvelă care l-a făcut cunoscut pe Alexandr Soljenițin, “O zi din viața lui Ivan Denisovici”? N-a citit-o marea majoritate a rușilor, dar a făcut-o Nikita Hrușciov și, asemenea lui, ceilalți mari activiști ai partidului comunist din Biroul Politic și Comitetul Central. Era deajuns.

    Aceștia au lecturat, nu știu cât de plăcut impresionați, istorisirea scurtă a întâmplărilor unei zile, doar una, trăite în Gulag de “zek-ul” Ivan Denisovici – nume sub care se ascundea, modest, chiar autorul.

    În povestire nimic senzațional, nimic ieșit din comun, doar cotidianul congelatorului socialist – Siberia: zagonka, deșteptarea, zăpada (era iarnă), frig (normal, nimic ieșit din comun, 30-40 de grade minus), ploșnițe, sârmă ghimpată, gropi săpate, brigada construiește socialismul, rație – câteva sute de grame de pâine, întoarcerea în lagăr, zagonka, somn de voie. Cam asta în linii mari, totul redat au zis unii, cu mult talent, chiar cu geniu literar.

    Soljenițin a devenit un nume de oarecare notorietate literară, dar în loc să-și administreze așa zisa glorie într-un cadru oficial, organizat, el s-a simțit dator să continue. A scris așadar “Arhipelagul Gulag”, care nu mai era istoria unei singure zile, ci a multora, istoria Gulagului așa cum o memorase el din ceea ce trăise și i se povestise de-a lungul anilor lungi petrecuți acolo.

    După ce unii dintre criticii literari ai KGB-ului i-au analizat stilul, i-au confiscat manuscrisul cărții “Primul Cerc”, iar marele scriitor Mihail Șolohov a cerut să i se interzică să mai scrie, așa că membri Politburo – șefii Uniunii Scriitorilor – au hotărât că Soljenițin trebuie să plece, să mai creeze și în străinătate. “O zi din viața lui Ivan Denisovici” era cunoscută acum în întreaga lume, la fel și “Arhipelagul Gulag”, iar Soljenițin devenise faimos.

    Scriitorul nu a rezistat succesului – “cea mai dură încercare la care poate fi supus un om” , cum remarcase cineva – așa că odată ajuns în Occident s-a apucat să vorbească, nu să scrie. A declarat la televiziunea spaniolă, la 6 luni după moartea generalului Franco, că în Spania anului 1976 existau mai multe libertăți decât în URSS!

    Eu unul nu cred! La vremea aceea în URSS, la o populație mult mai mare decât a Spaniei, erau închiși 2 milioane de oameni în sute de lagăre de concentrare, lagărele de concentrare fiind o “forță de producție nouă”. Și, pentru că se spune că “atunci când se naște un om libertatea se mai naște odată”, rezultă că în URSS erau mai multe “libertăți” decât în Spania!

    Scriitorul spaniol Juan Benet, un adevărat democrat de stânga și un scriitor mai conștient de misiunea lui în societate decât Mihail Șolohov, i-a răspuns: “Cred cu tărie că, atâta vreme cât vor exista scriitori ca Alexandr Soljenițin, lagărele de concentrare vor trebui să existe în continuare. Poate că ar trebui să fie ceva mai bine păzite, astfel încât persoane ca Soljenițin să nu mai poată scăpa de acolo”. Juan Benet observase corect. Soljenițin era un purtător de germeni naziști.

    După mai bine de un sfert de secol de la apariția microromanului “O zi din viața lui Ivan Denisovici”, la sfârșitul anilor ’80, directorul Institutului de Istorie Militară al URSS, generalul-colonel Dmitri Volkogonov, a găsit în arhive un document unic – jurnalul fostului secretar general al PCUS, Leonid Ilici Brejnev.

    Da, chiar Leonid Brejnev – de nenumărate ori “Erou al Muncii Socialiste” și “Erou al Uniunii Sovietice”- cel care, ca secretar general al partidului, a reparat o nedreptate istorică dându-i lui Lenin, post-mortem, carnetul de partid cu numărul 1, iar el primindu-l pe cel cu numărul2! Lenin avusese până atunci carnetul cu nr. 600, numărul 1 aparținând unui vechi bolșevic ce-l găzduise la Sankt-Petersburg.

    Acel Leonid Brejnev care nu-i dăduse, ci îi luase tovarășului Kosîghin când acesta se afla pe patul de spital după un infarct sever, cheile de la vila de vilegiatură a acestuia. Acel Leonid Brejnev care îi cerea lui Podgornîi ca la ședințele cu “activul capitalei” să dea semnalul ridicându-se și mobilizând sala să-l aplaude în picioare. Brejnev merita acest gest – deținea și carnetul de komsomolist cu numărul 1!

    Paradisul în care trăiau muncitorii și țăranii (proletariatul sovietic), saltul tehnologic fără precedent care uimea Occidentul (cu mari restanțe în acest domeniu), succesele militare din Afganistan, aportul inestimabil la implementarea democrației ruse în țara lui Dubcek și Vaclav Havel și creșterea producției oficiale de votcă – de patru ori mai mare decât cea din 1940 (lucru care l-a făcut pe André Glucksmann să descopere că beția este un factor de producție) au reliefat epoca lui Brejnev, făcând să fie supranumită, de către ruși, “anii de plumb”.

    Din această cauză CEO-ul Pepsi-Cola se extazia în fața lui Leonid Ilici, declarându-se “formidabil de impresionat de candoarea, de sinceritatea acestui om și de angajamentul lui limpede că va urmări nu doar pacea ci și înfrumusețarea vieții în țara sa”. Iar Vladimir Vladimirovici Putin îi păstrează nu numai lui Stalin, dar și lui Brejnev, un loc la prezidiul memoriei atunci când declară răspicat: “Leonid Brejnev a jucat un rol pozitiv în istoria Rusiei”.

    Prin urmare “Jurnalul” lui Leonid Brejnev era scris de o personalitate de prim rang a istoriei contemporane și nu de un simplu “zek”. Era vorba nu doar de o zi din viața unui deținut politic de rând, ci de sute și sute de zile din viața unui lider politic marcant, ce a influențat mult timp politica internațională și destinul poporului său. Ce poate fi mai captivant decât să citești despre viața unui astfel de om?

    Din această cauză, fiind obiectiv, Dimitri Volkogonov a introdus în cartea sa “Biografia lui Lenin” (apărută în 1994) un pasaj care, deși contine o mică parte din “Jurnalul” lui Brejnev, este reprezentativ pentru totalitatea paginilor unei opere literare scrisă (cu candoarea și sinceritatea remarcate de CEO-ul Pepsi Cola) de un autor ce era să dispară acoperit de praful arhivelor.

    Pentru că “O zi din viața lui Ivan Denisovici” este atât de cunoscută, iar “Zilele” lui Brejnev nu, redau pasajul și aici, urându-vă lectură, vânătoare și odihnă placută:

    21 ianuarie 1977: “Odihnă acasă prima jumătate a zilei, masă acasă. Greutate 85,2 kg. A doua jumătate lucrat la Kremlin, semnat minute Politburo (Biroul Politic) din 20 ianuarie. Bogolubiov a raportat…

    16 februarie: Lucru acasă.

    18 martie: Gimnastică. Discuții cu Cernenko. Apoi cu tovarășii Gromîko, A.A. Andropov, Ustinov. Citit materiale despre vizita lui Vance. Telefonat Pavlov, G.S. în legătura cu costurile. Citit tot felul de materiale cu Galea Doroșina. Mers la circ.

    10 aprilie: “Fost la vilă, luat masa de prânz. Borș cu varză proaspată. Odihnă, plimbare, citit câteva ziare. Privit la televizor, hochei, URSS-SUEDIA, câștigat URSS 4-2. Privit programul Vremea (Timpul). Masa de seară, somn.”

    13 aprilie: Dimineața treburi casnice obișnuite. Mi-am luat sânge dintr-o venă. De la ora 11 conversație cu Daoud. Problema întâlnirii unu-cu-unu a căzut. Odihnit bine – (prânz). Lucrat cu Doroșina.

    14 aprilie: Tolea m-a spălat pe cap. Greutate 86,7 kg. Discuții cu Podgornîi să-mi dăruiască carnetul de Komsomol nr.1. Cuvântare Teajelnikov, cuvântarea mea. Galea citit serial din Pravda despre limitarea armamentelor nucleare. Cine sunt autorii acestui material? Prânz, odihnă 2.30 – 4.10.

    14 aprilie: Zavidovo 4 rațe, al 33-lea mistreț.

    22 aprilie: 86,4 kg. Ora cinci ședință consacrată zilei lui de naștere (a lui Lenin). Discutat cu Grișin, Gromîko, Cernenko, Doroșina.

    23-24 aprilie: Zile libere.

    3 mai: Greutate 85,3 kg. Discutat cu Reabenko. Convorbire telefonică cu Storojev? Știu ce vrea. Discuție cu Cernenko K.U.? Despre agenda BP. Croitori – dat costumul gri, primit jacheta de piele la două rânduri. Telefonat I.V. Andropov – venit acasă și discutat. Lucrat cu Doroșina.

    3 iunie: Primit Cernenko – semnat minute, lucrat cu Galea Doroșina. Odihnă, zburat Zavidovo – cinci mistreți.

    Si continuă tot așa: “N-am fost nicăieri – nimeni n-a telefonat – m-am tuns și m-am bărbierit dimineața, m-am spălat pe cap, m-am plimbat puțin – corespondența. Privit meci Clubul Sportiv Central al Armatei care a pierdut în fața lui Spartak – băieți buni au jucat bine. Înotat. 1,30 la bazin. Bărbierit. Taifas cu Podgornîi. După discuția cu Ceaușescu vorbit cu Șevarnadze (sic). Vânat seara la Astrahan, omorât 34 de gâște. Am făcut un duș bun. Am discutat cu Podgornîi despre fotbal și hochei și puțin despre constituție. Convins K.U. Cernenko să reducă numărul de tancuri din filmul Comuniștii.”

    brezhnev-funy-shirtless

    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. Vodka e foarte buna. Alea din est, de la mama lor, Stolicinaia sau Russkii Standart, sunt mai bune ca alea din vest, gen Smirnoff, Absolut, Finlandia etc.
      Are si proprietati curative. Rusii asa cred. Concentratia optima de alcool este 38 grade. Mai putin, e lesioasa, mai mult, arde pe gat. Treaba a fost ruinata de birocratii taristi. Acciza se calcula la nr de grade si era complicat sa inmulteasca si sa imparta cu 38 ca sa calculeze taxele asa ca i-au pus pe fabricanti sa faca vodka de 40 grade, ca sa fie cifra rotunda, desi depasea concentratia alcoolica optima. In URSS cred ca s-a pastrat traditia.

      Vodka nici macar nu e inventata de rusi, ci de polonezi. Si nu boicotati Russkii Standart, ca se imbuteliaza in Ucraina, nu in Rusia. RS de calitate superioara are pe eticheta un pestisor metalic. Il dezlipiti cu unghia si il bagati in sticla. Rusii cred ca metalul ala face nu se stie ce reactii electronice sau chimice in contact cu vodka si atunci bautura e mai sanatoasa sau mai gustoasa sau amandoua.

    2. @pista laszlo: Intr-adevar, vodca are proprietati curative. In special asupra lobilor prefrontali ai creierului. Iar rusii sunt dovada vie ca asa stau lucrurile.

    3. Alexandr Zinoviev descrie in “Homo Sovieticus”, in stilul sau inimitabil, modul in care ii percepeau occidentalii pe “mari conducatori” sovietici si cum a reactionat presa germana la moartea lui Brejnev:

      Am vazut in ziare portretul unuia din cei mai dezgustatori lideri sovietici. N-am putut rezista curiozitatii si mi-am calcat juramantul de a nu mai pune mana pe presa occidentala.
      S-a dovedit ca pocitania crapase. Se stinsese pur si simplu de batranete, insa in ziare se sugera ca a fost ajutat cumva pe ultimul drum. Era numit “geniul masinatiilor de culise din Kremlin”. De fapt, fusese o nulitate remarcabila. Am avut de-a face personal cu el de mai multe ori si i-am facut mai multe lucrari. Ziarele indicau drept posibili succesori o serie de indivizi senili, carora le sosise de mult ceasul sa ne paraseasca…Ziarele atribuia calitati remarcabile de conducere acestor personaje sclerozate, neuitand sa adauge ca stau in serviciul raului. Se faceau speculatii despre iminente schimbari la conducere si in “politica Kremlinului”.

      De ce fac occidentalii astfel de greseli monstruoase atunci cand evalueaza fenomenele vietii sovietice? Pentru ca judeca intotdeauna luind ca etalon propriile experiente. Si, pe deasupra, nu vor sa recunoasca ca sunt bataia de joc a moscovitilor, cei mai primitivi oameni din istorie.
      Daca un om de geniu, oricat de demonic, face cu tine ce vrea, e de inteles. E scuzabil. Dar ca sa te lasi tras pe sfoara de ceva ce nu e macar finta umana, ci doar o functie sociala disimulata antropomorf, iata ceva aproape imposibil!
      Drept rezultat, activisti de partid de un primitivism intelectual absolut, de genul lui Stalin, Hrusciov, Brejnev, Suslov, Gromiko si asa mai departe, se transforma in ochii occidentalilor in genii ale raului. De acord cu raul, cat despre genii…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here