Statul Islamic din Irak și Levant (SIIL) este o organizație teroristă redenumită ca Statul Islamic (SI) după ce liderul său, Abu Bakr al Bagdadi, s-a proclamat calif, lider al comunității islamice mondiale. Cândva o ramură bizară a rețelei Al Qaida, mișcarea a ajuns să controleze vaste teritorii din Siria și Irak. Luptătorii săi sunt cunoscuți pe întreg mapamondul pentru cruzimea și fanatismul lor, în vreme ce stindardul SI cunoaște o extraordinară răspândire în epoca mass-media. Grație tehnologiei, toată lumea poate vedea astăzi la lucru mândrul și întunecatul al-raya, drapelul de luptă al Islamului, folosit cândva de însuși profetul Mahomed în luptele cu necredincioșii din Orientul Mijlociu. Jihadiștii SIIL țin în teroare milioane de oameni din Siria și Irak și nu se dau în lături de la nici o grozăvie. Îi amenință cu moartea pe necredincioși, masacrează prizonieri, decapitează și crucifică învinși, violează și aruncă în sclavie femeile „infidelilor”, ucid copii și îi invită pe alții să asiste sau să participe la atrocitățile pe care le organizează. Filmează toate atrocitățile și apoi încarcă pe Internet spre a fi văzute de susținători fideli și dușmanii din Dar Al Harb (Casa Războiului, teritoriile locuite de necredincioși).

Soldați sirieni, capturați de Statul Islamic la cucerirea unei baze militare a regimului Assad, mărșăluiți prin deșert înainte de a fi masacrați de jihadiști.
Soldați sirieni, capturați de Statul Islamic la cucerirea unei baze militare a regimului Assad, mărșăluiți prin deșert înainte de a fi masacrați de jihadiști.

O lume întreagă ignoră sălbăticia jihadistă. ONU, iute la discutarea „atrocităților” și „crimelor împotriva umanității” din Fâșia Gaza, nu se grăbește să pună la cale nici o intervenție militară. Națiunile Unite ale secretarului general, Ban Ki Moon, se mărginesc la lansarea de apeluri umanitare și ținerea scorului crimelor din Orientul Mijlociu. Soldați ONU sunt luați prizonieri. Nici nu este de mirare că statele care fac parte din Națiunile Unite au început să își retragă militarii.

Europa nu are timp de pierdut cu războaie. Nu, statele UE n-au timp de irosit nici măcar pentru apărarea Ucrainei de invazia militară rusă aflată în plină desfășurare. În vreme ce nevolnicii europeni, slăbiți de traiul prea bun și lipsa oricărui scop înalt în viață, abia s-au mișcat pentru a trimite ceva arme luptătorilor kurzi, singura forță de încredere care mai există în Irak, America lui Obama se întrece pe sine în neputință. Publicul american, tot mai îngrijorat de ce se petrece în Orientul, pare să fie tot mai favorabil unei intervenții militare care să distrugă organizația teroristă SI. Forțele militare americane ar acționa, așa cum au făcut-o la mijlocul lunii august, pentru a trimite ajutoare yazidiților fugiți pe Muntele Sinjar de frica ucigașilor din Statul Islamic și pentru a bombarda pozițiile jihadiștilor. O singură problemă: președintele SUA, comandantul armatei americane, este profund dezinteresat de subiect.

Obama ignoră jihadul

Indiferența administrației Obama față de criza irakiană a fost evidentă la conferința de presă ținută în urmă cu câteva zile de liderul de la Casa Albă. Îmbrăcat într-un costum în culori deschise, de parcă tocmai ai fi revenit de la vreo petrecere organizată de prietenii săi din Hollywood, Barack Obama a recunoscut senin, în fața teroriștilor jihadiști și a întregii lumi, că nu are stabilită nici o strategie în ceea ce privește Statul Islamic.

Sunt încrezător că în calitate de comandant al forțelor armate am autoritatea de a ne angaja în acțiunile pe care le întreprindem în prezent. Pe măsură ce strategia noastră se dezvoltă, vom continua să ne consultăm cu Congresul. Și sunt de părere că este important pentru Congresul american să se implice sau ca consultările noastre cu Congresul să continue pentru ca poporul american să fie parte a dezbaterii.

Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, între o partidă de golf și o sindrofie menită să finanțeze campaniile politice ale Partidului Democrat din Statele Unite.
Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, între o partidă de golf și o sindrofie menită să finanțeze campaniile politice ale Partidului Democrat din Statele Unite.

Dar nu doresc să pun carul înainte boilor. Nu avem încă o strategie. Din ce am văzut în anumite reportaje de știri, mi se pare că lumea face afirmații deplasate despre stadiul în care ne aflăm. Și nu cred că este doar evaluarea mea, ci și a armatei. Trebuie să ne asigurăm că avem planuri bine stabilite, că le pregătim. Din acel punct încolo mă voi consulta cu Congresul și mă voi asigura ca vocea sa să fie auzită, dar nu are nici un sens să îi întreb în privința unor acțiuni înainte de a fi sigur că știu exact de ceea ce avem nevoie pentru a rezolva situația.

Josh Earnest, secretarul de presă de la Casa Albă, a înțeles din aceste declarații că președintele SUA are o strategie „foarte clară” de combatere a terorismului islamic. Curios lucru, cu doar câteva zile înainte precizase că Statele Unite ale Americii nu se află în război cu teroriștii din Statul Islamic, iar loviturile aeriene ale aviației militare americane nu au urmărit în nici un fel schilodirea organizației.

În ciuda părerilor angajaților de la Casa Albă, până și jurnaliștii de la CNN, un post de televiziune de stânga cunoscut pentru simpatia față de democrați și președintele Obama, au fost de părere că declația liderului american – „Nu avem încă o strategie” – este „surprinzătoare” și „bizară”. Chiar și Washington Post – o publicație liberală care în 2008 a susținut alegerea lui Obama, iar în 2012 s-a pronunțat în favoarea realegerii președintelui democrat – a devenit parcă mai conștientă că politicianul pe care l-a sprijinit nu se dovedește apt de sarcinile care îi revin. În schimb, Obama este cât se poate de împăcat cu sine și își continuă liniștit campania de strângere de fonduri pentru alegerile legislative.

Al doilea motiv pentru care oamenii sunt temători este acela că dacă privești știrile de seară ai senzația că lumea noastră se prăbușește (râde). Permiteți-mi să vă spun ceva: trăim niște vremuri cu adevărat extraordinar de provocatoare. O bună parte din asta are legătură cu schimbările din Orientul Mijlociu, acolo unde o ordine care a fost în picioare vreme de 50-60-100 de ani s-a dovedit a fi nesustenabilă și urma să cedeze la un moment dat. Ceea ce vedem acum este vechea ordine care nu mai funcționează, dar noua ordine nu s-a născut încă. Este un drum dificil și o perioadă plină de primejdii.

[…]

Adevărul este că lumea a fost mereu plină de probleme. În parte am ajuns să le observăm datorită rețelelor sociale și a capacității noastre de a vedea în detaliu greutățile prin care trec oamenii.

[…]

Da, Orientul Mijlociu este o provocare, dar adevărul este că este o provocare de ceva vreme. Valorile noastre, conducerea noastră, puterea noastră militară, dar și puterea noastră diplomatică, puterea culturii noastre este una care ne va putea trece prin aceste vremuri dificile așa cum am mai făcut-o în trecut. Și vă promit că vremurile sunt mult mai puțin periculoase acum decât erau în urmă cu 20 de ani, 25 de ani sau 30 de ani.

Nimic mai neadevărat. Rusia e în război cu Ucraina și lumea islamică se află în flăcări. Milioane de musulmani trăiesc în Europa, într-o civilizație pe care nu o înțeleg și de care nu se simt legați. Locuiesc în Londra, Paris ori Berlin, dar gândesc de parcă nici nu și-au părăsit țara natală. Înainte de orice altceva, se simt musulmani, parte a unui întreg în fața căruia Occidentul este vinovat de imperialism: ummah, comunitatea islamică mondială. Pentru acești oameni, războaiele din Siria, Irak și Libia sunt mai aproape decât problemele țărilor unde își duc viața. Mii dintre ei s-au alăturat deja jihadului din Orientul Mijlociu, iar mulți alții îl urmăresc cu atenție.

De ce președintele american tratează cu atâta indiferență evenimente de o asemenea gravitate? Răspunsul ar putea să îi surprindă pe cei care trăiesc cu impresia că politica americană nu se schimbă de la un președinte la altul: din rațiuni ideologice. Stânga vrea ca Irakul să fie noul Vietnam. Conservatorul Bill Whittle explică.

Cum se pierde pacea din Irak

Salut tuturor. Mă numesc Bill Whittle și bine ați venit la The Firewall.

Se spune că istoria este scrisă de învingători. Mai precis, ni s-a spus, de către învingători, că America a pierdut războiul din Vietnam. Dar în acest caz acești învingători nu au fost cei care au deținut supremația pe câmpul de luptă.

Nu, învingătorii care au scris despre cum am pierdut războiul din Vietnam sunt Stânga Americană. Dar dacă faceți destule cercetări – și se pare că nici nu trebuie să săpați prea adânc – veți descoperi că America nu a pierdut războiul din Vietnam. America a câștigat Războiul din Vietnam. În schimb, ea a pierdut pacea din Vietnam.

Cât de ușor este să demonstrezi asta? Ei bine, așa cum s-a întâmplat cu invadarea Coreei, cu blocada Berlinului, cu Ungaria, cu Cehoslovacia, cu Polonia, cu Nicaragua, cu Cuba, cu Grenada și El Salvador, războiul din Vietnam a fost pornit de Stânga. Comuniștii din Vietnamul de Nord au invadat liberul Vietnam de Sud. Puteți spune că guvernul sud-vietnamez era corupt, dar asta nu înseamnă că poporul din Vietnamul de Sud nu merita să fie liber. Guvernarea noastră este în mare coruptă și totuși merităm să fim liberi. Toate popoarele merită să fie libere. Aceasta este ideea pe care Stânga trebuie să o distrugă.

Așadar comuniștii nord-vietnamezi au invadat Sudul. Și au atacat încoace și încolo, în lung și în lat, vreme de aproape 11 ani, până când Richard Nixon s-a hotărât nu doar să încheie, ci și să câștige războiul din Vietnam. Așa că a început să bombardeze capitala Hanoi și nu s-a oprit până când nord-vietnamezii nu au venit la masa negocierilor. Și acolo, la semnarea Acordurilor de Pace de la Paris, americanii, sud-vietnamezii și comuniștii nord-vietnamezi cu aripa lor insurgentă, VietCong-ul, au semnat un tratat de pace a cărui doctrină principală era garanția acordată de Statele Unite, potrivit căreia nu vor mai fi trimiși să moară alți soldați, ci se va înlocui glonț cu glonț, elicopter cu elicopter, orice pierdere militară care ar fi fost suferită de Sud în respingerea invaziilor viitoare.

Tratatul de pace a lăsat Vietnamul așa cum a fost înainte de invazia comunistă. Invazia comunistă a – dat – greș.

Victoria noastră a durat doi ani. Apoi, în 1974, Richard Nixon a fost obligat să demisioneze din cauza scandalului Watergate. Acel scandal a dat democraților anti-război – care au ținut partea Vietnamului de Nord și au pierdut – o victorie zdrobitoare în alegerile din 1974, iar cel de-al 94-lea Congres a votat în 1975 pentru retragerea fondurilor pentru înțelegerea din Tratatul de Pace de la Paris. La doi ani de la câștigarea războiului, democrații au votat pentru anularea victoriei. Pe 10 aprilie 1975, președintele Gerald Ford a implorat – literalmente a implorat – Congresul ca Statele Unite să își respecte cuvântul dat aliaților noștri. Dar democrații antirăzboi au luptat din greu – au muncit vreme de un deceniu – pentru înfrângerea lor americană și o săptămână mai târziu a început genocidul. Colonelul nord-vietnamez Bui Tin, care a cerut și primit capitularea Saigonului, a spus după război: „Când Nixon a demisionat în urma scandalului Watergate, am știut că vom învinge”. Comuniștii nord-vietnamezi și Stânga americană au pierdut războiul din Vietnam. Doi ani mai târziu, au câștigat pacea. Apoi a început măcelul.

Același lucru se petrece chiar acum, în timp ce vorbim, în Irak. După câștigarea păcii, pierdem războiul, de o manieră asemănătoare felului în care am pierdut pacea în Vietnam. Extenuat și învins, inamicul a stat ascuns ani la rând. Apoi a ciugulit de pe margini și, treptat, au apărut mușcături mai mari. Când America a paralizat, nu doar în Irak, ci și în Libia și Siria și Iran și Coreea și Crimeea, dușmanul a pornit la atac și se mișcă rapid pentru că știe că acum Stânga are toate cărțile și este cavaleria pe care nu o deține. Iar acum începe măcelul. Din nou.

Nu trebuie să vă placă faptul că am mers în Irak. Nu trebuie să vă placă nici că ne-am dus în Vietnam, dar fie că vă place, fie că nu, ambele războaie au fost câștigate prin curajul și sacrificiul bărbaților și femeilor din forțele armate ale Americii. Încă o dată, înfrângerea este smulsă din fălcile victoriei de aceiași oameni ca mai înainte. Acești oameni se numesc Democrați (Bill Whittle arată fotografii ale celor mai importanți lideri democrați ai momentului: Barack Obama, Harry Reid și Nancy Pelosi n.t.).

Nu a fost întotdeauna astfel. Acești democrați (Franklin D. Roosvelt, Harry Truman și John F. Kennedy n.t.) au luptat pentru libertate. Măcar din punct de vedere al politicii externe, astăzi ar fi considerați conservatori tari ca piatra.

Dar, pe măsură ce Irakul se prăbușește în fața ochilor noștri și numărul crimelor crește, pe măsură ce pierdem pacea din cauza inabilității acestui președinte de a semna o simplă înțelegere care să permită păstrarea de trupe în Irak – așa cum trupele noastre au păstrat și păstrează pacea în Coreea, de aproape 65 de ani, și în Europa, de aproape 70 de ani -, omul răspunzător de pierderea păcii din Irak se va dovedi a fi același om răspunzător de pierderea păcii din Vietnam; omul care are o placă într-un muzeu din Hanoi pentru rolul său inestimabil în câștigarea pentru stânga a păcii de care avea nevoie după un război pe care l-a pierdut (Bill Whittle arată o fotografie a lui John Kerry, actualul secretar de Stat al SUA, în vremea protestelor antirăzboi n.r.).

În sfârșit, permiteți-mi să vă mai spun ceva: politica, asemenea naturii, are oroare de vid.

Așadar, dacă sunteți de părere că America nu trebuie să fie jandarmul lumii, credeți-mă, vă înțeleg. Dar dacă veți adopta o asemenea poziție, trebuie să vă puneți și următoare întrebare, obligatorie: dacă nu America, atunci cine? Dacă puterea americană se retrage de pe Pământ, ce forță se va grăbi să umple vidul? China? Rusia? Sau poate, așa cum vedem azi, puterea americană va fi înlocuită de islamiști, care nu discută dacă homosexualii trebuie sau nu să se căsătorească, ci dacă este mai potrivit să îi spânzure, lapideze sau să le tragă un glonț în cap?

Aceasta este lumea pe care o dorește Stânga. Este lumea pe care, prin invaziile și subversiunile lor, stângiștii și-a dorit-o din totdeauna. Și, pentru a doua oară în viața noastră, și spre marea noastră rușine, se pare că de ea vor avea parte.

În loc de încheiere

Conform unui sondaj al Pew Research Center, 68% dintre democrați sunt de părere că schimbările climatice constituie o amenințare majoră la securitatea SUA. În același timp, 65% dintre democrați cred că SIIL/ SI este o amenințare majoră pentru securitatea americană. Doar 32% dintre simpatizanții Partidului Democrat consideră că SUA trebuie să distrugă organizația teroristă care acționează în Siria și Irak. În comparație, 70% din republicani își declară susținerea pentru acțiuni militare menite a eradica Statul Islamic.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

6 COMENTARII

  1. Si ‘the Idiot-In-Chief’ e inconjurat de oameni pe masura, de ex. State Department Spokeswoman Jen Psaki, care pina acu’, saptamina asta:
    – has refused to call Russia’s invasion of Ukraine an „invasion”,
    – wouldn’t say America is at war with ISIS,
    – couldn’t clarify what President Obama meant when he said he wanted to destroy ISIS while also „managing” them,
    – wouldn’t confirm if passports belonging to Americans knowingly fighting for ISIS have been revoked and
    – said she wasn’t going to „put labels” on the beheading of American journalist Steven Sotloff.

    Si e de-abia Joi 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here