Cu patru ani în urmă, în iulie 2004, între autorităţile socialiste spaniole şi guvernul Regatului Maroc s-a realizat o înţelegere în legătură cu acordarea de mii de paşapoarte speciale pentru cetăţenii marocani ce vor să intre în enclava spaniolă Ceuta, aflată pe coasta Africii de Nord.

Comercianţii musulmani din Ceuta au cerut impulsionarea “micului trafic”, iar guvernul spaniol condus de Zapatero a reacţionat pozitiv şi a apelat la autorităţile marocane, astfel s-au pus bazele unei noi meserii la frontiera de sud a Uniunii Europene. Aceea de hamal, cărător de poveri cu spinarea.

Aflată în posesia Spaniei din anul 1688, Ceuta priveşte aproape perpendicular spre stanca Gibraltar de pe coasta spaniolă. Locuitorii Gibraltarului îşi clamează apartenenţa la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, lucru respins de guvernul Zapatero. Locuitorii Ceutei sunt fericiţi de faptul că sunt cetăţeni spanioli, dar Regatul Marocului a revendicat Ceuta la ONU încă din anul 1961, ca şi Melilla, cealaltă enclavă de pe coastă Mediteranei.

Ceuta, Melilla. Locurile de unde, aflat în fruntea trupelor legionare marocane, Generalissimul Franco a plecat în 1936 să cucerească Spania republicană. Pe numele său întreg, Francisco Paulino Hermenegildo Teodulo Franco y Bahamonde Salgado Pardo, “El Caudillo” Franco şi-a câştigat stelele de ofiţer superior datorită meticulozitatii şi neînfricării cu care a luptat contra mişcării naţionalist-musulmane a fraţilor Abd El-Krim. Rănit la abdomen în Ceuta anului 1916, Franco era pentru legionarii săi acel exemplu de om cu “baraka”, noroc în arabă.

Franco a trecut în nefiinţă în 1975, dar El Biutz, locul unde a fost rănit în Ceuta şi-a cucerit o nouă celebritate. Aici există din 2005 un coridor metalic, sau un pod de trecere de pe teritoriul marocan în zonă controlată de spanioli. Vama oficială pentru mărfurile provenite de pe teritoriul spaniol este la Tanger, oraş aflat la mare distanţă, iar marocanii nu consimt să deschidă o vamă la Ceuta, asta ar însemna pentru ei să recunoască apartenenţa la Spania a cestui teritoriu. Aşa încât s-a ajuns la o anomalie, marocanii au voie să intre în Ceuta prin “podul” El Biutz, dar nu au voie să aducă mai mult decât pot căra cu spinarea.

De luni până joi, între 7 dimineaţa şi ora 13:00, circa 35000 de persoane se înghesuie pe una din cele două căi de trecere din tunelul de 150 de metri lungime de la El Biutz. Acesta a fost împărţit în două, pentru a separa femeile de bărbaţi. Conform religiei musulmane, nu se permite să fie în aceeaşi încăpere bărbaţi cu femei care nu sunt din aceeaşi familie. Peste 90%din persoanele care intră în Ceuta sunt femei care căra în spinare pachete grele, ce ajung sau chiar depăşesc 50 de kilograme, Această “lege absurda”, cum o defineste ziarul La Stampa, care permite trecerea persoanelor ce poartă pachete cu mărfuri – dar nu recunoaşte o trecere legală pentru mărfuri – de la El Tarahal, vama spaniolă, pe o cale de 2 kilometri până la locul de taxare de după podul de la El Biutz, este singura formă semi-legală de supravieţuire pentru zeci de mii de femei singure care trebuie să-şi hrănească şi copii. Divorţate sau repudiate de soţi care nu le mai plac şi le înlocuiesc cu “prospaturi”, femeile hamal de la El Biutz căra pentru 4 sau 5 euro colete ce conţin orice, de la componente de motociclete furate şi demontate în atelierele clandestine din Ceuta până la stofe, electronice, etc. Alcoolul, oficial prohibit în Maroc, este o marfă foarte căutată şi pentru care se plăteşte bine.

Autorităţile de la Rabat nu acceptă existenţa unei vămi, dar taxează între 5 şi 15 euro toate pachetele cu care trec cărăuşii femei. Mafioţii localnici au găsit un punct de înţelegere cu poliţiştii marocani, pentru un bacşiş de cinci euro, aceştia din urmă lasă să treacă pachetele fără să le taxeze oficial.

Cât câştiga pe zi o femeie cărăuş? Reuşind să parcurgă de 3 ori de 5 ori traseul, se pot câştiga intre 12 şi 20 de euro pe zi. Cine vine de la Tetuan, plăteşte transportul, asta înseamnă 1.5 euro dus şi alţi 1.5 întors. Foarte puţin pentru o treabă grea şi de multe ori periculoasă deoarece nu sunt rare incidentele pe parcursul celor 2 kilometri de mers pe jos. Bandele marocane nu dispun de arme de foc, dar cuţitele sunt folosite cu violenţă pentru a jefui sau apăra pe purtătoarele de colete aflate în mişcare. Datorită inghesuielii şi a greutăţilor de zeci de kilograme, multor femei li se face rău, în special celor mai în vârstă.

Despărţit de Europa de cei 14 kilometri ai strâmtorii Gibraltar, Marocul trăieşte şi din banii pe care turiştii creduli îi aruncă pe obiecte artizanale vândute în mările staţiuni turistice. Dar nici o agenţie de turism nu va promova un “pachet” în care să includă aşa-zisul pod de la El Biutz, Ceuta. Dar el există şi este adevărată faţă a societăţii musulmane. Femeia hamal este în primul rând femeia lăsată pe drumuri, de bărbaţii care au drept de viaţă şi de moarte asupra lor în societatea islamică.

Reînviat în scopuri propagandistice de către PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) conceptul de “convivencia” la Ceuta se poate vedea în toată splendoarea sa în fotografiile de pe blogul acesta: La frontera de los sueos rotos. Bastoane de cauciuc şi femei hamal.

femei-caraus.jpgDeşi se preconizează construirea unui alt pod de către partea spaniolă, faptul că se petrec astfel de lucruri la graniţa de sud a Uniunii Europene ar trebui să pună pe gânduri pe cine trebuie din armata de oficiali de la Bruxelles. Faţada UE este frumoasă, mândra Spanie se lăuda cu prosperitatea recentă, dar în spatele casei se petrec lucruri de groază, fiinţele umane cele mai năpăstuite fiind crud exploatate în limbo-ul musulman.

Print Friendly, PDF & Email

8 COMENTARII

  1. E păcat de ce se întâmplă cu acele femei. Numai că, n-aş face trimitere instant la islamism, a propos de faptul că sunt folosite la muncă în asemenea hal.
    Societăţile sărace, indiferent de religie, au această tendinţă – bărbatul (în română încă i se mai spune „omul” în anumite medii, iar în franceză nici nu i s-a spus vreodată în altfel, indiferent de mediu) este vânătorul, şi lui i se cuvin cele mai bune bucate, locul din capul mesei etc. Ca un exemplu amuzant-cinic, cancerul de esofag era supranumit „boala capului de familie” tocmai pentru că recunoştea drept una dintre cauze consumarea mâncării fierbinţi. Acest supranume al maladiei a fost dat de medicii nemţi din secolul XIX, pe vremea când egalitatea sexelor era, şi în Germania, destul de îndepărtată. (BTW, cărau nemţoaicele după WWII ditamai „pachetele”?)
    Bărbatul fiind vânătorul care umbla vraişte prin savană, câmpii, fabrici şi terenuri de fotbal era (şi încă este, indiferent de religie) destul de îndepărtat de anumite probleme domestice pe care trebuie să le rezolve femeia. Iar dacă ea nu le rezolvă – na: o pereche dă pălmi dupe ceafă, urmate de un set de croşee bine ţintite vor rezolva problema urgent – în România, dar şi în Elveţia, ba chiar şi în Canada, ca să nu mai vorbim de Rusia, în care cazurile de violenţă casnică nedeclarate au atins valori cam prea mari pentru primii ani ai mileniului.
    Cea mai serioasă campanie împotriva violenţei domestice (caftu’ îl încasau… ele!) a avut loc în Africa de Sud, prilej cu care s-au creat clipuri extrem de fiţoase şi pline de har – iar populaţia incriminată era cea albă (un fel de WASP, acolo, la ei…).
    Cât despre Canada şi USA, cifrele scoase la iveală din statistici sunt frumuşele – mult prea frumuşele pentru nişte non-musulmani.
    Ceea ce doresc să subliniez este că nu religia motivează comportamentul reprobabil al bărbaţilor faţă de femei. Este o stare de fapt întreţinută de sărăcie (n-o spun eu, o spun sociologii versaţi) şi de cutume care n-au legătură cu punctul cardinal către care te închini, dacă o faci.
    Un link interesant pe această temă: http://www.infoforhealth.org/pr/l11/violence.pdf
    În ceea ce priveşte UE şi problemele de la sudul lor – hm! UE n-au fost în stare să rezolve politicile discrimatorii din Italia (nu mă refer la fondul problemei, ci la principiile care trebuie respectate), n-au reuşit nici măcar să controleze probleme mult mai grave, şi mă refer la cele legate de traficul de persoane, via ţările fostei Iugoslavii. Şi, a propos de asta, Kosovo are o poziţie fruntaşă în această problemă, însă Kosovo este musulman, ce-i drept…
    Numai că, acelaşi Kosovo este dirijat totalmente de interesele US, care nu par prea afectate de faptul că politicienii pe care i-au sprijinit acolo s-au ocupat de activităţi care, pe teritoriul US ar fi fost investigate imediat.
    Aşadar – nasol cu bietele cărăuşe! Şi mai nasol că UE nu vrea să aibă grijă de ele! Dar nu e asta singura problemă care le vine la pachet, femeilor, odată cu apartenenţa la sexul slab….
    Un pumn în gură, luat pe şest, acasă, cum pare? Indiferent de religia bărbatului, pumnu’ ăla dă borşu’, tată!

  2. mulţam fain! îl bănuiam io pă akismet, ăsta, că face câteodată nişte fiţe…

  3. Impricinatul de Corn>
    De acord ca violenta domestica este raspandita pe tot globul. Am citit articolul de pe link-ul propus de tine. Interesant, dar generalizarea violentei nu explica formele absurde la care s-a ajuns. Dar islamul a creat cadrul legal in care femeia este un obiect de care te poti dispensa cand doresti.

    Vorbeam in postare de femei „divortate sau repudiate”. In societatile islamice femeia nu este protejata de lege asa cum se intampla in cele crestine. Ceea ce se intampla in Maroc este scandalos din punctul nostru de vedere, nu al societatii marocane.

