FUNDATIA IOAN BARBUS

Corectitudinea politică – marxismul, de la viol la seducție

Corectitudinea politică e marxism cultural. Marxismul clasic se implementează cu bomba, kalașnikovul și tancul, marxismul cultural se implementeaza gradual, cu pixul, limbajul, șantajul emoțional și de toate felurile, ignoranța și lenea intelectuală, ostracizarea „incorecților”, cu legea, cenzura, și mai ales, autocenzura.

Gramsci a fost leninist și a murit leninist, iar la final, lumea pe care o visa ar fi arătat tot ca Uniunea Sovietică.

1990-2013:

Pedeapsa pentru incorecți politic va fi fost aceeași – lagărul/reeducarea. Indiferent ce visează adepții lui sau ai Școlii de la Frankurt.

Corectitudinea politică/marxismul cultural urmărește dobândirea hegemoniei culturale (Gramsci), crearea climatului în care orice idee care nu își are la origine marxismul devine pur și simplu nefrecventabilă. Pentru asta se folosește de feminism, ecologism, gheisme, multiculturalism, relativism, pacifism, anticapitalism etc.

„The issue is never the issue, the issue is always the revolution” spunea, referindu-se la toate cauzele stângismului modern, feminism etc, unul dintre liderii SDS, din care s-a format grupul terorist comunist Weather Underground.

Diferența dintre marxism și neomarxismele de toate felurile/corectitudinea politică e că ultimele promit Raiul pe pământ altfel, în numele acelor „issues”, nu în numele exterminării fizice a burgheziei, și se bazează pe ignoranta celor care-și asumă „the issues” fără să cunoasca originea lor. Adică majoritatea progresiștilor.

P.S. În ciuda a ceea ce zic gânditorii putiniști precum Ilie Bădescu, corectitudinea politica NU este mai rea decât ceausismul, la care ar dori ei să ne intoarcem („Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin”). Cu dogmele progresiste se poate lupta cu hotărâre, legea, pixul și biblioteca, cu marxismul clasic ceaușist se luptă cu lansatorul de rachete.

A alege marxismul cultural ca alternativă la ceaușism, eurasiansim, putinism sau misoginism(!), înseamna să alegi cum vrei să fii executat.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

26 de comentarii

  1. markwilliams
    6 iunie 2014

    Buna tema..Ar trebui aprofundataExista multe confuzii si derapaje de la Adevar.Primavara de la Praga a fost o incercare timida de reintrare intr-un socialism luminat ,cel autentic determinat de teza marxista.Pentru ca marxismul a fost deviat de catre Lenin si Stalin,Gorbaciov fiind cel care a readus in atentia lumii socialismul cu fata umana…perestroika fiind calea de urmat pentru indeplinirea reformelor…hotarind ca numai o eliberare a statelor estice de sub dominatia unui sistem perimat,inchistat ,intepenit in dogme practicate institutionalizat poate determina o noua ordine mondiala.A recunoscut ca a intirziat in a aplica planul sau..iar debarcarea peste noapte de catre Eltin a insemnat,de fapt,o perioada de stagnare culminata cu destramarea intregului sistem sovietic..

    Mihail Gorbaciov nu a renuntat la visul sau de aur..socialismul cu fata umana..un soi de comunism ca si sistem cu portile larg deschise fara restrictii de circulatie,fara granite impuse ,cu un comert de liber schimb,fara restrictii..o a treia cale considerata cea mai buna pentru omenire dupa esecul comunismului leninist si cel al capitalismului dezvoltat..
    Unde ne aflam??Incotro ne ducem??Criza mondiala provocata intentionat de papusarii americani a dat drum liber spre implementarea noii ordini..stimulind popoarele sa accepte provocarea prin activitati si actiuni sociale de intrajutorarea celor falimentati cu buna stiinta..

    Ca sa il citez pe Ion Iliescu:Imi pare rau ca nu am sa mai pot prinde aceasta schimbare…

  2. Abel Cavaşi
    6 iunie 2014

    Un stat perfect va fi acela care va reuşi limitarea şi chiar abolirea PRIN LEGE a discrepanţei dintre bogaţi şi săraci. Această discrepanţă duce la toate relele de pe Pământ. Marile averi permit bogaţilor să cumpere oameni care va lucruri odioase împotriva oamenilor. http://cercetare.forumgratuit.ro/t894-despre-abolirea-discrepanei-dintre-bogai-i-saraci

  3. Bogdan Calehari
    6 iunie 2014

    @1

    Spuneti ca marxismul a fost deviat de catre Lenin si Stalin! Nu-i rau ca afirmati asa ceva. Tineti astfel pasul si ritmul. Sunteti cool. Mentineti flacara sperantei aprinsa. Bravo! Totusi, va atrag atentia ca lista dvs. cu deviationisti e foarte scurta. Marxismul a fost deviat si in China de Mao, sau in Coreea de Nord de Kim Ir Sen. Coincidenta a facut ca in Vietnam, Cambodgia lui Pol Pot, sau Cuba lui Castro, marxismul sa nu poata pastra calea cea dreapta si s-o ia, si acolo, pe aratura! Ca peste tot dealtfel unde s-a incercat aplicarea lui. Coincidenta este insa de vina nu marxismul…si deviationistii, bineinteles.
    Am spus ca nu marxismul este vinovat, pentru ca asa cum a constatat cineva atunci cand a venit vorba de marxism: „Oroarea consecintelor dovedeste excelenta principiului”.

  4. markwilliams
    6 iunie 2014

    Teoria marxista a socialismului iluminat cea elaborata,gindita de Marx si Engels nu a fost insusita decit partial de Lenin -acesta neavind timp sa o puna in aplicare ,dezvoltind in acelasi timp propria sa teorie,iar Stalin a deformat,a stalinizat a inchistat si rigidizat tezele marxiste.Lenin si Stalin s-au dovedit a fi doi paranoici,bolnavi de putere absoluta,iar utopia leninista a adus omenirii cele mai imense suferinte si alienare,a institutionalizat gulagul..
    Gorbaciov nu a dorit prabusirea sistemului.Intentia sa a fost una de revigorare in economie si gindire prin liberalizare,transparentizare si democratizare a unui sistem ruginit,nefunctional,in stagnare si regres,elaborind cele doua concepte de baza :reconstructia si transparenta care sa stea la baza unor reforme substantiale de fond.
    Ispita a fost mult prea mare pentru popoarele din blocul estic dar si pentru a influenta si schimba fata intregului sistem socialist mondial..
    Sloganul era foarte incurajator:”Vrem sa facem socialismul mai puternic,nu sa il inlocuim”
    Idealul,scopul,telul acestei schimbari a iesit,paradoxal ,pe dos.A distrus sistemul comunist si a destramat imperiul rus.
    A fost Gorbaciov un geniu?Un Mesia? Sau doar a executat ordine date din umbra??Nu cred ca vom afla vreodata..dar la modul in care evolueaza lucrurile..putem sa credem ca drumul batatorit de Gorbaciov este strabatut din ce in ce mai des de fantomele trecutului apartinind galeriei celor patru figuri istorice:Marx,Engels,Lenin,Stalin…

  5. Bogdan Calehari
    6 iunie 2014

    @3

    Dupa ce v-am citit comentul, prima intentie a fost sa va raspund documentat, cu declaratii ale lui Gorbaciov din perioada perestroikai (declaratii ce dovedeau ca habar n-avea, si era si normal, cum functioneaza un sistem economic liber, ba isi dorea in 90 „relatii de propietate care sa creeze o baza reala pentru un colectivism autentic” ), cu referiri la masurile economice si politice luate de el (care au dus, daca mai era posibil, la o centralizare si mai mare) in perioada in care a incercat sa „reformeze” Rusia, cu cifre, extrase din statistici…dar m-am oprit la timp.
    Daca dvs. va puneti azi intrebarea „ce a fost Gorbaciov ( un geniu sau un Mesia) ?”, timpul consumat de mine pt. a face ce imi propusesem, ar fi fost timp pierdut. Asa ca am renuntat. Stiti, e o vorba romaneasca care spune: Mai vorbeam, dar imi intra aer in gura ????

  6. Bogdan Calehari
    6 iunie 2014

    test

  7. Costin Andrieş
    6 iunie 2014

    Abdel, felicitari. Asta a vrut si Marx, si lenin si Stalin dupa el, un stat perfect, si in numele lui si al abolirii saraciei si bogatiei au creat saracie generalizata si 100 de milioane de cadavre umane cu care au facut pamanturile manoase. si bineinteles, clasa de privilegiata care traieste regeste, nomenklatura, in timp ce ‘proletariatul’ traia in mizerie si foame, egal distribuite.

    Nu exista stat perfect, nu exista lume perfecta, dar au existat si exista in continuare multiple iaduri pe pamant create de oameni care au pus in aplicare gandirea ta.

  8. Abel Cavaşi
    6 iunie 2014

    Costin, dacă ar fi fost pusă în aplicare gândirea mea, nu ar mai fi existat discrepanţa dintre bogaţi şi săraci, ci ar fi fost limitată prin lege. Ori nici astăzi şi nici în comunism nu a existat această LEGE.

  9. doru
    6 iunie 2014

    Nu poți devia de la marxism în interiorul lui. Este un labirint infernal care-ți poate crea această impresie după ce rătăcești prin el destul cât să-ți fi pierdut reperele adevăratei libertăți.

  10. Bogdan Calehari
    6 iunie 2014

    Capitalismul, spun unii, reprezinta exploatarea omului de catre om. Socialismul, din fericire, a dovedit ca este tocmai invers ????

    Una dintre ultimile opinii ale lui Lenin despre „statul perfect” pe care il crease, a fost: ” Un ghiveci de resturi burghezo-tariste spoit de mantuiala cu vopsea sovietica. Nu stim sa condamnam in mod public aceasta murdara birocratie, toti am merita sa fim spanzurati pentru asta cu funii puturoase. Si n-am pierdut nadejdea ca vom fi intr-o zi spanzurati pentru asta, ceea ce va fi binevenit”.

    Ca Lenin s-a dovedit a nu fi un profet nici atunci cand a fost vorba de nadejdea pe care si-a pus-o intr-un viitor justitiar, se vede azi cand imbecilii isi doresc iar „perfectiunea marxist-leninista”, caznindu-se sa gaseasca „niste funii groase” cu care sa-i faca pe toti oamenii egali.

    Egali vor fi din nou cei multi, cei care vor sluji ELITA care va ocupa, cum spunea Andre Gluksmann, cetatuia numita STAT. Acel Stat care le va da imbecililor LEGEA mult asteptata, datorita careia „toti” vor fi egali. Si isi vor da seama iarasi, tarziu, ca asta a fost si singurul lucru pe care Statul Perfect li l-a dat ????

  11. Costin Andrieş
    6 iunie 2014

    Abdel, daca legea asta ar fi aplicata in sufragerie la tine, intre tine si membrii familiei tale, poate sufrageria ta ar deveni perfecta, LEGEA de care vorbesti tu, aplicata printre vecinii tai, ar insemna FURT, tu ai da o lege ca politia sa intre in curtea vecinului tau, care are cu 2 vaci mai multe decat tine, sa ii ia o vaca, cu forta, si sa ti-o dea tie, desi el a muncit e 2 ori mai mult decat tine sa le ingrijeasca.
    Iar daca vecinul tau refuza sa iti cedeze una din vaci, pentru ca stie cat a muncit pentru ele, sau pentru simplul motiv ca e a lui si nu vrea sa ti-o dea, vecinul tau incalca „LEGEA” si trebuie pedepsit. Cam asa a functionat comunismul, iar cei care nu au vrut sa isi lase vacile furate au fost trimisi in gulag. Pentru ca asa functioneaza lumea aia perfecta dinafara sufrageriei tale.

  12. markwilliams
    6 iunie 2014

    @3.Regret ca nu ati continuat.Remarca mea este preluata din sursele care m-au alimentat.Nu sunt specialist ci doar un om aplecat cu pasiune asupra evenimentelor majore care alcatuiesc pagini de istorie.Gorbaciov m-a fascinat si intrigat ,pentru ca a reusit ca in 6 ani ,fara arme si fara presiuni extreme sa darime un sistem al ororii si un imperiu ce folosea sistemul..ba mai mult a participat de alti lideri mondiali sa rastoarne o scara de valori a socialismului mondial.
    Este demn de retinut ca a fost un exponent al lumii comuniste pe care si-o dorea in continuitate si in posibilitate de infruntare a sistemului capitalismului dezvoltat.Viziunea sa propunea un deblocaj ,o supapa prin care sistemul sa respire si sa fie mentinut ca atare,eliberat de rigiditate si scos din stagnare.Transparenta si reconstructie -perestroika si glaznosti erau conceptele cu care a reusit sa convinga politrucii aflati la butoane,ei,insisi exemplare dinozaurice ale comunismului stalinist.Concepte care ar fi restructurat sistemul si i-ar fi dat un nou avint prin liberalizare si masuri democratice…
    Imi pare rau ca nu am reusit sa gasesc un interviu acordat unui ziar romanesc acum un an sau doi, (cred ca Romania Libera)unde expunea idealul sau ,pe care inca nu il socotea pierdut.Nu si-a imaginat o clipa ca statele eliberate din aria de influenta ruseasca ar putea proceda atit de necontrolat ,atit de mafiotic,atit de lacom si distrugator.Perioada ce a urmat dupa loviturile de stat organizate metodic a adus popoarelor mai multa suferinta ,mai multa saracie ,mai multa inrobire decit si-ar fi imaginat..Din punctul asta de vedere Gorbaciov incaseaza o bila neagra..nu a anticipat si nu a pregatit drumul,calea pe care ar fi trebuit sa mearga aceste state…

    De fapt,daca ne aducem aminte Ion Iliescu a mentinut organizatoric aparatul de stat si de partid din linia a II-a…nomenclatura ceausista el fiind fidel planului de pereztroika..Se pronunta oficial :Noua conducere,vechea conducere…deci cu sistemul co
    munist in continuare..
    nu noul regim si vechiul regim.. in ianuarie 1990 romanii iesiti in strada au scandat:JOS COMUNISMUL!JOS ILIESCU! si mult mai tirziu acest bolsevic kaghebizat a incropit o spoiala de schimbare , a uns partide de opozitie…ca sa avem pluripartidism ,a schimbat toate denumirile intreprinderilor si institutiilor de stat,,a mentinut incertitudinea si haosul..a intarit sistemul ticalosit aruncind pe piata capitalisti fabricati pe banda rulanta si cu banii din rezerva valutara de la BNR..
    Desi avea scenariul de perestroica bine implantat.Iliescu ca si ceilalti lideri ai statelor din blocul estic nu au reusit sa mentina sistemul comunist in functiune…mascindu-l foarte perfid in un soi de capitalism salbatec,de tranzitie,de cumetrie…care a fost orice ,numai piata libera nu..

    PS.In mod sigur,daca rasfoim citeva documente cu Noua Ordine Mondiala…il vom afla prezent si pe Gorbaciov…alaturi de cei care au planificat criza economica mondiala spre a falimenta si scoate SUA din puterea suprema ce o detine…si de a aduce populatiile lumii in programe sociale ,specifice socialismului..

  13. Bogdan Calehari
    6 iunie 2014

    @13

    Ok, daca chiar vreti sa aflati si altceva despre Gorbaciov decat vrajeala oficiala, va recomand sa cititi „Biografia lui Lenin” – scrisa de marele istoric rus Dimitri Volkogonov si, ca sa nu vi-l recomand pe Vladimir Bukovski ( care sterge pe jos, pe buna dreptate, cu „democratul” Gorbaciov) pt. ca acesta este prea dur pt. sufletele slabe, va recomand „Revirimentul democratiei” – a marelui filozof si scriitor francez Jean Francois Revel. Cautati pe okazii.ro sau la anticariate. Dupa ce le cititi (daca) si va veti aminti chestia aia cu „geniu” si „Mesia” o sa zambiti un pic rusinat.

  14. Theo Hahn
    6 iunie 2014

    Cică:

    @1 markwilliams

    Buna tema..Ar trebui aprofundataExista multe confuzii si derapaje de la Adevar.Primavara de la Praga a fost o incercare timida de reintrare intr-un socialism luminat ,cel autentic determinat de teza marxista.Pentru ca marxismul a fost deviat de catre Lenin si Stalin,Gorbaciov fiind cel care a readus in atentia lumii socialismul cu fata umana

    @4 markwilliams

    Teoria marxista a socialismului iluminat cea elaborata,gindita de Marx si Engels nu a fost insusita decit partial de Lenin -acesta neavind timp sa o puna in aplicare ,dezvoltind in acelasi timp propria sa teorie,iar Stalin a deformat,a stalinizat a inchistat si rigidizat tezele marxiste.Lenin si Stalin s-au dovedit a fi doi paranoici,bolnavi de putere absoluta,iar utopia leninista a adus omenirii cele mai imense suferinte si alienare,a institutionalizat gulagul..

    Chiar așa? Haideți să aruncăm o privire în Manifestul Partidului Comunist (1848):

    II. Proletari și comuniști

    (…)
    Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea dominaţiei burgheziei, cucerirea puterii politice de către proletariat.

    (…)
    Ceea ce caracterizează comunismul nu este desfiinţarea proprietăţii în general, ci desfiinţarea proprietăţii burgheze. Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi cea mai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalţi.

    În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.
    (…)

    Şi desfiinţarea acestor relaţii este considerată de burghezie o suprimare a individualităţii şi a libertăţii! Şi cu drept cuvînt. Este vorba într-adevăr de suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze.
    Prin libertate se înţelege, în cadrul relaţiilor de producţie burgheze de astăzi, libertatea comerţului, libertatea de cumpărare şi de vînzare.

    Dacă dispare însă negoţul, atunci dispare şi negoţul liber. Vorbăria despre negoţul liber, ca şi toate celelalte tirade ale burgheziei noastre despre libertate au, în genere, un înţeles numai cînd e vorba de negoţul încătuşat, de tîrgoveţul oprimat din evul mediu, şi nu cînd e vorba de desfiinţarea de către comunism a negoţului, a relaţiilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi.

    Vă îngroziţi că vrem să desfiinţăm proprietatea privată. Dar în societatea voastră actuală proprietatea privată este desfiinţată pentru nouă zecimi din membrii societăţii; ea există tocmai datorită faptului că nu există pentru nouă zecimi. Ne imputaţi deci că vrem să desfiinţăm o proprietate care presupune ca o condiţie necesară ca imensa majoritate a societăţii să fie lipsită de proprietate.

    Cu alte cuvinte, ne imputaţi că vrem desfiinţarea proprietăţii voastre. Într-adevăr, vrem acest lucru.

    Din momentul în care munca nu mai poate fi transformată în capital, bani, rentă funciară — într-un cuvînt într-o putere socială ce poate fi monopolizată, adică din momentul în care proprietatea personală nu mai poate deveni proprietate burgheză —, din acest moment, declaraţi voi, personalitatea este suprimată.

    Recunoaşteţi prin urmare că, atunci cînd vorbiţi de personalitate, aveţi în faţa ochilor doar pe burghez, adică pe proprietarul burghez. Această personalitate trebuie, într-adevăr, suprimată.

    Comunismul nu ia nimănui putinţa de a-şi însuşi produse sociale, el ia doar putinţa ca prin această însuşire să fie aservită munca altuia.

    (…)
    Concepţia interesată care vă face să transformaţi relaţiile voastre de producţie şi de proprietate, din relaţii istorice, trecătoare în cursul procesului de dezvoltare a producţiei, în legi eterne ale naturii şi ale raţiunii e comună tuturor claselor dominante dispărute. Ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea antică, ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea feudală, nu mai îndrăzniţi să pricepeţi cînd e vorba de proprietatea burgheză.

    Desfiinţarea familiei! Pînă şi cei mai radicali se indignează în faţa acestei infame intenţii a comuniştilor.

    Pe ce se întemeiază familia de astăzi, familia burgheză? Pe capital, pe cîştigul privat. În forma sa deplin dezvoltată ea există numai pentru burghezie; ea îşi găseşte însă completarea în lipsa de familie impusă proletarilor şi în prostituţia publică.

    Familia burghezului dispare, fireşte, o dată cu dispariţia acestei completări a ei, iar ambele dispar o dată cu dispariţia capitalului.

    Ne imputaţi că vrem să desfiinţăm exploatarea copiilor de către părinţii lor? Recunoaştem această crimă.

    Dar voi spuneţi că noi desfiinţăm cele mai gingaşe legături înlocuind educaţia pe care o dă familia cu cea socială.

    Oare educaţia voastră nu este şi ea determinată de societate? Nu este ea determinată de relaţiile sociale în cadrul cărora faceţi educaţie, de amestecul mai mult sau mai puţin direct al societăţii prin mijlocirea şcolii etc.? Comuniştii n-au inventat influenţa societăţii asupra educaţiei; ei îi schimbă doar caracterul, smulgînd educaţia de sub influenţa clasei dominante.

    (…)
    Revoluţia comunistă înseamnă ruptura cea mai radicală cu relaţiile de proprietate moştenite din trecut; nu e deci de mirare că în cursul dezvoltării ei se produce ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale.

    (…)
    După cum am văzut mai sus, primul pas în revoluţia muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă, este cucerirea democraţiei.

    Proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.

    La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care se depăşesc singure în decursul mişcării şi care sînt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.

    Aceste măsuri vor fi, se-nţelege, diferite în diferitele ţări.

    În ţările cele mai înaintate va fi totuşi posibilă aproape pretutindeni aplicarea următoarelor măsuri:

    1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
    2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
    3. Desfiinţarea dreptului de moştenire.
    4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.
    5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.
    6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.
    7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.
    8. Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.
    9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei dintre sat şi oraş.
    10. Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială etc., etc.

    Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă şi întreaga producţie va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociaţi, atunci puterea publică îşi va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se uneşte în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluţie, devine clasă dominantă şi, ca clasă dominantă, desfiinţează vechile relaţii de producţie făcînd uz de forţă, atunci el desfiinţează, o dată cu aceste relaţii de producţie, şi condiţiile de existenţă ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, şi, prin aceasta, propria sa dominaţie de clasă.

    Ce anume din ceea ce au preconizat corifeii comunismului la 1848 nu a fost realizat mai târziu de către d’alde Lenin sau Stalin sau Mao sau Teo-Pauker-Luca-Dej-Ceaușescu sau Pol Pot sau Kim Ir Sen?

    Cine are ochi de văzut și intelect de priceput vede cu ochiul liber că absolut nimic din tot ceea ce scrie în Manifest nu a fost omis sau uitat.

    O fi fost marxismul o doctrină „luminată”. Dar lumina aceea este infernală.

    Rămâne că în aceeași zi, la distanță de vreo două ore de la aberațiile pe care le-ați produs inițial și pe care vi le-am citat parțial mai sus, ați mai produs o postare al cărei final vine, practic, pe contrasens cu ceea ce ați spus mai sus, după ce, inițial, ați repetat aberațiile:

    Desi avea scenariul de perestroica bine implantat.Iliescu ca si ceilalti lideri ai statelor din blocul estic nu au reusit sa mentina sistemul comunist in functiune…mascindu-l foarte perfid in un soi de capitalism salbatec,de tranzitie,de cumetrie…care a fost orice ,numai piata libera nu..

    Faptul că nu realizați că regimul comunist în genere, deci orice regim comunist, produce exact aceleași efecte oriunde pe glob, așa cum, istoric, s-a și întâmplat, arată că aveți în mod clar o problemă cu realitatea. Problemă care vă face să nu sesizați nici contradicția dintre propriile dvs. afirmații. Așa vorbiți despre „comunismul luminat al lui Marx și Engels” de parcă ar fi trebuit să producă alte efecte decât cele care au fost preconizate chiar de ei în propriul lor Manifest.

    Ce înseamnă pentru dvs. „desfiinţarea proprietăţii private”?

    Dar „suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze”? Dar „dispariția negoțului” și a „negoțului liber”?

    Dar „desființarea familiei”?

    Dar „smulgerea educației copiilor de sub influența claselor dominante”?

    Dar faptul că proletariatul „va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie”?

    Dar, în sfârșit, ce semnificație are pentru dvs. fraza marxistă:

    La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care se depăşesc singure în decursul mişcării şi care sînt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.

    (subl. mea)

    Ce ziceți? Gulagul e o idee care s-a născut în mințile lui Lenin și Stalin?

    Cum se poate îmbăta un om cu apă rece?

  15. Theo Hahn
    6 iunie 2014

    În sfârșit, pentru că socialismul, odată pătruns în sistemul de reprezentări ale unui subiect uman, duce la repetiția până la vertij a acelorași idioțenii propagandistice, trebuie văzut ce relație este, de fapt, între comunism și fascism.

    Nu de alta, dar toți socialiștii îi acuză pe ce de dreapta de fascism și spun că, pasămite, „capitalismul ar fi rădăcina fascismului” (a se vedea cazul prezentat la postarea @5 de AT).

    Haideți să vedem ce prevedea Manifestul fascist al lui Mussolini, publicat în 1919, adică la 71 de ani după cel al lui Marx și Engels:

    În ceea ce privește chestiunea politică, noi cerem:
    a) Vot universal cu reprezentare proporțională și dreptul de a alege și de a fi ales pentru femei
    b) Vârsta minimă de vot 18 ani; vârsta minimă pentru a fi ales 25 de ani.
    c) Desființarea Senatului
    d) Convocarea unei Adunări Naționale pentru un termen de trei ani, cu misiunea de a stabili constituția Statului
    e) Formarea unui Consiliu Național de experți ai muncii, industriei, transporturilor, sănătății, comunicațiilor etc. cu putere legislativă și îndreptățit să aleagă un Comisar general cu rol de ministru

    Pentru problemele sociale, noi cerem:
    a) Aprobarea de urgență a unei legi care stabilește durata zilei de muncă la 8 ore pentru toată forța de muncă
    b) Salariu minim
    c) Participarea reprezentanților muncitorilor la deciziile comitetelor industriale
    d) Să arătăm aceeași încredere sindicatelor (care se dovedesc demne din punct de vedere ethnic și moral) ca și directorilor fabricilor și fucnționarilor publici
    e) Sistematizarea rapidă și complete a căilor ferate și a celorlalte modalități de transport
    f) Modificarea legii asigurărilor în ceea ce priveste vărsta minimă de pensionare; noi propunem ca ea să scadă de la 65 la 55 de ani

    În ceea ce privește chestiunea militară, noi cerem:
    a) Înființarea unei miliții naționale cu o perioadă scurtă de instrucție și cu atribuții exclusiv defensive
    b) Naționalizarea tuturor fabricilor de armament
    c) Politică națională cu scopul de a promova într-o manieră pașnică cultura națională italiană în lume

    În privința problemelor financiare, noi cerem:
    a) Impozit puternic progresiv pe capital care să exproprieze o parte a tuturor averilor
    b) Confiscarea proprietăților tuturor bisericilor
    c) Revizuirea tuturor contractelor militare și confiscarea a 85% din profiturile aferente.

    Comparați punctele Manifestului fascist cu cele ale Manifestului Partidului Comunist. Se vede cu ochiul liber că diferențele sunt doar probleme de detaliu.

  16. Theo Hahn
    6 iunie 2014

    Și dacă tot s-a vorbit despre exploatarea „omului de către om” sub „orânduirea burgheză”.

    Un exemplu:

    Sub orânduirea burgheză, țăranul român care mai lucra pe proprietatea moșierului, avea dreptul la o treime (1/3) din recolta moșierului.

    Sub orânduirea comunistă, iată ce pățea bietul țăran român:

    Impunerile la plata cotelor erau atât de mari în 1949, încât unor ţărani nu li se lăsase decât sămânţa necesară pentru următorul an agricol. Spre exemplu, un ţăran milocaş din comuna Gogoşiţa, judeţul Dolj, care recoltase 3 300 kg de grâu, a rămas cu doar 150 kg de grâu de sămânţă. Astfel de situaţii au fost numeroase în anumite judeţe, în actele PMR fiind nominalizate Hunedoara şi Someş. În unele locuri, pentru a îndeplini planul, autorităţile au mers din casă în casă şi au luat inclusiv seminţele.

  17. Theo Hahn
    6 iunie 2014

    Citat din Raportul Tismăneanu, p. 433.

  18. #18 Theo Tahn

    Bunicul meu din partea tatalui: taran dintr-o comuna de langa Craiova. A fost aruncat in puscarie fiinca un functionar de la primarie a facut o greseala de calcul aritmetic. Pe scurt, i s-a impus o cota de produse dubla datorita faptului ca acel functionar a adaugat la cota datorata de bunicul meu si cota pentru suprafata de teren pe care o avea in proprietate fratele bunicului meu.
    Datorita faptului ca nu avea de unde sa scoata atatea produse bunicul meu a fost arestat si aruncat in puscarie fara nici un fel de judecata. A stat acolo 4 ani si s-a imbolnavit de TBC. Cand in sfarsit s-a lamurit incurcatura si a fost eliberat, deja era prea tarziu. A murit in 1965, doi ani dupa ce comunistii i-au furat viata, familia si pamantul.

  19. Theo Hahn
    6 iunie 2014

    @Transsylvania Phoenix – Îmi pare rău pentru bunicul tău. Dumnezeu să-l odihnească. Comuniștii au fost, sunt și vor fi criminali. Dacă nu ucid acum e doar pentru că nu au ocazia. Dacă recâștigă puterea, o iau de la capăt.

  20. avenirv
    6 iunie 2014

    gorbaciov a reusit un lucru (dar si Acela partial).
    indifferent ce system politic a fost/este si va fi in rusia idea principala este de a pastra imperiul. gorbaciov a muncit sa distruga imperiul dar i-a reusit partial.
    dar chestia cu imperiul si pastrarea sa este universala, nu este legata numai de rusia.
    daca va uitati ce este prin china si cum se prezinta lucrurile catre populatie, dar nu din ce spun altii ci mergeti acolo si vedeti, parca ai impresia ca ce se vrea este sa fie prezentat grupul la conducere (chiar fluid cum este tot un grup este) ca o noua dinastie ce continua traditia imperiala.
    statele unite sunt un imperiu si munceste/lupta sa ramana un imperiu.

    acum, rusii sunt cam imperiul ce rezista de cel mai mult timp cu doar 2 dinastii; ar mai fi china dar ei au avut multe dinastii.
    bineinteles ca exista ups and downs.

  21. avenirv
    6 iunie 2014

    „Lenin sau Stalin sau Mao sau Teo-Pauker-Luca-Dej-Ceaușescu sau Pol Pot sau Kim Ir Sen”

    uitandu-ma la aceste nume si la mutrele lor ma intreb care au fost rusi ?

  22. avenirv
    6 iunie 2014

    @Theo Hahn

    ma uitam la documentul tau cu fascismul si m-a izbit ceva:
    tot ce este acolo este implementat in Germania.
    si mare parte din punctele lui sunt in toata lumea capitalista. dar ca in Germania nicaieri.

  23. Liviu Crăciun
    6 iunie 2014

    avenirv
    tu ai foarte mult timp liber si pe nimeni apropiat care sa te inteleaga?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian