Greco-catolici in exil (Claudiu Padurean)

Print Friendly, PDF & Email

Deși interzisă în România comunistă, Biserica Greco-Catolică a putut să participe la mari evenimente de talie mondială, precum Conciliul Vatican II, să își asume funcții importante în Biserica Catolică, precum cea de secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, ori să creeze o nouă episcopie canonică în America de Nord, pentru emigranții ardeleni și descendenții lor.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost unul dintre principalii piloni de rezistență împotriva comunismului. Pentru acest lucru, Biserica Greco-Catolică a fost interzisă de autoritățile comuniste în anul 1948. Toți episcopii ei și cea mai mare parte a preoților și călugărilor au ajuns în închisori. Nici unul dintre cei 12 episcopi greco-catolici întemnițați nu și-a trădat credința. (…)

Cei trei episcopi greco-catolici din exil

Însă mărturia jertfei episcopilor și preoților martirizați în temnițele comuniste nu este completă fără a aminti de cei trei episcopi greco-catolici ai exilului românesc: Vasile Cristea, Traian Crișan și Louis Vasile Pușcaș, care au asigurat continuitatea și vizibilitatea în Occident a acestei biserici particulare românești, parte a Bisericii Universale.

articol integral pe CLUJ TODAY

PS Vasile Cristea, vocea bisericii din catacombe la Conciliul Vatican II

Una dintre cele mai importante personalități din istoria Bisericii Române Unite cu Roma este PS Vasile Cristea.

Născut în localitatea mureșeană Someștelnic, în anul 1906, a luat de mic drumul școlilor Blajului. El a absolvit renumitul liceul ”Sfântul Vasile cel Mare”, care făcea parte din elita școlilor ardelenești. Apoi, Vasile Cristea a absolvit Academia Teologică din Blaj. În timpul studiilor din Mica Romă, Vasile Cristea s-a apropiat de școala de spiritualitate a călugărilor din Ordinul Augustienilor Asumpționiști. Acest ordin monastic a ajuns în România în perioada interbelică și a pus un accent deosebit pe formarea tinerelor generații. Vasile Cristea a fost hirotonit preot pentru acest ordin în anul 1932, iar în anul 1933, el a depus și voturile de călugăr. Tânărul preot de la Blaj s-a făcut rapid remarcat prin inteligența sa.

În anul 1946, în condițiile în care România era ocupată de Armata Roșie, iar presiunile Guvernului comunizant condus de Petru Groza se întețeau, ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma au decis să îi încredințeze lui Vasile Cristea un post de mare răspundere.

El a fost numit rector al Colegiului Pio Romeno din Roma, locul unde este formată elita preoțească a Bisericii Române Unite. Colegiul Pio Romeno a fost înființat în anul 1937 de către marele Papă Pius al XI-lea. Situat pe Passegiata del Gianicolo, acest colegiu îi găzduiește pe tinerii care se formează la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, precum Urbariana sau Gregoriana. În fiecare an, zeci de tineri primesc loc de cazare, masă și spațiu pentru studiu, plus acces la o bibliotecă deosebită și la un program de formare spirituală intens. Românii nu sunt singurii care beneficiază de acest program de formare finanțat de Vatican. Colegiul Pio Romeno este vecinul Colegiului San Giosafat al ucrainienilor și, de asemenea, vecin cu colegiul dedicat tinerilor din Statele Unite ale Americii.

Din cauza opoziției comuniștilor, Vasile Cristea nu a putut părăsi România pe căi normale, pentru a prelua conducerea Colegiului. El a fost nevoit să recurgă la un subterfugiu. Vasile Cristea a fost numit secretar al Nunțiului Apostolic în România, IPS Andrea Cassulo. Astfel, a primit un pașaport diplomatic din partea Vaticanului și a reușit să treacă frontiera.

Din anul 1948, Vasile Cristea, împreună cu alți clerici greco-catolici din Occident, au fost declarați de către comuniști drept ”trădători de țară”. Ei au refuzat să depună jurământ de credință față de noile autorități instalate ilegitim la București, după alungarea Majestății Sale, Regelui Mihai I al României, și proclamarea unui simulacru de republică, de tip sovietic. Vasile Cristea a rămas rector al Colegiului Pio Romeno până în anul 1950.

În condițiile în care comuniștii interziseseră Biserica Română Unită cu Roma la 1 Decembrie 1948, iar tinerii greco-catolici nu mai aveau permisiunea să părăsească țara, Vasile Cristea a încercat să recruteze studenți la Pio Romeno din rândul românilor emigrați în Occident. Un astfel de student a fost preotul greco-catolic Nathaniel Popp, care avea apoi să se dezică de Unire, pentru a deveni arhiepiscop ortodox al românilor din Statele Unite ale Americii.

După ce Colegiul Pio Romeno a rămas fără studenți, Vasile Cristea a decis să pună acest colegiu, temporar, la dispoziția altor tineri din biserici catolice orientale, care veneau la studii în Cetatea Eternă, iar acest lucru a durat până la prăbușirea comunismului, când legăturile firești dintre Biserica martirizată și Scaunul Apostolic au fost fi reluate.

Vasile Cristea a continuat să slujească în calitate de preot la Roma, iar în condițiile în care Sfântul Scaun începuse organizarea comunităților greco-catolice din exil, pentru că întreaga ierarhie română unită trecea prin temnițele bolșevice, preotul ardelean a fost invitat să se implice în acest demers.

Vasile Cristea a fost consacrat episcop în anul 1960. El a primit titlul de episcop de Lebedus și misiunea de a-i păstori pe credincioșii greco-catolici români din lumea liberă. Cu toate că și-a stabilit reședința la Vatican, aidoma unui alt mare exilat al neamului românesc, PS Ioan Inocențiu Micu Klein, PS Vasile Cristea a vizitat toate țările în care erau comunități importante de români greco-catolici. Prin activitatea sa neobosită, el a devenit un adevărat simbol al vitalității Bisericii din catacombe și al luptei împotriva comunismului. (…)

În anul 1981, Papa Ioan-Paul al II-lea a decis să numească o nouă conducere pentru Congregația pentru Cauzele Sfinților, un adevărat tribunal ecleziastic ce validează procesele canonice de canonizare și beatificare. Cardinalul german Joseph Ratzinger a fost numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, iar românul Traian Crișan a fost numit secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, cu rangul de arhiepiscop. Atât viitorul papă, cât și ierarhul român au făcut parte din același val de noi oficiali ai Curiei Romane care au colaborat excelent în efortul de a aduce un nou suflu structurilor administrative ale Bisericii Catolice, la inițiativa Papei Ioan-Paul al II-lea.

IPS Traian Crișan, omul de încredere al Sfântului Papă Ioan-Paul al II-lea și al Papei Benedict al XVI-lea

O altă mare personalitate a exilului românesc a fost arhiepiscopul Traian Crișan. Născut în anul 1918, în comuna Iara, din Munții Apuseni, tânărul Traian Crișan a îndrăgit cariera teologică. După studii strălucite la cele mai bune școli greco-catolice din țară, el a fost trimis să studieze la Colegiul Pio Romeno. În condițiile în care cel de-al doilea război mondial devasta încă Europa, la 25 martie 1945, de sărbătoarea Bunei Vestiri, el a fost hirotonit preot pentru Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. Rămas în Cetatea Eternă pentru a-și desăvârși studiile, el a aflat acolo despre decizia autorităților comuniste din București de a interzice Biserica Română Unită cu Roma. Traian Crișan a decis să rămână în Cetatea Eternă, pentru a servi acolo comunitatea românească. Tânărul și inteligentul preot a devenit unul dintre colaboratorii PS Vasile Cristea.

Capacitatea sa de muncă a fost remarcată de oficialii Curiei Romane. Astfel că, în anul 1979, Traian Crișan a fost numit subsecretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților. În anul 1981, Papa Ioan-Paul al II-lea, care a fost proclamat Sfânt al Bisericii Catolice chiar în acest an, a decis să numească o nouă conducere pentru această Congregație, care este un adevărat tribunal ecleziastic, ce validează procesele canonice de canonizare și beatificare. Cardinalul german Joseph Ratzinger a fost numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președintele Comisiei Pontificale Teologice Internaționale, iar românul Traian Crișan a fost numit secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, cu rangul de arhiepiscop. Atât viitorul papă, cât și ieriarhul român au făcut parte din același val de noi oficiali ai Curiei Romane care au colaborat excelent în efortul de a aduce un nou suflu structurilor administrative ale Bisericii Catolice, la inițiativa Papei Ioan-Paul al II-lea. IPS Traian Crișan a fost hirotonit chiar de către Papa Ioan-Paul al II-lea, în 6 ianuarie 1918.

Gestul a stârnit furia reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Justin Moisescu, unul dintre colaboratorii dictatorului Nicolae Ceaușescu, a protestat vehement, deoarece el considera că Biserica Greco-Catolică a fost definitiv lichidată. IPS Traian Crișan a răspuns, în cadrul unei cuvântări ținută la Radio Vatican, ca acest protest este total neavenit, pentru că Vaticanul nu a recunoscut niciodată interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, iar în al doilea rând, el a fost hirotonit pentru Curia Romană, nu pentru Biserica Română Unită cu Roma.

În anul 1983, IPS Traian Crișan l-a hirotonit, din încredințarea Papei Ioan-Paul al II-lea, pe cel de-al treilea episcop român al exilului, PS Louis Vasile Pușcaș, pentru românii uniți din America de Nord. IPS Traian Crișan a rămas unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Sfântului Părinte Ioan-Paul al II-lea și al viitorului Papă, Benedict al XVI-lea, până în anul 1990. Din motive de sănătate, el a demisionat din funcția de secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, iar în același ani s-a mutat la Domnul.

PS Louis Vasile Pușcaș, primul episcop român unit, născut peste Oceanul Atlantic

Cel de-al treilea mare episcop al exilului românesc a fost PS Louis Vasile Pușcaș. El este primul episcop român născut pe continent american. PS Louis Vasile Pușcaș a venit pe lume în anul 1915, în orașul Aurora din statul Illinois, un oraș despre care unul dintre liderii diasporei de azi din Statele Unite ale Americii, Dorel Năsui, afirmă că a fost fondat de ardeleni. În oraș există două biserici greco-catolice românești.

Louis Vasile Pușcaș s-a înscris la Seminarul Minor al Arhiepiscopiei din Chicago. Apoi, primii doi ani de Seminar Major (echivalent cursurilor universitare de azi) i-a făcut în Oradea, pentru a deprinde cât mai bine limba română. Louis Vasile Pușcaș s-a făcut rapid remarcat grație calităților sale intelectuale și a fost trimis să studieze la Seminarul De Propaganda Fide din Roma, acolo unde fuseseră instruiți și cei mai mulți dintre corifeii Școlii Ardelene.

Din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial Louis Vasile Pușcaș a fost nevoit să se întoarcă în Statele Unite ale Americii. În anul 1942, el a fost hirotonit de PS Basile Takach, episcopul unit al rutenilor din SUA. Louis Vasile Pușcaș a servit apoi ca preot în parohiile greco-catolice românești, dependente de diecezele catolice americane.

Însă anul 1982 avea să aducă o schimbare majoră în viața românilor uniți din Statele Unite ale Americii. Cele 17 parohii greco-catolice din SUA au fost scoase, de către Papa Ioan-Paul al II-lea, de sub jurisdicția diecezelor latine. Sfântul Părinte a creat un Exarhat special pentru românii catolici de rit bizantin, iar PS Louis Vasile Pușcaș a fost numit în fruntea acestui Exarhat, cu titlul de episcop de Leuce.

În anul 1987, Exarhatul a fost ridicat la rangul de Episcopie, cu sediul în Canton, Ohio. PS Louis Vasile Pușcaș s-a retras de la conducerea Eparhiei în anul 1993.

El a fost succedat de PS John Michael Botean, care a reușit recent să aducă sub jurisdicția sa și parohiile românești unite din Canada. PS John Michael Botean este un episcop româno-american aflat în dependență de Sfântul Scaun și membru al Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite ale Americii, al Conferinței Episcopilor Catolici din Canada și al Conferinței Episcopilor Catolici din România. El a reușit, de asemenea, să creeze structuri monahale greco-catolice în cadrul Eparhiei de Canton, Ohio. PS Louis Vasile Pușcaș a trecut la Domnul în anul 2009.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.