… şi a restalibit relaţiile diplomatice ale SUA cu dictaturile din Siria şi Venezuela. Prietenul la nevoie se cunoaşte. Cu ocazia acestui anunţ de azi, Obama-vorbă-dulce-mult-aduce a intrat în pat cu axa răului. Nici o grijă, e vorba doar despre facilitarea dialogului. Te faci amant şi cu dracul ca să treci puntea. (În redacţiile New York Times şi restul, prostituţia e fardată cu realpolitik; cadrele de partid şi de stat au imaginaţie, numesc parada de 23 August a oamenilor muncii cu pixul şi televizorul drept jurnalism.) Bineînţeles, aşa ceva nu este echivalent cu lipsa de principii… nici pe departe. Politica externă a lui Obama se orientează după o busolă cu polii inversaţi: ce-a făcut Bush e polul răului, deci opusul lui Bush e polul binelui.

Bush, în adresele sale către Iran, a vorbit direct populaţiei, peste capetele mulahilor la putere. Logic, Obama se adresează în primul mulahilor, cu deferenţă şi amabilitate. Bush retrogradul sublinia importanţa democraţiei, a drepturilor omului şi faptul că dorinţa de libertate este în natura oricărei făpturi umane sau naţiuni. Obama nu scapă nicio ocazie să toarne cenuşă în capul Americii, subliniind faptul că America este un răufăcător incorigibil şi că bunăvoinţa planetară poate fi cîştigată doar prin penitenţă şi psihoterapie de grup cu crema dictatorilor. Începînd din 2004, Bush a alocat 15-20 milioane de dolari anual din bugetul federal pentru transmisiuni radio în farsi adresate populaţiei iraniene. Începînd din mai 2009, administraţia Obama a eliminat complet aceste fonduri – toţi dolarii trebuie economisiţi pentru salvarea economiei americane din ghearele capitalismului: naţionalizarea industriei auto, a sistemului de asigurări medicale şi reorganizarea industriei energetice astfel încît balaurului numit CODOI să-i fie retezate cele şapte capete dătătoare de fierbinţeală globală – petrol, gaze naturale, cărbune, energie nucleară, gazele digestive emise de rumegătoarele din Midwest, respiraţia exagerată a cetăţenilor cu excepţia latinelor înţelepte, şi orice altă toxină ecologică prevăzută de profeţiile Goracolului. Bush şi preşedinţii anteriori nu au negociat niciodată cu teroriştii. Administraţia Obama l-a eliberat recent pe Laith Qazali, un terorist pregătit de Gărzile Republicane Iraniene, în urma unor negocieri secrete cu organizaţia teroristă Asaib al-Haq; Qazali este direct responsabil de moartea a cinci soldaţi americani în Karbala, Irak.

Bush a continuat programul de apărare anti-rachetă, în pofida protestelor lui Putin şi ale progresiştilor din presă şi mediul universitar. Obama e pe invers, deci eroul pozitiv. De mai bine de un an afirmă sus şi tare că acest program este inutil şi provocator, deci trebuie redus sau stopat. Coreea de Nord a luat notiţe şi, tot azi, a anunţat: vom şterge SUA de pe hartă dacă se va amesteca în dreptul nostru suveran de a testa rachetele noastre balistice intercontinentale… sau de a perfecţiona paşnic bomba nucleară pentru care face foamea un întreg popor.

Azi a fost o zi cu adevărat grea pentru Obama. În afară de răbufnirea nord-coreeană cu totul inexplicabilă, un grup de cîteva mii de iranieni a ieşit din nou în stradă să facă hărmălaie. Lucrurile se mai calmaseră; oamenii au stat liniştiţi în casă luni şi marţi, captivaţi de intervenţiile retorice elocvente ale preşedintelui american. Cam tîrzii, dar diplomaţia se face în ordine: de la important, teocraţia, la mai puţin important – supuşii acesteia. Azi însă, un grup nedisciplinat de protestatari a ieşit în piaţa Baharestan din Teheran şi a stricat delicata balanţă reuşită de Obama. Dezamăgite şi ele, forţele de ordine au tăbărît în masă ca să facă ordine. Au fost bătute, însîngerate şi ucise un număr neclar de persoane. Vina este a celor care au şubrezit edificiul de pace clădit cu migală de preşedintele Obama.

Cu toate acestea, Obama s-a situat încă o data, fără echivoc şi cu o determinare neabătută, de partea protestatarilor imprudenţi şi maltrataţi. Casa Albă a anulat invitaţia către corpul diplomatic iranian de a se înfrupta din hot-dogul prezidenţial de pe 4 iulie.

Cînd vrea, Obama e mai rău ca Bush. Totul e să ştii cînd să alegi momentul potrivit.

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIran la răscruce
Articolul următorDoctrina Monroe pe stil Obama – America de Sud e sferă de influenţă marxistă
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

12 COMENTARII

  1. @Schwarzmann Skinsk: Da, a existat!
    Aici link: animanews.com/index.php?option=com_content&view=article&id=3059:regimul-iranian-criticat-dur-de-netaniahu-i-berlusconi&catid=3:orient&Itemid=13
    si aici:www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-3736682,00.html

  2. pffff… Transsulvania, e tragic, dar nu pot sa nu ma bufneasca risul 😀
    Apropo, stiai ca s-a converitt la islam acuma citeva luni? :))

  3. Da, stiam dar cred ca se convertise de mai mult de un an. Boul ala rasist de Al Sharpton se da in stamba acum la Fox News, a inceput sa se plinga de cum omul alb l-a persecutat be fratele negru. Bine inteles ca n-a scos o vorbulita de escapadele lui pedofile.
    Dar stii cum e vorba la Romani: despre morti numai bine…

  4. In timp ce odiosul Bush vorbea cu iranienii peste capul Ayatollahului si al teocratilor de la putere in Iran, Obama ignora poporul iranian si le cere prietenia criminalilor. Nici nu ma mir.

    Obama sent friendly letter to Iran’s Supremo before Iranian election

    Prior to this month’s disputed presidential election in Iran, the Obama administration sent a letter to the country’s supreme leader, Ayatollah Ali Khamenei, calling for an improvement in relations, according to interviews and the leader himself.
    Ayatollah Khamenei confirmed the letter toward the end of a lengthy sermon last week, in which he accused the United States of fomenting protests in his country in the aftermath of the disputed June 12 presidential election.

    U.S. officials declined to discuss the letter on Tuesday, a day in which President Obama gave his strongest condemnation yet of the Iranian crackdown against protesters.

    An Iranian with knowledge of the overture, however, told The Washington Times that the letter was sent between May 4 and May 10 and laid out the prospect of „cooperation in regional and bilateral relations” and a resolution of the dispute over Iran’s nuclear program.

    The Iranian, who asked not to be named because of the sensitivity of the topic, said the letter was given to the Iranian Foreign Ministry by a representative of the Swiss Embassy, which represents U.S. interests in Iran in the absence of U.S.-Iran diplomatic relations. The letter was then delivered to the office of Ayatollah Khamenei, he said.

    The letter was sent before the election, whose outcome – delivering a supposed landslide to incumbent President Mahmoud Ahmadinejad – has touched off the biggest anti-government protests in Iran since the 1979 Islamic Revolution.

    The Obama administration, while criticizing a violent crackdown on demonstrators by Iranian security forces, has said that it will continue efforts to engage the Iranian government about its nuclear program and other issues touching on U.S. national security….

  5. Cei care lucreaza la ambasada britanica din Iran au fost arestati. Un zvon neconfirmat de autoritatile iraniene spune ca au fost arestati 8 angajati ce lucrau la ambasada britanica pentru implicare directa in actiunile de protest din Teheran. Gordon Brown a reactionat dind afara diplomatii iranieni.

    Ahmadinejad il avertizeaza pe Obama:

    Bush a fost ingropat in groapa de gunoi a istoriei pentru totdeauna. Ar trebui sa trageti invataminte din soarta lui, ar trebui sa va corectati. Ne este mila de voi. Vrem ca si voi sa va unitii cu servitorii cinstiti ai umanitatii. Trebuie sa stiti ca daca veti continua cu actiunile interferente, raspunsul natiunii iraniene va fi puternic. Raspunsul natiunii iraniene va fi zdrobitor. Raspunsul Iranului va va face sa va para rau.

    Via Islamization Watch

  6. TEHRAN, Iran (CNN) — A top Iranian general said government troops are „ready to sacrifice our lives” rather than back down in the face of protests over June’s disputed presidential election.

    Gen. Sayyed Hassan Firouzabadi, chief of Iran’s Joint Armed Forces, said Iranian soldiers were willing to die as they did in the brutal eight-year Iran-Iraq war in the 1980s, according to the state-run Fars News Agency.

    „Some may think that by protesting and chanting their slogans against us, we will back down, retreat and give up,” Firouzabadi said. „We are ready to sacrifice our lives, as we showed during the time of the Sacred Defense [the Iran-Iraq war].”

    The government has cracked down on Iranians who protested the outcome of the June 12 election in which hard-line President Mahmoud Ahmadinejad was declared the winner over his chief rival, reformist Mir Hossein Moussavi.

    Moussavi called the vote fraudulent and his supporters took to the streets by the thousands, sparking clashes between demonstrators and government troops, and members of a pro-government paramilitary force.

    „The military uniform, in the system of the Islamic Republic, which is the system of the holy Quran, is the uniform of the Prophet’s faithful, Firouzabadi said. „It is the uniform of service to the supreme leadership and the people.”

    Meanwhile, Brig. Gen. Azizollah Rajabzadeh, Tehran’s police chief, announced the creation of a 50,000-strong constable-like force called the „honorary police officers” that will assist police units, state-run Press TV reported.

    Rajabzadeh said the honorary police force could eventually expand to 300,000 nationwide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here