Articolul de mai jos a fost tradus în portugheză de Elpídio Fonseca: O que precisas saber acerca de Jair Bolsonaro, o presidente conservador do Brasil, para não pareceres estúpido.

Motto:

„Dacă Bolsonaro e atât de rău, de ce toate crimele lui sunt viitoare, în timp ce ale adversarilor lui sunt deja dovedite cu lux de amănunte în istoria trecută și prezentă?” (Olavo de Carvalho)

Pentru a înțelege contextul, vă rugăm revedeți și „Olavo are dreptate”, publicat în aprilie 2015.

Jair Messias Bolsonaro este al 38-lea Președinte al Braziliei

Jair Messias Bolsonaro, candidatul Partidului Social-Liberal (PSL, de fapt, un mic partid conservator) l-a învins în cel de-al II-lea tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia pe candidatul Partidului Muncitorilor (PT, de fapt, un mare partid comunist), Fernando Haddad.

Victoria lui Bolsonaro se datorează reconquistei culturale a Braziliei, în care cel mai mare merit îi revine unui singur om, aceluiași Olavo de Carvalho, care de decenii scrie, ține cursuri, conferințe, înfruntând de unul singur minciuna, prostia și reaua-credință ce păreau invincibile, deschizând ochii generațiilor de brazilieni și formând o nouă elită intelectuală – într-o țară cât un continent în care, practic, domnea cu totul marxismul cultural. Nu întâmplător, în toate protestele anticomuniste din Brazilia din ultimii ani, la care participă milioane de oameni, adesea întâlnim sloganul „Olavo tem razão”, „Olavo are dreptate”.

Există și un hit muzical cu acest refren, dedicat cărții best-seller a lui Olavo de Carvalho din 2013, „O Mínimo que Você Precisa Saber para não Ser um Idiota” („Minimumul ce trebuie să știi ca să nu fii idiot”).

Minimul ce trebuie spus despre campania electorală din Brazilia 2018 este acesta:

Bolsonaro l-a învins pe Haddad în ciuda tentativei de asasinat căreia candidatul PSL, care deja conducea detașat în toate sondajele, i-a fost victimă în plină campanie, supraviețuindu-i printr-o minune, mai bine zis, printr-o serie de minuni.

Evident, în aceste condiții, candidatul nu și-a putut duce mai departe, personal, campania. Mitingurile electorale au continuat însă, cu și mai mare determinare, la ele participând doar candidatul la postul de Vicepreședinte, Generalul Mourão, și fiii lui Bolsonaro – primii trei fiind și ei foarte activi în politică: respectiv Eduardo, avocat, polițist, deputat în Congresul Federal pentru São Paulo (deputatul cel mai votat din istorie), Flávio, avocat, deputat statal pentru Rio de Janeiro și Carlos, inginer, ales local municipal la Rio de Janeiro.

Tentativa de asasinat împotriva lui Bolsonaro face ca victoria lui să nu fie doar neobișnuită, ci unică în istorie. Deși inițial în presa braziliană și mondială s-a relatat câte ceva, peste acest eveniment central al campaniei, ca și peste făptaș, Adélio Bispo de Oliveira, s-a așternut imediat, ca prin farmec, ceața grea a tăcerii și a uitării.

Atentatul rămâne însă elefantul din cameră, mare de iese prin tavan, dar ignorat de toți dăștepții de comentatori și analiști care se fofilează cu greu pe lângă el, făcându-se că nu-l văd. Ei speră că, trecându-l sub tabu, elefantul ăsta, care le strivește în picioare bunătate de narațiune, chiar va înceta în mod real să mai existe. În schimb, delirează despre elefanți verzi pe pereți, isterizându-se pentru imaginare-pericole-potențiale asociate victoriei lui Bolsonaro. Condamnă victima unei crime reale pentru pretinse-posibile-crime-virtuale.

Această atitudine nu înseamnă doar participare la o nedreptate, ea are implicații mult mai grave, pentru că acțiunea de diabolizare care a precedat atentatul împotriva lui Bolsonaro a slujit ca un soi de pregătire a terenului (ca și în cazul Președintelui Poloniei, Lech Kaczynski, mort la Smolensk, în explozia avionului recent reparat la atelierele unui curtean de-al lui Putin, Oleg Deripaska, unde fusese trimis de guvernul Tusk). După ce se face atâta tărăboi împotriva unui om politic, intervine desensibilizarea, nimeni nu se va mai mira că un tip atât de „controversat” a murit de moarte năpraznică.

Din fericire, în cazul lui Bolsonaro, asasinatul fizic a eșuat. La milimetru. Dar asta nu scade cu nimic responsabilitatea tuturor celor care au participat și participă în continuare la ritualul asasinatului moral. Vorbele au consecințe. Aviz papagalilor care se ocupă cu asta în limba română și poate nu sunt destul de inteligenți ca să-și dea seama în ce se bagă.

Bolsonaro a învins deși PT, la scurt timp după ce câștigase puterea pe cont propriu (în 2010, dar PT guverna în coaliție încă din 2003), s-a grăbit să introducă în Brazilia sistemul de urne electronice din Venezuela.

Este vorba de un sistem dialectic și științific, bazat pe principiul formulat de un celebru savant sovietic, cunoscut sub numele de Iosif Visarionovici Stalin: „nu contează cine votează, contează cine numără voturile”; funcționează cu un soft fermecat în care votezi cu cine vrei și din care iese cine trebuie. Așa că PT a furat ca în codru (codru mare, Mato Grosso), de atunci, la toate alegerile. Inclusiv la cele din 2018.

Mulți sunt de părere că, dacă nu se fura, Bolsonaro ar fi câștigat din primul tur. Dar a câștigat în cel de-al II-lea, în ciuda urnelor electronice, pentru că totuși, Brazilia nu este încă atât de distrusă de comunism ca Venezuela. În Brazilia, comuniștii PT erau mult mai puțin siguri pe Armată, nu și-ar fi putut permite să scoată tancurile în stradă, ca tovarășii lor de la Caracas, pentru a strivi uriașele proteste ce s-ar fi declanșat, cu siguranță, dacă frauda electorală în favoarea PT ar fi mers chiar până la nerușinarea de a-l proclama învingător pe Haddad.

E interesant de menționat aici că, într-un document de partid din 2016, PT chiar își făcea autocritica pentru a nu fi reușit să controleze cu totul instituții-cheie, ca Armata, Procuratura și Poliția Militară. Acest document este o dovadă indiscutabilă a caracterului antidemocratic al PT, care regretă, de fapt, că nu a reușit să-și pună copita comunistă pe grumazul statului de drept.

Față de asemenea ambiții de control total al Partidului asupra Statului, PSD-ul lui Dragnea pare inocent ca „Șoimii Patriei”.

Dar de astfel de mărunțișuri nu îi veți auzi pe Cărtărescu și pe amicii lui îngrijorându-se. Probabil că nici n-a auzit de ele. Important e să te pronunți.

Faptul că nația îl voia pe Bolsonaro era evident, chiar și pentru PT. În ultimele săptămâni de campanie, milioane de brazilieni au participat la evenimente electorale organizate spontan în favoarea candidatului conservator, constituind cele mai mari adunări care au avut loc vreodată în istoria acestei țări în favoarea vreunui candidat.

Sursa și mai multe imagini

În schimb, mitingurile PT, mai mici ca dimensiuni, erau mult mai costisitoare ca buget, pentru că adepții erau aduși pe bani, cu autobuzele partidului, exact cum se face la PSD.

De aceea, unul dintre sloganele anti-PT este „eu vim de graça”, „eu am venit pe gratis”.

O deosebire izbitoare dintre manifestațiile pro-Bolsonaro și cele ale PT este gama coloristică. PT folosește ca simboluri (cum altfel?) steaguri roșii, stele roșii cu cinci colțuri, mutra lui Che Guevara. În schimb, suporterii lui Bolsonaro și, în general, milioanele de manifestanți anti-PT din ultimii ani se îmbracă numai în culorile steagului brazilian, verde-galben, subliniind cu mândrie faptul că „steagul nostru nu va fi niciodată roșu”.

Caracterul explicit anticomunist al acestor mișcări din Brazilia nu pare a avea corespondent în alte țări latino-americane, cu excepția Columbiei. În Argentina, de exemplu, „dreapta” lui Macri este liberală, se interesează în primul rând de economie, nu prea se ocupă de idei (și când se ocupă, o cam ia la stânga). Nici chiar în Venezuela opoziția nu e propriu-zis conservatoare, în accepțiunea reprezentată de Bolsonaro, ci mai degrabă e vorba de grupări diverse, de la liberali la social-democrați, mai toți, până la urmă, de stânga. Conștientizarea mult mai clară, de către brazilieni, a naturii comuniste a răului de care suferă țara lor și continentul întreg se datorează în cea mai mare măsură filozofului Olavo de Carvalho. Influența gândirii lui se manifestă de altfel și în Columbia, unde are discipoli și unde a fost invitat să țină conferințe.

Faptul că adversarii lui Bolsonaro simțeau deja cum le fuge pământul de sub picioare a devenit foarte vizibil spre sfârșitul campaniei electorale din 2018, când liderii PT au început să schimbe costumația, lăsând acasă tricourile roșii și îmbrăcându-se și ei în verde-galben. Ba mai mult, au început să pozeze cu familiile – ei, care au combătut din răsputeri familia burgheză, impunând obsesiv agenda LGBT și ideologia de gen în Brazilia, pe banii contribuabilului brazilian, cel mai frecvent, acest contribuabil fiind creștin, după cum spun statisticile.

Ba încă și mai mult, candidații PT au început și ei, ca PSD-iștii, să se filmeze prin biserici, ei, care până acum, cât timp s-au aflat la putere, au făcut totul ca să distrugă credința și morala creștină. Însă această pioșenie de ultimă oră a fost too little too late. Nimeni nu i-a mai crezut. Ba chiar au trezit și mai mare indignare, pentru că Haddad, marxist cultural, militând explicit pentru construirea „societății erotice”, și Manuela d’Avila, candidata PT la vicepreședinte, comunistă fără jenă, chiar mândră de asta, ambii s-au dus într-o duminică la Sf. Liturghie catolică, înfigându-se și la Sf. Împărtășanie, fără însă a fi dat vreun semn că, înainte de a o face, s-ar fi căit de păcatele comise, măcar de cele publice; altfel spus, în văzul credincioșilor, au mai adăugat la ele un sacrilegiu. Și tot degeaba.

Bolsonaro l-a învins pe Haddad deși, de decenii, PT a are sub controlul său toate mass media din Brazilia. Bolsonaro nu a beneficiat decât de entuziasmul nenumăraților săi sprijinitori voluntari de pe rețelele de socializare. Aceștia au tot lansat și schimbat între ei mesaje de sprijin improvizate. Iată, un exemplu:

Exasperată de intensitatea acestor acțiuni spontane de mobilizare a cetățenilor (la fel cum sunt exasperați pesediștii de mișto-ul pe care îl facem noi pe Whatsapp de Dragnea și de Dăncilă, și îi caută explicații delirant-conspiraționiste), tabăra comunistă PT, prin mass media mainstream – în acest caz, ziarul Folha de São Paulo – a lansat acuzația că oameni de afaceri favorabili lui Bolsonaro ar finanța aceste inițiative. Dacă era adevărat, aceasta ar fi constituit o încălcare a legii, deoarece în Brazilia este interzisă finanțarea directă, de către donatori, a unor acțiuni de sprijin paralele cu campania, nedeclarate în bugetul oficial al acesteia.

S-a încercat astfel a se crea un pretext pentru blocarea candidaturii lui Bolsonaro, nu numai pentru 2018, ci și pentru 2022! PT a cerut aceasta Tribunalului Suprem Electoral TSE – care a și deschis o investigație. În urma acesteia, TSE a respins acțiunea PT ca nefiind întemeiată pe niciun fel de probă, ci doar pe speculațiile jurnaliștilor de la Folha de São Paulo.

În ciuda concluziei TSE, povestea se rostogolește în continuare, o găsim peste tot în presa internațională și probabil va sta la baza versiunii comuniste a istoriei alegerilor braziliene din 2018, care va încerca astfel să delegitimeze victoria lui Bolsonaro.

În orice caz, campania electorală din 2018 este un examen picat pe linie de mass media mainstream din Brazilia, care iese din această confruntare pierzându-și și ultima fărâmă de credibilitate.

Lista numeroaselor fake news împotriva lui Bolsonaro este prea lungă ca să o epuizăm aici. Campania electorală nu a făcut decât să le intensifice. Vom cita doar câteva, mai tipice:

  • Bolsonaro ar fi amenințat-o cu moartea pe fosta sa soție. În cele din urmă, fosta soție a ieșit public și a infirmat cu indignare această poveste (video), lansată în principal de Folha de São Paulo.
  • Bolsonaro ar disprețui femeile, negrii, în special pe „quilombolas” (locuitori din „quilombos”, comunități ce descind din sclavii care au reușit să fugă de pe plantațiile din Brazilia, înainte de abolirea sclaviei în 1888), pe indigeni și pe „nordestinos” (locuitorii din Nord-Est, regiunea cea mai săracă a Braziliei).
  • Păi, cum spunea Olavo de Carvalho, dacă ar fi așa, atunci ar însemna că Bolsonaro disprețuiește cel puțin 80% din populația Braziliei (care este un mozaic de culori, relativ puțini dintre cetățeni putând spune că sunt 100% albi sau negri, amestecul etnic fiind mult mai generalizat decât, să zicem, în SUA).
    Și atunci nu înțelegem cum de a ieșit Președinte, cu peste 55% din voturile exprimate, cum de a fost votat de aproape 58 de milioane de cetățeni.
    Dacă Bolsonaro e rasist, cum de Președintele Federației Quilombolas din Statul Pará (nordul Braziliei) a anunțat oficial sprijinul pentru candidatura acestuia la Președinție? 
  • Dacă Bolsonaro e machist, cum de s-a bucurat de cel mai mare procent de sprijin printre femei, dintre toți candidații din primul tur (printre care se număra și o femeie, Marina Silva)?
Jair Bolsonaro, pe primul loc în rândul votanților femei, cu 24% (sursa: sondaj IBOPE)
Jair Bolsonaro, pe primul loc în rândul votanților de culoare/metiși, cu 28% (sursa: sondaj IBOPE)

Bolsonaro e „homofob”

Această etichetă i se atribuie pentru că deputatul federal Jair Bolsonaro a fost mereu un răspicat apărător al familiei, pronunțându-se ferm împotriva „căsătoriei gay” și protestând vehement împotriva îndoctrinării LGBT a copiilor în școală și pornografiei predate minorilor sub titlul de „educație sexuală”.

Printre altele, Bolsonaro a protestat împotriva proiectului lui Haddad, de pe vremea când acesta era ministrul PT al Educației, proiect denumit „trusa gay”/„școala fără homofobie”, adresat elevilor din clasele mici și conținând planșe și filmulețe cât se poate de sugestive, alcătuite cu sârg de „experți” de la ONG-uri specializate LGBT, ale căror eforturi au fost sprijinite cu sume colosale din banii contribuabililor (scandalul a ieșit până la urmă atât de mare, încât Președintele Dilma Rousseff a blocat proiectul).

În filmulețul de mai sus l-ați văzut pe Bolsonaro prezentând o cărțulie care, în milioane de exemplare, a ajuns în bibliotecile școlilor. Chipurile, ea se adresează elevilor de peste 12 ani. Dar fiind în bibliotecă, desigur, au avut acces la ea și copii mai mici.

Acum, iată cum este descrisă această atitudine a lui Bolsonaro într-un articol de pe PSnews, de care vom mai vorbi:

Apărător al „valorilor”, aliat al evangheliştilor ultraconservatori, fostul militar vrea să acţioneze asupra educaţiei, întărind studierea matematicii, ştiinţelor şi limbii portugheze, „fără îndoctrinare şi nici sexualizare precoce”. O referire la obsesia unei părţi a dreptei dure, convinsă că şcolile braziliene pervertesc copiii cu idei marxiste şi iniţierea în sexualitate.

Stabiliți singuri dacă acea cărțulie, din imagine, justifică indignarea zecilor de milioane de părinți de elevi brazilieni, dacă paginile acelea sunt adecvate pentru copii, sau toată povestea se reduce la „obsesia unei părți a dreptei dure”. Și mai stabiliți dacă e bine sau e rău că Bolsonaro vrea ca școala să-i învețe pe copii să scrie și să socotească, în loc să le bage în cap sex și marxism.

Revenind la acuzația de homofobie, credem că cel mai potrivit e să ilustrăm povestea tot cu imagini. Iată aici un un talk-show în care gazda, Danilo Gentili, îi pune lui Bolsonaro întrebarea direct: „multă lume crede că nu poți să stai aproape de un gay, ai vreun prieten gay?”, la care acesta răspunde: „sunt aici, lângă tine, acum”, „îmi dau un pupic?”

Alegerea Căpitanului Bolsonaro ca Președinte al Braziliei „riscă să readucă dictatura militară”

Din CV-ul lui Jair Messias Bolsonaro aflăm că el a studiat la prestigioasa Academia Militar das Agulhas Negras (West Point-ul brazilian), unde a fost admis în 1974 (când pentru cele 38 de locuri s-au prezentat 40.000 candidați) și a absolvit-o în 1977, specializându-se ca ofițer de artilerie.

A parcurs cu brio cursuri de parașutism și de scafandru (pe bune, nu ca Putin) și Cursul de Educație Fizică al Armatei. A ajuns la gradul de căpitan. În 1988 a condus un protest împotriva salariilor mici din armată. A fost și arestat pentru 15 zile. A fost acuzat că a plănuit să pună o bombă, pentru a atrage atenția asupra problemei salariilor ofițerilor – dar a fost declarat nevinovat de Tribunalul Suprem Militar. Jair Bolsonaro a rămas militar în rezervă al Forțelor Armate Braziliene.

Deși perioada în care Bolsonaro a fost militar activ coincide în parte cu perioada guvenării militare din Brazilia (1964-1985), nici măcar comuniștii cei mai nerușinați nu-i pot reproșa că ar fi comis vreun abuz împotriva drepturilor cuiva.

Coechipierul lui Bolsonaro, candidat la postul de Vicepreședinte, Generalul Hamilton Mourão, a fost, în schimb, acuzat de Haddad că l-ar fi torturat, în timpul guvernării militare, pe cântărețul Geraldo Azevedo (pe baza afirmațiilor acestuia din urmă). Fake news ușor de dărâmat, întrucât generalul Mourão avea 16 ani la data pretinsă a comiterii faptei (1969) și a intrat în armată abia 3 ani mai târziu. Așa fac istorie comuniștii.

Ceea ce este însă important de subliniat, ceea ce deosebește fundamental poziția lui Bolsonaro, de exemplu, de aceea a dreptei din Chile sau din Spania, este că brazilianul știe foarte bine istorie și nu cedează nici măcar un milimetru în fața pretenției comuniste de a-și impune narațiunea privind trecutul recent. Acest refuz de a lăsa comuniștilor istoria se datorează în cea mai mare măsură influenței gândirii lui Olavo de Carvalho asupra lui Bolsonaro și asupra acelei Brazilii care s-a recunoscut în el, l-a susținut și l-a ales.

Spre comparație, iată cum s-a pierdut (mai bine zis, nu s-a dat) bătălia pentru istorie în Spania; vedeți și aici.

Nu ne propunem să facem aici o monografie a guvernării militare braziliene. Vă vom da însă câteva informații pe care nu le prea găsiți în mass media.

Fidel Castro în vizită în Brazilia, João Goulart la dreapta lui Castro (stânga pozei).

Ca și în alte țări latino-americane, în anii 1960, sovieticii și cubanezii au organizat în Brazilia grupuri teroriste comuniste – „guerrilheiros”, cum le plăcea să se numească, indivizi antrenați de cubanezi ca să practice „lupta armată”, adică atacuri cu bombe, omoruri, jafuri, în ideea de a declanșa un război revoluționar care să aducă la putere un regim comunist, ca cel din URSS. Nu este adevărat că „lupta armată a fost un răspuns la dictatura militară”. Gherilele existau deja în Brazilia, așteptau doar semnalul Moscovei ca să declanșeze războiul civil. Președintele de atunci, João Goulart, era comunizant și pro-castrist, dar la acea vreme societatea braziliană nu era de partea comuniștilor, dimpotrivă, era extrem de alarmată de alunecarea spre comunism și cerea Armatei să intervină.

Demiterea, în 1964, a Președintelui João Goulart, ca și, ulterior, alegerea în locul acestuia a Generalului Humberto de Alencar Castelo Branco, s-au făcut prin votul Congresului Național. De asemenea, toți generalii care au urmat apoi la Președinția Braziliei au fost aleși, e adevărat, nu direct, ci de către Congres (dar și după încheierea perioadei de guvernare militară, în vremea democrației, Președintele Tancredo de Almeida Neves a fost ales tot indirect, de către Congres).

Armata a preluat puterea în 1964. Au avut loc lupte, arestări, s-a lăsat cu morți și dispăruți. Numărul morților și dispăruților guvernării militare din Brazilia, cf. unor calcule care nu pot fi bănuite de părtinire în favoarea militarilor, s-a ridicat la peste 400.

Nu zice nimeni că asta e frumos, sau că printre victimele militarilor nu s-au putut număra și oameni nevinovați. Jair Bolsonaro subliniază însă că e greu de imaginat cum puteai să combați grupuri marxist-leniniste violente, înarmate până în dinți de către sovieto-castriști, folosind doar flori și cuvinte frumoase.

„Comisia adevărului” numită de Președinta Dilma Rousseff, alcătuită din oameni de încredere ai PT, nu și-a îndreptat câtuși de puțin atenția asupra crimelor comise atunci de comuniști – de exemplu „execuțiile” ordonate de „tribunale revoluționare”. Nici nu s-a interesat, de exemplu, de sursele de finanțare ale comuniștilor – de banii cu care erau alimentați prin filiera Fidel Castro, sau de cei primiți de Lula însuși, ca sponsorizare pentru PT, de la… Colonelul Gaddafi, din Libia. În aceste condiții, rolul „comisiei adevărului” s-a redus la obișnuita rescriere a istoriei de către comuniști.

E cazul să ne gândim însă ce s-ar fi întâmplat dacă în Brazilia ar fi câștigat în anii 60 comuniștii, ca în Cuba.

Păi, să aplicăm regula de trei simplă: dacă în Cuba, la aproximativ 7 milioane de locuitori, regimul comunist a omorât cel puțin 5.000 de oameni, imediat ce a luat puterea, în 1959, (câți au mai omorât de atunci și până în prezent, numai Dumnezeu știe, întrucât nici dacă am avea acces la toate arhivele, tot nu am putea fi siguri că i-am numărat pe toți), să se calculeze câți oameni ar fi omorât comuniștii în Brazilia, care număra în 1964 vreo 80 milioane de locuitori. Ar fi murit aproape 60.000 de oameni. Totuși, ar fi fost mai rău în varianta comunistă, nu credeți?

Execuții în Cuba

Mai sunt și alte diferențe semnificative.

În Cuba, regimul comunist a instalat imediat teroarea și controlul total al Statului asupra culturii și asupra tuturor aspectelor vieții sociale.

În Brazilia, deși exista, formal, cenzură, militarii le-au lăsat comuniștilor pe mână cultura, universitățile și mass media – ca să stea cuminți și să nu mai pună bomba, să nu omoare lumea, mai bine să se joace frumos în acel țarc (a cărui importanță strategică scăpa înțelegerii generalilor).

Urmările acestei miopii a militarilor, așa cum arată Olavo de Carvalho, au fost dezastruoase pe termen lung, întrucât astfel, comuniștii au putut lua puterea politică mai târziu, prin alegeri democratice, după ce ocupaseră mai întâi, așa cum i-a învățat Gramsci, hegemonia culturală.

Dar să revin la comparația dictaturilor.

Pe vremea militarilor, brazilienii puteau călători în străinătate, puteau să aibă pașaport, puteau să plece și să vină, fără opreliști. Nu cred că e nevoie să vă mai spun eu că nu același lucru s-a petrecut cu cubanezii, e suficient să ne amintim de nenumărații balseros care și-au pierdut viața încercând să scape de fericirea comunistă de pe insula-închisoare.

În Brazilia, urmăriți, supravegheați, persecutați de către dictatură, erau vreo 2.000 de indivizi, din 80-90 de milioane, adică numai cei suspectați de activități împotriva regimului. Nu toată populația, ca în țările comuniste.

