Legende pioase

În cursul vizitei sale în Bolivia, Papa Francisc a primit de la Evo Morales, președintele comunist-indigenist-păgânist-ecologist-anticreștin al acestei țări, un cadou reprezentându-l pe Hristos răstignit pe seceră și ciocan.

Mai multor milioane de catolici nu le-a venit să-și creadă ochilor, văzând această scenă. Mulți sunt încă în etapa de negare. Așa se explică, probabil, nașterea unor legende pioase, menite să facă scena recent petrecută în Bolivia un pic mai digerabilă.

O astfel de legedă a fost că Papei nu i-ar fi căzut deloc bine ploconul lui Morales, că ar fi fost chiar neplăcut impresionat și l-ar fi certat pe Morales zicându-i: „No está bien eso” („Nu e în regulă asta”).

Un argument în sprijinul acestei versiuni ar fi poza de mai jos, în care figura Suveranului Pontif pare supărată.

Evo Morales și Papa Francisc, La Paz, 8 iulie 2015
Evo Morales și Papa Francisc, La Paz, 8 iulie 2015

Din păcate, lucrurile nu au stat așa.

Figura Papei din acea poză era una pios-concentrată la povestea pe care i-o spunea Morles despre obiect:

Morales: „Sanctitate, din fericire, cineva a sculptat simbolul crucii, al secerii și al ciocanului, care este, probabil, opera lui Espinal, Luis Espinal. Nu e interesant, ca simbol?”

Papa: „No sabía eso” („Nu știam asta”).

Morales: „Ahora lo sabe” („Acuma știți”). Figura Papei se luminează și el acceptă, zâmbitor, cadoul.

Luis Espinal a fost un preot iezuit, asasinat în 1980 în Bolivia. Venind de la aeroportul El Alto în capitala Boliviei, La Paz, Papa s-a oprit să se roage în cartierul Achachicala, la locul unde a fost găsit corpul Părintelui Espinal și s-a rugat pentru acesta. „…un frate de-al nostru, victima unor interese care nu doreau lupta pentru libertate în Bolivia. Părintele Espinal a vestit Evangelia, iar Evanghelia deranja, de aceea a fost omorât” – a spus Papa.

Iată ce a declarat Părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt oficial al Sfântului Scaun, agenției EFE: „Papa nu a avut vreo reacție deosebită față de asta (darul lui Morales, NT) nici nu mi-a spus să exprim vreo reacție negativă deosebită față de asta”.

În interviul pentru Radio Vatican, Părintele Lombardi a explicat: Obiectul primit de Papa de la Morales e „un simbol care fusese schițat de către Părintele Espinal, o figură care era foarte iubită și respectată, pentru că a fost ucis tocmai din cauza angajamentului său pentru libertate și dreptate în această țară. Așadar, frații săi spun că el, cu acest simbol, nu avea intenția de a manifesta nimic ideologic, ci doar să deschidă dialogul care trebuia trăit atunci cu toți oamenii care se angajau să caute libertatea și dreptatea în acea țară. Deci, trebuie văzut cum este interpretat și utilizat un astfel de simbol. În sine, el trebuie văzut din perspectiva originii sale și a timpului în care a luat naștere.”

Legendă și adevăr în privința Părintelui Luis Espinal

Să privim așadar lucrurile din perspectiva acelui timp.

Părintele Espnial, Dumnezeu să-l ierte, era adept al teologiei eliberării. Adică, era comunist, „preot-muncitor”. De origine era spaniol, catalan. Pe vremea lui Franco, din Spania au plecat în America Latină mulți preoți iezuiți comuniști, mulți dintre ei basci și catalani – aceștia au alcătuit unul dintre filoanele teologiei eliberării.

Așadar, ceea ce a vestit Părintele Espinal nu prea era Evanghelia, ci, mai degrabă, opusul acesteia – marxismul deghizat în creștinism, sintetizat în laboratorele KGB.

Vedeți: Dezvăluirile lui Pacepa: Cum a vrut KGB să manipuleze religia

La vremea când Părintele Luis Espinal S.J. a plecat în Bolivia (anii 60) deja frații săi iezuiți din țările căzute sub regim comunist fuseseră în mare parte măcelăriți. Sau mai rezistau încă în viață, schingiuiți cumplit în pușcării și lagăre, care aveau pe ele secera și ciocanul.
Părintele Godo Mihai S.J. era la închisoarea de exterminare Râmnicu Sărat, izolat într-o celulă, bolnav, chinuit și înfometat. Așa purta Părintele Godo, vestitor al Evangheliei, dialogul cu marxismul comandantului Vișinescu.
În ciuda suferințelor extreme, Părintele Godo a rămas credincios Evangheliei, a rămas ceea ce jurase să fie: „iezuit, nu câinele comuniștilor” – acestea sunt cuvintele rostite de el la procesul care i-a fost înscenat. Recomandăm cu căldură cititorilor noștri cartea de memorii a Părintelui Godo: „Iezuit. Nu câinele comuniștilor! Surâsul nedeținutului”, ed. Ratio et Revelatio, 2014.

Să revenim la Părintele Espinal și la „lupta sa pentru libertate în Bolivia”. „Angajamentul său pentru libertate și dreptate” avea drept obiectiv instaurarea în Bolivia a unui regim comunist, de tip sovieto-cubanez. Iar „dialogul” de care vorbește Părintele Lombardi (și pare să-l considere drept ceva pozitiv, chiar necesar) era dialogul dintre creștini și marxiști.

Noi cunoaștem în ce a constat acest dialog pentru creștinii din țările din Est – închisoare, tortură, moarte, alternativa fiind lepădarea de Evanghelie.

În Vest, dialogul comuniștilor cu creștinii a constat mai mult în minciună decât în violență. Cel mai bine l-a descris un cunoscător (care practicase în tinerețe și varianta violentă a dialogului), tov. Santiago Carrillo, secretar general al Partidului Comunist Spaniol. El spunea că, în urma respectivului dialog, mulți creștini angajați în acesta au devenit comuniști, dar niciun comunist nu a devenit creștin. (v. Las puertas del infierno: la historia de la Iglesia jamás contada, Ricardo de la Cierva, Madridejos (Toledo), Fénix, 1995, p.458)

Ce-i drept, bietul Părinte Espinal nu a pus el însuși mâna pe armă – alți preoți ai teologiei eliberării au făcut și asta, ba au ajuns și miniștri ai unor regimuri comuniste criminale, chiar genocide (v. Miguel d’Escoto, Ernesto Cardenal, Nicaragua).

În schimb, Luis Espinal era angjat în războiul cultural, lucra cu instrumentele gramscismului. Ca jurnalist și critic de film. Cu teroriștii ELN (organizație teroristă comunistă creată de către Che Guevara însuși) făcea doar interviuri, nu li se alătura în „lupta armată”.

Nu e clar cine l-a ucis pe Părintele Espinal. La vremea când el a fost răpit și asasinat, în martie 1980, Bolivia nu era „dictatură de dreapta”, președinte era Lidia Gueiler Tejada de la Mișcarea Naționalist-Revoluționară (extrema stângă). Asasinii lui Espinal ar fi putut fi militari/paramilitari reacționari, așa cum susține hagiografia liberaționistă. Dar ar fi putut foarte bine să fie și alți comuniști.
Poate unii tovarăși l-au considerat deviaționist de dreapta fiindcă nu trecuse la lupta armată. Așa era modelul de la Moscova. Istoria gherilelor comuniste din America Latină e plină de asasinate camaradicide comise de comuniști asupra altor comuniști (v. cazul Salvador Allende).
Sau de comuniști asupra unor tovarăși de drum – odinioară utili, dar pe care, pentru un motiv sau altul, la un moment dat, Partidul/cubanezii/sovieticii au apreciat că e cazul să-i elimine.
Așa a fost, probabil, omorât celălalt „martir” al teologiei eliberării, Oscar Romero, tot în martie 1980. Oscar Romero a fost beatificat de Papa Francisc la 23 mai 2015. Aici, textul raportului Mons. Freddy Delgado, secretarul Conferinței Episcopale din El Salvador – istoria adevărată a Arhiepiscopului Oscar Romero (în spaniolă).

Aici e istoria adevarată a lui Luis Espinal (în engleză).

Aici, găsiți, în spaniolă, textul ultimului editorial scris de Părintele Espinal înainte să fie ucis. Nu, nu vine vorba de Evanghelie nici măcar o singură dată. E vorba de colectivism, de dușmanul de clasă, de lupta revoluționară, de descompunerea burgheziei, a partidelor, de racila personalismului (individualismului – pare să le confunde).

E timpul să privim adevărul în față

E timpul să ne obișnuim cu ideea că avem un Papă care crede că există marxiști cumsecade. Zice că el cunoaște câțiva astfel de marxiști și de aceea nu se simte jignit dacă este făcut marxist.

După cum vorbit în Ecuador și în Bolivia, unde nu a găsit nimic de criticat înafara capitalismului și după entuziasmul cu care i-a primit la Vatican pe toți iubiții conducători comuniști din America Latină – Maduro, Morales, Castro, Correa, Mujica etc – e clar că îi numără printre marxiștii cumsecade.

E timpul să ne obișnuim cu ideea că avem un Papă care se bucură când primește un crucifix pe seceră și ciocan.
Ar fi putut să vadă în acest simbol milioanele de martiri răstigniți pe seceră și ciocan în secolul XX, dar și XXI. Dar nici din reacția Papei, nici din explicațiile Părintelui Lombardi nu reiese asta, ci dimpotrivă, faptul că ei văd în acest obiect sinistru un „simbol al dialogului” creștinilor cu comuniștii. Antonio Socci se întreba dacă Papa ar primi la fel de bucuros un crucifix pe o zvastică.

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAventuri ruse la Marea Neagră
Articolul următorPrietenul nostru, al tuturor, Papa
Anca Cernea
De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

29 COMENTARII

  1. Este șocant. Altceva nu pot să spun. Mai adaug că și eu până acum ceva vreme am fost în faza de negaţie.

    Nu ştiu dacă se mai poate face ceva pe durata actualului pontificat.
    Următorul papă ar trebui să fie ales din Orientul Mijlociu, dacă cineva mai speră în salvarea Bisericii. Cardinalii din Europa şi cele două Americi nu sunt de încredere. Singurii creştini mai sunt prin Siria, Liban, Ierusalim, Iordania, Irak. Acolo este creştinismul adevărat, nepervertit de political corectness sau teleevanghelism.
    Cea mai tâmpită idee PC a fost ideea de a pune un papă african (de culoare). Acolo creştinismu este superficial. Să ne aducem aminte că în Rwanda erau 100% catolici şi s.au măcelărit cu preoţii în frunte în 1994, inclusiv în biserici. De aceea a trecut acolo Islamul de la 1% la 10%, musulmanii nu au omorât pe nimeni, ba au mai dat şi adăpost celor care se ascundeau de genocidari.

  2. Regimul lui Morales persecută Biserica Catolică în Bolivia
    (În cursul vizitei sale, Papa nu a avut nimic de criticat în această privință.)

    În ianuarie 2009, la Forumul Social Mondial (unde era și Rafael Coreea, președintele Ecuadorului), Evo Morales a spus că „Biserica Catolică din Bolivia este principalul dușman” al reformelor pe care vrea el să le implementeze în țară, deci va trebui înlocuită.
    „În Bolivia au apărut noi dușmani, nu numai presa de dreapta, ci grupuri din Biserica Catolică, ierarhii Bisericii Catolice, care sunt dușmanii transformărilor pașnice.” a mai zis atunci Morales.
    Referindu-se la lozinca Forumului Social Mondial: „vreau să vă spun, așa cum se strigă O altă lume este posibilă, eu vreau să vă spun că și o altă credință, o altă religie, o altă biserică este posiblă, fraților și surorilor”.
    https://www.aciprensa.com/noticias/evo-morales-pide-fundar-una-nueva-iglesia-para-reemplazar-a-quienes-lo-critican/
    În aprilie 2009, o bombă a explodat la intrarea în locuința Cardinalului Terrazas, din Santa Cruz.
    https://www.aciprensa.com/noticias/atentan-contra-casa-del-cardenal-terrazas-en-bolivia/
    Evo Morales a încercat să rupă Biserica din Bolivia de Biserica Catolică și să pună de o biserică-marionetă, după modelul încercat în Mexic, la începutul sec. XX, apoi de Stalin, în Polonia (fără succes), și de Mao în China- Biserica Patriotică.
    http://www.fronda.pl/a/boliwia-odlaczy-sie-od-kosciola-katolickiego,29884.html
    În 2013, „justiția comunitară” (obicei precolumbian reinstaurat de Morales constând în linșaj) amenința să-i execute pe franciscanii custozi ai sanctuarului Copacabana, cel mai important loc de pelerinaj din Bolivia, sub pretextul că aceștia ar fi furat obiecte de preț din propriul sanctuar. Episcopii bolivieni au fost acuzați de Morales (într-o scrisoare către Cardinalul Terrazas) de furturile din biserici, pentru că ei „au cheile”. Acestea sunt forme de presiune prin care regimul lui Morales atacă permanent Biserica Catolică.
    http://www.fronda.pl/a/tlum-chce-wykonac-wyrok-smierci-na-franciszkanach-w-boliwii,28887.html

  3. Regimul lui Morales a reinstaurat păgânismul precolumbian – de fapt, un fel de panteism ecomarxist. Iată imagini de la reinstaurarea lui Morales ca președinte, când a fost reales. (Ceaușescu n-a fost destul de dăștept să refacă ritualuri dacice când a primit sceptrul prezidențial)

    Nu e nimic de râs.
    Păgânismul a devenit obligatoriu în Bolivia. E vorba de cultul zeiței Pachamama – Madre Tierra, stbilit de regimul lui Morales prin lege.

    http://www.americanthinker.com/articles/2011/04/bolivias_return_to_pantheism.html
    http://www.fronda.pl/a/panstwowy-panteizm,20229.html?page=3&
    Cultul zeiței Pachamama era destul de răspâdit printre amerindieni. Este astăzi repus în circulație de New-Age-ul ecomarxist.

    Papa Francisc folosește adesea, în sens pozitiv, termenul „Madre Tierra” – de exemplu, în discursul ținut zilele trecute în Bolivia „mișcărilor populare” (de fapt, comuniste)
    https://www.aciprensa.com/noticias/texto-discurso-del-papa-el-encuentro-con-los-movimientos-populares-en-bolivia-80606/
    Termenul apare și în enciclica Laudato Si.
    http://w2.vatican.va/content/francesco/es/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html

  4. 4 @ Anca Cernea

    Merge şi papă polonez, de ce nu?
    Dar de ce să nu ne gândim mai bine la un papă român? Dacă IPS Lucian Mureşan, mitropolitul greco-catolic a fost uns cardinal, înseamnă că ar întruni condiţiile pentru a fi ales papă pentru un viitor pontificat. Dacă tot se merge pe premiere şi a fost ales în premieră un papă sudamerican, atunci de ce să nu se aleagă în premieră un papă greco-catolic, din moment ce se spune că toate riturile catolice sunt egale?

  5. @8
    Premiera si mai mare e ca ar fi primul papa dintr-o tara majoritar ortodoxa.
    Ma gandisem si eu la asta, inclusiv la tari ca Ucraina, tarile baltice, scandinave… In fine, nu stiu cum stau acolo cu cardinalii.
    Oare chiar sa fi ramas omenirea fara unul din pilonii ce o sustineau? Spre cine sa ne mai indreptam sperantele? Dalai Lama?

  6. Mihail Cosma, uite, despre Dalai Lama: Călugărul budist Dalai Lama propune înlocuirea religiei cu marxismul

    Altfel, ca sa indepartam orice fel de dubii: Pope says he wasn’t offended by ‘Communist crucifix’ | Vatican Defends “Communist Crucifix” Says It Represents “Dialogue and Commitment to Freedom and Progress”

    On Thursday Bolivian Marxist leader Evo Morales gave Pope Francis a hammer and sickle Crucifix upon his arrival in the impoverished South American nation.
    pope hammer and sickle

    From the video — Pope Francis was smiling as he accepted the Communist gift.

    At first the media reported Francis was upset with the gift.
    But later the Vatican said that was not the case.

    Now the Vatican says the Communist Crucifix represents “dialogue and commitment to freedom and progress.”
    hammer and sickle
    …Because 94 million dead bodies is not enough.

  7. Acest Papa este Anticristul in persoana ? sau este antemergatorul acaeluia ?
    Vom vedea. Curand. Pana una, alta, insa, Papa fie nu are credinta nici cat bobul de mustar fie, nu a inteles nici esenta cresinismului nici pe aceea a ideologiei comuniste.
    Cat despre simbolul cu pricina, este cat se poate de expresiv : Secera si ciocanul au rastignit crestinismul.

  8. Rugămintea este ca atunci când vorbim despre fețe bisericești, să o facem cu respect. Oamenii pot greși, pot păcătui, dar Biserica nu este numai o instituție omenească. Am mai spus asta pe ILD. Nu încercăm nici să ne facem că totul e minunat și că nu s-a întâmplat nimic grav, dar nici nu e cazul să ne pierdem cu firea. Prezentăm aici niște lucruri care ne preocupă și ne îndurerează. Nu ne ascundem după deget. Dar adevărul poate și trebuie să fie exprimat în chip adecvat.

  9. Cred ca e hazardata evaluarea lui papa Francisc deocamdata. Secularismul domina clar la ora asta si are tente anticlericale pronuntate, o confruntare directa e sortita esecului. Iar cu autodafe-urile, iar cu inchizitia, iar cu pedofilia preotilor, executie mediatica garantata….In spate poate sa fie o strategie a Vaticanului prin care sa se doreasca atenuarea prabusirii bisericii ca rol in societate, cu concesii destul de mari, chiar la limita ereziei. Aici un gest vehement de respingere a „cadoului” ar fi fost in conformitate cu dogma, dar periculos de ineficient. Exista multi tampiti prin America de Sud si nu numai care cred ca pot sa fie si socialistii si catolici. Daca Papa le-ar fi declarat fatis ca incompatibile, multi ar interpreta-o ca fiind pusi sa faca o alegere si cei mai multi ar fi ales socialismul, ca e mai simplu si mai primitiv. Un linsaj i-ar fi tras si presa progresista din toata lumea, ar fi tunat si fulgerat ca e reactionar sau ca nu e „open minded”.
    Pentru mine, inca neconcludent .

  10. iulian ene, nu stiu ce mai trebuie sa faca Francisc pentru a fi evidente ideile sale politice. Cred ca se vad cale de o posta. In fine, o sa vezi in toamna, la Sinodul Episcopilor sau cum se numeste adunarea aceea pregatita la Vatican. Pana una alta, tin sa subliniez ca toti radicalii stangisti il iubesc pe Francisc. Ii poti verifica tu insuti. Incepe doar cu suspectii de serviciu (redactia Critic Atac si SocialEast) si treci printre amicii lor de Facebook. 9/10 au o parere buna despre papa Francisc.

  11. De exemplu, relativ la poztia lui relativ la homosexualitate. mult imputata, se stia din vreme. Francisc vine din Argentina, unde casatoria gay e legala de ceva vreme. Sa fii luat, o pozitie intransigenta , cam cum am cred noi ca e de asteptat de la un inalt prelat catolic, s-ar putea ca de fapt sa nu fii avut efectul scontat, ba dimpotriva sa antagonizeze populatia impotriva bisericii. Ce sustin eu, ideile politice ale lui Francisc s-ar putea sa nu fie ale lui propriu-zis, ci doar un discurs adaptat la circumstante, cu scopul final de a salva cat se mai poate din rolul bisericii, care e cam pe duca, cinstit vorbind, pana si Irlanda da semne de capitulare. Cat despre radicalii stangisti, iubirea fata de Francisc se poate traduce in indulgenta fata de Biserica Catolica, altcumva dusman traditional. Stiti bine ca n-au scrupule sa recurga la asasinat, la o adica.

  12. @15 Iulian Ene

    Ca să ajugem să discutăm în termenii ăștia, e clar că am exclus deja din start orice posibilitate ca Evanghelia să fie adevărată. Atunci Biserica nu ar avea nicio treabă cu mântuirea, veșnicia, Împărăția lui Dumnezeu – nici n-ar mai avea rost să mai vorbim de ele, doar știm cu toții că nu sunt decât povești, nu? Singurul obiectiv al Bisericii ar fi să-și mențină, pe cât se poate, numărul de membri cotizanți, aici pe pământ. În acest scop, ar trebui să achiezese la tot felul de chestii care par trendy.

    Dar, din fericire, lucrurile nu stau așa.
    De două mii de ani, trend-urile au venit și au plecat, dar Biserica a rămas.
    Dumnezeu există, și e Viu, și toate sunt în mâna Lui. Hristos, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a vorbit oamenilor, a făcut minuni, apoi a pătimit și a murit răstignit pentru mântuirea noastră. Și a înviat a treia zi. Pe bune.
    De aceea, prioritatea Bisericii nu e să fie pe placul lumii. Treaba ei, în primul rând, e să vestească Împărăția, care nu e din lumea aceasta. Prioritatea e mântuirea sufletelor, iar prima condiție a acesteia e renunțarea la păcat.
    Cum mai predică Biserica mântuirea sufletelor, dacă, în loc să cheme păcătoșii la pocăință și la îndreptarea vieții, i-ar încuraja în păcate?
    Compromisul cu ideologia marxistă contrazice absolut toate poruncile Decalogului, începând cu prima.

    Dar chiar privind lucrurile cu ochi strict pământești. Să zicem, din afara oricărei credințe. Asta vede orice ateu, în lumea lui bidimensională, fără să recurgă câtuși de puțin la referințe religioase:
    Practica religioasă și numărul de vocații din bisericile locale care fac parte din Biserica Catolică sunt cu atât mai consistente cu cât episcopatul local ia credința în serios, evită compromisurile ideologice și morale, și menține exigența vieții creștine la nivelul cerut de Evanghelie – indiferent ce zice guvernul, presa, oengimea. De aceea în Polonia oamenii merg la biserică, iar în Germania nu. De aceea, vocațiile la preoție și la viața consacrată se ivesc în număr mare în seminariile serioase și în comunitățile călugărești cele mai ascetice și mai contemplative. Iar congregațiile de maici 68iste, care umblă coafate și organizează ședințe de meditație pacifistă ecologică pe muzică New Age se sting, nicio aspirantă nu le mai calcă pragul.

    @17 În Argentina, căsătoria gay a fost legalizată de stânga peronist-marxistă care este la putere. Nu din cauza presiunii sociale, ci din motive de agendă ideologică. Nu s-au înmulțit gay-ii în Argentina într-atât, nici gay-ii existenți nu au simțit mai mult ca oricând nevoia de a-și lega destinele în cupluri stabile – chestie care oricum nu e tipică pentru aceste categorii de cetățeni. Gay-marriage e în programul Partidului, indiferent ce vor gay-ii de fapt – că nu de ei e vorba. E vorba de proiectul Revoluției, nu de o necesitate socială, de realitate.
    Așa că nu trebuie să ne îngrijorăm că, dacă Biserica își menține învățătura fără compromisuri, o să dispară din Argentina pt că își va pierde popularitatea în rândul gay-ilor.

    În termeni de credință, în niciun caz nu merge să vestești Evanghelia deghizând-o într-un discurs contrar, ca să nu se prindă lumea ce vrei, și să nu te martirizeze. Pur și simplu, nu așa funcționează lucrurile astea.
    În termeni omenești, de PR, e cea mai mare greșeală să renunți la ceea ce ești tu și să încerci să devii altceva. Nu te crede nimeni. Vorba lui Pleșu, dacă vreau discurs stângist, mă duc la alt ghișeu.

    Și pe mine mă tulbură ideea că dușmanii Bisericii au obiceiul să recurgă la asasinat. Papa Ioan Paul al II-lea a fost victima unui atentat pus la cale de KGB, și doar o minune i-a salvat viața. Deocamdată, Papa Francisc este lăudat și aplaudat de toți dușmanii tradiționali ai Bisericii. Dar, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Oscar Romero, aplauzele comuniștilor sunt înșelătoare. Dușmanii Bisericii nu se mulțumesc doar cu un deget. Vor să le dai mâna toată, apoi tot brațul, etc. Iar dacă nu la mai dai, pot să recurgă la asasinat și mai târziu în cursul procesului…
    De exemplu, jihadiștii de la ISIL nu par impresionați de cuvintele frumose pe care le-a scris până acum Papa Francisc despre islam.
    Așa că… Doamne, ferește!

    Supraviețuitorii închisorilor comuniste spun că era mult mai rea soarta celor care făceau un prim pas, dădeau o primă informație, păreau dispuși să colaboreze. Asta vezi și dacă studiezi arhivele de la CNSAS. Cei care nu colaborau deloc după o vreme erau considerați de torționari cauze pierdute, nu se mai punea atâta presiune pe ei. Cei care păreau mai „deschiși” erau presați, până se „deschideau” de tot.

  13. Și mai e un aspect. Foarte dureros. Și anume că, de fiecare dată când Papa face gesturi de deschidere față de dușmanii Bisericii, asta se răsfrânge ca o lovitură, și încă una foarte grea, asupra „alor lui”.
    Exemple.
    Când l-a primit la Roma pe tov. Mujica, din Uruguay, și l-a făcut „înțelept”, și-au găsit chiar maestrul comun; Chiar atunci, în Uruguay, Mujica și partidul lui legalizau dintr-o lovitură căsătoria gay, avortul și consumul de marijuana. Catolicii protestau pe străzi…
    Când în Osservatore Romano a apărut interviu promoțional cu Zygmunt Bauman, tăticul New Left (adică smintitor de creiere) și fost slujbaș NKVD care nimicea partizanii anticomuniști din Polonia în anii 50, stânga michnicească din Polonia a folosit asta ca argument împotriva dreptei anticomuniste care susține că Bauman nu este decât un criminal ordinar.
    Ucraineinii greco-catolici se simt și ei părăsiți de Papa, care ține atât de mult la relația cu Rusia și cu KGBiștii din BORusă, încât vorbește exact ca propaganda rusească despre „războiul fratricid din Ucraina”, nu despre agresiunea, invazia militară a rușilor în Ucraina.
    În timp ce atâtea familii catolice sunt angajate în mișcările pro-life și pro-family din Occident, Papa de afișează cu adepții cunoscuți ai controlului populației, Jeffrey Sachs, Naomi Klein.
    Vizita la Evo Morales i-a adus acestuia avantaje electorale. Papa nu l-a criticat nici măcar de departe. Morales este un mare dușman al Bisericii, pe care o persecută activ.

    Exemplele pot continua, din păcate, pe zeci de pagini.

    „Cel care este blând cu cel crud sfârșește prin a fi crud cu cel blând”
    (Midrash)

  14. Doamna Cernea, in principiu aveti dreptate. Papa e teoretic vicarul lui Hristos si preocuparile lui teoretic ar trebui sa fie preponderent spirituale. In practica, trebuie sa fie majoritar administrator si politician. Si nu de ieri de azi, de foarte devreme in istoria Bisericii Catolice. Nu exclud ca sa fie intr-adevar stangist din convingere. Dar trebuie luat in calcul si ipoteza ca BC practica un discurs dublu, cu scopul de limitare a pierderilor. Ces spune Papa prin presa, e infirmat de preotul din parohie duminica la predica din amvon. Nu stiu daca e asa de imoral, tinand cont ca adversarii recurg la tactici murdare cat cuprinde. Cred ca numarul catolicilor e pe undeva pe la 1,5 mld, din care catehizati rezonabil, nu mai mult de 200 milioane. Ma refer la cei carora incidentul cu secera si ciocanul le-a starnit nedumerire sau iritare. In definitiv, Papa este ales de un conclav(?)care e compus din niste oameni destepti si conectati la realitate, nu niste batranei zaharisiti, cum mai sunt descrisi uneori in cultura populara. Stiau cine e Francisc si cam ce practica. Riscul unei atitudini intransigente este prea mare. Era istorica pe care o traversam, sa-i zicem anti-metafizica, va fi depasita eventual. Este destul de important ca biserica sa fie in viata la momentul ala. Exista riscul real sa dispara.
    Am simtit impulsul sa fac un fel de pledoarie pro-Francisc din cauza ca am reevaluat pozitia BOR sub comunisti. S-au facut compromisuri oribile, patriarhii au spus niste grozavii imense, au fost preoti informatori, ba unii au si incalcat taina spovedaniei. Dar s-a compensat pe plus cu faptul ca in forma ei diminuata, biserica a fost in stare sa mentina legatura peste timp cu traditiile nationale, ideea de viata spirituala. Daca ar fi mers pe varianta eroic-martirologica, erau toate sansele sa fie anihilata.Mergand pe calea compromisului, a reusit sa supravietuiasca indeajuns de bine astfel incat sa devina institutia cea mai populara din Romania dupa caderea ceausescului. S-avem rabdare, roata se poate intoarce.
    Altcumva, impunerea casatoriei gay prin lege au facut-o si „baieti buni”, conservatorii britanici de exemplu. Conditia e ca in poll-uri sa apara o opinie favorabila, iar in MB era de peste 60%, din cate retin.Politicianism curat. In mod evident, sud-americanii nu-s indeajuns de catolici incat sa protesteze la asa decizie, si-au facut bine calculele tovarasii.
    La asasinate ma refeream in primul rand la persecutii in masa. Ca de exemplu, asa-zisa teroare rosie din timpul razboiului civil din Spania. Sau in Franta revolutionara. Tari teoretic puternic catolice la momentul ala.

  15. @ Iulian Ene
    Uite un exemplu de cum negocia Isus cu iudeii si chiar cu proprii lui ucenici:

    51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
    52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
    53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
    54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
    55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
    56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
    57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
    58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.
    59. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.
    60. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?
    61. Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?
    62. Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?
    63. Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.
    64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.
    65. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.
    66. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.
    67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?
    68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.
    69. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.
    Ioan 6, 51-69

  16. Hai că gargara stângistă ar mai merge, cu climatologia, discursul contra capitalismului et etc etc. Să zicem că în America Latină, unde sunt cei mai mulţi catolici din lume, mulţi oameni au asemenea idei şi papa crede că dacă se pune la mintea lor atunci aceştia nu ar mai avea o reacţie de respingere faţă de Biserică. Aşa o fi, eu nu sunt catolic şi mai ales nu am fost niciodată în America Latină, nu mă pronunţ.

    Dar compromisurile cu credinţa sunt inacceptabile.
    Faza cu crucifixul pe seceră şi ciocan este o blasfemie. Papa nu trebuia să se complacă, e ultragiant. Şi indianul ăla cum îl cheamă e un pervers jegos. Măcar preşedintele mexican, dinntr-un partid ateu şi prigonitor al creştinilor, l-a primit cu demnitate pe papă şi nu a încercat să umble cu mizerii, ca Morales parcă îi zice.
    Mexicanul l-a primit la aeroport pe papa Ioan Paul al doilea şi i-a zis pe un ton normal: „Domnule, eu nu sunt de religia dumneavoastră, dar vă urez bun venit în Mexic, etc etc etc.

    Iar faza cu Mama Natură sau Mama Pământ e deja apostazie. Mama Pământ este divinitatea neo-păgâniştilor, inclusiv a druizilor de stil nou sau păgânilor din Anglia care de solstiţiu se îmbracă în nişte cămeşoaie albe şi se duc să ţopăie la Stonehenge. Iar faptul că papa Francisc a citat din Sf Augustin ca să motiveze chestia cu Mama Natură este o ipocrizie.

    Mie mi s-ar părea extrem de periculos ca acest papă Francisc de fapt să nu fie creştin, să-şi fi pierdut credinţa. Se întâmplă şi altora, sunt oameni care îşi pierd credinţa, dar în aceste condiţii să rămână în ierarhia Bisericii mi se pare necinstit, ceva urât faţă de un miliard de oameni care îşi pun speranţa în el.

    P.S. După un sondaj din Olanda, cam 15% din preoţii bisericii protestante sunt atei.

  17. Iulian Ene, nu-ti fura singur caciula.

    Am simtit impulsul sa fac un fel de pledoarie pro-Francisc din cauza ca am reevaluat pozitia BOR sub comunisti. S-au facut compromisuri oribile, patriarhii au spus niste grozavii imense, au fost preoti informatori, ba unii au si incalcat taina spovedaniei. Dar s-a compensat pe plus cu faptul ca in forma ei diminuata, biserica a fost in stare sa mentina legatura peste timp cu traditiile nationale, ideea de viata spirituala. Daca ar fi mers pe varianta eroic-martirologica, erau toate sansele sa fie anihilata.Mergand pe calea compromisului, a reusit sa supravietuiasca indeajuns de bine astfel incat sa devina institutia cea mai populara din Romania dupa caderea ceausescului. S-avem rabdare, roata se poate intoarce.

    Asta nu e supravietuire, e predare. Ori slujesti lui Dumnezeu, ori slujesti satanistilor comunisti. Din doua, una.

    Inconstienta conducerii BOR o sa distruga Biserica in Romania, nu doar pe cea ortodoxa, asa cum inconstienta inaltilor prelati catolici si protestanti distrug crestinismul occidental si pregatesc calea pentru islam si ateismul militant. Pregateste-te pentru viitoarele catacombe. Acolo vom ajunge din cauza acestor nevolnici care nu sunt in stare sa apere nici Biserica, nici crestinismul si nici macar credinciosii dati in grija.

    Revenind la Francisc, din punctul meu de vedere nu exista cuvinte in vocabularul limbii romane pentru a descrie ceea ce face acest individ pentru lumea in care traim…

  18. We are going insane and political correctness is at the root of our insanity. This is a simple truth which we appear incapable of confronting. Society is gradually losing touch with reality, and the individual is losing touch with reality, because our leaders are misusing language in order to invert reality. Things must once again be called by their proper names. The progressive disintegration of our society cannot be understood without first grasping the consequences of our degeneration (or violation) of language.

    http://www.jrnyquist.com/in-defense-of-language.html

    Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
    Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
    Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
    (…)
    Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=5

  19. Iulian Ene,

    Biserica nu poate pe de o parte predica Adevarul, pe de alta parte sa foloseasca ca strategie minciuna. Atat din motive dogmatice (Cuvantul-Adevarul-Hristos) , cat si din motive practice (s-ar prinde lumea si nu ar mai crede nimeni, niciodata, nimic). Deci ideea de a pacali pentru a asigura supravietuirea Bisericii este foarte proasta. O catastrofa. Sper ca acei ierarhi / prelati care pe vremea comunismului au facut compromisuri inacceptabile, au facut-o din slabiciune, nu din vreo strategie. (BTW, un preot catolic care dezvaluie deliberat secretul spovedaniei se autoexcomunica; la catolici, niciodata, nici un motiv, nici o lege, nu poate justifica incalcarea secretului spovedaniei. Preotul nu poate face asta nici macar pentru a-si salva propria viata, sau pentru a salva viata altora, oricat de multi ar fi acestia)

    Ceva ce este in mod instrisec (deci nu doar prin consecinte nedorite) rau, nu poate fi facut cu scopul de a promova / urmari un bine (mai mare).

    Crestinii trebuie sa fie constienti ca raul din lume nu provine doar din neintelegeri si nu poate fi rezolvat doar prin discutii si compromisuri. Exista si rau de natura demonica. (O persoana poate inceta sa mai fie un agent al raului, dar acesta nu dispare)

    Martirii din primele secole nu au gandit „strategic”, nu au fost „isteti” incercand sa faca compromisuri cu justificarea (sau pretextul pentru lasitate) ca asa salveaza Biserica. Ei au facut ce le-a spus Hristos, si au lasat problemele mari (supravietuirea Bisericii, destinul lumii) in seama Providentei. „Noi facem ce trebuie si ce ni s-a spus, de restul se ocupa Domnul. Treaba lui ce face cu Biserica, cum supravietuieste aceasta daca noi suntem martirizati. El stie mai bine” Cam asa au gandit.

    E o eroare sa iti inchipui ca poti sa faci afaceri cu dracul si sa-l pacalesti. La din astea el se pricepe mai bine. Are si experienta, are si capabilitati -de a fi nevazut, incognito etc- care noua ne lipsesc. Deci noi facem ce ne spune Domnul Isus si ne vedem de treaba. Valabil si pentru ierarhii care isi imaginau ca pot ei sa-i imblanzeasca pe comunisti.

  20. Imbucuratoare cuvintele Dnei Cernea in comentariile pe care le-am citit. Este bine ca nu se uita ca a fi radical in credinta noastra inseamna a spune adevarul asa cum e el, si nu cum se cere pe piata. Radicalismul crestin inseamna pacea sufletului in afirmarea necontenita a adevarului, care este unul singur, cel adus de Hristos. Afirmarea lui, insa, nu inseamna resemnare, ci si utilizarea oricarui mijloc permis de cele zece porunci si perfectat de El. Ajuns aici, cred ca trebuie mentionat ca una dintre porunci, in traducerea corecta, nu este : „sa nu ucizi”, ci „sa nu comiti crima”.
    Corectitudinea politica este expresia relativismului contemporan. O smintire a mintii. Filosofic vorbind, o afirmare a irationalului. Acesta este opusul „logosului”, cuvantul ratiunii divine. Pana si ne-crestinii (Platon) stiau stiau asta. Papa pare ca nu.
    Una dintre radacinile nevolniciei epistemologice a Europei de acum sta in lipsa de condamnare a mizeriei comuniste, cu toate ademenirile ei. De ce Papa a muscat? Nu stiu, dar trebuia sa fie mai decent, mai umil, pentru ca si el este un om supus greselii.
    Unde s-a ajuns in occident cu corectitudinea politica? De exemplu, anul trecut o doamna din catedrala catolica locala a protestat impotriva utilizarii pronumelui „he” in crezul citit in limba engleza pe motiv de discriminare sexuala. I s-a acordat atentie si „boborul” a recitat ceva pana la interventia episcopului local. Pana si omul de servici – cel care mi-a relatat povestea – s-a revoltat. Pe scurt: pe vremea mea, modificarea crezului ducea direct la anatema. Erezie, blasfemie si excludere.
    Acum, si Papa?

  21. Eu cred ca ar trebui sa terminam cu isteriile astea.
    „Anticrist”, „inaintemergatorul Anticristului”, „nu are credinta nici cat un bob de mustar” si alte tampenii de genul acesta.
    Sunt lucruri extrem de suparatoare (si chiar blamabile) in comportamentul papei, dar de aici si pana la adopta un discurs demn de muntele Athos este cale lunga.
    Poate ar trebui sa meditam la infailibilitatea papala. Daca se manifesta doar in conditii bine definite si extrem de stricte nu este oare si pentru ca Biserica (Trupul mistic al lui Cristos) a considerat pe buna dreptate ca exista nenumarate situatii in care papa poate gresi? Si chiar greseste! Este om, deci este supus pacatului!

    Sa cautam in istoria Bisericii. Uite, de exemplu, Origene. Un mare invatat, mare credincios. In zelul lui dezordonat face un gest blamabil care ii compromite vocatia preoteasca.

    Si pe mine ma enerveaza lipsa de viziune si claritate morala (indraznesc sa afirm lucrul acesta) din manifestarile papei. Dar poate se datoreaza unei prea mari dorinte de unitate. Ce stiu eu ce are in mintea si sufletul lui. Poate incearca sa-i adune si sa-i atraga la Biserica si pe asa zisii catolici liberali-adica pseudocatolici. Dpmdv o naivitate dusa la extrem care poate provoca mari tulburari in Biserica si in lume.
    Sa criticam ce este de criticat, sa argumentam ce este de argumentat, sa respingem cu hotarare orice incercare de schimbare a invataturii crestine.
    Sa o facem insa in mod rezonabil, cu blandete si intelepciune.

    Uite un text foarte frumos al lui Patapievici care demonteaza (implicit, textul este scris in 2013, inainte de vizita „istorica” a papei in AL) incercarile Papei si ale lui Lombardi de a explica solidaritatea partiala a Romei cu oameni gen Morales sau alti
    marxisti:

    „Ce vreau să spun? Criticarea situaţiei de fapt în vederea îmbunătăţirii de drept a vieţilor noastre este un lucru şi dezirabil, şi legitim. Nu am obiecţii nici la critică, nici la construirea unor comparaţii care să facă judecăţile critice mai pertinente. Ce NU mi se pare legitim, ba găsesc chiar moralmente respingător, este adoptarea de către criticii de azi ai societăţii capitaliste a acelui tip de critică pe care călăii comunişti au făcut-o victimelor capitaliste, pentru a le putea persecuta şi ucide în mod justificat şi cu conştiinţa împăcată. Ce mi se pare inacceptabil este că anume comunismul continuă să funcţioneze pentru mulţi oameni bine intenţionaţi de azi ca o fantasmă licită şi nevinovată a utopiei; şi că după toate dezastrele pe care le-a produs şi justificat, anume socialismul marxist poate fi preţuit azi ca o critică radicală şi necruţătoare a relelor societăţii de azi, de preferat altor tipuri de critică, văzute ca fiind mai timide ori mai complezente.
    Criticarea capitalismului e bună; dar criticarea capitalismului dinspre socialism, dincolo de faptul că e o eroare categorială, e semnul unei lipse de claritate morală. Societăţile capitalist-liberale nu persecută şi nu ucid; este oare atunci moralmente acceptabil ca modelul după care aceste societăţi sunt criticate să fie preluat din arsenalul criticii făcute de comunism capitalismului – în condiţiile în care practica a dovedit că acest tip de critică nu e numai fals, ci şi criminal?
    Mai clar spus, lucrurile stau aşa: astăzi, nimeni nu se mai gândeşte la vreuna din societăţile fasciste care au existat în secolul XX ca la un model posibil de societate, de la care să se plece pentru a obţine una mai bună; de aceea aproape nimeni, în ziua de azi, nu vede în critica făcută de fascişti liberalismului un model de urmat în critica pe care ei înşişi o fac societăţii în care trăiesc. Faptul că nimeni, azi, nu recurge la critica parlamentarismului făcută de fascism pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de parlamentarii aleşi este un lucru bun. Numesc acest fapt claritate morală în privinţa fascismului.
    În schimb, mulţi oameni cu sensibilitate socială de stânga, pe care nimeni nu i-ar putea acuza că nutresc idei totalitare, s-au obişnuit să-şi gândească nemulţumirile faţă de societatea în care trăiesc în termenii criticii pe care comunismul a făcut-o societăţilor liberale şi capitalismului. E un fapt că cea mai mare parte din critica socială la adresa neoliberalismului e inspirată de critica făcută de marxism capitalismului şi e în mod subtil infuzată cu reprezentări idealizate – din punct de vedere factual, complet false – despre aşa-zisele beneficii sociale ale statului socialist asistenţial. Numesc acest fapt lipsă de claritate morală în privinţa comunismului. „- H. R. Patapievici, O idee care ne suceste mintile, Humanitas, Bucuresti

  22. peter SINGER | Etica vieţii
    Reconsiderarea omului stăpînitor

    Papa Francisc a publicat în mai enciclica sa istorică Laudatio Si (Lăudat fie). Numele papal şi l-a ales, explică el în text, fiindcă îl consideră pe Sf. Francisc de Assisi „exemplul prin excelenţă al preocupării pentru cei slabi şi un model de ecologie integrală, trăită cu bucurie şi autenticitate“. Omonimul său arată că preocuparea pentru natură este inseparabilă de justiţia pentru cei săraci, de angajamentul social şi de pacea interioară.

    Titlul enciclicei se referă la Cîntarea fratelui soare, în care Sf. Francisc Îl preaslăveşte pe Dumnezeu pentru întreaga creaţie, şi care reprezintă expresia cea mai înaltă a holismului ecologic din tradiţia romano-catolică. Asta, în ciuda faptului că elogierea „fratelui soare“ şi a „surorii lună“ din Cîntare a părut atît de apropiată de adorarea naturii, încît unii s-au îndoit că textul va putea fi inclus vreodată în doctrina catolică de bază.

    Acum, aceste îndoieli au fost lăsate deoparte. Papa Benedict al XVI-lea, predecesorul lui Francisc, a început să orienteze preocuparea Bisericii către necesitatea sustenabilităţii ecologice. Papa Francisc a dus această iniţiativă mult mai departe.

    DE ACELASI AUTOR
    Magna Carta după 800 de ani
    Combaterea extremismului islamic
    Gînduri despre surfing
    Este incestul între fraţii adulţi un delict?
    Laudatio Si a atras atenţia mediei, mai ales prin apelul ferm la acţiune în vederea contracarării schimbărilor climatice. Ceea ce era de aşteptat, dată fiind importanţa majoră a faptului că liderul celor 1,2 miliarde de romano-catolici din întreaga lume a declarat răspicat că studiile ştiinţifice atribuie „cea mai mare parte a încălzirii globale“ din ultimele decenii gazelor cu efect de seră „rezultate, în principal, în urma activităţilor umane“.

    Există însă şi un alt aspect al enciclicei, care a suscitat în mai mică măsură atenţia presei. Sf. Francisc se numără printre cei mai populari sfinţi catolici, datorită renumelui său de iubitor al animalelor. Păstrînd această tradiţie, Laudatio Si reprezintă cea mai fermă declaraţie împotriva cruzimii faţă de animale făcută vreodată de un Papă, într-un document atît de influent ca o enciclică.

    Doctrina creştină de bază în privinţa animalelor îşi are originea în Facere (I, 26), în care Dumnezeu, se spune, îl face pe om stăpîn peste toate animalele. Sf. Toma de Aquino interpretează acest verset, considerînd că felul în care omul se poartă cu animalele pur şi simplu nu contează; unicul argument împotriva cruzimii arbitrare faţă de animale este că aceasta ar putea duce la acte de cruzime împotriva oamenilor.

    Cîţiva gînditori creştini au încercat să reinterpreteze „stăpînitor“ drept „ocrotitor“, sugerînd că Dumnezeu i-a încredinţat omului ocrotirea creaţiei sale. Acesta rămîne însă un punct de vedere minoritar, preferat de ecologişti şi de apărătorii animalelor, iar interpretarea lui de către Aquino a rămas doctrina catolică predominantă, pînă spre sfîrşitul secolului al XX-lea.

    Papa Francisc se opune categoric accepţiunii curente; creştinii „au interpretat uneori incorect Scriptura“, spune el, şi insistă că „trebuie să respingem vehement ideea că făpturii noastre – făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căreia i s-a dat în stăpînire Pămîntul – i se cuvine stăpînirea absolută asupra celorlalte creaturi“. „Stăpînirea“ noastră asupra universului, spune el, trebuie înţeleasă „ca ocrotire responsabilă“.

    Acest lucru reprezintă o schimbare revoluţionară, pe fondul a două mii de ani de doctrină catolică a „omului ca stăpînitor“. Enciclica include şi altă afirmaţie, care poate avea implicaţii încă şi mai vaste. Declaraţia, care apare iniţial în Catehismul Bisericii Catolice publicat de Papa Ioan Paul al II-lea, numeşte ca fiind „contrar demnităţii umane pricinuirea de suferinţă sau moarte inutilă animalelor“. Pentru a fi sigur că afirmaţia sa nu trece neobservată, Papa Francisc a publicat-o şi pe Twitter. (Într-adevăr, Papa foloseşte Twitter, cu numele de utilizator @Pontifex.)

    Dar cînd sînt suferinţa şi moartea „inutile“? Dacă te poţi hrăni corespunzător fără să mănînci carne, nu înseamnă, atunci, cumpărarea de carne pricinuire inutilă a morţii unui animal sau măcar complicitate la această pricinuire? Şi nu înseamnă să cumperi ouă de găini care au dus o viaţă mizerabilă, înghesuite în cuşti din sîrmă, subdimensionate, o provocare inutilă a suferinţei animalelor sau măcar complicitate la această provocare?

    Înainte să devină Papa Benedict al XVI-lea, cardinalul Ratzinger a dat un interviu în care deplîngea „exploatarea industrială a creaturilor“, cum ar fi găinile care trăiesc „atît de înghesuite una într-alta, încît devin simple caricaturi ale unor păsări“. Din nefericire, chiar în acest moment, zeci de miliarde de păsări sînt nevoite să trăiască în astfel de condiţii; într-adevăr, tărîmul oamenilor e plin de animale care suferă inutil.

    Deşi apărătorii animalelor l-au implorat pe Ratzinger, după ce acesta a devenit Papă, să-şi reitereze punctul de vedere despre bunăstarea animalelor, acesta nu a făcut-o. În schimb, Papa Francisc pare să se fi referit la animalele crescute în ferme industriale, atunci cînd a vorbit, în Bucuria Evangheliei, despre „fiinţele slabe şi lipsite de apărare, aflate adesea la cheremul intereselor economice sau al exploatării nediscriminate“.

    Acum, în Laudatio Si, Papa Francisc citează pasajul din Evanghelia după Luca, în care Iisus spune despre păsări că „nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu“ (XII, 6). Papa întreabă apoi: „Cum de putem noi să le maltratăm şi să le facem rău?“ Este o întrebare bună, căci noi le maltratăm, şi încă la scară mare.

    Cei mai mulţi romano-catolici sînt părtaşi la această maltratare – puţini dintre ei, crescînd pui, raţe şi curcani într-un mod care maximizează profitul în defavoarea bunăstării animalelor, iar majoritatea lor, cumpărînd produse de la fermele industriale. Dacă Papa Francisc poate schimba această stare de fapt, el va fi făcut, din punctul meu de vedere, mai mult bine ca oricare Papă din istoria recentă.

    Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor emerit la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics şi The Point of View of the Universe (cu Katarzyna de Lazari-Radek). Cea mai recentă carte apărută este The Most Good You Can Do (2015).

    © Project Syndicate, 2015
    http://www.project-syndicate.org

    traducere de Matei PLEŞU

    http://dilemaveche.ro/sectiune/polul-plus/articol/reconsiderarea-omului-stapinitor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here