Fulton Sheen, celebrul episcop și apostol al televiziunii, relatează în memoriile sale o mărturisire făcută lui de către Fericitul Papă Paul al VI-lea. Povestea Sfântul Părinte: „În fiecare noapte, aproape de miezul nopții, îmi verific corespondența. Aproape fiecare scrisoare are un spin în ea. Când îmi pun capul pe pernă, cu adevărat simt că port o coroană de spini.” Nu e dificil să ne imaginăm că mulți spini din această coroană au provenit și din reacțiile laicatului și clerului catolic față de enciclica Humanae Vitae, în care Papa, contrar recomandărilor unei comisii pontificale și contrar așteptărilor populare ale revoluționarilor ani 1960, dar potrivit învățăturii perene a Bisericii, reafirma respingerea de către Biserică a mijloacelor artificiale de control al nașterii. Disidența masivă a unor zone largi din Biserică, inclusiv a întregi conferințe episcopale, și criticile din presa de largă circulație l-au șocat pe Papa în mod iremediabil, spun unii, el refuzând mai apoi să mai publice vreo enciclică și schimbându-și simțitor stilul prezenței sale publice. Nimic nu a mai fost la fel de atunci în Biserica Catolică: niciodată în istorie nu se mai înregistrase o asemenea opoziție față de o învățătură de credință sau morală; peste 90% din cuplurile catolice aveau să o ignore, iar clerul, după cum recunoștea recent Cardinalul Timothy Dolan, avea să evite acest subiect în predici și cateheză pentru următoarele decenii.

Enciclica conținea însă câteva avertismente sau „profeții” – o estimare privind efectele individuale și sociale ale acceptării pe scară largă a contracepției, legalizată în Occident abia în anii de după al doilea război mondial. Papa scria astfel despre creșterea ratei infidelității conjugale și o scădere generală a moralității; bărbatul, având acces la contracepție și eliberat de responsabilitatea față de nașterea unui copil, avea să își piardă respectul față de femeie, transformând-o într-un simplu instrument de plăcere egoistă. Pe alt plan, textul avertizează cu privire la tentația statelor de a impune controlul nașterilor odată ce acesta din urmă avea să fie legalizat și acceptat ca normal. Profețiile acestea se încheiau cu un apel curajos, contra-cultural, adresat conducătorilor politici: nu permiteți legalizarea contracepției!

Aproape nimeni nu a luat în serios aceste avertismente. Revoluția sexuală avea să explodeze pe scena civilizației occidentale, un fenomen nemaiîntâlnit care, în teorie, trebuia să elibereze oamenii de constrângerile „moralei burgheze”, dar care, cincizeci de ani după, își arată deja din plin roadele otrăvite. Într-o ironie întunecată a istoriei, profețiile papei Paul al VI-lea aveau să se împlinească punct cu punct, ba chiar cu implicații mai adânci și mai sinistre chiar decât anticipase Sfântul Părinte. Numeroși specialiști din științele socio-umane, și nu doar cei care afirmă un crez creștin, au oferit o amplă documentație pentru a demonstra consecințele civilizaționale catastrofale ale revoluției sexuale, cea care a fost făcută posibilă în mod indiscutabil de contracepție. Economistul George Akerlof, de pildă, a arătat că contracepția a dus la creșterea dramatică a numărului de copii ilegitimi și a avortului. În paralel, a scăzut numărul de căsătorii – și aici nu e greu să deducem că, având la dispoziție aceste mijloace artificiale, căsătoria și-a pierdut sensul ca singura cale legitimă și responsabilă de folosire a sexualității – iar acest fapt a dus la creșterea sărăciei și a patologiilor sociale. Numeroase studii fac legătura între scăderea bunăstării publice și disfuncționalitatea familiei. Francis Fukuyama afirma că pilula contraceptivă, alături de economia bazată pe informație, este trăsătura definitorie a vremurilor noastre. Iar sociologul ateu Lionel Tiger crede despre contracepție că a dus la ruperea familiilor, rate mai mari de sărăcie în special la femei, alterarea relațiilor dintre sexe, mame singure, dar și că a cauzat avortul.

Acest ultim punct merită dezvoltat și afirmat ca cea mai gravă dintre consecințele contracepției, o consecință măsurată în sute de milioane de copii uciși. În chiar motivarea deciziei Curții Supreme a Statelor Unite în cazul Roe vs Wade din 1973, prin care avortul la cerere avea să fie legalizat în prima putere a lumii, se invoca chiar dreptul la contracepție, stabilit cu doar câțiva ani înainte. Așadar, era însăși gândirea legală a vremii cea care deja reflecta o presiune populară care, odată ce primise pe tavă contracepția, cerea deja mai mult: avortul. De fapt, contracepția, făcând posibile relațiile sexuale în contexte diferite, deci și în afara sau în absența căsătoriei, făcea posibile și sarcinile la femei care nu se simțeau pregătite pentru o asemenea responsabilitate.

Cuvintele despre tentația statelor de a impune controlul nașterilor s-au împlinit și ele. Cazul chinez este cel mai frapant, cu zeci de milioane de avorturi și sterilizări forțate; dar și în Statele Unite administrația Obama a impus companiilor să ofere contraceptive în baza asigurării, fără o plată suplimentară. Starea femeilor moderne este o altă tragedie tăcută, desfășurată în mod ineluctabil, în ciuda unor tot mai timide voci feministe care cântă victoria anilor 60. Atât în statistici și sondaje, cât și în comentariile feminine din cultura populară se constată o nefericire crescândă, neîncredere în căsătorie sau chiar frică față de instinctele dezlănțuite ale unor bărbați abrutizați, infantili, intoxicați de pornografie. Hărțuirea sexuală la scară largă, cultura hook-up, a „agățatului” și a unei nopți impersonale și mizerabile, înecate în alcool, devin fapte obișnuite din viața cotidiană a tineretului urban. Însă 19% dintre studentele americane au fost violate sau au fost supuse unei tentative de viol, semn că granița a ceea ce este permis se deplasează tot mai mult în abis. Însă cu cât nefericirea femeilor e mai mare, cu atât se deschide calea către opțiuni aparent contradictorii, schizoide. Sado-masochismul a pătruns decisiv în cultura populară, o realitate demonstrată de faptul că 50 shades of grey a depășit pe Amazon UK seria Harry Potter, devenind cea mai bine vândută carte din istoria acestei platforme. Romanul nu prezintă nimic altceva decât o femeie care se lasă maltratată și batjocorită sexual de către un bărbat. Oare acest succes, se întreabă Mary Eberstadt (The Prophetic Power of Humanae Vitae)  reflectă faptul că bărbații, având la dispoziție contracepția și numeroase „opțiuni”, sunt tot mai greu de cucerit, iar femeile, deși pretind că nu au mai fost niciodată atât de libere, sunt dispuse la degradări cumplite?

Continuă Eberstadt: contrar „științei suprapopulării”, astăzi subiect de glume între oameni de știință, fenomenul opus are loc în țările dezvoltate: criza demografică, îmbătrânirea populației, depopularea. Consecința este o „epidemie a singurătății”, suferința nebăgată în seamă a sute de mii de oameni. În Japonia, se relatează într-un reportaj din New York Times, 4000 de oameni pe săptămână mor singuri. Mor și nu află nimeni. Pur și simplu nu mai există oameni care să aibă grijă de ei. De pildă, un om a murit în apartamentul său și a rămas pe podea timp de trei ani. Utilitățile i-au fost plătite automat de pe card, iar când banii s-au terminat, autoritățile au trimis în sfârșit pe cineva la el acasă. A fost găsit scheletul său, după ce fusese mâncat de viermi și de insecte. La câțiva metri se afla ușa apartamentului vecin. Fenomenul e atât de larg răspândit încât au apărut firme care se ocupă de curățarea unui apartament în care sunt găsite rămășițe pământești ale unor persoane.

În Franța e același lucru, iar cauza principală a singurătății este divorțul. În Suedia, o persoană din două trăiește singură. Un om a fost găsit în casa sa după trei săptămâni de la moarte. Nu avea rude sau prieteni. Nu făcuse altceva decât să își petreacă ultima parte a vieții la televizor și la calculator. În final se descoperă că avea o fiică, care era însă imposibil de găsit. În schimb, strânsese mulți bani.

Și ar mai fi o ultimă consecință: toate bisericile care au cedat revoluției sexuale, acceptând contracepția, divorțul, homosexualitatea, coabitarea premaritală, au făcut implozie. Cazul emblematic este cel al Bisericii Anglicane, care a fost primă biserică care a acceptat contracepția în 1930, la celebra Conferință de la Lambeth. Cutia Pandorei a fost deschisă și treptat au venit și alte cedări, până la punctul în care din comuniunea anglicană globală, aflată pe toate continentele, nu a mai rămas nimic. The Guardian proclama într-un articol sfârșitul acestei biserici. Cedarea discernământului conștiinței individuale, declinul credinței într-o ordine obiectivă de origine supranaturală au făcut imposibilă mărturia coerentă, demnă a acestei biserici. Iar oamenii au simțit că de acum ea este doar o voce a lumii, nu a lui Dumnezeu; dar ei caută ceea ce este diferit, puternic, provocator. Exemplul acestei biserici, alături de cele „tradiționale” ale protestantismului – luterană și reformată – arată că nu este nimic de așteptat din partea lumii, că nu există o înțelepciune a acesteia, că Biserica nu are nimic de învățat din dialogul cu universul secular, iar pactul cu acesta te distruge. Cei care astăzi cochetează cu schimbarea poziției Bisericii Catolice în numele „milostivirii”, al „discernământului de la caz la caz”, al „însoțirii” au astfel în față consecințele ultime ale poziției lor.

Dar, după toate aceste date istorice, care să fie totuși explicația pentru acest eșec masiv, extins de la indivizi până la națiuni întregi, al revoluției sexuale făcute posibile de către contracepție? Ce se întâmplă, mai exact, într-un cuplu de la care începe totul, un prim cuplu ipotetic care începe să apeleze la aceste mijloace? Și ce se întâmplă, urmând firul argumentației și putând deja să facem conexiunile logice, cu un cuplu care trăiește împreună fără a fi căsătorit sau cu unul de persoane de același sex?

Explicația nu poate fi alta decât o misterioasă ordine obiectivă, imuabilă, indestructibilă, a cărei respectare duce la fericire și, în final, la viziunea beatifică, și a cărei ignorare sapă încet-încet la baza unei relații, până la punctul în care se rupe. Este vorba de ordinea naturală, rațională, ce reflectă mintea și iubirea lui Dumnezeu, care poate fi decriptată de către om folosindu-se de legea naturală. Aceasta din urmă este definită de Sf. Augustin ca amprenta lui Dumnezeu în sufletul omului sau de către Sf. Toma de Aquino ca participarea creaturii raționale la legea eternă a lui Dumnezeu. Ea este lumina inteligenței pusă de Dumnezeu în om, mulțumită căreia el cunoaște ce trebuie făcut și ce trebuie evitat. Ea vine de la Dumnezeu, dar se află în om, face parte din structura sa, este proprie omului.

Pe baza a două concepte – 1. legea naturală ca abilitatea omului de a raționa și ca ansamblu al înclinațiilor sale naturale și 2. ius naturale, ordinea creației sau legile naturii care pot fi descoperite de către rațiunea umană – ar fi posibil în principiu să găsim explicația acestor eșecuri personale, familiale și sociale și să oferim argumente de înțeles și de către cei necredincioși. În acest sens, fraza cheie din enciclica Humanae Vitae spune că orice act sexual trebuie să rămână per se destinatus transmiterii vieții, adică să își păstreze relația sa intrinsecă cu procrearea vieții umane.

Esența problemei stă așadar în valoarea actului sexual, a fiecărui act sexual, nu a dispoziției subiective, a sentimentelor sau a unei generale deschideri a cuplului față de viață. Chiar dacă sentimentele sunt o parte importantă a unei căsnicii și chiar dacă un act sexual este bine să fie însoțit de o înțelegere cât mai profundă a semnificației sale, un cuplu care folosește planificarea naturală și care are ocazional act sexuale aflate sub semnul rutinei sau al unui „omenesc, prea omenesc” se află într-o situație substanțial diferită față de un cuplu cu relații pline de sentimente și de emoție, dar care folosește contracepția. Diferența stă în respectarea calității obiective a actului, aceea de a fi în sine, în esența sa orientat către uniune și procreare.

Dacă Papa Pius al XI-lea, în Castii Conubii, numea contracepția un păcat nu doar împotriva vieții, ci și împotriva fidelității conjugale, Sfântul Ioan Paul al II-lea îl numea „o minciună”. Motivul stă în faptul că limbajul corpului, semnificația totală – de a-i uni pe soți și de a dărui viață – este contrazis, călcat în picioare de un limbaj alternativ, al reținerii, al egoismului. Ar fi o falsificare a adevărului intrinsec al iubirii conjugale. Ce trebuie să înțelegem este că, așa cum organele au niște scopuri precise – ochii sunt pentru vedere, aparatul digestiv pentru digestie – anumite acte ale corpului au un înțeles intrinsec ce nu poate fi viciat. Astfel că orice act sexual, indiferent de contextul său, indiferent de sentimente sau absența lor, spune prin însăși natura sa următoarele: 1. „Îți mulțumesc pentru că mi te dăruiești. Vreau și eu să mă dăruiesc ție definitiv.”; 2. „Vreau să devin una cu tine și să accept posibilitatea de a avea copii cu tine”. Măreția inefabilă, de neînțeles pentru cultura dominantă, a acestei semnificații este că pentru cei care folosesc contracepția, chiar dacă se iubesc și inimile lor au spus „Da” copiilor, acel act sexual singular spune de fapt „Nu”.

Tocmai de aceea Pius al XI-lea afirma că aici e vorba de un păcat și împotriva fidelității. Ce este în sine destinat uniunii și procreării este rupt de cea din urmă și de fapt nu reușește să atingă nici primul deziderat. În acel unic act sexual blocat de contracepție tu alegi să te dăruiești parțial, folosind pentru plăcere tot un dar parțial de sine. Un act este pervertit și înlocuit de ceva contrafăcut – oare așa ceva poate rămâne fără consecințe într-o familie și într-o societate? Dacă, conform statisticilor, un milion de români trăiesc în concubinaj și cel mai probabil folosind masiv contracepția, oare nu ne îndreptăm spre un dezastru la scară largă?

Întrebarea din final este însă: putem folosi aceste argumente ce pleacă de la legea naturală, așadar din rațiunea filosofică, pentru a face apologia vieții conjugale normale? E mai degrabă greu de crezut că un asemenea demers ar avea succes. Dacă în cultura populară legea naturală este asociată cu „ceea ce găsim la animale” (a se vedea argumentele prostești pentru homosexualitate plecând de la comportamentul deviant în anumite specii), în filosofia politică legea naturală a fost confiscată de gândirea liberală ce pleacă de la mutații radicale ale conceptului la Grotius, Hobbes, Locke sau Rousseau. De la „legea naturală” ca realitate cosmică obiectivă din gândirea lui Toma de Aquino s-a trecut astfel la „dreptul natural” al lui Grotius, întemeiat doar pe principii „evidente” rațiunii. Adică un construct minimal al rațiunii carteziene ce poate garanta doar libertatea individului, anumite drepturi înnăscute și inalienabile, fără niciun fel de obligație și fără o referință într-o ordine obiectivă. Iar pentru „Părinții liberalismului”, legea naturală este un concept total schimbat, referindu-se doar la o ipotetică „stare naturală” a omului, liber de orice autoritate, a cărui moralitate e dedusă strict din principii prime ale rațiunii, din propoziții clare, independente logic și ontologic.

Iar într-un sens mai larg, filosofia și apelul la bunul-simț pur și simplu nu funcționează într-o lume căzută. Însuși Toma de Aquino încercase într-un text din tinerețe să argumenteze împotriva poligamiei plecând de la rațiune și legea naturală, dar a fost forțat să admită că nu se poate, trecând rapid la argumente din teologia sacramentală. Exemplul lui Ioan Paul al II-lea este elocvent: în marile sale opere de teologie morală și a familiei – Teologia corpului, Veritatis Splendor și Evangelium Vitae, el pleacă mereu de la Scriptură. Argumentația sa, deși masiv filosofică, este întotdeauna în interiorul Revelației, al exegezei biblice.

De aceea, argumentul meu este că pentru orice dezbatere publică, în acest caz, cea legată de contracepție, trebuie să facem apel la Revelație, repovestind mereu, complet, până la capăt o narațiune creștină, în spiritul cristocentric al Conciliului Vatican II și al Magisteriului recent. Creștinismul, de fapt, nu are nicio miză în mitul rațiunii dezinteresate, spunea David Bentley Hart. Noi nu suntem interesați de stabilirea unor „punți”, prin intermediul filosofiei, cu lumea seculară, ci de dislocarea acesteia și supunerea ei domniei lui Hristos, iar dialogul nu are sens decât ca pretext pentru a-l converti, prin persuasiune, pe interlocutor. În final, cel mai puternic argument împotriva contracepției este că ea este simbolul unei culturi a morții care nici măcar nu permite ca anumite persoane să fie aduse în ființă pentru a se bucura pe veșnicie de iubirea Sfintei Treimi. Gloria lui Dumnezeu, scria Dante, „per l’universo penetra e risplende, in una parte più o meno altrove”, iar cardinalul Carlo Caffara comenta pe marginea acestui text că în actul conjugal fecund, gloria lui Dumnezeu strălucește în mod particular, iar „în acesta și prin acesta este deschis un spațiu în univers pentru un act creativ al lui Dumnezeu, un loc sfânt în care Dumnezeu își arată iubirea creativă”.

Iar o astfel de viziune trinitară nu poate fi posibilă fără rugăciune, sfințenie personală și jertfe oferite Domnului. Doar imitând chipul însângerat al lui Hristos, reflectat pe chipurile a nenumărați sfinți, vom putea pregăti victoria finală de la sfârșitul veacurilor, chiar dacă, ocazional, cuvintele și argumentele ne vor lipsi. Doar astfel, în interiorul acestei logici nebune, nebune de iubire, vom înțelege de ce Papa Paul al VI-lea încheia spusele către Fulton Sheen astfel: „Când îmi pun capul pe pernă, cu adevărat simt că port o coroană de spini. Cu toate acestea nu pot să-ți descriu ce bucurie inefabilă îmi aduce suferința pentru Biserică. 

  1. Este o înțelegere mai bogată decât un pur biologism – da, parte din argument stă în faptul că organele de reproducere au ca scop, evident, reproducerea. Un ochi e făcut pentru văz; chiar dacă din cauze obiective ar putea să nu funcționeze, el tot este în mod intrinsec orientat spre văz; dar dacă cineva își distruge văzul în mod deliberat, atunci putem vorbi de un lucru imoral. La fel, digestia este făcută pentru nutriție. Însă cineva își poate folosi sistemul digestiv pentru a nu se hrăni (bulimia) sau pentru a ingera alimente dăunătoare. În cazul nostru, analogia e legată de posibilitatea de a folosi aparatul genital într-un scop care nu îi este specific. Dar argumentul depășește planul biologic, intrând în semnificația personală și supranaturală a actului sexual.  

Lucrare prezentată la Simpozionul Humanae Vitae organizat de Asociația Medicilor Catolici București, 9 mai 2018.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here