Încă un 23 august sub semnul manipulării

sau cât de credibili sunt cei care se agită pe tema Vişinescu, deși nu îi cunosc pe cei care l-au înfruntat

Ion Mihalace

Ion Mihalace

Închisoarea de la Râmnicul Sărat a ajuns să fie deci la modă. La modă, nu la cinste. De 50 de ani, cei care au fost acolo sunt încă ţinuţi sub tăcere, nu li se pronunţă numele, nu li se cunosc feţele, nu se ştie ce au făcut. 

Actul de la 23 august 1944 nu a fost meritul comuniştilor, însă ei au fost obsedaţi de acest moment şi au încercat cu disperare să îl acapareze, ca să justifice confiscarea ţării. Pentru asta au folosit orice mijloace. Teroarea şi violenţa extremă la care au fost supuşi în închisori realizatorii acestui act au fost completate de propaganda cu care a fost gavată societatea de afară. S-a impus o anumită terminologie, contextul istoric a fost deformat sau prezentat numai parţial.

Din păcate, minciuna continuă şi acum, când se practică, simultan, atât acapararea prestigiului moral al eroilor, cât şi târârea lor în noroi. Deşi contextul pare mai complicat, practic, ceea ce se vede este că, pe de o parte, 23 august 1944 este prezentat ca un act de trădare sau cel puţin de imprudenţă vinovată a unor diletanţi şi, pe de altă parte, anti-anticomuniştii devin subit interesaţi de închisoarea Râmnicul Sărat, unde au fost duşi cei mai de seamă realizatori şi sprijinitori ai loviturii de stat – care nu muriseră până în 1956. Mai recent, se agită şi indignarea faţă de (unii) torţionari, de exemplu Alexandru Vişinescu, directorul închisorii.

 Crede cineva că s-ar fi lăsat păcăliţi de această şmecherie ieftină nişte intelectuali remarcabili, de mare caracter şi cu experienţă de puşcăriaşi vechi ca Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu sau Radu Niculescu-Buzeşti?

Închisoarea de la Râmnicul Sărat a ajuns să fie deci la modă. La modă, nu la cinste. De 50 de ani, cei care au fost acolo sunt încă ţinuţi sub tăcere, nu li se pronunţă numele, nu li se cunosc feţele, nu se ştie ce au făcut. Ca să se schimbe vorba de la declaraţiile recente ale Generalului Pacepa, acest loc sumbru a fost folosit ca bombă mediatică. Închisoarea a fost atroce, subiectul atrage atenţia, e numai bun să fie exploatat. Vişinescu a fost aruncat presei şi consumatorilor săi neavizaţi ca o halcă de carne într-o cuşcă de carnivore. (ILD va reveni în alt articol asupra acestui personaj.) S-au degajat energiile revoltate ale unor intelectuali şi intelectuale care îşi îngraşă egoul, portofelul şi fălcile din comentarea eroilor. Recent, Ponta s-a angajat să decomunizeze. IICCMER-Muraru a cerut urmărirea penală a lui Vişinescu. Doar la modul liric, pentru că după câteva ore de vânzoleală s-a dovedit că, de fapt, nu se construise un dosar solid. Aşadar, cei care i-au ţinut piept lui Vişinescu la Râmnicul Sărat n-au decât să aştepte în continuare în tăcere…

Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu și Radu Niculescu-Buzeşti

Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu și Radu Niculescu-Buzeşti

Nu e greu de bănuit ce ar fi crezut ei despre cineva care are tupeul să facă dezvăluiri despre Vişinescu după ce a comparat judecarea lui Năstase cu procesele în care fuseseră condamnaţi ei. Nu ar fi crezut nici o secundă că un admirator al lui Che şi al regimului chinez vorbeşte despre decomunizare altfel decât pentru a manipula. 

