FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Despre alegerile europarlamentare și coloana a 5-a rusească în Uniunea Europeană

Alexa Ionescu: Anca, Coloana a 5-a se numea agentura nazista din diferite tari. Coloana a 5-a a influentat ocuparea rapida a Frantei de catre Germania. Exista posibilitatea ca in ultimul deceniu, Rusia sa isi fi construit in interiorul UE o adevarata Coloana a 5-a ruseasca? Este deja de notorietate atitudinea binevoitoare fata de Putin a Germaniei si a Frantei.

Anca Cernea: Eu n-am nici o indoiala.

Alexa Ionescu: Sa nu uitam de navele de razboi Mistral pe care Franta vrea sa le vanda lui Putin. Am inteles ca au fost discutii destul de mari pe aceasta tema.

Anca Cernea: Au fost discutii si nu s-au lamurit, s-au amanat, sa vedem ce se mai intampla. Eu vazusem o previziune a unui factor de raspundere din guvernul lui Putin, din 2009, care zicea ca imperiul trebuie sa se refaca in 2017. Dar vad ca s-au precipitat lucrurile si pentru ei.

Nu am nici un motiv sa cred ca s-au desfacut toate retelele pe care le construia URSS, ca s-a incetat aceasta activitate. Sunt lucruri pe care Yuri Bezmenov le-a spus, el a explicat lucrurile astea. Eu nu am nici o indoiala ca agentura ruseasca functioneaza la nivelul Uniunii Europene, si nu numai la nivelul stangii, unde oricum isi avea adeptii si afinitatile, dar acum vedem si in randul fascistoizilor, ca Jobbik, Marine Le Pen, Frontul National, o multime de rusofili care nu sunt de stanga, oficial.

Alexa Ionescu: A fost intrebat liderul Partidului Zorii Aurii din Grecia…

Anca Cernea: Asta a fost in Crimeea, observator la referendum.

Alexa Ionescu: El spunea ca legaturile dintre Rusia si Grecia sunt puternice din punct de vedere istoric si geopolitic, ca in viitor Grecia ar putea asigura iesirea Rusiei la marile calde, iar Rusia, la randul sau, ar putea avea grija de securitatea nationala a Greciei.

Anca Cernea: Ca o mama grijulie.

Alexa Ionescu: Am intrebat pentru ca am luat in calcul anumite declaratii.

Viktor Orban: Europa a devenit un imperiu. Linia adoptată de către Uniune o apropie mai mult de un imperiu decât de o alianță de națiuni. Aşa ceva nu este nici în interesul Ungariei, nici în cel al civilizației europene. Elita europeană continuă să creadă că ar trebui să evoluăm către Statele Unite ale Europei. Reporterul il intreaba: Deci nu aveți nimic împotriva rușilor? Orban raspunde: Ungurii s-au opus lui Stalin, nu lui Ceaikovski !

Marine le Pen vede situaţia din Ucraina în alt mod decît autorităţile franceze. În cadrul unui interviu acordat mass-media locale, liderul Frontului Naţional a declarat că numai pe calea negocierilor se poate ieşi din criza ucraineană. Ea a dat de înţeles că UE este responsabilă de ceea ce se întîmplă în Ucraina.

Anca Cernea: Eu cred ca astea sunt niste manifestari de varf de iceberg. Ei sunt cei care au tupeul sa vorbeasca la microfon de astfel de lucruri. Marine le Pen, intr-o campanie electorala, spunea cum va ajunge presedinte si o sa rupa Franta de NATO si de alianta cu Statele Unite si o sa se apropie de Rusia, unde o trag zeci de mii de fire. Astea sunt doar lucrurile care se vad. Este un europarlamentar polonez, prof. Ryszard Legutko, profesor de filosofie si autor. Acesta reuseste sa puna in niste formule foarte simple niste realitati care altfel par confuze. Spune ca Rusia este tratata de UE ca si cum ar fi un membru informal, ba chiar are privilegii pe care multi membri formali, oficiali, cu acte in regula, nu le au. Rusia are prioritate fata de interesele tarilor particulare. Sunt multe exemple care pot fi invocate: tot felul de crize bilaterale intre Rusia si membri ai UE, in care UE nu a spijinit membrul respectiv. De exemplu, o problema vamala cu Polonia. Dar, din pacate sunt si lucruri mari, serioase, problema cu Mistralul, sau implicarea unei companii mari germane in antrenamentul baietilor destepti care au participat la ocuparea Crimeei, astea sunt chiar grave. Una vedem in mod oficial, pe sticla, iar in spate, lucrurile sunt mult mai intrepatrunse.

