Adrian Papahagi: Campania electorală din Franța. Inacceptabil de mult comunism, Putin are mai mulți prieteni decât America

Am urmărit cu atenție intervențiile tuturor celor 11 candidați la președinția Franței. Nu trebuie ignorați candidații minori, care exprimă o stare de spirit a națiunii.

Majoritatea candidaților au avut propuneri etatiste, intervenționiste, asistențialiste, protecționiste, populiste. Spirit antieuropean (ie antigerman) și antiamerican difuz, suveranism, naționalism. Mult populism, inacceptabil de mult comunism într-o țară far a Occidentului, în 2017 (4 candidați din 11).

Putin are mai mulți prieteni decât America.

Au spus lucruri corecte:

– Macron pe fiscalitate (împotriva impozitelor aberante pe avere, locuință, etc.) și politică externă
– Le Pen pe imigrație și siguranță

Ei vor ajunge în finală, iar Macron va câștiga.

O mențiune pentru fiul de cioban Jean Lassalle, simpluț dar elocvent în felul lui. Genul de om dintr-o bucată, patriot și cinstit. Emoționant ca tip uman pe cale de dispariție.

Jalnic Fillon: obosit, plat, filo-rus.

În rest, bla-bla.


Acestea au fost subiectele dominante ale campaniei electorale franceze:

1. exasperarea față de transformarea Franței într-o țară de lumea a treia, nesigură, violentă; pe scurt, s-au săturat ca Parisul să semene tot mai mult cu mahalaua Algerului.

2. suveranism (ieșirea din euro și/sau UE, controlul frontierelor), anti-americanism difuz, anti-germanism. Senzația că Franța nu mai contează internațional (din vina americanilor) și că este la cheremul Germaniei, lidera de facto a UE.

3. nivel de trai, salarii, asistență socială, școli mai bune. Ca la noi, așteptarea e „să se deie”: statul să facă și să dreagă, să rezolve, să asigure, să vindece, să educe, să ofere casă și loc de muncă, să protejeze de bănci, firme, capital străin. E rezultatul a multe decenii de infantilizare politică sub efectul paternalismului etatist.

9 candidați din 11 au flatat poporul și au dat vina pentru relele Franței pe finanța mondială, UE, Germania, SUA, de parcă ele le-ar fi impus regruparea familială, naturalizări pe bandă rulantă, asistență socială indiscriminată, laxism judiciar, poliție a gândirii, descreștinare, ură de sine, ideologia multikulti. Evident, toate acestea au fost secretate, din 1968 încoace, de propriul sistem intelectual-educativ-mediatic-politic și adesea exportate în alte țări. Înfiorător de mulți candidați favorabili Rusiei.

9 din 11 candidați au propus soluții etatiste, paternaliste, protecționiste sau populiste. Doi au avut propuneri (vag) liberale.

Pe scurt. Ca americanii și englezii, francezii s-au săturat de milioanele de străini veniți din culturi incompatibile cu a lor, adesea violenți, asistați social și greu asimilabili. Simt că trăiesc mai nesigur decât în deceniile trecute și au perspective mai proaste decât bunicii lor în anii ’50.

Din nefericire, mulți oameni confundă otrava cu antidotul. Otrava principală a lumii Occidentale a fost complexul intelectual stângist (relativismul cultural, ura de sine, dogma multiculturalistă, anticreștinismul agresiv, pseudo-umanismul asistențialist, anti-liberalismul).

Asta este, vom avea peste tot o resurgență a naționalismului, a paternalismului autoritar, ca reacție extremă la laxismul moral, intelectual și politic generalizat.

Mi-e teamă că nu vom mai găsi calea moderației și a bărbăției sigure de sine, fiindcă stângismul a infantilizat intelectual și a slăbit moral Occidentul.

Ce mi-aș dori eu, știți: o Uniune Europeană revenită în matca inițială, adică cea a unității civilizației creștine de pe vechiul continent. O cultură a libertății încrezătoare în sine, conștientă de valorile sale, respectuoasă cu fabuloasa tradiție pe care s-a clădit. O întărire a parteneriatului dintre Europa și America, ca garanție că Occidentul liber e dispus să își apere valorile de totalitarismul agresiv al Orientului (includ aici prelungirea lui nord-africană și Rusia).


