Europropaganda

    Print Friendly, PDF & Email

    Europenismul a devenit ideologia proprie Uniunii Europene. Nu este o învăţătură după tipicul marxismului, nazismului, nici măcar al anarhismului, care să-şi aibă profetul, sau profeţii săi, şi cărţile sale sfinte. De fapt chiar şi marxismul, care este întruchiparea sa model, a modificat dogmele fondatorilor săi, şi, în cursul dezvoltării, a cunoscut noi interpretări, reinterpretări, şcoli ce se luptau între ele, precum şi schisme. Specificitatea ideologiei europenismului constă totuși în faptul că ea apare în întregime din practică.

    Integrarea europeană a dobândit o dinamică proprie şi s-a înstrăinat de obiectivele şi premizele sale iniţiale. Ideologia europenismului slujeşte fundamentării şi suprastructurii teoretice a acestui proces.

    Ea poate fi interpretată ca o manifestare tipică a alienării creaţiilor birocratice. Înfiinţate pentru un anumit scop, ele încep să crească, şi, în numele îmbunătăţii activităţii lor, să forţeze normele legale care le stabilesc cadrul de acţiune, atribuindu-şi tot mai multe competenţe şi, prin urmare, schimbându-şi statutul.

    Europenismul a apărut în momentul eşecului ideologiilor clasice de stânga şi a umplut golul lăsat în urmă de către acestea. Se poate considera că astfel a avut loc o preluare socialistă a integrării europene, care, de la sfârşitul anilor ’80, a dobândit caracterul unui proiect de inginerie socială de sus în jos.

    Acest fenomen are loc, în mare măsură, în afara voinţei şi conştiinţei participanţilor. În mod natural, oamenii doresc să aibă cât mai multă putere şi să fie cât mai puţin controlaţi, şi sunt capabili să-şi aducă justificări sieşi şi altora în interesul lor. În sistemele birocratice, astfel de comportamente se potenţează şi se propulsează reciproc, aducând teancuri de noi probleme în faţa unei instituţii, pentru rezolvarea cărora, angajaţii acesteia pretind noi resurse şi competenţe. Validarea unor astfel de procese, mai ales dacă ele iau o dimensiune politică, dobândeşte un caracter ideologic. În cazul UE, aceasta a creat ideologia europenismului.

    Europenismul a apărut în momentul eşecului ideologiilor clasice de stânga şi a umplut golul lăsat în urmă de către acestea. Se poate considera că astfel a avut loc o preluare socialistă a integrării europene, care, de la sfârşitul anilor ’80, şi în special de la Tratatul de la Maastricht, a dobândit caracterul unui proiect de inginerie socială de sus în jos. Şi nu contează că în construcţia sa au fost implicaţi democrat-creştini sau liberali nominali. Aceste etichete au, în Europa contemporană, o însemnătate tot mai mică. În cazul europenismului, de mică însemnătate este şi faptul că el funcţionează astăzi ca o justificare pentru dominaţia Franţei şi (mai ales) a Germaniei. Ideologiile au caracter utopic, iar detaşarea lor de realitate face ca, mai devreme sau mai târziu, ele să devină instrument pentru realizarea unor interese reale.

    În cazul europenismului, de mică însemnătate este şi faptul că el funcţionează astăzi ca o justificare pentru dominaţia Franţei şi (mai ales) a Germaniei. Ideologiile au caracter utopic, iar detaşarea lor de realitate face ca, mai devreme sau mai târziu, ele să devină instrument pentru realizarea unor interese reale.

    Comunismul internaţionalist a devenit o variantă a imperialismului rusesc sau chinezesc.

    Europenismul, ca orice ideologie, trebuie să explice în permanenţă de ce realitatea îl contrazice în mod cras. Aşa că trebuie să construiască atât explicaţii complicate, pentru elite, cât şi versiunea lor universală, pentru uzul general. Fără această propagandă de acoperire, nu ar putea să supravieţuiască.

    Uniunea, adică pacea şi bunăstarea
    Principiul propagandei politice este acela de a identifica părţile pozitive ale vieţii cu funcţionarea puterii pe care o susţine acea propagandă. Un procedeu tipic al propagandei Republicii Populare Polone era acela de a pune toate efectele progresului tehnic pe seama meritelor guvernului comunist. La aceasta slujea, printre altele, compararea producţiei şi a unor condiţii de viaţă cu indicatorii de dinainte de război. Statisticile buclucaşe, care ar fi comparat acel progres comunist cu dezvoltarea ţărilor occidentale, nu erau date.

    Orice proiect al factorilor de decizie europeni contemporani este vândut ca o consolidare a Uniunii, şi, prin urmare, în mod necesar, trebuie să însemne perpetuarea păcii. Şi oricine nu-l susţine… ştim ce urmează. 

    Folosind aceeaşi metodă, adepţii europenismului maximizează miza. Ei susţin că integrarea europeană i-a asigurat continentului pacea, adică i-a salvat viaţa.

    În susţinerea acestei teze ar fi suficient un paralogism: în Europa integrării nu au existat războaie, ergo, această integrare este cea care le-a făcut imposibile. Nu mai e decât un pas până la concluzia că oricine pune sub semnul întrebării integrarea sau forma ei actuală, conştient sau nu, împinge la război.

    Orice proiect al factorilor de decizie europeni contemporani este vândut ca o consolidare a Uniunii, şi, prin urmare, în mod necesar, trebuie să însemne perpetuarea păcii. Şi oricine nu-l susţine… ştim ce urmează. L-am auzit recent pe ministrul Rostowski amenințând cu izbucnirea unui război în cazul ne-adoptării pachetului următor. Fără moneda euro, fără noul Tratat UE, fără un nou şi ultim pachet de stabilizare mântuitor, lansat de summit-ul ultimei şanse, Europa ar fi cuprinsă de conflagraţii sângeroase. Cine, pe cine şi de ce ar fi să atace, nu ştim, şi nici nu stăm să ne gândim, loviţi fiind de groaza acestei viziuni.

    Această metodă, de a atribui fenomenele bune sistemului şi puterii, în timp ce acestea sunt degrevate de orice fapte negative, era un procedeu clasic al propagandei comuniste. Până în ziua de astăzi ni se spune că în comunism, oamenii se iubeau, trăiau fericiţi, năşteau şi creşteau copii, şi chiar au reuşit să realizeze ceva. Toate acestea ar trebui să cântărească spre o evaluare pozitivă a regimului.

    Această metodă, de a atribui fenomenele bune sistemului şi puterii, în timp ce acestea sunt degrevate de orice fapte negative, era un procedeu clasic al propagandei comuniste, care, după cum se vede, are o viaţă lungă. Până în ziua de astăzi ni se spune că în comunism, oamenii se iubeau, trăiau fericiţi, năşteau şi creşteau copii, şi chiar au reuşit să realizeze ceva. Toate acestea ar trebui să cântărească spre o evaluare pozitivă a regimului.

    Europropaganda atinge în Polonia o dimensiune deosebit de grotescă. Inclusiv sub aspectul descris mai sus. Iată un exemplu care dă mărturie şi despre funcţionarea mediei mainstream din Polonia: discuţia pe care a găzduit-o la TVN Beata Tadla, cu Monika Richardson şi Krzysztof Bosak, discuție prilejuită de preşedinţia poloneză a UE. Citez din memorie, într-o prescurtare sintetică.

    Monika Richardson: Dvs. nu vă amintiţi de regimul comunist, acea lume închisă, fără speranţă. Astăzi văd pe străzi oameni râzând. Datorită Uniunii Europene, ei pot călători unde vor, pot să-şi realizeze ambiţiile. Dvs. vreţi să le luaţi toate acestea?
    Krzysztof Bosak: Aş dori să ne întoarcem la politică şi la problemele generate de modelul actual al Uniunii …
    Beata Tadla: Vi s-a pus o întrebare specifică. Vă rugăm să răspundeţi!
    MR: De ce nu subliniem ceea ce ne uneşte, de nu putem să ne rezolvăm problemele cu toţii, împreună? Fiindcă UE pentru asta există. Doar e mai bine să ne unim decât să ne despărţim, e mai bine să ne iubim, decât să ne urâm!
    K.B.: Dar aş vrea să …
    B.T.: Dar Dvs. nu răspundeţi la nicio întrebare!
    Şi aşa mai departe.

    Această viziune hegeliană a raţionalităţii istoriei, care este progresul ideii ce se autocunoaşte, a fost prezentă în rândul grupului influent de designeri ai UE.
    Deci, dacă raţiunea s-a întrupat în eurocraţii de la Bruxelles şi Berlin, este cel puţin iraţional să te opui noilor lor idei şi să le supui analizei limitatelor tale puteri cognitive. La urma urmei, ei sunt mecanicii trenului istoriei.

    Uniunea Europeană ca tren al istoriei
    Dacă UE salvează Europa de la sinucidere, și poartă cu sine progresul şi bunăstarea, înseamnă că se dezvoltă în modul cel mai bun posibil. Nu înseamnă oare aceasta că UE duce la îndeplinire verdictele istoriei? Căci dacă admitem – iar creatorii de opinie UE exact asta presupun – că cel puţin de la Iluminism încoace, şi de fapt dinainte, de la Renaştere, avem de a face cu progresul în Europa – ce-i drept, din când în când întrerupt de convulsii, dar care, totuşi, nu au făcut decât să-l accelereze dialectic – atunci UE, care îmbină cele mai bune tradiţii europene, este împlinirea progresului. Este, deci, de asemenea, împlinirea istoriei.

    Această viziune hegeliană a raţionalităţii istoriei, care este progresul ideii ce se autocunoaşte, a fost prezentă în rândul grupului influent de designeri ai UE. E adevărat că nu ei dominau în momentul creării comunităţii, dar ideea unui organism politic unic european era prezentă acolo încă de la început, deşi ea a ajuns să domine proiectul de integrare abia după mai mult de treizeci de ani.

    Conştiinţa participării la crearea istoriei, şi deci a unui rol special în ea, este foarte vie în cadrul organismelor europene. Mentalitatea eurocraţilor este determinată de închiderea relativă a mediului lor, care se ridică nu numai deasupra belelelor muritorii de rând, dar chiar şi ale politicienilor naţionali, mult mai dependenţi de voinţa cetăţenilor.

    Deci, dacă raţiunea s-a întrupat în eurocraţii de la Bruxelles şi Berlin, este cel puţin iraţional să te opui noilor lor idei şi să le supui analizei limitatelor tale puteri cognitive. La urma urmei, ei sunt mecanicii trenului istoriei.

    Conştiinţa participării la crearea istoriei, şi deci a unui rol special în ea, este foarte vie în cadrul organismelor europene. Nu este locul aici pentru a o analiza, şi mare păcat că, din câte ştiu, nimeni nu a făcut astfel de cercetări sociologice.

    Mentalitatea eurocraţilor este determinată de închiderea relativă a mediului lor, care se ridică nu numai deasupra belelelor muritorii de rând, dar chiar şi ale politicienilor naţionali, mult mai dependenţi de voinţa cetăţenilor. Ea este influenţată şi de dimensiunea foarte largă a problematicii de care se ocupă şi de posibilitatea de a interveni foarte profund în viaţa locuitorilor continentului nostru. Cunoscuta şi interesanta carte a lui Luuk van Middelaar „Trecerea la Europa”, care este un fel de monografie a procesului integrării, reflectă, într-o anumită măsură, această stare de spirit. Autorul a urmărit îndeaproape, de-a lungul multor ani, mecanismele europene, şi încearcă să scrie onest despre ele, într-un bogat context istoric şi filozofic, dar nu poate, totuşi, să se elibereze de fascinaţia pentru procesul creaţiei acestora, care îi apare ca o surprindere a istoriei in statu nascendi.

    Trenul istoriei, adică al UE, accelerează, nu este timp pentru dezbateri, trebuie să alergăm spre următoarea staţie, ca să ajungem la ea cu orice preţ.
    Propaganda face tot ce poate pentru a înlocui gândirea cu mobilizarea. Graba are scopul de a ne împiedica să ne mai gândim de ce am intrat în UE în temeiul Tratatului de la Nisa, ca să primim în dar o constituţie europeană, care schimba fundamental regulile, numită, pentru a nu fi recunoscută, Tratat Constituţional.

    Tren sau bicicletă
    În acelaşi timp totuşi, creatorii UE nu pot să nu observe că acţiunile lor nu aduc efectele dorite. Aceasta introduce un fel de nervozitate, care face ca, după un nou tratat istoric, să trebuiască măiestrit următorul tratat, iar după summit-ul ultimei şanse să fie convocat imediat unul nou, de o importanţă încă şi mai crucială.

    Trenul istoriei, adică al UE, accelerează, nu este timp pentru dezbateri, nici pentru tăiat firul în patru, trebuie să alergăm spre următoarea staţie, ca să ajungem la ea cu orice preţ.