Intenţia de manipulare, sau cel puţin superficialitatea inadmisibilă în tratarea subiectului se vede şi din faptul că nimeni nu se gândeşte cum ar fi reacţionat cei care au avut de-a face cu Vişinescu faţă de declaraţiile lui Pacepa şi de modul în care s-a distras atenţia de la ele prin demascarea lui Vişinescu. Crede cineva că s-ar fi lăsat păcăliţi de această şmecherie ieftină nişte intelectuali remarcabili, de mare caracter şi cu experienţă de puşcăriaşi vechi ca Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu sau Radu Niculescu-Buzeşti? Nu am auzit niciodată de un fost deţinut politic care să fi regretat fuga lui Pacepa. Din contra, indiferent de părerea pe care au avut-o despre trecutul lui Pacepa, au considerat credibile informaţiile pe care le-a dat şi s-au bucurat că plecarea lui Pacepa a încurcat atât de rău afacerile Securităţii. Nu s-au mirat că informaţiile date de el au confirmat caracterul criminal al sistemului pe care şi ei îl considerau criminal de multă vreme. Nu au văzut în plecarea lui Pacepa un gest lipsit de patriotism, ei fiind ultimii care ar fi putut găsi vreo suprapunere între interesele ţării şi cele ale Securităţii.

Nu e greu de bănuit ce ar fi crezut ei de cineva care are tupeul să facă dezvăluiri despre Vişinescu după ce a comparat judecarea lui Năstase cu procesele în care fuseseră condamnaţi ei. Nu ar fi crezut nici o secundă că un admirator al lui Che şi al regimului chinez vorbeşte despre decomunizare altfel decât pentru a manipula.

Nu ar fi avut vreo dificultate să vadă că Vişinescu şi Iliescu nu sunt altceva decât nişte fraţi gemeni, născuţi din mama Moscova, şi că fiii lor spirituali, cu parcursul lor public de până acum, nu au autoritatea morală să se pronunţe asupra decomunizării şi că sunt cât se poate de deplasaţi dacă se arată şocaţi de Vişinescu, care este numai un pion dintr-un sistem de care şi ei sunt legaţi prin nenumărate fire intelectuale, politice, economice şi penale.

Mai cu seamă, ei nu ar fi conceput decomunizarea ca pe o complexă noţiune teoretică, ci ca pe o serie de măsuri practice simple care să cuprindă judecarea criminalilor, lustraţia, restabilirea adevărului istoric şi cinstirea victimelor.

Ei erau oameni care credeau că adevărul moral poate fi cunoscut şi nu ar fi avut dubii asupra aspectelor morale ale întregii discuţii. Nu ar fi avut vreo dificultate să vadă că Vişinescu şi Iliescu nu sunt altceva decât nişte fraţi gemeni, născuţi din mama Moscova, şi că fiii lor spirituali, cu parcursul lor public de până acum, nu au autoritatea morală să se pronunţe asupra decomunizării şi că sunt cât se poate de deplasaţi dacă se arată şocaţi de Vişinescu, care este numai un pion dintr-un sistem de care şi ei sunt legaţi prin nenumărate fire intelectuale, politice, economice şi penale.

Vorbind de lipsa de autoritate morală în acest context, cred că de ea suferă nu doar politicienii care descind din vechile structuri şi intelectualii care îi slujesc, ci şi toţi aceia care nu sunt în stare să aibă o atitudine coerentă, deci respectuoasă, faţă de eroi, şi îi tratează, după convenienţă, ca pe nişte schilozi, sau conţi de Monte Cristo, sau asistaţi care ne costă prea mult, sau o lume pierdută, sau, pur şi simplu, îi ignoră complet, pentru a putea porcăi România la modul general, pentru că e „altfel”. M-am obişnuit cu văicărelile şi ifosele lor şi nu cred că vor fi capabili să vadă mai departe, atâta vreme cât vor considera că adevărul moral este ceva inutil de formulat, strict subiectiv, neştiinţific şi valabil doar ca opţiune personală.

Victor Rădulescu Pogoneanu

După cum bine observa Vladimir Tismăneanu – singurul care s-a gândit la victime – în plină campanie pe tema Vişinescu este dispreţuită Legea privind comemorarea victimelor fascismului şi comunismului! E greu de găsit o dovadă mai clară de ipocrizie.

Ar mai fi de notat încă un aspect alunecos în campania pe tema Vişinescu, şi anume insistenţa cu care ni se spune că el făcuse parte, se pare, din plutonul care l-a executat pe Ion Antonescu. Informaţia nu schimbă nimic esenţial din ceea se ştie deja despre Antonescu sau despre Vişinescu, însă tinde să îl apropie pe Antonescu de cei întemniţaţi după 1956 la Râmnicul Sărat. Ori această alăturare ar fi încă o mare minciună, pentru că majoritatea deţinuţilor de acolo aprobaseră fără ezitare poziţia lui Iuliu Maniu faţă de Antonescu. Unii fuseseră colaboratori direcţi ai lui Maniu – Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Corneliu Coposu – alţii sprijinitori fideli ai politicii sale: Radu Niculescu Buzeşti, Victor Anca, Ioan Bărbuş, Ioan Ovidiu Borcea, Jenică Arnăutu, Gheorghe Jienescu (care a cerut la Râmnicul Sărat să fie primit în PNŢ), Emil Boşca Mălin, Ion Puiu şi Cornel Velţianu. Augustin Vişa chiar fusese arestat de regimul Antonescu pentru spionaj în favoarea Londrei. Camil Demetrescu şi Victor Rădulescu Pogoneanu, care nu erau membri PNŢ, avuseseră un rol esenţial la 23 august 1944.

După cum bine observa Vladimir Tismăneanu – singurul care s-a gândit la victime – în plină campanie pe tema Vişinescu este dispreţuită Legea privind comemorarea victimelor fascismului şi comunismului! E greu de găsit o dovadă mai clară de ipocrizie. (Poate unii cred că dă bine la Bruxelles să uiţi, ca Viviane Reding, că Pactul Riebbentrop-Molotov a avut consecinţe cât se poate de tragice şi pentru România.) Nu este, deci, deloc surprinzător că, şi anul acesta, 23 august 1944 a fost tratat în mod mincinos sau superficial. Nu mă aştept ca ticăloşii şi fripturiştii care uită de milioane de victime, să reţină cine erau şi ce au făcut câţiva eroi. Din fericire, nu are nimeni nevoie de recunoaşterea lor. Chiar dacă sunt stridenţi şi, aparent, stăpânesc momentul, oricum, nu ei sunt cei care scriu istoria.

Mihaela Bărbuş
Fundația Ioan Bărbuș

The following two tabs change content below.

12 gânduri despre “Încă un 23 august sub semnul manipulării

  1. O analiza taiata la rece, cu bisturiul, asa cum gasesc ori de cate ori vizitez acest site. Ultima fraza spune totul, sincer nu vad ce as mai adauga! Va multumesc.

  2. O punere la punct necesara si lamuritoare.
    Condamnarea, deocamdata publica (si din cate observ va ramane doar o executie publica), a lui Visinescu face parte din piesa de proasta calitate pe care o joaca comunistii de zeci de ani. Sacrificarea-din punctul lor de vedere- unor oameni, grupuri sau chiar a unei intregi garnituri pentru salvarea, dupa caz, a partidului, imaginii publice (mai demult pentru occident, in zilele noastre pentru opinia din tara), structurilor sau a sistemului corupt si criminal. Aceeasi piesa, acelasi scenariu, acelasi regizor, aceeasi casa de filme eventual niste actori mai tineri. Si, din cate observ, acelasi public ticalos dispus sa participe, inclusiv cu aplauze, la aceasta farsa.

  3. Un text binevenit ce-i acuza pe cei care, folosind minciuna si manipularea, nu scriu, dar povestesc istoria „copiilor”. Si asta deoarece cunosc un lucru important: povestile le plac copiilor mai mult decat istoria.

  4. Felicitari pentru un text clar , concis , sincer, dar care in acelasi timp exprima, demonstreaza si convinge intr-un spatiu mediatic unde de multe ori inteligenta si cultura ascund de multe ori nesinceritate , ambiguitate, dublu limbaj si manipulare.
    Asemenea texte demanteleaza si demonteaza manipularile politice, sociale si mediatice de la noi . In aceleasi timp , ele refac structura spatiului moral al societatii fiind fundamentale pentru normalitatea politica si sociala a unei comunitati dar si pentru mentalitatea democrata inca atat de necesara la noi.
    Din aceste considerente ele sunt ocultate si nu vor apare niciodata in presa scrisa , respectiv in ziarele de mare tiraj pline de asa zise articole „de opinie” , care de fapt manipuleaza si nu informeaza, scrise de unii si cam aceeasi ziaristi , lideri de opinie si/sau intelectuali care cu ceva timp in urma scriau exact contrariul a ceea ce scriu acum , dovada recenta campanie anticomunista si antisecurista dusa
    de posturile de televiziune conduse de un fost securist sau de ziarele care in realitate sunt ghidate de valori tabloide.
    In sfarsit, cea mai buna demonstratie a nesinceritatii actualei campanii de „vanatoare de tortionari” , chipurile pentru dreptate istorica , dar in realitate dusa numai pentru acapararea prestigiului moral al eroilor , compromiterea lor si doar pentru ochii publicului avid dupa senzational si senzatii tari , este similaritatea acestei campanii cu campaniile tabloide ale ziarelor si televiziunilor care oficial sunt ” private si independente ” dar care in realitate au reflexele date de raspunsul la o comanda unica. Din motive oculte , aceste ziarele si televiziunile au in realitate o agenda unica in care cinismul social este evident. Dupa doua decenii de tacere, si printr-o campanie atent orchestrata in toata mass-media ( de catre cine ?!) , intreaga natiune , si in mod inexplicabil, devine brusc interesata de spatiul carceral, torturile din inchisori si martirajul eroilor dar , atentie , numai la o comanda politica ascunsa. Ceea ce se observa mai putin este ca acest tip de campanie mediatica la ordin si lipsita de credibilitate in care se face dreptate morala , dar „cu Securitatea pre Securitate calcand ” cum excelent a scris Andrei Plesu , este structurata exact in aceeasi maniera tabloida ca recenta campanie mediatica despre odiseea familiei regale Cioaba de exemplu.
    Un ultim exemplu .Timp de peste doua decenii , poporul si puterea nu trebuiau sa afle oficial si din mass-media ca monseniorul Ghika (supranumit „printul saracilor”) om cu 6 doctorate , cunoscator a 26 de limbi straine si care a ajutat oameni de pe toate continentele, a fost arestat de catre Securitate in plina strada ( avea 79 de ani ) in timp ce se indrepta catre un bolnav si torturat pana la moarte. Acum cand totul a devenit public, la ceremonia de beatificare a acestui martir organizata de catre Biserica Catolica , nu puteau sa lipseasca ( e un drept democratic, nu ? ) domnii Ion Iliescu si Adrian Nastase care inca se considera probabil „repere politice si morale ale acestei societati” ( dreptul la opinie ), dar numai prin comparatie cu trecutul istoric real al acestei tari putem face cu adevarat radiografia exacta a acestei societati ei si a actorilor politici ai momentului.

  5. Multumesc frumos pentru aprecieri.
    Da, atentia aratata unor persoane compromise cu regimul comunist la ceremonia de beatificare a Mgr Ghika a fost un motiv de scandal pentru multi.
    Mgr. Ghika a fost arestat tocmai pentru ca s-a opus presiunilor facute de comunisti spre a schimba ierarhia catolica acceptata de Roma cu una favorabila lor. Nu era cred cazul sa fie tratati cu reverenta unii care nu s-au delimitat de legaturile cu cei care l-au omorat pe Mgr Ghika si au calcat in picioare valorile sale.
    Mgr Ghika era nu doar un om bun, ci un intelectual exigent si un om de mare tarie. Nu a apreciat ambiguitatea morala si cu siguranta ca acolo unde este acum nu s-a schimbat in aceasta privinta. Am incredere deci ca, de dragul sufletelor curate, va face in asa fel incat lumea sa afle ca pozitia lui fata de revolutia comunista era legata de principiile fundamentale si neschimbatoare ale moralei crestine si nu poate fi interpretata dupa cum pica bine mai marilor zilei.

  6. @ Sergiu Simion, Mihaela
    Exact!
    Pe mine m-a suparat nu atat atentia acordata de gazda acestor „personalitati” (cunoastem „poama”) ci aplauzele venite din sala. Sigur ca nu te apuci sa fluieri ca sa-ti exprimi dezaprobarea (pana la urma era vorba totusi de o manifestare religioasa) dar o tacere a salii ar fi fost extraordinara!

  7. @7 Din păcate, arhiepiscopul Robu nu e la prima manifestare publică de simpatie pentru curentul politic reprezentat de Iliescu și de Năstase, pe care i-a salutat „cu drag” la Romexpo. Probabil că multe dintre oile păstorite de el au prins deja de ceva timp mesajul ierarhului, și votează și aplaudă așa cum se așteaptă de la aceste oi. Este, în orice caz, absolut scandalos spectacolul promoției lui Iliescu și Năstase la beatificarea unui martir, torturat și ucis de înaintașii politici ai lui Iliescu și Năstase. Iliescu și Năstase nu ar fi existat ca politicieni în spațiul public dacă Fericitul Vladimir Ghica și alte sute de mii dintre cei mai buni fii ai acestei țări nu ar fi fost omorâți în chinuri, pentru instaurarea regimului ilegitim și criminal din care provine PSD.
    Mântuitorul i-a alungat din Templu pe bișnițari cu biciul. Dacă așa a făcut cu bișnițarii, probabil că ar fi fost și mai aspru cu marii corupți și autori de măceluri (mineriade), descendenții nepocăiți ai unei orânduiri construite pe minciună, jaf și crimă. Mai ales că aceștia nu doar făceau bișniță pe niște tarabe în curtea Templului, ci s-au proțăpit în el (mă rog, în sanctuarul ad-hoc Romexpo) la locuri de cinste, învrednicindu-se de salutul călduros al gazdei.

  8. Vă mulțumesc, doamna Mihaela Bărbuș, pentru clarificările din acest articol! Foarte mulți oameni de bună credință sunt derutați să vadă că Antenele securistului Voiculescu atacă un fost torționar securist! Și nu înțeleg că e vorba de maskirovka bolșevică!
    Mulțumesc, de asemenea celor care conduc revista ”22” pentru că țin sus steagul anticomunismului! Nu întâmplător anul trecut Ponta semnase cu Dogaru un pact care prevedea desființarea, printre altele, a revistei ”22”.

  9. Discutia a atins teme foarte sensibile si evidentierea lor este , cred, binevenita. Tehnica aplicata in cazul beatificarii monseniorului Ghika este tehnica macularii spatiului moral prin care aceeasi actori ( „la vremuri noi, tot noi „) vor sa joace acum si roluri de crestini prin care spera primeasca o anumita validare morala prin participarea la o manifestare spirituala pe care de fapt o compromit prin toate celulele lor ( http://adevarul.ro/assets/adev.....#215;0.jpg ) .
    Dimensiunile manipularii sunt uriase daca ne gandim ca timp de mai mult de doua decenii , sistemul care a creat aceste personaje a facut eforturi uriase sa distruga orice repere morale ale acestei societati, iar in singurul moment cand aceasta clarificare morala incepuse ( piata Universitatii , iunie 1990 ) nu a ezitat sa recurga la vanatoarea de oameni de tip Ev Mediu – brutalitati , torturi si crime – toate infaptuite in vazul intregii lumi , scopul fiind acela de crucifica si a imprastia in toate cele patru zari generatia care devenise un pericol mortal pentru sistem.
    In acest sens cred ca unele detalii ( comportamentul duplicitar al episcopului Ioan Robu aparent dictat de eticheta , aplauzele salii,etc. ) nu sunt atat de importante ca focalizarea pe sistemul care genereaza aceste manifestari si care de fapt este inca intact si prin mentinerea intentionata a ambiguitatii morale .
    Din toate aceste considerente, articolul de fata face parte din ceea ce am putea numi ” prolegomene la refacerea spatiului moral al acestei societati” fara de care nu putem vorbi de o societate normala in care se poate distinge bine de rau, onestitatea de coruptie , nevinovatul de vinovat , si victimele de tortionarii lor.
    O ultima remarca. In aceasta actiune de refacere a spatiului moral , singura speranta sunt constiintele individuale oneste care se vor ralia acestui demers moral in nume propriu si nu sub pseudonim , deoarece profesiile care ar trebui sa functioneze in baza unui cod deontologic ( juristi , medici psihiatrii, sociologi, psihologi,etc. ) sunt fie compromise la nivel institutional prin chichite juridice care permit abateri de la deontologie , fie acaparate in mod sfidator de catre reprezentantii sistemului ( ex :http://www.agero-stuttgart.de/.....e%20SS.htm ; http://sergiusimion.blogspot.r.....gilor.html ). Singurii care sunt obligati prin lege sa-si declare apartenenta la vechea Securitate sunt magistratii , dar pe ceilalti nu-i intreaba nimeni de sanatate ( ex: psihologii care pot sa-i examineze pe magistrati , dupa principiul ceea ce nu este interzis este permis , au dreptul sa faca parte exact din ceea ce le este magistratilor le este interzis ( ! ) , si nimeni nu se scandalizeaza ) .

  10. Discutia a atins teme foarte sensibile si evidentierea lor este , cred, binevenita. Tehnica aplicata in cazul beatificarii monseniorului Ghika este tehnica macularii spatiului moral prin care aceeasi actori ( „la vremuri noi, tot noi „) vor sa joace acum si roluri de crestini prin care spera primeasca o anumita validare morala prin participarea la o manifestare spirituala pe care de fapt o compromit prin toate celulele lor ( http://adevarul.ro/assets/adev.....#215;0.jpg ) .
    Dimensiunile manipularii sunt uriase daca ne gandim ca timp de mai mult de doua decenii , sistemul care a creat aceste personaje a facut eforturi uriase sa distruga orice repere morale ale acestei societati, iar in singurul moment cand aceasta clarificare morala incepuse ( piata Universitatii , iunie 1990 ) nu a ezitat sa recurga la vanatoarea de oameni de tip Ev Mediu – brutalitati , torturi si crime – toate infaptuite in vazul intregii lumi , scopul fiind acela de crucifica si a imprastia in toate cele patru zari generatia care devenise un pericol mortal pentru sistem.
    In acest sens cred ca unele detalii ( comportamentul duplicitar al episcopului Ioan Robu aparent dictat de eticheta , aplauzele salii,etc. ) nu sunt atat de importante ca focalizarea pe sistemul care genereaza aceste manifestari si care de fapt este inca intact si prin mentinerea intentionata a ambiguitatii morale .
    Din toate aceste considerente, articolul de fata face parte din ceea ce am putea numi ” prolegomene la refacerea spatiului moral al acestei societati” fara de care nu putem vorbi de o societate normala in care se poate distinge bine de rau, onestitatea de coruptie , nevinovatul de vinovat , si victimele de tortionarii lor.
    O ultima remarca. In aceasta actiune de refacere a spatiului moral , singura speranta sunt constiintele individuale oneste care se vor ralia acestui demers moral in nume propriu si nu sub pseudonim , deoarece profesiile care ar trebui sa functioneze in baza unui cod deontologic ( avocati, juristi , medici psihiatrii, sociologi, psihologi,etc. ) sunt fie compromise la nivel institutional prin chichite juridice care permit abateri de la deontologie care merg chiar pana la autoanihilarea lor ( http://www.zf.ro/zf-24/doru-bo.....e-11275997) , fie acaparate in mod sfidator de catre reprezentantii sistemului ( ex :http://www.agero-stuttgart.de/.....e%20SS.htm ; http://sergiusimion.blogspot.r.....gilor.html ). Singurii care sunt obligati prin lege sa-si declare apartenenta la vechea Securitate sunt magistratii , dar pe ceilalti nu-i intreaba nimeni de sanatate ( ex: psihologii care pot sa-i examineze pe magistrati , dupa principiul ceea ce nu este interzis este permis , au dreptul sa faca parte exact din ceea ce le este magistratilor le este interzis ( ! ) , si nimeni nu se scandalizeaza ) .

  11. Imi aduc aminte ca in zilele de 13-15 iunie 1990 IPS Robu scrisese o scrisoare in care condamna foarte dur violentele din acele zile. Parca incepea cu „cine ridica sabia de sabie va pieri”. Acum gireaza moral pe cine ridica sabia atunci. Trista evolutie…

  12. O simpla comparatie intre pozitia pe care o aveau unele personalitati , lideri de opinie si intelectuali in 1990 si pozitia pe care o au acum , ingrozeste orice constiinta ganditoare ( o asemenea evaluare chiar ar trebui facuta pentru ca arata cel mai probabil dependenta ascunsa de structuri si de sistem ) . De fapt, cam toate manipularile si dezinformarile devin transparente pentru marele public dupa o anumita perioada de timp. Au trecut deja doua decenii , sunt mai mult decat suficiente, turnesolul actioneaza deja.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.