Cum le explică cotidianul Süddeutsche Zeitung copiilor ce este democraţia

    Print Friendly, PDF & Email

    De câteva ori pe an, Süddeutsche Zeitung (SZ) se preocupă de o materie primă foarte preţioasă şi, în acelaşi timp, deosebit de volatilă: creierele micilor săi cititori. Copiii din Schwabing (cartier din München, cu o consistentă pătură „gauche-caviar”, n. tr.) trebuie să devină nişte cetăţeni care îşi formează o imagine asupra lumii exclusiv din paginile indispensabilului ziar. Este vorba deci, de sensibilele minţi ale copiilor, în care trebuie îndesată marea ştinţă despre bine şi rău, despre dreptate şi redistribuire.

    De această dată – cu ocazia alegerilor pentru Landtag şi Bundestag – este vorba despre democraţie. Iar democraţia, dragi copii, aici trebuie să mai simplificăm un pic, porneşte, conform SZ, chiar de la stat. Mai bine zis, de la statul care împarte bani în dreapta şi în stânga.

    În Germania, nimeni nu trebuie să trăiască în sărăcie. Cei care sunt mult timp bolnavi sau slăbiţi, astfel încât nu-şi pot câştiga existenţa, primesc bani de la stat, adică de la comunitatea cetăţenilor. Primesc deci bani, nu foarte mulţi, dar cât să ajungă pentru strictul necesar.

    Mă rog, comunitatea cetăţenilor se numeşte mai degrabă societate, nu stat, dar cine scrie atât de targetat trebuie să mai şi renunţe la unele detalii. Dar statul mai dă şi alţi bani:

    Pentru ca oamenii să se încumete să facă filme bune, politicienii germani au hotărât să le împrumute bani producătorilor de filme. Dacă filmul nu are succes, atunci aceştia nu trebuie să mai dea banii înapoi.

    Aşa să fie? Adică politicienii îşi rup de la gură ca să le dea fonduri producătorilor de filme? Nu să le împrumute ci, mai ales celor fără success, să le dea cadou? Aha, de aia se fac atâtea filme bune în Germania!

    Dragi copii, de fapt, lucrurile stau puţin altfel. Dar acum, sincer: şi părinţilor voştri, SZ le explică lumea cam tot la fel, poate doar cu un limbaj ceva mai elaborat. Dar faptele bune nu se opresc aici:

    Toţi locuitorii Germaniei vor curent electric […] însă centralele atomice sunt periculoase, iar cele pe bază de cărbune dăunează climei. De aceea, politicienii din Bundestag au hotărât ca toţi aceia care produc curent electric prietenos cu mediul să fie sprijiniţi cu bani.

    Deci cei care montează instalaţii eoliene sunt şi ei bolnavi şi slăbiţi, având nevoie de sprijin. Sau totuşi există ceva difernţe între o casieriţă care îşi creşte singură copilul şi un fermier cu panouri solare cocoţate sus pe şură?

    Întrebarea pe care ar putea-o pune copiii ceva mai isteţi, care au reuşit să răzbată până pe la pagina a treia a manualului de democraţie de la SZ, ar suna cam aşa: dacă statul dă oricum ce vor aproape toţi oamenii – ajutor pentru săraci, filme peste filme, curent supercurat, şi toate astea cu bani pe care politicienii probabil că-i tipăresc chiar în birourile lor  – atunci de ce se mai ceartă partidele între ele? Asta, dragi copii, se trage probabil de la faptul că nu toţi oamenii sunt deştepţi şi raţionali, adică nu toţi citesc SZ. Dar despre asta, puţin mai jos.

    Lumea, explică SZ mai departe, nu a fost întotdeauna atât de bună cum e acum:

    Pe vremuri, numai oamenii bogaţi puteau să-şi permită să-şi dea copiii la şcoală. Copiii din familiile sărace erau nevoiţi să muncească încă de foarte timpuriu. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple, consideră politicienii germani. Tocmai de aceea, la noi, şcoala nu costă nimic.

    De fapt, învăţământul costă destul, doar că fondurile necesare nu provin din taxe şcolare. Iar obligativitatea învăţământului şcolare are o vechime destul de mare. Pe teritoriul fostului ducat Palatinat-Zweibrücken, din 1592, în Saxonia-Gothe, din 1642, iar în Prusia, din 1717, de unde mai tragem şi concluzia colaterală că învăţământul generalizat nu reprezintă neapărat un indice al democraţiei. Dar prietenii copiilor de la SZ sunt specialişti în flash-back-uri istorice de anvergură, ca de exemplu Heribert Prantl (celebru redactor la SZ, n. tr.), care cataloghează Războiul Ţărănesc de la 1525 ca find o mişcare primordială democratică. În micul său excurs, Prantl sintetizează ceea ce consideră el a fi esenţa democraţiei – pe lângă statul binefăcător cu teşchereaua doldora de bani:

    Trebuie să credem că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, că nici unul nu este mai presus decât altul.

    Cam aşa scrie şi în Declaraţia de Independenţă a SUA, dar cu mica diferenţă, că acolo nu citim nimic despre obligativitatea de a crede în propriul drept la libertate ca într-un sacrament, şi asta tocmai pentru că este vorba acolo de un drept natural şi nu de un dar de la Stăpânire. Dar tocmai aici rezidă calitatea deosebită a cotidianului SZ: ideea că în centrul democraţiei se află un cetăţean liber este ţinută departe de cititorii săi, şi asta, încă de mici.

    Dar cum e cu democraţia în alte ţări? Păi, mai bine sau mai rău. Sub titlul „Democraţie limitată” citim:

    În toate ţările, participarea la vot este posibilă de la o vârstă în sus – în Germania, după îmlinirea a 18 ani. În Austria, pot vota şi cei de 16 ani, iar în Iran, chiar cei de 15 ani.

    Încrederea democraţiei iraniene în tineret merge chiar mai departe decât le povesteşte SZ copiilor: în atât de simpaticul stat, tinerii în vârstă de 15 pot fi deja cazaţi la închisoarea Evin sau, pentru acte homosexuale, să atârne de o macara. Iar fetele – şi aici, Iranul este deosebit de progresist –  sunt responsabile din punct de vedere penal începând cu vârsta de nouă ani.

    Dar în ţara pentru care noi, germanii, avem o responsabilitate deosebită, lucrurile stau mult mai strâmb. SZ dedică chiar un mic excurs serviciilor secrete străine, aşa, din motive de suspans. La Mossad, zice cam aşa:

    Serviciul de informaţii externe al Israelului este unul dintre cele mai controversate din lume. Se cunosc cazuri în care agenţii acestui serviciu au omorât sau răpit oameni, pentru că statul se considera ameninţat de aceştia.

    Ar fi fost mult mai interesant dacă autorii ar fi omagiat mai în detaliu victimele răpite de Mossad. De exemplu, participanţi la jocurile Olimpice de la München, în 1972, sau constructori de rachete din Fâşia Gaza. În 1960 au răpit chiar pe un fost comis-voiajor austriac, care trăia retras la Buenos Aires.

    Grozăvia Mossadului este şi mai bine ilustrată atunci când autorii ajung la serviciile secrete ruseşti:

    Pe vremuri, Rusia era cunoscută ca patria Comitetului pentru Siguranţa Statului (KGB). Acest serviciu nu mai există. În ţară spionează FSB, iar peste hotare, SVR.

    Vedeţi, dragi copii, crimele şi răpirile nu sut bune. Ajunge doar un pic de spionaj. Vreo aluzie la faptul că atât KGB-ul, cât şi precursorii săi au pe conştiinţă cam 50 de milioane de oameni nu vom găsi în suplimentul SZ, probabil pentru a nu-i brusca emoţional pe copii.

    Le-am putea imputa autorilor SZ că sunt cam lipsiţi de entuziasm când scriu despre o asemenea temă cum e democraţia. Dar numai până la pagina 24, fiindcă acolo vine vorba despre locul de pelerinaj mental al fiecărui al doilea jurnalist german, şi anume… Cuba!

    De când au învins, acolo guvernează fraţii Castro şi partidul lor comunist. Chiriile, apa, curentul electric şi alimentele de bază sunt foarte ieftine, asistenţa medicală şi şcoala, gratuite.

    Sigur, mai trebuie spus ceva:

    Dar cine critică guvernul poate ajunge la închisoare.

    Dar dragi copii, ia gândiţi-vă şi voi: cine se apucă să critice un guvern care asigură curent ieftin, care se întrerupe doar din când în când, care garantează asistenţă medicală, chiar şi fără seringi de unică folosinţă, care dă cartele de mâncare la băbuţele nevoiaşe, un asemenea om rău şi ingrat, care nu consideră că totul merge bine, parcă ar merita să stea puţin după gratii, nu-i aşa?

    Pe pagina 27 a suplimentului SZ pentru copii se află şi un anunţ al Stângii, text alb pe fond roşu: „Eu te iubesc”. Rar vezi un mesaj electoral de o simţire atât de adâncă.

     

    Articol de Alexander Wendt, apărut pe blogul colectiv Die Achse des Guten, 12.09.2013. Traducerea şi adaptarea, Alex M.

     

     

    The following two tabs change content below.

    Alex M.

    Născut pe 22 septembrie 1969 la Bucureşti romano-catolic Absolvent al Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti Jurnalist TV Căsătorit, fără copii

    2 gânduri despre “Cum le explică cotidianul Süddeutsche Zeitung copiilor ce este democraţia

    1. La noi copii sunt foarte deştepţi fiindcă sunt români. Ei ştiu de foarte mici că pe vremea comunismului se dădea locuinţă şi servici la toată lumea. Că aşa voia să facă şi tovarăşul Ion Iliescu dar nu l-au lăsat oamenii răi, mai ales cei care au făcut puşcărie din cauza lui că el era un om bun. Unii chiar sunt supăraţi pe el că l-a omorât pe tovarăşul lui cu care nu prea se înţelegea chiar dacă era invitat pe la el pe acasă cu diferite ocazii. Copiii din România mai ştiu că a fost sprijinit şi de alţi oameni buni, de unii pe faţă acceptând tot felul de posturi înalte, de alţii pe ascuns, acceptând alte posturi înalte în stat. Că s-a supărat pe cei care nu erau de acord cu el şi i-a înfrăţit cu minerii de golani ce erau. Asta în timp ce el a dat fabricile şi agricultura unor pretini să facă din ele ce ştiu ei mai bine ca să nu-i mai amintească de tovarăşul lui care a trădat adevăratele idealuri ale comunismului. Că nici acum nu e lăsat în pace de aceşti golani chiar dacă a cerut securităţii şi miliţiei să-i identifice cu ajutorul oamenilor de bine, oriunde în ţară şi să le aplice metodele specifice despre care o să înveţe şi ei ceva mai târziu. Atunci când o să le poată pune şi ei în aplicare, bineînţeles. Şi mai ştiu copiii din România pe Nicoleta Luciu, Oana Zăvoranu, Irinel Columbeanu, Noră pentru mama, Laura Andreşan, care sunt mult mai deştepte decât mama şi tata care nu apar la televizor decât aşa, întâmplâtor, la ştirile de la ora 5, acolo unde e dusă şi academia română şi cercetarea să ia exemplu de succes. Nu, nu e bine, Laura Andreşan nu a plagiat, ea e pe bune copii. Ştiu mult mai multe copiii acestei ţări da mi-e ruşine să spun… de serviciile secrete din alte ţări ştiu de la vecini, când se joacă cu Gigel…

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.