În timpul regimului militar din Brazilia, economia a înflorit, zeci de milioane de brazilieni ieșind din sărăcie sub guvernarea Generalului Medici. Nici măcar în starea de criză economică gravă, în care se află țara acum, după peste 10 ani de guvernare comunistă, situația din Brazilia nu se compară cu mizeria sinistră din Cuba, mizerie care este și ea o formă de represiune.

La alegerile din Brazilia 2018 s-au confruntat următoarele două opțiuni:

Jair Bolsonaro și Fernando Haddad
  • Haddad, care declară convingeri democratice, dar în același timp reprezintă un partid strâns asociat cu alde Castro, Chavez și teroriștii de la FARC din Columbia. Haddad asumă și apără linia ideologică a marxismului, cea care a produs, peste tot unde a fost impusă, dictaturi sângeroase, ducând la moartea a peste 100 milioane de oameni în secolul XX; cea care și acum inspiră regimuri ce terorizează, torturează și omoară, în țări precum China, Coreea de Nord, Cuba, Venezuela, Nicaragua, Bolivia.
  • Bolsonaro, militar în rezervă, care își declară sprijinul pentru Statul de drept, democratic, constituțional, refuzând totodată să condamne guvernul militar brazilian – un guvern responsabil, în cel mai rău caz, de moartea/dispariția a 400 de oameni, un sistem politic ce a încetat de mult timp să mai existe și care nici măcar la vremea lui nu aspira la un control total asupra societății, nu aparținea vreunei structuri de putere supranaționale, nici nu avea un substrat ideologic coerent definit, nici măcar un minim consens asupra orientării anticomuniste (v. de exemplu atitudinea favorabilă a Generalului Ernesto Geisel față de regimurile comuniste din Angola și Mozambic).

Care dintre cei doi candidați risca în mod real să ducă Brazilia în dictatură? Pentru care dintre cele două candidaturi ar trebui mass media serioase, iubitoare de libertate, să-și dubleze vigilența?

Care dintre candidaturi ar trebui să-i îngrijoreze pe intelectualii civici din spațiul românofon? Ca să-i ajutăm să se decidă, le reamintim acestora definiția onestității intelectuale, formulată astfel de Olavo de Carvalho: „să nu pretinzi că știi ceea ce nu știi, și să nu te faci că nu știi ceea ce știi foarte bine”.

„Bolsonaro vrea escaladarea violenței” 

Gleisi Hoffman, actuala președintă a PT, a avertizat în acest sens, adăugând că, dacă Bolsonaro câștigă, „o să ajungem ca în SUA”.

Hm, asta n-ar fi rău, am spune noi, dat fiind că în SUA numărul de omucideri e mult mai mic decât cel din Brazilia, unde a depășit cifra de 60.000 pe an.

În Brazilia, ca și în SUA, cetățenii pot deține arme. Dintotdeauna. Guvernul militar nu le-a luat dreptul la arme, precum au făcut regimurile comuniste în toate țările în care au deținut puterea. Dar comuniștii de la PT au făcut tot ce au putut pentru a îngrădi acest drept prin taxe, birocrație, tot felul de piedici în legislație și mari programe de dezarmare – era vorba, desigur, de dezarmarea oamenilor cinstiți, că doar bandiții nu or fi fraieri să se dezarmeze; și, prin definiție, ei nu se lasă impresionați de legi.

Jair Bolsonaro este pentru dreptul cetățenilor cinstiți de avea arme și de a le folosi când aceasta se justifică, în propria apărare sau în apărarea familiilor lor. Acesta este unul dintre principalele sale puncte de program, extrem de important, având în vedere că, sub domnia PT, banditismul, narcotraficul și violența în general au adus cifra omorurilor la înălțimile susmenționate – comuniștii limitând substanțial posibilitățile poliției de a combate criminalitatea și ușurând mult pedepsele infractorilor, ceea ce a încurajat aceste plăgi. Bolsonaro este pentru o cât mai severă aplicare a legii și pentru întărirea autorității și forței poliției și justiției.

Problema siguranței cetățeanului este în Brazilia atât de gravă încât umbrește orice alte probleme, inclusiv sărăcia, șomajul, calitatea slabă a educației, accesul insuficient la servicii medicale. Atitudinea fermă a lui Bolsonaro față de criminalitate, sprijinul pentru dreptul cetățenilor de a avea arme și de a face uz de ele cf. legii, faptul că este militar, la fel ca și Generalul Mourão, au fost printre primele motive pentru care multe milioane de brazilieni i-au dat votul.

Afișul de mai sus spune: „Discursul de ură” al lui Bolsonaro este adresat bandiților. Dacă te simți deranjat, îmi pare foarte rău să-ți spun, dar cred că ești unul dintre ei.

Bolsonaro l-a învins pe Haddad, deși mass media mainstream de pe toată planeta se tot dau de ceasul morții în ultimul timp, neputând să doarmă de grija democrației din Brazilia, „amenințate” acum de cel puțin „controversatul”, „neoliberalul”, „iliberalul”, „autoritarul”, „populistul”, acest „Trump tropical”, „homofobul”, „machistul”, dacă nu chiar „extremistul”, „fascistul”, „rasistul”, „nazistul” Bolsonaro.

La fel se procedează în cazul guvernului actual din Polonia. Cum spunea europarlamentarul polonez, Prof. Ryszard Legutko, această pletoră de adjective „strică cuvintele”. Unii dintre termenii citați mai sus sunt creații lexicale special ticluite ca armă ideologică („homofob”). Alții însă, sunt termeni serioși, care ar trebui să-și păstreze încărcătura satanic-macabră (de ex. „nazist”), dar prin folosirea inadecvată și abuzivă sunt aduși în derizoriu și ajung să nu mai însemne nimic, în afară de un semnal dat haitei de stângiști, ca să știe pe cine să latre (citiți Olavo de Carvalho: Istericii la putere și animalizarea limbajului)

Și, ca întotdeauna, marii jurnaliști, intelectualii civici, experții de fițe din România maimuțăresc plini de zel această isterie adjectivistă, ca să existe și ei, să fie în rând cu lumea bună.

De exemplu, „Libertatea” îl face pe Președintele Braziliei recent ales (cu vreo 58 de milioane de voturi) „cel mai respingător lider din lume”.

Ce ziceți, nu e cam ieșită din scală expresia, pentru un președinte abia ales? Ce le-o fi făcut Bolsonaro ăstora de la Libertatea, de li se par mai atrăgători lideri ca Putin, ăia din China și ăia din Iran, Kim Jong Un, Castro, Maduro, Ortega, Assad, toți fiind băieți cu vechime în posturi și cu straturi groase, suprapuse, de sânge mai uscat și mai proaspăt pe mâini? Ce știu jurnaliștii de la Libertatea despre Bolsonaro? Or fi încercat să se apropie de el și i-a „respins”?

Alt titlu, de astă dată de pe PSnews: „Alegeri prezidențiale în Brazilia: moderatul Fernando Haddad vs. candidatul extremei drepte, Jair Bolsonaro”; în text, la un moment dat, PSnews citează Le Monde ca sursă. Dacă te duci pe link, vezi că și Le Monde minte de stinge, dar minte totuși mai cu furculița. PSnews întrece vârtos „modelul occidental” din care se inspiră, încercând parcă să-și compenseze complexul de inferioritate, depășind planul la corectitudine politică înfulecată, de astă dată cu polonicul. În Le Monde măcar, „moderația” lui Haddad ne este prezentată ca o autodescriere a acestuia, nu ne este băgată pe gât ca informație obiectivă: „Fernando Haddad, fost ministru al educației, care se descrie ca fiind moderat”. Dar PSnews știe sigur că Haddad chiar este „moderat”, nu e vorba doar că se crede el așa.

Nu avem timp să vă expunem contribuția teoretică a lui Fernando Haddad la dezvoltarea socialismului științific, deși ar merita. Dar vă veți prinde imediat cât de „moderat” este Haddad, după ce vă dăm câteva simple informații.

