Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Traian Ungureanu: Fake news nu sînt o noutate ci un nume dat unui proces mult mai vechi

Propaganda prin anti-propaganda (I)

Există cu adevărat „fake news” – știrile false despre care se vorbește neîntrerupt și din ce în ce mai grav după ce stînga americană a pierdut alegerile prezidențiale, în noimebrie 2016? Există! Și prima fake news e chiar fake news. Știrea despre știrile false e falsă. Nu e complicat. Discuția a apărut doar după isprava mult hulită a lui Donald Trump și e menită să explice eșecul taberei adverse. Dar problema există. Chiar dacă discuția despre știrile false e ridicolă, situația în care se găsește autonomia de judecată a individului e în schimbare. Și nu spre bine. E tot mai clar că lumea a intrat într-o fază nouă și imprevizibilă, în care discernămîntul persoanei scade sau e limitat, libertatea opțiunilor e mai degrabă dirijată iar democrația politică e o noțiune tot mai ambiguă.

Situația nu e nouă. Cei ce cred că trăim ceva nemaiîntîlnit ar trebui să înțeleagă că timpurile moderne au adus expansiunea formidabilă a informației și, odată cu ea, mijloace fabricare în masă a opiniei. Această mutație se cheamă propagandă și a explodat spectaculos imediat după Primul Război Mondial. E de notat că o parte covîrșitoare a celor ce scriu și vorbesc, azi, despre efectele propagandei se referă automat la aparatul de dezinformare nazist. Referința e corectă, dar parțială. Nu trebuie o clipă uitat că sistemul pus la punct de Goebbels a folosit și urmat competent modelul sovietic. E păcat că prea multă lume face referința automată la măsluirea nazistă a informației și ignoră senin performanța diabolică a maeștrilor sovietici. Oricum, propagandă a existat în fiecare moment și regim al ultimilor aproape 100 de ani.

Fake news nu sînt o noutate ci un nume convenabil și inexact dat unui proces mult mai vechi și complex. Capacitatea de judecată a persoanei a fost derutată și atacată demult. Adevărul nu s-a simțit niciodată bine în regimurile care, începînd cu nazismul și bolșevismul, au decis că dețin toate soluțiile și că vor creea omul în sfîrșit liber și egal cu semenii lui. Ar fi trebuit să reținem din această experiență că propaganda e, în primul și cel mai eficient rînd, o ocupație a aparatului de stat. Astăzi, credem, probabil, prea mult în capacitatea rețelelor sociale și a site-urilor private. În fond, o știre care ne informează de pe facebook sau un site privat de știri că Angela Merkel e agent rus face victime doar printre cei ce merită să fie victime.

Prostia, naivitatea sau ignoranța nu sînt o scuză și nici nu pot fi vindecate prin inițiative oficiale. Guvernele și rețelele net care încearcă să limiteze libertatea pe platforme de Internet fac o greșeală sau, mai rău, încearcă să găsească un pretext pentru a cenzura. În fond, cine citește și crede că Hillary Clinton e amatoare de orgii pedofile crede și că pămîntul e pătrat. Nici o formă de cenzură nu va lecui acest tip de credulitate. Adevăratul pericol nu vine de pe site-urile pe care autoritățile încearcă să le închidă sau limiteze, ci tocmai de la autorități. Pare scandalos, dar istoria lumii moderne ne spune că propaganda cea mai eficientă e propaganda de stat. Dacă stăm să ne gîndim bine, vom înțelege că propaganda de stat e în continuare și foarte prezentă și foarte mare autoare de fake news.

Propaganda prin anti-propaganda (II)

Marea reușită a propagandei de stat moderne și contemporane e să planteze convingeri false care devin rapid consens general și nu sînt niciodată chestionate. Cum s-ar spune, minciuni enorme stau și pozează în adevăruri evidente. Arta acestei forme de manipulare presupune forme perverse de camuflare și distorsionare a informației. Astfel, o știre bine lucrată propagandistic nu va face greșeala să folosească detalii inexacte. Toate numele și cifrele folosite de manipularea prin propagandă oficială pot fi verificate și confirmate fără probleme. Manevra și încercarea de manipulare nu țintesc informația de detaliu ci mecanismele de gîndire.

Un exemplu: Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană, printr-un referendum organizat pe 23 iunie 2016 și va începe negocieri, într-un climat în care multe state europene sînt revoltate și se pronunță pentru impunerea de condiții aspre. Unde e manipularea în această știre care poate fi auzită foarte frecvent, sub diverse formulări și variante? Nu în detalii. Toate sînt riguros exacte. Reușita propagandistică invizbilă a acestei știri e să strecoare în mintea cititorului o idee și ilogică și falsă. Ideea după care, părăsind UE, Marea Britanie a făcut ceva incorect sau ilegal – în orice caz, un act care trebuie, pe bună dreptate, pedepsit. Rezultatul e apariția unei percepții generale și inatacabile care încondeiază Marea Britanie ca parte vinovată. Vinovată de ce? Nimeni nu știe să spună. Propaganda oficială lasă deoparte sau ascunde faptele care spun că despărțirea de UE e un act perfect legal și suveran, prevăzut, dealtfel, în Tratatul de Funcționare UE. Decizia, perfect democratică a britanicilor, poate conveni sau nu liderilor UE și poate aduce avantaje sau dezavantaje britanicilor. Dar nimic nu poate face din această decizie ceva neavenit sau incorect. Nimic, în afară de propaganda care introduce impresii și convingeri greșite în capul unui public larg și nevinovat.

Partea cu adevărat gravă e că toate societățile înoată zilnic într-o supă de știri aparent corecte și înghit, fără să știe sau să înțeleagă, idei strîmbe care construiesc, apoi, o imagine deformată a lumii. Știri infinit mai mici dau o ploaie de schije mărunte care lucrează cel puțin la fel de bine. Uneori simple decizii de formulare împing spre percepția dorită de furnizorul știrii. De pildă, zecile de mii de știri în care victimele unui atentat terorist nu au fost ucise ci „au murit”. Altă tehnică folosită constant e titlul direcționat. Așa au ajuns foarte multe titluri să formuleze întrebări. De pildă: Sînt parizienii anti-musulmani? Un text cu asemenea titlul nu are, de regulă, nici o concluzie clară. Dar folosește întrebarea din titlu pentru a direcționa date complet neconcludente. Da, există acte anti-musulmane în Paris și nu, nu se poate vorbi de o campanie organizată. Cu toate astea, autorul știrii pune totul în dubiu folosind un titlu-întrebare.

Nu mai puțin creatoare sînt omisiunile. O știre stă pe informațiile curente și pe contextul format din date prealabile. Cînd așa numitele date de context lipsesc sau sînt voit ignorate, rezultatul e o falsificare subtilă care împinge consumatorul la concluzii greșite sau la concluziile dorite de furnizorul știrii. Un exemplu recent și izbitor sînt știrile produse de presa de mare circulație angajată fățiș în discreditarea Președintelui american Trump. Iată de pildă știrea care anunță că Trump a expulzat cîteva sute de imigranți ilegali din Statele Unite și menționează dezaprobarea unor politicieni și organizații civice de stînga. Totul e exact, dar știrea ar fi fost și onestă dacă nu omitea faptul că, în 2016, Președintele Obama a expulzat 60.000 de ilegali, fără cel mai mic protest public. Cititorul sau telespectatorul sînt, astfel, îndrumați spre ideea falsă după care Trump a recurs în premieră la expulzări și a comis un abuz fără precedent.

E destul de limpede că sistemele de propagandă nu s-au stins și domină relația cu publicul într-un mod din ce în ce mai rafinat și, adesea, greu detectabil. Agitația recentă legată de puterea așa numitelor fake news fabricate de persoane private pe net ar putea fi tot o formă de propagandă.

Traian Ungureanu (I, II)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.