Kali mera drahma?

Lideri din ţări membre ale Uniunii Europene s-au întâlnit luni 30 ianuarie la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni de vârf dedicate crizei datoriilor suverane. Ordinea de zi a cuprins finalizarea unui tratat comunitar de control al deficitelor bugetare şi stabilirea unui colac de salvare financiar în valoare de 500 miliarde euro. Însă după declaraţiile lui Philipp Roesler, ministrul german al economiei, indignarea Greciei a devenit parte neprevăzută din ordinea de zi: „Dacă grecii nu sunt capabili să adâncească reforma economică, atunci trebuie să existe conducere şi monitorizare mai puternice din afară, de exemplu din partea UE”. Afirmaţiile ministrului Roesler susţineau un plan german, dat publicităţii sâmbătă 28 ianuarie de ziarul Financial Times, care cerea Atenei să cedeze temporar suveranitatea financiară. Germania ar fi dorit numirea unui comisar UE însărcinat cu controlul bugetului grec şi cu putere de veto asupra oricărei decizii care contravine obligaţiilor asumate de guvernul elen faţă de creditorii internaţionali. „Având în vedere conformitatea dezamăgitoare de până acum, Grecia trebuie să accepte transferul suveranităţii bugetare către un for european”, se spune în document.

Cifrele sunt zdrobitoare. Datoria greacă se ridică la 350 miliarde euro şi reprezintă 160% din PIB. Doi ani de austeritate şi 110 miliarde euro în fonduri de salvare furnizaţi de către UE şi FMI în mai 2010 nu au adus Grecia pe linia de plutire. Măsurile de austeritate nu au mers suficient de departe, dar au împins economia şi mai adânc în recesiune, iar obiectivele intermediare de stabilizare a deficitului bugetar au fost constant ratate: deficitul este în continuă creştere. Guvernul grec aşteaptă al doilea bailout în valoare de 130 miliarde euro, promis în octombrie 2011 de către troica formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, dar estimări recente arată că va fi nevoie de 145 miliarde. La acea dată oficiali UE au declarat că 130 miliarde reprezintă „linia roşie” peste care nu vor trece. Însă în şotronul miliardelor nu există linii de netrecut… grecii au cretă roşie berechet. Istoria lor e plină de linii roşii peste care au trecut dezinvolţi şi de fiecare dată s-au găsit creditori dispuşi să îi însoţească.

Fiind o naţiune cu tradiţii înrădăcinate în antichitate, nu este surprinzător să aflăm că tradiţia incapacităţii de plată izvorăşte şi ea din vechea Eladă. Primul colaps financiar major s-a înregistrat în secoul patru înainte de Hristos, când 13 oraşe-stat au împrumutat fonduri de la templul din Delos. Majoritatea datornicilor nu s-au învrednicit să îşi achite datoriile, astfel încât templul a pierdut 80% din suma împrumutată. Trec veacuri, europenii pierd şi redescoperă moştenirea antică a filozofiei, astronomiei, geometriei, medicinei şi studiului naturii ale vechilor greci. Pentru noii greci însă, perioada modernă a însemnat alt reviriment şi racordarea la altă tradiţie. În intervalul dintre războiul de independenţă şi timpul prezent, Grecia s-a aflat în incapacitate de plată timp de 90 ani, sau aproximativ jumătate din această perioadă. Grecia s-a împrumutat în mai multe rânduri şi a trebuit să se declare insolvabilă în 1826, 1843, 1860, 1893 şi 1932. Incapacitatea de plată din 1893 interesează în mod deosebit: statul elen a intrat iarăşi într-o groapă de datorii după ce lichidat în 1878 datoriile excesive care l-au forţat să declare faliment în 1860; a urmat rutina obişnuită – suspendarea din 1893 a plăţilor către creditorii externi – iar în 1898, datorită încetinelii şi reticenţei guvernului de a-şi re-eşalona obligaţiile financiare (cuplate cu reparaţiile de război rezultate în urma înfrângerii suferite în 1897 faţă de Turcia), creditorii externi au impus Greciei un organism străin numit Comitetul Internaţional pentru Administrarea Datoriei Elene. Acest organism s-a ocupat de colectarea impozitelor, a stabilit politicile fiscale şi monetare şi a asigurat lichidarea datoriei externe. Încrederea publică în moneda naţională a fost restabilită treptat, iar în 1909 drahma a atins paritatea cu francul francez şi a fost admisă în clubul monezilor aliniate la standardul de aur.

