„Sunt optimist. Dacă văd un pahar pe jumătate plin cu apă, mă bucur de jumătatea pe care o am și mă întreb de ce nu-i plin. Şi caut soluția, să găsesc alt pahar cu apă. Nu mă vait.”
Iancu Ţucărman

Iancu Ţucărman (1922-2021), născut la Iași, singurul băiat din cei patru copii ai lui Iosif Samoil şi Minta Ţucărman, a fost în primul rând un copil bun. A învăţat bine şi a luat premiul l în fiecare an. Cel mai mult l-au iubit învăţătorul şi profesorul de limba română, Traian Gheorghiu. După ce îşi făcea temele, îl ajuta pe tatăl său la magazinul de fierărie al familiei şi la treburile casei. Părinţii erau credincioşi, respectau Şabatul şi sărbătorile religioase. S-au îngrijit de educaţia spirituală şi morală a copiior. Iancu era aplecat spre muzică şi tatăl său, ale cărui afaceri au avut de suferit în timpul crizei economice, a făcut efortul să îi dea posibilitatea să înveţe vioara cu un profesor particular.

Minta Ţucărman a murit de inimă în 1939 şi tatăl nu s-a mai recăsătorit. În 1941, în timpul Pogromului de la Iaşi, Iancu a fost urcat într-unul din trenurile morţii. Cu gândul la tatăl său şi la învăţăturile de la el, a încercat să reziste cât mai mult şi a reuşit. La coborârea din tren, deşi era o sursă de apă în apropiere nu s-a grăbit să bea, ca să nu îşi păteze trenciul pentru care muncise tatăl său. Acest gest i-a salvat viaţa. Dar pogromul a însemnat pentru el nu doar suferința proprie, ci și durerea pierderii în condiții groaznice a multor rude, prieteni şi colegi de şcoală.

În timpul războiului, Iancu Țucărman a continuat să înveţe, cu toate ca a fost trimis la munca obligatorie. Imediat ce și-a putut relua studiile, şi-a dat bacalaureatul şi apoi s-a înscris la facultatea de agronomie de la Iaşi, luând asupra lui şi răspunderea magazinului familiei, pentru că tatăl lui se mutase la Bucureşti. Deşi era „băiat de la oraş”, a terminat facultatea cu note mari, astfel încât a putut să aleagă un post bun, aproape de tatăl său, la moşia Prinţului Ştirbei de la Buftea. În 1949, domeniul a fost colectivizat şi la conducerea gospodăriei colective a venit un neica-nimeni, care lua decizii incompetente, exclusiv după cheful propriu. Atunci, Iancu Țucărman şi-a dat seama că nu poate face parte din noul regim. Adjunctul preşedintelui de CAP era însă un lăutar, care l-a respectat foarte mult, pentru că „tovarăşul Ţucărman ştie să cânte la vioară”.

A urmat apoi postul de la Ministerul Agricuturii, unde a lucrat la redacţiile mai multor reviste. Fiind din fire curios şi deschis noului, muncitor şi foarte discret totodată, a reuşit să îşi facă bine treaba, evitâd cu înţelepciune, pe cât s-a putut, hachiţele şi orgoliile politrucilor. Nu a fost niciodată director plin, pentru că nu era membru de partid. Fiind însă indispensabil, i s-a rezervat totdeauna un post de „adjunct” care făcea, de fapt, totul.

De la dreapta la stânga: Iancu Țucărman, soția Clarissa Kaizerman și tatăl lui, Iosif Samoil Țucărman

S-a căsătorit târziu, în 1965, cu Clarissa Kaizerman (1927-2010), inginer chimist. Clarissa a fost a 125-a tânără care i-a fost prezentată. Cu sigurananţă, ea a fost răspunsul la rugăciunile lui Iosif Ţucărman, care voia foarte mult să îşi vadă fiul însurat.

Mama mea a fost colegă cu Clarissa la Iprochim, pe vremea când mulţi membri ai familiei noastre erau în închisori şi se ştia că mama are „dosar prost”. În acea perioadă, un turnător vigilent a raportat prietenia dintre ele, relatând că, împreună cu o altă colegă, ing. Ecaterina Ghicon, vorbesc despre nişte „rugăciuni”. În plin stalinism, trei tinere sub treizeci de ani vorbeau la serviciu despre psalmi. Una din ele era catolică, alta ortodoxă şi cealaltă evreică. Au rămas prietene toată viața.

Clarissa era perfectă: inteligentă, bună, generoasă, cultivată, elegantă, statornică. Au avut împreună o căsnicie fericită. Iancu le-a adoptat cu inima deschisă pe prietenele soţiei împreună cu familiile acestora. Mama îşi aminteşte şi acum de tatăl lui Iancu, cât era de înţelept şi de respectabil.

Micul apartament al familiei Țucărman din Drumul Taberei a fost mereu deschis prietenilor. Parcă îi văd pe amândoi zâmbind larg, aşteptându-ne în prag înainte să ajungă ascensorul la etajul 6. Indiferent cât eram de obosită, uitam totul când îi vedeam atât de calzi şi primitori. Găteau amândoi foarte bine şi vişinata lui Iancu era excelentă! În sufrageria lor am râs, am făcut cu sora mea mici scenete de teatru când eram la şcoala primară, am asistat la conversațiile lor cu părinții mei, despre cultură, istorie, politică, religie, am dat teste înainte de admiterea în facultate şi am dezbătut situația internațională – mai ales după 11 septembrie 2001.

Ne-am mai văzut de Yom Kippur, la conferinţe sau concerte şi la noi acasă. Iancu a realizat emisiunea de muzică a radio Shalom, a contribuit la lansarea unor tineri muzicieni şi a participat la organizarea concertelor de Anul Nou de la centrul comunitar evreiesc din str. Popa Soare– la fel de frumoase şi antrenante ca cele de la Viena.

În ultimii ani, sprijinit cu atenţie şi afecţiune de Maria Popa, şi-a scris memoriile şi sper din tot sufletul ca acestea să vadă lumina tiparului cât mai curând.

Iancu Ţucărman ne-a părăsit acum câteva zile în urma unor complicaţii ale infecţiei cu coronavirus. Va rămâne în amintirea noastră pentru ce a făcut, pentru încurajările şi ajutorul dat celor din jurul său, dar mai ales pentru atitudinea lui faţă de viaţă, pentru înţelepciunea lui înrădăcinată în cele 10 Porunci, în care s-au reunit devotamentul pentru familie, căldura sufletească şi curiozitatea intelectuală.

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Emotionant articol.

    Mama mea, Angelica Pisam, a fost si ea inginer proiectant constructor la IPROCHIM in anii ’70-’80.

    Articolul mi-a amintit si de anii de studentie din Romania, tot ’70-’80, cand frecventam centrul comunitatii evreiesti din Popa Soare, sa gasesc iubirea, si invatam limba ebraica, cu gandul la aliya, emigrarea rapida in Israel.
    Am avut noroc in ambele obiective.

    Nu l-am cunoscut pe domnul Tucarman, dar de curand am dat peste acest clip al sau si m-a impresionat simpla sa umanitate.

    Fie-i memoria binecuvantata.

    https://youtu.be/OCcpRggTOXo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here