Horia-Roman Patapievici: Marxismul şi românii

    Print Friendly, PDF & Email

    A reintrat în modă, şi la noi, să te declari cu toată emfaza marxist

    Ba, dacă eşti mai sofisticat, mai artist, mai la curent, mai băgat în trendurile occidentale, e foarte şic să precizezi, cu fineţea degetului mic ridicat în sus când apuci ceaşca, că eşti „marxist critic”. Înainte de a formula o judecată asupra acestei atitudini, aş vrea să precizăm fără echivoc despre ce vorbim (I) şi care sunt împrejurările în care o facem (II).

    (I) Ce este marxismul? Marxismul este în acelaşi timp o doctrină economică şi o ideologie revoluţionară. Ca doctrină economică, marxismul susţine că abundenţa şi prosperitatea pot fi atinse numai prin: (1) desfiinţarea proprietăţii private; (2) înlocuirea antreprenorilor privaţi cu funcţionari de stat dotaţi cu puterea de a planifica discreţionar economia; (3) transformarea pieţei libere într-un mecanism administrativ aflat în subordinea puterii politice. Ca doctrină ideologică, marxismul susţine că: (I) ideile sunt condiţionate economic, iar cultura este determinată istoric; (II) există un mecanism de condiţionare între relaţii de producţie şi mijloace de producţie care face ca istoria să se îndrepte cu necesitate spre desfiinţarea claselor sociale; (III) pentru a împlini sensul istoriei, este necesară revoluţia; (IV) desfiinţarea revoluţionară a claselor se face prin violenţă concretă împotriva oamenilor care sunt decretaţi a ţine de trecut (violenţa este moaşa dreptăţii sociale).

    Marxismul este o teorie imperativă şi birocratică. Mecanismele sale favorite sunt determinismul rigid şi violenţa dezlănţuită. Ceea ce e important de înţeles în cazul lui este că, deşi se prezintă pe sine la nivelul explicaţiilor sociale ca un realism economic, marxismul nu este o veritabilă doctrină economică, deoarece el nu oferă la problemele economice soluţii economice, ci le favorizează sistematic pe cele administrative, birocratice şi, la rigoare, militare. Altfel spus, contrariul economiei. Adeptul declarat al marxismului nu poate evita faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, el este în fond un adept al birocraţiei şi al soluţiilor administrative.

    Mai trebuie adăugat că marxismul este o filosofie în care libertatea individuală e total subordonată interesului colectiv, una care nesocoteşte voinţa indivizilor şi întăreşte puterea colectivităţilor. Marxismul este o formă de colectivism. Presupoziţia esenţială atât a marxismului economic, cât şi a marxismului ideologic este aceea că libertatea individuală nu există şi nu trebuie să existe: nu trebuie să existe (de jure) în economie, deoarece pentru marxişti libertatea naşte inegalitate şi este, deci, sursa ultimă a exploatării; nu există (de facto) în istorie, deoarece pentru marxişti istoria e un mecanism determinist, în care libertatea e doar o iluzie. Aşadar, marxismul este o filosofie îndreptată împotriva libertăţii. Este, în sensul cel mai realist cu putinţă, o ideologie liberticidă. Adeptul declarat al marxismului nu poate evita faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, el este implicit un adversar al libertăţii individuale şi explicit un adept al organizării prin violenţă a societăţii.

    Premisele marxismului sunt, deci, desconsiderarea libertăţii şi a individului (cu favorizarea înregimentării şi a colectivităţilor), iar soluţiile sale sunt, toate, din registrul fie al înregimentării administrative, fie al violenţei fizice. În practică şi în teorie, marxismul înseamnă mai multă subordonare administrativă, mai multă birocraţie, mai puţină libertate, mai multă violenţă şi mai multă mizerie. Cine preţuieşte individualismul, iubeşte libertatea şi detestă violenţa fizică nu poate fi marxist decât prin oximoron.

    (II) În ce împrejurări concrete, româneşti, asistăm noi azi, printre intelectuali şi artişti, la această epidemie de marxism şic? Următoarele. (a) Din 11 iunie 1948, în România au fost aplicate literal principiile economice marxiste. Rezultat: pentru economie, ruină; pentru oameni, mizerie; pentru instituţii, disoluţie. (b) Imediat după abdicarea Regelui, la 30 decembrie 1947, în România a fost aplicată literal doctrina marxistă a desfiinţării revoluţionare a claselor. Rezultat: pentru societate, regresie brutală la vârste societale premoderne şi pre-politice; pentru oameni, crime în masă; pentru instituţii, regresie la nivel feudal şi fanariot. (c) După eliberarea în 1964 a deţinuţilor politici, s-a trecut de la marxismul de război la marxismul de pace. Rezultat: pentru societate, descompunere şi corupţie; pentru oameni, degradare morală şi corupţie; pentru instituţii, mafiotizare şi corupţie. Ca funcţionare, numitorul comun al marxismului de pace este corupţia generalizată. Ca principiu de mobilizare în jurul Conducătorului şi ca justificare faţă de societate a mizeriei economice, marxismul de pace a folosit întotdeauna naţionalismul şi şovinismul. Adeptul român al marxismului nu poate face abstracţie de faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, în România marxismul a fost adus la putere prin teroare şi crimă, a fost menţinut la putere prin colaboraţionism, delaţiune şi intimidare şi nu a putut produce în patruzeci şi unu de ani altceva decât mizerie, corupţie, detracare morală şi naţionalism şovin.

    Deoarece România a fost un stat marxist ortodox, românii ar trebui să ştie ce este, unde duce şi ce poate face marxismul. Cu acest bilanţ, să te declari în România marxist (sau, mai şic, „marxist critic”) poate fi explicat numai prin: ignoranţă (faţă de ce este marxismul în sine); complicitate (cu ce a făcut marxismul oriunde), vinovăţie (pentru participare la crimele şi fărădelegile marxiste), conformism servil (cu modele stângiste occidentale).

    P.S. Intenţia acestui articol nu este să demonstreze că opţiunea faţă de marxism ar trebui interzisă ori că adepţii lui ar trebui persecutaţi. El încearcă să argumenteze că marxismul stă sau cade împreună cu anumite opţiuni care sunt dezgustătoare (suprimarea libertăţii, domnia violenţei, tirania birocratică etc.) şi sugerează raţiunile pentru care adepţii români ai marxismului merită dispreţuiţi.

    (articol publicat in feb 2009 in Evenimentul Zilei)

    2 gânduri despre “Horia-Roman Patapievici: Marxismul şi românii

    1. Idioti utili. Proorocul lor idiotul genial lenin a zis foarte bine. Lasi un idiot sa citeasca maculatura stangista, il faci sa se simta important si ce sa vezi, devine el insusi sursa de propagare a mizeriei.

    2. Pana si NY Times si-a dat seama ca ceva e putred in Danemarca. Tehnica asta prin care ei lipesc etichete si pe urma tot ei se dau raniti in aripa ca sa-si justifice agresiunea nu e de ieri de azi. Masinarie de produs victime pe banda rulanta si eliminat oponenti politici, asta au devenit „stiintele sociale” azi. Iar cand le arati lucrul asta cu probe, dovezi clare pe discriminare, nu sunt in stare sa recunoasca nimic. Mai degraba ar pica cerurile peste ei decat sa admita ceva.

      Amuzant insa e altceva. In timp, toate aceste minciuni pica de la sine, pentru ca au picioare scurte. Mai ales cand ma gandesc ca pentru prima data in Univers s-a dat o sentinta impotriva Bavernet-ului, ca iesi alaltaieri Suedia a banat pagina Gatestone Institute la recomandarea unor political informants (with the Orwellian title of „trusted reporters”), ca Europa a dat legi impotriva „hate speech”, si ca inclusiv NY Times a publicat un articol pe intoleranta retardatilor de leftisti care predau prin universitati..

      „Four studies found that the proportion of professors in the humanities who are Republicans ranges between 6 and 11 percent, and in the social sciences between 7 and 9 percent.

      Conservatives can be spotted in the sciences and in economics, but they are virtually an endangered species in fields like anthropology, sociology, history and literature. One study found that only 2 percent of English professors are Republicans (although a large share are independents).

      In contrast, some 18 percent of social scientists say they are Marxist. So it’s easier to find a Marxist in some disciplines than a Republican. The discrimination becomes worse if the applicant is an evangelical Christian. According to Yancey’s study, 59 percent of anthropologists and 53 percent of English professors would be less likely to hire someone they found out was an evangelical.

      “Of course there are biases against evangelicals on campuses,” notes Jonathan L. Walton, the Plummer Professor of Christian Morals at Harvard. Walton, a black evangelical, adds that the condescension toward evangelicals echoes the patronizing attitude toward racial minorities: “The same arguments I hear people make about evangelicals sound so familiar to the ways people often describe folk of color, i.e. politically unsophisticated, lacking education, angry, bitter, emotional, poor.”
      A study published in The American Journal of Political Science underscored how powerful political bias can be. In an experiment, Democrats and Republicans were asked to choose a scholarship winner from among (fictitious) finalists, with the experiment tweaked so that applicants sometimes included the president of the Democratic or Republican club, while varying the credentials and race of each. Four-fifths of Democrats and Republicans alike chose a student of their own party to win a scholarship, and discrimination against people of the other party was much greater than discrimination based on race.

      “I am the equivalent of someone who was gay in Mississippi in 1950,” a conservative professor is quoted as saying in “Passing on the Right,” a new book about right-wing faculty members by Jon A. Shields and Joshua M. Dunn Sr. That’s a metaphor that conservative scholars often use, with talk of remaining in the closet early in one’s career and then “coming out” after receiving tenure.

      This bias on campuses creates liberal privilege. A friend is studying for the Law School Admission Test, and the test preparation company she is using offers test-takers a tip: Reading comprehension questions will typically have a liberal slant and a liberal answer.

      Some liberals think that right-wingers self-select away from academic paths in part because they are money-grubbers who prefer more lucrative professions. But that doesn’t explain why there are conservative math professors but not many right-wing anthropologists.

      It’s also liberal poppycock that there aren’t smart conservatives or evangelicals. Richard Posner is a more-or-less conservative who is the most cited legal scholar of all time. With her experience and intellect, Condoleezza Rice would enhance any political science department. Francis Collins is an evangelical Christian and famed geneticist who has led the Human Genome Project and the National Institutes of Health. And if you’re saying that conservatives may be tolerable, but evangelical Christians aren’t — well, are you really saying you would have discriminated against the Rev. Martin Luther King Jr.?

      Jonathan Haidt, a centrist social psychologist at New York University, cites data suggesting that the share of conservatives in academia has plunged, and he has started a website, Heterodox Academy, to champion ideological diversity on campuses.

      “Universities are unlike other institutions in that they absolutely require that people challenge each other so that the truth can emerge from limited, biased, flawed individuals,” he says. “If they lose intellectual diversity, or if they develop norms of ‘safety’ that trump challenge, they die. And this is what has been happening since the 1990s.”

      http://www.nytimes.com/2016/05.....d=fb-share

      De marxismul cultural si cei „130 de publicitari” impotriva casatoriei traditionale nici nu mai zic. Acolo s-a vazut totalitarismul lor din plin.

      https://www.youtube.com/watch?v=vrt6msZmU7Y&feature=youtu.be

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.