    Propaganda face tot ce poate pentru a înlocui gândirea cu mobilizarea. Graba are scopul de a ne împiedica să ne mai gândim de ce am intrat în UE în temeiul Tratatului de la Nisa, aşa încât la intrare să primim în dar o constituţie europeană, care schimba fundamental regulile, numită, pentru a nu fi recunoscută, Tratat Constituţional. Când ea a fost respinsă în referendumurile din Franţa şi Olanda, a fost adoptată ca Tratat de la Lisabona, care ar fi trebuit în sfârşit să gestioneze afacerile europene pe termen mai lung. Imediat ce acesta a intrat în vigoare, deja a devenit clar că va trebui să fie corectat, deoarece nu îndeplinea nimic din ceea ce promisese. Din nou, trebuie să ne grăbim, şi singurul lucru care nu se schimbă este faptul că nu avem timp să ne gândim, între noi summit-uri, care sunt întotdeauna ale ultimei şanse şi iau decizii fundamentale, desigur, istorice.

    Ni se dă o altă viziune a Europei în curs de integrare, care este ca … o bicicletă. Iar bicicleta, după cum ştim, trebuie să meargă, pentru a nu se răsturna. Cu alte cuvinte, trebuie să ne integrăm în permanență, pentru a evita prăbușirea. Oricine s-a aplecat câtuși de puțin asupra chestiunilor UE trebuie să fi dat peste această metaforă.
    Faptul că ceva atât de idiot, în loc de hohote de râs, provoacă dări din cap aprobatoare, dă marturie despre puterea propagandei Uniunii Europene.

    Se impune, deci, întrebarea dacă trenul, care tot mereu trebuie să accelereze şi să-și schimbe orarul, urmează, într-adevăr, duhul istoriei?

    Se pare, totuşi, că în locul acesteia, ni se dă o altă viziune a Europei în curs de integrare, care este ca … o bicicletă. Iar bicicleta, după cum ştim, trebuie să meargă, pentru a nu se răsturna. Cu alte cuvinte, trebuie să ne integrăm în permanență, pentru a evita prăbușirea. Oricine s-a aplecat câtuși de puțin asupra chestiunilor UE trebuie să fi dat peste această metaforă, care este tratată cât se poate de serios şi, de asemenea, folosită ca argument (!) în discuţiile despre procesul de integrare. Faptul că ceva atât de idiot, în loc de hohote de râs, provoacă dări din cap aprobatoare, dă marturie despre puterea propagandei Uniunii Europene.

    Astfel Uniunea, o dată ca tren, o dată ca bicicletă, trebuie să se tot apropie de un țel neprecizat, după un orar în continuă schimbare, propulsată de verdictele istoriei şi ameninţată de prăbușire, dacă ar încerca să încetinească.

    Ei bine, dar trebuie să fii în tren, şi nu în afara lui, trebuie să fii pe bicicletă, nu pe lângă ea. Iată o mostră de evidențe propagandistice.

    Înăuntrul a ce?
    Dacă nu prindem trenul, nu sărim în el (sau pe bicicletă) rămânem pe afară, și nu vom sta la masă. Dacă nu adoptăm euro, dacă nu semnăm următorul pact de stabilitate, dacă nu acceptăm fiecare nou aranjament, în orice domeniu, conceput de europeni luminaţi – pe care trebuie să-l adoptăm imediat, pentru că altfel trenul (bicicleta) istoriei pleacă, și noi rămânem printre țările de viteza a doua. De fapt, ţările din afara zonei euro se dezvoltă mult mai rapid, pactul de stabilitate ne dă doar posibilitatea să plătim, iar participarea la Pactul fiscal înseamnă să ne subordonăm unor decizii la care nu participăm; dar pentru propagandă, asta nu mai contează. Așa cum cum nu contează ce rol ni s-a propus la masa europeană, şi nici faptul că nu există o singură viteză europeană în niciun domeniu.

    Dacă nu prindem trenul, nu sărim în el (sau pe bicicletă) rămânem pe afară, și nu vom sta la masă. Dacă nu adoptăm euro, dacă nu semnăm următorul pact de stabilitate, dacă nu acceptăm fiecare nou aranjament, în orice domeniu, conceput de europeni luminaţi – pe care trebuie să-l adoptăm imediat, pentru că altfel trenul (bicicleta) istoriei pleacă, și noi rămânem printre țările de viteza a doua. 

