A murit Gabriel García Márquez – ¡Adiós, Maestro!

    79

    Joi 17 aprilie a trecut în neființă, după o îndelungată suferință, marele scriitor columbian Grabriel García Márquez. Laureatul premiului Nobel pentru Literatură s-a stins în mijlocul celor dragi în casa lui din Mexico City. Președintele Columbiei Juan Manuel Santos a anunțat printr-un comunicat moartea sa. Adânc îndurerat, el a scris pe contul său de Twitter: „Mii de ani de singurătate și tristețe ca urmare a morții celui mai mare Columbian din toate timpurile. Ca omagiu, am decretat un doliu național de trei zile, iar drapelele columbiene vor fi puse în bernă în toate instituțiile”.

    GABRIEL-GARCIA-MARQUEZ-Y-FIDEL-CASTRO-RUZ

    Gabriel García Márquez – „Gabo” cum îl numeau prietenii apropiați – va rămâne veșnic viu nu numai în amintirea zecilor de milioane de cititori de pe întreaga planetă, ci și în sufletele iubitorilor libertății socialiste și a democrației populare. Critic feroce al imperialismului american, „Gabo” a fost, în schimb, prieten de suflet cu marele promotor și apărător al celor umiliți din întreaga Americă de Sud, eroul revoluției cubaneze, Fidel Castro. În această calitate, el a deschis la New York agenția oficială de știri a Cubei comuniste și a participat la finanțarea gherilelor marxiste ce activau în diferite țări ale continentului sud american, fapt pentru care guvernul american i-a interzis intrarea pe teritoriul Statelor Unite timp de zece ani.

    Afectat de moartea marelui scriitor, președintele actual al Statelor Unite, Barack Obama, a spus: „Am avut privilegiul de a-l întâlni o dată în Mexic unde mi-a oferit un exemplar cu autograf al cărţii (Un veac de singuratate n.a.), pe care o preţuiesc şi astăzi. Cu moartea lui Gabriel García Márquez, lumea a pierdut unul dintre cei mai mari scriitori vizionari şi unul din preferaţii mei când eram tânăr.” Celebra cântăreață columbiana Shakira i s-a alăturat: „Viaţa ta, dragă Gabo, ne-o vom aminti drept unică şi irepetabilă… Este greu să ne luăm la revedere, pentru că ne-ai dat atât de multe. Vei rămâne mereu cu mine.”

    Fostul președinte american Bill Clinton a mărturisit cu mândrie, vorbind despre ilustrul defunct, „Am fost onorat să-i fiu prieten și să-i cunosc inima uriașă și sufletul strălucitor timp de douăzeci de ani”, iar foarte cunoscutul președinte venezuelean Nicolas Maduro a vorbit „despre amprenta spirituală gravată pe noua eră a Americi Latine”.

    Mari oameni de stat și mari oameni de cultură, celebrități mondiale au adresat astfel un ultim salut la picioarele umbrei marelui spirit.

    Presa a făcut o selectie cu citate celebre din operele sale, „care ne fac mândri că am fost contemporani cu marele scriitor”. Câteva am să le redau și aici:

    Într-o singură împrejurare ai dreptul de a-ţi privi semenul de sus: atunci când îl ajuţi să se ridice.

    Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.

    Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

    Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.

    Omul nu moare când ar trebui să moară, ci atunci când poate.

    În 1980 s-a declanșat tragedia refugiaților vietnamezi. Peste un milion de vietnamezi – așa numiții „boat people” – au încercat să scape, nu se știe încă de ce și de cine, din fostul Vietnam de Sud, devenit comunist; 600 000 dintre ei, dintre care 250 000 de copii, au murit înecați sau au căzut răpuși de gloanțele grănicerilor comuniști vietnamezi. Aflând de tragicul exod vietnamez, marele scriitor și umanist Gabriel García Márquez a scris: „Refugiații vietnamezi nu sunt decât niște traficanți vulgari, exportatori frauduloși de capital”.

    Prin urmare, Gabriel García Márquez – „amprenta spirituală”, „inima uriașă” și „sufletul strălucitor” – a avut dreptate: chiar și „traficanții vulgari” nu au murit atunci când ar fi trebuit să moară, ci atunci când au avut posibilitatea.

    Print Friendly, PDF & Email

    79 COMENTARII

    1. Gabriel García Márquez e unul dintre scriitorii aceia de care Jean-François Revel zicea că au sânge pe stilou.

    2. și Raúl Castro Ruz a trimis ceva condoleanțe văduvei, a zis că „opera unor oameni ca el este nemuritoare”
      uau, ce comentariu subtil și plin de originalitate, cum le zice Raúl, mai rar cinevași
      a, și a mai zis și că era un „scriitor paradigmatic” !
      probabil se referea la textele în care Gabo îi cânta osanale lui Fidel (paradigmatice pt ce am zis la comentariul precedent)

    3. Marquez a fost un scriitor genial. De stinga. A trait intr-un loc si un timp in care cam asta era trendul: revolution. Sinapsele neuronale ale geniilor uneori se configureaza in retele surprinzatoare. Si geniile au momentele lor de imbecilitate. Indiferent de asta, sau tocmai din cauza asta, Marquez a fost un scriitor genial.
      Acum stinga il transforma in eroul sau. E firesc sa profite de moment pt. ca Marquez a fost un scriitor genial. Nu e firesc ca dreapta sa profite de moment si sa il transforme in scuipatoarea ei.
      Pt. ca in cele din urma, de ramas ramine tot asta: Marquez a fost un scriitor genial.

    4. Omul a fost intr-adevar un scriitor genial. In articol nu se incearca transformarea lui Marquez in „scuipatoare”. Soclul literar e una, dar poate servi drept „spalatorie” pentru militantul marxist. Despre asta e vorba in articol.

    5. „…zburand prin sunetul intunecat al ultimei frunze inghetate a toamnei lui inspre patria umbrelor adevarului din uitare, agatandu-se infricosat de panza putrezita a sutanei Mortii si strain de zarva gloatelor innebunite care au luat-o pe strazi cantand imnuri de bucurie la auzul triumfatoarei vesti a mortii lui, si instrainat pentru vesnicie de muzica eliberarii si de jubilantele artificii si de triumfatoarele sunete de clopot care binevesteau lumii ca timpul de nesocotit al eternitatii se sfarsise.”
      In cuvintele maestrului: ultima fraza din „Toamna patriarhului”. Dumnezeu sa-l odihneasca acolo unde si-a cladit loc.

    6. @rt
      nu e ok să spui asta:

      A trait intr-un loc si un timp in care cam asta era trendul: revolution.

      revolución nu a fost un trend, a fost, ca întotdeauna, teroare,bolșevică, minciună drăcească, sforărie, trădare, manipulare, genocid
      romantizarea „revoluționarului” latino-american este o un fals deplin, e exact opusul realității
      comunismul din Cuba din anii 60 e fix același cu cel din România din anii 50, fix la fel de trendy

      mutatis mutandis, discuția e la fel ca cea despre răposatul porc Adrian Păunescu
      s-au găsit unii să-i scuze porcăriile prin aceea că a trăit într-un timp și într-un loc unde trendul era revolution – adică: să mănânci rht ca să-ți fie bine
      a propos, în schimbul odelor pe care i le-a scris lui Castro și regimului său criminal, García Márquez a fost răsplătit cum se cuvine de tovarășii săi, trai pe vătrai în Cuba, vilă, piscină, servitori băștinași – cel mai probabil negri-, casă-masă precum cei mai mari ștabi din lumea comunistă, în timp ce populația cubaneză crăpa de foame și de sărăcie
      așa că, să nu aud de romantismul, idealismul, trendul revolución al genialului scriitor
      omul și-a vândut sufletul, în chipul cel mai ordinar, unui regim de casapi asasini, tâlhari, trădători și țoape cretine

      genialitatea unui creator nu constituie o scuză pentru astfel de asocieri

    7. Domnule Bogdan Calehari,

      Pentru corectitudinea istorică, vreau să vă întreb care este sursa conform căreia Marquez „a participat la finanțarea gherilelor marxiste ce activau în diferite țări ale continentului sud american”. Recunosc deschis că, deși am citit mai tot ce se poate de și despre scriitor, o astfel de informație îmi lipsește din tolbă. Costin Andrieș mi-a sugerat, pe bună dreptate, să vă întreb direct pe dvs. Mulțumesc!

    8. @3

      Bertolt Brecht a fost la randul lui, spun multi, genial. Si, pentru ca nu se stie inca de ce Geniul s-a hotarat sa aleaga de mai mult timp tabara socialista, a fost de stanga. In calitatea sa de geniu de stanga (asta-i un pleonasm) Brecht spunea referindu-se la bolsevicii care, fara a fi vinovati, au fost judecati in procesele de la Moscova, si apoi impuscati: „Aceia, cu cat sint mai nevinovati, cu atat merita mai mult sa fie impuscati”!
      Sinapsele neuronale ale geniilor de stanga (scuze!) se configureaza, iar nu se stie de ce, in retele surprinzatoare, astfel incat de la Maxim Gorki la Paunescu si Jean Paul Sartre, geniile de stanga au avut momentele lor de imbecilitate. Poate si din cauza asta au fost si sunt considerati romancieri, dramaturgi, poeti sau filozofi geniali.
      Este normal asadar sa nutresti fata de ei un minim de respect; „minim” ce impune o scurt circuitare totala a memoriei. N-avem ce face: Amnezia nu este numai geamana cu Ideologia…comunista, dar si o datorie de onoare.

      Cui nu-i convine si vrea sa se defuleze un pic, n-are decat sa ia orice scriitor care nu-i genial, adica nu corespunde ideologic, si sa-l disece cu acribie; pe el, opera si spusele lui. Chiar si atunci cand nu s-a racit inca. E chiar recomandabil. Si daca nu gaseste un om de cultura, e buna si Margareth Thatcher…moarta bineinteles. Cand se sarbatoreste anual moartea ei poate sa iasa in strada, sa desfaca o sticla de sampanie, sa bea, si sa scuipe liber.

    9. Geniul nu scuza nimic.
      Insa cel putin din perspectiva istorica spala cu lumina multe. Si asta se intimpla pastrind proportiile. De exemplu talentul cert dar in nici un caz galactic al lui Paunescu spala ceva umbre din viata lui, raminind insa al naibii de mult intuneric. In cazul lui Marquez lumina e orbitoare, umbrele pur si simplu dispar. Cind trage linie, Istoria asta retine.
      Greselile se iarta, se spala si ele. Nu stiu daca Dumnezeu face asta pe baza calcului contabil de mai sus. Pare insa ca Marquez are o sansa serioasa acolo in fata Portii.
      Emil, am inteles articolul si necesitatea revelarii umbrelor tocmai in momentul corului de ode isterice. Comentariul meu a fost un contrapunct.
      Anca, am vrut sa spun ca peisajul istoric era revolucion. Adica cam efervescent, adica te cam lua valul si trebuia sa alegi o tabara si sa dansezi si tu. Marquez a ales o tabara si a dansat si el. A fost dintre cei care nu au purtat pistol la sold. Absolutizarea sau relativizarea sint fix acelasi rahat. Singe pe stilou? E patetic si irelevant. Patetic pt. ca nu a fost chiar singe, irelevant pt. ca asa-i pacatosul asta de om: format din lumini si umbre.

    10. Nobel Prize-winning author Gabriel Garcia Marquez died / Breaking News

      1981 García Márquez fled straight from Colombia, because the then President Julio Turbay suspected him to finance the guerrilla M-19. The writer applied for asylum in Mexico.

      Gabriel Garcia Marquez, Nobel laureate, dies at 87

      Garcia Marquez’s politics caused the United States to deny him entry visas for years. After a 1981 run-in with Colombia’s government in which he was accused of sympathizing with M-19 rebels and sending money to a Venezuelan guerrilla group, he moved to Mexico City, where he lived most of the time for the rest of this life.

      Gabriel Garcia Marquez: A Complicated Character

      Márquez will be remembered as a great artist and great Colombian – both of which are true. But, unfortunately, he’ll also be remembered as a kind of saint and patriot – which is less true.

      Márquez was a leftist, and perhaps something of a leftist of convenience during his later decades. During its early years, when it was still politically palatable, Márquez associated himself with the M-19 guerrillas. Threats resulting from that relationship drove him out of the country, and Márquez lived for the last half century in Mexico City, even tho Colombia’s political climate had improved enough to permit him to safely return home.

      Márquez’s leftist rhetoric and ideas earned him the friendship of Fidel Castro, whom Márquez visited repeatedly in Havana, where Márquez had a home. Márquez, who got his start in writing as a journalist, also created a foundation to teach journalism and a weekly newsmagazine, Cambio. Yet, I almost never heard anybody call Márquez on the contradiction between promoting free speech and befriending – and thus supporting – the hemisphere’s last dictator and greatest repressor of free speech.

      Márquez was sometimes criticized for not being more philanthropic. The comparison to singer Shakira, of Hips Don’t Lie fame, is not flattering. Shakira’s art may be more superficial than Márquez’s, but with her Pies Descalzos children’s foundation she’s given a lot more to her country.

      In 1972, after winning the Venezuelan Romulo Vallegos literary prize, Márquez gave the $100,000 award to a Venezuelan political party: the Movement Toward Socialism. Couldn’t Marquez have found a worthy cause at home? his critics asked.

      Where Márquez rested on his leftist laurels, his sometimes-friend, sometimes-enemy, fellow Peruvian Nobel Prize winner Mario Vargas Llosa, remains politically active and opinionated (Vargas Llosa is also a decade younger).

      Márquez was certainly a great artist. But whether his character made him a great man is a different matter, and the two shouldn’t be confused.

    11. Viza i-a fost retrasă exact în contextul crizei rachetelor din Cuba, fiind oricum cunoscut că este prieten cu Fidel Castro, lucru pe care nu l-a ascuns niciodată. Cele două extrase sunt probabil din presa vremii, dar nu reprezintă o sursă sau o dovadă, ci reprezintă o afirmație, la fel ca și cea din articol. Cu gherilele venezuelene a mediat eliberarea unor bancheri englezi ostatici, așa cum a făcut-o și riscând să intre în zona FARC pentru a-și elibera niște confrați de breaslă. Evenimentele sunt descrise de el, de biograful său și confirmate de Mario Vargas Llosa. Eu zic să fim puțin mai serioși cu afirmații de asemenea magnitudine, care l-ar plasa pe unul dintre geniile literaturii, comunist convins, în tabăra teroriștilor activi. Aștept argumentele credibile în favoarea afirmației despre finanțarea gherilelor. Luați-o ca pe un demers pur jurnalistic.

    12. @9 Augustin Ofiteru

      Dupa ce Vlad a prezentat la @12 mai multe surse ce dovedesc legaturile (dealtfel normale) intre socialistul, inainte de toate, Marquez si gherilele marxiste latino-americane, nu cred ca mai este nevoie, „pentru corectitudinea istorica”, si de umila mea sursa. 🙂

    13. Domnule Calehari, mă așteptam la o discuție, nu la un schimb de amabilități. Dacă așa alegeți să tratați o întrebare legitimă și comentariile adiacente (sincer interesate doar de adevărul istoric), mi-e teamă că va trebui să trec acel paragraf al articolului dvs. la categoria „junk”. Mă refeream la dovezi irefutabile, nu la speculații extrase din presă. Cam câte dosare credeți că s-au deschis și au rămas deschise de-a lungul istoriei, doar pentru că un jurnalist a avut o părere exprimată prin vreo foaie, pe marginea miilor de evenimente tulburi petrecute pe lume? Spre informare completă, mare parte din finanțarea M-19 a venit chiar de la guvernul columbian al vremii, înainte și după criza dominicană. Cât despre finanțarea FARC, dacă dorește cineva să intre în detalii, s-ar putea să nu ne placă ce vom afla (iar Marquez, așa pro-gherile cum îl afișați, a scris și despre asta)… 🙂

    14. @13

      Imi cer scuze, dar mi se pare foarte dura etichetarea gherilelor marxiste drept „tabara teroristilor activi”; asta si pentru ca atunci cand lupti cu arma in mana impotriva imperialismului si pentru binele poporului, n-ai cum sa fii terorist!
      Trebuie sa ne pastram increderea in ceea ce a spus Marquez, biograful sau si Mario Vargas Llosa. Sunt surse independente, a caror obiectivitate este mai presus de orice banuiala.
      Din cauza asta nici n-am sa mai incerc sa dau de urma ajutoarelor financiare trimise de Marquez, tovarasilor sai marxisti din jungla.

      Si daca le-a trimis ce? CIA-ul cum i-a finantat pe nenorocitii aia de „contras”? Si nu cu banii obtinuti din vanzarea cartilor , ci din vanzarea drogurilor. Sa nu mi se ceara sa dovedesc si asta. Ce dracu, toata lumea stie!

    15. Mă voi opri aici, nu duce nicăieri discuția, mai ales că se pare că doriți să evitați subiectul prin diluare în observația de bun simț că Marquez a fost un comunist, ceea ce nu are nevoie de dovezi. Prin extensie și generalizare asta face din oricine un criminal în serie. Eu zic să fim atenți mai degrabă la terorismul ideologic! S-ar putea ca nu știu prin ce împrejurări istorice, peste ceva timp, unii ca noi să ajungă și ei la rândul lor asasini cu stiloul pătat de sânge, doar pentru că îi criticăm acum pe Putin ori chiar Lunaceck. Lumea reală are mult mai puțină imaginație decât ce citim prin cărți și se vor găsi destui să dea un „search” pe Google!

    16. Marquez, prietenul lui Fidel Castro si al cauzei comuniste, a cerut azil politic in Mexic si nu s-a mai intors in tara sa natala. Dupa 1982, guvernul nu a dorit sa si-l puna in cap pe castigatorul premielui Nobel si a incercat sa dreaga busuiocul. Asa ca dovezi clare nu o sa mai vedem niciodata – nu prea exista tari dornice sa-si puna la colt unicul castigator al premiului Nobel. Nici azi nu prea se accepta atacarea tov. Marquez.

      Atitudinea asta de a minimaliza orice marsavie facuta sau de care este acuzat un scriitor cu simpatii rosii mi se pare de un prost gust desavarsit. Daca Marquez filtra cu nazisti, nu cred ca isi faceau prea multi procese de constiinta in ceea ce priveste judecarea sa gresita. Cum insa tov. Marquez a fost de partea comunista a istoriei, hai sa aparam memoria ticalosului.

      Ca doar comunistii au comis crime pentru umanitate, nu impotriva ei.

      P.S. Caracter.

      Gabriel García Márquez, author, 1927-2014

      For many years García Márquez was denied a US visa because of his support for Castro, though he attributed the problem to his having worked for Prensa Latina, the Cuban news agency, in New York in 1961. In an interview with Playboy in February 1983, García Márquez somewhat disingenuously said: “I wasn’t even a bureau chief.” In fact, he was deputy head of the New York office of Prensa Latina. His difficulties with the US authorities eased in 1971 when Columbia University awarded him an honorary degree and the ban was eventually lifted in the 1990s.

    17. ca sa fim obiectivi, impartiali, neutri si realisti, indiferent de faptul ca Marquez a fost un mare artist, a fost o javra ca om, iar el e in primul rand un om, abia dupa aia un artist. cum ii spuneam lui Augustin pe facebook, Marquez l-a laudat pe Castro si a primit in schimb o vila cu sclavi, nici nu mai era nevoie sa finanteze cu bani terorismul marxist. Omul trebuie judecat in totalitate, nu doar dupa cat de bine ii statea mustata.

      articolul e discutat si pe facebook:
      https://www.facebook.com/groups/inliniedreapta/permalink/712048432196295/?stream_ref=2

      https://www.facebook.com/costin.andries/posts/275948089250019?stream_ref=5

    18. Cum poate cineva sa „treaca in nefiinta”? ; this is an unfortunate expression prin care tovarasii incercau sa evite ideea vietii de dincolo de timp. Oare mai credem astazi in materialismul acela lemnos? Ne mai obliga cineva sa folosim acelasi limbaj de lemn?

    19. @20 Daniel

      Fiind vorba de un comunist, am folosit intentionat aceasta expresie. Vorba lui Costin, „lui Marquez sa-i sune bine” 🙂

      Da, Marquez a fost un geniu, “o lumina orbitoare”, cum bine spune rt, si daca s-a lasat luat de val si “a dansat” intr-o oarescare tabara e ok, si asta “pentru ca n-a facut-o cu pistolul la brau”. Si nici Romain Rolland sau Andre Malraux sau Jean Paul Sartre (si ei surse orbitoare de lumina) n-au purtat pistol si n-au ucis pe nimeni. Sartre a dansat mereu in tabara buna. Cand intr-un tarziu a renuntat la tabara lui Stalin si a trecut in cea a lui Mao, a facut-o, precizez, fara pistol, doar cu stiloul.
      Din cauza asta a ramas blocat cand i s-au cerut explicatii pentru zecile si zecile de milioane de oameni ucisi de regimurile comuniste, a caror propagandist a fost atat timp. El nu era, dupa cum a spus, decat un teoretician cu stilou! Nu o “hiena cu stilou”, cum l-a numit Alexandr Fadeev la ordinul lui Jdanov, ci un teoretician.
      Prin urmare, cei cu stilou si fara pistol, pot fi curtati, admirati, adulati, venerati si chiar aparati, daca este nevoie.
      Ce daca sunt prieteni la toarta, se bat pe spete, si au mereu o vorba buna pentru toti ucigasii in masa? Si ce daca acuza victimele si justifica mereu faptele calailor? Opera lor le tine loc si de morala.

    20. Am de zis aici două chestii:

      1. nu toți „artiștii” de stânga au fost geniali. Cineva pomenea mai sus de porcul Păunescu, porcul nostru de serviciu (Dumnezeu să-l ierte că are de ce). Unde e „genialitatea” lui Păunescu? I-am luat la citit vreo două volume de poezie și am rămas stupefiat de inanitatea, superficialitatea și facețiozitatea imberbă, acneico-pubertară a versurilor. E ca și cum aș fi citit poezie scrisă la 15 ani. Pe ici pe acolo câte un vers foarte reușit, câte o metaforă surprinzătoare, dar imediat destituită de următoarele cinci-zece versuri și pseudo-metafore fie absolut dizgrațioase, fie pur și simplu ridicole.

      Marquez are, într-adevăr, un dar fundamental al limbii și al viziunii. „Un veac de singurătate” e un roman copleșitor. Simțul arhetipal și fantasmatic sunt nebunești și crude, cu o profuziune debordantă de imaginar, de amplificări factuale și purtate de o misterioasă transă contemplativă. Dar, pe de o parte, bogăția dementă de imagini combinată cu transa de care vorbeam poate fi văzută și ca un simptom, căci literatura marqueziană e insuportabilă, de la un moment dat încolo, ca intoxicația funebră și orgasmică cu un psihotrop.

      Prin urmare, chestia cu justificarea omului prin operă este discutabilă per se. Mântuirea „Dumnezeului culturii” (Noica) sau a „Dumnezeului spiritului creator” (Berdiaev) nu cred că se face nici ea fără judecată.

      2. când cineva e atins, oricât de mult sau puțin, de aripa inspirației, acela/aceea primește ceva din ordinea Duhului. Nu este meritul său, în principiu, că „daimonul” i se dezvăluie lui și nu altuia, căci darurile nu vin din merit. Prin urmare, atunci când avem a face cu oameni precum Sartre, Brecht, Rolland, Marquez, avem a face cu un dar care este risipit și trădat. Sau, dacă vrem să facem caz de singularitatea relației pe care Dumnezeu o are cu un individ și să spunem că, poate fiindu-i drag Preaputernicului cutare îl gratulează cu duhul creației, atunci putem spune că trădarea omului e cu atât mai mârșavă și responsabilitatea lui cu atât mai zdrobitoare, lipsa lui de justificare cu atât mai tranșantă.

      Cred că în „Sfârșitul inocenței” lui Stephen Koch se spunea, undeva (parafrazez): „Trădătorii ies din rândurile celor cu care zeii au fost darnici.”

      Eu unul privesc aceste cazuri ca o continuă ilustrare a cuvântului evanghelic: „Nu aruncați mărgăritare la porci.” – „Uite, zice Dumnezeu cu tristețe, Eu Îmi permit s-o fac, dar numai ca exemplu. Și iată ce îmi iese…”

    21. rt
      formula cu lumina e patetică și irelevantă, învăluie faptele în metafore
      lumina lui GM, adică geniul literar, nu e în același plan cu atitudinea lui (i)morală
      aspectul moral precede aspectul literar
      mai mult, talentul este un dar de la Dumnezeu, care comportă răspundere, o răspundere proporțională cu mărimea talentului
      în cazul lui GM, el a ales să-l pună în slujba răului

      GM ARE SÂNGE PE STILOU. MULT DE TOT. STRIGĂTOR LA CER.
      Tagma torționarilor propriu-ziși, a casapilor, a scoțătorilor de unghii, a ucigașilor în masă și a călăilor de meserie există și acționează pt că există și acționează înainte de ea o altă tagmă
      a ălora care stau în birouri curate, care nu au, chimic, urme de hemoglobină străină pe degete și pe haine, și care plănuiesc, susțin și justifică teoriile în virtutea cărora acționează criminalii de două-sinapse menționați în paragraful precedent
      unii sunt autorii fizici, ceilalți sunt autorii morali ai crimelor
      de aceea, formularea lui JF Revel e cât se poate de exactă, nu numai în sens moral, ci și juridic, penal, adică

    22. tot rt
      încă ceva
      pe GM nu l-a luat valul
      nu exista val pe vremea când și-a vândut el sufletul la comuniști
      în America Latină, în anii 60-70, de fapt, cam până pe la sfârșitul anilor 80, comuniștii erau doar o minoritate leninistă, o mână de criminali (da, teroriști) psihopați, trădători (vânduți URSS)
      revoluția cubaneză anti-Batista nu a fost o revoluție comunistă; marea majoritate a celor care au luptat în ea doreau democrație, nu comunism; pe atunci, Castro se jura că nu e comunist (îl obliga dialectica, ce să-i faci, dacă ar fi zis că e comunist, chestia echivala cu suicidul politic)
      abia în ultimele două decenii, prin gramscizare, comunismul sub formă soft a devenit un val în America Latină, iar partidele comuniste au început să câștige alegeri, sub nume schimbate, desigur
      GM este unul dintre creatorii valului, prin contribuția adusă la răspândirea minciunii și la smintirea creierelor, nu e o victimă a valului

      de altfel, „l-a luat valul” nu e o scuză în niciun caz, nici dacă valul ar fi existat cu adevărat pe vremea aceea
      asta ar trebui să fie evident, n-am răbdare acum să-ți explic de ce

    23. Augustin Ofițeru

      pretenția ca Bogdan să producă aici actele originale din arhiva națională a Columbiei, rapoartele serviciilor secrete columbiene, americane, venezuelene, etc (procesele verbale de predare-primire semnate de GM și de bandiții beneficiari ai donațiilor sale) nu este altceva decât o operațiune propagandistică
      când se scrie un articol de presă, sau de portal internet, sursele jurnalistice sunt acceptabile și acceptate
      Vlad a menționat câteva
      acum, era rândul tău să vii cu dovezi, că sursele alea nu sunt bune,
      nu știu, să vedem ce ai la îndemână, poate materiale de pe Prensa Latina, Granma sau TASS, trebuia să le aduci, să le cântărim

      în plus, faptul că GM a dat bani direct unor ucigași se potrivește perfect cu profilul personajului
      nu văd de ce te încăpățânezi atât să-l albești de această faptă
      nici măcar nu e cea mai gravă
      eu nu știu la cât s-or fi ridicat sumele donate de GM la bandiți, să tot fi fost, să zicem, contravaloarea a 3 mitraliere
      dar sprijinul masiv și justificarea statornică pe care GM a adus-o regimului comunist înseamnă o investiție infinit mai mare în crimă la scară industrială
      astfel, el și-a asumat o participare ca acționar la cel puțin 100 000 000 omucideri
      suma aia donată în numerar e floare la ureche pe lângă cantitatea de rahat mâncată de genialul creator și pe lângă cantitățile uriașe de sânge la vărsarea căruia s-a făcut complice

      încă ceva,
      poate din neștiință, poate intenționat, folosești termenii „corectitudine istorică” și „terorism ideologic” cu sensul inversat
      nu am timp să stau să-ți explic, dar cărțile lui Jean Sevilla sunt disponibile în traducere la Humanitas

      iar comparația aia, cum că noi am putea ajunge să fim acuzați că avem sânge pe tastatură pt că am criticat pe putin sau lunacek, nu numai că nu ține, e chiar perversă
      (ai făcut bine că te-ai retras singur din discuție, altfel eram nevoiți să te dăm noi afară pt chestia asta)
      noi criticăm atitudini și ideologii criminale și cretine, a căror aplicare duce la moartea a nenumărați oameni – putin cu crimele lui în serie și genocidul, lunacek cu promovarea avortului și altor chestii aducătoare de moarte
      îi criticăm pt că ei au sânge pe stilou – stiloul cu care semnează declanșarea unui război, ordinul de ucidere a unui ziarist, resp proiecte de legislație, sau numai câte un „raport” care promovează cultura morții
      critica noastră nu duce la uciderea nimănui, dimpotrivă, se opune uciderii

      GM a slujit unei ideologii cretine aducătoare de moarte, a ridicat în slăvi pe niște criminali în serie, deci le este, evident, complice

    24. dacă cineva mai are dubii, FARC, una dintre cele mai sângeroase găști criminale din lume, le risipește dintr-un tweet

      „Pierde Colombia, pierde el mundo por el fallecimiento de #Gabo. Sus obras salvaguardan su memoria. Acompañamos a su familia en este momento”

      http://eleconomista.com.mx/internacional/2014/04/17/farc-lamenta-muerte-garcia-marquez

      (asta explică, între altele, de ce n-a fost chiar așa mare act de curaj din partea lui GM să negocieze eliberarea unui ostatec de către FARC, poziția lui Gabo nu era de outsider, era de compañero, camarada Gabo, comunist de-al lor, prieten cu Castro, doar nu era să se ia FARC de el; n-avea decât să zică parola și le transmită tovarășilor că necesitățile obiective ale luptei de clasă cer să-i dăm acum drumul lui x)

    25. Oho, m-ați copleșit cu dărnicia argumentelor, dar se pare că uitați profilul interlocutorului. Ca să vii cu contra-argumente la citate trebuie să menționezi sursa, de obicei, Anca Cernea. Perversitate se numește poate când argumentele de natură logică ajung să nască reacții exacerbate, dovadă expresia ta „ai făcut bine că te-ai retras singur din discuție, altfel eram nevoiți să te dăm noi afară pt chestia asta”. Era doar un comentariu despre cum istoria este scrisă și rescrisă pe izvoare mai mult sau mai puțin credibile, care taxa o afirmație gratuită sau nu, dincolo de veridicitatea celorlalte aspecte legate de suportul pe care Marquez l-a dat prin cuvinte ideologiei comuniste. Agresivitatea nu suplinește intelectul, așa cum nu poți rupe mereu o bucată din cei 100 000 de morți ai regimului comunist pentru a justifica faptul că te-a luat gura pe dinainte. În mare m-am cam lămurit pe ce se bazează la ILD o discuție argumentată, deși speram să nu fie evident așa de repede că răbdarea de a explica este excedată de pasiunea pentru virulență. Mulțumesc pentru efort, oricum! Acum chiar că nu trebuie să vă mai obosiți „să mă dați afară”. Vă voi taxa eu independent, dacă voi simți nevoia (prin alte locuri) pentru episoadele (scurte) de inconsistență doctrinară sau exces de zel, multe derivate din acceptarea informației fragmentate sau lacunare, că tot a venit vorba de Jean Sevilla (chiar mă mir ce te-a făcut să dai acest contra-exemplu). Este vorba de aceeași doctrină de la care mă revendic, dar care pentru mine se argumentează pe evidențe, nu pe nevoia de a avea dreptate. Keep calm, there is more than just enemies out-there!

    26. Augustin Ofițeru
      asa e, ai dreptate, astea cu terorismul is numa birfe, imperialistii burgheji is invidiosi pe stilul sau literar, n-ai ce sa le faci;
      marquez nu a fugit din columbia pentru ca urma sa fie arestat pentru sustinerea financiara a m19, care de altfel era un club de sah, nu se ocupa cu gherila urbana; pozele lui cu conducerea eln (sau cu arafat, la o adica) is in mod sigur trucate de imperialisti, iar amnistia oferita de betancur era pentru ofense minore, foarte probabil ceva greseli gramaticale; amintirile teroristilor despre intilnirile cu el si despre sustinerea lui is literatura; iar scrisoarea de sustinere pentru un scriitor cubanez semnata de prieteni si in numele sau, dar fara stirea lui (la urmatoarea scrisoare, fiind prezent, a refuzat sa ia parte la asa ceva), e o dovada clara ca a luptat pentru eliberarea scriitorilor inchisi de fidel; reportajele si amintirile lui is doar literatura iar pumnul pe care i l-a tras in figura llosa pentru sustinerea terorismului si a dictatorilor comunisti e o simpla figura de stil; si-a stabilit resedinta principala in ultimii 50 de ani in mexic, departe de patria macondo-ului, nu pentru ca acolo a primit azil, ci din simple ratiuni de clima (si a ales los angeles pentru tratament doar pentru ca acolo era emigrat fiul sau, nu pentru ca ar fi sistemul de sanatate american superior celui din cuba); traiasca adevarul de partid si de stat!

    27. Nimic, nu intrați în panică! Cel mult, pentru adevărul istoric, puteți pune la loc ultimul meu comentariu (cel dinainte de 29) și atât… 🙂

    28. Bai oameni buni, eu i-am spus lui Augustin sa intre aici sa primeasca informatie,in primul rand informatie pe care eu nu o aveam, nu sa fie dat afara in suturi. A spus copilarii, a spus chiar si prostii, dar de la aia pana la ce vad e cale lunga. Calehari, eu l-am rugat sa te intrebe, doar de asta puteai sa raspunzi inainte sa faci misto.
      paste fericit.

    29. Costin, nu e dat afară în șuturi.
      A primit răspunsuri adecvate comentariilor sale, atât dpdv al conținutului (copilării, chiar prostii) cât și al tonului (dacă intră cu arțag și cu somații, nu trebuie să se mire că e trimis la locul său).
      Lucrurile de care vorbim aici sunt foarte serioase. Ideile au consecințe. Un scriitor de geniu care sprijină idei criminale are o mare răspundere în concretizarea acelor idei sub formă de crime propriu zise. Oricât s-ar enerva fanii lui.

    30. e vrajit de Markej, ca multi altii (nu vrei sa iti dau citate). dezvrajirea, daca se face cumva, nu se face asa, nici a lui AO, nici a altor vrajiti care citesc. poate gresesc, dar nu cred.

    31. dezvrăjirea lui AO nu e jobul meu
      eu combat aici lipsa de consistență logică și morală a argumentelor semnate AO precum și tonul lor obraznic
      n-am nimic cu AO, am discutat doar comentariile lui (cu multă îngăduință)

    32. Membru al Partidului Comunist din anul 1950, Gabriel Garcia Marquez s-a ocupat in clandestinitate de strangerea contriburiilor banesti ale membrilor si simpatizantilor de partid si a facut parte din grupul de intelectuali si oameni din presa invitati de Fidel Castro in 1959 pentru propaganda in cadrul asa-numitei Operation Truth. Cu aceasta ocazie a participat direct la „judecata” unui colonel din armata lui Batista care a fost condamnat la impuscare.

      Povestea care il defineste

      La 14 iunie 1982, trupele armatei de ocupatie argentiniene din Insulele Faulkland s-au predat armatei Regatului Unit, sfarsindu-se astfel aventura juntei militare de la Buenos Aires care voia sa devieze atentia opiniei publice de la gravele probleme ale tarii. Margaret Thatcher le-a servit o lectie usturatoare acelui triumvirat de gauchos inzorzonati in care vocea dominanta era a amiralului Jorje Anaya.
      In timpul operatiilor militare din Faulkland au murit peste 600 de argentinieni, 255 de britanici si cativa localnici.

      In 1983, la cateva luni dupa razboi, Gabriel Garcia Marquez a dat un interviu ziarului spaniol El Pais in care a afirmat ca britanicii au adus in Faulkland soldati Gurkha, din subcontinentul indian, care ar fi comis atrocitati inspaimantatoare. Astfel Marquez a spus ca „legendarii si ferocii taietori de capete nepalezi”, purtand „iataganele asasinilor” retezau capetele prizonierilor argentinieni intr-un ritm de unul la „fiecare sapte secunde”. Apoi, „din cauza unui obicei ciudat, tineau capul taiat in mana si retezau urechile”. In plus, Marquez a spus ca „fiarele erau intr-un delir criminal” ca, dupa ce au terminat cu prizonierii, „au continuat sa omoare chiar englezi pana cand au fost supusi prin incatusare”.

      Ma rog, soldatii Gurkha nu au iatagane ci niste cutite specifice numite khukris, iar prezenta lor in Faulkland a fost pentru scurta durata, dupa conflict si doar pentru inlaturarea minelor de razboi. Cand i s-a adus la cunostiinta acest lucru, Garcia Marquez a spus ca s-ar putea sa fi incurcat putin cifrele…

      Raul fusese facut. Detinatorul Premiului Nobel pentru Literatura si purtator al Legiunii de Onoare franceze spusese un lucru care a provocat un imens scandal mondial. URSS-ul a transmis aceste minciuni in toata America Latina prin postul de radio Pace si Progres si astfel o noua minciuna s-a adaugat la dosarul atrocitatilor „ïmperialiste”.

      http://www.prospectmagazine.co.uk/magazine/gabriel-garcia-marquez-colombia/#.U1KL61LNvIV

      PS. Voi reveni cu cateva idei despre „afacerea Castro-Padilla”” si rolul mizerabil pe care l-a jucat Garcia Marquez.

    33. mi se pare fascinanta situatia: cnn si nytimes admit legaturile lui marquez cu gherilele (si se straduie sa relativizeze, sa scuze), iar noi, aici, ne straduim sa convingem „dreapta” romaneasca de existenta unor astfel de legaturi…


      Gabriel Garcia Marquez (L) talks with Antonio Garcia (center), second in command of the 5,000-strong Colombian National Liberation Army (ELN) and Francisco Galan, commissioner of the ELN, after a meeting in Havana, in December 16, 2005

    34. @33 Costin Andries

      Draga prietene, imi cer mii de scuze ca l-am suparat pe prietenul tau si al lui Marquez. N-am vrut! De fapt, in ultimul sau comentariu adresat mie (@17), Augustin imi marturisea ingrijorat ca noi, adica eu si el, am putea fi acuzati ca suntem „niste asasini cu stiloul patat de sange”. Asta daca se mai intampla ca noi (tot eu si el) sa continuam a-l critica pe Putin si Lunacek.

      Prin urmare, deduc eu, nici vorba de suparare, dimpotriva se infiripa ceva ce as indrazni sa numesc daca nu prietenie macar comuniune de idei.
      Mi-am exprimat in comentariul meu increderea in actiunile marelui scriitor, ba chiar am luat si apararea gherilelor mult hulite; n-am uitat sa infierez nici actiunile reprobabile ale CIA-ului. Vreau sa spun ca mai obiectiv, mai echidistatant si mai moderat de atat n-am cum sa fiu decat daca mi se da ordin.
      Cum te stiu ca un adept neconditionat al libertatii de expresie, deci nu mai poate fi vorba in niciun caz de “ordin”, propun ca pe viitor sa-ti trimit tie comentariile mele si numai daca tu vei considera ca ele nu lezeaza sensibilitatile cuiva, nu intra in contradictie cu parerile nimanui, corespund dpdv ideologic si sunt corecte politic, numai atunci ele sa poata fi postate, bineinteles de catre tine, pentru ca astfel si ceilalti sa-mi afle opiniile personale pe subiectul in discutie.

      N-as indrazni sa spun ca Augustin a scris “copilarii, chiar si prostii”, asa cum o spui tu. In sfarsit, sunteti prieteni si intre prieteni se mai permite. As spune mai degraba ca mie comentariile sale mi s-au parut coerente si elaborate, ele purtand un mesaj de o consistenta semnificativa chiar daca usor subliminala.
      N-as indrazni sa spun nici ca in comentul meu am facut “misto” de preopinentul meu. A face “misto” inseamna, cred eu, a batjocori pe cineva, asa ca “in spatele blocurilor”. Spun asta pentru ca mahalale nu mai sunt.

      Poate am indraznit, imi cer scuze iar, sa fiu un pic ironic. Si asta pt. ca stiam ca ironia nu este amendata decat in regimurile totalitare atat de dragi lui Marquez. Aflu acum ca nu mai este asa. Iti multumesc ca mi-ai dat de veste!

    35. O poză la fel de relevantă?

      of of… da, e la fel de relevanta; depanau amintiri de pe vremea cind negociau si unul il reprezenta pe Marele Satan, iar celalalt gherilele revolutionare (clinton nu s-ar fi intilnit cu cei din poza de mai sus, prefera un comesean civilizat, neinarmat si premiant nobel drept intermediar); unii ar spune ca s-au inteles bine, aveau scopuri comune, chiar daca aveau diferende in privinta metodelor

      De ce nu sunteți în politică, domnule Crăciun, dacă vă considerați mai de dreapta decât subsemnatul? E mai ușor să vă plângeți? Nu e prea de dreapta!

      vai de mine, unde am spus eu asa ceva? sinteti de dreapta, fara urma de indoiala; tocmai de aceea, nu vi se pare haios ca dvs aveti greutati in a vedea sustinerea lui pentru gherile (chiar si in poza de mai sus), in vreme ce cnn si nytimes nu au probleme in a crede ca marquez s-a refugiat in mexic pentru ca urma sa fie acuzat de finantarea m19 si ca a fost iertat de betancur o data cu deschiderea spre negocieri? (deschidere, de altfel, criticata aspru de marquez, care considera ca m19 a tradat cauza – o spune chiar nytimes, culmea)

    36. García Márquez’s political and ideological views were shaped by his grandfather’s stories. In an interview, García Márquez told his friend Plinio Apuleyo Mendoza:

      „my grandfather the Colonel was a Liberal. My political ideas probably came from him to begin with because, instead of telling me fairy tales when I was young, he would regale me with horrifying accounts of the last civil war that free-thinkers and anti-clerics waged against the Conservative government.” This influenced his political views and his literary technique so that „in the same way that his writing career initially took shape in conscious opposition to the Colombian literary status quo, García Márquez’s socialist and anti-imperialist views are in principled opposition to the global status quo dominated by the United States.”

      N-am citit eu prea mult pe subiect insa tare imi e ca Marquez a fost o victima ca multi altii a propagandei masive antiamericane din anii 50. Si pe urma asa a ramas, radical de felul lui, insa pe partea stanga. America Latina nu era deloc raiul pe pamant pana sa vina americanii. Probleme cu inechitatea aveau si atunci, au si azi. Lipsa drepturilor de proprietate asupra pamantului, lipsa unei Constitutiii care sa separe puterile au avut efecte foarte nasoale, lucrurile acestea nu se repara batand din palme.

      In plus mai e ceva. Ati observat ca toti leftistii de tipul lui Alexe, Marquez samd NU STIU ENGLEZA? Sau o bajbaie penibil? Acesti oameni au invatat limba engleza tarziu, nu s-a sedimentat in creierul lor absolut deloc. Nu au inteles-o, nu se descurca la o lectura mai mare de cateva pagini pentru ca e un chin pentru ei.

      Prin urmare e cam greu sa poarte o discutie articulata cand e vorba de ideologii, sau capitalism. In plus unii sunt „umanisti”. Nu au nici o legatura cu comertul, cu economia, o considera ceva vulgar, irelevant, fara importanta „nationala”. Pentru ei ARMATA e baza, militaria, „apararea tarii” de hoti si speculatori, „pumnul de fier” care striveste jefuitorii patriei.

      Augustin cred ca greseste cand zice ca nu exista „adevaruri absolute”. Sunt o gramada, insa trebuie privite in context. In plan, teorema lui Pitagora e valabila de absolut fiecare data. In spatiu si geometria non-euclidiana, nu prea – dovada meridianele care se intalnesc la Polul Nord.

      Da, fanatismele sunt nasoale. Insa nu de fanatism e vorba aici, ci de siguranta cu care afirmam niste adevaruri. Pe care el, sau Alexe, sau alti leftisti ca el nu le-au inteles. Si el era impotriva fanatismelor, si el spunea ca Sfanta Scriptura trebuie inteleasa cu inima, nu citita la virgula. Virgula nu e sfanta. Ideea din spatele ei, da.

      Mie Marquez imi pare un luptator pentru libertate ce n-a inteles ca si iacobinii revolutiei franceze tot pentru libertate si egalitate luptau. Si degeaba, ca tot intr-o baie de sange s-a sfarsit tot. Saint Just vroia sa-i oblige pe oameni sa fie liberi. Mai bine nu incerca deloc.

      El probabil si-a dat seama ca e riscant sa mearga in directia aceea, la fel cum probabil si-a dat seama ca si directia militariei lui bunica’su e tot un drum inchis si infundat de cadavre. Insa NU a gasit iesirea, nu a inteles exceptionalismul nord american (care nu are pretentia despre el ca ar fi Perfect, dar zice clar ca altul mai bun ca el nu exista pe pamant), nu a inteles forta pietei libere, forta liberului schimb intre proprietari legitimi. Pentru ca prin America Latina nu prea erau proprietari. Sau daca erau, erau cei care isi cam obtinusera averile prin jaf. coercitie, exploatare si furt. Cam ca securistii lui Putin, acum. Putin cu care probabil Marquez s-ar fi inteles perfect.

      Eu nu sunt de acord cu faptul ca un om nu este egal cu opera lui. Eu cred ca e, si daca e sa fie judecat pentru ceva, atunci trebuie judecat pentru ceea ce zice, pentru ideile pe care le promoveaza. Radu Gyr de exemplu are poezii care stau in picioare si azi. Eminescu la fel. Desi ambii poate au avut iesiri in decor pe diverse subiecte. Ar trebui interzis Radu Gyr pentru ca a avut simpatii legionare, la un moment dat? Nu cred. Pentru ca macar si-a dat seama, la un moment dat unde a dus nebunia nazista. Gyr si Eminescu macar au avut scuza ca au scris acele lucruri INAINTE ca toata aceasta ideologie mizerabila sa prinda forma si sa lase in urma zeci de milioane de morti.

      Marquez insa nu are scuza. Pentru ca a vazut foarte bine ce inseamna socialismul aplicat ca la carte. Insa ori nu l-a inteles, ori nu a vrut sa-l inteleaga, ca ar fi trebuit sa iasa din lumea lui, a „basmelor”, si sa vina cu picioarele pe pamant. Ceea ce pentru un umanist ca el, era cam greu. Pentru ca ar fi trebuit sa accepte ca toate povestile copilariei spuse de bunici erau fix pe dos, ar fi trebuit sa fie de partea „exploatatorului american” (United Fruit Company), ar fi trebui sa gandeasca rational, sec, fara virgula, si nu emotional. Iar asta il ingrozea, la fel cum probabil il ingrozeste si pe Alexe al nostru.

      Ce parere am eu despre el? Ca a gresit. Si ca a fost un om slab, purtat in voia sortii de valurile unor idei pe care nu le-a inteles nici cand a murit. Poate de asta si revolta lui atat de mare, lupta si tensiunea lui din interior ce l-a determinat sa scrie, acolo crezand el ca va gasi „Salvarea”. Asa ca Dumnezeu sa-l ierte, probabil a fost un om bun. Nu il judec eu, insa avand in vedere ca a murit in Postul Pastelui, e posibil sa ajunga intr-un loc unde sa aiba liniste in sfarsit. Sau nu, pentru ca asa cum zice Anca, e unul dintre scriitorii aceia de care Jean-François Revel zicea că au sânge pe stilou. Sa vezi ororile secolului XX si sa nu intelegi cauza, cand dovezi exista la fiecare pas, nu prea lasa loc de alte interpretari.

      https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10152232646651565&set=a.110896166564.117309.622836564&type=3&theater

    37. @37 Daniel Francesco

      Francesco, foarte interesante informatiile tale! Ar fi foarte bine sa revii cu ele si cu cele privind afacerea „Castro Padilla” si Marquez intr-un articol. Ar fi, sunt sigur, ceva super! Iti urez un Paste Fericit!

    38. Afacerea Padilla

      Heberto Padilla (20.01.1932-15.09.2000) a fost un poet cubanez care la inceput a sprijinit revolutia castrista insa, spre sfarsitul anilor 60′ s-a manifestat ca un critic al regimului marxist instaurat in tara sa. In 1971 fratii Fidel si Raul Castro (ministru al Apararii) au decis incarcerarea lui Padilla, fapt care a provocat o reactie negativa din partea multor intelectuali marxisti sau de stanga din America de Nord, Europa si America Latina. Astfel Carlos Fuentes, Julio Cortázar, Mario Vargas Llosa, Susan Sontag, Jean-Paul Sartre dar si altii si-au manifestat indignarea si o scrisoare de protest a fost trimisa lui Fidel Castro. Numele lui Garcia Marquez figura in aceasta scrisoare si fusese pus de catre Plinio Apuleyo Mendoza, un foarte bun prieten. Heberto Padilla a fost eliberat pana la urma in 1971 dar a fost nevoit sa treaca prin rusinea unei „confesiuni publice” tip sovietic in care isi recunostea „greselile”. Acesta a fost momentul in care Mario Vargas Llosa a parasit definitiv corabia rosie.

      Conducatorul cubanez a dat un raspuns „vitriolant” la critici, ceea ce i-a determinat pe expeditori sa mai scrie o scrisoare de protest. A doua scrisoare nu a mai continut numele lui Julio Cortázar dar nici cel al lui García Márquez, care a si protestat fata de faptul ca a fost mentionat anterior. Multi ani mai tarziu Plino Apuleyo Mendoza l-a intrebat de ce a avut aceasta atitudine fata de Heberto Padilla. Raspunsul lui Marquez a fost: – „Deoarece am mult mai bune si mai directe informatii dar si maturitatea politica necesara ce imi permite o intelegere a realitatii mult mai limpede, mai calma si mai umana.”

      Fidel Castro i-a fost recunoscator autorului romanului Un veac de singuratate si i-a oferit ospitalitate, prietenie si sprijin. Pozitia lui Garcia Marquez fata de Fidel Castro a ramas constanta iar parerile sale despre situatia din Cuba pot fi sintetizate in raspunsul pe care l-a dat cu ani in urma publicatiei Newsweek: „Cuba o duce foarte bine reusind sa scape de problemele sale”. Ceea ce i-a unit pe Fidel Castro si pe Garcia Marquez nu a fost dragostea de adevar si libertate, ci ura fata de Statele Unite si fata de „imperialismul” statelor occidentale. Atat de mult l-a suparat pe Vargas Llosa legatura cu liderul cubanez incat l-a numit pe Marquez „curtezanul lui Castro”. Totusi, la vestea mortii lui Llosa a spus cu lacrimi in ochi: „A murit un mare om, ale carui opere au dat literaturii si limbii noastre o larga raspandire si un mare prestigiu”.

      PS. In 1980 Heberto Padilla a parasit Cuba la interventia lui Garcia Marquez. Destinatia? Statele Unite ale Americii, o destinatie normala pentru cineva care cauta liberatatea dar si un gest ironic la adresa dictatorului cubanez.

      Vezi si:
      http://www.prospectmagazine.co.uk/magazine/gabriel-garcia-marquez-colombia/#.U1KL61LNvIV
      http://www.themodernword.com/gabo/gabo_power.html
      http://www.egs.edu/library/gabriel-garcia-marquez/biography/
      http://latino.foxnews.com/latino/lifestyle/2014/04/18/gabriel-garcia-marquez-to-be-cremated-novelist-honored-by-colombia-mexico/

    39. Calehari, nu m-am facut inteles si asta e greseala mea. Spun doar ca sursa ta ar fi meritat data. Nu neaparat pentru Augustin, dar pt cine ar fi curios, poate chiar eu, care te cunosc si stiu ca nu le scosti ‘din burta’.

    40. as adauga doar ca la momentul primei scrisori marquez era plecat (facea jurnalism de teren; a fost de-a lungul vremii in toate zonele de conflict in care erau implicati comunisti); Apuleyo Mendoza a incercat sa il contacteze si nu a reusit; totusi, neinchipuindu-si ca ar putea sa refuze, l-a adaugat (si pentru a da mai multa greutate scrisorii); ei bine, s-a lamurit la momentul celei de-a doua scrisori

    41. Multumesc Liviu Craciun, asa este.

      Relatia cu Mario Vargas Llosa

      Au fost prieteni si pana la „afacerea Padilla” au fost si pe aceeasi parte a baricadei politice.

      Insa aderenta la adevar ne obliga sa mentionam si incidentul din 1976 din Mexico City cand scriitorul peruvian l-a lovit pe Marquez in fata unui cinematograf. Era de Valentine’s Day. Timp de peste 30 de ani niciunul nu a dorit sa explice motivul regretabilei altercatii dar se pare ca a fost vorba despre o legatura pasagera intre GM si Patricia, sotia lui MVL. Inainte de a-l lovi pe GM Vargas Llosa a strigat:

      „Cum indraznesti sa vii si sa ma saluti dupa ce i-ai facut lui Patricia in Barcelona?”

      http://fusion.net/culture/story/fights-fidel-faulkner-life-times-gabriel-garcia-marquez-603023
      http://www.newyorker.com/online/blogs/books/2010/10/the-nobel-is-the-best-revenge.html

      Intr-un interviu din 2013 acordat Daily Beast, Vargas Llosa a spus cu referire la relatia dintre Marquez si Fidel Castro:

      „Va amintiti ce a scris Camus, ca un om foarte inteligent in unele domenii poate fi stupid in altele.”

      Pe urma, un panseu de care multi nu vor/ nu ar voi sa stie:

      „In politica, intelectualii au fost foarte prosti in multe, in prea multe cazuri. Lor nu le place mediocritatea. Iar democratia este o indicatie a mediocritatii; democratia exista ca sa acceptam ca perfectiunea nu exista in realitatea politica.”

    42. @42 Costin

      Deci la @33 spuneai ce ai spus la @42! Pai, zi asa mai frate; deabia acum am inteles. Ce misto ma simt! Asta si pentru ca am observat inainte ca remarca amicului Augustin sa dispara ca o naluca in neantul online-ului, ca acesta mi-a apreciat interventia: „Domnul Calehari m-a trimis la plimbare cu o superba pasa intelectuala”. 🙂

      Acum, pe bune, n-a fost deloc „superba” si nici „intelectuala”, dar ma bucur ca am gasit pe cineva care apreciaza oleaca de ironie si nu o confunda cu misto-ul.

    43. Mda.
      Undeva printr-un jurnal Marquez zicea ca obisnuia sa scrie cu mina stinga in pantaloni. Caldura umeda de acolo ii facea sa intre mai usor in starea adecvata scrisului. Si asta il definea ca om. Aspectul sexual-patologic, Anca Cernea. Parte a aspectului moral care zici ca precede aspectul literar.
      Argumentarea demascarii sale ca sobolan comunist apropiindu-se de final, putem dedica urmatoarele zeci de comentarii acestui nou aspect.

    44. @48 rt

      Imi permit, cu scuzele de rigoare, sa va atrag atentia ca nu exista „sobolan comunist”. Exista insa, asa cum a remarcat pe buna dreptate cu mult timp in urma Jean Paul Sartre, numai „sobolan anticomunist”. Sau, potrivit aceluiasi mare filozof, „caine anticomunist”. Asta, ca sa aiba nenorocitii astia de anticomunisti de unde alege.

    45. @49

      „Tout anticommuniste est un chien”.

      Jean-Paul Sartre, 1965, interviu

      Alt citat:

      “Un régime révolutionnaire doit se débarrasser d’un certain nombre d’individus qui le menacent, et je ne vois pas d’autres moyens que la mort. On peut toujours sortir d’une prison. Les révolutionnaires de 1793 n’ont probablement pas assez tué.”

      Interviu la Actuel, 28 februarie 1973

    46. Relatia cu M-19

      M-19 sau Movimiento 19 de Abril a fost o miscare de gherila columbiana care la apogeu avea aproape 2000 de luptatori, deci ocupa locul secund dupa FARC. Dupa demobilizare, M-19 se numeste Alianza Democrática M-19, partid politic cu o influenta importanta in anii ’90.

      Cea mai cunoscuta actiune a M-19 a fost luarea de 300 de ostatici la 6 noiembrie 1985 la Palatul de Justitie, unde interventia fortelor de ordine a condus la moartea a peste 100 de persoane, dintre care 11 erau judecatori cu functii inalte.

      Inainte de 1985, despre M-19 s-a vorbit intens in 1980 cand gruparea a atacat si ocupat ambasada Republicii Dominicane. Au fost luati ostatici 14 ambasadori, inclusiv cel al Statelor Unite. Prin negocieri s-a ajuns la eliberarea ostaticilor si la transferul in Cuba a grupului de teroristi inarmati. In plus, se pare ca s-a platit si o suma intre 1.5 si 2 milioane de dolari gruparii de gherila. Aflati in sejur turistic in Cuba lui Fidel Castro, multi teroristi M-19 s-au intors rapid la ciracii lor in Columbia.

      Numele lui Garcia Marquez in legatura cu gruparea M-19 a fost vehiculat de guvernul columbian pe baza unor documente sau marturii inca nepublicate. In plus s-a spus ca a trimis bani unei grupari de gherila venezuelene. Scriitorul a evitat intrebarile incomode si s-a refugiat in Mexic, o tara care avea o politica deoasebit de toleranta fata de traficul cu narcotice.

      Demilitarizarea gruparii de gherila M-19 a avut si alte costuri in afara de cele cunoscute, cum ar fi neurmarirea in justitie a celor vinovati de actiuni criminale. Mai mult ca sigur guvernul columbian a inchis dosarul Marquez datorita imensei popularitati a scriitorului dar si a transformarii gruparii M-19 in partid politic legal.

      Exista ironii ale istoriei, iar viata lui GM tine sa confirme acest lucru. Primit cu ovatii in Mexic, laureatul Premiului Nobel a fost pus sub urmarirea securitatii tarii gazda pentru ca era un „agent de propaganda” si pentru finantarea guvernului cubanez cu banii luati pentru cartea „Chronicle of a Death Foretold”!

      http://colombiareports.co/garcia-marquez-was-monitored-by-mexico/#

    47. Cred ca eroarea pe care o face Augustin cand discuta pe acest subiect (la fel ca multi altii) e ca pleaca de la premiza ca cineva poate fi genial si comunist, in acelasi timp. Eu nu cred ca e posibil. Pur si simplu nu ai cum. Pentru ca in opinia mea nu exista intelectuali de stanga. Ar fi un non-sens.

      Pe urma mai e si decizia lui Marquez de a se asocia cu diversi, chestie care ii legitimeaza moral pe cei din urma, vrei nu vrei. Omul de rand nu intelege ideologiile, nu face distinctia clar intre doctrine. El vede ca un om politic se pupa cu cine stie ce vedeta locala sau internationala, si asta e cam tot ce il intereseaza, e cam singurul mecanism folosit pentru a trage concluzii cu privire la ceva. Sa nu ne iluzionam, multimea l-a ales pe Barabas, nu pe Isus. Putin inclusiv azi se inconjura de tot felul de vedete, cantareti si aplaudaci care sa-l sustina la scena deschisa. Geoana in 2008 avea o intreaga oaste de stransura – fix acolo era „forta” lor.

      Din acest punct de vedere Marquez nu are nici o scuza. Da, ok, inclusiv in US, inclusiv prin anii 50-60 existau indivizi care repetau teze marxiste si socialiste, chiar fara sa stie. Judecatori ai Curtii Supreme din US considerau camataria ca fiind sursa tuturor relelor de pe pamant, Keynes cat si Roosevelt o considerau afacere murdara (dar necesara), Platon, Aristotel, Aquinas pana si Adam Smith credeau ca e un viciu major. De Karl Marx sau Gottfried Feder, cel care a fost inspiratia lui Hitler in chestiuni economice si care a venit cu ideea ca ce trece de 9% e „profit injust”, nici nu mai zic. Multi cred lucrul asta si acum, iar cand impun (in numele „binelui comun”) tot felul de reglementari ce ucid pur si simplu afaceri si dezvoltari economice (si apoi indirect ajung fix la violente si crime propiu’zis), chiar daca dezastrul se poate vedea la orice pas, ei inca se incapataneaza sa ramana setati pe ideea ca au facut un lucru bun..

      Cum ziceam si mai sus, Marquez nu cred ca a inteles aceste lucruri. In sinea lui, poate era un om bun. De aceea poate nici nu accepta injustitia, acolo unde o vedea (United Fruit Company, abuzuri etc). Insa el probabil a facut aceeasi greseala si compromis specific tuturor leftistilor, pe care ei il ignora mereu, si pe care il considera acceptabil intr-o anumita masura: in opinia lor, scopul scuza mijloacele. Pentru ei nu e cu alb sau negru, e cu „50 shades of gray”. De asta poate a mai inchis ochii, de asta poate nu s-a delimitat atat de clar si irevocabil de orice comunist.

      Si exact asta e momentul cand comunistii l-au folosit, exact cum fac cu orice idiot util.

    48. Augustin Ofiteru. Fapte.

      1. Marquez – procomunist;
      2. Marquez – antiamerican;
      3. Marquez – simpatie pentru teroristi si legaturi cu criminali comunisti (Yasser Arafat, Fidel Castro etc.)
      4. Marquez – cautat in Columbia pentru legaturi cu gherile implicate in terorism si luari de ostateci;
      5. Marquez – fugit din tara in Mexic, paradis al drogurilor, pentru a nu fi anchetat;
      6. Marquez – Nobel pentru Literatura;
      7. Marquez – guvernul columbian a incercat sa nu isi atraga condamnari internationale din partea ganditorilor de bine si a renuntat sa mai faca valuri in privinta scriitorului.
      8. Marquez – urmarit de serviciile de securitate mexicane ca agent de influenta al Cubei si al URSS.

      Ce mai e de discutat? Ce onoare mai trebuie aparata? Care nedreptate i s-a facut tovarasului de drum al lui Castro?

    49. @John Galt
      Eu nu cred ca GM a fost un idiot util. S-a invartit in cercuri inalte, ca sa zic asa, avea suficienta informatie, cred ca era un tip foarte inteligent ca altfel nu cred ca putea sa scrie niste romane apreciate de o lume intreaga.
      Daca a aderat la imperiul raului, a facut-o in cunostinta de cauza.
      Exista oameni inteligenti care sunt foarte rai, asa cum exista oameni mai putin inteligenti care sunt foarte buni. Nu se conditioneaza una pe alta, tine de optiunea individului, liber asumata.
      Poate ca raul facut de acesti oameni inteligenti este mai putin detectabil. Stiu cum sa-l imbrace, stiu cum sa-l justifice (si sa se justifice), stiu cum sa-l amestece cu notiuni si comportamente corecte.
      Cred ca domnul Ofiteru are o slabiciune pentru GM, slabiciune datorata, mai mult ca sigur, aprecierii pe care o are pentru romanele lui GM.
      Si atunci, in mod fatal as putea spune, ar dori ca unele comportamente sa nu-i fie atribuite celui pe care il apreciaza ca si scriitor sau sa nu li se dea o asa de mare importanta. Incearca sa speculeze orice mica inadvertenta sau posibila exagerare.
      Eu il inteleg, si mie mi se intampla de multe ori. Si eu am avut (si am) acelasi tip de reactie si aceeasi incercare de a mai atenua din duritatea unor concluzii (sentinte). Dar acest lucru, finalmente, nu este corect.
      Eu cred, totusi, ca articolul domnului Calehari surprinde in mod just caracterul si comportamentele lui GM.
      GM a fost un ticalos. Cel putin.

    50. ma siciie o chestie de citeva zile; citesc articolele despre marquez si nu-mi vine sa cred: marquez este decretat cel mai mare scriitor al secolului 20, daca nu pe plan mondial (unii incearca si asta), macar in literatura sud-americana; marquez este creatorul realismului magic; llosa este pomenit ca un oaresce competitor la acest statut, dar este evident pentru toata lumea ca lucrurile sint transate in favoarea lui marquez; sint pomeniti si o pleiada de poeti (neaparat de stinga, daca se poate extrema) sud-americani care ii recunosc si ei si se inchina in fata statutului sau de prim-scriitor

      insa nicaieri, in nici un articol nu este pomenit… borges; fratilor, reveniti-va! daca este sa fie decretat (si a fost, de catre critica literara serioasa) vreun scriitor ca fiind „cel mai mare” al secolului 20, acela e borges; pina si atit de des pomenitul zilele acestea „realism magic” este creatia lui borges, nu a lui marquez; marquez a venit in siajul lui borges; da, borges anti-comunistul, borges anti-nazistul, borges anti-peronistul, borges sud-americanul pro-capitalist, borges cel fara premiu nobel (pentru ca era anti-comunist, si asta e un fapt dle ofiteru), borges cel sarit in toate enumerarile din odele inchinate lui marquez este cel mai mare creator al secolului 20 (si, ar zice unii, poate nu numai)

    51. Raul facut de un om inteligent imbraca forme amagitoare si nu multi pot trece dincolo de ele. Se pierd in tot soiul de nimicuri si ajung sa isi exprime dezgustul fata de mesager in loc sa acorde atentie mesajului.

    52. Ca se tot se dau citate in perioada asta

      CS Lewis: „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi în lagărele de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri curate, aşternute cu covoare, încălzite şi bine luminate de oamni liniştiţi cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.

    53. Victor Ponta
      18 aprilie
      Sunt foarte trist afland ca azi a incetat din viata Gabriel Garcia Marquez! Romanele lui mi-au bucurat si imbogatit adolescenta, dar si la maturitate au definit iubirea („Dragostea in vremea holerei”), politica („Toamna Patriarhului”) sau pur si simplu viata („Un veac de singuratate”)! E o pierdere uriasa pentru umanitate. Sper sa-i conving pe Irina si Andrei sa-i citeasca operele! Dumnezeu sa-l odihneasca!

      https://www.facebook.com/photo.php?fbid=734514933255063&set=a.629582500414974.1073741913.150967671609795&type=1&stream_ref=10

      trecind peste nerusinarea de la sfirsit (zisa asa, ca de la ateu la ateu), puteti afla si ce ne asteapta din punct de vedere politic; sa nu zica nimeni mai tirziu ca omul nu a spus dinainte cum vede politica, relatiile de putere sau care e planul lui; de altfel, si despre idolul lui ponta, llosa spunea ca sufera de delirium totalitarium

      p.s. sintem luati la rost ca atragem atentia asupra optiunilor si actiunilor sale politice; dar nu pot sa nu observ ca toti laudatorii sai o fac, nici unul nu se limiteaza la meritele sale literare – cu diferenta ca terorismul e prezentat ca lupta de eliberare, iar comunismul ca dragoste de oameni napastuiti; iar ateismul militant ca expresie suprema a crestinismului, dupa cum se vede mai sus, de ce nu?

    54. Augustin Ofiteru
      zice dl Ofiteru pe Facebook: „Felicitări pentru demascarea membrilor Academiei Regale de Științe a Suediei ca propagandiști infecți de stânga!”

      multumesc, dar sa stiti ca nu eu am facut-o, ci altii si e de notorietate:

      “The visit to [Pinochet’s] Chile finished off Borges’s chances of ever winning the Nobel Prize. That year, and for the remaining years of his life, his candidacy was opposed by a veteran member of the Nobel Prize committee, the socialist writer Arthur Lundkvist, a long-standing friend of the Chilean Communist poet Pablo Neruda, who had received the Nobel Prize in 1971. Lundkvist would subsequently explain to Volodia Teitelboim, one of Borges’s biographers and a onetime chairman of the Chilean Communist Party, that he would never forgive Borges his public endorsement of General Pinochet’s regime.”
      Edwin Williamson – Borges: A Life

      intelegeti, d-le ofiteru? vizita in chile si acceptarea unei decoratii, asta e pacatul de neiertat in literatura; sustinerea (inclusiv financiara) a gherilelor teroriste? prietenia si sustinerea publica a dictatorilor comunisti mari si mici? not so much

      cit despre statutul sau in literatura si filozofie, nu insist ca ar fi ridicol; dar va asigur ca nici baietilor de la criticatac, in masura in care isi respecta profesia de baza, nu le-ar trece prin cap sa il minimalizeze

    55. Orice cetatean scrupulos si echidistant stie ca singura dovada acceptabila a veracitatii relatarii de mai sus consta intr-o confesiune video pusa pe YouTube, in care Arthur Lundkvist in carne si oase declara (pe proprie raspundere si neconstrans de nimeni) ca (1) a fost prieten cu Neruda (2) s-a opus decernarii premiului pt literatura lui Borges (3) datorita legaturii dintre Borges si Pinochet. Legatura dintre Borges si Pinochet nu trebuie probata de Arthur Lundkvist – cuvantul lui este suficient – deoarece depozita unui membru al comitetului de decernare a premiului Nobel este prin definitie obiectiva si adevarata.

      Altfel, citatul de mai sus este o colportare neconforma cu Standardu Ofiteru, deci nu se pune.

    56. Fidel Castro, bunul si onorabilul prieten al marelui scriitor, a ordonat impuscarea a 17 000 de persoane, dintre cei care nu-i impartaseau convingerile. “Ca si in Germania lui Hitler” ,scrie Jean Francois Revel, “ in Cuba exista intregul evantai de lagare de concentrare, de reeducare si de munca cu regim sever. Ca si in Germania lui Hitler, exista lagare rezervate homosexualilor, bolnavilor de SIDA (asa cum isi dorea LE PEN pentru Franta in 1987, spre marea indignare a stangii”.

      Sa tot fii prieten cu un astfel de conducator! Si pentru ca “realizarile” il recomandau niciun conducator de stat, niciun prim ministru, niciun rege, sau vreo inalta fata a bisericii n-a ezitat, de cate ori s-a ivit ocazia, sa-i stranga mana, sa-l imbratiseze si sa se afiseze cu marele criminal.
      In timpul dictaturii sangerosului Pinochet, represiunea a cauzat moartea a 3197 de persoane. Nu numai numarul mai mic de victime, dar mai ales faptul ca generalul Pinochet nu era un dictator comunist, a facut ca el sa fie total ostracizat pe plan international. Asta deoarece, remarca tot Revel :”eventuala vinovatie a conducatorilor politici se masoara nu dupa crimele impotriva umanitatii pe care le-au comis, ci dupa culoarea politica si ideologica in numele careia le-a comis”.

      Dupa asta se masoara si valoarea literara! Asa ca Marquez ( bine orientat politic), care si-a ales drept prieten un criminal bun, a primit fara probleme Nobelul. Borges insa, a ales sa-i faca o vizita unui criminal rau! Pentru asta trebuia pedepsit cumva. Mai ales ca trebuia sa stie ca daca nu esti bine orientat politic, poti sa fii si tu cel mai mare scriitor din lume – nu primesti premiul Nobel!

      Acum, nu trebuie sa-i cerem domnului Ofiteru sa stie toate aceste lucruri, le va afla in timp. Se pare ca, dormind dumnealui mai mult pe partea dreapta, a a ajuns sa se considere de dreapta si dpdv politic, ceea ce, trebuie sa recunosc, pe mine ma bucura mult. E un pas mic pt. domnul Ofiteru dar un pas… care conteaza.

    57. pentru un lider de dreapta ca Ofițeru, nimic nu este mai firesc decât să considere că a fi lăudător nerușinat la un satrap comunist ca Fidel Castro – inclusiv cu vilă în Cuba – o viață întreagă, așa cum a făcut Garcia Marquez, e ok
      dar a face o vizită în Chile, pe vremea lui Pinochet, e o crimă de neiertat, care anulează inclusiv valoarea literară a operei lui Borges

      îmi permit să readuc aici o comparație pe care am făcut-o, cu ani în urmă, încercând să-i explicăm unui alt musafir (măcar acela nu zicea că e de dreapta) unele diferențe dintre regimul Castro și regimul Pinochet
      (scuze, că mă autocitez, dar n-am timp să reiau povestea)

      Sursele stangiste ii reprosau lui Pinochet vreo 4 000 (patru mii) victime.
      http://www.archivochile.com/Derechos_humanos/letel/hhddletel0004.pdf
      http://www.laverdad.es/alicante/prensa/20061211/mundo/dictadura-pinochet-dejo-muertos_20061211.html

      Citand tot surse stangiste muuult umflate, reiese ca dictatura militara din Brazilia sa fi avut vreo 500 (cinci sute) morti
      http://veja.abril.com.br/blog/reinaldo/geral/os-mortos-ditadura-mito-realidade/

      Foarte slaba productivitate! Uite aici, la comunisti, cum se face treaba:
      Pai numai Che Guevarra a omorat peste 170 de oameni!
      Ai aici lista cu numele, dar nu sunt toti, doar cei despre care s-au gasit date:
      http://cubaupdate.blogspot.com/2010/10/asesinados-por-el-che-guerava-listado.html

      Mortii dictaturii din Cuba:
      – numai cei impuscati de plutoane de executie au fost peste 5 600,
      – mortii in puscarie, sau executati fara sentinta, inca vreo 2 400,
      – balseros omorati de paza de coasta cubaneza, inecati sau disparuti, in tentative de a fugi din paradisul cubanez 77 000,
      – au mai murit si vreo 15 000 soldati cubanezi in misiuni de razboi in afara tarii.
      Total, cu zgarcenie, 100 000.
      http://cubaverdad.org/genocide.htm#Other%20Sources:

      Cuba si Chile au cam aceeasi populatie, sa zic vreo 11 milioane, mas o menos.
      Scorul Castro/Pinochet este deci 100 000/4 000 =25/1
      La vremea dictaturii, Brazilia avea vreo 100 milioane de locuitori.
      He, Fane?!! Regula de trei mai e valabila? Sau e o scorneala capitalista?
      Sa se afle cati oameni ar fi omorat comunistii in Brazilia (la productivitate cubaneza), daca nu veneau militarii la putere.

      In realitate insa, regimul cubanez a pricinuit nenumarate morti nu numai printre cubanezi. Doar in Angola au omorat cel putin 14 000. In America Latina, nimeni nu poate sa numere mortii produsi de teroristii comunisti dirijati din Cuba.

      Si nu s-a terminat, FARC, gherila comunista columbiana, MIR si toate celelalte, narcotraficul comunist, omoara si acum zeci de mii de oameni pe an (vreo 50 000 pe an numai in Brazilia) – ca sa nu mai numaram si victimele dictaturilor marxiste din tari ca Venezuela si Bolivia.

      Exceptie facand Chile si Columbia, tarile Americii de Sud sunt in prezent conduse de regimuri de stanga, fosti teroristi, marxisti, etc, nicidecum de capitalisti proamericani. Modelele lor economice variaza intre cel cubanez si cel chinezesc.
      http://inliniedreapta.net/regimul-basescu-dictatura-sau-democratie-citeva-intrebari-vag-socratice-pentru-crin-liberali-si-tot-felul-de-stingisti/#comment-42933

      Vorbim de 100 000 – 3 000 = 97 000 morti diferenta intre Castro si Pinochet.
      Vorbim si de nerusinarea de a echivala moral pe comunistii persecutati de Pinochet cu victimele comunismului. (Va amintiti cum Vladimir Bukovski a fost eliberat la schimb pentru Luis Corvalán?)
      Vorbim si de realitatea Americii Latine unde astazi tampeniile propovaduite de comunismul cubanez si gherilele ucigase pe care le-a infiintat in anii 60 s-au transformat in cele mai prospere carteluri de narcotraficanti, care omoara zeci de mii de oameni pe an. Altele s-au transformat in partide si guverneaza cam pe tot continentul, alde Chavez, Lula, Dilma, Kirchner, Correa, Morales, Ortega, oameni pe langa care Iliescu e mic copil.
      http://inliniedreapta.net/regimul-basescu-dictatura-sau-democratie-citeva-intrebari-vag-socratice-pentru-crin-liberali-si-tot-felul-de-stingisti/#comment-43017

      In Chile, capitalismul a durat, el este explicatia pentru bunastarea de astazi a locuitorilor, care o duc cel mai bine de pe continent. Cel mai rau o duc cubanezii, care mor de foame.
      Regimurile militare sud-americane nu au fost modele de democratie si pluralism. Un dram de bun simt nu ar strica totusi; alternativa nu era Constitutia SUA.
      Posibilitatile erau numai doua: generalii sau comunistii. Comunistii actionau sub comanda cubaneza si sovietica, urmarind transformarea regiunii intr-o vasta puscarie continentala, dupa modelul insulei-puscarie a lui Castro. Erau inarmati si comiteau nenumarate acte de terorism. In Chile cetatenii manifestau in fata cazarmilor, cerand militarilor sa iasa la lupta.
      Au existat intr-adevar asasinate politice si tortura. Nu e frumos, dar, din pacate, cam asa s-a intamplat adesea pe planeta, si se mai intampla si azi (cu exceptia tarilor in care domneste capitalismul si inca nu au fost eradicate valorile crestine).
      Daca ar fi castigat comunistii, ar fi fost incomparabil mai multe executii si torturi (inclusiv printre comunisti, la epurari) ca la asta sunt neintrecuti – uite ce realizari are Castro in acest domeniu, fata de generalii capitalisti din Chile si Brazilia si oricare altii.
      O alta diferenta este ca regimurile comuniste au ucis in masa categorii intregi de cetateni neinarmati, doar pentru ca au avut curajul de a spune adevarul. Sau pentru ca erau suspectati ca ar fi putut sa o faca. Dictatorii militari sud-americani au torturat si ucis in special teroristi comunisti (care voiau sa instaureze ei insisi un regim de tortura si omor).
      Inca o diferenta este aceea ca, in tot acest timp, cu toate dificultatile, prin care, vai, a trecut, stanga nu a fost eradicata de aceste regimuri, nici fizic, nici cultural, asa cum se intampla invariabil cu adversarii ei, cand dictatura e de stanga.
      In Cuba continua si azi asasinatele politice si tortura. Dictaturile militare nu mai exista.
      http://inliniedreapta.net/regimul-basescu-dictatura-sau-democratie-citeva-intrebari-vag-socratice-pentru-crin-liberali-si-tot-felul-de-stingisti/#comment-42836

    58. Dreapta, stânga și moderația
      OLAVO DE CARVALHO

      (…)

      Stânga a reușit să-i convingă chiar și pe oamenii de dreapta că nicio doză de stângism nu este excesivă, așa încât dl. Luis Inacio Lula, vânzându-și o imagine de moderat, nu se jena să prezideze Forumul de la Sao Paulo de mânuță cu un notoriu extremist, asasin și traficant de droguri, dl. Manuel Marulanda (șef al grupării narco-teroriste FARC, din Columbia n.t.), și cu atât mai puțin s-a sfiit vreodată să-i fie partener d-lui Fidel Castro, care este extremismul de stânga întrupat.
      Deja bărbații „dreptei” – spun „bărbați” cum grano salis („nu chiar în serios”, n.t.)- ar prefera să moară, mai curând decât să fie văzuți alături de cineva care le pare a fi mai de dreapta decât ei.

      (…)

    59. Cand gaullistul, “conservatorul”, cunoscutul politician de “dreapta”, Jacques Chirac spunea despre criminalul psihopat Mao ca “a fost un far al gandirii umanitatii”; cand Francesco Cossiga, o figura marcanta a crestin-democratiei italiene, facea la televiziunea italiana, in 1999, elogiul lui Marx si al sau Manifest al Partidului Comunist; cand Le Figaro, stindardul media al “dreptei” franceze, ataca miscarea conservatoare americana Tea Party, prezentand-o ca pe o adunatura de rasisti si habotnici religiosi, in timp ce ii ia partea lui Obama; cand Papa Francisc vorbeste despre relatiile prietenesti pe care le are cu niste “marxisti onorabili”; cand inalte fete ale Bisericii l-au laudat in repetate randuri pe dictatorul criminal Fidel Castro, l-au vizitat si i-au “spalat” imaginea afisandu-se cu el; cand, la noi, Vasile Blaga (seful celui mai important partid de “dreapta”) are nu numai vorbe bune fata de comunistii chinezi, carora le face vizite oficiale, dar si declara ca “ am venit in China, din nou, pentru a intari relatiile cu colegii chinezi, cu Partidul Comunist Chinez, atat relatiile pe linie de partid, cat si pe linie de administratie” ; cand colegii sai din fruntea partidului ii ataca pe cei care au indraznit sa critice pozitia si declaratiile politicianului de “dreapta” Blaga, numindu-i pe critici “dusmani ai poporului chinez” (!); cand o alta figura marcanta a “dreptei” romanesti, domnul Cristian Preda, militeaza, concomitent cu socialistul Francois Hollande, pentru permisiunea de a se vota inca de la 16 ani si voteaza in Parlamentul Europei legi promovate de comunistii radicali; cand s-au intamplat si se intampla toate astea (si n-am prezentat decat o parte din varful iceberg-ului) este normal, este foarte normal, ca omul de “dreapta” Augustin Ofiteru sa sara, “pavaza de otel”, in apararea memoriei marelui scriitor, dar si comunist, Marquez, incercand sa-i spele numeroasele pete negre din biografie, in timp ce ii acuza de terorism ideologic (!) pe cei care indraznesc sa spuna adevarul.

      Cand, din nefericire, anormalul a devenit normal, iar normalul i-a luat locul!

    60. A mai murit un porc comunist.
      Mi-e rusine de comentariul lui Obama, dar in acelasi timp imi confirma inca odata ceea ce stiam deja, si anume ca e un comunist imputzit si corupt.

    61. Un nou record național al tupeului (și nu e puțin lucru într-un spațiu în care se exprimă vc tudor, tot felul de antene și de produse made in URSS) a fost stabilit de Darie Novăceanu. Fostul ambasador al lui iliescu se stropșește (cu tonul obraznic, de școală veche) în apărarea opțiunilor „de stânga” și „libertății de expresie” ale răposatului Gabo, puse în pericol, vezi bine, de Profesorul Vladimir Tismăneanu în articolul său de pe contributors.

      mostră de tupeu novăcean:

      Nu cred că dumneavoastră aţi făcut Cuba, ci Fidel Castro. Mă refer la Cuba de astăzi, care a rezistat, din anul 1959 până acum, la toate samavolniciile blocajului economic nordamerican.
      Mă refer la Fidel Castro,cel dintotdeauna, cel pe care nordamericanii au încercat să-l asasineze mereu, cu orice preţ. Numai între anii 1959-1969 s-au contabilizat şi n-au fost contestate, exact 336 de tentative de asasinat, după cum urmează: 38 sub Eisenhower, 42 sub Kennedy, 72 sub Johnson şi 284 sub Nixon. Pentru care motiv, din ce raţiune atâta ură împotriva unui om, cu acelaşi drept la viaţă ca toţi oamenii pământului?

      statistica „tentativelor de asasinat” împotriva lui Castro, de „sub” diverși președinți americani, invocată de novăceanu, e doar ea, în sine, un Everest al nerușinării propagandistice (p-ăștia nu-i scoate nimeni la pensie, dacă a zis Vocea Rusiei să fie atacat Vladimir Tismăneanu, niciun lăudător de dictatori criminali, niciun asmuțitor de mineri nu poate să stea deoparte!)

      să punem sub microscop doar două-trei probe de produs biologic:

      – partea cu „tentativele” e justificarea clasică, folosită de Castro, ca să tortureze și să omoare 336 de inamici, reali sau presupuși
      cifra aia, multiplicată cu X, reprezintă morți reali, dar invers decât zice novăceanu, adică nu l-au omorât ei pe Castro, Castro i-a omorât pe ei

      (iar dacă printre cifrele citate s-au numărat și tentative reale, acelea trebuie privite de istorie în același fel cu atentatele împotriva lui Hitler – din păcate, eșuate)

      – lista de președinți americani „sub” care ar fi avut loc tentativele cu pricina e, desigur, pusă acolo de novăceanu ca să arate că SUA comandaseră uciderea lui Castro, cum altfel
      în realitate, lucrurile au fost tot invers, până la urmă istoria a înregistrat o tentativă de asasinat reușită, dar nu împotriva lui castro, ci împotriva unui președinte SUA de pe listă,
      Kennedy a fost împușcat, ca să folosim termenii lui Novăceanu, „sub Castro” și „sub Hrușciov”, de Lee Harvey Oswald, primul US marine din istorie care a defectat în URSS, notoriu activist comunist-castrist, aflat în contact strâns cu ambasada Cubei și cea a URSS din Mexic, doar cu câteva săptămâni înainte de asasinarea lui Kennedy
      http://www.edwardjayepstein.com/archived/oswald.htm

      dar, la urma urmei, de ce am ajuns să discutăm „tentativele de asasinat împotriva lui Castro”? ce treabă au cu Gabo cel mort și lipsa lui de conștiință morală (Dumnezeu să-l ierte) lipsa lui Gabo de reacție la crimele lui Castro? – că doar de asta era vorba…
      observați întorsătura din condei, „articulațiile stilistice, estetice și etice” ale lui novăceanu? tehnica ține tot de școala veche
      tovarășii au fost antrenați să treacă imediat în ofensivă (din acuzat, acuzator):
      ai făcut constatarea că gabo s-a compromis punându-se în slujba dictatorului sângeros? ești cu americanii! iar americanii sunt ăia răi, care nu-i respectă lui castro dreptul la viață
      asasinii sunt americanii, castro și gabo devin victime, iar lui Vladimir Tismăneanu trebuie să-i explice Novăceanu cum e cu „libertatea de conștiință”

      lumea ăstora ca novăceanu nu e doar strâmbă, e riguros inversată

      cantitatea de neobrăzare din micul comentariu lăsat de novăceanu pe contributors e prea mare ca să fie analizată aici
      dar nu am putut să nu o semnalez
      ar merita o discuție separată doar tupeul de a invoca „libertatea de expresie”, „vot”, „dreptul la viață” – vorbind de asasini demenți precum Castro, Chavez și adrianpăuneștii acestora (între care, Gabo); păi simpla mențiune a numelor – Castro, Chavez – contrazice aceste principii (care au sens în SUA, nu în Cuba sau Venezuela sub comuniști)

      de la editorialul din 15 iunie 1990, în care novăceanu, pe atunci șef la Adevărul, pe atunci organ al lui iliescu-FSN, scria despre „tentativa de lovitură de stat” și până la delirul propagandistic din comentariul de pe contributors, nu observ nici cea mai mică abatere de la linia strâmbă care l-a condus prin carieră

      mostră de arhivă:

      „Trebuie s-o recunoaştem fără ocolişuri, acest mecanism diabolic, înşurubat în Piaţa Universităţii, avea drept scop ultim lovitura de stat. Eşuarea acesteia ţine într-o oarecare măsură de miracol. Şi ţine foarte mult de mobilizarea oamenilor cinstiţi, care s-au pus în mişcare în cursul nopţii şi al dimineţii de azi, zădărnicind prin prezenţa lor acţiunile extremiştilor atât de bine instruiţi. Oricâte lucruri urâte se vor spune – şi se vor spune – despre aceşti oameni, despre muncitorii din Bucureşti şi din împrejurimi şi despre minerii noştri, prezenţa lor era absolut necesară pentru a anihila violenţa forţelor extremiste, în mijlocul cărora mulţi intelectuali şi foarte mulţi ziarişti s-au simţit şi par să se simtă în continuare foarte bine. Scriu aceste rânduri şi simt cum mi se blochează cuvintele, nefiind în stare să înţeleg de unde atâta nesinceritate şi atâta laşitate. Neînţelegând cum se pot desprinde unii atât de uşor de adevărul şi durerea oamenilor simpli”.

      Citeste mai mult: adevarul.ro/news/eveniment/secretele-mineriadei-novaceanu-nu-nu-regret-absolut-nimic-1_50adb3cc7c42d5a663994914/index.html

      PS
      ce-ar fi dacă novăceanu ar simți, pe contributors, cum „i se blochează cuvintele” – adică, în termeni ILD, ce-ar fi dacă ar fi dat afară în șuturi de la acea discuție?
      comentariul lui nu contribuie la vreun dialog, dimpotrivă, îl distorsionează până la inversarea sensului noțiunii de „dialog”
      lui novăceanu i se cuvine loc de dialog exact atâta cât dădea el în Adevărul pe vremea când era vătaf acolo, sau cât loc de dialog există în Cuba și în Venezuela în prezent

    62. Darie Novaceanu e anti-national. O carpa kgb-ista. Un tradator al intereselor Romaniei si are nerusinarea sa scoata capul aceste clipe in care Romania e impresurata de dezinformarea ruseasca. Ar merita un loc fruntas pe lista, dosar pe larg, un articol dedicat cu CV, cu abjectiile criminale din 90 cu activitatea e dinainte de 90, cu CV complet. E important. E primul val de conserve kgb-iste. Merita de cercetat, de catre „istoricieni” daca a fost conexat in dosare ale arhivei unitatii anti-kgb a lui ceasca. Cand va apare primul capat de lista?

    63. „Ne-a părăsit un mare scriitor și gânditor, rămas fidel până la capăt idealurilor umanismului și justiției”, a spus Putin, citat într-un comunicat al președinției ruse.

      „Gabriel Garcia Marquez a fost un prieten apropiat al Rusiei”

      d-aia o fi scos novăceanu capul, prietenii apropiați ai Rusiei trebuie apărați până la capăt (adică până la fundul cazanului de smoală)

    64. Buna ziua tuturor.
      Pun o intrebare nastrusnica, poate absurda de-a dreptul si va rog sa nu radeti: exista posibilitatea, chiar infima, ca Marquez sa nu fi stiut/realizat ce face Castro in Cuba si comunistii in lume, cate nenorociri si drame provoaca ?
      Fac o paralela, pastrand proportiile: am avut un unchi ce s-a prapadit la cativa ani dupa revolutie. Omul, inginer, fara nicio legatura cu pcr-ul, un inventator de geniu pentru anii aia, a revolutionat niste chestii in industria lemnului, ma rog…
      Ne-am vazut de multe ori, genul de aerian, cu gandul numai la formule, ecuatii, calcule…insurat, doi copii…o viata „normala” in anii comunismului.
      A socat tot neamul (eram la o aniversare a unei rubedenii imediat dupa ’90,) intreband: „ce este cu toate discutiile astea despre lipsurile de pe vremea lui Ceausescu, care cozi la paine ?!”, „de ce-l injurati pe Iliescu, cine e asta si ce v-a facut ?”
      Nu va puteti imagina, pare incredibil, dar asta este adevarul adevarat: omul traia in lumea lui si habar nu avea de timpurile in care a trait !
      Concluzia „neamului” adunat la masa a confirmat banuiala multora dintre noi, neexprimata niciodata fara echivoc de-a lungul anilor: „asta e de balamuc” !

      V-am relatat despre unchiul meu pentru ca mi se pare absolut incredibil ca un geniu (literar, muzical, etc) sa fie atat de…prost, pe de alta parte.
      Sau intelepciunea noastra populara este geniala atunci cand afirma: „unde e desteptaciune multa, e si prostie multa” ?

    65. Buna ziua,

      Daca imi permiteti, eu nu subscriu la genialitatea lui Marquez (fie-i tzarina dupa cum merita). Nu-mi fac din asta nici titlu de glorie si nici complex, dar nu am reusit sa citesc nici una din cartile sale. Am inceput vreo doua, dar m-au plictisit de moarte – fara haz, fara stimul intelectual, fara „vino incoace, cititorule”.

      Ha, si se pare ca nu sunt singura, http://caracaschronicles.com/2014/04/17/gabriel-garcia-marquez-has-passed/ (mai ales comentariile) si asta asa, la primul click pe search GG Marquez not genius.

    66. Hahaha, nici n-o vazusem. Deh, si eram noi amindoi, bibilica bibiloi (amindoi pe lumea de apoi?). Da’ le lucesc botinele, nu gluma…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here