Falsuri la modă în lumea creștină (1)

Print Friendly, PDF & Email

Cititorii ne-au semnalat câteva teze eronate, de actualitate, care se pot citi în ultimul timp pe unele site-uri creştine, sau se aud pe la biserici în dicuţiile dintre credincioşi sau, mai rar, chiar la predici. Sunt subiecte importante, cu impact politic imens, care trebuie să fie discutate din perspectivă creştină, însă fără părtinire, superficialitate sau insinuări răutăcioase pentru că afectează foarte mult interesele ţării. Să le numim „șopârlițe”. 

Şopârliţa 1: Tot Occidentul e putred!

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7:3)

Toţi avem responsabilitatea personală de a căuta adevărul. Această responsabilitate nu poate fi transferată altora. După cum noi le cerem vesticilor, pe bună dreptate, să nu se lase manipulaţi şi să nu ne pună la un loc cu delincvenţii care domină deseori imaginea falsă pe care o are România în străinătate, tot astfel, şi noi trebuie să ne ferim de judecăţi temerare. Ştim că mass media nu reflectă corect realitatea şi ne putem da singuri seama că lipsa generală de educaţie elementară, de discernământ şi de cultură (mai ales istorică şi politică) se arată şi în felul în care este prezentată şi înţeleasă lumea Vestului.

Vestul este într-adevăr în criză în acest moment şi o mare parte din viaţa sa morală este atinsă de putregai, însă criza nu se datorează absenţei resurselor spirituale în Vest, ci refuzului de a apela la ele. Miza recunoaşterii rădăcinilor creştine ale Europei nu este legată de acceptarea unor detalii de ordin istoric şi cultural, ci de alegerile zilnice ale europenilor. Aceasta nu este o problemă a Vestului, ci, în egală măsură, şi a Estului. Şi pentru noi e important ca reperul Europei să rămână înţelepciunea vie a Celor Zece Porunci şi nu intenţiile bune, moda zilei sau, şi mai rău, presiunile minorităţilor bolşevice.

Şi noi suntem din ce în ce mai mult supuşi presiunilor cu care se confruntă creştinii din Vest de câteva decenii. Trebuie să înţelegem mecanismele prin care a fost impus secularismul radical, să ne pregătim spritual şi intelectual pentru a ne putea implica în dezbateri foarte consistente legate de viaţa creştinilor în societate, ca să putem astfel evita repetarea dramelor care au avut loc în alte părţi. Noi, care am fost prigoniţi timp de zeci de ani, trebuie să înţelegem cât este de important să fim uniţi şi să îi sprijinim deschis pe cei care sunt atacaţi, nu să îi acuzăm pe toţi în bloc de toate relele secularismului  (sau chiar să declarăm satisfăcuţi că „aşa le trebuie!”).

Dacă este să privim cu atenţie, în Vest viaţa creştină dă roade: asociaţiile de caritate sunt active, persoanele fără domiciliu şi refugiaţii primesc asistenţă de la creştini, bătrânii sunt îngijiţi, copiii nu sunt abandonaţi pe stradă, marea majoritate a celor care se nasc sunt botezaţi şi numărul de avorturi este mult mai mic decât în ţările din fosta URSS, de exemplu. Încă se mai trimit cărţi şi alte ajutoare, chiar şi în România. De asemenea, numărul publicaţiilor creştine, al bibliotecilor pe teme religioase şi al teologilor de mare valoare este încă important. Locurile populare de pelerinaj, precum Santiago de Compostella, Lourdes, Fatima sau Padova sunt în continuare foarte frecventate (inclusiv de mulţi ortodocşi români). Se organizează numeroase activităţi de cercetaşi creştini, reculegeri, conferinţe, reuniuni de rugăciune etc. Cu toată ghetoizarea creştinilor vestici şi cu toată propaganda anticreştină a presei, există musulmani care devin creştini atunci când au posibilitatea să compare roadele celor două culturi.

Trebuie să fim recunoscători pentru ajutorul vesticilor: din 1990 şi până acum catolicii şi protestanţii din Vest au trimis sute de camioane de cărţi, haine şi alimente, sute de voluntari care au muncit în România, numeroase burse au fost plătite de occidentali, la care se mai adaugă şi alte manifestări creştine la care românii sunt invitaţi şi acceptă să participe şi, nu în ultimul rând, spaţiile oferite pentru celebrarea slujbelor ortodoxe pentru românii care muncesc în Vest.

Întrucât îşi amintesc porunca Domnului: „dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău”(Matei 5: 23-24.), Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras cu sinodul său, de comun acord, declară că: A. Regretă cuvintele ofensatoare, reproşurile nefondate şi gesturile reprobabile care, de ambele părţi, au marcat sau însoţit evenimentele triste ale acestei perioade [a Schismei]. B. De asemenea, regretă şi şterg din amintiri şi din mijlocul Bisericii anatemele care au urmat acestor evenimente, memoria care a influenţat acţiunile de până în zilele noastre şi a împiedicat relaţii mai strânse în caritate; şi aruncă aceste anateme în uitare. C. În sfârşit, deplâng evenimentele care au precedat şi urmat aceste evenimente jignitoare care, sub influenţa unor diferiţi factori, printre care lipsa de înţelegere şi de încredere reciprocă, au dus în cele din urmă la ruptura efectivă a comuniunii ecleziastice.

Declaraţia comună a Papei Paul al VI-lea şi a Patriarhului Athenagoras,

7 decembrie 1965

Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras

Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras

Poate că este necesar să amintim că Biserica are autoritatea de a pronunţa şi de a ridica anateme. În ultimele decenii, obstacolele teologice importante dintre ortodocşi şi catolici (Filioque, epicleza, existenţa Purgatoriului, primatul Papei) au fost discutate şi au rămas dificultăţi reale numai în ce priveşte primatul Papei, nu atât din punct de vedere teologic, cât administrativ şi politic. Din perspectivă teologică, s-a acceptat că există deosebiri de interpretare, dar acestea nu se referă la dogmă şi nu justifică o schismă. Anatemele dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă au fost ridicate în mod valid. Chiar înainte de apropierea relativ recentă dintre Roma şi Constantinopol, ţara noastră s-a deschis cultural către Vest. Apropierea a fost benefică şi nu a pus în pericol specificul comunităţilor sau al persoanelor. Exemplele sunt nenumărate. Nu se poate contesta rolul pozitiv al şcolilor catolice care au existat în prioada interbelică în marile oraşe. Elevii au fost peste 95% ortodocşi. Nu au trecut la catolicism, dar s-au format ca intelectuali creştini europeni. Şi arta creştină a fost influenţată de Vest. Picturile bisericeşti ale lui Gheorghe Tătărăscu sau Nicolae Grigorescu, de exemplu, nu respectă întocmai canoanele, însă ar fi foarte neînţelept ca din acest motiv să fie privite ca manifestări de erezie.

Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist (1999, București)

Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist (1999, București)

Alergia la Occident nu poate fi argumentată creştineşte. Sub masca unui rigorism exterior, el ascunde, de fapt, refuzul unei apropieri personale de celălalt. E o dovadă de lipsă de iubire şi de lene în folosirea discernământului în fiecare situaţie şi cu fiecare persoană pe care o întâlnim. Nu e o mărturie de credinţă, nu sporeşte credinţa celor care îl practică şi nu contribuie la întărirea celor căldicei. Nu este specific nici ortodoxiei în general şi nici spaţiului românesc în special.

Aş dori să aduc un cuvenit tribut de recunoştinţă şi celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română şi din celelalte Biserici şi comunităţi religioase, au îndurat persecuţii şi grave limitări. Moartea i-a unit pe aceşti fraţi ai noştri de credinţă în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecţie de neuitat de iubire faţă de Cristos şi Biserica sa.

Ioan Paul al II-lea, Bucureşti – 7 mai 1999

Unitatea creştinilor nu este opţională. Nu ni se cere doar să nu ne certăm cu alţi creştini, ni se cere frăţie. Unitate. Domnul nostru s-a rugat pentru noi „toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Credibilitatea mesajului  Mântuitorului depinde de unitatea noastră. Dorinţa de Unitate este foarte mare în România şi a fost pecetluită cu sângele martirilor. În închisorile comuniste, nu religia i-a deosebit pe deţinuţi, ci doar atitudinea faţă de regimul ateu. Cine susţine altceva minte şi batjocoreşte sângele martirilor care au murit împreună pentru adevăr.

Şopârliţa 2: Suntem colonizaţi!

Iată rânduielile pe care trebuie să le păziţi: Să spună omul adevărat aproapelui său. Judecaţi şi daţi hotărâri drepte la porţile voastre. (Zaharia 8:16)

Este inacceptabil să se folosească termenul „colonizare” cu uşurinţă. Trebuie să se respecte adevărul: România nu este o colonie. Este o ţară independentă, care face parte din structurile alese liber de cetăţenii ţării şi îşi respectă onest angajamentele.

 

Aderarea la UE şi la NATO a fost cerută prima dată de deţinuţii politici ţărănişti şi liberali şi de tinerii care au ieşit în stradă în 1989. A fost votată şi este dorită de majoritatea românilor. Respectarea obligaţiilor în cadrul unor acorduri şi tratate nu este un act de „vasalitate”, ci de responsabilitate faţă de viitorul ţării şi de onestitate faţă de parteneri. Dacă totuşi, cineva crede că suntem vasali, trebuie să indice clar numele celui care îşi arogă rolul de suzeran, să ceară oficial ieşirea din această situaţie şi să indice o alternativă viabilă pentru securitatea şi dezvoltarea ţării. Numai iresponsabilii pot trata un subiect atât de grav prin afirmaţii ambigue sau prin văicăreli existenţiale. 

În URSS s-a intrat numai sub ameninţare, în UE şi NATO a intrat numai cine şi dacă şi-a dorit aşa ceva. În plus, unul din principalele motive care au grăbit statele est-europene spre UE şi NATO a fost tocmai ameninţarea neîncetată a Rusiei.

Traian Ungureanu

harta europei urali

Având în vedere locul României pe hartă, ieşirea din structurile UE şi NATO nu poate înseamna decât intrarea de facto în sfera de influenţă rusă.

E adevărat că există situaţii în care au fost încheiate afaceri foarte dezavantajoase pentru români, însă afacerile necinstite şi infracţiunile se remediază de la caz la caz prin justiţie, nu prin compromiterea securităţii ţării sau prin îngrădirea economiei libere. Cauzele care duc la afaceri necinstite pentru români sunt în primul rând corupţia, incompetenţa, birocraţia şi lipsa de transparenţă a părţii române. Acestea trebuie să fie eliminate. Să nu uităm că după 1989 economia şi instituţiile importante au rămas în mâna reţelelor comuniste şi că acestea au făcut regulile şi au profitat de „privatizările” păguboase. Economia naţională nu a fost subminată de adepţii economiei libere şi de foştii deţinuţi politici, care au cerut liberalizarea economiei şi deschiderea către Vest, ci de rudele, finii, nepoţii şi amicii peceriştilor şi securiştilor. Chiar atunci când aceştia au fost nevoiţi, în urma presiunilor publicului, să preia un discurs proeuropean, viaţa politică şi mediul de afaceri au rămas dominate şi corupte de aceleaşi reţele.

Nu economia liberă e de vină pentru afacerile necinstite. Biblia şi Sfinţii Părinţi nu au cerut patronajul statului pentru acţiunile de bineface, pentru că ştiau că aceasta înseamnă etatizarea carităţii şi impunerea viziunii autorităţii locale şi vremelnice asupra diaconiei Bisericii. Ei nu au respins niciodată principiile economiei libere, ba chiar au protestat împotriva conducătorilor care devalorizează moneda, impun taxe şi primesc plocoane, năpăstuindu-i astfel pe cei slabi. Nicăieri în Biblie sau la Sfinţii Părinţi nu se găsesc argumente pentru o economie controlată sau centralizată. Iisus nu a sugerat că cezarul trebuie să controleze afacerile. O foarte mare parte din parabolele evanghelice se referă la viaţa zilnică a oamenilor, adică la afaceri. Afacerile sunt una din cele mai normale activităţi, nu sunt rele în sine. Parabola Talanţilor ne învaţă că nu trebuie să lucrăm în pagubă, ci trebuie să fructificăm darurile primite, spiritual şi material. Afacerile murdare sunt păcate, fiind roade ale idolatriei, invidiei, lăcomiei, lenii, oprimării săracilor şi văduvelor, desfrâului, minciunii, etc. Sunt manifestări de rezvrătire împotriva voinţei lui Dumnezeu, deci nu pot fi considerate o expresie a libertăţii. Afacerile nu sunt îngrădite, ci eliberate, dacă sunt făcute cu respectarea Celor Zece Porunci. Aşadar, nu libertatea dăunează afacerilor, ci păcatul. Pentru un creştin, libertatea este în primul rând eliberarea de păcat, nu poate fi niciodată în exces.

