FUNDATIA IOAN BARBUS

Stângismul românesc visează la revoluție comunistă și primăvară arabă

 Jean Paul Sartre și Che Guevara

Jean Paul Sartre și Che Guevara

La „Primăvara arabă” se uită pentru inspirație capetele înfierbântate ale lui Costi Rogozan, Mihai Goțiu plus alți câțiva „irelevanți” de pe criticatac. „Idealiști” și „umaniști”. Cel puțin într-o anumită zonă a stângismului din România, a-i invoca pe Lenin, Troțki și Mao cu vocea gâtuită de emoție îți asigură intrarea în categoria „umaniștilor” și „idealiștilor” revoluționari. „Jucăm bâza pe miile de gropi comune”, scrie cineva pe Facebook despre această nonșalanță „terifiantă” cu care „idealiștii” suspină nostalgic la amintirea Marelui Salt Înainte al lui Mao și a exterminărilor ordonate de Lenin. Părerea mea e că prostia nu explică toate cazurile de delir, în cele mai grave e vorba de o formă de infirmitate morală. Cum altfel poți privi senin la cel mai mare genocid din istorie și la miliardele de vieți distruse, și să îți dorești reîncercarea ideilor care le-au produs, oriunde și oricând au fost puse în practică, fără excepție. Mai ales când ai avut „privilegiul” să trăiești câțiva ani în comunismul românesc.

Leniniști, troțkiști, maoiști, să nu fim simpliști, să nu neglijăm nuanțele! Dar ele se reduc, în final, la aproximarea diferită a momentului exact când revoluția violentă devine necesitate iar genocidul obligatoriu.

Acum mai bine de un an, Mihai Goțiu delira ceva despre un Băsescu „baricadat” de teamă la Cotroceni, o “teama[…] tipică regimurilor autoritariste și dictatoriale”, într-un text paranoid-pompieristic care, citit de un specialist, i-ar putea aduce un sejur prelungit la Spitalul 9. În aceeași perioadă, Rogozanu, cel căruia Paul Cernat îi dedica în Observatorul Cultural un portret de genial conducător iubit, chema minerii la București pentru a-l înlătura, violent, pe Băsescu. Cernat a primit pentru asta un bobârnac sictirit de la Nicolae Manolescu, în România Literară: „Dacă nu acord platformei Critic/Atac nici o şansă de a deveni o nouă direcţie critică este, nu numai pentru că (din fericire!) nici actualitatea lui Gherea, nici a lui Lenin nu mi se par idei de viitor, dar şi pentru că lipsa deplină de spirit critic a protagoniştilor îi conduce la comentarii de un enorm ridicol, bazate pe cea mai tendenţioasă confuzie populistă de valori. O direcţie nouă în cultura română? Nici vorbă, Paul Cernat! Una cât se poate de veche de pe vremea copilăriei comunismului.”

I-a răspuns Florin Poenaru că, dacă ar avea ceva de reproșat grupului din care face parte, asta ar fi moderația: „Când Manolescu deplânge influențele marxiste, leniniste și maoiste, CriticAtac ar trebui criticat pentru faptul că foarte rar acești gânditori sunt reprezentați în textele de pe site, fiind promovați în schimb tot felul de autori căldicei.” În altă parte, Poenaru spune cu nonșalanță că în România, înainte de 89, „n-am avut parte deloc de comunism, ci de o traiectorie clasică de capitalism industrial specific modernității vestice”. În sprijinul afirmației aduce pe unii „scriitorii staliniștii din anii ’50”.

De curând, Victoria Stoiciu a părăsit criticspanac din cauza radicalismului lui Poenaru, sau cel puțin așa ne spune. Irelevant motivul, pentru că, din punctul meu de vedere, nu există o diferență substanțială între „idealismul” Victoriei Stoiciu și „umanismul” lui Poenaru, între arhitectul și primul conducător al Armatei Roșii și conducătorul Revoluției Bolșevice din 1917. Victoria Stoiciu scria despre Leon Troțki: “Succesul unei mişcări populare nu stă în capacitatea maselor de a ucide, ci în dorinţa lor de a muri pentru un ideal – o spune eternul revoluţionar, Leon Trotsky. Câţi oameni sunt azi gata să îşi dea viaţa pentru o lume mai bună? Câţi vor fi dispuşi să o facă mâine?”

Pentru omletă e nevoie să spargem ouă, iar munca idealistului necesită sacrificii. Mai jos aveți un număr de bucătari care fac omletă în bucătăria „Primăverii Arabe”, cea pe care protagoniștii noștri vor să o aducă la București. La imagini, adăugați haosul și sutele de mii de mii de morți produși de revoluțiile islamiste, sutele/miile de creștini uciși, sutele de mii de creștini exilați, sutele de biserici atacate și arse din temelie, adaugați suta de milioane de morți ai comunimului, și veți avea o imagine relativ exactă a patologiei morale de care suferă stângiștiii noștri.

imolaoggi.it via AsiaNews – Sursele AsiaNews au declarat că „poveștile spuse de victimele atacurilor sunt înfricoșătoare și apasă pe inimile tuturor egiptenilor”. Una dintre provești se referă la Rafaat Aziz Mina, un taximetrist ucis pe stradă din cauză că era creștin. Băiatul avea puțin peste 20 de ani și fost ucis pe 16 august de o gloată de islamiști…

Într-o secvență video filmată de cineva care locuia în apropiere se vede mulțimea care blochează mașina și verifică pasagerii din interior. Unul dintre protestatari vede o cruce agățată de oglinda retrovizoare a lui Aziz. La scurt timp, tânărul bărbat este tras afară din mașină, lovit și bătut până e ucis. Furia extremiștilor continuă câteva minute după ce băiatul a fost ucis, timp în care corpul lui neînsuflețit e scuipat și lovit. Spectacolul se încheie cu decapitarea cadavrului, care e apoi abandonat pe trotuar.

sursa imagine

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

15 comentarii

  1. Bogdan Calehari
    29 august 2013

    Marii criminali in serie din Statele Unite, detinuti in diverse inchisori in asteptarea pedepsei capitale, isi petrec cea mai mare parte a timpului liber – si au destul – corespondand cu sutele de admiratori. Au ucis cu totii, in chinuri groaznice, zeci si uneori chiar sute de oameni; cu cat au ucis mai multi, si cu cat au facut-o mai bestial, cu atat grupul admiratorilor fanatici este mai mare! Unii dintre ei, si nu putini, viseaza sa le copieze crimele – cativa chiar o fac!
    Rogozanu, Gotiu, Poenaru fac parte din aceasta categorie de fani dezaxati ai marilor criminali in masa – nimic iesit din comun. Mai ales ca se afla intr-un club select, Jean Paul Sartre si Bertolt Brecht fiind doar doua nume din pleiada de adulatori celebrii ai marilor criminali.
    Sartre si Gotiu, Brecht si Rogo, autori de panegirice adresate calailor, scrise cu pana inmuiata in sangele victimelor.

  2. Costin Andrieş
    29 august 2013

    Dan Alexe, mereu pe faza, cum il stim, a vazut din ce directie bate vantul, ca toata lumea a impins intr-o margine a indezirabilor CA, si a decis sa ramana cu Victoria Stoiciu. El e afemeiat, ea e frumoasa, nu are nevoie de marlanul de Rogozanu. A incercat totusi ca, in caderea CA, sa ne dea si noua un branci ( Dan Alexe: Au devenit echivalentul lui InLinieDreaptă invers… iar nouă, democraților, nu ne plac extremele. ), dar a fost aplaudat doar de un apropiat al tinerilormaniosi de la cj.
    Apoi, Alexe s-a suparat pe Rogozanu, care i-a raspuns cu „hai sictir” si a scris postarea asta despre cat e el de sexy, de muschiulos, de cult, de bucatar si poliglot. Si ceva cu Rogozanu. Va dau citatul esential in care face aluzie si la ild „Nu i-am răspuns imediat pentru ca a trebuit sa fac skanderbeg cu niste lipoveni în Vama Veche pina in zori, am băut nenumărate cocktailuri (proaste) și am citit trei capitole din Mouse and Rat, cartea lui Umberto Eco despre arta traducerii; dau titlul în engleza pentru ca Eco a scris-o in engleză… limbă pe care Rogozanu o practică șovăielnic… după cum nu știe nici sa facă un divin risotto cu fructe de mare cum fac eu și nici sa conducă fredonand din Rumi in limba persană… Îl bănuiesc chiar ca in caz de accident rutier Rogozanu ar fi capabil să răcnească “băi pulă”, acolo unde eu stiu sa strivesc sarcastic dușmanul cu privirea și să îmi văd suveran de drum după ce l-am înlemnit…” continua asa mult, nu va mai chinui . https://www.facebook.com/dan.alexe/posts/617495018284340

  3. Anca Cernea
    29 august 2013

    Victoria Stoiciu era „deviaționista de dreapta” din criticspanac. Nu voia chiar atâția morți și deportați ca ceilalți tovarăși. Din cauza ei nu se îndeplinea planul cincinal. Acum s-a demascat.
    Dacă tot s-a deconspirat, e timpul să recunoaștem în public:
    VS era agenta noastră, infiltrată de ILD în criticspanac, sub acoperire.
    Și mai avem și alți agenți/sabotori pe acolo. Nu spui cine. Vă las să bănuiți. Așa că, tovarăși criticspanaci, vigilență maximă! Reacțiunea nu doarme! Nu știți care dintre autorii voștri scriu tâmpenii ca să vă facă de spanac, și care scriu tâmpenii cu inimă sinceră. Eu zic să vă dați toți afară unii pe alții, e cel mai sigur.

  4. emil borcean
    29 august 2013

    Da, prințesa proletară e mai gingașă la suflet, ea nu omoară. Doar suspină și caută voluntari: câți sunt dispuși să moară pentru idealul lui Troțki?

  5. Anca Cernea
    29 august 2013

    A. Da. D-aia a plecat. Pt că a întrebat câți sunt dispuși să moară, și criticspanacii – nimic. Numai gura de ei.

  6. John Galt
    29 august 2013

    Rogozen e si el cam suspect. L-am vazut la intalnirile dreptei de la Hilton!! Sigur e șpion. :))

  7. Daniel Francesco
    29 august 2013

    Delirul este mereu in evolutie, in progres, chiar si la cei care se exprima nemladios, cu sincope. De ce ar trebui ca totul sa fie o simfonie armonioasa, cand distrugerea si aruncatul cu pietre este o „libertate” a anarhistului? Oare Salva-Viseu s-a facut altfel decat cu lovituri de tarnacop si cu zdranganit vesel de roaba? Nu, to’arasi! S-a luptat, s-a iesit in strada cu steaguri rosii si bate zdravene si asa isi propune si VaxPublika.

    Astazi Mihai Gotiu delireaza despre un jaf („hold-up” in articol, asa ca sa para un termen cool, nu criminal) pe care s-a decis sa-l dea „impreuna cu cativa prieteni” pentru ca s-au suparat pe Victor-Viorel Ponta in legatura cu aprobarea de catre guvernul USL-as a exploatarii miniere de la Rosia Montana.

    Legiferarea hoţiei şi tâlhăriei ca fiind o stare de excepţionalitate, de “interes naţional deosebit”. Iar dacă premierul, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul îşi permit să facă acest lucru, nu văd de ce cetăţenii, la rândul lor, nu ar avea dreptul să facă acelaşi lucru. Începând nu cu BNR, ci cu averile şi proprietăţilor tuturor celor enumeraţi. Doar e vorba de un “interes naţional desoebit”.

    Sublinierile imi apartin.

  8. Costin Andrieş
    29 august 2013

    Francesco, am vazut azi mai multe articole cu „sariti, tradare de tara” etc etc

    Uite aici, ne vorbeste despre tradare de tara internationalistul entuziast Mitica Cornel Valcu, la Mircea Toma acasa (Active Watch): Trădarea de ţară – negru pe alb

    Nu încape nici o îndoială: România este o colonie, o sursă de materie primă şi muncă ieftine pentru oricine are capacitatea de a-i ‘cointeresa’ politicienii. O diferenţă importantă apare, însă, în vânzarea- de-sine-pe-mai-nimic a acestei ţări, în ultimii ani: resursele care puteau fi exploatate fără a dăuna grav mediului, sănătăţii populaţiei, şanselor de viitor s-au cam epuizat. Acesta este sensul special al coabitării Ponta-Băsescu, unul care pune în evidenţă natura profundă a acestor doi oameni, ca şi a multora dintre cei din jurul lor: nepăsarea totală, puterea de a continua jaful fără a acorda vreo atenţie noului tip de consecinţe.

    in fine, stilul e cam asta.

    ****

    sau articolul Ralucai Dan, din cluj, din cate vad.
    Cea mai mare dintre ilegalitati: Legea care vrea sa bage in legalitate proiectul minier de la Rosia Montana

    pasaj revolutionar, aleator:

    Dar nu, locuitorii din Rosia Montana si o tara intreaga nu vor sta cu mainile in san uitandu-se cum pamanturile lor, drepturile lor, viitorul lor sunt calcite in picioare!

    Oamenii se vor uni in solidaritate in strada si isi vor lua inapoi ceea ce este al lor.

    In strada, pentru ca asa cum bine a zis Eugen David, presedintele Alburnus Maior: “Strada este singurul lucru care ne-a ramas. Toate celelalte ne-au fost luate. Strada este ultimul bastion si noi vom castiga acolo.”

    Ne vedem in strada pentru Rosia Montana. Pentru viitorul unei comunitati locale, pentru viitorul nostru, al comunitatii globale!

    dintre pasiunile domnitei Raluca Dan:

    leninistii maoisti (ei au zis, nu eu) de pe criticatac, au publicat si ei un articole de Mitica Valcu:
    http://www.criticatac.ro/23316…..ia-montan/

    ******

    iata-l si pe inventatorul Poneiului Roz…
    La vremuri noi, tot ei.

    Se pare ca mega-culeanu Cristian Neagoe e un bleeding-heart liberal gata sa inghita orice rahat lacrimogen ii este aruncat pe post de adevar infiorator de grupurile de presiune compuse din protestatarii de profesie care sunt platiti ca sa protesteze pentru interesele economice ale unora sau altora — cei platiti sunt nodurile principale, restul, fatucile alea frumoase, hipsteri tomnatici si liiceeni post-punk & roll sunt simpli idioti utili.

    In clipul din imagine, vesnicul activist de la Rosia Montana, Eugen David, incearca un mesaj mai radical – ca avem numai strada, blabla. Dar a spus si ceva foarte fain: „putem invinge pt ca am invins o data, cand Basescu si guvernu au retras proiectul sanatatii” — adica marele activist iluminat, progresist, un alt fel de om decat astia corupti, inca se bucura de protestul alaturi de Mircea Dogaru care a dus la lovitura de stat din vara 2012.

    *****

    dar articolele nu apar doar pe siturile criticatace, pentru ca, se pare, ca si anul trecut, hipsterimea neomarxista lucreaza strans, tovaraseste, cu mogulii, pe situl lui iliescu…asta… nistorescu (cotidianul.ro)
    UN ACT DE TRĂDARE NAŢIONALĂ

    pasaj aleator, si la fel de revolutionar:

    Dintre toate porcăriile făcute de la revoluție încoace, vânzarea Roșiei Montane este cea mai execrabilă. Banii pot fi puși la loc în bănci, fiindcă, nu-i așa ? avem de unde, pădurile cresc la loc, surse alternative de energie se mai pot găsi, agricultura se mai poate pune pe picioare. Mediul natural și patrimoniul național, odată distruse, nu mai pot fi înlocuite. Nici aurul înstrăinat, care de 2000 de ani constituie o bogăție a acestui popor, nu poate fi adus înapoi. Și pentru ce să renunțăm la toate astea, pentru o redevență nu de 4%, ci de 6%, marea realizare a actualului guvern ? Fiindcă toate celalalte câștiguri, locuri de muncă etc. sunt minciuni. Țara noastră acceptă astăzi în genunchi condiții pe care numai marile puteri colonialiste le-au impus coloniilor lor. Am pierdut, fără să știm, vreun război ? Acesta este statutul pe care actualii guvernanți ni l-au asigurat printre țările europene ?

    ****

    Incepe inca un episod din balul eco-marxist al activistilor profesionisti care arunca praf in ochi unei tari intreg pentru a servi intereselor economice ale unor terti. Sute de activisti marxisti si idioti utili se vor intalni maine sa protesteze. Sper ca va ploua ????

    REVOLUȚIA ÎNCEPE LA ROȘIA MONTANĂ – Protest împotriva legii distrugerii Roșiei Montane – NU în numele meu! – 1 SEPTEMBRIE, Bucuresti

    7040 de participanti, pe facebook, acum ????

    ****

    si din aventurile fostului „cercetator stiintific” la „Insitutul pentru Cercetare a Crimelor Comunismului”, in paralel si activist ce indemna si indeamna la revolutie comunista (detalii http://inliniedreapta.net/prim…..ment-86401 ), Mihail Bumbes.

  9. Daniel Francesco
    29 august 2013

    Indivizi cu ratiunea suspendata, cufundati in hardaie cu ura pe care si-o servesc unul altuia, anemici in argumentari si expuneri, atrofiati launtric de o invidie imensa pe care o prezinta ca dorinta de dreptate si egalitate, acesti adepti ai ideologiei criminale comuniste nu se supun unei instante morale. Nemaiputandu-se ascunde in spatele dogmelor inaintasilor Marx, Engelks, Lenin, Stalin, Ceausescu (deoarece nu le cunosc) si nemai-avand de parte lor forta bruta a unui stat opresiv, acesti cascadori ai irationalitatii profita de libertatea din democratia adevarata, nu din cea contrafacuta, „muncitoreasca”, pentru a-si afirma opunerea fata de sistemul care presupune competitie si valoare.

    Sunt doua lucruri de care se tem: sa nu li se ceara sa dea socoteala/ amanunte sau sa nu fie ridiculizati.

    Intreaba-l pe vreunul ce ar trebui pus in locul exploatarii Rosia Montana si-ti va raspunde ca „statul ar trebui”, sa „se faca investitii in turism” (tot de catre stat”, sa se construiasca muzee (?) (tot statul), etc. Cand primeste a doua sau a treia intrebare de felul: Dar cum? De ce numai aici? De ce statul? De unde fonduri? – atunci stangistul de stransura se balbaie, le amesteca sau…nu raspunde.

    In privinta ironiei, cred ca stim f. bine cum au capotat si cum capoteaza la noi vajnicii corifei ai jumulitului gainii din ograda altuia… ????

  10. DanCanada
    29 august 2013

    @4,5,6: Intre timp Rogo a intrat si el in hora cu un text pe spanac tot despre moderatie vs extremism de stinga. Unu’ Cezar (baiat de mingi de pe la PAS, de-a lu’ Florian Liviu) i-a spus pe sleau de ce e suparat pe spanaci: ca nu sustin legiferarea PCR. Ca au incercat vezi Doamne de nenumarate ori si tot nu e voie. Faina asta a lu’ Ghinea despre Rogo (si se aplica la majoritatea spanacilor aurolac socialisti): „Amaritul e irelevant si manolescu a gresit bagindu-i in seama. Cu astia nu se discuta, se trage apa.”
    ????

  11. Vlad M.
    29 august 2013

    Dane, se cearta „luzarii” intre ei.

  12. John Galt
    29 august 2013

    Dialog imaginar cu Dan Alexe:
    Nouă, democraților, nu ne plac extremele.
    – Really?
    – Da.
    – Dar sa traiesti iti place Alexe?
    – Da.
    – Esti sigur?
    – Da.
    – Sigur, sigur?

    Dreptul la viata e un drept inalienabil si absolut. Nu si pentru Alexe, pentru el, afirmatia „eu traiesc” e dovada de extremism.

    Adica habar nu are pe ce lume e. ????

  13. John Galt
    29 august 2013

    Dane, se cearta „luzarii” intre ei.

    In alta ordine de idei, eu sa fiu un socialist sadea, pur si dur, de pe Critic Spanac, l-as suspecta de TRADARE inclusiv pe Alexe. Prea discuta el toata ziua despre capitalism, prea si-o ia de fiecare data cand porneste vro discutie pe acest subiect. De parca ar fi platit de dreptaci sa fie sac de box. E facut cu ou si cu otet pe wall-ul lui non stop, aproape intotdeauna vine cate unul de dreapta cu un argument si ZBANG ii lasa pe toti fara replica si cu -3 la moral, imprastiati prin santuri. Daca as fi de stanga cred ca ar fi tare deprimant.

    ????

  14. Costin Andrieş
    29 august 2013

    Cristian Ghinea:

    Sunt mindru ca sint cap de lista acolo la baietii rai cind rogozanu si poenaru fac spume. Eu, Ionita si Plesu.

    Inteleg ca i-a durut si i-a plecat redactia comandantului, de a ramas numai cu sonatii si cu pupincuristul in cautare de mentor Cernat.

    Acu lasati-ma, nu ma mai anuntati cu ce baleste rogozanu despre mine, ca am treaba.

    Amaritul e irelevant si manolescu a gresit bagindu-i in seama. Cu astia nu se discuta, se trage apa.

  15. Liv STOmer
    29 august 2013

    Costin, sunt cretini, zau. Am aici coleg de camera un pusti (altfel nu pot sa-i spun, are vreo 19 ani, dar daca teuiti la el ii dai maxim 15, cu indulgenta), sufera ca, fiind aici, n-a putut merge la manifestatia pro-tomata montana. E din Satu Mare, incepe in ianuarie la o facultate de hotelarie (aici in Copenhaga exista multe din astea), si pana atunci si-agasit un job: se plimba cu bicla prin centru si vinde apa minerala turistilor. Foarte onorabil, ai zice, numai ca o face la negru. Si i-am zis: „bine bai Stefi, de ce nu incerci sa-ti faci card, sa-ti platesti taxele? e asa de simplu, te duci la primarie, declari ca muncesti, spui adresa angajatorului, spui o suma, cat estimezi ca scoti tu/luna, si-ti dau un card, e atat de simplu….? daca te prind, te trimit inapoi in Ro., si-ti iau dreptul de a mai intra aici pe minim un an….gandeste-te? ai muncit atat sa ajungi aici…?”. Nu, nuse oboseste, prefera safie ilegal. E prea greu sa se duca pana acolo si sa inrebe.
    Deh, astia sunt,nu-i putem schimba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian