Pe 9 iunie, președintele Erdogan a dat o ordonanță de urgență ca șef al executivului (pentru că postul de premier l-a desființat), care a schimbat regula desemnării rectorilor în universități, eliminând Consiliul pentru Educație Superioară (YOK) din proces și, mai mult, dând posibilitatea să fie numiți și dintre cei care nu au titlul de profesor.

Imediat după lovitura de stat din 15 iulie 2016 a existat o dispoziție ca fiecare rector să fie ales de președintele statului dintre 3 candidați prezentați de YOK, iar dacă niciunul dintre aceștia nu era considerat corespunzător și YOK nu venea cu alți candidați în 30 de zile, președintele putea desemna pe oricine dintre profesori. La acel moment au apărut reacții publice: 1.350 de membri ai comunității academice au denunțat în presă schimbările impuse de administrația Erdogan. Acum, prin acest decret, Erdogan dă lovitura decisivă autonomiei sistemului universitar – poate numi chiar pe cine vrea el în aceste posturi prestigioase, fie că e din vârful mediul academic sau nu. Mai mult, de acum, rectorii numiți își pot păstra funcția pentru oricâte mandate dorește președintele, înainte fiind limitați la două. Iar acum nu mai pare nimeni dispus să își exprime public nemulțumirea.

Cu siguranță, valurile masive de arestări și de concedieri au de a face cu asta… Apropo de concedieri – noul regulament legat de numirea rectorilor vine cam în același timp cu demiterea grăbită a 16.000 de angajați din serviciul public, multi dintre ei polițiști, în seria de măsuri luate chiar înainte de depunerea jurământului. Dacă în ceea ce îi privește pe polițiști, pe militari, pe judecători și procurori, este vorba de eliminarea lor din rațiuni practice imediate, ei neputând fi înlocuiți acum cu personal instruit în sistemul de stat și, astfel, deschizând calea celor pregătiți de AKP, partidul sau de guvernământ, ori în centrele satelit ale acestui partid, să le ia locul și să captureze instituțiile de forță, cu marile universități lucrurile stau un pic diferit.

Este vorba mai puțin de imperativul practic, cât de câștigarea unui război vechi de uzură dus împotriva unei mari si traditionale forțe morale din societatea turcă – Universitatea din Istanbul e fondata in 1453, Universitatea Tehnica in 1773. În timp ce armata, apărătoare a idealurilor statului modern laic trasate de Atatürk, putea interveni cumva direct în dinamica politică, marile universități ale Turciei erau cele care aveau reputația și puterea de a domina dezbaterea publică împotriva oricăror încercări de acaparare a principalelor curente de opinie de către islamiști. Peste asta, mulți dintre marii intelectuali publici și conducători ai universităților erau creditați în mass media, si de aici in conștiința populară, ca având legătură cu centrele de forță ale Deep State, care păstraseră cu îndârjire laicitatea și modernitatea statului turc împotriva tendinței permanente a miscarilor islamice de a prelua puterea și de a schimba natura occidentală a Turciei contemporane. Astfel, controlul absolut asupra universităților era o necesitate pentru Erdogan și AKP, partidul care îl susține. Cu siguranță că președintele avea și are destui partizani în mediul academic și, mai mult, putea cumpăra fără probleme influență în universități, la fel cum putea aranja ca susținătorii săi fideli să ajungă profesori universitari pe o traiectorie rapidă, dar Erdogan a ales să își pună oficial lumea aceea total la dispoziție și, acum, poate face ce dorește chiar în curtea celor care deschis nu i-au fost si nici nu prea au cum sa-i fie prieteni.

E o victorie de prestigiu adresată pieței interne, dintr-un război mai mare pe care pare să îl fi câștigat definitiv cu toți adversarii săi din țară. Și, dacă rămâne fără adversari în țară, șanse mari sunt să înceapă să își caute, alții, în afara țării, cu tancurile.

ACP

Citiți și:

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here