Citind comunicatele unor conferințe episcopale din Europa te cuprinde deznădejea. Parcă ar fi scrise de funcționari pioși ai unor direcții sanitare locale, ori de șefi de supermarket mai cu har care îți spun că nu mai au dezinfectanți și detergent și că ne vedem, cel mai probabil, luna viitoare, când se vor relua livrările.

Conferința episcopală poloneză a făcut, slavă Domnului, excepție: a înmuțit numărul liturghiilor astfel încât să nu fie aglomerate bisericile, a dat dispensă de participare fizică la liturghia duminicală bătrânilor și persoanelor aflate în risc, arătând totodată cum se poate asculta liturghia acasă, ce rugăciuni trebuie spuse etc., a vorbit pe larg de semnificația spirituală încercării prin care trecem. Și textul arhiepiscopului Parisului, PS Michel Aupetit, atât de încercat de un an încoace, este plin de învățăminte și îndemnuri, asemenea și textul „De la frică la prudență, milostivire și iubire prin rugăciune” scris de PS Michael Botean, episcopul greco-catolicilor români din SUA.

În astfel de momente lumea trebuie să găsească reazem sufletesc tare la ierarhi, și, în general, acest lucru a lipsit mai ales în vest, multe luări de poziții bisericeștii fiind un bemol al comunicatelor instituțiilor publice. Asta nu ajută nicicum la combaterea epidemiei.

Oamenii deznădăjduiți, abandonați angoaselor, nu pot lupta. Doar cei întăriți în credință pot lupta, se pot sacrifica și își pot servi semenii în dificultate. Aceste daruri ale credinței, speranței și slujirii aproapelui nu ți le dă nici statul, nici cancelarul, nici președintele, nici ministrul sănătății sau șeful departamentului pentru situații de urgență, nici vreo ideologie politică sau vreo instituție publică, ci doar Hristos prin Biserica Lui. De aceea, chiar în interesul combaterii pandemiei, trebuie găsite soluții pentru facilitarea vieții de credință, încurajată de către stat, nu batjocorită, ori considerată o chestiune privată (nu e nicidecum o chestiune privată, și aduce mari foloase publice, de altfel). De aceea în astfel de momente de cumpănă, oamenii au nevoie de acte tari de credință din partea ierarhilor și preoților. Uitați numai reacția excepțională a oamenilor care au întâlnit această simplă procesiune cu Sfântul Sacrament pe străzile din Palermo.

Oamenii au nevoie, așadar, și de atitudini vizibile ale preoților și ierarhilor, care să-i întărească spiritual, pe lângă îndemnurile firești ale autorităților de igienă, restricții de deplasare etc.

Ca mulți alți creștini catolici, și nu numai, m-am bucurat să văd, în sfârșit, astfel de acțiuni, pelerinajul de ieri al Papei Francisc pe străzile Romei, la două locuri extrem de importante pentru Biserică și relevante pentru criza actuală – la icoana Salus populi Romane din basilica Santa Maria Maggiore și la Crucifixul din biserica San Marcello al Corsa – a căror istorie o voi povesti după acest video.

Papa Francisc a plecat, pelerin, în procesiune, pe străzile goale ale Romei.

Icoana SALUS POPULI ROMANI de la Santa Maria Maggiore

Mai întâi la Santa Maria Maggiore, unde se află străvechea icoană bizantină Salus populi Romane (Salvatoarea poporului Romei), icoană cu care, acum 1430 ani, în 25 aprilie 590, a ieșit în procesiune cel care avea să devină Sfântul Grigore cel Mare, papă al Romei (Sfântul Grigore Dialogul în tradiție bizantină). O procesiune penitențială desfășurată atunci la apogeul unei epidemii de ciumă care-l ucisese in februarie 590 chiar pe predecesorul Sf. Grigore cel Mare – pe papa Pelagius II. Epidemia ucidea înfiorător, în trei zile de la debutul bolii. 

Procesiunea de la Roma, cu icoana Maicii Domnului, era de inspirație bizantină, Grigore cel Mare fiind anterior trimisul papei la Constantinopol, oraș ce fusese pus sub protecția Maicii Domnului.

Pelerinajul din 590 condus de Sfântul Papă Grigore cel Mare cu icoana Salus populi Romani de la Santa Maria Maggiore pentru oprirea epidemiei de ciumă. În fundal, viziunea Papei cu arhanghel Mihail care șterge o sabie de sânge și o bagă în teacă, interpretată de papă ca semn că epidemia se va sfârși. Papa Grigore cel Mare (ori Grigore Dialogul în tradiție bizantină) este autorul Liturghiei Darurilor Înaintesfințite ce se slujește în bisericiile ortodoxe și greco-catolice în Postul Mare și reformator al liturghiei latine și a cântării bisericești – cântecul gregorian îi poartă numele.

După moartea, de ciumă, a papei Pelagius II, înainte de a fi confirmat ca nou papă de împărat, Sfântul Grigore cel Mare a impus trei zile de post și rugăciune la Roma și șapte procesiuni pentru iertarea păcatelor – preoțimea, călugării, călugărițele, bărbații, femeile măritate, văduvele și copiii – care să pornească de la cele mai importante șapte biserici către Sfânta Maria Maggiore, unde se află și astăzi străvechea icoană. Chiar în timpul procesiuii din 25 aprilie 590 au murit secerați de ciumă 80 de credincioși. În timpul procesiunii, pe mausoleul împăratul Hadrian, Sfântului Grigore cel Mare i-a apărut arhanghelul Mihail ștergând de sânge o sabie și el a interpretat această viziune ca un semn că epidemia se va sfârși (de aceea mausoleul lui Hadrian de la Roma se numește astăzi Castelul Sant’Angelo și are moț statuia arhanghelului Mihail).

Icoana procesiuni din 590, Salus populi Romane, care s-a păstrat dintotdeauna la Santa Maria Maggiore, a mai fost invocată în 1837 de Papa Grigore XVI în timpul epidemiei de holeră. În fața ei s-au rugat cetățenii Romei în timpul luptelor din cel de-al doilea Război Mondial.

CRUCIFIXUL de la San Marcello al Corso

Crucifixul de la biserica San Marcello al Corse a supraviețuit miraculos unui incendiu ce a devastat, în 1519, vechea biserică închinată Sfântului Papă Marcel. Crucifixul de lemn era neatins de flăcări și vegheat de o candelă aprinsă. Trei ani mai târziu a avut loc pelerinajul pentru oprirea Marii Ciume la Roma cu acest Crucifix.

De la Santa Maria Maggiore, după rugăciunea din fața icoanei Salus populo Romani, Papa Francisc a mers pe jos la biserica San Marcello al Corso, oprindu-se la un Crucifix cu care s-a plecat în procesiune acum 498 ani, în 1522, în timpul Marii Ciume. Pelerinajul cu acest Crucifix s-a desfășurat între 4 și 20 august prin cartierele Romei până la Basilica Sfântul Petru. Când Crucifixul a revenit la San Marcello al Corso, epidemia se stinsese deja.

Același Crucifix de la San Marcello al Corso este cel care a fost cinstit la 12 martie 2000, în Basilica Sfântului Petru, în Ziua Iertării sau a Pocăinței, în Anul Jubileului, de către Sfântul Papă Ioan Paul II. A fost momentul culminant al zilei în care Papa a implorat iertarea lui Dumnezeu pentru toate păcatele și greșelile săvârșite de Biserica și de creștini, mai ales pentru acele păcate săvârșite în numele credinței – păcate pe care șapte cardinali le-au enumerat și mărturisit public.

Acestea sunt reperele pelerinajului de ieri al Papei Francisc. Există o comuniune a sfinților și nu mă îndoiesc că sfinții papi Grigore cel Mare și Ioan Paul II au mijlocit pentru gânduri bune și inițiative inspirate.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here