În prezent, situaţia e oarecum pe dos: „comunitatea internaţională” încearcă, aparent, să împiedice intrarea Greciei în incapacitate de plată şi în acelaşi timp insistă asupra unor condiţii care fac aproape imposibilă ieşirea din spirala prăbuşirii economice. De câteva zile au loc negocieri intense între guvernul grec şi deţinătorii privaţi de bonuri de trezorerie elene (adică de datorie suverană) şi între guvernul grec şi reprezentanţi ai troicii UE. Ar fi trebuit să se ajungă la un acord în weekend-ul care a trecut, dar a devenit dificilă reconcilierea dintre condiţiile cerute de troica UE şi disponibilitatea coaliţiei de partide care sprijină guvernul tehnocratic al lui Papademos de a se angaja la măsuri de austeritate şi mai severe. În joc se află aprobarea de către UE a celui de-al doilea bailout, pentru a permite Greciei să facă faţă scadenţei din 20 martie: 14.4 miliarde euro care trebuie rambursaţi creditorilor. Dacă Grecia ratează acest termen, va intra automat în faliment.

urmează amanunte despre progresul negocierilor

Nimic nu este încă oficial, ce urmează sunt informaţii care au transpirat pînă acum. Prima condiţie pentru guvernul grec este să ajungă la o înţelegere cu creditorii privaţi de a reduce din povara datoriilor faţă de aceştia: adică de a-i convinge să accepte o „tunsoare”, sau pierderi voluntare. Olivier Blanchard, economist şef la FMI, a afirmat că tunsoarea va fi probabil „foarte mare”. După aceasta, a continuat el, este foarte probabil că Grecia nu va mai obţine credite din partea pieţelor financiare pentru „o lungă perioadă de timp”. În octombrie 2011 se specula despre necesitatea unei tunsori de 50%. Se pare că negocierile de acum vor duce la pierderi voluntare de aproape 70%. Voluntar este un cuvânt cheie: dacă creditorii privaţi nu acceptă târgul de bună voie, înseamnă că pierderile intră în categoria involuntar, sau de refuz al datornicului de a se achita de obligaţiile sale. Acest lucru declanşează automat contracte financiare numite credit-default swap contracts, al căror rol este să protejeze creditorul de pierderi în cazul incapacităţii de plată. Declanşarea acestor contracte de protecţie semnifică începutul de faliment oficial… de aceea insistenţa ca tunsoarea să fie acceptată benevol. Ce s-ar întâmpla în cazul intrării în acţiune al acestor contracte? Colaps bancar: toţi creditorii privaţi vor cere rambursarea garantată de aceste CDS (încasarea poliţei de asigurare), dar instituţiile financiare care le-au eliberat nu dispun de suficiente fonduri pentru a acoperi garanţia. De ce? S-a garantat enorm de mult, doar e vorba despre datorie suverană, care, nu-i aşa, e super-solidă… e de stat.

A doua condiţie o reprezintă cerinţele suplimentare de austeritate din partea troicii UE. Merkel & comp vor ca Grecia să taie şi mai zdravăn din sectorul public, să crească impozite şi să reducă mai mult din cheltuielile bugetare. Lucas Papademos, prim-ministrul grec, a avut întâlniri de cabinet cu liderii partidelor din coaliţia care îl susţine, iar aceştia acceptă foarte greu încă o serie de măsuri de austeritate. Totuşi, se pare că guvernul grec a obţinut sprijin politic intern pentru: reducerea cu 1.1 miliarde euro a cheltuielilor din sistemul de sănătate publică; eliminarea a 400 milioane euro din bugetul armatei; tăierea a 440 milioane din subvenţiile pentru administraţia locală. S-a decis punerea pe liber a încă 15.000 de angajaţi din sectorul public. Troica a cerut şi reducerea salariului minim pe economie: Grecia are un salariu minim de 871 euro lunar, comparativ cu 748 euro în Spania şi 566 euro în Portugalia.

Actualizare a cifrelor. Ziarul Kathimerini relatează că reducerea bugetară totală cerută de UE este de 3.3 miliarde. Guvernul grec ar fi dispus să taie 2.5 miliarde: cele 1.1 miliarde din sănătate plus 300 milioane de la armată plus 300 milioane de la administraţia publică, iar restul prin acceptarea unei reduceri a salariului minim la 750 euro lunar. Concedierea celor 15.000 de salariaţi publici rămîne în picioare. Pînă în 2015 sectorul public va cunoaşte 150.000 de concedieri. Ceva osânză tot rămâne: angajaţii din sectorul public vor beneficia în continuare de 14 salarii pe an. Şi acum, cireaşa de pe tort. Jurnalistul francez Jean Quartemer afirmă că parlamentarii greci (300 în total) sunt cei mai bine plătiţi din Europa: salariu lunar net (deci după taxe) de 8.500 euro, başca alocaţie lunară de cheltuieli diverse în valoare de 4.900 euro, totul plusat cu o primă lunară de 1.200 euro pentru participarea la activitatea comitetelor parlamentare şi încoronat cu un supliment de 1.800 lunar pentru cheltuieli de birou. Transportul e gratis. Cum să nu dansezi sirtaki după ce cade şandramaua?

Declaraţii ale politicienilor. Barroso şi Rompuy au cântat separat aria unităţii de nezdruncinat a euro. Sarkozy şi Merkel au accentuat notele forte, afirmând că situaţia elenă trebuie rezolvată odată pentru totdeauna: fie Grecia acceptă condiţiile UE, sau nu vor fi furnizate fonduri de bailout. Ultimatumul e confirmat de Maria Damanaki, comisar european grec: ea a declarat pentru ziarul To Vima tis Kyriakis că se întocmesc planuri la nivelul UE pentru evoluţii „alternative” ale Greciei, referinţă la calitatea de membru în zona euro. La rândul său, Lucas Papademos i-a cerut ministrului de finanţe să prezinte un raport despre implicaţiile intrării ţării în incapacitate de plată. Conform unei declaraţii a lui Panos Beglitis, purtător de cuvânt al partidului socialist PASOK, prim-ministrul elen l-a autorizat pe ministrul de finanţe să „compileze precis şi realistic toate consecinţele ieşirii ţării din zona euro”. Stratfor are o analiză din 26 ianuarie, în care argumentează (destul de plauzibil) că Uniunea Europeană ar dispune de motive pentru a forţa ieşirea Greciei din zona euro: în primul rând, expunerea băncilor occidentale faţă de datoria suverană a Greciei a scăzut totuşi în ultimii ani şi riscul incapacităţii de plată nu mai este catastrofic pentru UE, iar, pe de altă parte, s-a întărit percepţia că Grecia nu mai poate fi salvată şi continuarea proptirii finanţelor elene reprezintă o risipă tot mai greu de justificat.

8 februarie

Încă nu s-a semnat nimic oficial la Atena. A avut loc o întâlnire între Papademos şi liderii coaliţiei politice. Georgios Karatzaferis, conducătorul partidului Laos, a cerut garanţii „de fier” că noile măsuri de austeritate vor da rezultat. „Măsurile de austeritate sunt ca pantofii strâmţi. Mai devreme sau mai târziu vrei să te descalţi.”, a adăugat el. Karatzaferis a cerut o traducere în greacă a ciornei de înţelegere care i-a fost prezentată. Cealaltă Merkel, un utilizator Twitter care se dă drept cancelarul german, a transmis prompt mesajul:

Mini-saga celui de-al doilea bailout va continua mâine, 9 februarie, la Bruxelles, cu ocazia convocării unei reuniuni de urgenţă a miniştrilor de finanţe din zona euro. Al doilea comisar UE a făcut declaraţii referitoare la un posibil divorţ dintre Grecia şi euro. Neelie Kroes, într-un interviu pentru ziarul Volkskrant, a declarat că zona euro poate supravieţui eventualitatea unei evacuări a Greciei: „Faptul că un membru pleacă nu înseamnă ‘om la apă!’. Poate că exprimarea mea nu este tocmai potrivită. Ce înseamnă om la apă? Se spune că atunci când o ţară este dată afară sau doreşte singură să iasă, atunci întregul edificiu se va prăbuşi. Dar acest lucru nu este adevărat”.

Reuters anunţă (din surse nespecificate) că documentul de înţelegere pregătit de guvernul grec prevede măsuri fiscale (reduceri de cheltuieli) în valoare de 13 miliarde euro pînă în 2015, din care 3 miliarde pentru anul în curs. Trei miliarde se apropie de cele 3.3 miliarde pe care Kathimerini le-a raportat drept cerinţa UE pentru 2012.

9 februarie

Anunţ scurt şi opac emis în cursul zilei de biroul prim-ministrului grec.

