Mi-a atras atenţia, acum cîteva zile, un articol al editorialistei Liz Jones de la Daily Mail: Honour killings? What we’ve done to young Emma is just as shameful.

Dacă ar fi fost doar un manifest radical feminist, articolul nu m-ar fi interesat. L-am citit şi tradus pentru că expune, în contextul morţii oribile a unei fete din Turcia, mai succint şi mai clar ca multe alte surse, de regulă academice, cecitatea morală a unei mari părţi a Occidentului, răsturnarea înfricoşătoare a noţiunilor simple de bine şi rău. Cînd echivalezi îngroparea de vie a unei fiinţe umane inocente, care trebuie să fi murit în chinuri cumplite, cu destinul unei starlete de la Hollywood, mai e ceva de spus despre compasul moral al Occidentului?

Nu m-aş fi obosit, fie şi pentru că Liz Jones e lipsită de inteligenţă elementară, nu numai de cea morală. Într-un paragraf, spre sfîrşit, femeia scrie: „Crimele astea [violenţă domestică, violul, etc.] nu sunt perpetrate în numele unei religii, ci doar ca parte a cultului adorării femeilor care sunt abia adolescente…”

Titlul articolului mi-a atras atenţia pentru că declară, negru pe alb, că o „omucidere de onoare” a unei fete din Turcia, îngropată de vie, este prin analogie la fel de „shameful”, adică „ruşinoasă”, ca adorarea tinereţii Emmei Watson în Hollywood, prin supra-plată, şi, ca rezultat, cu exploatarea adolescentelor de pretutindeni. Timidul „shameful” („ruşinos”) pare să fi înlocuit, în vocabularul englez, cuvintele tari „evil”, „abhorrent”, „horrid”, „odious”.

Omucideri de onoare? Ce i-am făcut noi Emmei Watson este la fel de ruşinos

Liz Jones

emma-watsonDouă adolescente foarte diferite au captivat atenţia lumii întregi săptămîna trecută. Prima a fost Emma Watson, vedetă de nouăsprezece ani a seriei de filme „Harry Potter”. Tînăra a fost cotată ca cea mai bine plătită actriţă din Hollywood în 2009, una din cele două femei care au ajuns pe lista celor mai bine plătiţi 20 ai industriei.
A doua a fost Medine Memi, al cărei nume nume dat la naştere înseamnă „civilizaţie”. Trupul ei neînsufleţit a fost descoperit legat de un scaun, într-o groapă din grădina casei sale dintr-un sat aflat în sud-estul Turciei. Medine fusese îngropată de vie ca pedeapsă pentru că vorbea cu băieţi la telefon. Se ştie că fata a fost îngropată de vie din cauza pămîntului descoperit în stomacul şi plaminii ei. Tatăl şi bunicul ei au fost arestaţi. E vreo coincidenţă în faptul că Emma Watson e cea mai bine plătită actriţă din lume şi, în acelaşi timp, groaznic de tînără?

Evident, cele două tinere provin din lumi complet diferite. Medine a trăit într-o ţară dominată de o gîndire înapoiată, medievală, de o patriarhie feudală chiar dacă Turcia încearcă să ia măsuri de a opri violenţa împotriva femeilor ca să între în Uniunea Europeană. În 1998 Curtea Supremă a Turciei a revocat o lege care criminaliza adulterul. În 2004 aceeaşi Curte a introdus sentinţe de închisoare pe viaţă obligatorii pentru cei care înfăptuiesc aşa-zisele „honor killings” (omucideri de onoare).

Cu toate astea, Turcia continuă să eşueze în a-şi proteja femeile şi copiii. Patru femei din zece sunt bătute de soţi. Jumătate din omucideri sunt „de onoare”. Au înflorit „sinuciderile de onoare”, în încercarea de a evita pedepsele penale grele. Batman, un oraş din sud-estul Turciei, a fost poreclit „Suicide City”: trei sferturi din totalul sinucigaşilor sunt femei. Oriunde altundeva în lume bărbaţii se sinucid de trei ori mai mult ca femeile. Femeilor care sunt împinse să se sinucidă li dă să aleagă între funie, pistol, sau otravă de şobolani. Sunt apoi încuiate într-o cameră pînă cînd termină fapta.

Şi totuşi, preşedintele Obama n-a menţionat nimic din lista asta tragică a drepturilor femeii cînd a vizitat Istanbulul anul trecut şi a încurajat Uniunea Europeană să primească Turcia cu braţele deschise. În schimb, Obama s-a concentrat pe problema mult mai puţin controversată a încălzirii globale.

Dar hai să ne uităm la Emma Watson puţin. E oare o coincidenţă că e cea mai bine plătită actriţă din lume, şi în acelaşi timp incredibil de tînără şi cunoscută doar pentru rolul de şcolăriţă inocentă [din „Harry Potter”]? Ne-am fi aşteptat ca Meryl Streep să între pe lista asta, pe undeva. Sau Helen Mirren, sau Kathryn Bigelow. Din păcate, nu. Cea mai bogată (şi ezit să folosesc cuvîntul „puternică”) actriţă în Hollywood e, necesar, şi cea mai „lipsită de putere”: un copil.

Bărbaţii cei mai puternici din Hollywood sunt toţi, inevitabil, bătrîni şi fără strălucire, cu semne de bătrîneţe feminine: James Cameron, Steven Spielberg, şi tot restul. Ca Islamul, Hollywoodul e o afacere de clan înapoiată, opresivă, o societate patriarhală al cărei scop e să le ţină pe femei la locul lor.

Nu vreau să triviliazez ce s-a întîmplat cu Medine. Uciderea ei a fost oribilă şi ucigaşii trebuie să-şi primească pedeapsa. Dar toate culturile din lume celebrează feminitatea tînără şi pură. Fetele din Afghanistan stau acasă [în loc de a se duce la şcoală] pentru că le e frică de atacurile cu vitriol. În Italia, unde, pînă în 1981, „onoarea” era o circumstanţă atenuantă în caz de omucidere, o tînără din Maroc a fost ucisă de tatăl său toamna trecută pentru că purta jeans.

În Iran, omuciderele de onoare sunt legale. În Pakistan, o fată de 17 de ani, care ar fi rămas însărcinată cu un bărbat cu care nu era căsătorita, a fost forţată să nască după care copilul a fost aruncat într-un canal, trupul ei a fost sfîrtecat de cîini şi, în final, a fost împuşcată în cap.

buried_aliveŞi totuşi, putem noi, în Vest, să credem că suntem moral superiori „omuciderilor de onoare”? Cred că dimpotrivă, numărul de femei vătămate psihologic şi fizic de obsesia Vestului cu tinereţea extremă excede de departe numărul de femei ucise pentru adulter şi chiar pentru „vina” de a fi victimă a unui viol în ţările islamice.

Toate societăţile au ceva de care să se ruşineze. Noi în Vest avem neveste bătute, violenţă domestică, copii abuzaţi, violuri. Crimele astea nu sunt perpetrate în numele unei religii, ci doar ca parte a cultului adorării femeilor care sunt abia adolescente. În toată lumea există violenţă împotriva femeilor. În Marea Britanie, 45% au suferit de abuz domestic. În Germania procentul e de 37%.

Să nu lăsăm ca [problema asta] să fie transformată într-un război împotriva Islamului. Să o schimbăm într-un război al sexelor şi să încercam s-o rezolvăm prin educaţie şi emancipare, nu „stereotipuri.”
 icon-anchor 

Aici se sfîrşeşte articolul femeii Liz Jones care luptă pentru „drepturile femeii”…

Cînd numeşti îngroparea de vie a unei fete inocente cu eufemismul „ruşinoasă”, nu cu vocabulele tari „evil”, „horrible”, „abhorrent”, te descalifici de la sine ca agent moral şi scriitor în lumea asta.

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOlanda ca ţară islamică
Articolul următorNunta Mută (Silent Wedding) – regia, Horaţiu Mălăele
Cristina Rotaru
Ca fostă profesoară de română şi engleză în ţară nevoită să emigreze în SUA de regimul comunist, continui să iubesc limba şi cultura română cu o pasiune care-i deranjează pe leneşii în gîndire care intră pe situl nostru neavizat, sau crezînd că "orice merge". M-am alăturat "patrupezilor " nu numai pentru că le împărtăşesc filozofia politică, ci şi pentru că am recunoscut talentul lor eseistic în română, ca şi al celor care scriu aici regulat, cu miez, pătrundere, şi într-o bună limbă românească, chiar dacă uneori nu le împărtăşesc părerile.

109 COMENTARII

  1. panseluța, să vă mărturisesc ceva, acum aproape 6 ani cînd am debarcat aici, doamna și stăpîna mea m-a șocat cu afirmația frustă: „țara asta-i pe ducă (ca vechile imperii etc,)”. La început am rîs, mai apoi am căzut pe gînduri. Mai ales că slujba în învățămînt m-a obligat să aflu, învăț și aplic Political Correctness, Affirmative Action și alte cîteva Orwellisme. M-am adaptat cumva dar, sincer, nu mă simt bine în oceanul de fățărnicie în care mă scald fără a ști să înot. Noroc că mă ocup cu matematica și am învățat să mă fac că nu pricep prea bine, subliniind apoi importanța excepțională a diversității culturale, apoi cu două politețuri închid discuția 🙂

    Plecăciune!

  2. E de necrezut. O imbecila sinistra. Iar comparatia e cel putin absurda, cum poti sa compari o crima oribila cu faptul ca o pitipoanca e bine platita?

  3. Ia să camuflăm conflictul civilizaţiilor în război al sexelor…
    Şi să dăm vina pe bărbat, pe cine altcineva?

    Visul feminist se împlineşte: mentalitatea falocentrică pe care o incriminează a fost castrată.

    Ne îndreptăm spre noul matriarhat.

  4. Reversul virilizării femeii este efeminarea bărbatului.

    Să nu ne mirăm, aşadar, de creşterea ratei homosexualităţii.

    Femeia puternică, dominantă îl împinge pe bărbat, cu atributele masculinităţii uzurpate, în braţele bărbatului.

    Egalitatea socială între bărbat şi femeie înseamnă pentru el – castrare, pentru ea – masculinizare.

  5. Feminista asta e adepta curentului lecherous man (barbatul libidinos) la mare moda in USA. Astea se fac meetinguri unde practica un fel de terapie in grup injurand barbatii
    lasati-o sa doarma-n pace

  6. apropo de virilizarea femeii și de efeminarea bărbatului 🙂
    ascultați-o pe Gianna Jessen câtă bărbăție are și mai ales ascultați îndemnul ei extraordinar către bărbați și femei de la minutul 12:10. eu am rămas profund mișcat de acest OM frumos, adorabil!

    Public speech by Gianna Jessen, abortion survivor | Gianna Jessen, supravieţuitoare a avortului from provita on Vimeo.

    Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.

    Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.

    Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.

    Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”

    Mai multe la http://www.giannajessen.com

    Sursă: Grupul de discutii Provita: provita@yahoogroups.com

    Gianna Jessen (SUA), supravieţuitoare a unui avort nereuşit, vorbeşte la Queen’s Hall, Parliament House, statul australian Victoria, în timpul dezbaterilor privind legalizarea avortului, în 2008.

  7. panseluto, de trei ori am vrut sa las un comentariu si nu am putut.
    e greu cu asa ‘telectuala.

    barbatii efeminizati ai hollywoodului care sunt moral mai vinovati decat islamistii care arunca in conturile tinerelor sperante cu caramizi de bani in loc de pietre?
    sau nu le lasa sfasiate de caini apoi impuscate in cap?
    sunt cu mult mai vinovati decat monstrii aia?
    ramai blocat pur si simplu citind…

  8. știam de cazul fetiței din Turcia. articolul cretinei de jurnaliste îmi era însă necunoscut. și ar fi fost bine să rămână lucrurile așa. se pare că relativismul moral (sau lipsa oricărei moralități) e un drum fără întoarcere. la fel ca și imbecilitatea în stare pură…

  9. Cumplit !
    Titlul este foarte bun.
    Nu stiu cata violenta domestica era inainte,adica sa zicem acum 50 de ani,dar stiu cata este acum.
    Pe undeva este o degenerare.Cred ca omul modern nu mai rezista la stres.Prea multa responsabilitate, prea multa competitie,nesiguranta …
    Inca nu inteleg si incerc sa-mi explic

  10. imbecila aia trebuia dată afară…
    nu comentariile trebuiau cenzurate

    descalifică ziarul cu astfel de enormităţi

    da’ poate că şi şeful/şefa ei gîndeşte ca ea

  11. da, si eu am citit din comentarii.

    unul dintre ele:

    Gosh, Liz, you’re so right. Medine Memi’s last thoughts were probably along the lines of – „It could be worse. I could be a young film star worth £20 million”.

    Liz, cata dreptate ai. ultimele ganduri ale medinei memi au fost probabil: „bine ca nu a fost mai rau, puteam sfarsi cu 20 milioane de lire sterline in cont!”

    ‘telectualii traiesc in lumea lor. nasoleala e ca vor sa o impuna lumii.
    iar media asta de tot rahatu’ (scuzati) ne baga pe gat asemenea ganduri sofisticate, incepand cu raiul socialist, trecand prin incalzirea globala si sfarsind cu vinovatia occidentului pentru toate relele pamantului.

  12. să transformăm problema în război al sexelor şi să-l scoatem pe cretin ţap ispăşitor
    asta vor, asta o să aibă – un cretin alb cu părul roşu

    😆

  13. dacă tot v-am prezentat-o la #7 pe Gianna, adaug și acest fragment, legat de Obama

    Obama attacks abortion survivor Gianna Jessen in ad

  14. Baieti, daca nu intelegeti articolul lui Liz Joines, luati niste lextii de engleza. Nu sugereaza nici un moment ca soarta lui Medine Memi n-ar fi teribila (again: daca nu pricepeti ironia din”her first name means civilisation”, puneti mana pe dictionar). Spune doar ca discriminarea are multe fete teribile – la fel de teribile ca rochia Emei Watson din imaginea ce ilustreaza articolul (daca nu intelegi ACEASTA observatie, intrebati-va nevestele).

    Cat despre Gianna Jensen, sigur, ar fi fost mult mai bine sa se nasca in Romania lui Ceausescu, intr-un spital de provincie, copil al unei femei supuse verificarilor ginecologice obligatorii, care nu are acces la prezervative si pentru care avortul inseamna puscarie. Gianna Jensen trebuia apoi sa fie abandonata intr-un orfelinat ceausist, violata de personalul orfenilatului la 12 ani si infectata la un moment dat la HIV printr-o seringa nesterilizata. Toate acestea, in numele dreptului la viata.

  15. Andrei Pleșu:

    Dincolo de toate aceste piruete, se întrevede, de fapt, o anumită filozofie: umanitatea pendulează între balamuc şi azil. Trebuie să mergem în vîrful picioarelor, să ne purtăm cu aproapele nostru aşa cum te porţi cu o vietate debilă, inaptă să suporte sinceritatea, observaţia critică, adevărul. Căci nu ni se cere, pur şi simplu, să fim bine crescuţi, să ne controlăm impulsivităţile, excesul de autoritate, comportamentul necivilizat. Asta ar fi perfect legitim. Ni se cere să ştergem diferenţa dintre da şi nu, dintre acceptare şi refuz, dintre autenticitate şi ipocrizie. Pedagogia e barbară. O vom înlocui cu psihiatria. Omul e, prin definiţie, bolnav. Îl vom trece pe respiraţie artificială, la secţia de reanimare. Vom construi un univers aseptic, protector, fără provocări, eşecuri şi constrîngeri. Ne vom surîde pios unii altora, vom face din paloare singurul criteriu al vitalităţii şi vom evacua orice formă de discernămînt, ca nu cumva să stîrnim suspine şi melancolii. Nu vom mai fi nici prea trişti, nici prea veseli. Vom fi „corecţi“. Şi nu vom întreprinde nimic, fără să aşteptăm indicaţii clare de la centru.

    http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=313&cmd=articol&id=12444

  16. despina la # 17:

    Ai asa de mare drepate… Toate fixatiile Occidentului post-modern se intretaie in articolul lui Liz Jones: razboiul sexelor, oprimarea femeii in Occident cel putin la fel de ingrozitoare ca in Islam (subtextul e ca in Occident e si mai rau, cum au instruit-o Naomi Wolf si Susan Falludi si Wendy Doniger in ultimii ani), exploatarea capitalista a talentului, mai ales a celui feminin tinar, spre imbogatirea falocratiei Hollywoodiene.

    Un singur lucru a uitat Liz Jones sa mentioneze in toata schema asta interpretativa: Incalzirea globala!

  17. panseluța. cum să nu apară încălzirea globală? Ia recitește paragraful al treilea! (drept e că e o problemă „mult mai puțin controversată 🙂 )

    „Şi totuşi, preşedintele Obama n-a menţionat nimic din lista asta tragică a drepturilor femeii cînd a vizitat Istanbulul anul trecut şi a încurajat Uniunea Europeană să primească Turcia cu braţele deschise. În schimb, Obama s-a concentrat pe problema mult mai puţin controversată a încălzirii globale”

  18. dan selaru la # 2:

    Analogiile aberante sunt moneda curenta aici, in discursul academic si politic. Fac parte dintr-o incercare intelectuala masiva, sistematica, la virful elitelor leftiste, de a „inversa” ratiunea, de a rasturna valori milenare, de a tulbura apele cognitive si de experienta cotidiana a iudeo-crestinilor. Toate ideile au o conversa, toate pot fi rasturnate in negativul lor, dupa cum dicteaza momentul politic.

    Ideea de baza e: Tu esti prost si needucat, daca te bazezi pe observatiile tale si ale experientei. Accepta ce spunem noi, inteleptii, mandarinii educati la Harvard: Stalin si Mao au fost salvatori ai popoarelor, Hitler a fost un neinteles, Pol Pot a fost impins la genocid de CIA, sau genocidul n-a existat, conform lui Chomsky.

  19. Nu inteleg, Emmy. Te rog explica pe text: originalul sau traducerea, la alegere. Ajuta-ma sa inteleg bine, pentru ca pe viitor sa gindesc corect si nediscriminatoriu.

    Cat despre Gianna Jensen, esti plina de ura. Nu-i asa, ce drept la viata are aceasta muiere proasta? Daca ar fi fost o feminista pro-avort ca tine i-ai mai fi urat cu entuziasm orfelinat, viol si SIDA? Esti abjecta.

  20. emil la # 26:

    Interesant ca „Emmy” nu mi se adreseaza mie direct, ca femeie si autoare a articolului, ci va tine tot pe voi, „baietzii”/”masculii” generici, de vina pentru incomprehensiunea mea lingvistica/cognitiva a productiei mizere semnata „Liz Jones”.

  21. Emmy la # 20:

    De ce nu mi te adresezi mie direct?
    Arata-mi unde-am gresit in traducerea articolului, si-ti cumpar un loc la engleza, la Universitatea Hasdeu. Sa n-am parte.

  22. Emmy

    1. Dacă barbaria pe care a îndurat-o turcoaica – pe numele ei „civilizaţie”, da, am înţeles ironia – e similară „barbariei” de care se bucură Emma Watson, care ar fi acceptabilă numai de la 50 de ani în sus, să ne spui cum ar trebui să arate civilizaţia.

    2. În chestiunea avortului însă sunt de acord cu tine.

    Femeia nu poate fi obligată să facă ceea ce nu vrea. Legea n-ar trebui să intervină în intimitatea ei (şi a individului în general).
    E tocmai ce se întîmplă cu femeia arabă.

    E vorba de libertate şi individ, adică chestiuni capitale pentru cineva de dreapta, nu?

  23. Emmy>

    Baieti, daca nu intelegeti articolul lui Liz Joines, luati niste lextii de engleza. Nu sugereaza nici un moment ca soarta lui Medine Memi n-ar fi teribila (again: daca nu pricepeti ironia din”her first name means civilisation”, puneti mana pe dictionar). Spune doar ca discriminarea are multe fete teribile – la fel de teribile ca rochia Emei Watson din imaginea ce ilustreaza articolul (daca nu intelegi ACEASTA observatie, intrebati-va nevestele).

    Fii fara grija, am inteles perfect mesajul pe care il transmite articolul aberant al acestei feministe duse cu capul: rochia Emmei Watson este pe acelasi nivel cu pietrele care te omoara in lumea islamica; ambele discrimineaza, ambele sunt „fete teribile” ale discriminarii. Scuza-ma, dar a sustine o astfel de aberatie este nu numai dement, ci dreptul diabolic.

    Sa zicem, totusi, ca asa este si ca femeia este la fel de discriminata in ambele situatii. Atunci va intreb, comisarelor, daca ati avea de ales intre a) a fi ingropate pana in gat + lapidate de familia iubitoare si b) „discriminarea occidentala”, ce ati alege?

    Hai, vreau sa vad ‘telectuala care spune ca prefera pietrele in figura. Come on, make my day.

    Cat despre Gianna Jensen, sigur, ar fi fost mult mai bine sa se nasca in Romania lui Ceausescu, intr-un spital de provincie, copil al unei femei supuse verificarilor ginecologice obligatorii, care nu are acces la prezervative si pentru care avortul inseamna puscarie. Gianna Jensen trebuia apoi sa fie abandonata intr-un orfelinat ceausist, violata de personalul orfenilatului la 12 ani si infectata la un moment dat la HIV printr-o seringa nesterilizata. Toate acestea, in numele dreptului la viata.

    Ce logica halucinanta… Nu s-a nascut in Romania lui Ceausescu, asa ca poate ar fi bine sa gandesti un pic – daca nu iti cer prea mult – inainte de a asterne asemenea aberatii. Inteleg ca te deranjeaza ca nu a murit si asta pe vreo masa in vreun spital, doar uita-te la ea, nenorocitul avorton a supravietuit si isi da cu parerea… ba chiar indrazneste sa spuna ca nu e frumos sa omori copii numai pentru ca parintii nu sunt in stare sa isi tina departe organele genitale.

