FUNDATIA IOAN BARBUS

Adevăr și memorie

Considerăm ca fiind de o importanță vitală pentru țara noastră aflarea adevărului despre crimele regimului comunist și despre Revoluția din decembrie 1989. Aceste lucruri au nu numai o semnificație istorică, ele au consecințe directe asupra realității în care trăim astăzi. Legea imprescriptibilității crimelor comunismului, cea a lustrației și cea a recunoștinței sunt, așadar, de o stringentă actualitate pentru România.  Fără adoptarea acestora, adică fără adevăr și memorie, societatea românească nu va putea ieși din impasul în care a fost adusă de cei fără neam și Dumnezeu și de urmașii lor, iar viața publică va fi în continuare afectată de manipularea și corupția acestora.

Ucigașii și uneltele lor, în loc să fie identificați și pedepsiți, vor continua să se bucure netulburați de privilegiile pe care le-au obținut prin crime, vor continua să fie răsplătiți pentru fărădelegile săvârșite, vor continua să tragă sforile în politică, afaceri și mass media. Eroii, în loc să fie respectați și puși în fața tinerei generații ca modele de urmat, vor continua să fie aruncați în uitare, sau chiar batjocoriți de călăii lor.  În aceste condiții, eforturile pentru combaterea corupției sunt grav subminate, speranțele de asanare a vieții publice de influențele nefaste ale vechilor structuri comunisto-securiste vor fi zădărnicite, șansele de restaurare a moralității și normalității, a încrederii cetățenilor unii în ceilalți și în instituțiile Statului vor fi risipite.

Considerăm deasemenea că adoptarea acestor legi trebuie să fie continuarea firească a condamnarii comunismului drept un regim ilegitim și criminal de către Președintele Băsescu în 2006. Acest act oficial s-a lovit de o furioasă împotrivire, nefiind doar un act simbolic, ci deschizând oportunitatea lansării unei serii de actiuni concrete – politice, legislative, educative, de investigații istorice, dar și penale, etc. Nu este o luptă ușoară, tentativele disperate ale vechilor structuri de a-și apăra privilegiile, de a discredita și împiedica prin orice mijloace demersurile pentru aflarea adevărului și înfăptuirea justiției au luat dimensiuni de-a dreptul grotești. Nu este de mirare. Dar asta nu trebuie să ne descurajeze, dimpotrivă.

Încă din timpul Revoluției din decembrie 89, și în mod constant, în anii de după aceea, Teodor Mărieș a luptat cu dăruire și cu spirit de sacrificiu pentru dezvăluirea acestui adevăr. I se datorează în cea mai mare măsură victoria de la CEDO, prin care s-a obținut, în sfârșit, accesul la o parte din dosarele revoluției, informații de o importanță crucială pentru elucidarea modului în care a fost pusă la cale, în dauna și împotriva voinței acestei națiuni, perpetuarea la putere a vechilor structuri și instaurarea regimului Iliescu – principalul artizan al acestei uriașe manipulări, ale cărei consecințe ne apasă și astăzi.

Îi mulțumim pentru toate acestea lui Teodor Mărieș, îl asigurăm că îi suntem alături.

Dar îi adresăm în același timp apelul creștinesc și rugămintea insistentă să renunțe la greva foamei, să nu-și mai pună în pericol viața și sănătatea. Avem nevoie ca astfel de oameni să fie aici, să lupte în continuare pentru adevăr și normalitate.

Anca Maria Cernea

Președinte
Fundația Ioan Bărbuș

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

Un comentariu

  1. bogdan calehari
    18 februarie 2012

    In lumea in care traim, Adevarul si Memoria sunt obligate sa respecte Drepturile Omului si sa-i lase in pace pe ucigasi si faptele lor, altfel li se spune: Ministerul Adevarului si Politia Memoriei! Asta cu ministerul si politia(desteapta gaselnita) a rostit-o nu Honecker sau Iliescu ci Bronislav Geremek!
    Un individ, pe numele lui Jorge Semprun, vorbea si el: „Daca vreti sa duceti o viata normala, trebuie sa incercati sa uitati, altfel serpii veninosi lasati afara din cusca vor otravi viata publica timp de ani de zile.”. Cretine vorbe!
    Un vis irealizabil pe care l-am avut, a fost sa vad Adevarul transformat in minister si Memoria in politie, la fel cum s-a intamplat in cazul nazistilor, caz in care, despre Drepturile Omului nu s-a pomenit nimic.
    Am tot respectul pentru Doru Maries, cel care devine un simbol al luptei pentru adevar si memorie, dar protestul lui extrem se desfasoara intr-o indiferenta si tacere strivitoare, pentru ca zdrobitoarea majoritate vrea sa duca o viata normala, sa uite si sa se lase otravita in continuare de serpii veninosi care nu au fost „inchisi in cusca” la timpul potrivit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian