Lazăr Lungu: Cum am ajuns „putinist”

Mașinăria de propagandă a Rusiei încearcă de ani de zile să creeze în mințile oamenilor o falsă alegere, prin următorul mesaj, adresat țărilor din Europa de Est:

„Occidentul dorește să vă șteargă istoria, valorile, identitatea, singura voastră scăpare este în brațele noastre”.

Scopul acestei retorici este să creeze impresia că există doar două căi posibile: fie schimbarea la față a Estului, după chipul și asemănarea Occidentului, fie respingerea în întregime a valorilor și modelelor din vest.

Propaganda asta este deosebit de eficientă fiindcă instinctul de conservare este unul dintre cei mai puternici factori care pot influența comportamentul oamenilor.

În contextul ăsta, o strategie neinspirată pe care-am tot văzut-o în cercurile de progresiști români, este validarea acestui cadru de discuție. Cum? Etichetând orice demers care contravine idealurilor lor, drept „putinism”, conștienți fiind că legătura cu regimul din Rusia este una trasă de păr, imaginară chiar.

Dacă oamenilor din partea cealaltă a baricadei le repeți mereu că lucrurile la care țin ei vin automat la pachet cu „putinismul”, atunci riști să-i faci să privească chiar cu ochi buni influența rusă. Asta când înainte nu se raportau la ea nicicum, nici nu făcea parte din realitatea lor.

În plus, duci în derizoriu un termen important, transformându-l în slogan. Oricine va încerca să discute serios despre influențele rusești în România va putea fi ironizat drept „băiatul care a strigat Putin”, iar îngrijorările sale legitime, respinse din start.

Cu așa pro-occidentali superficiali, la ce-ți mai trebuie Dodoni?

Lazăr Lungu

Un gând despre “Lazăr Lungu: Cum am ajuns „putinist”

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.