Haddad este, printre altele, autorul următoarelor cărți și articole:

  • O Sistema Soviético e sua decadência („Sistemul Sovietic și decadența sa”), Scritta Editorial, São Paulo, 1992 – în care susține că Uniunea Sovietică nu a reprezentat adevăratul socialism și deci experimentul ar trebui încercat din nou, dar de data asta pe bune;
  • Em defesa do socialismo („În apărarea socialismului”), Editora Vozes, Petrópolis, 1998 – titlul vorbește de la sine; în carte, autorul propune o lectură a Capitalului lui Marx, în lumina gândirii Școlii de la Frankfurt și a lui, F. Haddad, astfel încât socialismul să nu mai dea chix și de data asta.
  • Alte titluri ale oprerelor lui Haddad, pe care le citez fără a considera necesare alte explicații: Desorganizando o consenso, Vozes, Petrópolis, 1998; Sindicatos, cooperativas e socialismo, Editora Fundação Perseu Abramo, São Paulo, 2003; Trabalho e Linguagem para a Renovação do Socialismo, Azougue Editorial, Rio de Janeiro, 2004;”, Tempo Social, número 9 (2), 1997; Habermas: herdeiro de Frankfurt?, Novos Estudos Cebrap, n.48, 1997. Teses sobre Karl Marx, Estudos Avançados, USP, 34, 1998; Toward the redialectization of historical materialism, Cultural Critique, University Of Minnesota Press, n. 49, Fall, 2001; Dialética Positiva: de Mead a Habermas, Lua Nova, Lua Nova 2003, n.59.

Pe scurt, avem în față un „moderat”, ca toți marxiștii.

Față de grosolănia marxist-clasică a lui Lula, Haddad ar trebui de fapt considerat și mai periculos, tocmai pentru că pe el marxismul cultural l-a învățat să-și camufleze radicalismul în spatele unor fraze complicate, anestezice (citiți Mises Brazil: Fernando Haddad, um autodeclarado marxista adepto da Escola de Frankfurt).

Pentru cine tot nu a înțeles unde se situează Haddad, pe o scală de la dictatură la democrație, să mai explicăm: omul a candidat la Președința Braziliei din partea, PT, partid membru fondator al Forumului de la São Paulo (internaționala comunistă continentală, înființată de Lula și Fidel Castro în 1990 „pentru a recupera în America Latină ceea ce s-a pierdut în Europa de Est”), partid care a finanțat intens, din banii munciți de brazilieni, următoarele dictaturi: Angola, Congo, Cuba, Gabon, Guineea Ecuatorială, Venezuela, Zimbabwe.

De partea cealaltă, Bolsonaro, „cel de extremă dreaptă” este, din punct de vedere doctrinar, un discipol al lui Olavo de Carvalho. Olavo de Carvalho a fost marxist în adolescență, a și fost și arestat pe vremea guvernului militar. În prezent, el este, poate, cel mai important gânditor conservator contemporan. Cine a citit scrierile sale despre mentalitatea revoluționară știe foarte bine în ce termeni severi denunță el deopotrivă comunismul, nazismul, islamismul și toate celelalte forme de fanatism ideologic. Olavo de Carvalho: Mentalitatea revoluționară

Dar cine nu a citit și totuși îndrăznește să-și dea cu părerea despre Olavo de Carvalho, făcându-l „fascist”, n-are decât să-și ia răspunsul filosofului brazilian – de aici (v. video).

Mai adăugăm că, spre deosebire de Haddad cel „moderat”, Bolsonaro, „extremistul”, este un bun prieten al Statelor Unite și al Statului Israel.

Asociația Sionistă Brazilia-Israel ASBI a emis un comunicat în care a protestat vehement contra etichetării lui Bolsonaro drept „nazist” și și-a manifestat sprijinul pentru el. ASBI arată că această acuzație, disproporționată și isterică, adusă lui Bolsonaro și alegătorilor săi, lovește într-o bună parte a comunității iudaice care este astfel jignită. În același comunicat, citim că ASBI se pune la dispoziția familiei Bolsonaro pentru organizarea de evenimente.

Și tot la capitolul „extremism de dreapta” să mai spunem că Bolsonaro a promis, acum deja a anunțat, că va muta ambasada Braziliei de la Tel Aviv la Ierusalim. Cetățenii brazilieni care au votat în Israel l-au ales pe Bolsonaro cu peste 77%.

Bolsonaro cu fiii săi în Israel

Relațiile economice ale Braziliei, care privilegiază actualmente, pe criterii ideologice și nu economice, schimburile cu țări guvernate de tovarăși comuniști ai PT, ca Bolivia, Nicaragua și alte dictaturi comunistoide precum cele susmenționate, Bolsonaro le vrea resetate și re-orientate în principal către SUA, Israel, Japonia și Coreea de Sud.

Bolsonaro este un adept al pieței libere și al restrângerii cheltuielilor și birocrației guvernamentale. Numărul de ministere al guvernului Bolsonaro va fi de 15 (da, ați citit corect, c i n c i s p r e z e c e). Acum, Brazilia are 29 (cam cât România). Președintele ales vrea să privatizeze tot ce se poate privatiza.

Cum poate fi acuzat același om politic atât de „neoliberalism” și „ultracapitalism”, cât și de „nazifascism”?

Unde vedeți, în cazul lui Bolsonaro, proiectul de concentrare a puterii și idolatria Statului, care ar trebui să caracterizeze nazifascismul, (dacă dătătorii cu părerea ar avea habar despre ce vorbesc)? Nu cumva găsim aceste trăsături tocmai la PT?

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Olavo de Carvalho (@olavodecarvalho) pe

Avem așadar un tip care și-a asumat în scris apărarea socialismului și un altul care nu a scris și nu a zis niciodată nimic în apărarea nazismului. Un tip care se simte bine între dictatorii cei mai sângeroși de pe planetă și un tip care se simte bine în SUA, Israel, Japonia. Care e extremist și care nu e? 

Bolsonaro l-a învins pe Haddad deși cheltuielile de campanie ale stângii „muncitorești” PT, cele declarate până acum, au fost de 20 ori mai mari decât cele ale „neoliberalului” Bolsonaro. Diferența de buget, dar și de atitudine, s-a manifestat vizibil cu prilejul drumurilor candidaților în campanie, drumuri care, în acea țară cât un continent, au fost parcurse de „muncitorescul” Haddad în luxoase avioane private, iar de „neoliberalul” Bolsonaro în avioane obișnuite de linie, alături de cetățenii normali, de al căror contact Bolsonaro nu se ferea, fie că îi erau susținători sau adversari.

Avionul lui Haddad (sursa)

Poate era mai bine ca Bolsonaro să fi fost mai prudent în contactele sale cu mulțimile pentru că acum vine partea cea mai dură și mai semnificativă a istoriei:

Atentatul

Jair Bolsonaro înjunghiat în timpul campaniei electorale, 06/09/2018. sursa foto

La data de 6 septembrie 2018, în timpul unui miting electoral în localitatea Juiz de Fora din statul Minas Gerais, Jair Bolsonaro a fost înjunghiat.

Cuțitul, măsurând 25 de cm, i-a intrat pe jumătate în abdomen, provocându-i o hemoragie masivă, pierderea fiind de cca 2 litri de sânge (40% din volumul circulant), prin multiple leziuni intestinale, care au fost urmate de peritonită.

Prima minune a fost aceea că atacul a fost mult atenuat de intervenția promptă a unui polițist militar care a deviat lovitura, deși nu a reușit să o împiedice cu totul. Fără această intervenție, Bolsonaro ar fi fost ucis pe loc.

A doua minune a fost că, datorită eficienței polițiștilor și datorită atitudinii cooperante a mulțimii de oameni prezenți la miting, s-a reușit evacuarea imediată a rănitului la spitalul Santa Casa din mica localitate, unde a ajuns tocmai când echipa de medici se pregătea să plece acasă – era cu puțin înainte de ora 16.00.

Bolsonaro, operat după înjunghiere. sursa foto

După prima intervenție și stabilizarea pacientului, el a putut fi transportat la São Paulo, unde a suferit o a doua, la Spitalul Evreiesc Albert Einstein:

sursa foto

Aceasta a fost urmată de complicații – ocluzie intestinală, pricinuită de apariția unei colecții purulente, fiind nevoie de încă o intervenție.

În cele din urmă, Jair Bolsonaro a scăpat cu viață, deși mult slăbit și încă departe de a fi complet restabilit.

sursa foto

În noiembrie este programată o nouă operație, pentru suprimarea colostomei și restabilirea tranzitului intestinal normal.

Episodul dramatic al atentatului și emoția pricinuită în rândul sprijinitorilor lui Bolsonaro de riscul foarte concret de a-l pierde au fost aproape total ignorate de mass media internațională. În universul sud-american, oamenii sunt obișnuiți să-și manifeste fără rezerve emoțiile. Ele chiar nu erau greu de observat. Trebuie o doză însemnată de nesimțire pentru a trece cu vederea sute de mii de oameni care plâng și se roagă împreună pentru un om în care și-au pus speranța, un om a cărui viață e în grav pericol, tocmai pentru că a avut curajul să spună și să facă pentru ei ceea ce așteptau de la el. O formă de manifestare a emoției trăite în acele momente a fost cea muzicală. Iată un exemplu, creația lui Veneco, un rapper negru, refugiat în Brazilia din Venezuela, pe care îl puteți auzi cântând această piesă, împreună cu fiul său:

(El Veneco n-o fi știind că Bolsonaro e „dușmanul negrilor și al refugiaților”?)

Iată câteva informații despre atentat, pe care nu prea le găsiți, decât dacă știți portugheză și vă orientați în blogosfera braziliană. Veți judeca singuri dacă sunt relevante sau nu. Și dacă era sau nu de datoria mass-media să vi le spună și să le analizeze:

Cu ceva timp înainte de atentat, pe rețelele de socializare, tot soiul de stângiști discutau pe față cum că Bolsonaro „trebuie omorât”.

Tot cu ceva timp înainte, un individ pe nume Adélio Bispo de Oliveira, șomer de ani de zile și fără venituri, îl urmărea pe Bolsonaro, călătorind după el în lung și în lat prin acea țară, cum spuneam, mare cât un continent, și având bani de avion, precum și de cazare, în diferitele localități în care candidatul PSL își ținea evenimentele de campanie. Când a fost arestat, șomerul Adélio avea patru telefoane celulare și un notebook – două celulare erau la el, restul device-urilor erau în camera lui de la pensiunea unde stătea. Poliția a stabilit însă că Adélio frecventa zilnic și un centru internet din oraș, aceasta sugerând că anumite comunicări prefera să nu le facă prin telefon. Șomerul avea și carduri bancare, iar cineva îi tot alimenta conturile cu sume de bani. Nu știm cine.

Imediat ce Adélio a fost arestat și a recunoscut fapta, au apărut la poliție 4 (patru) avocați, aterizând cu toții în mica localitate Juiz de Fora. Avocații, de categorie grea, de la cea mai scumpă firmă de avocatură din statul Minas Gerais, s-au prezentat rapid să-l asiste pe făptaș la interogatoriu. Putea să vină doar unul. Puteau să vină doar doi. Sau trei. Au venit toți patru. Mai întâi au spus că fac asta pro bono. Apoi au spus că îi plătește un binefăcător care vrea să rămână anonim. Apoi au spus că îi plătește o anumită biserică. Dar acea biserică a dezmințit ferm orice legătură cu cazul. Până la urmă, tot nu știm cine îi plătește. Dar e clar că e vorba de cineva care nu se zgârcește, plătește oricât trebuie, așa încât Adélio să aibă parte de cea mai bună asistență avocățească și să nu se simtă părăsit. Poate că, dacă s-ar simți părăsit, Adélio s-ar pune pe ciripit și cine știe pe cine ar da în vileag…

Între timp, patroana pensiunii la care se cazase Adélio în Juiz de Fora a murit, la scurt timp după ce apucase să dea o primă declarație la poliție. Se știe că femeia avea cancer, poate o fi murit din cauza bolii. Dar iată că, nu peste mult, a mai murit și un client al pensiunii care stătea acolo la vremea sejurului lui Adélio. Se pune întrebarea dacă nu este totuși cam ciudată această creștere bruscă a mortalității din jurul faimoasei pensiuni din Juiz de Fora.

Deși probabil ați văzut prin presă teoria că Adélio Bispo de Oliveira ar fi acționat de nebun, de capul lui, totuși, el trebuie să fi avut complici, pentru că, la momentul arestării, adică imediat ce l-a înjunghiat pe Bolsonaro, arma crimei deja nu se mai afla la el. Cuțitul însângerat a fost găsit mai târziu, aruncat lângă o tarabă din piața unde a avut loc atentatul.

Primul interogatoriu al făptașului a fost filmat și publicat pe youtube. Din el se vede că individul e orientat, coerent, nimic nu pare patologic în comportamentul lui. Povestea cu nebunia, rostogolită de media mainstream filocomuniste (din nou, scuze de pleonasm), nu se confirmă, pare a fi menită doar să pună capăt întrebărilor privind conexiunile politice ale lui Adélio și posibilitatea ca cineva să fi comandat această crimă.

Adélio nu era străin de preocupări politice. Acest „lup solitar” avea o pagină de facebook cu 15.558 de seguidores. Postările lui arată clar convingerile lui „de stânga”. Nu că ar fi de mirare propensiunea stângistului pentru asasinat. Dar e important să subliniem ce ideologie îl anima, pentru că atentatul comis de el a avut caracter politic și e clar cine ar fi profitat, ce formațiune politică ar fi avut cel mai mult de câștigat dacă el ar fi reușit să-l omoare pe Bolsonaro.

Mai mult, Adélio avea și contacte sus-puse printre politicieni. În data de 6 august 2013, numele lui apare înregistrat că ar fi intrat în clădirea Congresului din capitala Brasilia, dar nu știm la cine s-a dus, cu cine s-o fi întâlnit dintre aleși, pentru că înregistrările de pe camerele de supraveghere s-au șters între timp.

Cred că sunteți de acord că aici sunt mai multe mistere ce ar trebui dezlegate, mai multe fire sugerând că Adélio putea fi doar un executant, teleghidat și finanțat de altcineva. Foarte posibil, de cineva din politică. Și deci, dacă există acest autor moral, cum arată indiciile, atunci găsirea lui este nu doar de importanță criminalistică și judiciară, ci de importanță politică și istorică.

În general, indiferent cu cine ținem în Brazilia, o minimă onestitate intelectuală ar trebui să ne determine să fim de acord că: 1. toate lucrurile acestea meritau măcar să fie expuse și discutate, urmând ca unele ipoteze să fie infirmate, altele confirmate, și astfel să ne apropiem de adevăr, precum și că: 2. treaba jurnalistului nu e să bage astfel de chestiuni sub covor, în timp ce umflă altele, fie inventate cu totul, fie cu un miez real, dar distorsionate.

Oricum am lua-o, dacă în cursul campaniei electorale a avut loc un asemenea eveniment, el trebuie să ocupe centrul atenției.

În concluzie, când mai vedeți vreun dăștept analizând exhaustiv alegerile din Brazilia 2018 fără a se opri cu atenția cuvenită asupta atentatului, îl puteți clasa, după caz, la categoria „habarniști-aflători-în-treabă” sau la categoria „mincinoși-propagandiști-nevertebrați”.

Stabiliți voi unde clasați, de exemplu, articolul citat din PSnews, care nu pomenește absolut nimic de atentat, dar spune că cei doi candidați și-au jucat ultima carte, înainte de turul II, „Jair Bolsonaro pe internet”, „de la reşedinţa sa din Rio de Janeiro”, iar „adversarul său de stânga, Fernando Haddad, într-o favelă”.

Păi da, Bolsonaro pe internet, pentru că nu mai putea să umble prin favele, pentru că abia scăpase cu viață după ce un adversar de stânga a încercat să-l omoare!

Atentatul arată clar de care parte se află „ura” și „intoleranța”.

El dovedește o dată în plus legătura indisolubilă dintre ideologia comunistă și practica omorului. Atentatul este și dovada supremă a incapacității adversarilor lui Bolsonaro de a-l învinge prin argumente, în ciuda avantajului lor zdrobitor în privința resurselor de campanie și accesului la media.

Dar este și dovada fricii și disperării tuturor celor care își vedeau amenințate nu doar interesele mafiote, ci și libertatea, de perspectiva tot mai inevitabilă a victoriei candidatului PSL. Atentatul arată că reprezentanții ciumei roșii din Brazilia au luat în serios promisiunea lui Bolsonaro de a restaura domnia legii, iar pușcăriabilii PT nu se îndoiesc de faptul că el se va ține de cuvânt. Aceasta înseamnă nu doar că nu îl vor putea scoate pe tovarășul Lula de la pârnaie, ci că îl vor urma în curând în spatele gratiilor.