Studiile coloniale se predau în mai toate marile Universităţi occidentale, dar nu se ating de cel mai mare imperiu colonial în viaţă. Violenţa extremă, milioanele de victime, rasismul social, exploatarea economică nemiloasă, pierderea libertăţii şi a drepturilor civile, distrugerea democraţiei, îndoctrinarea lingvistică şi culturală, suprimarea protestului şi alte atîtea crime impuse de ocupaţia şi dominaţia sovieto-rusă nu există, pur şi simplu, pentru marii luptători cu abuzurile trecute ale colonialsimului occidental. … Pe fundaţia acestei orbiri, a crescut, în mod revoltător, percepţia care a normalizat crimele şi oprimarea sovieto-rusă. Astfel în locul observaţiei după care Rusia vrea să îşi domine şi după eliberare, fostele colonii, circulă ideea după care Estul e o „zonă de interes legitim” pentru Rusia.

Traian Ungureanu 

Trebuie să ne amintim că cele mai mari scandaluri împotriva „colonizării” au fost legate de Roşia Montană şi de Pungeşti. Dubla măsură a fost cât se poate de clară la Roşia Montană: protestatarii s-au opus vehement folosirii de către canadieni a cianurii, dar nu au spus absolut nimic despre faptul că o companie rusă foloseşte cianura la Baia Mare. Concret, ei au spijinit Rusia. La Pungeşti a fost sprijinit tot interesul Rusiei. Singurii interesaţi ca România să nu exploateze gaze de şist sunt ruşii, care doresc să aibă monopolul resurselor energetice. Federaţia Rusă este cea mai importantă forţă care vrea ca, împotriva tradiţiilor noastre, să ne orientăm spre Est, convingându-ne prin propagandiştii săi că acum suntem colonizaţi şi că vom fi mai fericiţi fără alianţe, izolaţi, la mila vecinului puternic. Ideologii Kremlinului spun explicit că, deoarece rusofilia nu este populară în România, agenda eurasiatică trebuie să fie atinsă prin confiscarea altor teme ca „pierderea suveranităţii, criza şi dependenţa economică, vinderea la străini a terenurilor şi resurselor, şi viitorul instabil al UE”.

În plus, nu putem uita că „lupta neabătută împotriva imperialismului, colonialismului şi neocolonialismului” a motivat timp câteva decenii expansionismul sovietic. URSS considera că eliberarea de colonialism e un motiv de război just, dar nu era vorba de pace şi prosperitate, ci de aplicarea principului „dezbină şi domneşte”, concretizat invariabil în regimuri distructive şi corupte dirijate de Moscova. Ca ţară gavată cu propaganda sovietică, e inadmisibil să ne lăsăm păcăliţi în 2016 de nişte sloganele comuniste răsuflate, pe care nimeni nu le-a crezut vreodată.

Şopârliţa 3: Evreii sunt cauza tuturor relelor

După aceea a zis Domnul către Avram: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.

(Facere 12:1-3)

*

Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. (Romani 11:1-2)

Chiar dacă noile forme de marcionism par să fie atenuate, ele rămân  incompatibile cu învăţătura creştină. Biblia şi Sfinţii Părinţi afirmă că Dumnezeu a încheiat un Legământ veşnic cu poporul lui Israel. Dumnezeu nu îşi ai cuvântul înapoi. Plasarea lui Iisus în opoziţie cu Vechiul Testament sau cu evreii lipseşte Evanghelia şi în general Revelaţia de dimensiunea sa istorică, negând că Dumnezeu s-a descoperit în timp, în istoria umanităţii. Cei ispitiţi de diversele forme ale marcionismului resping de fapt inserţia în realitate şi înlocuiesc rădăcinile adevărate ale credinţei creştine cu un proiect imaginar, adică alunecă în ideologie şi riscă să părăsească creştinismul.