Reuniunea de urgenţă a miniştrilor de finanţe din zona euro. S-a discutat despre oferta greacă, dar summit-ul s-a încheiat în coadă de peşte… încheiat e un termen relativ, se pare că discuţiile vor continua şi mâine, 10 februarie. Sumarul ofertei elene urmează mai jos, dar iată declaraţia lui Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe: „Am înregistrat un progres substanţial, dar nu am străbătut tot drumul. Însă cred că este un lucru pozitiv faptul că avem rezultate intermediare şi că putem spune Greciei şi partenerilor ei de negociere care sunt condiţiile pentru al doilea bailout. Acest lucru îl facem în această seară. [către jurnalişti] Nu are rost să aşteptaţi deoarece nu va fi luată nicio decizie. Înainte de a hotărî asupra tranşei curente, Grecia trebuie să implementeze ceea ce nu a implementat la primul bailout. Vom avea discuţii, dar, în ce mă priveşte, ştiu că nu au fost îndeplinite condiţiile care au fost cerute cât se poate de clar.”

Oferta greacă, aşa cum este relatată în presă. Salariul minim pe economie va fi redus cu 22%, la 586 euro lunar; 15.000 de concedieri din sectorul public; eliminarea din codul muncii a zeci de garanţii care facilitează păstrarea locului de muncă. Investitorii privaţi acceptă pierderi de aproximativ 70% şi vor restructura datoriile restante (206 miliarde de datorie suverană deţinute sub formă de bonuri de trezorerie vor fi convertite în 30 miliarde bani gheaţă şi 70 miliarde în noi bonuri de trezorerie, mai puţin avantajoase decât cele anterioare). În ce măsură Banca Centrală Europeană va accepta unele pierderi, sau în ce fel va participa la restructurarea datoriei, nu se ştie exact. Coaliţia politică elenă a refuzat să tăie mai adânc în pensii, creând un decalaj de 300 milioane faţă de cerinţa totală a UE pentru reducerea cheltuielilor pe anul curent (diferenţa dintre 3 şi 3.3 miliarde). Dacă bailout-ul va rămîne de 130 miliarde, bugetul elen va fi insuficient pentru nevoile din acest an; nu se ştie cum va fi compensat acest gol.

Ministrul adjunct al muncii a demisionat în semn de protest. Pentru sfârşitul de săptămână sunt programate greve şi demonstraţii. Nu mai târziu de 13 februarie trebuie parafată înţelegerea cu creditorii privaţi, pentru a permite procedurilor să se deruleze pînă pe 20 martie. Christos Protopapas, purtător de cuvânt al PASOK, a declarat că parlamentul grec va vota la weekend memorandumul de înţelegere cu troica UE. Înţelegere? Cineva ar trebui să îl anunţe şi pe Wolfgang Schäuble. Repede.

Un gând despre “Kali mera drahma?

  1. Excelent articolul! Ar trebui completat cu o alta „fata” a relatiei Grecia – Germania , Grecia – UE.

    http://www.spiegel.de/internat.....69703.html

    […] SPIEGEL ONLINE: The biggest paymaster would surely be Germany.

    Ritschl: That’s what it looks like, but we were also extremely reckless — and our export industry has thrived on orders. The anti-Greek sentiment that is widespread in many German media outlets is highly dangerous. And we are sitting in a glass house: Germany’s resurgence has only been possible through waiving extensive debt payments and stopping reparations to its World War II victims.

    SPIEGEL ONLINE: You’re saying that Germany should back down?

    Ritschl: In the 20th century, Germany started two world wars, the second of which was conducted as a war of annihilation and extermination, and subsequently its enemies waived its reparations payments completely or to a considerable extent. No one in Greece has forgotten that Germany owes its economic prosperity to the grace of other nations.

    SPIEGEL ONLINE: What do you mean by that?

    Ritschl: The Greeks are very well aware of the antagonistic articles in the German media. If the mood in the country turns, old claims for reparations could be raised, from other European nations as well. And if Germany ever had to honor them, we would all be taken the cleaners. Compared with that, we can be grateful that Greece is being indulgently reorganized at our expense. If we follow public opinion here with its cheap propaganda and not wanting to pay, then eventually the old bills will be presented again.

    SPIEGEL ONLINE: Looking at history, what would be the best solution for Greece — and for Germany?

    Ritschl: The German bankruptcies in the last century show that the sensible thing to do now would be to have a real reduction of the debt. Anyone who has lent money to Greece would then have to give up a considerable part of what they were owed. Some banks would not be able to cope with that, so there would have to be new aid programs. For Germany, this could be expensive, but we will have to pay either way. At least Greece would then have the chance to start over

    Ar fi interesante scenariile ce pot aparea in momentul in care Greciei i se va permite sa iasa din zona euro – abia atunci va putea sa-si ceara banii de la nemti.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.