Cum am ajuns aici

de Mihaela Bărbuș și Anca Cernea

Ce înseamnă succesul lui Duda

Victoria lui Andrzej Duda înseamnă că procedurile democratice pot funcționa chiar și într-un sistem oligarhic, cum e cea de-a III-a Republică (prin „cea de-a III-a Republică Poloneză”, a III-a RP, este desemnat statul polonez actual, sistemul politic rezultat din negocierile de la Masa Rotundă 1989, dintre autorităţile comuniste şi opoziţie, şi din alegerile ce au urmat. Este a III-a RP deoarece reprezintă reluarea tradiţiei Poloniei independente, cea de-a II-a RP, dinainte de comunism. NT). Ea dovedește și faptul că, în ciuda aparențelor, acest sistem nu este imuabil. Probabila victorie parlamentară a PiS, eventual în alianță cu partidul schimbării, cum se presupune că este gruparea lui Paweł Kukiz, va însemna preluarea puterii în Polonia de către opoziția anti-sistem, care va încerca să demonteze oligarhia cele de-a III-a Republici, să reconstruiască democrația și să restituie Statul cetățenilor.

Preluarea guvernării politice încă nu garantează nimic. Cea de-a III-a Republică este un Stat slab și subordonat celor mai puternici participanți la viața publică: marilor companii internaționale; corporațiilor profesionale compacte, de exemplu, juriștilor; cercurilor influente din cultură și mass-media. Și mai ales, este subordonat jucătorilor mai puternici din UE, în special Germaniei. Câștigarea alegerilor de către opoziție, dar vorbesc de opoziția reală, și anume, aceea care se opune ordinii oligarhice a celei de-a III-a Republici, va determina direcționarea împotriva acesteia a unei campanii agresive în țară și în străinătate. Am văzut această campanie încă din a doua zi de după alegeri și am putut observa cât de bine este ea coordonată.

Statul slab care funcționează în prezent nu este doar un terenul de vânătoare al establishmentului celei de-a III-a Republici, ci și al aliaților și șefilor săi externi: mari entități economice, jucători din UE și mai ales superputerea vecină, adică Germania, dominantă astăzi în UE. Acest conflict nu poate fi evitat, deoarece el va fi provocat de orice încercare de schimbare a status quo-ului. Conflictul este multidimensional. Încercarea de a reconstrui Statul înseamnă o lovitură dată intereselor entităților suspomenite, dar și opoziția față de ideologia dominantă în UE, având în vedere că întărirea comunității poloneze și apelul la ideile republicane reprezintă antipozii sloganelor „europene” care ne sunt impuse, chipurile în numele modernizării.

Acest lucru nu înseamnă pentru noua echipă imposibilitatea de face politică în mod real în cadrul UE. Dimpotrivă. Nu am făcut aceasta până în prezent. Nu poate fi considerată politică reală supunerea față de puterile regionale (în prezent Germania), numită fără înconjur chiar de autorii săi „plutirea în curentul principal”, curent pe care nu noi îl determinăm. Ca și în cazul Ungariei lui Orban, țările UE, imediat ce realizează că nu au de-a face cu o plagă trecătoare, vor începe să ne trateze mult mai serios decât tratau echipa clientelară a lui Tusk și Komorowski. Mai ales că Europa intră într-o perioada de turbulențe, anunțate de succesul Syrizei din Grecia, consolidarea lui Podemos în Spania sau a Frontului Național în Franța. Toate aceste partide anti-establishment, deși sub culori politice diferite, contestă actualul status quo european.

Două națiuni

La sfârșitul secolului trecut, Gertrude Himmelfarb a publicat o carte faimoasă, One nation two cultures, „O națiune, două culturi”, care examinează fenomenul războiului civilizațional din Statele Unite. Actuala manifestare a acestei lupte care acolo încă nu a fost decisă, în UE pare să fi fost câștigată clar de establishmentul stângist-liberal. Nu este însă cazul tuturor țărilor post-comuniste, de exemplu, Ungariei, și mai ales, nu se aplică Poloniei. În țara noastră, în condițiile dominației elitelor stângii liberale, avem de-a face cu o societate relativ conservatoare și o Biserică încă puternică. Treptat, războiul civilizațional declarat națiunii poloneze de către elitele sale post-comuniste devine identic cu diviziunea politică. PO (inclusiv președintele Komorowski, aflat la sfârșitul mandatului), care încă în 2005 se declara drept un partid conservator, preluând doi ani mai târziu rolul de reprezentant al establishmentului polonez, a trebuit treptat să se identifice cu orientarea (contra)culturală a acestuia. Dovada supremă a acestui lucru a fost adoptarea stângistei convenții „împotriva violenței” sau atitudinea cu privire la problema fertilizării in vitro. Este caracteristic faptul că ambele chestiuni au fost considerate în campania electorală drept atu-uri de către președintele Komorowski pretins conservator, care fără încetare se străduia să facă apel la ele. Într-un anumit sens aceasta i-a adus beneficii Platformei (și lui Komorowski), deoarece a consumat în întregime electoratul de stânga, provocând nu numai distrugerea efemeridelor de tip Janusz Palikot, dar și aducerea la limita existenței a fostului titan al scenei politice, care era SLD (echivalentul PSD NT). Totuși, nu a fost destul pentru o victorie a lui Komorowski și nu va asigura succesul Platformei, dacă ea nu va reuși să reconstruiască vechea diviziune în triburi aflate în conflict, ceea ce a încercat din răsputeri președintele încă în funcție și a subliniat în discursul său de după înfrângere, vorbind despre „valul de ură și agresivitate”, căruia, chipurile, adepții săi ar trebui să i se opună.

Pentru că în acest război cultural, în special în Polonia, nu câștigă sloganele ideologice, ci violența (nu exclusiv) simbolică. Având un avantaj atât de uriaș în mass-media e adevărat că poți manipula mesajul pe tema unor fenomene cum ar fi convenția „împotriva violenței” într-atât încât majoritatea polonezilor, considerând că acesta este un instrument pentru apărarea femeilor și neavând idee despre ceea ce este ea cu adevărat, o va accepta, continuând să se situeze pe o poziție conservatoare. Dar establishmentul își poate construi o poziție dominantă ideologico-politică de durată pe stigmatizarea opoziției ca fiind o amenințare și o rușine și utilizarea complexului de inferioritate polonez care ne poruncește să ne orientăm în funcție de ceea ce cred alții despre noi. Desigur, cei din lume, europenii și progresiștii. Această micromanie specifică, sub stindardul luptei împotriva unei megalomanii inexistente în Polonia, a fost folosită de către guvernanți încă de la începuturile celei de-a III-a Republici. Acest complex este, din păcate, unul de lungă durată, derivat din perioada comunistă când visam să fim ca Europa. El a supraviețuit și, încrucișându-se cu sentimentul periferiei, stimulat în toate modurile posibile de către elitele dominante, a devenit principalul instrument al succesului acestora.

Complexul polonez

Acest complex și insecuritatea pe care polonezii o poartă din istoria lor modernă a devenit principala piatră de temelie a ideologiei celei de-a III-a Republici. Patriotismul sfânt a fost însoțit de o pedagogie a rușinii, explicându-ni-se că suntem o națiune ratată, a cărei istorie este un șir de prostii, și chiar de crime, și că singura noastră opțiune este să ne respingem tradiția și prin urmare, identitatea, și să ne conformăm unei Europe mitice, adică să imităm situația țărilor dominante de pe continent. Aceasta ne-ar asigura o modernizare la fel de mitică.

Această ideologie este o amestecătură de nonsensuri contradictorii, ale cărei efecte nu pot să nu fie opuse celor declarate. Polonezii nu suferă de un complex de superioritate, ci de unul de inferioritate. Pentru a realiza procesul de modernizare, adică de dezvoltare a civilizației materiale, e nevoie de o integrare a comunității și de eliberarea sentimentului ei de siguranță de sine, nu de împingerea în micromanie. Atunci când țările europene au realizat saltul civilizațional, ele erau contrariul a ceea ce au devenit astăzi. Atunci se sprijineau pe capitalul social și cultural, adică pe acel ansamblu de norme care permit membrilor comunității să aibă încredere unul în celălalt. Astăzi, Europa a intrat într-un stadiu de decadență, ceea ce se manifestă prin faptul că pierde în mod constant competiția cu alți jucători globali, nu numai cu Statele Unite, ci și cu puterile asiatice. Imitarea soluțiilor ei actuale este calea către stagnare, iar în cazul Poloniei, de permanentizare a poziției periferice. Dar este foarte convenabilă pentru cercurile dominante ale celei de-a III-a Republici. O națiune complexată este mai ușor de guvernat, iar poziția de clienți ai puterilor occidentale este culmea aspirațiilor elitelor post-comuniste și a cercurilor co-optate în rândul acestora.

Nici personalitatea umană și nici comunitatea nu constituie entități pe deplin coerente, dar polonezii par a fi un caz special de ambivalență. În ciuda micromaniei, păstrează memoria culturală a fostei măreții republicane. (Este vorba de „Prima Republică” Poloneză, „Republica celor două Popoare”, 1454–1795, constituită din Coroana Regatului Polonez și Marele Principat al Lituaniei; Constituția Poloniei de la 3 mai 1791 a fost prima din Europa și a II-a din lume după cea a SUA, NT.). O renașterea a acesteia a fost mișcarea Solidaritatea. La o scară mai mică, o astfel de trezire a avut loc în 2005 când sub influența șocului scandalului Rywin, care a dezvăluit culisele celei de-a III-a Republici, polonezii au respins în masă acest sistem și au votat pentru partidele contestatare. PO mărșăluia atunci sub steagul celei de-a IV-a Republici și se declara drept o grupare a schimbării radicale precum și a reconstruirii ordinii morale. Ceea ce s-a întâmplat după preluarea puterii de către PiS a fost un contraatac al imperiului celei de-a III-a Republici, căruia i s-a alăturat partidul lui Tusk (mai multe detalii despre scandalul Rywin și despre proiectul celei de-a IV-a RP, în josul paginii, sub textul articolului, NT).

Succesul acestor forțe deja în 2007 și mai târziu a constat în diabolizarea și ridiculizarea adversarilor lor, adică în utilizarea violenței simbolice. Au reușit să-i convingă pe polonezi că lupta împotriva corupției înseamnă stat polițienesc, iar ambițiile naționale înseamnă uzurpare ridicolă și megalomanie. Urma ca în ritmul „Odei Bucuriei” să ne contopim în Europa. Succesul acestei propagande a fost asociat cu o ameliorare moderată a condițiilor de trai ale polonezilor. Faptul că a avut loc cu prețul unei îndatorări gigantice a țării, al irosirii în mare măsură a fondurilor europene și abandonării reformelor care ar fi făcut posibilă o dezvoltare mai dinamică și ne-ar fi permis să ajungem din urmă puterile europene nu a fost vizibil pentru cetățeanul obișnuit, iar mass-media nu i l-au arătat.

PO divizează

Cu timpul, însă, calitatea slabă a guvernelor PO trebuia să iasă la iveală. Blocarea promovării tinerilor, care au fost condamnați la emigrare, adâncirea corupției și un număr tot mai mare de scandaluri, deteriorarea calității serviciilor publice au devenit evidente. La fel de evident a fost eșecul economiei poloneze din ce în ce mai reduse la rolul de subcontractant al unor parteneri puternici, mai ales al Germaniei. Mai greu de observat, dar clar pentru oricine ar fi dorit să afle, a fost declinul țării noastre în clasamentul inovației sau cel al al nivelului de educație. Singurul program al partidului de guvernământ a devenit împiedicarea accesului la putere al rivalilor stigmatizați. Campania prezidențială și ceea ce se întâmplă după victoria lui Andrzej Duda reprezintă continuarea utilizării aceleiași metode.

Președintele nou ales vorbește de încheierea conflictului polno-polonez, de etosul republican și de capitalul social, iar concurenții săi, de ură, război și agresiune. Luarea în serios a declarațiilor reprezentanților puterii și mass-media care o sprijină ar fi un motiv suficient pentru schimbarea guvernului. Dacă auzim și citim că niciodată în Polonia diviziunea politică nu a fost atât de adâncă, nici aversiunea atât de violentă, aceasta este o acuzație fundamentală la adresa celor opt ani de putere ai PO și cinci ani de președinție a lui Komorowski, când conducătorii au avut în mâini toate posibilitățile de a schimba această stare de lucruri. Dacă, în plus, au declarat că scopul lor este consensul național și oprirea „valului de ură”, se poate spune că, în cel mai bun caz, s-au dovedit extrem de nepricepuți, iar în cel mai rău – că între declarații și practicile lor reale distanța e dramatică.

Și așa este în realitate. Puterea establishmentului celei de-a III-a Republici și a emanației acestuia, reprezentată de PO, este posibilă numai dacă polonezii sunt determinați să se rușineze de identitatea lor și sunt întărâtați împotriva acelora care încearcă să reconstruiască Statul eficient și etosul național, și de aceea sunt prezentați ca tirani care atacă libertatea individuală. Sub stindardul luptei pentru consens, ajungem să asistăm la o campanie furioasă împotriva noului președinte și partidului de opoziție. În ciuda prevalenței mediatice, această campanie poate eșua din cauza intrării pe scena publică a unei noi generații, mai puțin complexate și mai deschise către noile tipuri de media, deci mai puțin sensibile la manipularea prin mass-media tradiționale.

Perspectiva europeană

Cele întâmplate în Polonia trebuie plasate în contextul unor evenimente europene. Criza economică din anul 2008 și evenimentele care i-au urmat pot fi considerate drept un colaps al proiectului UE. Visul contopirii popoarelor într-o comunitate europeană s-a risipit în fața unor provocări mai serioase, atât economice cât și politice. Răspunsul față de amenințările economice a fost stabilit de către șefii guvernelor german și francez, care îi mai invitau câteodată la masa comună pe reprezentanții altor țări europene importante. Instituțiile europene au servit doar pentru întărirea deciziilor acestora. Lucrurile au fost asemănătoare și în privința agresiunii rusești împotriva Ucrainei. În această chestiune, deciziile le ia deja pe cont propriu cancelarul german, fără să se mai joace de-a validarea formală a poziției ei. Se vede că instituțiile UE, constituite în temeiul Tratatului de la Lisabona, al căror scop era limitarea dominației unor țări, au devenit cel mai bun instrument pentru cele mai puternice dintre acestea, în special pentru Germania, iar interesele europene au ajuns să coincidă în mod ciudat cu interesele Berlinului.

Dominația germană creează în Uniunea Europeană animozități deosebit de evidente în relațiile germano-grecești, dar aceasta este doar manifestarea cea mai dramatică a tensiunilor de pe linia nord-sud. Antagonismele naționale se îmbină cu conflictele politice. Proiectul UE are un caracter antidemocratic, reprezentând o încercare de a construi structurile europene de sus în jos, peste capetele comunităților reale, adică ale națiunilor. Dar ea rezultă din atitudinea elitelor din țările Europei de Vest, care impune ideologia dominantă a stângii liberale, manifestată în reglementările corectitudinii politice, tot mai dens implementate în sistemele juridice. Victoria acestei ideologii face ca stânga și dreapta europene să se asemene între ele, iar orientările politice alternative față de ele să fie împinse dincolo de granițele scenei politice oficiale și stigmatizate drept populism. De altfel, adesea, exprimând temeri reprimate și fiind supuse violenței simbolice, chiar devin astfel.

Limitarea dezbaterii publice, reducerea politicii, deci și a democrației, este prezentată ca un progres și o creștere a libertății. Colaborarea marilor corporații (mai ales a băncilor) cu statele ca urmare a căreia profiturile sunt private, iar riscul este socializat, este prezentată drept piață liberă. Cetățenii țărilor europene simt din ce în ce mai mult falsul narațiunilor dominante, dar adesea nu dispun de un limbaj în care să numească situația actuală, nici de reprezentanți care să fie în stare să le apere în mod eficient cauza. Așadar încep să se concentreze în jurul celor care propun soluții simple pentru problemele lor. Partidele populist-stângiste precum Syriza și Podemos promit viața pe credit, iar dreapta populistă a Frontului Național, o soluție ușoară pentru problema imigrației musulmane. Populismul rezultă din lipsa alternativei, determinată de victoria stângii în războiul cultural. Este semnificativ totuși că toate partidele protestului, indiferent de stindardul politic, accentuează identitatea națională.

Și concluziile pentru Polonia

În Polonia, într-o oarecare măsură, echivalentul acestora este mișcarea lui Paweł Kukiz. Știm despre el că cere o schimbare, așadar mandate uninominale și în general o mai mare participare a cetățenilor la viața politică. Adică nu știm prea multe. Poate că cel mai important este totuși faptul că pune accentul pe atașamentul său față de polonitate și de idealurile republicane. Liderul său charismatic face apel la principiile morale elementare. În acest sens indică apariția unui grup numeros de tineri relativ liberi de complexe. Succesul lui Duda și al mișcării lui Kukiz poate să însemne înfrângerea micromaniei poloneze. În acest context, establishment-ului polonez și reprezentantului său, PO, le-ar putea fi mult mai dificil să reînvie un război civil rece, prin care să reușească să păstreze puterea, mult mai greu le va fi să ridiculizeze apelul la etosul național și la ordinea morală. Îndepărtarea de la guvernare a celor care seamănă ură sub sloganul luptei împotriva acesteia este prima condiție pentru reconstrucția comunității și succesul ei.

traducere: Anca Cernea
foto: Gelu Trandafir


NT:

Scandalul Rywin se referă la fapte petrecute 2002, când guvernul și președinția Poloniei erau deținute de SLD, fostul partid comunist, echivalentul PSD. Scandalul este deosebit de relevant pt. funcționarea oligarhiei postcomuniste și pentru locul lui Adam Michnik în sforării de culise cu establishmentul atotputernic provenit din vechile structuri. Michnik este unul dintre eroii principali ai scandalului și rolul lui nu este unul onorabil. În iulie 2002, Lew Rywin, personaj născut în URSS și foarte apropiat de conducerea SLD, i-a propus lui Michnik, din partea „grupului aflat la putere” să aranjeze ca în legea audiovizualului să se introducă o anumită formulare convenabilă grupului media din care face parte Gazeta Wyborcza, concernul Agora – căruia acea prevedere i-ar fi permis să cumpere televiziunea Polsat. În schimb, Agora trebuia să dea SLD (indirect, desigur) o șpagă de peste 17 milioane de dolari, Gazeta Wyborcza să nu mai critice guvernul SLD, iar Rywin să fie angajat la Polsat-ul cumpărat de Agora, ca să apere de acolo interesele SLD. Așa cum scria Bronisław Wildstein, oferta lui Rywin presupunea ca Michnik să accepte, în schimbul participării la profiturile unui bănos biznis, să se subordoneze sistemului SLD, cu care funcționase până atunci în simbioză.

Michnik a înregistrat discuția lui cu Rywin, fără știrea acestuia, dar a pus-o bine, nu a publicat-o la acel moment, indignarea morală năpădindu-l mult mai târziu. Dar să luăm evenimentele pe rând.

Chiar în ziua în care Rywin i-a adresat propunerea, Michnik a discutat despre ea cu premierul Jerzy Miller și cu președintele Aleksander Kwaśniewski, iar la câteva zile de la întâlnirea Rywin-Michnik, guvernul SLD a formulat amendamentul la legea audiovizualului în varianta favorabilă pentru Agora și apoi l-a trimis către Seim. Dar Michnik a vorbit despre înregistrare, se pare, la băutură, cu Jerzy Urban. Poate și cu alții. La rândul lui, și Urban a mai vorbit. Zvonul despre aceste lucruri a circulat tot mai intens prin saloanele Varșoviei în lunile ce au urmat, ba chiar au apărut unele informații și în presă – articolele fiind însă adesea „editate” înainte de apariție, în urma unor telefoane date de Michnik. Totuși, nimeni dintre cei inițiați nu a sezizat procuratura, așa cum cerea legea. La un moment dat, deja aflase prea multă lume, chestiunea era, într-adevăr, deosebit de gravă așa că la 6 luni de la discuția cu Rywin, în decembrie 2002, Michnik a decis să publice înregistrarea. A urmat un mare scandal, o comisie parlamentară de anchetă ale cărei concluzii au fost catastrofale pentru SLD. Iar Rywin a fost judecat și condamnat la 2 ani de închisoare (din care a executat o lună).
Așa cum sublinia Bronisław Wildstein, această afacere a arătat că puterea reală se afla dincolo de legi și instituții, de aparențele Statului de drept. Și deasemenea, faptul că la Masa Rotundă comuniștii nu cedaseră puterea, ci făcuseră, leninist, un pas înapoi, forțați de împrejurări. Afacerea Rywin privea mult mai mult decât acei 17 miloane de dolari – la atât se cifra doar șpaga aferentă tranzacției în chestiune. Era vorba de puterea în mass media și felul cum se negocia ea.
„Lucrările Comisiei Rywin”, scria Wildstein, „au dezvăluit amploarea depravării din viața politică poloneză. Au arătat, contrar celor susținute de Michnik, faptul că răul celei de-a III-a RP provine din regimul comunist – așa cum din regimul comunist provin carierele personajelor principale ale scandalului, inclusiv a celui care i-a dat numele, deși a jucat în el, fără îndoială, un rol secundar. Transparența care, datorită Comisiei Rywin, a luat cu asalt viața politică a celei de-a III-a RP, s-a dovedit a fi un factor revoluționar. A ajutat la dezvăluirea unei serii întregi de afaceri, care au scufundat sistemul post-comunist și în cele din urmă l-au condus la înfrângerea electorală și la victoria grupărilor care cereau curățirea vieții politice poloneze și construirea celei de-a IV-a Republici.”

Cea de-a IV-a Republică este denumirea unui proiect de reconstrucţie a Statului bazat pe reforma morală a vieţii publice, independenţa justiţiei, reforma instituţională, lustraţie, decomunizare, combaterea corupţiei, reducerea birocraţiei, ocrotirea familiei, respectarea tradiţiilor naţionale, afirmarea suveranităţii poloneze pe arena internaţională. Proiectul a fost susţinut în această formă de către PiS, partidul conservator al fraţilor Kaczyńscy, Lege şi Dreptate, ca alternativă la cea de-a III-a Republică; aceasta, deşi a însemnat deschiderea spre pluralism şi democraţie, a creat un sistem politic ce a menajat interesele nomenclaturii şi serviciilor secrete comuniste. Vechile structuri au continuat să exercite o puternică influenţă în societate, manifestată prin corupţia clasei politice, a instituţiilor, a mediilor de afaceri şi jurnalistice, aşa cum a demonstrat scandalul Rywin, dar şi prin favorizarea unor interese străine, ale Rusiei, aşa cum a dezvăluit Raportul Macierewicz, la desfiinţarea serviciilor secrete militare (WSI) de către guvernul conservator.
Adversarii conservatorilor – postcomuniştii, stânga liberală, imperiul media al Gazetei Wyborcza – au criticat virulent proiectul „celei de-a IV-a Republici“, ca profilând un stat „autoritar“, „polițienesc“, expresie a „tendinţelor dictatoriale“ ale Preşedintelui Lech Kaczyński pe care l-au comparat cu Lukașenko şi Putin. Aceasta deşi în campania electorală din 2005 şi alte partide, printre care şi Platforma Civică PO, susţinuseră proiectul „celei de-a Patra Republici“, chiar dacă într-o formulă uşor diferită de cea a partidului Lege şi Dreptate.

The following two tabs change content below.
Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein e un intelectual polonez reprezentativ, jurnalist și publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynski.

7 gânduri despre “Ce înseamnă succesul lui Duda

  1. @1 adib
    Convenția e asta:
    http://www.coe.int/t/dghl/stan.....manian.pdf
    da, Guvernul României a semnat-o, prin Rovana Pb în 2014
    http://www.mediafax.ro/social/.....r-12846395

    la noi nimeni nu a zis nici pâs
    în Polonia a fost un scandal imens când Komorowski a semnat

    teoretic, acest text, chipurile, le apără pe femei de violență
    se vede treaba că autorii se așteptau ca, după ce s-a semnat, toți islamiștii și toți bețivii să se fi potolit ca prin farmec și să fi încetat să-și snopească în bătaie fiecare pe aleasa inimii respective

    nu suntem siguri că acest efect s-a produs, dar

    practic, nu de asta este vorba
    ci de introducerea unor paragrafe cu totul și cu totul delirante, impunând țărilor semnatare să implementeze ideologia gender

    pe scurt, ideologia gender, derivată din marxismul cultural, Școala de la Frankfurt, etc
    susține că sexul biologic nu are nicio relevanță, că rolurile de femeie, resp. bărbat sunt constructuri culturale, stereotipe impuse de societatea opresivă
    altfel spus, fiecare se poate considera azi femeie, mâine bărbat, poimâine nu-știu-mai-ce

    Convenția aduce acest delir din creierii unor ingineri sociali în legislația țărilor, aruncând în aer: legile firii, bunul simț, Civilizația

    iată câteva citate:
    Articolul 3 litera c:

    “gen” va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;

    Capitolul III Articolul 12 alin. 1

    Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi

    Articolul 14 – Educaţie

    1 Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.
    2 Părţile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaţionale informale, precum şi în stabilimentele sportive, culturale şi recreative şi în mass media.

    lista aberațiilor care decurg de aici, cât se poate de concret, este fără limită

    așa se ajunge ca, în Franța, cineva care poartă un tricou reprezentând o familie normală, formată din tata, mama și copiii, să fie umflat de jandarmi și suit în dubă
    http://www.lefigaro.fr/actuali.....r-tous.php

    iar în Spania, în certificatul de naștere, în loc de „mama” și „tata” scrie „pariente 1” și „pariente 2” iar în Anglia, același lucru, pt pașapoarte
    http://www.romanialibera.ro/ac.....%9C-239733

    în schimb, încă de la grădiniță, copiii vor citi cărți de povești și vor privi la desene animate în care prințul 1 și prințul 2 s-au iubit și s-au căsătorit
    http://www.amplifyingglass.com.....animation/

    la Eurovision, culmea talentului este Conchita Wurst

    cât despre „eradicarea tradițiilor”, cred că este clar la ce se referă: Biblia este o carte groasă, în care, încă de la Început, ni se spune că oamenii sunt făcuți ori bărbați ori femei, iar pe Dumnezeu îl numim Tată, nu altfel

    aceste tradiții vor trebui eradicate, sau schimbate – deja sunt comunități în care, în semn de protest împotriva patriarhalismului, rugăciunea Tatăl Nostru se rostește „mama noastră care ești în ceruri”

  2. Anca Cernea

    Este o greşală de corectură. Scrie 1791 în loc de 1971 cum este acum, că altfel este un non sens. Corectează.

    „Constituția Poloniei de la 3 mai 1971 a fost prima din Europa și a II-a după cea a SUA”

  3. @1 adib

    completare despre „combaterea violenței împotriva femeilor” prin implementarea în legislație a ideologiei gender – un exemplu de rezultat direct, interesând direct femeile, respectiv siguranța lor în vestiarele, toaletele și dușurile publice:

    de vreme ce inginerii sociali au stabilit că „identitatea de gen” nu mai e legată de vreo realitate biologică obiectivă, și este doar ceea ce declară un individ că simte că este sau că ar vrea să fie,
    atunci, un individ care are toate caracteristicile anatomice masculine, poate declara că el astăzi se simte femeie
    drept care, are dreptul să utilizeze vestiarele, toaletele și dușurile pubilce în care intră femeile

    altfel spus, femeile care nu vor să riște să dea peste un violator care se pretinde trans și le așteaptă la duș sau la toaletă, mai bine stau acasă, nu mai merg la sală, la piscină, nu mai călătoresc, nu mai merg la restaurant, nu mai lucrează, nu mai fac studii – pt că, peste tot, în spațiul public, legea „interzice discriminarea” și te obligă să-l consideri femeie pe derbedeul din WC-ul de femei, deși asta e o batjocură la adresa evidenței
    și deci, numai acasă la ea, femeia e sigură că poate folosi liniștită baia

    exemplu concret:
    în cadrul „combaterii discriminării de gen și de orientare sexuală”, în Brazilia s-au introdus în școli WC-urile unisex
    ca prim rezultat, o elevă de 12 ani a fost violată de trei colegi, și ei minori, în noul WC unisex al școlii din São Paulo unde învățau; colegii și-au bătut joc de ea timp de vreo oră, până să se prindă cineva ce se întâmpla
    http://www.midiasemmascara.org.....heres.html

    iată aici un articol care militează pentru lichidarea ultimelor rămășițe ale regimului reacționar, „WC-urile publice conservatoare”; autorul/autoarea/autoruloarea se indignează că, deși mai peste tot în lume s-au lichidat aceste rămășițe, ele mai rămân încă prezente în unele locuri din SUA și Canada!
    http://www.theweek.co.uk/62891.....ke-protest

  4. Planet Fitness has revoked a Michigan woman’s gym membership because she filed a complaint with the company after seeing a man walk into the women’s locker room. The national franchise said the woman is now banned from the chain on the grounds that she violated the company’s „judgement free” conduct policy.
    … „In expressing her concerns about the policy, the member in question exhibited behavior that club management deemed inappropriate and disruptive to other members, which is a violation of the membership agreement and as a result her membership was canceled.” the Planet Fitness statement continued.
    http://m.christianpost.com/new.....om-135366/

  5. Un articol de o calitate deosebită. În Vest ar mai putea scrie aşa poate Jean-Francois Revel, Allan Bloom sau Jean Sevilla.

    Situaţia societăţii poloneze este oarecum asemănătoare celei româneşti. Marea deosebire este că în Polonia ar mai exista premisele unor soluţii, adică existenţa unor forţe de dreapta care au în spate şi intelectuali adevăraţi. România nu dispune de aşa ceva.

    În Polonia este SLD, post-comuniştii asemănători PSD din România. Şeful lor Kwasniewski nu era asemănător lui Ion Iliescu, ci făcea parte din tânăra-gardă-comunistă-cu gulere-albe, gen Adrian Severin sau Ioan Rus-Grupul-de-la Cluj.

    PO, solicialisto-liberaloido-progresişti, sunt fraţi buni cu PNL-PD-L.

    Şi punct.

    În România nu există nimic asemănător cu PiS. Ar fi putut juca acest rol PNŢCD din 1990-1991. PNŢCD nu a fost „infiltrat de securişti”, cum spune folclorul urban. Or fi fost şi dintr-aceştia, dar nu ei hotărau. Nu, PNŢCD a fost năpădit de mediocri şi cretini oportunişti.
    În ce priveşte orientarea politico-ideologică, PNŢCD s-a orientat spre creştin-democraţie. Dar acest curent deja nu mai era pavăza Europei împotriva comuniştilor, ca pe vremea Războiului Rece, cu PDC din Italia şi CDU din Germania.UECD (precursoarea PPE) punea încă de când au aderat ţărăniştii bazele conformismului europenist.
    PNŢCD s-a mai lăsat acaparat şi de „societatea civilă”, ceea ce este inacceptabil pentru un partid politic. Dominaţia pe care au exercitat-o asupra sa Alianţa Civică şi grupul lui Emil Constantinescu au distrus orice urme ale unei posibile identităţi de dreapta a PNŢCD.
    Firavele tentative ale izolatului Ion Raţiu de a plasa partidul pe orbita democraţiilor anglo-saxone, aliaţii noştri fireşti, au fost curmate fără cruţare.
    În schimb, la toate nivelurile, PNŢCD a intrat în procesul de îndoctrinare al Fundaţiei Hanns Seidel şi mai târziu Konrad Adenauer, care sub pretextul „sprijinului” organizau tot felul de şedinţe de terapie de grup numite conferinţe şi seminarii, care au contribuit decisiv la transformarea PNŢCD din forţa anticomunistă a perioadei 1990 într-un fel de M10 corupt.

    Şi nici nu există premise pentru apariţia unor forţe de dreapta. Faptul că nişte impostori se declară de dreapta, sau faptul că, periodic, apare câte un măscărici care spune că va înfiinţa „o forţă de dreapta” nu este relevant.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.