Cum am ajuns aici

de Mihaela Bărbuș și Anca Cernea

Oliari și alții c. Italia: CEDO impune Italiei să instituie parteneriatele civile pentru cuplurile de același sex. Următorul pas e căsătoria

La data de 21 iulie 2015, Secția a Doua a Curții europene a drepturilor omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că s-a produs violarea dreptului la viața privată şi familială în cauza Oliari şi alţii c. Italia (no. 18766/11 şi 36030/11) referitoare la legalizarea parteneriatelor civile/căsătoriei între persoanele de acelaşi sex din Italia.

Dreptul la încheierea unui parteneriat civil și „dialogul între judecători”

Astfel, Secţia a Doua a impus o obligaţie pozitivă decurgând din Convenţie de a institui parteneriatul civil (§§ 164 şi 185): « În concluzie, în lipsa invocării de către guvernul italian a unui interes al societaţii, care să contrabalanseze interesele semnificative ale reclamanților identificate mai sus, precum și în lumina concluziilor la care au ajuns instanțele naționale cu privire la problema rămasă nerezolvată, Curtea constată că guvernul italian şi-a depășit marja de apreciere și a eşuat în a-şi îndeplini obligația pozitivă de a se asigura că reclamanţii au la dispoziție un cadru legal specific care să le asigure recunoașterea și protecția uniunilor lor de același sex » (§ 185).

Cauza Oliari şi alţii c. Italia se referă la trei cupluri de homosexuali italieni care doreau să se căsătoreasca sau să încheie un parteneriat civil în Italia, dar care au fost refuzaţi de către autoritaţile acesteia. Astfel, aceştia s-au adresat instanțelor nationale. În ultimă instanță, Curtea Constituţională a recunoscut că « familia » si « căsătoria » nu pot fi interpretate astfel încât să se modifice însăși esenţa acestor noţiuni : căsătoria este doar uniunea dintre un bărbat şi o femeie în scopul fondării unei familii. Curtea a judecat că reclamanţii nu se pot considera astfel discriminaţi, căci « uniunile homosexuale nu pot fi considerate ca fiind omogene cu căsătoria ». Totuşi, Curtea Constituţională a statuat că cuplurile homosexuale se bucură de « dreptul la viaţa privată », care consacră « dreptul de a-și exprima personalitatea într-un cuplu obţinand- în timp și prin mijloacele prevăzute de lege- o recunoaștere judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare. Cu toate acestea, această recunoaștere ar putea fi realizată în alte moduri decât prin instituția căsătoriei între homosexuali ».

Această decizie a Curţii Constituţionale a fost adoptată la 15 aprilie 2010, două luni înainte de hotărârea CEDO în cauza Schalk şi Kopf c. Austria, adoptată la 24 iunie 2010. În această din urmă hotărâre, CEDO a statuat că cuplurile stabile de acelaşi sex se pot bucura de « dreptul la viaţa familială » în acelaşi mod ca şi cuplurile de sex diferit : « Curtea consideră că este artificial să continuăm să considerăm că un cuplu homosexual, spre deosebire de un cuplu heterosexual, nu s-ar bucura de o « viaţă familială » în sensul articolului 8. În consecinţă, relaţia pe care o întreţin reclamanţii, un cuplu homosexual care coabitează de facto în mod stabil, relevă de noţiunea de « viaţă familială », în acelaşi fel ca şi un cuplu heterosexual care se găseşte în aceeaşi situaţie » .

Într-o altă cauză, Orlandi şi alţii c. Italia (no. 26431/2012), actualmente pendinte pe rolul CEDO, reclamanţii -şase cupluri de homosexuali şi lesbiene din Italia, care au practicat “turismul matrimonial” în străinătate- au căutat să obţină de la autorităţile italiene transcrierea căsătoriei. Curtea de Casaţie italiană, într-o decizie din 15 martie 2012, la doi ani de la adoptarea hotărârii Schalk şi Kopf c. Austria, a statuat că o căsătorie contractată în străinătate există si este validă, însă aceasta nu poate fi recunoscută şi înregistrată în Italia, căci nu poate produce efecte în sistemul juridic italian. Totuşi, Curtea de Casaţie a considerat că în măsura în care cuplurile de acelaşi sex se bucură de « dreptul la viaţa familială » ca orice alt cuplu, acestea au dreptul la acelaşi tratament de care beneficiază cuplurile căsătorite în Italia : « în exercitarea dreptului de a-şi trăi liber statutul lor inviolabil de cuplu, aceştia ar putea introduce acțiuni în fața instanțelor competente pentru a solicita, în anumite situații legate de drepturile lor fundamentale, un tratament uniform cu cel asigurat de lege cuplurilor căsătorite ». Cu alte cuvinte, cuplurile de acelaşi sex trebuie să aibă aceleaşi drepturi cu cele căsătorite. Şi acest lucru înseamnă că până la urmă cuplurile de acelaşi sex se bucură de efectele căsătoriei pe care au încheiat-o în străinătate, însă fără a avea statutul de persoane căsătorite pe teritoriul Italiei.

Revenind la cauza Oliari şi alţii c. Italia, trebuie observat faptul că CEDO s-a bazat în construirea raţionamentului său pe concluziile celor două înalte Curţi italiene care au recunoscut cuplurilor de acelaşi sex « dreptul la viaţa privată şi familială », hotărând că acestea ar trebui să beneficieze de un statut legal :  « Curtea notează că, în Italia, cele mai înalte autorități judiciare, inclusiv Curtea Constituțională și Curtea de Casație au acordat necesităţii recunoașterii și protecţiei acestor relaţii o prioritate ridicată. Se face referire în special la Hotărârea Curții Constituționale nr. 138/10 în cazul primilor doi reclamanți, concluzii care au fost reiterate mai apoi într-o serie de hotărâri adoptate in anii următori. În astfel de cazuri, Curtea Constituțională a solicitat, în special și în mod repetat, o recunoaștere juridică a drepturilor și obligațiilor relevante uniunilor homosexuale, o măsură care ar putea fi pusă în aplicare doar de către Parlament ».

Cu acestă hotărâre a CEDO, este evident care va fi deznodământul în cauza Orlandi şi alţii c. Italia referitoare la transcrierea căsătoriei încheiate în străinătate. Aceasta dacă nu cumva, între timp, înaltele Curţi italiene nu işi schimbă jurisprudenţa în materie, ceea ce e puţin probabil. Astfel, în această cauză, îndată ce cuplurile de acelaşi sex au dreptul de a cere în justiţie şi dreptul de a beneficia de acelaşi tratament precum cuplurile căsătorite din Italia, următorul pas îl constituie conferirea statului de căsătoriți, căci aceleaşi drepturi necesită acelaşi statut. În acest fel, în două etape, lobby-ul LGBT va putea obţine legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, cu ajutorul CEDO. Ori acest lucru este un abuz de drept, dat fiind faptul că dreptul la căsătorie este folosit pentru un alt scop decât acela de a întemeia o familie, şi anume pentru a obliga parlamentul italian să confere drepturi şi un statut legal cuplurilor de acelaşi sex şi în final a distruge instituţia căsătoriei, căci despre acest lucru este vorba.

După cum se poate observa în cauzele acestea italiene, acest rezultat a putut fi posibil nu doar datorită manipulărilor lobby-ului LGBT care, de obicei, pentru a dobândi drepturi, crează situaţii factuale ilegale în ţara respectivă pentru a o obliga mai apoi să adopte o legislaţie de natură a le satisface revendicările. Acest lucru a fost posibil şi datorită « dialogului între judecătorii » CEDO şi instanţele naţionale, căci aceştia s-au influenţat unii pe alţii în crearea propriei jurisprudenţe. Acest dialog este un mijloc prin care CEDO forţează statele membre să-i implementeze jurisprudenţa la nivel naţional mai degrabă pe cale judiciară decât pe cale politică.

De aceea este foarte important să fie ținute sub observaţie şi autorităţile naţionale, iar căsătoria şi familia să fie apărate la nivel naţional, spre exemplu constituţionalizând căsătoria ca fiind încheiată între un bărbat şi o femeie, şi veghind ca Parlamentul şi înaltele Curţi să nu adopte legislaţii sau hotărâri ideologice.

Revenind la hotărârea  Oliari şi alţii c. Italia, este ciudat faptul că Guvernul italian nu a invocat în apărarea sa faţă de reclamanţi protecţia « concepţiei tradiţionale a familiei, sau morala societăţii » (§ 176). Practic, acesta este motivul pentru care parteneriatele civile şi căsătoria între persoanele de acelaşi sex nu ar trebui legalizate- pentru prezervarea familiei ca element natural și fundamental al societăţii, care astăzi este atacată și reinventată idelogic ; precum și a moralei, fără de care o societate nu poate dăinui și nu se poate dezvolta.

Este deasemeni uluitor cum CEDO a putut afirma, după numeroasele manifestaţii ale La Manif pour tous Italia, care se opuneau tocmai acestor inginerii sociale, că italienii sunt în favoarea legalizării parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex (§ 181).

În orice caz, această hotărârea încalcă principiul democraţiei, căci ţine de Parlament şi nu de o jurisdicţie europeană să decidă asupra acestor chestiuni de societate, şi acest lucru în pofida faptului că înaltele Curţi italiene au decis că aceste cupluri de acelaşi sex au nevoie de o recunoaştere juridică a drepturilor şi obligaţiilor pertinente ale acestora. Nu este normal ca într-o societate democratică, o minoritate ideologică să își poată impune agenda pe căi ce ocolesc mecanismele democratice.

Dreptul la căsătorie

Privitor la capătul de cerere al reclamanţilor referitor la pretinsul drept la căsătorie între persoanele de acelaşi sex (articolul 12 din Convenţie- dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii), CEDO l-a respins (§§ 191-194). Curtea nu putea decide altfel, datorită faptului că aceasta nu poate în mod direct să oblige statele membre să legalizeze căsătoria între persoane de acelaşi sex: “Articolul 12 nu impune o obligaţie statelor contractante să acorde cuplurilor de acelaşi sex accesul la căsătorie, nici Articolul 14 luat împreună cu Articolul 8, o dispoziţie cu un scop şi un domeniu de aplicare mai general, nu poate fi interpretat în sensul impunerii unei astfel de obligaţii. Articolul 12 din Convenţie, ca şi articolul 9 din Carta europeană a drepturilor fundamentale, nu permite acest lucru. Ambele articole garantează şi protejează dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii astfel cum acesta este definit de legea naţională: « Începând cu vârsta legală [nubilă], bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept » (articolul 12 din Convenţie); « Dreptul la căsătorie şi dreptul la întemeierea unei familii sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi » (articolul 9 din Carta). Prin urmare, statele membre sunt libere a defini căsătoria. Această definiţie, pentru a fi legitimă, trebuie să fie conformă cu realitatea despre natura persoanei umane. Însă, dacă statele trec la redefinirea căsătoriei, incluzând cuplurile de acelaşi sex, această “căsătorie” va fi şi ea protejată de Convenţie, în acelaşi fel în care este protejată căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

Cum am putut vedea, dacă CEDO nu poate obliga în mod direct statele membre să legalizeze căsătoria între persoane de acelaşi sex, aceasta poate în mod substanțial contribui la acest lucru, considerând cuplurile de acelaşi sex în aceeaşi situaţie ca şi cuplurile de sex diferit şi redefinind noţiunea de « viaţă familială » astfel încat aceasta să includă cuplurile de acelaşi sex şi reducând această noţiune la o simpla « viaţă privată » . Ceea ce a şi făcut de altfel CEDO în jurisprudenţa sa.

Astfel, în țările în care încă nu au fost legalizate aceste revendicări, pentru a se apăra căsătoria şi familia de distrugătorii acestora, ar trebui să se reamintească adevărul despre aceste instituţii, atât la nivel naţional, cât şi european, și anume :

  • Cuplurile de acelaşi sex nu sunt, din punct de vedere obiectiv şi al dreptului familiei, în aceeaşi situaţie ca şi cuplurile de sex diferit, prin urmare acestea nu pot susţine că sunt discriminate. A discrimina înseamnă a trata diferit situaţii identice, fără a avea o justificare obiectivă si rezonabilă ;
  • Cuplurile de acelaşi sex țin de « viaţa privată » şi nu de « viaţa familială » ;
  • Căsătoria este întotdeauna un mijloc de a întemeia o familie, de aceea doar un bărbat se poate căsători cu o femeie ;
  • Căsătoria este o instituţie, aceasta are rolul de a contribui la binele comun al societăţii;
  • Legalizarea parteneriatelor civile sau a căsătoriei între persoane de acelaşi sex trebuie să fie justificate de un interes general ;
  • Nu există o necesitate a societăţii care să impună instituirea parteneriatelor civile. Cuplurile de acelaşi sex pot oricând încheia convenţii de drept civil pentru a-şi organiza viaţa în comun ;
  • Conferirea aceloraşi drepturi tuturor cuplurilor şi legalizarea parteneriatelor civile vor duce în mod automat la legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex ;
  • Legalizarea parteneriatelor civile/căsătoriei între persoanele de acelaşi sex va duce la violarea drepturilor şi libertătilor altora, în special ale copiilor.

 

1. „In conclusion, in the absence of a prevailing community interest being put forward by the Italian Government, against which to balance the applicants’ momentous interests as identified above, and in the light of domestic courts’ conclusions on the matter which remained unheeded, the Court finds that the Italian Government have overstepped their margin of appreciation and failed to fulfil their positive obligation to ensure that the applicants have available a specific legal framework providing for the recognition and protection of their same-sex unions” (§ 185).
2. Schalk şi Kopf c. Austria, n° 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, §§ 93-95 ;
3. În Canada, în California-USA, în Olanda;
4. Hotararea Schalk si Kopf c. Austria ;
5. „The Court notes that in Italy the need to recognise and protect such relationships has been given a high profile by the highest judicial authorities, including the Constitutional Court and the Court of Cassation. Reference is made particularly to the judgment of the Constitutional Court no. 138/10 in the first two applicants’ case, the findings of which were reiterated in a series of subsequent judgments in the following years. In such cases, the Constitutional Court, notably and repeatedly called for a juridical recognition of the relevant rights and duties of homosexual unions, a measure which could only be put in place by Parliament” (§ 180);
6. Schalk şi Kopf c. Austria,  no. 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 101;
7. Schalk şi Kopf c. Austria,  no. 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, §§ 93-95;
The following two tabs change content below.
Andreea Popescu

Andreea Popescu

Andreea Popescu este jurist specializat in drepturile omului, bioetica, familie si libertati. Ea a lucrat ca jurist la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la "European Centre for Law and Justice" și a fost expert al Sfantului-Scaun la Consiliul Europei.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.