“După ce a ratat diligența primăverilor arabe, a revoluțiilor din Tunisia și Egipt, diplomația franceză a prins din urmă trenul Istoriei și merge să salveze Benghazi-ul” – Veronique Rigolet, ziarist

“În Libia o populație civilă, pașnică, care nu cere nimic altceva decât dreptul de a-și hotărî singură soarta, se găsește în pericol de moarte” – anunța apocaliptic, în martie 2011 la Paris, Nicolas Sarkozy. Cel ce cucerise, cu cuvinte la fel de meștesugite, inima Carlei Bruni, cucerea astfel, dacă nu Libia, măcar inima populației libiene. Libienii – călugări pacifiști din coasta lui Budha – care, spre surprinderea unora dar nu și a lui Sarkozy, cu kalashnikovul pe un umăr și lansatorul de grenade pe celălalt, încinși cu benzi de cartușe, participau la curse off-road prin deșertul libian la bordul unor 4X4 japoneze echipate cu mitraliere antiaeriene și lansatoare de rachete, “vizitând”, una după alta, localitățile aflate sub stăpânirea dictatorului Gaddafi.

“Alături de partenerii noștri arabi, europeni, nord-americani, Franța este decisă să-și asume rolul, rolul său în fața istoriei.” – vibranta frază cu care autorul piesei, în care Franța tocmai urma să joace și-a încheiat speech-ul ținut la Paris, a constituit și permisiunea dată avioanelor de luptă franceze să facă una cu pământul coloanele de blindate cu care Gaddafi oprise “Raliul Al-Qaeda” și înconjurase Benghazi-ul – “citadela populației civile pașnice” – pe care nu numai dictatorul, dar și unii analiști si experți, bineînțeles răuvoitori sau prost informați, îl considerau sediul unor puternice grupări islamiste aflate sub control Al-Qaeda.

Cine a avut dreptate? Sarkozy și partenerii săi arabi (Arabia Saudită și Qatar-ul) plus Cameron și Obama sau Gaddafi împreună cu analiștii și experții răuvoitori? Răspunsul l-ar fi putut da, acum, și Cristopher Stevens, fostul ambasador american în Libia, dacă nu ar fi fost sodomizat și omorât atunci când ambasada americană a fost atacată și incendiată de o parte a “populației civile și pașnice” din Benghazi; asta s-a întâmplat bineînțeles la ceva vreme după ce dictatorul, înfrânt cu ajutorul lui Sarkozy, fusese și el sodomizat și omorât de aceeași pașnici libieni ce hotărâseră că democrația trebuie “analizată”, și nu practicată.

Oricum, răspunsul la întrebare nu mai contează, mai ales că Sarkozy “pastela” atât de frumos iarna islamistă arabă: “Popoarele arabe au ales să se elibereze din robia în care ele se simțeau închise de atât de mult timp”.

După ce Franța a început să-și joace rolul în istorie, ministrul său de externe, domnul Alain Juppe, mărturisea în fața câtorva parlamentari francezi că: “10.000 de rachete sol-aer s-au volatilizat din depozitele militare libiene”. Nu știu dacă informația, preluată și de Le Figaro, are parfum de credibilitate, dar cu siguranță că “pașnicii” arabi s-au aprovizionat în voie din depozitele pline cu armament ale armatei libiene. De altfel, Hillary Clinton recunoaște azi că în Libia, după căderea lui Gaddafi, a fost deschisă o “Cutie a Pandorei cu armament”, de unde au fost alimentate grupările teroriste din Mali și Siria.

Urmarea? S-a materializat, treptat-treptat, în cursul anului 2012, sub forma unor știri ce apăreau cu discreție și dispăreau tot așa: “Mali – islamiștii impun Șharia la Tombouctou” sau “ Mali – Bisericile din Gao distruse, un lider creștin decapitat” sau “Mali – toți creștinii au fugit din nordul țării”.

Marea presă internațională a respectat omerta și nu a reacționat. Nici “opinia publică internațională” – ecoul ei, nici Human Rights Watch, nici Uniunea Internațională a Savanților Musulmani, nici “partenerii arabi”, nici nord-americanul Barack Hussein. Nici nu aveau de ce! Nimic ieșit din comun! Islamiștii ocupaseră doar două treimi din Mali, adică un teritoriu de două ori cât Franța și, tăind mâini, urechi și capete, instaurau Șharia, trimițând într-un exod dureros sute de mii de creștini, dar și musulmani ce nu respectau întocmai preceptele Coranului.

Au realizat asta încinși cu benzi de cartușe, purtând pe un umăr kalashnikovul și pe celălalt aruncătorul de grenade; urmărindu-i pe refugiați la bordul unor 4X4 japoneze echipate cu mitraliere antiaeriene și lansatoare de rachete; ocupând, unul după altul, orașele aflate sub conducerea guvernului de la Bamako!

“Raliul Al-Qaeda” a luat startul din Benghazi, a trecut prin Tripoli și Tombouctou și s-a îndreptat spre Bamako – așa aș spune eu. Starterul lui oficial, acest Zorro salvator al islamiștilor arabi (de Sarkozy e vorba) a spus-o altfel: “Aceste revoluții (arabe n.a.) au făcut să se nască o imensă speranță în inimile tuturor celor care împărtășesc valorile democrației și ale drepturilor omului”.

Acum, după ce Sarko a semănat vântul libertății prin deșertul libian, Hollande înfruntă furtuna islamică printre dunele Sahelului. Acum, deputatul Henri Guaino – vechi consilier special al președintelui Sarkozy – vorbește despre erori de judecată în înțelegerea pripită a “primăverilor arabe”, care au provocat destabilizarea țărilor, au alimentat dezordinea, au destructurat lupta contra terorismului în întreaga regiune, “deschizând larg poarta mișcărilor islamiste”.

Mokhtar Belmokhtar – cel ce și-a pierdut un ochi luptând împotriva necredincioșilor în Afganistan – i-ar da dreptate domnului Henri Guaino. Dacă nu i s-ar fi “deschis larg poarta”, Mokhtar “Chiorul” n-ar fi cumpărat din Libia, în martie 2012, cantități uriase de arme; n-ar fi putut cuceri alături de alți lideri islamiști orașul Gao, și n-ar fi pus stăpânire, în ianuarie 2013, pe rafinăria algeriană din In Amenas. Asta ar suna, în versiunea acestui veritabil Nicolas al Arabiei care a fost Sarkozy, astfel: “Aceste popoare arabe au nevoie de ajutorul și de susținerea noastră. Aceasta ne este datoria”!

“Cel mai greu lucru în viață este să vezi ce se petrece chiar sub ochii tăi“, și dacă te minunezi cât de bine văd Mokhtar “Chiorul” și ceilalți asemenea lui, nu poți să pui la îndoială înțelepciunea acestor vorbe când realizezi cum privesc realitatea Sarkozy, Obama, Cameron și ceilalți asemenea lor.

Si, pentru că “beduinul de la Elysee” și-a făcut datoria față de ai săi, în 2011, Franța este obligată azi, și ea, să și-o facă față de francezi. Adică, să cheltuiască în acest an cel puțin 1 miliard de euro în încercarea de a elibera teritoriul cucerit de tuaregii islamiști, pentru a-și apăra astfel interesele economice și de securitate din regiunea Senegalului și Nigerului, interese puse în pericol de jihadiștii din Sahel. Să vedem prin ce minune va reuși fără ajutorul mult înjuraților americani.

Pe linia “frontului militar” momentan totul merge bine, și asta nu datorită calităților “războinicului de conjunctură” – vorbesc de Francois Hollande – ci datorită faptului că “linia frontului” nu există! Islamiștii și-au întors botul mașinilor 4×4 către dunele Sahelului și s-au pierdut printre ele, în timp ce trupele franceze și “brava armată” maliană înaintează cu prudență, curățind inexistentele “focare de rezistență” și eliberând localități care nu mai sunt ocupate.

Pe “frontul mediatic” Franța a început, însă, să aibă probleme. Pentru că nu mai este vorba de prigonirea sau masacrarea creștinilor, ci de împiedicarea “soldaților lui Allah” de a extinde dominația Islamului asupra unui nou teritoriu, “opinia publică internațională” s-a trezit la viață.

Astfel, “netoții utili” de la Human Rights Watch au anunțat că sunt în posesia unor informații credibile vizând crimele comise de armata maliană asupra populației pașnice ce compune comunitățile de tuaregi și arabi, comunități asimilate insurgenților ce controlează două treimi din Mali. Organizația HRW, cu sediul la New York, a cerut în comunicat: “Invităm imediat autoritățile maliene, precum și pe soldații și autoritățile franceze și vest-africane să facă tot ce este posibil pentru a garanta protecția tuturor civililor”!

Se subînțelege că este vorba inclusiv de civilii cu tracțiune 4×4, kalasnikoave și lansatoare de rachete.

Dacă Sarkozy n-a intervenit în Libia fără a avea binecuvântarea lui Allah și a Ligii Arabe (ceea ce, să recunoaștem, în ziua de azi este același lucru) nu putem spune la fel și despre Francois Hollande. Uniunea Internațională a Savanților Musulmani – organizație ce reunește șeicii și ulema cei mai vestiți din lumea musulmană – a condamnat pe 16 ianuarie intervenția militară din Mali. Vestitul șeic Yussuf Al-Qaradawi, mentorul Fraților Musulmani egipteni și purtătorul de cuvânt al Savanților, a spus: “Intervenția militară are consecințe periculoase ca moartea, foametea și deplasările de populație”.

Nu, nu se referă la crimele islamiștilor asupra creștinilor malieni, nici la foamea îndurată de aceștia în timpul exodului, și asta pentru că, suferințele câinilor necredincioși îl bucură pe Allah!

Mesajul “Jihadiști din toată lumea uniți-vă” a fost déjà transmis pe internet. Pentru că metroul parizian sau TGV-ul n-au sărit încă în aer, iar Tour Eiffel încă stă la locul lui, francezii sunt în proporție de 68% dornici să-și apere interesele în Africa, iar opoziția s-a unit cu puterea sprijinind intervenția militară.

Asta cu toate că Mokhtar Belmokhtar se mândrește, pe bună dreptate, cu ai săi 40 de mujahedini ce au atacat o rafinărie strategică apărată de 800 de soldați algerieni și amenință Franța cu zeci de noi Mohamed Merah, în timp ce Abu Dardar, un alt lider islamist, avertizează: “Franța a atacat Islamul. Noi vom lovi inima Franței”.

Până atunci o încasează Algeria, țară considerată de liderii organizației islamiste Al-Qaeda Maghrebul Islamic drept un “lacheu al intereselor franceze”.

Dar ce mai spune “dramaturgul” Sarkozy? Nimic! Cu o conștiință la fel de curată ca mâinile lui Pilat din Pont, el a făcut modest un pas în spatele cortinei, lăsând Franța în avanscenă cu reflectoarele în ochi. Are nevoie de discreție – intenționează să deschidă un fond de investiții chiar în țara bunului său aliat Cameron.

În timpul acesta, Francois Hollande caută, încercând să nu-i semene “jandarmului din Saint-Tropez”, să se acomodeze cât mai urgent cu rolul în care l-a distribuit Sarkozy, acela de jandarm al Africii; asta în timp ce “partenerii arabi” ai acestuia pregătesc déjà finanțarea cohortelor de jihadiști ce vor încerca să-i rupă gâtul cocoșului francez, căzut din trenul istoriei printre dunele deșertului.

Print Friendly, PDF & Email

9 COMENTARII

  1. Diabaly, once a buzzing trading and agriculture hub, is now a forward headquarters for French troops piling into Mali since the Islamist rebels launched a dramatic offensive toward the capital in early-January.

    French air strikes halted the Islamist advance and Paris has vowed to rid Mali’s north of the militants for fear they will create a base for international attacks.

    France says its military will leave once the Islamists are defeated and Mali is returned to stability, with the aid of an African force. But many Diabaly residents never want them to go.

    „I hope that the French stay for eternity. If they leave, I will leave,” said Alou Gindou, a 46-year-old driver. „If it were not for the French, we would not be sitting here today.”

    Many residents waved and roadside boutiques flew the tricolor flag as a column of French armored personnel carriers, jeeps and supply trucks trundled north along the route from the capital Bamako to reinforce Diabaly on Thursday.

    „Never leave”, shell-shocked Mali residents tell France

  2. Calehari
    Un articol foarte bun. Totusi, ati strecurat o informatie care nu sunt convins ca este corecta. Ati afirmat ca arabii din nord si tuaregii lupta cot la cot pentru instaurarea unui stat islamic in Mali. Eu stiam ca, initial, tuaregii au avut sustinerea islamistilor, dupa care, odata cu declararea independentei tuaregilor fata de Mali si crearea unui nou stat de catre tuaregi (stat nerecunoscut de nimeni) relatiile dintre tuaregi si arabii islamisti din nord s-au racit brusc pana la confruntari armate. Ma insel eu si sunt din nou impreuna?

  3. Tuaregii sunt impartiti in mai multe grupari; una dintre ele – Miscarea Nationala pentru Eliberarea Azawadului ( MNLA) a profitat in primavara lui 2012 de lovitura de stat din Bamako pentru a prelua controlul asupra Nordului. La data de 5 aprilie 2012, dupa capturarea orasului Douentza, MNLA a declarat ca si-a îndeplinit obiectivele si a proclamat independenta statului tuareg Azawad prin secesiune de Mali. A sfarsit, insa, prin a fi vanata de celelalte grupari islamiste ca: Al-Qaeda Maghrebului Islamic (AQMI) si MUJAO, care este rezultatul sciziunii intre AQMI si tuaregii din Ansar Eddine ( Slujitorii Islamului). In zona controlata la inceput de MNLA intrau si orasele Tombouctou, Gao si Kindal. MNLA nu s-a alaturat ofensivei declansate impotriva Sudului, de gruparile AQMI, MUJAO si Ansar Eddine.
    La doua zile dupa declansarea ofensivei franceze impotriva tuaregilor din gruparile mai sus enumerate, tuaregii din MNLA au declarat ca sunt gata sa se alature fortei Comunitatii Economice a Africii de Vest (CEDEAO) pentru a combate gruparile islamiste afiliate Al-Qaeda.
    Purtatorul de cuvant a MNLA a declarat ca: “ Locuitorii Azawad-ului, pentru care noi luptam, sunt primile victime ale acestui terorism si ne este teama ca ei vor deveni victimile operatiunilor militare, in special ale armatei maliene.”
    Problema este ca, la inceput tuaregii au actionat unitar si numai dupa ce Azawad-ul si-a proclamat independenta au inceput disensiunile intre ei. Asa ca informatia este corecta, dar daca gresesc eu nu-mi fac probleme – unde a mers mia (Obama, Sarkozy, Cameron s.a.) merge si suta (eu) 🙂

  4. @2 Toiu
    Am dat un raspuns mai amplu, nu pentru dvs.( vad ca sunteti mai in tema decat mine) ci pentru alti cititori, dornici de informatii suplimentare. Am observat, acum, ca faceti si o diferentiere, binevenita, intre tuaregi si arabi.

  5. @Calehari,
    Da, nu ar fi exclus ca purtatorul de cuvant al MLNA, pe care dumneavoastra il citati, sa aiba o viziune exacta a ceea ce se va intampla. Sunt popoare care au picat de „fraieri(e)” incontinuu. Ma gandesc, de exemplu, la kurzi care nu au reusit sa aiba o tara a lor desi sunt undeva la 20 de milioane (din cate stiu eu). Poate si acest aspect „spune” ceva despre respectul care exista pentru diferite popoare sau comunitati mai vulnerabile in spatiul controlat de islam.

  6. @7 Toiu
    Din cate stiu eu sunt cam 2-3 milioane de tuaregi ce traiesc intr-un spatiu urias (sudul Libiei si Algeriei, nordul Nigerului si Mali). Revenind la Mali, aici traiesc cam 1milion de tuaregi, si daca ne gandim ca tara are cam 14-15 milioane de locuitori, pare cam deplasat sa le permiti tuaregilor sa ocupe aproape 2/3 din teritoriu ( chit ca este vorba de o zona de desert) ca sa aiba unde sa-si pasca turmele. Vorbesc despre ocupatia traditionala, ca sa nu vorbesc despre traficul de droguri, pentru ca am intalnit undeva vorbindu-se despre Mali ca despre un viitor narco-stat.

  7. Islamofobie!!!

    Residents in Mali’s newly liberated city of Gao hunted down and beat suspected Islamist extremists who had not fled with their brothers-in-arms as Malian and French military forces closed in and retook the town.

    Malian troops bundled the men into an army truck Tuesday, their hands bound behind their backs. For the better part of a year, the al-Qaida-linked extremists had banned music, insisted women cover themselves and began carrying out public executions and amputations in the towns of northern Mali that they controlled.

    Now the Islamists’ control of the cities has slipped, with the provincial capitals of Gao and Timbuktu coming back under government authority in quick succession with the arrival of French and Malian troops. They also may have lost control of a third key city, Kidal.

    In recaptured city in Mali, Islamists hunted down

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here