  4. http://www.islamfortoday.com/ruqaiyyah09.htm

    OK, e de pe un site islamic, dar, înainte să înceapă toată povestea asta legată de musulmani, am citit mai multe cărţi pe tema civilizaţiei arabe. N-o să amintesc acum decât de capitolul repectiv din cartea lui Ovidiu Drîmbă, în care referirile fundamentale la acest subiect prezintă o altfel de situaţie decât cea expusă în postul tău. Ceea ce scrie în link este superpozabil cu ceea ce am citit pe această temă, înainte – îmi amintesc asra foarte bine pentru că şi eu am fost surprins la vremea respectivă.
    În altă ordine de idei, am petrecut vreo două săptămâni la Casablanca şi sunt genul plimbăcios. Casablanca mi-a părut extrem de cosmopolită şi de relaxată – în orice caz, femeile erau absolut superbe, iar chestia asta am putut s-o observ pentru că erau îmbrăcate ca în orice oraş european. Fireşte, erau şi doamne cu hajib – dar erau în minoritate. Nu-mi amintesc să nu fi putut să beau băuturi alcoolice pe acolo, sincer!
    Nu ştiu ce s-a mai petrecut în Maroc în ultimii ani – am fost acolo acum vreo 10 ani. Nu ştiu nici care este situaţie în apropiere de Ceuta, sau în zone mai… campestru-izolate din Maroc, unde s-ar putea ca fundamentalismele să prevaleze.
    Am fost, de asemenea în Liban. Era război, dar cu toate astea, situaţia era relativ similară cu cea pe care am descris-o pentru Casablanca. Măp rog, Tripoli de Liban este al doilea oraş ca mărime din Liban, iar libanezii sunt destul de western oriented prin definiţie, mai ales cei din mediul urban. De altfel, pe libanezi i-am văzut îi în Africa de Vest, în Guineea, unde duceau o existenţă relaxată, non-asimilabilă conceptelor generale referitoare la musulmani.
    Nu doresc să se înţeleagă, cumva, că prin argumentaţia de mai sus, aş avea cea mai măruntă simpatie pentru fundamentalismul musulman. Îmi repugnă la fel de mult ca orice fel de fundamentalism, inclusiv ca cel creştin, sau de drepta, să spunem…
    Akismet, Akismet, ajută commentu’ ăsta să treacă oceanu’…! 🙂

  5. Impricinatul de corn>
    Nu mi-a trecut prin cap ceva in legatura cu „simpatii” ca in ultimul paragraf din comentariul tau No.6. Pur si simplu, acum nu tin grozav sa expun prea mult din ceea ce am aflat pe tema femeilor repudiate din Maroc. Doresc sa pregatesc un material in acest sens, de aceea sunt mai rezervat. Deh, dreptul de visator!

    Am vazut cazuri de acest gen, Impricinatule de corn. Nimic nu se poate compara cu disperarea unei femei repudiate sau divortate cu forta. Nu are unde sa se duca, familia n-o mai recunoaste, este un paria. Daca nu are un serviciu – si marea majoritate, peste 95% nu au – si nici un acoperis deasupra capului, ce poate sa faca?

    Stii ca majoritatea femeilor din Maroc sunt analfabete? Nu-ti dau link-ul, pentru ca l-am pierdut, din pacate. Ce ar putea sa faca o femeie ramasa pe drumuri la 40, 45, 50 de ani? De fapt, ce ar putea sa faca onorabil o femeie in societatea islamica, la orice varsta?

    Iata ca foarte multe muncesc la El Biutz.
    Sa sti ca s-au schimbat lucrurile in Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Liban, etc. In Tunisia, acum 15 ani nu am vazut o femeie sub 30 de ani cu burka. Mergi sa vezi acum, eu am fost martor la schimbare. Despre Maroc am citit, gata, s-a terminat cu libertatea femeilor in privinta vestimentatiei etc. Statiunile turistice din Maroc au un statut special, cand intri adanc in tara, e jale…
    In privinta vestimentatiei femeilor, priveste-le atent pe purtatoarele de baloturi. Stiu ca intelegi.

  6. oh, vestimentaţia, dar MAI ALES atitudinea! şi privirile hăituite…
    Băh, mi-ai dat o veste tare proastă despre Maroc, în mod special, şi Maghreb în general. Despre Algeria aflasem deja – dar despre Tunisia şi Maroc, futu-i…! Erau locuri tare frumoase şi potolite. Merita să te gândeşti pe acolo.
    Parcă nu-mi vine nici să cred, aşa-mi pare de rău. ASTA ar fi o chestie incriminatorie rău! Persist, însă, în a-mi menţine acuzaţiile doar pentru fundamentalismul musulman. Vreau să spun că încă doresc să creditez cu bune intenţii linia moderată a islamului (link: http://en.wikipedia.org/wiki/Shi%27a pentru distribuţia şiiţi vs. restul musulmanilor).
    Eh, îmi arog şi eu dreptul visătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here