O zi din viața colhoznicului Vitka Suvorov

    Print Friendly, PDF & Email

    Au zis să facă ceva științific și-n agricultură. S-o revoluționeze. Așa, pe calapodul ideologic al marxism–leninismului.

    colhoz

    S-au apucat, prin urmare, să elimine propietatea privată și, odată cu ea, pe cei ce o dețineau: chiaburii „ce sugeau sângele poporului”, pe țărani – „bălegarul civilizației”, adică tocmai pe cei care munceau să producă hrană. Doar n-o „să-l pupi în fund pe mujic”, spunea Lenin. Așa că, din 1929, au început să-i extermine pe cei mai îndărătnici; n-au fost decât vreo 12 milioane. Au inventat colhozul. Au creat ghetto-ul agricol. Mitraliera și Gulagul au devenit fundamentul noii agriculturi socialiste. Au plăsmuit colhoznicul sovietic. Ființa fără vreun drept, nici măcar cu acela de a părăsi colhozul decât dacă era trimisă în alt colhoz. În 1932, Stalin – „puterea sovietică a proletariatului” – a interzis deplasarea fără pașaport în țara de sub soarele cu gratii al Gulagului. Colhoznicul șerb nu avea nici măcar buletin! Ce nevoie avea de buletin pe ogor? Și fără buletin nu obținea pașaport! Cu 51 de ani înainte, țarul Alexandru al II–lea abolise iobăgia. A fost împușcat tot de revoluționari – de cei din prima generație.

    Sosise vremea “producțiilor record”. Pâinea a fost raționalizată! În 1933, la congres, Stalin lăuda sacrificiul muncitorilor: „Dar știți cu ce preț au obținut muncitorii din Leningrad și din Moscova aceste rezultate? Ce privațiuni au suferit? Au fost perioade când muncitorii au primit 60 de grame de pâine neagră, mai mult tărâțe. Și acest lucru s-a întâmplat nu o lună, sau o jumătate de an, ci 2 ani la rând.”

    În timpul acesta agricultura sovietică era condusă, in continuare, de la centru, tot pe principii științifice. A apărut „agrobiologia” academicianului activist Lîșenko. Genetica a fost pusă la zid, fiind acuzată de deviaționism fascist, iar teoria cromozomică, de troțkisto-buharinism! Hibridările au fost interzise! Urma, ca în ședințele de partid fiecare specie sa fie convinsă să se transforme singură: secara în grâu, pinul în brad și varza în conopidă. Vestitul savant, geneticianul N.I. Vavilov a fost trimis în Gulag. A venit rândul lui Hrușciov. Pe milioanele de hectare desțelenite la ordinul lui, s-au obținut producții de 2-3 chintale la hectar! În agricultură nu mergea să bați cu pantoful în masă, cum o facuse la ONU.

    În vremea lui Brejnev s-a încercat „hozrasciotul” – arendarea pământului și întărirea gospodăriei țărănești. Pentru că se obțineau rezultate, a fost declarat subversiv! Anul 1975, a fost anul cel mai dezastruos din punct de vedere agricol de după război.

    Gorbaciov a continuat strategia agricolă a lui Brejnev, Andropov și Cerneko: a vândut câte 2-300 tone de aur pe an și a cumpărat grâu de la americani. În 1987, în admirația suporterilor occidentali care îi apreciau sinceritatea, declara: „În URSS, problema hranei nu e rezolvată, mai ales la sate”. La începutul anilor ’80, într-o ședință a Biroului Politic, spusese: „Lichidarea chiaburilor ca clasă a fost o politică corectă. De ce să schimbăm cuvintele?”.

    Finalul a fost apoteotic! În 1990, s-a înregistrat o recoltă triplă de cereale. Deoarece șerbii sovietici nu mai puteau fi fortați să muncească, iar elevii, studenții, soldații și profesorii universitari nu mai puteau fi scoși la recoltat, și pentru că nu erau mijloace de transport, recolta a rămas pe câmp și nu a fost transportată în silozuri. Grâul și cartofii putrezeau în gări sau pe tarlale. S-au introdus, din nou, rațiile. S-a instalat foametea! Germania capitalistă a sărit în ajutorul marilor orașe sovietice, și a conceput un pod aerian. „Etiopia” sovietică a fost salvată de mâncarea gratuită, venită dintr-o țară ce nu practicase niciodată agricultura dialectică.

    Cunoscutul scriitor rus Victor Suvorov povestește cititorilor săi, în prima lui carte de succes – Eliberatorul, o zi din viața sa de colhoznic. Eliberatorul a fost scrisă în 1978, anul în care Victor Suvorov s-a stabilit în Marea Britanie. Colhoznic, elev la școala de ofițeri, ofițer – comandat de pluton de tancuri, absolvent al Academiei de Diplomație Militară, ofițer al Direcției de Informații a Armatei (GRU), Suvorov a ales calea libertății, defectând în Occident.

    Cum erau planificate „productiile record” și cum erau realizate ele, aflăm din primul capitol, Cum am devenit eliberator (de la pag. 19 la pag. 24).

    Cum am devenit eliberator

    1549[1]
    Comitetul Central al partidului a luat hotărârea de a ridica simțitor producția agricolă. Multe minți înțelepte au cugetat cum să transpună în viață hotărârea partidului. S-a gândit la aceasta și prim – secretarul comitetului nostru regional. Odată cu el au chibzuit și secretarii secunzi, au judecat și secretarii de rangul trei, și-au bătut capul consilierii, consultanții, referenții.

    La drept vorbind sarcina era un fleac. Clima de la noi e mai ceva ca-n Franța. Stratul de cernoziom este de ordinul metrilor. Sunt pământuri grase, bogate în cernoziom – să le pui pe pâine, nu altceva! În colhozurile noastre sunt tractoare nenumărate, iar ingineri agronomi sunt și mai mulți. Însă uite care-i necazul: nu ne pasă de recoltele record! Din aceste recorduri nouă nu ne rămâne nimic! Să fim realiști, nici nu poate fi altfel. Dacă ne-ar da pentru munca noastră măcar 10% din producție, atunci ne-am îmbogăți într-o clipă. Am deveni mai bogați decât acei funcționari care ne dau instrucțiuni. Însă aceasta înseamnă inegalitate de avere, nedreptate socială. Încă ceva: dacă ne-ar reveni cu adevărat zece procente, am umple țara de pâine. S-ar obține supra-producție. Nuuu, mai bine să nu ne săturăm decat să ne suprasăturăm. De aceea partidul a hotărât să crească simțitor producția agricolă, dar în așa fel încât pe noi, țăranii, să nu ne intereseze câtuși de puțin acest lucru.

    Secretarul nostru de comitet regional s-a gândit, s-a gândit… În fine, i-a venit ideea. Sau poate că cineva i-a sugerat-o: “Îngrășăminte!”

    Da, bună treabă! S-a decis sporirea producției de îngrășăminte la combinatul chimic local…La combinatul chimic s-a organizat un miting. Trâmbițașii se adună rânduri-rânduri, trâmbițele răsună, steagul roșu flutură în vânt, iar clasa muncitoare își zice-al ei cuvânt. Zis și făcut. Toată iarna a făcut economii. Iar pe 22 aprilie s-a organizat un subotnic (muncă în folosul comunității) și s-au produs mii de tone de îngrășăminte din materia primă economisită. În urma deciziei luate la miting, aceste tone de îngrășăminte au fost oferite gratis colhozurilor din zonă. Să se facă recolta! Să înflorească Patria noastră ca o gradină în primăvară. Orchestra a intonat iarăși imnuri, s-au ținut iarăși cuvântări. Corespondenții locali se agită, iar seara la ultimile știri, s-a vorbit la radio despre combinatul nostru, s-a arătat la televizor. Secretarul comitetului regional a trimis un raport, acesta a fost ridicat în slăvi în ziare și toți au fost sfătuiți să urmeze această experiență înaintată. Toate combinatele chimice din țară au depus jurământ solemn să facă și ele economii și, pe baza materiilor prime economisite, “să-și aducă aportul” la recoltele bogate.

    S-au încheiat sărbătorile prin muncă, au urmat zile de muncă obișnuite. Într-o dimineață s-a telefonat de la combinatul chimic direct la comitetul regional de partid: ce să facă cu îngrășămintele? Dacă nu se iau imediat combinatul se oprește. Ca și vaca, acesta trebuie muls la timp. Nu trebuie să stagneze producția. Nu te premiază pentru treaba asta. Producția peste plan nu poate fi dată nici statului. Pentru transportul îngrășământului peste plan nu s-au prevăzut cisterne pe calea ferată. Iar în acest timp la combinat vine mereu materie primă – unde s-o depoziteze?

    De la comitetul regional s-a sunat la comitetul raional, iar de acolo la conducerea colhozurilor: luați-vă cadoul fraților, dar mai repejor!

    Vestea că colhozul nostru a primit gratis 150 de tone de îngrășăminte lichide nu l-a bucurat prea mult pe președintele nostru. S-a dat ordin să se ia cadoul în 24 de ore. Iar noi aveam la colhoz 17 mașini, dar numai 3 dintre ele erau cisterne. Cu una se căra laptele, cu alta – apa…Rămânea doar o singură cisternă, care era pentru benzină. Era o mașina veche, un GAZ -51, de pe vremea când portierele se făceau din lemn, din placaj. Ținând cont de starea drumurilor noastre, aceasta însemna 5 ore dus, 5 ore întors. În cisternă încăpea numai o tonă și jumătate. Iar șoferul acestei mașini eram eu.

    -Ascultă, Vitka, zice președintele. Dacă nu dormi 24 de ore, dacă bateriile de la hleabul ăsta nu te lasă, dacă nu plesnește radiatorul, dacă nu se calează cutia de viteze, dacă nu te împotmolești în noroi, atunci vei face într-o zi și-o noapte două curse și vei aduce 3 tone. Însă trebuie ca-n 24 de ore să faci nu două curse, ci o sută!

    -Am înțeles, am spus.

    -Asta nu-i tot, zice el. Avem probleme cu benzina. Desigur, îți voi da benzină pentru 3 curse, dar la restul de 97 descurcă-te cum poți. Poate poți să impingi camionul cu umărul.

    -Am înțeles, am spus.

    -Tu ești speranța mea, Vitka. Daca nu faci o sută de curse, mă dau afară din postul de președinte.

    Știam asta. Pe președintele nostru nu-l aveam la inimă. Iar el știa lucrul ăsta. Dar dacă îl dădeau afară, trimiteau pe altul în loc, și mai rău. Asta nu doream, iar el știa asta.

    -E clar?

    -Nu, nu tot. Să admitem că fac 100 de curse…fără combustibil. Unde o să depozităm aceste îngrășăminte?

    Președintele aruncă o privire dezorientată prin curtea largă a colhozului. Într-adevăr, unde? Pe Lenin l-a pus naiba să se nască în aprilie, de aceea producția peste plan se face la subotnicele leniniste din aprilie. Nu știam exact când o să introducem în sol aceste îngrășăminte, dar, în orice caz, nu în aprilie. Atunci unde să păstrezi 150 de tone de lichid otrăvitor și puturos?

    -Uite ce-i, zice președintele, du-te mai repede la oraș și vezi ce fac ceilalți. Partidul nu ne-a dat nouă problema asta să ne spargem capul. Și alte colhozuri au aceeași problemă pe ordinea de zi. Vezi ce-o să facă ceilalți și fă și tu…

    La combinat se stă la o coadă lungă. Sunt mașini de toate tipurile, de toate culorile. Un lucru le înrudește – toate sunt jerpelite, de parcă ar fi de la cimitirul de mașini. Recunosc mașinile de colhoz de la o poștă. Parcă sunt niște invalizi săraci – se remarcă în mulțime. Sunt ZIL-uri, apoi predecesoarele lor staliniste, ZIS-urile. Pe motoarele unora stă scris “Uzina auto Molotov”, pe altele – “Uzina de mașini din Gorki”. Dar toate sunt murdare. Se muncește cu spor. Tonele de îngrășăminte sunt turnate cu dibăcie în cisternele noastre. Drept urmare rândul se mișcă repede. Numai că să vezi minune: mașinile-invalid abia pleacă pline ochi și, când te uiți, s-au și întors și s-au aranjat frumos la coadă. Măi să fie, au aripi? Ce iuțeală, dom’le! Ce-i cu viteza asta? Sau te pomenești că au pavat drumul? Dar oricât de pavat să fie, până la cel mai apropiat colhoz tot îți trebuie zece minute.

    Îmi vine și mie rândul. Rezervorul s-a umplut în 2 minute. Socotitorul notează prima tonă și jumătate pentru colhozul meu. Ies cu mașina pe poartă, dar nu mă îndrept spre colhozul meu. Mă încolonez după mașina de transport din fața mea. Ce va face asta, o sa fac și eu. Iar aceasta face ce fac și celălalte: de la poarta combinatului o ia la stânga, apoi în jos spre malul Niprului. Pune conducta de evacuare și varsă îngrășămintele în apă. Iar eu procedez exact la fel. Și toate celelalte fac la fel. Apoi pleacă. Zeci de curse, sute de mașini, mii de tone. Iar pe apă se întinde o pată uriașă, ce strălucește în soare ca aurul. Și câti pești sunt, Doamne! Cât de bogat în pește este Niprul! Din mal în mal se văd somni de un pud, știuci cu boturi ascuțite, plătici grase…Tot peștele plutea la suprafață, cu burta albă în sus. Dacă nu ar fi fost chimia, nu am fi știut niciodată cât de bogate sunt râurile noastre. Poftim, admirați! Numai că nu avem timp de admirat. Munca e în toi.

    La amiază a picat Miliția. Au încercuit tot raionul. Pe noi, șoferii, ne-au adunat grămadă. O Volgă neagră vine fâșâind. În mașină e un șef mare cu un dosar în mână. Își acoperă nasul cu o batistă. Are și de ce: putoarea de la îngrășăminte îți cârmește nasul. Alături de șeful cel mare este un șef mai mititel, tot cu dosar, tot cu Volga, numai că a lui nu e neagră, ci gri și jerpelită. Un șef îi dă explicații celuilalt. Au trăncănit mult timp, apoi ambii șefi au plecat. După ei s-a cărat și Miliția. Noi încă stăm. Nu știm: să ne continuăm treaba sau nu? Din combinat vine în fugă încă un șef, cu un rang mai mic. Dă din mâini, înjură, dă ordin să ne continuăm munca. Vasazică șoferii au căutat o soluție. Dar parcă este o altă soluție? Dacă producția peste plan nu este transportată la timp, combinatul se oprește, toată tehnologia franceză se deteriorează, iar pentru aceasta au fost plătite sume uriașe. Atunci va fi dat afară secretarul comitetului regional de partid. Iar după șeful cel mare vor zbura toți șefii cei mici. De aceea după ce s-au întrunit, șefii au hotărât să nu perturbe conducerea superioară și să nu-și bage nasul în problemele agriculturii. Lucrurile trebuie să-și urmeze cursul. Pe seară mi-au turnat în cisternă ultima tonă și jumătate, iar pe aceasta nu am mai dus-o la râu, ci la colhozul meu. Am ajuns pe întuneric. L-am căutat pe președinte (e ușor de găsit, stă tot timpul în birou), i-am raportat că am îndeplinit sarcină. Președintele nu mi-a pus întrebări, nu s-a amestecat în detalii. Viața l-a învățat de mult să nu se intereseze de modul cum se rezolvă toate toanele partidului în domeniul agriculturii.

    -Am în cisternă o tonă și jumătate… Unde să le pun, Vasili Danilîci?

    -Ia-le tu, Vitka. Dacă aș vrea, aș stabili recorduri și fără îngrășămintele tale. Dar ce nevoie am de recorduri?

    The following two tabs change content below.

    9 gânduri despre “O zi din viața colhoznicului Vitka Suvorov

    1. Mi-am comandat cartea, o sa organizez lecturi obligatorii cu foarte multe personane. 🙂 Extrasul acesta ( la fel ca si celelalte) ar trebui expus pe panourile publicitare.

    2. Calehari, mentalitatea de colhoznic este inca vie. Iata un exemplu (nu te vei mira cand auzi despre cine e vorba):

      Acest comentariu a fost sters de pe criticatac, probabil de ernu, dupa cateva minute de la postare. Apucase-ra sa intre cativa vizitatori din linkul la articolul despre „cooperarea pe diverse sectoare” dintre Rusia si Ucraina, care „s-a cam pierd in ultimii 20 de ani” (cooperarea fructuoasa a produs milioane de ucrainieni infometati – articolul la care trimitea comentariul il puteti citi aici. http://inliniedreapta.net/o-zi.....a-suvorov/ ). Comentariul se poate vedea online, aici http://tinyurl.com/lodjgxb

      Asta m-a facut curios sa citesc articolul, si de ce ar fi fost Ernu deranjat de comentariu. Articolul contine clasicele regrete pentru destramarea URSS si speranta de apropiere dintre Romania si Rusia. Comentariul nu facea bine „luptei”

      ( România ar trebui să-şi negocieze interesele economice [cu Rusia] dincolo de jocurile politice globale (scutul antirachetă al SUA care vrea să fie plasat în România, relaţia NATO-Rusia etc). Din păcate politica externă a României spre est este aproape inexistentă. În ultima perioade însă apar semnale noi pozitive. )

      Ernu raspunde intrebarii: „Există ceva comun între ţări precum România, Rusia, Polonia şi Ucraina? Ce le poate propune stînga?”

      Raspuns: „…Avem într-adevăr multe probleme comune, avem un trecut comun, avem o experienţă de colaborare pe diverse sectoare, dar toate acestea s-au cam pierdut în ultimii 20 de ani…. ”

      continuare: ” Mai există un interes economic reciproc crescînd…. Ce poate şi ce ar trebuie să facă stînga în acest context destul de dificil şi delicat? Cred că în acest moment este nevoie de contrapus un discurs şi o practică politică care să stopeze în prima fază marşul triumfal al discursului şi practicii politice de tip neoliberal care e pe cale să distrugă şi ultimele fărîme de stat social care a mai rămas.

      E nevoie de o perioadă de recuperare şi mai ales este nevoie de o practică politică mai radicală de care stînga a cam dus lipsă în ultimii 20 de ani. ”

      „România este o ţară paradoxală: cea mai iubită cultură aici este cea rusească, iar cea mai urîtă ţară este Rusia. ” — Eu am observat cu totul altceva. Din generatia mea, nu cunosc pe NIMENi care sa „iubeasca”, sau sa fie interesat macar de cultura ruseasca, din generatia parintilor, o mana de oameni. Cultura ruseasca este, in postcomunism, total absenta si ignorata de romani.

      „experienţa sovietică este una copleşitoare, imensă şi ea devine tot mai actuală, de aceea trebuie regîndită şi utilizată.” — nostalgia sovietelor e inca vie.

      Interesul cui il urmareste Ernu?. pentru ca nu este interesul Romaniei, cu siguranta.

    3. Am intrat, datorita tie, pe „Kritica” astora. Am citit cateva comentarii. Mi-am adus aminte de ei, de aia care mi-au nenorocit primi 35 de ani din viata; si nu numai mie. Asa vorbeau, ca astia. M-a cuprins o senzatie de rau, am renuntat, am dat click si am iesit de acolo. Am tras in piept o gura libertate si m-am gandit la vremurile cand daca vroiai sa scapi de ei nu o puteai face cu un click. Trebuia sa-ti risti ratia de libertate sau chiar viata.

    4. Mie inca mi se par distractivi. Prin ce prostii debiteaza si pentru ca slava Domnului sint departe si nu pot sa mai faca rau. Sint ca niste maimute care se strimba la tine dar de dupa gratii 🙂
      Exemplu unu’ Cezar care cred ca e din gasca lui Florian Liviu:

      Cezar spune:
      8 august 2013 la 22:49

      Fără dreapta se poate, fără stînga nu se poate. Cine muncește nu poate fi de dreapta. Poate fi lumpen.

      Altul a venit cu urmatoarea ‘logica’:

      Valeriu Stănescu spune:
      8 august 2013 la 17:21

      “comunist zice – criminal zice!”

      În cazul ăsta, şi Isus Hristos era criminal, că şi el era un fel de comunist.

      🙂

    5. @DanCanada, apropo de articolul lui Cistelecanos, despre cum dreapta e tot mai stanjenita de democratie, ca nu-i place, evident, uite ce spune stanga:

      Gheorghita Zbaganu spune:
      8 august 2013 la 12:26
      Am citit și eu articolul lui Ioniță. Nu știu dacă merita un răspuns pe CA. Concluzia lui este că toate zurbele nu pot duce decît de la rău la mai rău. Spartacus, 1437, 1789, 1917. Are dreptate doar dacă ne referim la 1989.

      adica 1917, revolutia bolsevica, nu a dus la rau, cum a dus, de exemplu, revolutia din 89. zbangy comenteaza practic zilnic, de ani de zile, pe situl asta care da lectii de democratie leninista.

    6. @Costin #5: Parerea mea e ca baietii de la critikk se dau in stamba. Intr-un fel fac un serviciu, omul normal poate vedea dincolo de lozinci si propaganda cit de sarita de pe fix e stinga romaneasca.
      Pina acu’ niciun tovaras n-a reusit sa raspunda la o intrebare cruciala dupa mine:
      De ce comunismul nu e criminal de vreme ce imi impune anumite chestii, de vreme ce imi taie din libertatile mele ca individ.
      De exemplu dreptul la proprietate (pentru ca marirea taxelor pt ca ‘toti sa aibe saracii’ sau ‘egalizarea salariilor’ sint agresiuni la proprietatea privata).
      Sau dreptul de a crede in ce vreau eu (dupa ei n-am voie sa cred in alt Dumnezeu decit in Marx/Lenin).

    7. norocul nostru e ca sunt prosti. la fel ca securistii de care vorbea Cristi Ghinea. Nu ca ar fi mare diferenta. intr-un interviu dar de Ernu televiziunii controlate de comunisti din R Moldova ( aici ), bietul Ernu, „intelighentia de stanga”, sa ne intelegem, nu stia care e diferenta dintre Partidul Republican si Partidul Democrat din SUA. Cam asta e nivelul, niste ponti, niste Remus Cernea si Talpes cu totii. Ii inghite pamantul de prosti ce sunt 🙂

    8. DanCanada 4: Nu sunt chiar aşa departe şi, dacă locuieşti în Canada, eşti chiar la o aruncătură de băţ de părinţii lor ideologici din Rusia / Coreea de Nord. Au destul potenţial să facă rău prin imbecilizarea tinerilor din România, segmentul ăla cu probleme la Bac.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.