Fraza serii la maratonul electoral francez de pe France 2 îi aparține candidatului fără șanse Jean Lassalle, fiu de cioban transhumant, primar al unui sătuc din Pirinei:

„Franța nu mai inspiră pe nimeni fiindcă nu mai reprezintă nimic” („La France n’inspire plus personne, parce qu’elle ne représente plus rien.”)

Bunul simț țărănesc, virtute conservatoare.


Îmi permit o profeție: noul președinte al Franței va fi socialistul liberaloid, sau liberalul socialistoid Emmanuel Macron (un soi de Blair). E, până la urmă, o soluție moderată, de echilibru. Dar echilibrul, în vremuri dezechilibrate, nu e suficient.

Dacă Macron nu înțelege nemulțumirea profundă care animă electoratul francez și se va mulțumi să fie un énarque bleg ca Hollande, peste cinci ani va câștiga Marine le Pen.

Macron trebuie să pună capăt islamizării Franței, să închidă moschei, să expulzeze islamiști, să întărească poliția și justiția, să construiască închisori, să facă reforme liberale, să elibereze oamenii de cele mai constrângătoare reglementări birocratice și de imensa povară fiscală, să sufoce ideologia marxistoidă dominantă în mediile academic, mediatic și politic, să reformeze în sens liberal-conservator UE, ca să nu fie repudiată de toate națiunile europene, să-și asume poziția care îi revine alături de Germania în leadershipul Europei, și alături de SUA și UK în cel al lumii libere.

Nu știu dacă înțelege aceste lucruri. Bomba amorsată în Franța în 1968 nu va exploda în 2017. Dar, dacă nu e dezamorsată, nici mult nu mai are.

PS: De notat că Macron e singurul candidat care întrunește simultan aceste calități: 1. a propus măsuri economice liberale; 2. nu a promis să scoată Franța din euro/UE; 3. este pro-american; 4. nu are simpatii putiniste.

Adrian Papahagi

text compilat din comentarii publicate pe Facebook în 20-21 aprilie 2017 

3 gânduri despre “Adrian Papahagi: Campania electorală din Franța. Inacceptabil de mult comunism, Putin are mai mulți prieteni decât America

  1. Nu este o noutate. Francezii au cochetat cu socialismul, de pe la 1848 (vezi Ledru-Rollin). Sau cel putin, asa am invatat eu la istorie.

  2. Nu inteleg de ce Fillon ar fi filo-rus; in al doilea rand, cea mai liberala masura o aflu tot la Fillon – reducerea numarului de functionari publici care cred ca a scandalizat toata media din Franta

  3. François Fillon, l’ami de Vladimir Poutine

    Les deux hommes se tutoient et s’apprécient. Le nouvel homme fort de la droite est celui qui entretient la relation la plus étroite avec Vladimir Poutine.

    Vladimir Poutine peut se réjouir. Si François Fillon entre à l’Élysée, il comptera un nouvel ami dans le cercle des dirigeants occidentaux. En effet, comme Donald Trump, l’ancien Premier ministre français entend travailler ardemment avec la Russie. Il y a un mois, à l’heure où la communauté internationale s’indignait des bombardements russes sur Alep, Fillon était l’un des rares à déplorer le refus de François Hollande de recevoir le maître du Kremlin désireux d’inaugurer une église orthodoxe à Paris. « Bien sûr qu’on doit l’accueillir, est-ce qu’on doit faire la guerre à la Russie ? » lançait-il.

    De tous les hommes politiques français, Fillon est celui qui entretient la relation la plus étroite avec Vladimir Poutine. « Ils ont une véritable estime l’un pour l’autre », affirme Jean de Boishue, un proche de Fillon, auteur d’un ouvrage sur le candidat à la primaire (Anti-secrets, chez Plon). Une estime ? Pas seulement. L’intéressé éprouve une fascination pour le président russe. Et loue en privé sa poigne et son charme. Lors de sa première visite à Moscou en 2008, le Premier ministre de Nicolas Sarkozy exulte. « Vous vous rendez compte, il m’a consacré trois heures ! » glisse-t-il dans un salon de l’ambassade de France. « C’est comme s’il avait vu Dieu le Père », se souvient un témoin.
    …..

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.