Negarea jihadului contra creştinilor

    11
    Zidurile Bisericii Sfinţilor din Alexandria sunt marcate cu sângele creștinilor uciși de Anul Nou

    Robert Spencer, directorul Jihad Watch, expune în FrontPage Magazine negaționismul persecuției creștinilor de către musulmani și mistificarea realității care a urmat măcelului de Anul Nou contra creștinilor din Alexandria, Egipt:

    Un atentator jihadist islamic sinucigaș a ucis 22 de persoane și a rănit alte 80 de Anul Nou, la Biserica Sfinților, biserică creștină de rit copt din Alexandria, Egipt. Cum era previzibil, acest asasinat în masă nu a provocat vreo repulsie și revoltă planetară împotriva jihadiștilor islamici sau recunoașterea generală a felului în care suprematiștii islamici și jihadiștii persecută creștinii nu doar în Egipt, ci și în Irak, Pakistan, Indonezia, Nigeria, etc. Măcelul a provocat în schimb noi și ingenioase evoluții ale obișnuitei atitudini evazioniste, de refuz sau mistificare a realității sau de arătare cu degetul care urmează de obicei atacurilor jihadiste.

    Președintele egiptean Hosni Mubarak a fost printre primii lansatori de fumigene, pretinzând că acest atac a fost întreprins de ”elemente străine… o operațiune teroristă care ne e străină”, iar nu de jihadiști născuți și crescuți în Egipt. ”Întregul Egipt este vizat”, a mai spus Mubarak. Și a mers mai departe: ”acest terorism orb nu face diferență între copți și musulmani.”

    Cu toate acestea, nicio moschee nu a fost atacată și niciun musulman ucis. A fost o concidență remarcabilă că acest ”terorism orb”, care ”nu diferențiază între copți și musulmani”, a lovit o biserică coptă și a ucis doar creștini, niciun musulman.

    De fapte nu s-a împiedicat nici Barack Obama. Declarația lui Obama a fost mai bună decât a lui Mubarak, el recunoscând că ”atentatorii i-au vizat în mod evident pe credincioșii creștini.” Totuși, el a pretins și că atacul a ucis și rănit oameni din ”ambele comunități, creștină și musulmană.” De fapt, niciun musulman nu a fost ucis sau rănit în atentat. Iar dacă, într-adevăr, atentatorii (nenumiți de Obama) ”i-au vizat în mod evident pe credincioșii creștini”, care a fost logica lui Obama de a pretinde că și musulmanii au fost loviți? Devenea astfel, în ochii săi, crima mai atroce? Sau a crezut că astfel va atenua duritatea realității că musulmani credincioși, acționând în numele islamului, erau atacatorii anonimi pe care nu a îndrăznit să-i numească?

    Alții au găsit căi mai ingenioase de a încerca să atenueze această realitate dură. Liderul libanez șiit, șeicul Abdel Amir Kabalan, a spus că ”acest act terorist poartă caracteristicile sioniștilor care continuă să atace siturile religioase [sic] și se străduiesc să semene discordie între musulmani și creștini.” Într-un editorial nesemnat, postul iranian PressTV a adoptat o poziție atât de asemănătoare încât a dat impresia că a circulat un punctaj: ”recentul complot terorist de atacare a bisericilor este un scenariu sionist organizat pentru a crea o ruptură între musulmani și creștini.”

    Această acuzaţie absurdă este vehiculată de ceva timp. Un șeic saudit, Salman al-Awda, membru al International Union for Muslim Scholars a şeicului Yusuf al-Qaradawi, a pretins acelaşi lucru cu ocazia altor atacuri jihadiste recente împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu: “sunt uneltele sioniştilor, israelienilor, europenilor şi orientalilor cu scopul de a dăuna islamului.” Chiar şi unul dintre liderii creştini din Orientul Mijlociu a luat-o pe această cale: patriarhul melchit greco-catolic Grigorie III Laham a declarat acum câteva săptămâni că persecuţia creştinilor din Orientul Mijlociu „este, de fapt, o conspiraţie pusă la cale de sionism și de către unii creștini cu orientări sioniste, urmărind subminarea şi stricarea imaginii islamului.”

    Mamdouh Nakhla, de la Centrul pentru drepturile omului Al-Kalema din Egipt, a atacat atât poziţia lui Mubarak cu privire la „elementele străine” care ar fi întreprins atentatul, cât şi paranoia antisemită conspiraţionistă care acuză Israelul. „Crima este una locală”, a declarat Nakhla, „iar cei care au comis-o sunt cunoscuţi… Site-ul Al Mujahedeen a ameninţat cu repetarea atacului asupra altor biserici. Site-ul oferă adrese ale bisericilor şi chiar informaţii despre cum să fabrici o bombă. Oare nu ştiu asta serviciile de securitate? Cei care spun că a fost un complot străin sau israelian încearcă să minimalizeze crima și să-i spele pe ucigașii care au săvârșit acest masacru. Iar eu îi consider complicii acestor ucigași.”

    Complicii erau și în altă parte. Martorii oculari au susținut că forțele de securitate părăsiseră zona din jurul bisericii cam cu o oră înaintea exploziei, dar când copții furioși au început să arunce cu pietre asupra unei moschei din apropiere forțele de securitate au reapărut imediat și au început să împrăștie gaze lacrimogene în direcția copților. Michael Meunier, președintele Asociației copților din SUA, spune că ”regimul Mubarak nu doar a ignorat, dar în multe cazuri a contribuit la creșterea alarmantă a violenței contra copților.”

    Între timp, papa Benedict XVI le-a cerut ”liderilor națiunilor un angajament concret și constant” de asigurare a siguranței creștinilor din Orientul Mijlociu. Ca replică, Ahmed al Tayeb, imamul universității Al-Azhar din Cairo, cea mai prestigioasă instituție a islamului sunit, a denunțat ”amestecul” Papei în afacerile interne ale Egiptului. Se pare că autoritățile egiptene pot face față singure zioniștilor lor cripto-jihadiști lor, fără amestecul Vaticanului.

    Negaționismul și mistificarea realității vin și din alte zone. Organizațiile pentru drepturile omului și mulți creștini din Occident au păstrat ciudat tăcerea față de persecuția creștinilor de către musulmani. Mulți creștini americani sunt surprinși să descopere că există chiar și vechi comunități ale creștinilor în regiunile islamice. Să le întinzi o mână implică în mod necesar probleme dificile în relația Americii cu țări islamice, suficient pentru a-i descuraja sau speria pe mulți care și-ar asuma o astfel de misiune.

    Și astfel, jihadiștii islamici și suprematiștii shariei continuă, cu o crescândă încredere și brutalitate, să vâneze din rândurile creștinilor, în timp ce cei care ar trebui să lucreze pentru protejarea lor se scuză și se uită în altă parte. Și astfel, în absența oricărei evaluări realiste a acestor atacuri jihadiste, nimic nu e mai sigur decât că aceste atacuri vor continua, atât în Egipt cât și aiurea în lumea islamică.

    Puteţi citi şi:

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentViitorul retro
    Articolul următorFoaie verde de Cancun
    Gelu Trandafir
    Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

    11 COMENTARII

    1. Excelenta idee, GMT. Chiar ma gandeam ieri ca articolul lui Spencer despre atacurile impotriva creştinilor din lumea islamică merita a fi tradus pe In Linie Dreapta.

    2. La primele incercari hiperlinkul din articol intr-adevar a esuat, dar am vazut ulterior ca totusi functioneaza.

    3. O fatwa emisa de un iman din Mauritania , care autoriza atacul din noaptea Anului Nou asupra bisericii din Alexandria , a fost postata pe mai multe site-uri si forumuri ale jihadistilor islamisti. Fatwa era semnata de seicul Abu al Mandhar al Shanquiti , un apropiat al seicului iordanian , Abu Mohammad al- Maqdisi cel care a fost mentorul cunoscutului Abu Musab al- Zarqawi , liderul al Qaida din Irak .
      Aceasta fatwa a fost emisa in urma cu cateva saptamani la cererea unui islamist egiptean , care a pus intrebarea urmatoare : ” Care este statutul in fata Sharia , a preotilor si crestinilor copti din Egipt care fac prozelitism in tarile musulmane si rapesc femeile musulmane ”
      Raspunsul imamului salafist din Mauritania a fost : ” Acesti crestini care nu-i elibereaza pe musulmani sau pe cele doua femei ( este vorba de doua crestine copte ) , violeaza acordurile de protectie care le au cu noi si noi nu mai avem nici o obligatie fata de ei „.
      Marele muftiu al Arabiei Saudite a declarat ca ” Atentatul din Alexandria n-are nimic in comun cu Islamul ” si ca atentatul a fost pus la cale de inamici ai Islamului care vor sa atraga ura asupra natiunilor musulmane . ” Aceste grave incidente au facut sa sangereze inimile musulmanilor ” !!!!!!!!, a mai adaugat el .
      Ucigasii recunosc dar inutil , nu ei sunt faptasii , enormitate sustinuta dupa cum vedem nu numai de musulmani ci si de complicii lor din Occident .

    4. Cu parere de rau, dar cazul e clasat. Intr-o magistrala expunere de ieri din PressTV (chiosc media iranian) se explica fara putinta de tagada faptul ca atentatorii au fost agenti Mossad. Dovezile sint irefutabile, iar planul este clar: sionistii au inceput o campanie de exterminare a crestinilor din intreg Orientul Mijlociu, pentru a semana vrajba intre musulmani si crestini. Atentie la manipulari, in acest razboi psihologic sint amestcate si SUA si Marea Britanie. Se urmareste provocarea copticilor pentru a-i determina sa declare guvern separat in zona Nilului Superior, astfel cauzind dezmembrarea Egiptului.

      Although, at first glance, the finger is pointed at extremist Wahabi or Salafi groups, it goes without saying that no Muslim, whatever their political leanings may be, will ever commit such an inhumane act.

      Attacks on churches in Egypt, Lebanon, Iraq and Tunisia can be analyzed in the context of a Zionist scenario aimed at driving a wedge between Muslims and Arab Christians.

      Since the emergence of Islam, Muslims and Christians in the East have always coexisted peacefully as Islam pays due respect to the freedom of divine faiths — especially Christianity.

      In Egypt, too, Muslims and Christians are living in peace and harmony. Never, ever have the Christians in Egypt complained of any problems keeping them from carrying out their religious duties.

      The fresh plot by terrorists to target churches is an organized Zionist scenario aimed at creating a rift between Muslims and Christians.

      Mossad behind Egypt church blast

    5. Bai, ce bine o duc crestinii in Islam! E cu atat mai ciudat ca numarul lor se afla in continua scadere, de la an la an… si apoi, multi rau sionistii astia. Conduc peste tot. Incepe sa iti intre frica in oase.

    6. Assyrian International News Agency are un reportaj despre atacul de Anul Nou asupra coptilor din Alexandria:

      According to church officials and eyewitnesses, there are many more victims that are still unidentified and whose body parts were strewn all over the street outside the church. The body parts were covered with newspapers until they were brought inside the church after some Muslims started stepping on them and chanting Jihadi chants.

      According to eyewitnesses, a green Skoda car pulled up outside the church shortly after midnight. Two men got out, one of them talked shortly on his mobile phone, and the explosion occurred almost immediately after they left the scene. On the back of the Skoda was a sticker with the words „the rest is coming” (video of car explosion and Muslims shouting „Allah Akbar”).

      It was reported that the bomb, locally made, had 100KG of explosives in addition to having nails, glass and iron balls inside. The strength of it not only caused glass panes to be shattered in all the neighborhood, but also made body parts fly into the building’s fourth floor, and to the mosque facing the church.
      ….
      El-Gezeiry asks why this Skoda vehicle was allowed to park in front of the church in an area cordoned off by security, when it was known that Al-Qaeda had already announced its intention of carrying out criminal acts against churches.

      Eyewitnesses confirmed that security forces guarding the church withdrew nearly one hour before the blast, leaving only four policemen and an officer to guard such a big church and nearly 2000 people attending the midnight mass. „Normally they would have waited until the mass was over,” said el-Gezeiry.

      Egyptian Security Guards Withdrew One Hour Before Church Blast, Say Eyewitnesses

      Aceeasi sursa prezinta si doua secvente video.

      Victime si ramasite acoperite cu ziare, imediat dupa explozie

      Masina detonatoare, in flacari, dupa explozie (se aude un Allahu Akhbar?)

    7. Emil, ai auzit bine, se aude clar de tot Allahu Akhbar.
      Cineva a fost teribil de multumit de treaba facuta…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here