Alexa Ionescu: Crezi ca partidele radicale din Europa sunt pe cale sa creeze o Internationala a fortelor de dreapta?

Anca Cernea: Cred ca e un joc pe care rusii il chiar fac. L-as cita doar pe Dughin, care a spus deja in 1998 ca trebuie facut asta. Trebuie sa asmuti intr-un fel pe unii impotriva celorlalti, sa lucrezi si cu extrema stanga si cu extrema nationalista. Asa zicea Dughin la vremea aia.

Eu vad un lucru, sunt atacurile impotriva valorilor crestine si impotriva traditiei crestine, a simbolurilor si institutiilor fundamentale ale civilizatiei crestine, care vin dinspre stanga. In Parlamentul European te trezesti cu Raportul Estrela, cu Raportul Lunacek, Zuber, care sunt parlamentari ecologisti, socialist, care vin si promoveaza agenda gay, avortul fara granite, totul sa fie de la Bruxelles hotarat, ca nici o tara sa nu aiba altfel de legislatie decat ce spun expertii de la Bx, educatia sexuala a copiilor in care parintii sa nu aiba nici un cuvant de spus. Lucruri care in mod normal trezesc o reactie puternica de respingere in randul milioanelor de crestini care inca locuiesc acest spatiu european.

Atunci vine, salvator, domnul Putin care spune: Eu sunt conservator! Eu sunt ortodox! Vocea Rusiei are nenumarate articole prin care incearca sa ne convinga ca adevaratul conservator si bun crestin, barbat adevarat, este Putin. Singura speranta. Asta, poate dinspre Franta, daca nu tii cont de ce s-a intamplat in ultimele secole si decenii, poate poti sa te agati de acest wishful thinking, sa ti se para ca vine unul pe un cal alb si salveaza toate astea. Eu tare ma tem ca lucrurile sunt coordonate. Si unii si altii sunt pusi acolo ca sa reactioneze speriati unul de celalalt.

De ce spun chestia asta? M-am uitat cum a votat Lunacek la Rezolutia PE pentru sanctiuni impotriva Rusiei. Lunacek este una din autoarele acestor tipuri de rapoarte. Lunacek a fost contra, a votat impotriva celorlalti colegi, a sprijinit Rusia din convingere. Zuber la fel. Estrela nu era de fata, nu stiu, era cu capra la fotograf, dar nu am nici o indoiala ca ar fi fost de partea Rusiei.

Alexa Ionescu: Dupa parerea mea si parerea altora, miza la ceste alegeri europarlamentare este extrem de mare. Se transeaza directia est sau vest. Brut, asta este problema.

Vreau sa te intreb, inainte sa intram in amanunt despre ce asteptam noi de la candidatii din aceasta campanie, as vrea sa te intreb daca tu crezi ca dreapta europeana radicala impreuna cu stanga europeana, sunt destul de ingaduitoare cu Putin, pentru ca se vede, putem concluziona ca Popularii Europeni sunt singurii capabili sa se mai opuna unei Rusii agresive si revizioniste?

Anca Cernea: In mare, se poate spune ca da. Dar sunt nuante. In primul rand se poate spune ca intotdeauna, rusii asa au lucrat si in trecut, si azi. Ei nu se limiteaza la o anumita zona a spectrului. Au grija sa aiba oameni infiltrati peste tot. Peste tot inseamna si in PPE, si in CDU, si foarte la varf. Sunt carti despre asta.