    Auzi tupeu, sa renunti la cel mai placut sport doar pentru a nu ramane gravida. Cum ramane cu libertatea de a face sex oricand, oricum si oricat? Hua, fascistilor, lasati-ne sa ne-o tragem si nu ne mai criticati atunci cand ne ucidem copiii! 😉

    Feminismul romanesc, la fel de idiot precum celelalte odrasle New Left, crede ca tragedia politicilor nataliste a epocii ceausescu a fost interzicerea avorturilor. Atata le duce capul pe sinistre – femeia trebuie sa fie libera sa ucida viata din ea. In trupul femeii se dezvolta o alta fiinta care nu se poata apara? Nici o problema, tovarasi si pretini, stabilim prin lege ca pana la luna X nici nu exista ca om, apoi facem o operatie si scapam de ea. Ta-daaa! Problema rezolvata. Modern, eficient, uman.

    Nu conteaza ca fiinta ucisa este cea mai putin capabila a se apara, singura care nu poate vorbi, nu poate plange, nu se poate nici macar arata mai inainte de vreme pentru a demonstra sinistrilor din jur ca exista, traieste si vrea sa traiasca. Ce-mi plac mie progresistii…

    To’ar’sa Emma, acum ca am ajuns la sfarsit, am o mica intrebare pentru domnia ta: ce parere ai despre pedeapsa cu moartea? Nu e elocvent, dar sunt curios daca un promotor al uciderii pruncilor poate indrazni sa declare ca un criminal nu merita sa ride the lightning pentru ca ar fi „inuman”.

    Gabhryel

    Femeia nu poate fi obligată să facă ceea ce nu vrea. Legea n-ar trebui să intervină în intimitatea ei (şi a individului în general).
    […]
    E vorba de libertate şi individ, adică chestiuni capitale pentru cineva de dreapta, nu?

    Reciteste ce i-am scris Emmei de mai sus, minus tonul care este adresat numai ei. In cazul avortului, femeia ucide ceva ce nu este al ei, iar the „right” thing to do este sa aperi viata pentru ca nu exista libertatea (sau dreptul) de a-ti ucide copilul. Daca vreti sa revenim la ea, aflati ca ne-am intors cu 1500 de ani in trecut, pe vremea cand Sfintii Parinti incercau sa elimine obiceiul grecesc al uciderii pruncilor prin abandonare*.

    Nu degeaba spun ca dreapta nu se reduce la individ. Numai „aripa dreapta a social-democratiei” (Allan Bloom), libertarianismul, crede ca intreaga umanitate se reduce la nevoile de moment ale conceptului ideologic de individ. Politica serioasa cauta calea de mijloc intre sine si comunitate si nu ramane indiferenta la bine si rau.

  24. Imperialistu’

    Da, ştiu că Biserica interzice avortul, pentru că e un păcat.

    Dar suntem un stat laic iar legea o fac oamenii, prin majoritatea care decide.

    Eu nu spun că e bine, ci că fac parte dintre aceia care las femeia să-şi asume acest păcat, dacă vrea.

  25. Baieti, daca nu intelegeti articolul lui Liz Joines, luati niste lextii de engleza.

    exemplul tipic de ‘telectuala. ar trebui probabil sa ii trimita si pe toti cititorii ziarului daily mail din regatul unit la scoala.
    sa mai invete engleza.

  26. Imperialistu’

    Şi sarcina care a urmat unui viol ar trebui păstrată?
    Ce zice Biserica în acest caz?

    Nu ştiu… În orice caz eu n-aş interzice avortul.

    Poate Biserica ar trebui să fie mai implicată…

    Poate ar trebui să folosească şi alte instrumente decît predica în bisericile din ce în ce mai goale ca să-şi transmită mesajul privind avortul…

    Coerciţia ar trebui să vină dinăuntru, nu de la stat.

  27. Nici o biserica crestina nu poate ramane indiferenta in fata avortului, ceea ce nu inseamna ca foloseste statul pentru a-si avansa ideile. In orice caz, nu vad care e problema cu predicile si nici de ce singurul vinovat pentru bisericile din ce in ce mai goale este institutia. De parca din cauza BOR nu mergem noi la slujba, hai sa fim seriosi. 🙂

  28. Imperialistu’

    Corect. N-am spus că instituţia e singurul vinovat. Şi omul s-a alienat de sacru.

    Da’ dacă nu mergem noi la biserică, de ce nu vine ea la noi?

    De ce nu face misionarism pe net, de pildă, dacă tinerii, şi nu doar ei, s-au mutat în virtual?

    E şi mai puţin periculos ca altădată… 🙂

    Vreau să zic: răspîndirea cuvîntului Domnului nu poate să nu ţină seama de noua faţă a lumii, în comunicarea este aproape instantanee.

    Se poate spune că avortul este un păcat nu doar din amvon, ci şi dintr-un banner, chiar virtual.

  29. Însă în loc să fie acolo unde este şi omul, instituţia Bisericii face tot ziduri…

    De pildă, faraonica Catedrală a Mîntuirii Neamului!

    Pentru ce? Să facă paradă de sutele de mii de credincioşi care se vor călca în picioare cînd vor lua apă sfinţită?

    Mi se pare mai degrabă că slujitorii Domnului au ajuns înţelepţi ca porumbeii şi nevinovaţi ca şerpii.

  30. gabhry_el,

    eu unul nu prea inteleg ce te nemultumeste. virtualul e plin de site-uri crestine. iar asta cu: ”daca noi nu merge, sa vina ea (Biserica) la noi”, este cel putin indolenta. lasa ca vin Martorii pe la usa. asta se numeste prozelistism. Biserica lui Hristos face doar misionarism. te mai referi intr-un loc si la o ”coerciție interioară”. pe bune daca mai inteleg. ba se baga prea mult Biserica in vietile noastre, ba venim sa-i cerem o mai mare coercitie. mind blowing

    cat despre nesfârșitul clișeu cu acea Catedrala a Neamului, mi-a ajuns. nu prelua și tu toate mojiciile. când nu avem un scandal cu vreun popă, ne amintim de proiectul acesta. e cât se poate de firesc să ai o Catedrală măreață, care să te reprezinte peste secole ca neam. toate popoarele care se respectă, își respectă institutiile fundamentale. altfel, ne vom trezi că generațiile viitoare vor purta exact aceeași acuză a generației actuale: ”poporul ăsta n-a fost în stare să construiască mai nimic semeț peste veacuri, iar când a ieșit ceva a fost de mâna străinilor”
    la noi trebuie parlamentări interminabile ca să ridici o Catedrală, că nu-l mai încape pielea pe câte-un Cernea. sau nu sunt bani suficienti. dar când sunt? când vor fi, mai ales pentru un locaș de cult?

    ai dreptate că omul trebuie lăsat să aleagă. dacă vrea să cadă în păcat, să cadă. nici măcar Dumnezeu nu se bagă, dacă așa decide pentru sine. dar când vrea să ia viața altuia, nu-l mai privește doar pe el. statul laic deține coerciția, Biserica iartă uciderea de prunci, dacă există regretul sincer.
    nu înțelege greșit. Biserica nu vrea condamnarea mamei, ci protecția pruncului fără avocat. faptul că nu-l vezi în fața ochilor, că e miniatural încă, nu însemnă că nu e viu. unii plâng la imaginea cățelușilor de câteva zile aruncați, dar cer pentru femei dreptul uciderii de prunci, dacă așa vrea mușchiu ei. după mine, este o încă o treaptă a civilizației, stoparea acestei crime în masă a unor copii încă nevăzuți, nemângâiați.

    fie ești responsabil pe trupul tău și ai grijă, fie aduci o viață și o dai spre adopție, sunt atâția care nu pot avea copii.
    în niciun caz să (te) polenizezi pe unde apuci și apoi să ucizi nonșalant, că așa a vrut mușchiul tău de ”țață” și de ”țaț”. bărbatul nu e cu nimic mai prejos în vina asta, mai ales dacă își dă consimțământul pentru avort.

  31. vlad

    n-aş dori să mă înţelegi nici tu greşit

    eu NU pledez pentru avort
    şi eu spun că ar trebui să fim mai responsabili cu noi înşine: cu trupul, dar mai ales cu sufletul nostru
    de aceea zic că ar trebui să i se amintească omului asta nu doar la biserici

    care biserici se vor cam goli, după ce vor trece generaţiile care acum se calcă în picioare să atingă moaşte sfinte în care noile generaţii nu mai cred

    cît despre Catedrala Mîntuirii Neamului…
    în primul rînd, mi se pare ineptă denumirea
    mîntuirea e personală, cu colectivă
    apoi, zadarnică va fi zidirea dacă în suflete nu se va zidi nimic înafară de curiozitatea de a vedea o construcţie megalomană

    poate că vom avea mai mulţi vizitatori japonezi, dar nu mai mulţi credincioşi

  32. gabhry_el

    corect, zidirea exterioara va fi zadarnica, fara un corespondent interior. dar asta nu trebuie sa ne opreasca de la a da mărturie și în exterior. altfel ar trebui sa rămânem toți in meditații ascetice.

    te corectez puțin: mântuirea va fi atât personală, cât și colectivă. în sensul că vom da seama nu doar pentru noi, ci și pentru cei de lângă noi (nu am fost creați pentru izolare, iar iubirea de aproapele nostru este cea mai intimă, tainică și trainică legătură posibilă – de asta a fost lăsată drept poruncă -, deci nu avem cum să fim judecați doar izolat, ca entități vidate), vom da seama pentru cei de lângă noi, pe care puteam să-i jutăm și nu am făcut-o, sau pe care i-am smintit cu vorbele și faptele noastre. după cuvântul: rău va fi de cel ce va păcătui, dar va fi vai de cel prin care va intra păcatul.

    ”Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!” (Luca 17:1)

    apropo de asta, mi-ai amintit de o conferință minunată despre Riscurile dragostei. poate o cunoști deja :). cam de la minutul 16:40 se poate auzi (cu o frumoasă trimitere la Anna Ahmatova) unul dintre riscurile dragostei, în legătură cu ce spuneam mai sus

    mi-ai mai amintit și de părintele Stăniloae, în legătură cu ideea de neam. las un fragment:

    „pe lume sunt trei mari realităţi: insul, neamul şi umanitatea. Dar una fără alta nu pot exista. Insul există prin neam şi umanitatea se manifestă tot prin neam. Insul, afirmându-se pe sine, trebuie să afirme în acelaşi timp umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna determinată etnic.
    Neamul este matca ontologică în care îşi găseşte aşezământ şi rânduială concretă existenţa umanităţii. Şi prin matca aceasta şi în ea existăm noi ca inşi determinaţi.
    Ea are o adâncime, o originalitate, proprie realităţilor permanente. Rădăcinile insului sunt în sufletul neamului, iar rădăcinile neamului sunt în ordinea metafizică a existenţei.
    Deci, una din marile griji ale acestor timpuri, care cearcă trăinicia tuturor realităţilor ce există, pentru a risipi ce-i fără vlagă lăuntrică şi a confirma ceea ce ţine tenace în existenţă, să ne fie aceea de-a ne menţine ca neam în identitatea proprie”., Dumitru Stăniloae, Să rămânem identici cu noi înşine, în Telegraful român, XCIII, nr. 1, 1945. Textul se regăseşte în volumul Dumitru Stăniloae, Naţiune şi Creştinism, Editura Elion, Bucureşti, 2003, pag. 181, 182

  33. gabhry_el, (4,09 a.m.)

    matriarhatul este un concept difuz. O scuza la cantitatea de crime de onoare in care prevaleaza numarul de victime feminine. Nu ne indreptam spre niciun matriarhat, ci spre iesirea din tunelul segregarii profesionale. Femeia isi castiga noi teritorii alocate prin traditie masculilor si este remunerata ca barbatul. Spargerea tabuurilor – a nu se atinge, este destinat exclusiv masculului – sau smulgerea de sub ocupatia acestuia a ceea ce s-a considerat a fi traditional masculin, nu inseamna revenirea la matriarhat.

  34. Imperialistu’ la # 33:

    „Politica serioasa cauta calea de mijloc intre sine si comunitate si nu ramane indiferenta la bine si rau.”

    Ce i-ai raspunde lui Hayek, in fragmentele astea din „Why I Am Not a Conservative”:

    http://www.fahayek.org/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=46

    „When I say that the conservative lacks principles, I do not mean to suggest that he lacks moral conviction. The typical conservative is indeed usually a man of very strong moral convictions. What I mean is that he has no political principles which enable him to work with people whose moral values differ from his own for a political order in which both can obey their convictions. It is the recognition of such principles that permits the coexistence of different sets of values that makes it possible to build a peaceful society with a minimum of force. The acceptance of such principles means that we agree to tolerate much that we dislike. There are many values of the conservative which appeal to me more than those of the socialists; yet for a liberal the importance he personally attaches to specific goals is no sufficient justification for forcing others to serve them.”

    „It is for this reason that to the liberal neither moral nor religious ideals are proper objects of coercion, while both conservatives and socialists recognize no such limits. I sometimes feel that the most conspicuous attribute of liberalism that distinguishes it as much from conservatism as from socialism is the view that moral beliefs concerning matters of conduct which do not directly interfere with the protected sphere of other persons do not justify coercion. This may also explain why it seems to be so much easier for the repentant socialist to find a new spiritual home in the conservative fold than in the liberal.”

    Nu e o provocare malevolenta din parte-mi. Dimpotriva, incerc sa-mi clarific pozitia cu ajutorul tau.
    Ce inseamna „coersion” intr-o societate? Care-i sunt limitele? Care sunt–sau trebuie sa fie–valorile pe care se bazeaza? Se modifica ele in timp, sau sunt imutabile?

  35. emil & patrupezi:

    Multzam pentru o discutie tare buna si intzeleapta.

    Muierea voastra ne-exploatata,

    P.

  36. vlad

    omul nu-şi poate ascunde păcatele după virtuţile neamului sau ale umanităţii
    căprăriile de-aici nu corespund ierarhiilor de dincolo
    dincolo avem o dihotomie clară nu după neam sau etnie (şi nici după credinţă sau confesiune)

    e frumos şi adînc spus: riscurile dragostei
    şi mai potrivit ar fi: avantajele/binefacerile dragostei

    în rest… poate sunt eu prea pretenţios, da’ mi se pare prea didactic, cam necarismatic…

    în general mi se pare că slujitorii bisericii vorbesc de parcă ar fi vorba de o învăţătură ezoterică

  37. Am avut treba astazi si am ajuns tarziu.

    Ce subiect greu discutati voi !

    Eu cred ca in tinerete ,fetele nu sunt suficient de mature si intelepte ca sa inteleaga cu adevarat ce inseamna sa opreasca nasterea unui copil,iar la maturitate este prea tarziu ca sa corecteze greseala .
    Regretul este pedeapsa lui Dumnezeu pentru greseala din tinerete.
    Lipsa maturitatii si a intelepciunii din tinerete ar trebui sa fie inlocuita de educatia in sensul protejarii vietii.
    Dar cine face aceasta educatie in Romania ? Doar Biserica,cred.
    In scoala din Romania intre materiile care se predau acum nu stiu daca exista vreuna in care sa se spuna ca viata este mai presus de orice ( in fara de religie care este optionala)

  38. panseluta #46

    emil & patrupezi:

    Multzam pentru o discutie tare buna si intzeleapta.

    Muierea voastra ne-exploatata,

    P.

    Auzi, da de cind muierea face politica fa? Mars inapoi la cratita!

    oale, sticle, pantofi si pahare zburind pe deaupra capului.

    Auzi panseluto? Acuma serios, cum ti-a placut filmul?
    Mai am unul sa-ti recomand: Nunta Muta (Silent Wedding) in regia lui Horatiu Malaiele. Este o comedie neagra dupa un fapt real petrecut intr-un sat din Moldova in ziua in care a murit Stalin. Dupa parerea mea eate unul din primele cele mai bune cinci filme Romanesti din toate timpurile.

  39. Pot sa va spun ca eu am o fosta colega de facultate care a avut sterilet dar care a ramas totusi insarcinata si a avut o fata.
    Ii cunosc povestea de aproape 25 de ani.
    Fata nu este performanta intelectual ( in sensul ca nu face fata la facultate), si nici fizic .
    Parintii se chinuie ingrozitor cu ea mai ales cand pica la examene.
    E o tristete mare de tot….

  40. omul nu-şi poate ascunde păcatele după virtuţile neamului sau ale umanităţii

    nu am zis asta, e vorba doar de faptul ca traim intr-o comunitate… crestina pe cat e posibil si prin urmare nu raspundem doar pentru noi. poate din fericire. personal cred ca va trage foarte mult in mantuirea noastra dragostea si mila celor de langa noi. altfel spus, rugamintile lor pentru iertarea noastra. asa-mi imaginez eu. nu atat credinta si virtutile mele vor convinge pe Hristos, ci parintii, fratele, bunicii, prietenii. un parinte spunea: iertati, nu tineti suparare pe nimeni. daca inima voastra va ierta, cum sa nu ierte Dumnezeu, cu atat mai mult El. daca tineti supararea in inima voastra, posibil sa-i ingreunati mantuirea. Dumnezeu va trebui sa te induplece mai intai pe tine sa-l ierti, ca El sa nu te nedreptateasca, iertandu-l fara consimtamantul tau. Ar insemna ca Dumnezeu sa nu ia in considerare rana ta.
    in fine, am incercat o parafrazare si probabil am cazut putin in prolixitate. scriu in graba

    savatie didactic? interesant, recunosc. n-am mai auzit o asemenea opinie 🙂
    carisma au monopolizat-o ideologii si neo-protestantii harismatici

  41. vlad

    nu eşti singurul absolvent de filosofie din lumea asta… largă 🙂
    de aia mi se pare didactic Savatie
    nu ştiu, poate e chiar sihastrul care m-a vrăjit cu prezenţa lui odată pe tren…
    avea o frumuseţe, o seninătate şi siguranţă a privirii care m-au mişcat
    pe culoar, în goana trenului, l-am privit din profil aşa cum mi s-ar fi arătat un înger

    bine că nu l-am întrebat nimic… n-am îndrăznit (el privea în depărtare, nu l-am deranjat)
    poate mi-ar fi răspuns ca Savatie…

    Dragă Vlad, poate Imitatio Cristi n-ar trebui gîndită ca o povară, ca o pedeapsă…

    Ca şi avortul.

  42. gabhry_el:

    Te citesc cu imens interes. Ai intotdeauna ceva nou de spus, din unghiuri la care nu m-as fi gindit.
    Te rog sa incerci sa-l vezi pe Vlad dincolo de ce ti se pare „didacticism”. Si eu m-am impotmolit, la inceput, in discursul sau teologal, dar Vlad e mult mai mult decit atit. Reconsidera-i ideile, daca ai timp, si nu-l romantiza pe sihastrul Savatie. O simpla intilnire in tren nu inseamna mare lucru, oricit de miraculoasa ti s-ar fi parut.

  43. Panseluţa

    ba să ştii că o întîlnire de felul ăsta m-a marcat mai mult decît întîlniri mai deştepte

    …ştii, Panseluţo, am înţeles mai mult din sobrietatea destinsă a anahoretului decît mi-ar fi putut explica el însuşi

    a fost calea mea să-l văd aşa…

  44. Transsylvania la # 50:

    Ca tot pomeneai de cratita … tocmai desavirsesc propria-mi versiune de sarmalute in foi de vita. Miroase divin a cimbru si dafin si marar si a toate aromele mediteraneene pe care le avem in singe.
    Pentru mine, „Cratita” e o aventura, un exercitiu nostalgic de rememorare culturala si de imaginatie creatoare. Pentru maica mea, biata de ea, era o corvoada, o siluire, stii bine de ce.

    Ma uit din nou la film si promit sa-ti scriu.

  45. gabrhy_el la # 57:

    Nu ti-am contestat experienta. Am avut parte de citeva experiente similare.
    Te-am rugat, doar, sa fii mai deschis la ne-anahoretii care se exprima aici. Anahoretismul are virtutile sale, dar la fel si trairea in lume, ca si „destepciunea” si lupta de idei, pe care pari sa le iei in deridere.

  46. Panseluţa

    Draga mea,

    Dacă o idee nu poate fi luată în derîdere – barbarie pe care nu cred că am comis-o – nu poate fi luată nici în serios.

    Ascuţimea minţii se vede numai pe vîrfuri.

    Oaia care nu-şi poate duce blana, s-o mănînce lupii! – zicem noi.
    Cristos le recomandă apostolilor săi să fie ca şerpii.

    Şerpi, Panseluţo, nu broaşte, rinoceri, papagali, găini sau alte orătănii domestice!

  47. gabrhy_el:

    Un PS: Ce te-am rugat ar fi cumva coerent cu faptul ca scrii aici, te exprimi „destept”, nu traiesti in sihastrie din „rugaciunea inimii”, nu crezi?

  48. gabrhy_el la # 61:

    Scumpule, nu faci decit sa-mi validezi ideea, si o faci mai mishto decit mi-ar fi venit mie in cap.

  49. Panseluţa

    Adorabilo,
    din gînd se naşte gîndul. Fără tine şi Vlad n-aş fi scris ce-am scris, îţi jur.

    Dia-logos. 🙂

    Da’ ai fost cam tăcută la propriu-ţi topic… 🙂

  50. gabhry_el

    A spus ce trebuia în topic… ce era de adăugat? Îndoieli? La ce? Titlul ales se acceptă sau se respinge. Comentariile sînt în afara topicului, mai degrabă exprimă temeri și/sau încurajări de ieșit din teamă…

  51. TP, super! ma facusei curios de film. Horatiu Malaele e un tip care imi place foarte mult. De ex, am ascultat secventa de mai jos de citeva zeci de ori si de fiecare data cind o aud ma apuca cu lesin de la atita ris:


  52. Costin,

    Filmul este plin de subtilitati si reprezentari ascunse, in special din mitologia atit pre-crestina cit si crestina Romaneasca. Daca stii sa ghicesti si interpretezi aceste mesaje subliminale filmul se transforma dintr-o comedie neagra gen Kusturita intr-o capodopera de suflet Romanesc.
    Trebuie sa marturisesc ca la inceput nu am fost capabil sa inteleg fiecare mesaj al Nuntii, insa a doua zi l-am revazut din nou impreuna cu sotia mea care are are are o diploma in istoria artei la CalState Long Beach. Ea mi-a dezvaluit o gramada de semnificatii ale unor scene si personaje din film pe care in ignoranta mea le-am trecut cu vederea. Horatiu Malaele este nu numai un actor si regizor de exceptie dar si un scriitor de o cultura formidabila.

  53. P.S. Am fost tentat la inceput sa dezvalui citeva din semnificatiile ascunse ale filmului cred ca este mai bine sa il vedeti mai inti si dupa aceea sa-l comentam, poate pe un topic separat.
    Inca un lucru: daca aveti internet rapid puteti sa descarcati filmul in varianta AVI cu calitate DVD de pe piratebay.org
    Bineinteles, o faceti pe risc propriu.

  54. cred că ne-agităm degeaba 🙂

    doamna Ashton a bătut din aripi iar consecinţele ajung pînă în Antarctica

    it’s a kind of magic…

    Adrian Severin fîlfîie şi el…

  55. imi sint egal de indiferente.
    ideea in sine mi se pare frumoasa, ce ma cam dezgusta agresivitatea asta a cool-ilor impotriva valentines day. in fine 🙂

  56. @despina #48,

    ai dreptate. din păcate educația lasă foarte mult de dorit: religia opțională și educația sexuală foarte agresivă sub pretextul educării micuților în cunoașterea propriului corp. un profesor de istorie îmi spunea că, din moment ce ora de religie nu se simte în comportamentul tinerilor (îi vede tot mai impertinenți și mai ”pierduți”), este clar că e inutilă și ar trebui scoasă. am înmărmurit câteva clipe, nu-mi venea să-mi cred urechilor, apoi cu riscul de a părea impertinent mi-am zis părerea: logica ar fi exact pe dos – dacă tinerii sunt tot mai ”stricați” ar trebui să se introducă mai multe ore de religie pe săptămână, nicidecum să se scoată acea singură oră opțională. este limpede că o singură oră nu face față concurenței lumești cu zecile ei de direcții, în care poate fi atras un tânăr în formare.
    cinste lui, a admis evidența logică

    @Panseluța,
    mulțumesc mult pentru apreciere. totuși, mai degrabă cred că it’s the eye of the beholder 🙂

    @gabhry_el
    dacă ești în România, poate facem împreună o vizită părintelui în MD, după ce mai dă căldura 🙂

  57. ce-i mai penibil: Valentinu’ sau Dragobetele?

    iti spun eu ce e mai penibil.
    socialismul cu fata umana si ‘telectualii subtiri care lupta impotriva mcdonalizarii tarii.
    valentinu’ e o sarbatoare frumoasa care anualo-sistematic este pusa la zid in fata unui pluton de executie format din acesti ‘telectuali obositi, penibili, jenanti, care lupta cu aceeasi verva precum parintii lor comunistii luptau impotriva altei inventii crestino-capitaliste, mos craciun.
    indoctrinatii nostalgici dupa sarbatorile muncii nationale de intai mai si 23 august de pe stadioane.
    de dragobete am aflat din cauza nerusinarii valentinului.
    care si’a permis sa apara in romania si sa oripileze acesti indobitociti in scoli de marea amenintare a unei sarbatori ce prinde la populatie fara aportul partidului unic si al sau conducator iubit.
    evident ca americanii sunt de vina.
    imperialist american cadeati’ar valentinu’ in ocean.

  58. Transsylvania:

    OT: M-am uitat azi-noapte, din nou, la Apocalypto, asteptind sa se faca sarmalutele in foi de vita. Nota pentru amindoua: B
    (wink wink!)

    Filmul lui Gibson nu are, intr-adevar, nevoie de traducere. Fundalul ramine, programat, la nivelul „elemental” natural si simbolic: jungla, trupuri, animale, permanenta miscare in cautare de hrana, lupta pentru teritoriu, sacrificii, ciclul larg al vietii si motii. Adincimea e data portretele individuale, superbe dar vazute prin prizma unui cineast Occidental si de la Hollywood–de ce sa n-o spunem? Mayasii nu aveau conceptul de individualitate/persoana. E o inventie a grecilor, preluata de iudeo-crestini.
    Tot hollywoodiana e povestea si pasul povestirii, dar n-am probleme cu asta. Nu putea fi altfel, si am fost prinsa, plina de adrenalina.
    Ce nu mi-a placut e sfirsitul tezist/propagandistic: o viata noua il asteapta pe erou odata cu sosirea corabiilor (spaniole).

  59. Transsylvania la 66:

    Ma coplesesti cu filme (wink wink!)

    Promit sa ma uit la filmul lui Malaiele chiar azi.

    Cit despre neveste, etc. … Pura invidie de becher/lup flamind (wink wink!)

  60. mie mi’a placut mult apocalypto acum 3 sau patru ani cand l’am vazut si i’am urmarit parcursul.
    evident, un film artistic controversat a carui poveste se invarte in jurul unui personaj ce lupta pentru libertate si familie ( aici am vazut acea „atingere” a amprentei hollywoodiene unde capu’ de familie isi va apara familia chiar si cu pretul vietii).
    reactiile nu s’au lasat asteptate, mel fiind dat in judecata de catre olmeci, tolteci si zapoteci pentru ca nu ” a respectat adevarul istoric”.
    si nici linia noii culturi ‘telectuale.
    primitivii traiau in societati cu mult mai superioare barbarilor occidentali.
    mi’a placut agresivitatea si dinamitatea actiunii dar si mesajul.
    povestea atat a filmului cat si a personajelor dar si a povestii actorilor.
    unul dintre ei era hamal ( ca si uitatul idol al femeilor, bogart).

  61. ps.
    ce poate fi mai dezgustator pentru ‘telectualii socialisti decat acel biped needucat care isi apara familia si proprietatea privata, un dobitoc fara scoala ce nu va pricepe binefacerile societatii cooperatiste unde bunul e al intregului popor.
    d’aia bah exista scoala!
    de reeducare.
    asteptam cu interes gulagurile si lagarele pentru cei ce nu inteleg superioritatea oranduirii comuniste.

  62. dr pepper la 86:

    Olmecii si toltecii au disparut de sute ani. Cei cu jalba in protzap impotriva filmului lui Gibson erau, probabil, activisti albi si chicano de la University of California Berkley/Irvine.

  63. Wow,

    Dragii mei dragi, ce face dragostea din om! Avui parte de cele de 15 minute de celebritate cuvenite tuturor si habar n-am avut!(asa-mi trebuie daca postez la 3.00 AM beata – ora afisata pe blog trebuie sa fie gresita, caci eu am fi intrat mult dupa miezul noptii – dar calculatorul meu merge dupa multe ore, asa ca nu pot sa-l invinuiesc).

    To cut a long story short, as vrea sa va vad in direct la o bere (in Bucuresti). Eu va stiu si va urmaresc pe voi de mult – voi pe mine nu, se pare (eu sunt aia desteapta cu sanii mari, crestina indragostita de un musulaman). Saptamana asta luni, miercuri si vineri nu se poate, ca ma intalnesc cu alti crestini; for other dates & hours, just let me know.

    Draga Panselutzo, totul a pornit de la o rochie: daca nu insistai tu o lasam balta. Detalii maine.

    Mi-a placut enervarea voastra.

    Deci, cine e in Bucuresti in saptamana 15-21/02/2010?

  64. M-am uitat si eu la filmul „Nunta muta”
    Este un film de colectie .
    Am ramas si eu muta
    Si pe bunicul l-au aruncat comunistii in fata trenului in 1953.

  65. Emmy, ironia ta e caznita bine. Nu intereseaza forma si dimensiunea sinilor tai, programul tau de intilniri, berea sau romgleza smechereasca. Evident, asta nu inseamna ca n-ai voie sa te prezinti, in continuare, in toata splendoarea ta.

  66. emil @92
    Se pare ca in acest caz nefericit marimea mintii este invers proportionala cu cea a sinilor 😉

    Dragii mosului, numai tata sa nu fii… Genialul meu fiu a reusit performanta ca la numai o luna dupa ce si-a luat carnetul de conducere sa aiba 2 acidente. In primul a dat cu spatele in garaj si a lovit un stilp de beton (1-0 pentru stilp, Mercedesul s-a ales cu tabla portbagajului putin indoita). In al doilea accident care a avut loc acum citeva ore a reusit sa faca la stinga pe sageata rosie a semaforului iar o duduie intr-un Volvo SUV si-a infipt bara in partea dreapta a Mercedesului condus de tinarul visator (0-2 Mercedes, de data asta merge la cimitirul de masini).
    Posa aici http://img6.imageshack.us/img6/2653/pict00705693603.jpg
    Din fericire nimeni nu a fost ranit iar Volvo-ul care l-a lovit nu a suferit stricaciuni prea mari – de fapt am fost uimit de cit de putin a avut de suferit.
    Asa ca incepind de maine, genialul meu fiu va conduce in loc de Mercedesul facut cadou de parintii lui (care era ce-i drept vechi dar arata bine, avea kilometri putini si mergea ca un ceas elvetian), deci ziceam ca va conduce la scoala cinci zile pe saptamina o bicicleta dotata cu zece viteze, pompa de cauciucuri si portbagaj.
    Si bineinteles genialul meu fiu va deveni proprietarul altei masini atunci cind va fi in stare sa si-o cumpere singur si sa-si plateasca asigurarea si benzina din salariul lui.

    Sper sa ma iertati daca n-am sa comentez azi pe margina filmului asa cum am promis.

  67. Trannsylvania la 93:

    Bizara postare. Scuze, dar n-am inteles ce are capra de-a face cu varza. Poate explici.

  68. Phoenix > Imi pare rau pentru patanii. Ma doare cand vad o masina atinsa, a mea sau a altuia, daramite sa mai stiu ca e si a cuiva apropiat noua. Bine macar ca baiatul nu a patit nimic, trag nadejde ca si-a invatat lectia…

    Despina > Si iti vine sa crezi ca unii spun ca trebuie sa uitam?

    Panseluta > Nu te-am uitat, sa nu crezi asa ceva, dar am avut o perioada cam tembela… O sa incerc sa iti raspund cat de repede pot. Am deja un soi de raspuns pe undeva, dar as prefera sa il mai rumeg. Ma tem ca va mai dura.

  69. uitam ororile comuniste.
    auzim din cand in cand „era mai bine pe vremea lui ceasca” si nu mai avem puterea sa raspundem.
    poate fi si lehamitea si greata care ne patrunde auzind/citind opiniile scolii ‘telectuale.
    urmarind filmul adus in discutie de TP – stau si ma intreb cum de a fost posibil sa iasa iliescu de trei ori si sa rateze la mustata a patra oara.
    cum e posibil ca dinescu sa i se alature?
    drama a zeci, sute de milioane de oameni a fost inlocuita de noua doctrina a unui comunism soft si asta pentru ca intelectualitatea a fost covarsita de ‘telectualitate.

    mi’a ramas intiparita in minte replica activistului comunist:
    ” bah io n’am facut carte si uite unde am ajuns!”
    se poate inlocui acum cu „bah! io am facut carte ( de partid) si uite unde am ajuns!”

  70. costin, nu prea e ce să comentezi, decît că am senzația că tot mai multe voci par a lua distanță de noua religie, realizînd probabil că s-a ajuns cam prea departe, asta ar putea fi o explicație de ce Al Gore se dă ascuns. O posibilă consecință pozitivă ar fi ca publicul să devină… foarte interesat și să realizeze manipularea! Atunci să vedeți încălzire! 🙂 Globală chiar 🙂 🙂 🙂

  71. Una din scenele cele mai sugestive ,repetata de mai multe ori in filmul Nunta Muta sunt copii LEGATI LA GURA -astia am fost noi,nascuti aproape de acea perioada

  72. TP
    Am trecut prin momente asemanatoare acum vreo 6 ani.Fii-miu a alunecat pe un pod cu masina mea.
    Rezultat:
    Masina: epava. Copilul:intreg
    Am mers la Biserica si i-am multumit lui Dumnezeu c-a scapat copilul.
    Acum are masina de la firma unde lucreaza.Se chinuieste sa-si cumpere casa…
    Se pare ca munca este cea mai buna educatie 🙂

  73. Pe cuvintul meu, citeodata imi vine sa-l duc de urechi la un centru de recrutare si sa-l dau inrolez in US Navy pentru vre-o doi ani de zile ca sa-l puna la punct cu disciplina si simtul raspunderii.
    Bine ca au scapat intregi si el si prietenul lui…unul dintre cei doi ofiterii de la LAPD care au venit la locul accidentului mi-a spus ca dupa parerea lui daca baietii ar fi fost intr-o Honda sau Toyota, deznodamintul ar fi fost cu mult mai serios.
    I-a venit mintea la cap? Nu stiu. In dupa amiaza asta s-a dus sa-si caute de lucru. Se pare ca perspectiva mersului la scoala pe bicicleta si faptul ca nu mai poate sa-si viziteze prietena care locuieste in partea opusa a Los Angelesului (40 de minute cu masina, 3 1/2 ore cu autobuzul) nu-i prea suride domniei sale. Eu ii doresc succes in gasirea unui job part time cind pe-aici pe la noi somajul este in jur de 17% iar oameni cu facultate au ajuns sa se bata pentru o biata slujba de $8 pe ora la Starbucks.

  74. TP
    🙂
    Incearca sa rezisti .Mai dureaza vreo cativa ani 🙂

    Al meu a inceput sa se maturizeze abia recent ( 26 de ani) dupa ce s-a insurat ,are copil ,a pierdut un job bun pentru ca si-a data aere ,abia a reusit sa gaseasca un job asemanator pe care acum face orice ca sa-l pastreze etc, etc.

    Sunt unii copii care invata doar din greseli..

  75. când o să compar milioanele de Medine Memi UCISE ÎN FIECARE AN cu pietre pentru îndrăzneala de a nu urma tradiția cu MILIOANELE DE VIEȚI ucise cu inconștiență de mamele iubitoare occidentale atunci da, o să îmi fac griji că poate e ceva putred ȘI prin civilizația islamică, la fel de mult ca în cea occidentală …

    deocamdată aveam doar genocidul conștient și asumat 100% a femeilor occidentale, care așa cum avea îndrăzneala să sublinieze un alt mascul aleg să își ucidă copii nenăscuți decât să renunțe la sex nelimitat …

    puține mai îndrăznesc să rupă linia tradiției perfide care va pune la pământ popoare întregi … e mai convenabilă lozinca cu trupul meu îmi aparține 100% cât timp nu fac rău nimănui, respect legea, face ce vreau cu trupul meu ….

    pietrelea alea îngropând trupul Medine Memi, în ochii lor și ai mei sunt justificate 100% … nu au de ce să le fie rușine … e singurul mod în care văd posibil să își apere modul de viață împotriva unei civilizații occidentale perfide și micinoase până în cele mai profunde detalii …

    șerpii veninoși care șuieră pe aici împotriva politicii ceaușiște uită că e posibil să fie și ei unii din posibilii „Gianna Jensen” salvați astfel de la moarte … da, majoritatea celor care scriem azi pe aici întâmplător suntem născuți în iepoca aia, a decrețeilor …

    celor care sunt de acord cu politica avortonă a zilelor noastre le urez o cât mai grabnică aplicare retroactivă a legilor de azi pentru anii ’70 – ’80

    dacă tot vor să fie consecvenți … haideți, curaj! se poate! eu nu o să plâng după voi … avortonilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here