De asemenea, cei care se pretind creştini şi îi acuză pe evrei de uciderea Domnului Nostru Isus Hristos nu acceptă adevărul elementar care stă la baza creştinismului: Fiul lui Dumnezeu s-a dat de bunăvoie spre răstignire, pentru a ne răscumpăra pe noi. Ne-a mântuit prin Jetfa Crucii de păcatele noastre. Altfel spus, a murit pentru păcatele noastre. Noi L-am răstignit, noi, toţi oamenii, din toate locurile, din toate timpurile. Mărturisim toţi că Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu, a venit în lume să îi mântuiască pe cei păcătoşi, între care cel dintâi este fiecare dintre noi, nu evreul din SUA, din Israel sau din altă parte. A reduce tot ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare la o eroare judiciară, care a dus la schingiuirea şi execuţia unui om nevinovat, înseamnă a goli de orice sens duhovnicesc şi teologic cel mai important eveniment al Răscumpărării noastre. Sângele lui Iisus Hristos este mântuitor întotdeauna, pentru toţi oamenii, fără excepţii şi amendamente. Evreii care au cerut răstignirea erau doar susţinătorii răzvrătitului Barabas. Nu pot fi puşi la un loc toţi evreii din timpul lui Iisus, şi cu atât mai puţin cu cei din secolele următoare. În plus, tehnic vorbind, cei care l-au condamnat, biciuit şi răstignit au fost romanii, nu evreii, iar termenul „deicid” este eronat: Dumnezeu nu a murit, ci El a învins moartea.

Istoria evreilor şi cea a creştinilor nu pot fi separate. Iisus Hristos, ca om, s-a identificat clar cu poporul evreu şi a afirmat că mântuirea vine de la evrei. Şi-a făcut ucenici şi a dat învăţături urmând tradiţia rabinică. Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul şi toţi apostolii au fost evrei. Primii creştini au fost evrei şi răspândirea creştinismului a pornit din cartierele locuite de evrei din oraşele Imperiului Roman.  Aceasta a fost posibil tocmai pentru că rădăcina avraamică a credinţei noastre este foarte puternică.

Noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte… I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. (Ioan 4:22-26)

Nu înţelegem de ce Dumnezeu a permis ca evreii şi creştinii să privească altfel venirea lui Mesia, să meargă pe drumuri diferite şi să fie chemaţi în feluri diferite, însă ştim că acest dar al Domnului pentru oameni face parte din taina mântuirii. Nu e o întâmplare sau o greşeală. Iisus nu s-a contrazis când a spus „vine ceasul şi acum este”. Deosebirile importante care există între evrei şi creştini nu sunt motive de duşmănie. Suntem toţi chemaţi la mântuire de Dumnezeul adevărat, aşteptăm venirea Mântuitorului în slavă şi lumea trebuie să vadă că noi avem această nădejde comună.

Biserica ne învaţă să nu dispreţuim profeţiile, pentru că ele ne ajută să vedem mâna lui Dumnezeu în realitatea concretă. Scopul cel mai important al profeţiilor este totdeauna întoarcerea oamenilor la Dumnezeu, nu dezvăluirile şocante. Biserica a fost totdeauna foarte prudentă în interpretarea profeţiilor ad literam, mai ales în legătură cu evenimente politice şi teorii conspiraţioniste. Cei care cred că interpretările politice sunt cheia profeţiilor, sunt superficial catehizaţi şi/sau slujesc o religie politică, al cărei mesaj mesianic nu poate accepta că Poporul Ales este chiar cel ales de Dumnezeu, nu cel inventat de respectiva religie politică.

Stăpânirea ocultă a lumii de către evrei e un mit. (De altfel, un mit asemănător este răspândit şi în legătură cu creştinii, care şi ei sunt acuzaţi de duşmanii lor că vor să conducă lumea.) Evreii, ca şi creştinii, nu au voie să intre în organizaţii secrete. Cei care nu respectă această învăţătură, nu îşi iau credinţa în serios. S-a demonstrat de acum 100 de ani că Protocoalele Înţelepţilor Sionului sunt un fals de proastă calitate. Astăzi textul mai intră doar în lecturile unor lideri islamişti şi ale celor cu educaţie foarte modestă. Cum să stăpânească evreii lumea, când ONU, SUA şi UE au agende opuse învăţăturilor biblice? ONU este împotriva Israelului. Este suficient să vedem că la capitole precum drepturile omului, Israelul este condamnat de zeci de ori mai mult decât orice altă ţară, inclusiv Arabia Saudită, China, Rusia sau Cambogia din timpul lui Pol Pot. 

Prezenţa evreilor în afaceri are explicaţii simple. Majoritatea mediteraneenilor sunt buni afacerişti pentru că în acea zonă comerţul a avut totdeauna un potenţial foarte mare. Cum evreii nu au avut voie să deţină proprietăţi, e normal că s-au orientat spre alte domenii. Dacă nu erau oneşti şi pricepuţi, nimeni nu ar fi făcut afaceri cu ei, mai ales că în ultimele două milenii au fost deseori cetăţeni de rangul doi. Nu în ultimul rând, au aplicat  principiile biblice în afaceri şi munca lor a fost binecuvântată. Rabinul din Buhuşi a fost un personaj real şi este adevărat că mulţi români se duceau la el (şi la alţi evrei) să ceară sfaturi pentru afaceri şi nu numai.

Nu de la naţiunea şi religia iudaică vin atacurile împotriva creştinismului, ci de la cei care slujesc ideologiile, sectele gnostice şi satanice, delirul revoluţionar, marxismul cultural sau islamul, cu complicitatea inamicului intern, a stângii occidentale (socialismul globalist). Aceştia au încercat dintodeauna să distrugă fundaţia religioasă a civilizaţiei care le-a permis să se bucure de libertate şi prosperitate. Iudaismul suferă de pe urma lor la fel ca şi creştinismul.

A venit la mine acasă un delegat al forţelor sovietice militare, în uniformă, şi mi-a cerut să semnez, în calitatea mea de şef religios al comunităţii evreieşti din ţară, un act prin care să cer darea în judecată a lui Iuliu Maniu, fiindcă el este fascist… Am spus că este imposibil.

– Eu însumi m-am adresat lui Iuliu Maniu în vremurile de prigoană şi i-am cerut să intervină în favoarea noastră, a evreilor, – ceea ce a şi făcut. Iuliu Maniu este în ochii mei şi în inima mea, personificarea patriotismului românesc. Cum îmi cereţi lucrul acesta? Este cu totul exclus ca să-l îndeplinesc. Atunci, demnitarul sovietic îmi spune:
– Dacă semnaţi acest document, vă proclamăm rabin şef al tuturor ţărilor din orbita sovietică.
– I-am spus că nu e nevoie să-mi promită aşa ceva… Atunci, acest militar scoate revolverul, îl pune pe masă… Dându-şi seama că soţia mea, sărmana, se plimbă prin hol foarte nervoasă, mă întreabă: „Nu aveţi grijă de familia dumneavoastră?” I-am răspuns: eu şi familia mea am fost în primejdie şi în timpul opresiunii naziste… Auzind aceste cuvinte, supărat, şi-a pus revolverul din nou la locul său şi, furios, a plecat. La puţin timp după aceea, am fost expulzat din ţară…

Alexandru Şafran, Mare Rabin al Genevei, într-un interviu acordat Prof. Ion Pop 

Regimul comunist nu este o invenţie evreiască. Evreii religioşi au fost prigoniţi, deposedaţi de bunuri şi trimişi în Gulag şi în închisori comuniste întocmai ca şi creştinii, iar acolo gardienii au fost la fel de brutali cu toţi cei care îşi luau credinţa în serios. Sinagogile şi obiectele de cult iudaice au fost batjocorite la fel ca bisericile, icoanele şi altarele creştine. Din nefericire, Groza, Dej, Ceauşescu, Vişinescu, Ficior au fost români. Procentul mare de evrei din primele structuri comuniste nu este un tabu, dar nu se poate trece peste faptul că liderii comunişti evrei au fost o minoritate bolşevică, nu reprezentanţii aleşi ai comunităţii.

 

Rabinul

Alexandru Șafran și Wilhem Filderman

Liderul neconstestat al evreilor în timpul şi după al Doilea Război Mondial, Dr. Wilhelm Filderman, a fost un om credincios, cu o orientare politică liberală, iar Şef-rabinul Dr. Alexandru Şafran era un om al lui Dumnezeu, foarte cultivat şi de mare caracter. Ei nu au fost ispitiţi niciodată de delirul revoluţionar. Marea majoritate a evreilor din România nu erau comunişti. Erau liber profesionişti sau mici proprietari, care încercau, ca şi românii, să revină la normalitate. Voiau să îşi recapete bunurile confisacte, nu să le doneze statului. Între manifestanţii anticomunişti de la 8 noiembrie 1945 au fost mulţi evrei. În 1946, Siguranţa îi considera pe Dr. Alexandru Şafran şi pe Dr. Wilhelm Filderman la fel de reacţionari ca liderii partidelor istorice şi ar fi fost cu siguranţă arestaţi dacă nu fugeau din România. (Salutăm publicarea primei părţi a memoriilor lui Wilhelm Filderman  şi aşteptăm cu nerăbdare continuarea.)

În timpul prigoanei comuniste, postul de radio Europa Liberă a fost un model de colaborare între creştini şi evrei, fiind singura sursă importantă de informaţii în limba română de la care se putea auzi un „Hristos a înviat!”, colinde sau mărturii legate de prigoana creştinilor. Mulţi ziarişti erau evrei şi au plătit un preţ foarte scump pentru adevăr şi pentru libertatea de conştiinţă în România.

S-a făcut o manipulare care nu mi-a plăcut: s-a numărat câte spitale sunt şi s-a pus în paralel cu câte biserici sunt. E ca şi cum într-o fermă ai număra câţi boi şi câţi porumbei există.

…Locul în care nu te duci – fie că e biserică, fie că e sinagogă – are şi el o oarecare relevanţă pentru tine. Astăzi, când îţi merge bine, sau când îţi clocoteşte sângele, nu treci pe acolo. La bătrâneţe sau la necaz, însă, poate mulţi vor ajunge acolo.

Rafael Shaffer, Rabinul şef al României (Adevărul, 2-4 septembrie 2016)

Situaţia este asemănătoare în actualul război cultural, în care în foarte multe locuri  creştinii şi evreii sunt aliaţi şi învaţă unii de la alţii. Printre cei mai buni şi curajoşi autori care apără civilizaţia iudeo-ceştină sunt mari intelectuali evrei: Prof. Schroeder, Dennis Prager, Roy Schoeman, rabinii Iehuda Levin şi Daniel Lapin, David Horowiz, Prof. Judith Reisman, Leszek Kolakowski (autorul celei mai bune cărţi despre marxism), Bronislav Wildstein sau Joseph Weiler, juristul care a apărat cu succes prezenţa crucilor din şcolile italiene (cauza Lautsi împotriva Italiei) şi a scris unul din cele mai valoroase comentarii despre problema Constituţiei Europei.

(NB: Cei care nu sunt impresionaţi de argumentele de mai sus trebuie să reţină măcar că la sfârşitul vieţii vor fi judecaţi de un evreu.)

A doua parte a articolului o puteți citi aici.


 

6 gânduri despre “Falsuri la modă în lumea creștină (1)

  1. „Cum să stăpânească evreii lumea, când ONU, SUA şi UE au agende opuse învăţăturilor biblice? „-este vorba de o greseala, nu? Altfel, nu prea vad vreo explicatie.
    Nu-i subiectul articolului de fata, insa, eu unul, as mai adauga niste soparlite (chiar daca se bat capin cap, pentru ca autorii specializati in soparlite nu exceleaza prin inteligenta):
    3.Romania trebuie sa profite de contextul geopolitic (vezi Trump) si sa iasa din NATO (poate si din UE)
    4.Trump va provoca ww3, venirea lui la putere e un semn ca nu mai e mult. Am un prieten arhitect care mi-au spus-o p-asta deschis, si care, presupun, deja isi fac provizii, faina, malai, paine, apa, masca de gaze, pregatesc bunkerul, etc.

  2. Asteptam cu interes partea a-II-a si speram ca nu va fi ultima. Un singur comentariu la situatia evreiasca: concluzia dumneavoastra pare a porni de la premisa ca toti evreii, in special cei aflati in pozitii cheie peste tot in aceasta lume, sunt in continuare adepti fideli ai religiei lor. Ceea ce i-ar impiedica sa faca rau Israelului insusi. O premisa discutabila, as zice. Sa nu uitam ca, in timpul perioadei teocratice din istoria poporului evreu, derapajele lor de la credinta abrahamica erau destul de frecvente. In afara de principiile religioase, nu vad ce altceva ar putea opri un evreu de a face rau unui alt evreu. Si nu ma refer la scara individuala…..

  3. Şi evreii, şi creştinii, derapează frecvent de la învăţătura care li s-a transmis, indiferent dacă au sau nu poziţii cheie în lume. Aceasta nu schimbă însă esenţa iudaismului sau a creştinismului.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.