Ca și în cazul PSD din România, mai toți liderii PT au dosare penale/procese penale aflate în diferite stadii

Cele mai multe, dar nu numai, sunt în cadrul vestitei operațiuni „Lava Jato” „Spălătoria Auto”, denumită astfel pentru că investigația a pornit de la spălarea de bani într-o casă de schimb valutar de la o spălătorie auto din capitala Brasilia, dar a luat apoi proporții mult mai mari, prin descoperirea unor fraude uriașe la compania petrolieră de stat Petrobras și a giganticelor șpăgi de la compania Odebrecht, toate acestea implicând politicieni de rang înalt, mai ales de la PT, dar și din alte partide, dar și din alte țări, toate acestea alcătuind cel mai mare scandal de corupție din istoria Americii Latine.

Judecătorul Sergio Moro, cel care l-a condamnat pe Lula, tocmai a fost numit de Bolsonaro să conducă megaministerul Justiției și Siguranței Publice. Un sondaj recent a arătat că 82,6% dintre brazilieni aprobă această alegere. De acum, Sergio Moro va avea acces la informații pe care nu le avea ca judecător – lucru ce constituie un mare motiv de insomnie pentru infractori.

Bolsonaro, stânga, și Sergio Moro, în dreapta

Fostul Președinte Dilma Rousseff, care la aceste alegeri a pierdut fotoliul de senatoare și totodată imunitatea, își cam face deja valiza, procesele în care este judecată, legate, în principal, de relația guvernului său cu firma Odebrecht, urmându-și implacabil cursul.

Pentru Gleisi Hoffman, actuala șefă a PT, pe lângă celelalte procese pe care deja le avea, Procurorul General al Republicii, Raquel Dodge, a cerut recent o condamnare pentru corupție și spălare de bani în cadrul operațiunii Lava Jato. Este oare de mirare că Gleisi a prezentat un proiect de lege împotriva planului de combatere a crimei organizate inițiat de Președintele Michel Temer?

Iar Haddad este acuzat și el de corupție, spălare de bani, luare de mită, asociere în vederea comiterii de infracțiuni – în total, fiind confruntat cu vreo 32 de procese.

Iată o reprezentare plastică a proceselor în care este judecat Haddad, într-un mic clip video realizat de un sprijinitor lui Bolsonaro:

Trebuie să recunoaștem că, față de astfel de jucători, „brazilianul” Dragnea, deși promite, se mai încălzește încă la echipa de juniori și poate va ajunge la pușcărie înainte de a fi atins asemenea performanțe (așa să ne ajute Dumnezeu!). Nu putem decât să sperăm că justiția românească nu se va clasa mult în urma celei braziliene în campionatul mondial de lupte la categoria „lege vs. ciumă roșie”.

Bolsonaro și axele răului din America latină

Bolsonaro deranjează toate axele geopolitice ale răului din America Latină: în primul rând, interesele rusești și postsovietice, dintotdeauna articulate cu structurile comuniste locale, reunite în cadrul Forumului de la São Paulo. Dar în zonă au interese și China și Coreea de Nord, dar și „organisme internaționale”, teologi ai eliberării, dar și tot soiul de ONG-uri neomarxiste de tip Soros, dar și Iranul și Hezbollah. Deși lumea crede că, din principiu, forțele susmenționate sunt divergente și ar trebui să se păruie între ele, totuși, pe teren vedem că ele sprijină cam aceleași cauze, grupuri și personaje (în principal, cele din Forumul de la SP), cu unele mici variații, uneori chiar și unele conflicte – care nu ajung însă la „contradicții antagonice”, vorba marxistului, deoarece principiul de coeziune dintre acești tovarăși este mult mai puternic decât diferențele și constă în ura lor comună față de America, Israel și Civilizația Occidentală.

Bibliografie:

Lui Bolsonaro nu are cum să-i scape strânsa cooperare tovărășească, inclusiv militară, dintre Rusia și toți componenții Forului de la São Paulo. Sperăm să-l ajute Dumnezeu să spargă această axă a răului, care este, încă de pe vremea URSS, cea mai importantă din acea zonă a lumii (ca și în celelalte).

Sperăm și să fie sfătuit de cineva care cunoaște bine politica europeană, și-i poate deosebi pe adevărații conservatori (care, de fapt, sunt numai polonezii lui Kaczyński) de pseudoconservatorii „anti-establishment” teleghidați de Putin.

Dacă ne uităm în aceste zile prin Sputnik și celelalte trompete putinești, observăm că acestea deocamdată scriu politicos despre Bolsonaro – insistă să ne spună că el a fost felicitat vicepremierul Italiei, Salvini – despre care știm că e putinofil. De la Viktor Orban, Marine Le Pen, și Nigel Farage, încă n-am auzit, dar nu ne îndoim că vor sări și ei cu felicitatul, dacă îi pune Putin.

Impresia e că rușii și slugile lor încă par să-l tatoneze pe noul Președinte brazilian, încearcă să-l agațe, de exemplu insistând să-l asocieze cu Steve Bannon (cu care, pesemne, Eduardo Bolsonaro, fiul lui Jair, s-ar fi întâlnit astă-vară). Par să spere încă să-l cucerească pe Președintele ales al Braziliei care, de fapt, constituie o amenințare mortală pentru interesele Rusiei din America Latină.

Șamanul satanist Aleksander Dughin nu umblă însă cu ocolișuri: el deja a proclamat necesitatea construirii unui front anti-Bolsonaro!

„În Brazilia, eu sprijin stânga”, a declarat el.

Alexandr Dughin: „Bolsonaro e absolut rău în toate sensurile”. sursa

Reamintim că Dughin a avut acum câțiva ani o dezbatere cu Olavo de Carvalho, pe care a pierdut-o. În portugheză există o vorbă: „quem apanha nunca esquece”, „cine ia bătaie, nu uită niciodată”. Dughin nu a uitat și de aceea este cât se poate de categoric: „Bolsonaro e absolut rău în toate sensurile”. 

Jair Bolsonaro va prelua oficial atribuțiile de Președinte al Braziliei numai de la 1 ianuarie 2019. Dar deja s-a constituit împotriva lui așa-numita „Rezistență”. La fel cum în Polonia,în 2015, nici măcar nu apucase încă să se constituie guvernul Beatei Szydło, că deja s-a înființat KOD, „Comitetul pentru Apărarea Democrației” (care, între timp s-a fâsâit, șeful său fiind urmărit penal, pentru a fi deturnat fondurile ONG-ului). Și frontul anti-Bolsonaro al lui Dughin folosește denumirea de „Noua Rezistență”. Ideea e, probabil, de a trimite la tradiția „Resist” din SUA, chiftea comunistă veche, reîncălzită acum și aruncată împotriva lui Trump.

Aviz neștiutorilor care, în România, în lupta cu ciuma roșie, jaful și mafiotismul comunist de stat, acceptă să poarte sigla #Rezist, care, de fapt, reprezintă EXACT ceea ce vrem să combatem în protestele noastre.

Dacă în România s-ar înțelege lecția braziliană, poate am avea și noi o șansă să ne urnim din noroi.

Dacă ar exista o opoziție credibilă, formată din oameni curați, inteligenți și curajoși, care nu au pactizat cu PSD (precum PNL), și nu propun, pe post de „alternative de dreapta” la PSD marxismul cultural, cauza LGBT, „căsătoria gay” și ideologia de gen (precum USR și Cioloș), dacă ziariștii și intelectualii de fițe ar înțelege importanța religiei pentru cultură și a culturii pentru politică, dacă ar înțelege importanța ordinii morale și cea a familiei pentru societate, inclusiv pentru dezvoltarea materială, dacă ar înțelege că Occidentul în care vrem să ne integrăm nu este construit pe homosexualitate, ci pe creștinism, dacă ar înțelege că problema cu ciuma roșie nu este doar corupția, dacă, în loc să promoveze batjocura de nație și de istoria ei (precum Lucian Boia – Deutschland über alles), toți aceștia ar arăta respect față de popor, de credința și de patriotismul lui, și ar accepta să-i fie purtători de steag, PSD ar putea fi măturat de la putere precum a fost măturat PT în Brazilia, ca de un val seismic.

„Adevărul vă va face liberi”

Iată, în Brazilia a fost deajuns un om de o inteligență și o forță morală de excepție, Olavo de Carvalho, care să proclame adevărul, și un alt om, de o cinste ireproșabilă și de un curaj personal de excepție, Jair Bolsonaro, care să ridice acest steag, pentru ca o țară mare cât un continent, care părea pierdută fără speranță în abisul marxismului, să reușească să dea afară ciuma roșie de la putere.

Olavo de Carvalho și Jair Bolsonaro
Print Friendly, PDF & Email

12 COMENTARII

  1. Excelenta prezentare si datatoare de speranta si pentru noi ! Propaganda neo-marxista, insidioasa si versatila, inseala oamenii cu lozinci frumoase si, mai ales, cu promisiuni de viitor. Realitatea, greu recunoscuta de multi, din pacate, este ca niciodata aceste promisiuni n-au fost realizate, ba, mai mult, s-au transformat in niste realitati ingrozitoare ! O speranta, deci, pentru Romania, pentru radicarea „ciumei rosii” !

  2. Anca Cernea – mulțumim pentru acest articol excepțional de limpede ! Oare cine de la vectorul rusesc SNSPA – București îndrăznește să-l citească, să-l integreze mental și să-l propună „studenților” ??

  3. Este o placere sa citesti articole bine documentate care nu te „dirijeaza catre concluzia stabilita in prealabil”. Singura speranta pentru RO este aparitia unei elite care sa insufle spiritul critic.

  4. Asemanarea cu politicienii comunisti de la noi este clara si de netagaduit. Este clar ca exista o gena comunistoida ce traverseaza toata lumea. Sa ne amintim cum aratau comunistii din Romania: Inculti, duplicitari, lipsiti de educatie, fara caracter, violenti, tradatori si mai ales hoti. Era tot ce cuprindea si vechea securitate in fisa postului. Ma tot intreb si acum: De ce oare actualii politicieni comunisti si securisti se bat pe facultati fictive, diplome si doctorate fictive, firme sub acoperire, furturi cat mai multe, lipsa de caracter si minciuni la ore de maxima audienta pe drumul mare, etc. Eu am strans numeroase probe si sunt uluit ca nimeni nu doreste sa le rezolve, desi se refera la devalizarea domeniului public si la firme sub acoperire. O fac totusi, pentru ca am incredere ca va veni o zi in care aceste uscaturi imi vor da socoteala. Nu va temeti de ei, multi din politicieni si securisti sunt prosti doar atat. Spre exemplu mineriadele, protestul de la 10 August, Visinescu, Oprea, etc.

  5. Să dea Domnul să se ridice o asemenea elită și în România deși mi-e destul de greu să cred că va schimba cumva busola morală defectă care duce țara spre lumea a treia.Majoritatea electoratului activ are o mare problemă de etică, aparent insurmontabilă, adică sunt paraziti prin vocație.Ceilalți, productivii, suferă o stare comatoasă din punct de vedere politic, având în vedere un căștig imediat pentru ei și un viitor occidental pentru urmași, România fiind deja abandonată șacalilor.Genul ăsta de gândire este înțepenit de ceva vreme în mentalul colectiv lipsit complet de stimă de sine, însă lovit de un narcisism individual de”descurcăreț”, „premiant” la”știința vieții”(adică minciună și furtișag) se propagă nealterat de la o generație la alta.Este o atitudine câștigată în sute de ani de ocupație otomană, cronicizată de comunism și care are metastaze tot mai evidente azi, când a dobândit un grad de autonomie.Înlăturarea unui rău atât de profund se va face, din păcate, cu multă suferință.Să ne ajute Dumnezeu să vedem și să acceptăm Adevărul ca să putem începe de undeva.

  6. În general, oamenii cred că populația este o masă oarecum browniană, amorfă și aproape incoloră, o pânză pe care elitele pictează ceva bun sau catastrofal.Este o viziune neoliberală care conferă unui trib sau popor, o tentă în acuarelă, o nuanță din „curcubeul””culturii mondiale”(obsesie , curcubeul ăsta, pentru moacele monovalente ale neomarxiștilor) tentă care va fi o nuanță de roșu sub „înțelepciunea tovarășului suprem atotpotent, cu satanologia lui marxist-leninist-stalinistă atoateexplicătoare sub braț.Oamenii cred asta despre alte popoare pentru că ceilalți tovarăși național -socialiști au dus”tovărășia” un pas mai departe, adică s-au proclamat pe față eliți toți cei de neam saxon, fără alte explicații, punct.Eu cred mai degrabă într-un curcubeu alb-negru sau mai exact, în zicala”cum e turcul, și pistolul”.Adică, pe șleau, elita este sau nu acceptată în funcție de cultura cu”c” mic a poporului din care a apărut.Există oameni foarte inteligenți și morali și în somalia dar ei vor fi ejectați din orice leadership și nu vor fi receptați niciodată de majoritate.Asta se întâmplă peste tot în lume și de ASTA stânga sapă educația de atâta vreme.Adică să ne transforme pe toți în somalezi.

  7. Felicitări din inimă pentru acest articol briliant scris, plin de informații absolut corecte și trimiteri către alte surse menite să îmbogățească și mai mult conținutul!
    Trăiesc în Brazilia de multă vreme și pot să confirm toate informațiile date de autoarea acestui articol.
    Sperăm în ajutorul lui Dumnezeu să putem scăpa din rețeaua răului mondial ce a cuprins Brazilia pe nesimțite, an de an, aproape imobilizând-o definitiv. Tot acest parcurs istoric nefast a fost facilitat de ignoranța și alienarea poporului lipsit de cultură, pradă ușoară în mâna celor care au avut liber acces la mijloacele de manipulare: publicațiile mainstream și învățământul, jurnaliști și intelectuali vânduți, nu cu mult mai culți decât poporul în general. Pot spune că este o țară de dimensiuni continentale care a fost „dusă cu preșul”. Viitorul va spune dacă va mai fi posibilă reversiunea, deocamdată este faza de seculare din somn greu, după o anestezie generală.

  8. Draga Anca Cernea,
    Până acuma cel mai bun şi mai bine documentat articol pe care le-am citit despre alegerile braziliene din 2018 şi despre importanţa filozofului Olavo de Carvalho în deşteptarea poporului brazilian la pericolul real a comunismului, lăsand astfel, pentru prima data in ultimii 28 de ani, să fie ales un candidat conservator şi crestin, Jair Bolsonaro.
    Foarte bune sunt şi informaţiile pe care le-aţi dat despre candidatul comunist Fernando Haddad, pînă acum ascunse în presa naţională şi internaţională, comparînd propunerile a lui, “cel moderat”, cu cele din candidatul al “extremei-dreaptă”, Jair Bolsonaro.
    În sfîrşit, aţi povestit cu amănunţi atentatul împotriva viaţei lui Jair Bolsonaro, evitat din tot din media naţională şi comentat cu discreţia din media internaţională, şi aţi pus întrebarea care pînă acuma nu vrea să taca: cine a comandat atentatul împotriva viaţei lui Jair Bolsonaro şi cine ar profita cu mortea lui?
    Felicitări şi mulţumesc mult pentru acest articol aşa de lamuritor.
    Cu bine,
    Elpídio Fonseca
    P.S: Datorită importanţei articolul şi pentru brazilieni, am îndrăsnit să îl traduc în portugheza.

  9. Espetacular! Que o povo romeno se levante, são boa gente e merecem o melhor. Nós conseguimos mudar o nosso destino, vocês também conseguem. Estamos juntos, irmãos.

  10. Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări!

    Elpídio Fonseca
    Din suflet mulțumiri pentru traducere!
    Cu aceeași profundă apreciere și prietenie.

  11. There are many other little details missing but the text still excellent. I wanted to point this out to emphasize how epic was the battle of the Brazilian people against the establishment. And the battle is just beginning, it was just been given the right to fight! This text should be translated into english and distributed for a wider public reach, because I see many people shocked by the criminal omission that the mainstream media reports the Brazilian elections. The establishment is already trying to dominate the historical narrative and this has to be fought. Thank you Anca Cernea, God Bless!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here