Când românii au ieșit de sub ceaușism, erau avizi de informație. Atât de avizi încât, la începutul anului 1990 apăruseră aproximativ 1500 de publicații. Oamenii își cumpărau ziare cu subrațul, câte puteau să ducă și să citească. Informația era la liber și românii au cunoscut, pentru prima oară după o perioadă lungă, libertatea de exprimare.

Din cele peste 1500 de publicații, puține au rezistat o lună. Unele apăreau doar în câteva numere, iar apoi dispăreau. Bună parte aveau informație falsă, manipulatoare și deficitară. Altele erau fidele realității. Din atâtea, câteva trebuiau să fie.

Vorbim aici despre un drept elementar câștigat – libertatea de exprimare. De ce este elementar? Fiindcă dacă ți se neagă libertatea de exprimare, ți se neagă libertatea de gândire critică, singurul tip valid de gândire. De ce sunt atât de importante astea două? Fiindcă – în tradiția lui John Stuart Mill – numai așa poți ajunge la Adevăr.

Prin libertatea de exprimare, orice om are în puterea lui să participe la descoperirea Adevărului – adică a ceea ce corespunde cu realitatea. Bancurile cu Bulă de pe vremea lui Ceaușescu aveau micul lor rol lor în acest proces, la fel cum samizdatul avea un rol mai mare. Dar toate erau acolo.

Libertatea de exprimare nu e un drept disputabil și nu trebuie supus compromisului. Când autoritarismul lovește, rareori o face din plin în primă fază. Dar mereu libera exprimare cade victimă prima. Fiindcă regimurile autoritare și totalitare știu că exprimarea la liber va naște dizidenți la o pocnitură din degete – prin forța cuvântului. Încep cu anumite spații, apoi cu anumiți termeni, apoi trec la interpretarea termenilor inofensivi – pas cu pas, până ajungi să te întrebi ce s-a întâmplat.

E important să luăm în vedere asta înainte să ne gândim măcar că scopul CNCD ar fi unul nobil și principiul pe care e clădit este unul legitim. Nu este. Un principiu nobil nu include limitarea libertății de exprimare; nu ajungi la alte lucruri nobile încălcându-l pe unul dintre cele mai de bază. Dacă „scopul scuză mijloacele” nu este un principiu sustenabil, aici este vorba de unul dintre cazurile în care mijloacele aruncă cu totul în derizoriu scopul.

Scopul CNCD este exercitarea unei tot mai mari doze de control asupra populației: asupra presei, asupra școlilor, asupra angajatorilor privați, ba chiar și a Președintelui. Nimeni nu scapă din vizorul acestei instituții aflate sub controlul total al Parlamentului.

Ce e de făcut?

În primul rând, CNCD trebuie desființat. Azi, de preferință, dar săptămâna viitoare e la fel de bine. CNCD e un alt instrument de control născocit de scumpii noștri politicieni să-și țină populația sub bocanc.

În al doilea rând, Constituția României trebuie revizuită pentru a include un Prim Amendament, ca în Statele Unite. Recent, Curtea Supremă din SUA a decretat că dreptul absolut la liberă exprimare la ei în țară e inviolabil, și că nu va deveni altfel din cauza unor termeni la modă precum „hate speech”.

Constituția României pe subiectul liberei exprimări e o absolută glumă. După ce primele 4 alineate ale art. 30 ne spun despre cum cenzura de orice fel e interzisă și libera exprimare e sfântă, avem alineatele 6 și 7, care spun așa:

„(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege (…) manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

Ce-o fi vrând să spună poetul prin alăturările de silabe de mai sus, greu de spus precis. Nici nu trebuie să știi precis. Important e ca – la vremea potrivită – orice cadru de judecată aflat mai mult sau mai puțin sub control politic să calce pe drepturile tale cu Constituția în mână.

Libertatea de exprimare nu e supusă dezbaterii. Libertatea nu trebuie supusă dezbaterii. Este obligatoriu, însă, ca oricărei instituții care supune libertatea la dezbatere să-i fie arătată ușa către groapa de gunoi a istoriei.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here