Nevinovat ca un făt

    4

    Caracteristica cea mai pitorească a analfabetului funcţional este aceea că nu înţelege ce spune. Modul cel mai rapid şi mai uşor de a diagnostica acest lucru este de a verifica dacă afirmaţiile lui conduc, în mod imediat şi inevitabil – nu de departe şi forţat – la consecinţe pe care el însuşi nu le susţine şi nu le aprobă nicidecum.

    Într-una din emisiunile mele recente de radio, l-am criticat en passant pe Dl. Rodrigo Constantino pentru că acordă Statului – de a carui putere are oroare şi spune că ar dori să o limiteze prin toate mijloacele – cea mai înaltă şi mai arogantă putere, care este aceea de a acorda sau refuza calitatea de fiinţă umană unei creaturi provenite din tată şi mamă umani.

    [Rodrigo Constantino este un liberal brazilian pro-avort. Constantino reprezintă un arhertip, care are numeroase avataruri și printre liberalii carpato-dunăreni n.r]

    Roşu de furie – literalmente – a pus pe internet un clip video în care mă acuză că sunt mincinos, jurând că i-am falsificat sensul cuvintelor; că niciodată nu i-a trecut prin minte să atribuie Statului o astfel de prerogativă.

    Nici nu era nevoie. Ştiu foarte bine că această idee nu i-a trecut niciodată prin cap. A trecut la kilometri distanţă de el, fără măcar să-i atingă carapacea, cu atât mai puţin conţinutul, dacă o fi existând vreunul. Nici eu nu am spus altceva. Ceea ce am spus este că acea consecinţă, chiar dacă dl. Constantino nu pricepe asta, rezulta în mod logic, necesar, imediat, din opinia sa cu privire la începutul vieţii umane. Şi acum afirm că, strigând împotriva consecinţei, fără a renunţa la premiza care o impune, el dă dovada clară că nu înţelege ce spune.

    Orice persoană aflată în posesia normală a facultăţilor sale mintale îşi dă seama că, în cazul în care calitatea de fiinţă umană nu este inerentă fătului din momentul concepţiei, cineva va trebui să decidă în ce moment al procesului de gestaţie i se anexează această calitate. Exact asta susţine Dl. Constantino: nimeni nu este fiinţă umană prin natură, din momentul în care este conceput. Devine uman mai târziu. Cine decide „când”? Deoarece de această decizie depinde acordarea – sau nu – a dreptului de a întrerupe o sarcină prin avort, este logic că decizia trebuie să fie una juridică, impusă tuturor membrilor societăţii, prin forţa Statului. Prin urmare, devine o prerogativă a Statului aceea de a determina momentul când fătul aflat în gestaţie, până atunci inuman, devine uman, şi începe să aibă drepturi umane.

    Există o a treia ipoteză imaginabilă.

    Consecinţa, prin faptul că vine în contradicţie flagrantă cu convingerile liberale şi anti-etatiste de care face atâta caz, i se pare respingătoare D-lui Constantino. Dar ea decurge fără drept de apel din opinia lui, conform căreia condiţia umană nu este un dat imediat, inerent simplului fapt că pruncul nenăscut a fost conceput de două fiinţe umane, ci este rezultatul unei decizii ulterioare luate de terţe părţi. Singura parte terţă care poate impune această decizie este, evident, autoritatea legală, Statul.

    A apăra un punct de vedere fără a asuma povara consecinţelor acestuia este, cel puţin, o dovadă de iresponsabilitate. Dar orice responsabilitate încetează dacă cel care a emis opinia dă dovadă că nu a perceput vreo consecinţă. Dl. Constantino a dovedit nu numai asta, dar a dovedit şi că, deşi i s-a atras atenţia, a rămas incapabil de a o percepe – şi asta până la a-mi atribui cu mânie dorinţa perversă de a falsifica sensul cuvintelor sale, când eu nu am făcut altceva decât să aplic opiniei lui o regulă elementară a logicii deductive. Dovada inepţiei suspendă automat responsabilitatea morală, civilă şi penală.

    Nimeni nu neagă faptul că Dl. Constantino este, în atitudinea sa dublă şi contradictorie, perfect sincer: el vrea ca fătul să nu fie uman din timpul sarcinii, pentru că aşa vrea el, dar, de asemenea, respinge categoric, cu patimă, ipoteza că acesta ar deveni uman mai târziu, printr-o decizie juridică. El foloseşte prima afirmaţie ca argument pentru a justifica legalizarea avortului, dar în acelaşi timp, nu acceptă că una are legătură cu cealaltă. Dacă el ar percepe în asta vreo neconcordanţă, şi ar continua, din rea-credinţă, să apere un punct de vedere discordant, ar fi un farsor, nu un autentic analfabet funcţional. Dar el nu pricepe nimic. Este nevinovat, nevinovat ca un făt.

    Există indivizi care doresc să se căsătorească, dar să rămână burlaci. Alţii doresc să aibă vocea groasă ca bărbaţii adulţi, dar să continue să fie ţinuţi în braţe de mami şi să se bucure de ocrotirea lui tati. Iar alţii ar dori ca doi plus doi să facă patru, fără a înceta să facă cinci.

    Toţi sunt sinceri. Toţi sunt nevinovaţi.

    Diferenţa care îi desparte pe aceştia de Dl. Constantino este faptul că, în general, ei nu se umflă în pene că ar fi purtătorii de cuvânt ai „raţiunii”, nici nu proclamă că oricine nu este de acord cu ei este un fanatic religios, un obscurantist, un apostol al unei dictaturi teocratice sau şi mai rău. Se mulţumesc să se bucure de inepţia lor în privat, fără a dori să o impună ca standard restului omenirii.

    Oi fi eu rău intenţionat, născocitor de ipoteze complicate, „teoretician al conspiraţiei”, dacă presupun că starea terminală în care se află partidele de „dreapta” din Brazilia se datorează întrucâtva faptului că au acceptat ca doctrinari oameni statura intelectuală a D-lui Constantino?

    Diário do Comércio, 2 mai 2012

    (Traducere de Anca Cernea)

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    4 COMENTARII

    1. Rodrigo Constantino e un nume brazilian, dar asta nu trebuie să ne facă să credem că e un caz excepțional și exotic, latino-american. Articolul se potrivește foarte bine și pe meleaguri românești. Avem și noi Rodrigii noștri.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here