Declarația lui Ilie Lazăr la procesul conducătorilor Partidului Național Țărănesc din octombrie 1947

    3

    Astazi, 29 octombrie 2015, se împlinesc 68 de ani de când a demarat „procesul” liderilor PNŢ, sau Procesul Ţării cum l-au numit avocatul Aurelian Bentoiu şi diplomatul Camil Demetrescu.

    După cum notează istoricul şi liderul anticomunist democrat Cicerone Ioniţoiu: „ceea ce începea să se desfăşoare la Bucureşti era un scenariu ce se juca sub bagheta Moscovei de doi ani şi încă nu se terminase. În primul rând, confecţionarea aşa-zisului proces era înscenată de un guvern nelegitim, ieşit prin fraudă, prin furtul voinţei naţionale, lucru cunoscut de opinia publică internaţională şi subliniat de protestele Angliei şi Statelor Unite, pe bază de date certe culese de observatori străini şi publicate în presa din străinătate. Motive de proces nu existau,  şi mai ales juridice, cum vroiau să prezinte cei ce fuseseră impuşi de Moscova şi îi executau ordinele… Procese împotriva celor ce criticau regimul, acuzându-i de crime, teroare şi nerespectarea cetăţeanului ca fiinţă cuvântătoare, nu aveau loc decât în U.R.S.S. de peste două decenii (unde toţi adversarii politici ai regimului fuseseră exterminaţi) şi acum se exportase modelul de rezolvare a „duşmanilor” în ţările pe care Rusia le ocupase cu forţa şi nu mai intenţiona să le elibereze…”

    În România, arată Cicerone Ioniţoiu, se repeta scenariul din Bulgaria, unde comuniştii, după o campanie violentă împotriva opoziţiei democrate, îl condamnaseră la moarte pe liderul partidului ţărănesc Nikita Petkov. Tiparul campaniei duse contra liderului democrat bulgar a fost folosit şi împotriva lui Iuliu Maniu, care era atunci cel mai respectat lider democrat român. Şi sicriul lui Iuliu Maniu fusese purtat prin oraşe şi de mai multe ori se regizase un simulacru al  înmormântării sale. Se ceruse moartea lui, fusese făcut trădător (chiar al Transilvaniei, pe care o unise cu Ţara), exploatator şi criminal. Acţiunea Moscovei şi a slugilor sale de la Bucureşti, denumită impropriu „proces”, era menită să distrugă opoziţia democrată, să îi discredidteze pe liderii acestuia şi să generalizeze teroarea în România.

    Între cei care au rămas alături de Iuliu Maniu a fost Ilie Lazăr. Cel mai tânăr semnatar al actului Unirii de la 1 Decembrie 1918 s-a distins la procesul PNŢ prin curaj şi loialitate faţă de preşedintele PNŢ. L-a urmat pe Iuliu Maniu la închisoarea din Sighet, unde l-a îngrijit cu devotament filial, şi a rămas fidel liderului ţărănist atât în închisori, cât şi după „eliberarea” din 1964.

    Activitatea publică a lui Ilie lazăr, politician care s-a opus ferm şi cu riscuri mari atât regimului fascist antonescian, cât şi celui comunist, este extrem de actuală acum, când „băieţii deştepţi” ai  trecutului recent (Victor Ponta, Sorin Ilieşiu, Crin Antonescu, IICCMER, Fundaţia Adenauer, PSD, PNL şi mulţi alţii) încearcă să elimine din istoria ţării amintirea tradiţiei democrate şi a celor care s-au jertfit pentru libertate onorând această tradiţie. În declaraţia sa de la procesul PNŢ, pe care o prezentăm în continuare, Ilie Lazăr face un scurt rezumat al principiilor şi activităţii sale politice de până atunci:

    „…Eu nu sunt complotist, cu atât mai puţin nu sunt trădător. Eu sunt de la periferia românismului şi sunt dintr-o familie de şapte generaţii de preoţi, iar în casa părintească n-am văzut decât dragoste de neam, adevăr, generozitate şi multă omenie. împăratul din Viena şi Budapesta nu era al meu. Legile şi tradiţiile străine sub care am trăit nu erau ale mele, soarele meu răsărea la Bucureşti. în conformitate cu această educaţie primită în casa părintească, în 1918 am părăsit armata, dezertând, şi având fericirea că după 143 de ani (de când Bucovina a fost răpită -n.n.) să înfig primul steagul pe primăria din Cernăuţi. Oraşul şi judeţul meu mi le-am ocupat în fruntea unei mici unităţi din Regimentul 14 Roman, cu lupte de stradă. Am alergat în lungul şi-n latul ţării pentru a răspândi ideile nobile şi măreţe bărnuţiene, în care au crescut părinţii şi strămoşii noştri.

    Luând aici cunoştinţă de actul de acuzare am rămas îngrozit. M-am căutat în conştiinţa mea şi ea îmi spune că sunt curat. M-am căutat în dosarele voluminoase şi în cele trei capitole: diplomaţi, armată, presă şi nici direct, şi nici indirect nu m-am găsit. Atunci, au trebuit să existe, cum au defilat aceşti oameni care pe mine m-au atacat, care au făcut afirmaţiuni mincinoase la procesul „Sumanelor Negre „, unde eu am stat 7 luni şi o zi la închisoare fără vină. Aici este cazul să atrag atenţiunea onoratului Parchet să vadă col. 5 din dosarele acestui proces, la pag. 108 se găseşte depoziţia generalului Aldea, la pag. 59-61 depoziţia lui Şteanţă, şi m-au combinat cu Tanţu, şi să vadă depoziţia lui Victor Sârbu, care spune un lucru îngrozitor, pe care nici nu vreau să-l citesc.

    Se afirmă în actul de acuzare că aş fi avut legătură permanentă cu aceşti oameni. Cred însă că nu se poate pune bază pe aceste afirmaţiuni. Eu nu am avut nici direct, nici indirect vrei legătură cu aceste haimanale. Conştiinţa îmi este liniştită. N-am fost în viaţa mea şi în luptele mele politice nici un om vanitos, nici un om care am dat din coate, ci un om care am executat întotdeauna ordinele şi am fost supus. N-am avut de gând să plec în străinătate şi să fac parte din guvernul de impostori. Cred că este cea mai formidabilă inexactitate din partea oricui ar veni să afirme că i s-a făcut cea mai mică propunere în acest sens. Cu nimeni, niciodată nu am discutat această eventualitate. Ar fi fost din partea mea şi o imoralitate ca să-mi las familia la care ţin atât de mult şi să trec peste hotare, să mă dau peste cap că sunt ministru într-un guvern peste hotare. Aceasta este o bună invenţie şi nu corespunde adevărului. îmi dau seama că trebuie să sufăr. De 11 luni stau în regim celular, iar de la 6 martie sunt fugar şi acest lucru nu-1 merit.

    Dacă veneau martorii mei, Neumann şi Donnath, puteau să răspundă la întrebarea dacă este sau nu adevărat că am fost în Transnistria, că am văzut Vapniarka, Troscianet, Ogudovsk şi am spus cuvinte de îmbărbătare. M-aş fi aşteptat să vină avocatul Birnberg, să spună dacă în vremurile grele am ezitat să intervin de trei ori pentru evrei, cum am făcut eu fără să întreb pe Maniu sau pe Mihalache. Nu cer certificate, dar sunt în faţa instanţei în această boxă şi cred că reprezint şi eu ceva în opinia publică a acestei Ţări. Astăzi, când unii cred că cel mai bun mijloc de a se apăra este de a stropi şi arunca cu noroi, vin aici să fac o declaraţie, eu, complet nevinovat în ceea ce mi se impută, şi fac declaraţia că se loveşte în acest om, cel mai mare român. Când veţi trece în camera de decerare să vă însoţească gândul ţăranului din Maramureş… Doamne ajută dreptăţii”.

    Citiţi şi:

    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. N-am avut de gând să plec în străinătate şi să fac parte din guvernul de impostori.

      ?????? E vorba de operatiunea/inscenarea Tamadau, banuiesc. Cum ar veni, Mihalache, Carandino, Penescu, etc. era uniste impostori, altcumva nu vad cum altcumva se poate citi treaba asta.

    2. Nu as interpreta astfel afirmatiile lui Ilie Lazar pentru ca si el a fost arestat la Tamadau
      http://inliniedreapta.net/adevarul-despre-tamadau/
      Exprimarea nu e cea mai fericita, insa poate fi pusa pe seama emotiei momentului si a dorintei de a arata intentiile bune ale celor arestati la Tamadau. Nu se poate nici macar sugera ca Ilie Lazar s-a dezis vreodata de Ion Mihalache.
      Declaratia data de nepotul lui Ilie Lazar, Ion Andrei Gherasim, la procesul lui Visinescu:
      http://inliniedreapta.net/ion-andrei-gherasim-si-mihai-marinescu-martori-procesul-visinescu-despre-barbati-ce-au-trezit-constiinta-de-sine-acestui-neam/
      < < Între altele, am amintit şi de un episod de la Râmnicu Sărat legat de una din multele situaţii în care Ion Mihalache era chinuit şi striga că este maltratat şi umilit. Se auzeau bufnituri şi lovituri. Toţi deţinuţii ştiau că este bătut. Erau revoltaţi şi nu puteau să facă nimic. În acea tensiune şi tăcere bunicul meu a început să cânte, cu vocea lui baritonală, „Cu noi este Dumnezeu”. A fost bătut şi el, i s-au pus lanţuri la picioare şi a fost ţinut la izolare şapte zile. De altfel, a stat de multe ori la izolare, în condiţii absolut mizerabile. Avea cicatrici de la rănile din Primul şi din al Doilea Război Mondial care supurau şi dacă cerea ajutor medical era bătut din nou.>>

    3. Da, multumesc pentru precizari. Exprimarea este confuza din cauza ca a folosit formularea cu articol hotarat, in locul uneia care nu angaja cu nimic „un guvern de impostori”, care putea sa fie doar ipotetic. „Guvernul de impostori” e o formulare care indica faptul ca ar fi fost chiar ceva real. Ca unul care n-am trecut prin anchete staliniste si nici n-am fost hartuit de Securitate, nu ma hazardez sa arunc cu „tradator” si „turnator” si sa ma dau moralist, dar articolul se vrea un elogiu adus lui Ilie Lazar, dincolo de o lectie de istorie, pasajul respectiv mi-a parut contradictoriu. Nici nu prea are noima, tinand cont ca si el a fost in formula de la Tamadau.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here