    Proiectul european, ca împlinire a istoriei, ar trebui să fie și încununarea civilizaţiei europene. Realizarea ei se dovedeşte a fi o utopie juridic-birocratică. Cu cât este mai contestată ideea de dreptate, fără de care este greu să ne imaginăm vreun respect pentru lege, de-acum transformată în prescripție arbitrară a guvernanților, cu atât mai mult așa-numita legislație europeană devine obiect de cult. De fapt, nu ştim pe ce bază, şi mai ales, de ce acceptăm aceste reglementări şi să le considerăm drept lege, dar ştim că ele constituie dogme irefutabile.

    Potrivit trendurilor dominante, Decalogul este o culegere de prejudecăţi învechite, legea naturală nu există, dar o reglementare obținută nu se știe cum, pe culoarele Bruxelles-ului, de către lobby-ști deștepți, dotați cu mijloace corespunzătoare, devine lege, față de care nu putem decât să ne supunem. Discuţia asupra acesteia este un atac la însăşi ideea de lege.

    În conformitate cu spiritul timpului, ea este privită în termeni consumiști, așa cum s-a exprimat, nu cu mult timp în urmă, redactorul-şef al unei reviste care poartă, se vede treaba, numele „Przekrój” („În Secțiune”, NT). Luând cuvântul în cadrul dezbaterii cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale, el a pus o întrebare simplă: dorim să avem mai mult sau mai puțin din aceste drepturi? Cine ar dori să aibă mai puţin, dacă poate avea mai mult?

    De fapt, ţările din afara zonei euro se dezvoltă mult mai rapid, pactul de stabilitate ne dă doar posibilitatea să plătim, iar participarea la Pactul fiscal înseamnă să ne subordonăm unor decizii la care nu participăm; dar pentru propagandă, asta nu mai contează. 


    În Polonia
    Propaganda europeană funcţionează pe terenul întregii Uniuni. Este o industrie puternică, ce ar trebui să ridice obiecţii încă de la pornire, pentru că instituţiile finanţate din fonduri UE (adică, plătite de toți, inclusiv de noi) nu se ocupă de lucrări de cercetare, ci de sprijinirea, deloc camuflată, a propunerilor actuale ale eurodecidenților.

    Concentraţia aceastei propagande în Polonia este, totuși, deosebită. Ar merita analizată situaţia care face ca orice cunoaștere și tentativă de discutare a stării reale a UE să fie considerată drept o atitudine condamnabilă. Sławomir Sierakowski (ambițios lider al criticspanacului în versiune poloneză, pupil al Gazetei Wyborcza, NT) la vremea respectivă, a pus la cale o scrisoare de sprijin pentru Constituţia Europeană (există probabiltatea ca el să o fi citit), pe care au semnat-o numeroase grupuri de luceferi ai ştiinţei şi culturii poloneze. Personal, i-am chemat la telefon pe cel puțin douăzeci dintre aceștia. Nici unul nu cunoştea documentul pe care l-a sprijinit. Acest exemplu demonstrează avantajul de la plecare al adepților soluţiilor UE, indiferent dacă acestea vor fi reprezentate Monika Richardson (jurnalistă, NT), Thomas Jastrun (poet, NT), Róza Thun (europarlamentar PO, NT) sau Doda (cântăreață rock, NT). Ei nu se vor afunda în documentele plicticoase și nesfârșite ale deciziilor UE. E suficient să întrebe: cum e mai bine, toți la un loc sau separat, împreună sau unul împotriva celuilalt, să construim sau să distrugem?
    Și treaba e rezolvată.

    The following two tabs change content below.
    Bronisław Wildstein

    Bronisław Wildstein

    Bronisław Wildstein e un intelectual polonez reprezentativ, jurnalist și publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynski.

    3 gânduri despre “Europropaganda

    1. Mulțumesc, Bogdan.
      De fapt, mulțumirile i se cuvin autorului.
      Să sperăm ca aceste articole să-i pună pe gânduri pe rânvitorii Statelor Unite Europene de la noi.
      Astea cu trenul și cu bicicleta s-au mai auzit și pe la noi.
      Poate că o metaforă mai adecvată ar fi aceea a dricului, pe care se află moneda euro, iar dacă nu fugim să-l prindem, să ne urcăm și noi din mers, riscăm să rămânem în afara sicriului, să nu nimerim groapa din prima.

    2. Imi place metafora cu dricul si moneda euro, acest obol dat lui Charon pentru….Poftim, am dat iar de greci! 🙂

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.