Faptul ca PPE e un partid popular crestin-democrat nu e un vaccin infailbil impotriva infiltrarilor. Sunt partide ca Lege si Dreptate (PiS) din Polonia, care mi se par mult mai de incredere si nu sunt din PPE. Din Polonia, în PPE sunt liberalii, pentru care nu as baga mana in foc absolut deloc. […]

Cred ca ar trebui luata individual fiecare candidatura, cantarita din perspectiva razboiului care vine si a acestor chestii de care deja am vorbit. Sunt anumite inițiative de revolutie culturala pe care unii candidati le propun, iar alti candidati vin si propun intoarcerea catre Rusia ca leac, vezi Doamne, la revolutia culturala. Eu va zic ca si unii si altii trebuie priviti cu mare suspiciune. Asta trebuie sa fie un criteriu de baza, sa vezi cum sta candidatul fata de niste optiuni pe care le are natiunea noastra, optiuni care sunt dincolo de schimbări temporare, nu tin de un mandat anume, de o anumita majoritate, guvern sau dispizitie momentana, acestea sunt optiuni pe termen lung pe care Romania si l-a asumat. Este total necinstit ca tu sa vii acum, cu niste texte oarecum ambigue, ca lasa ca nici Rusia nu e asa de rea, cand nu s-a discutat, printr-o noua Constitutie, revolutie, o eventuala intoarcere spre Rusia.

Ar trebui sa fie o dezbatere si lumea sa vrea. Nu poti sa o faci pe sub masa. Dar ei o fac. Asta face Iliescu de mai bine de 20 de ani, de cand s-a instalat. El stie foarte bine,si toti baietii din aceasta arie stiu ca nu da bine sa spui “eu sunt candidatul, eu tin cu Rusia”, nu poti sa vorbesti ca Marine Le Pen, “Daca sunt ales, eu rup Romania de NATO si de America si eu ma duc cu Rusia si facem unirea cu Basarabia in Uniunea Eurasiatica cu Rusia si Belarus, si ne ducem dupa modelul asta crestinesc”. Asa ceva nu pot sa spuna si se ascund dupa subterfugii, vorbesc tot felul de texte, mai mult îi ataca pe americani, nu spui in gura mare ca vrei cu Rusia, dar te impotrivesti scutului antiracheta, te impotrivesti proiectului Nabucco, te impotrivesti exploatarii gazelor de sist. Faci mici pasi, dar toate demersurile sunt directionate spre interesele Rusiei.

Eu spun ca trebuie sa dam dovada de putina luciditate, pentru ca e razboiul la usa, sa ne uitam atent, nu doar la prima fraza pe care o scoate candidatul. Sunt mult candidati care au mai fost in Parlamentul European si stim ce au facut acolo.

Alexa Ionescu: As vrea sa citesc un articol scris de Cristi Campeanu de la Romania Libera, in 2009:

semnarea, in 1991, a Tratatului cu Uniunea Sovietica, prin care Ion Iliescu aseza Romania pe orbita Moscovei, desi cu numai un an in urma Vestul si sovieticii convenisera prin Carta de la Paris ca fiecare tara are dreptul sa-si aleaga aliantele si ca sferele de influenta sunt ilegitime in Europa.

Al doilea episod a intervenit in timpul operatiunilor NATO impotriva regimului lui Slobodan Milosevici, cand PDSR s-a lansat intr-o avalansa obscena de declaratii si pozitii nationaliste, anti-NATO si antioccidentale, desi era lipsit de orice echivoc faptul ca de sustinerea acestor operatiuni depindeau sansele noastre de aderare atat la NATO, cat si la UE. […] 16 senatori PSD (din 26) au votat “impotriva” si unul s-a abtinut asupra legii de ratificare a Acordului privind proiectul gazoductului Nabucco, semnat in iulie, la Ankara, de Romania, Austria, Ungaria, Bulgaria si Turcia, cel mai important document oficial privind acest proiect crucial pentru reducerea dependentei Europei de gazul rusesc.

Toti ceilati, inafara PSD, au votat pentru Nabucco.

Anca Cernea: Trebuie sa tinem cont de toate antecedentele PSD-ului. Degeaba spune acum Ioan Mircea Pascu despre Rusia ca asa si pe dincolo, dar cand s-a discutat in Parlamentul European despre scutul antiracheta, instalarea lui in Romania, el si cu Adrian Severin au depus un amendament asa incat România sa fie obligata sa negocieze lucrurile astea cu Rusia. […] Atunci Traian Ungureanu, intr-un demers disperat, a blocat povestea asta si a reformulat acea fraza cu un amendament. Ca sa ramana totusi cu Rusia, s-au dus la microfon Severin si Pascu si au cerut o alta formulare, dar care tot sa includa Rusia. A picat la vot.

Asta conteaza, cand este vorba sa tragi linia si sa vezi ce a facut fiecare, nu conteaza ce da din gura acum, in campanie, conteaza sa te uiti la fapte, ce a facut el, ce a votat. Lucrurile astea se pot gasi. Exista un site, votewatch, in care poti urmari ce a votat fiecare eurparlamentar din strafundurile istoriei si pana azi, si exact pe fiecare rezolutie. […]

Sunt unii care nu au mai fost europarlamentari, dar sunt acum candidati independenti [Iulian Capsali], care nu are nici o jena sa spuna ca el e cu Putin si isi asuma toate chestiile geopolitice ale Rusiei. Simpatia pentru Assad al Siriei, si aversiunea pentru Nabucco, le vede pe toate, ca un puzzle complet, si nu ii lipseste nici una dintre piesele de interes pentru Rusia. Asta e un candidat la europarlamentare care se prezinta drept crestin si roman.

vedeti Candidații lui Vladimir Putin la Europarlamentare: Iulian Capsali

Trebuie cantarite lucrurile astea, e usor sa dai din gura, dar uita-te ce inseamna asta pentru Romania. Daca poti face chestia asta cu tara ta in conditiile in care incepe un razboi? Nu doar ca trebuie sa respingem personajele negative, dar trebuie sa trimitem acolo oameni care sunt in stare sa ridice glasul si sa apere Romania. Eu nu imi doresc acolo entuziasti pana la extaz, eurofili care nu se mai opresc. Aici trebuie sa fim realisti. UE este totusi rezultatul unui raport de forte, in care Germania e piesa principala si ale carei interese nu coincid mereu cu interesele Romaniei. Cand aud chestia asta cu cedarea suveranitatii si cu Statele Unite Europene, mie nu mi se pare ca acesta e un discurs care serveste interesele Romaniei. Eu vreau acolo sa fie europarlamentari care tin cu Romania, sunt patrioti, si care nu intra in jocuri din astea, revolutie culturala versul contrarevolutie dughinista. […]

Europarlamentarele nu trebuie privite ca o chestie lipsita de interes, care se intampla departe, la mare distanta de interesele noastre, nu e chiar asa. Oamenii au senzatia ca la locale trebuie sa ma duc ca e vorba de strada mea care trebuie asfaltata. La alegerile parlamentare, ma mai gandesc, unii se duc pt ca nu le e totuna daca tara e condusa de penali sau de oameni normali, ma rog, pacatosi, dar nu neaparat structural adunati pentru jaf. […]

Acum trebuie sa trecem peste toate astea si sa facem tot posibilul sa avem acolo oameni care sa lupte pentru interesele Romaniei, si pentru Republica Moldova, pentru ca acum e o chestiune de viata si de moarte aderarea ei la UE. […]

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

9 Comments

  1. Costin Andrieş
    23 May 2014

    Eu vad un lucru, sunt atacurile impotriva valorilor crestine si impotriva traditiei crestine, a simbolurilor si institutiilor fundamentale ale civilizatiei crestine, care vin dinspre stanga.

    Atunci vine, salvator, domnul Putin care spune: Eu sunt conservator! Eu sunt ortodox! Vocea Rusiei are nenumarate articole care incearca sa ne convinga ca adevaratul conservator si bun crestin, barbat adevarat, este Putin. Singura speranta. Asta, poate dinspre Franta, daca nu tii cont de ce s-a intamplat in ultimele secole si decenii, poate poti sa te agati de acest wishful thinking, sa ti se para ca vine unul pe un cal alb si salveaza lucrurile astea. Eu tare ma tem ca lucrurile sunt coordonate. Si unii si altii sunt pusi acolo ca sa reactioneze speriati unul de celalalt.

    O exemplificare perfecta a acestui lucru este prezenta lui Iulian Capsali la “luna gay la mtr”, inainte de eveniment:

    Exista scandalul de acum un an de la MTR. Acolo, antigazii de sist care au luptat cot la cot cu psd (deci si cu vocea rusiei) impotirva statului de drept, UE, SUA, faceau un festival gheist, o proiectie de film la care erau prezenti, dupa relatirile lor, 6 (sase) oameni. La Muzeul Taranului Roman, construit de Horia Bernea pentru a celebra crestinismul. Sa zicem.

    Acolo s-a prezentat un grup de persoane care au protestat, care au inceput sa strige si ameninte (unii dintre ei), sa cante imnuri, agitatie. Printre ei era candidatul la europarlemtentare pro-rus, putinist convins, Iulian Capsali (detalii aici https://inliniedreapta.net/candidatii-lui-vladimir-putin-la-europarlamentare-iulian-capsali ). Ce are in comun Capsali cu organizatorii evenimentului la MTR (Mircea Toma/activewatch printre altii)? 2012. Si el e mare luptator antigaze de sist si a luptat cot la cot in 2012 impotriva statului de drept, alaturi de USL, alaturi de Vocea Rusiei.

    Capsali la MTR:

    detalii despre ce s-a intamplat acolo: https://inliniedreapta.net/insemnare/luna-gay-la-mtr-cum-extremele-impun-limitele-discursului-public/

    La evenimentul de la MTR a fost prezent, printre altii, Victor Roncea, care il promoveaza pe Ilie Badescu, care a scris postfata unei traduceri a lui Alexandr Dughin, care e ideologul lui Vladimir Putin, si tot asa. (detalii despre ilie badescu si putin in comentariile din articolul cu capsali)

  2. Ovidiu Hurduzeu
    23 May 2014

    Felicitari! Ati ajuns pe sticla. Mircea Toma este reprezentantul Societatii Deschise (Soros) iar Soros este dusmanul nr 1 al Rusiei putiniste. Victor Roncea este basist si pro-american. Ilie Badescu este un un sociolog cu vederi traditionaliste si interesul fata de Dugin este academic. Unde-i Rusia in treaba asta?

  3. Vlad M.
    23 May 2014

    Saracu’ Hurduzeu.

  4. Costin Andrieş
    23 May 2014

    @2, suntem pe sticla de mult. Mircea Toma e un functionar, salveaza orice, bani sa iasa. Victor Roncea il promoveaza pe Ilie Badescu, care spune ca Romania traieste acum intr-o tiranie mai “teribila” decat pe vremea lui Cueasescu, iar din cauza asta il promoveaza pe Dughin. VR il promoveaza pe Larry Watts, care il promoveaza pe Ceausescu. Victor Roncea era prieten cu Adrian Paunescu, care il iubea, postum, pe Ceausescu. Victor Roncea e prieten cu Capsali, care il iubeste pe Putin, care il iubeste pe Stalin. Rusia e peste tot ????

  5. Anca Cernea
    23 May 2014

    Soros este dusmanul nr 1 al Rusiei putiniste.

    ha, ha
    iar marmota învelea ciocolata în staniol…

    Asta e exact propaganda lui Putin de care vorbeam.
    Poveștile astea sunt ca să le creadă adepții voștri. Nu merg pe ILD. Aici, lumea a mai citit, și știe că Soros sprijină pe tot mapamondul toate stângismele și ocupismele posibile, care-i vin lui Putin ca o mănușă. „Conflictul” Soros-Putin e tot atât de real ca un meci de fotbal contrafăcut.

    Dacă Soros nu exista, trebuia inventat de Dughin, cf scenariului care prevede și un incendiator și un erou-pompier, sub aceeași regie.
    Scenariul, de altfel, e mult mai vechi (doar nu Dughin l-a plăsmuit, nici măcar tac-su, KGB-ul, ci Ochrana țarilor).
    Dughin l-a particularizat sub forma asta, Noua Stângă și Noua Dreaptă, în cooperare, pt săparea Occidentului. Cum ar veni, „sataniști din toate țările, uniți-vă”.

    Exemplul cel mai evident, mișcarea Occupy Wall Street. Soros o finanțează și postul tv RT (Russia Today) o organizează și o mediatizează.

  6. Bogdan Calehari
    23 May 2014

    A incercat si el: Mircea Toma, Roncea, Soros si securistul Badescu, membri ai fan clubului Tea Party, il sprijina pe disidentul pro-democrat si liberal rus Vladimir Vladimirovici Putin – agent de influenta american la Moscova.

  7. Vlad M.
    23 May 2014

    Ma repet: saracu’ Hurduzeu.

  8. Liviu Crăciun
    23 May 2014

    cum functioneaza:

    cetatenii ucraineni protesteaza; extremistii de dreapta ataca si ocupa cladiri guvernamentale; ianucovici si oamenii sai ameninta cu legea martiala si represiuni, iar russia today & co raporteaza realizarile neo-nazistilor:
    http://world.time.com/2014/01/28/ukraine-kiev-protests-thugs/
    http://rt.com/news/ukraine-ministry-building-siege-194/
    http://bigstory.ap.org/article/radicals-wild-card-ukraines-protests

    totusi, reprezentantii Maidan neaga vreo implicare si negociaza cu extremistii de dreapta, cu neo-nazistii eliberarea cladirilor; ba mai mult, extremistii de dreapta (svoboda si right sektor) ii scot in suturi pe extremistii de dreapta din cladirile guvernamentale si apara cladirile:
    http://www.kyivpost.com/content/ukraine/maidan-spilna-sprava-activists-agree-on-release-of-agriculture-ministry-335817.html
    https://www.kyivpost.com/content/kyiv/takeover-of-agriculture-ministry-led-by-civic-group-spilna-sprava-335527.html

    extremistii de dreapta care in cele mai sensibile momente ale demonstratiilor au ocupat cladiri, au incendiat si au atacat fortele de ordine sint… de stinga; sint ocupisti, anarhisti, criticataci care vor democratie reala in ucraina:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Spilna_Sprava
    http://www.spilnasprava.com/wp/?page_id=2732

    iar gurile rele spun ca sint sponsorizati de soros; spre exemplu, in 2009 pare ca au primit fonduri prin International Renaissance Foundation (intre timp au sters raportul de pe site, asa ca legatura se mai gaseste doar in cache-ul de cautare al google):
    https://www.google.ro/search?q=site%3Awww.irf.ua+spilna&oq=site%3Awww.irf.ua+spilna&aqs=chrome..69i57j69i58.9962j0j1&sourceid=chrome&ie=UTF-8

    cei care stiu ucraineana pot cerceta aici rapoartele disponibile:
    http://www.irf.ua/about/annual_reports/?rubric=0&years=2009&query=

    International Renaissance Foundation este o fundatie infiintata de soros, prin care au fost finantate diverse proiecte civice in ucraina, in valoare de peste 100 milioane de dolari in 20 de ani:
    http://en.wikipedia.org/wiki/International_Renaissance_Foundation

    si, pentru a inchide cercul, liderul lor da interviuri pentru vocea rusiei (in care se prezinta ca fiind adevarata opozitie, spre deosebire de extremistii de dreapta de la Maidan):
    http://voiceofrussia.com/2014_02_06/Maidan-has-little-to-do-with-opposition-Danilyuk-leader-of-Spilna-Sprava-movement-0995/

    cit despre viitorul europei vazut de soros, poftiti:
    http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/apr/24/future-europe-interview-george-soros/

    e bine asa domnu hurduzeu?

  9. Emil Borcean
    23 May 2014

    Domnu hurduzeu e redistributist, stie bine cum functioneaza redistribuirea stanga-dreapta in natura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto