Polonia: „Apărătorii democrației”, între circ și războiul hibrid

 

„Dar asaltul asupra democratiei si drepturilor este clar, puternic si foarte periculos. Vom vedea cat de istet de misca opozitia si daca reuseste sa foloseasca acest impuls de azi”.

…scriau, puțin înainte de Crăciun, România liberă, Evenimentul Zilei și Digi24, înghițind nemestecată relatarea corespondentei Criticatac de la Varșovia.

Ca în vechea tradiție sovietică din bancul cu Radio Erevan, relatarea era aproximativ exacta, doar cu unele mici amendamente, prin părțile esențiale.

„Nu era o Volgă, era o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat.”

În seara de vineri 16 decembrie 2016 în Polonia s-a încercat, într-adevăr, un „asalt asupra democrației și drepturilor”.
Un asalt „clar”. Nu chiar „puternic”, deși foarte agresiv. Nu prea isteț, deși premeditat. Totuși, posibil foarte periculos – și asta pentru că scenariul acestor evenimentele „spontane” pare să fi fost scris la Moscova.
Doar că asaltul asupra democrației nu l-a dat partidul conservator, PiS (Lege și Dreptate), aflat la putere, ci opoziția de stânga liberală, partidele PO (Platforma Civică) și Nowoczesna („Moderna”, o clonă a PO), împreună cu manifestanții aduși de KOD – „Comitetul pentru Apărarea Democrației” și provocatorii de la Antifa.

Opoziția de stânga a încercat blocarea activității Seimului (parlamentului), în momentul în care pe ordinea de zi se afla votul în privința unor chestiuni deosebit de importante: 1.bugetul pe 2017 și 2. reducerea substanțială a nesimțitelor pensii ale foștilor securiști.
Scopul declarat al agitației protestatare era, nici mai mult, nici mai puțin, acela de a da jos guvernul. Cum știa că nu are cum să determine căderea guvernului – și, consecutiv, alegeri anticipate – pe căi normale, cum ar fi respingerea la vot a proiectului de buget al guvernului, opoziția a trecut la acțiuni care nu au nimic comun cu procedurile parlamentare, acțiuni la care recurgea, la vremea lui, răposatul Andrzej Lepper (cine a fost el, vedeți aici). Doar că, așa cum spun martorii oculari, scenetele regizate de Lepper erau „Versailles” pe lângă cele actuale.
În stradă, la poarta Seimului, deși protestele au fost sprijinite din răsputeri de toate moguliziunile și antenele de limbă polonă, totuși, ca număr de participanți, rezultatul mobilizării nu a fost prea grozav. Dar s-a remarcat violența, nu doar verbală, a acestora.

Între timp scandalul din 16 decembrie, care se voia începutul unui Maidan la Varșovia, deja a căzut în ridicol fără să fi luat proporții. E destul de greu de înțeles pe ce se bazează opoziția când își dorește dărâmarea guvernului prin orice mijloace, sondajele arătând că, dacă ar avea loc alegeri anticipate acum, rezultatul ar fi pentru PiS poate chiar mai bun decât cel din 2015. Scopul pare să fie altul, destabilizarea în sine. Dar nu, nu vreau să spun că toți liderii opoziției își dau seama de asta, celor mai mulți dintre ei chiar nu le poți pretinde atâta istețime.

Și totuși, cele întâmplate pot însemna un pericol serios. Nu pentru că scandalul ar fi avut, în mod real, dimensiuni de natură să ducă la răsturnarea ordinii de stat în Polonia, deși cam asta era ideea, ci pentru că sunt indicii care arată spre o altă explicație a incidentelor. Agitația din week-end-ul 16-18 dec de la Varșovia trebuie privită în context geopolitic,în cadrul „războiului hibrid”, ceea ce face ca lucrurile să fie mult mai grave decât gesticulațiile propriu-zise ale opoziției dinăuntrul și de la ușa Seimului. Dacă e așa, lucrurile ar putea să se amplifice, data viitoare să aibă loc chiar o destabilizare în toată regula, cu vărsare de sânge.

Dar, să le luăm pe rând.

DEMOCRAȚIE, PUTERE, OPOZIȚIE

În 2015, cetățenii polonezi au decis, prin vot, să încredințeze puterea partidului conservator „Lege și Dreptate”, PiS.
Și nu numai că polonezii i-au votat atunci pe conservatori, culmea e că susținerea lor pentru PiS se menține, ba chiar crește, încet dar sigur, cu trecerea timpului, în ciuda urletelor establishmentului liberal-postcomunist, care domină și acum cea mai mare parte din mass media, ale UE și în general ale stângii internaționale (după care se iau și mulți jurnaliști/analiști români, unii din neștiință, alții pentru că sunt cozi de topor).

Dacă un grup încearcă să dea jos cu forța o putere politică aleasă democratic și sprijinită în continuare de cetățeni, doar pentru ca „să fie ca înainte”, adică grupul respectiv să aibă acces exclusiv, pe viață și ereditar la butoanele țării și la banii publici, ei bine, acel grup atacă democrația și drepturile, și nu invers.

Așa cum scria zilele trecute Bronisław Wildstein:

„Chiar dacă acceptăm ipoteza că polonezii nu s-au maturizat îndeajuns pentru a se putea guverna singuri, și că cel mai bun lucru care li se poate întâmpla este guvernarea elitelor post-comuniste împreună cu un grup de foști lideri ai opoziției, cooptați de către acestea, guvernare care va fi transmisă moștenitorilor lor, tot ar fi cam greu să justificăm aceasta pe baza regulilor democrației. Nu putem numi „apărare a democrației” contestarea rezultatelor alegerilor și dorința de a răsturna guvernul legitim ales. În democrație nu poate funcționa o opoziție totală, care nu poartă o dezbatere rațională, ci încearcă să-și distrugă adversarul. Dacă, în plus, opoziția declară că guvernul ales legal este o dictatură totalitară, singura ieșire rămâne răsturnarea acesteia. Măcar să fi prezentat vreo dovadă pentru pretențiile sale, dar prin caracterul ei „total”, opoziția exclude argumentarea. Rezultă așadar, că nu autoritățile alese în mod legal, ci adversarii acestora sunt antidemocratici. Faptul că ei sunt susținuți de grupuri puternice și de mass-media, atât în țară cât și în străinătate, nu schimbă nimic.
Și nu se poate vedea aici vreo simetrie.”
wpolityce.pl

Susținerea externă, din partea UE (Germaniei) și a stângii internaționale nu aduce opoziției poloneze vreun folos. Dimpotrivă. S-a observat că sprijinul pentru PiS crește, la fiecare atac împotriva Poloniei la UE. Cât despre susținerea rusească, nici nu are rost să mai explic de ce nu ajută la reanimarea stângii în Polonia.
Disperarea acestei opoziții e explicată de faptul că indivizii și grupurile care o alcătuiesc, și care au deținut puterea în Polonia, cu scurte întreruperi, aproape tot timpul de la Masa Rotundă (1989) până anul trecut, și-au pierdut deodată privilegiile. Unii s-ar putea chiar să ajungă la pușcărie, pentru corupție, sau poate și pentru lucruri mai grave (legate de Smolensk, sau de afacerea „Amber Gold”, o șarlatanie de proporții cosmice, în care sunt implicați apropiați ai fostului premier PO, Donald Tusk).
Și cu cât opoziția devine mai isterică și mai agresivă, cu atât cetățenii se îndepărtează și mai mult de ea, putând constata și singuri că guvernanții PiS nu sunt naziști, fasciști, juntă, neo/autoritariști, ultranaționaliști, național-puriști. Și că ei, oamenii de rând, o duc deja, la doar un an și un pic de la alegeri, semnificativ mai bine decât pe vremea guvernărilor anterioare.

Irelevanța discursului opoziției, lipsa de idei, asocierile compromițătoare – de exemplu, cu foști securiști de pe vremea legii marțiale, minciunile devenite evidente, orgoliile și ridicolul liderilor adâncesc și mai mult dezastrul stângii poloneze, care se agață de orice pretext pentru a-și justifica prezența în spațiul public, sperând într-o relansare pe bază de noroc.
De aceea zice corespondenta Criticatac de la Varșovia „vom vedea cat de istet de misca opozitia si daca reuseste sa foloseasca acest impuls de azi”.
Ei bine, am văzut. Mișcarea nu a fost deosebit de isteață, iar impulsul nu a fost suficient pentru mult-visata reanimare.

Iată ce s-a întâmplat.

PRETEXTUL SCANDALULUI: „LIBERTATEA MASS MEDIA”.

Opoziția susține că protestul a fost determinat de proiectul unui nou regulament de funcționare pentru ziariștii acreditați la Seim.
Proiectul a fost publicat pagina de internet a Seimului vineri 16 decembrie 2016.

În expunerea de motive a propunerii de regulament se spunea că în prezent mișcarea jurnaliștilor prin clădirea parlamentului nu este reglementată în mod clar și concret, și că locul în care funcționează un fel de centru de presă pe lângă Seim este așa-numita „măsuță a presei” – câteva fotolii și mese, ocupate de zeci de persoane în holul de la primul etaj. Apoi se menționează faptul că, zilnic, deputații sunt fugăriți de jurnaliști pe coridoare, iar reporterii storc comentarii și fac filmări în cele mai neconfortabile situații – de exemplu, la ușa toaletei. Se arată, deasemenea, că actuala stare de lucruri împiedică accesul egal al mass-media la politicieni, fiind defavorizate redacțiile mai mici, care nu pot concura cu marile corporații media; acestea din urmă își pot permite să trimită la parlament și 20-30 de persoane, monopolizând astfel conferințele de presă.

Schimbările propuse presupuneau nominalizarea de către fiecare redacție a doi reporteri care să aibă acces deplin în clădirea Seimului. Pentru ceilalți aveau să fie create centre media cu locuri pentru jurnaliști și săli de conferințe. Și o așa-numită „zonă de relatare live”, pentru care va fi destinat în întregime etajul I.
În final, autorii proiectului aătau că prevederile acestuia erau mult mai puțin restrictive decât cele din alte țări ale UE și de la Parlamentul European, și că modificările propuse în organizarea activității jurnaliștilor fuseseră inspirate de soluțiile deja existente în Italia, Franța, Republica Cehă și în Parlamentul European de la Bruxelles, asigurând totodată ordinea și securitatea în clădire.

CEHIA: filmarea permisă numai în locurile desemnate. Studiouri fixe au doar mass-media publice.
ITALIA: în momentul încheierii sesiunii cameramanul trebuie să se oprească filmarea. Nu e permisă filmarea aleșilor la ieșirea din sala de dezbateri, când se salută, își dau mâna, se bat pe spate. Sunt interzise fotomontaje satirice.
FRANȚA: în Senat se pot face fotografii doar atunci când reporterul este însoțit de un angajat al Biroului de Presă.
BELGIA / PARLAMENTUL EUROPEAN: pe terenul acestuia pot pătrunde numai mass-media care se ocupă în mod permanent de afaceri europene sau internaționale, și numai în ariile desemnate. În cadrul Parlamentul se subliniază obligația reprezentanților mass-media de a respecta demnitatea și a viața privată a tuturor persoanelor din clădire, inclusiv, evident, a politicienilor și oficialităților.

Cam astea ar fi groaznicele „atacuri PiS la adresa libertății presei”. Nu erau cu nimic mai „naziste” decât cele din parlamentele luminaților progresiști europeni.
Buun, poți să nu fii de acord cu ele, fie în general, fie în privința unor detalii. De altfel, nu numai în mass media de stânga, antenist-mogulistă din Polonia, au existat proteste față de aceste propuneri. Chiar și jurnaliști de dreapta, care de obicei susțin majoritatea parlamentară actuală, s-au arătat nemulțumiți, calificându-le chiar drept o mare prostie.
Doar că era vorba de un proiect, care încă urma să fie discutat, nu dăduse nimeni cu parul.
În niciun caz, nici schimbările propuse, nici caracterul documentului – care nu era bătut în cuie, nu fusese „impus”, ci doar publicat, ca PROIECT, pe pagina de internet a Seimului – nu puteau justifica radicalismul reacției stângii poloneze, cu atât mai puțin acțiunile violente la care aceasta a recurs în acel week-end.

Acum, dragi cititori, comparați cele expuse mai sus cu relatarea corespondentei de încredere a RL, EVZ și Digi24 de la Criticatac-Varșovia. Veți constata din nou că „nu era o Volgă, era o bicicletă, și nu s-a dat, ci s-a luat”.

„Pe de altă parte, măsurile luate în ultimele zile de PiS au fost foarte îndrăznețe: au trecut o lege a mass-media (nici vorba de consultare) care însemnă limitarea accesului presei la lucrările parlamentului (de exexemplu, numai anumite televiziuni pot filma ce se întâmplă în parlament, acestea urmând să fie televiziuni apropiate regimului). Principalele trusturi de media private de opoziție au protestat”

„Măsurile luate de PiS” „nici vorbă de consultare” – erau, de fapt, „propuneri prezentate” (exact așa scrie în text, n-aveți decât să verificați cu google translate, aveți link-ul mai sus). Nu e deloc totuna.
Cât despre „numai anumite televiziuni pot filma…, televiziuni apropiate regimului” – asta e invenție pură, nu scrie așa ceva nicăieri în document.

Iar ca să nu ne amețim cu vorbele, „trusturile de media private de opoziție” sunt, mai pe românește, moguliziunile establishment-ului postcomunist, adică voiculeștii de limbă polonă. Antenele stângii sunt, pe piața media din Polonia, enorm de privilegiate – de fapt, e puțin spus, poziția acestora e foarte aproape de monopol.

Televiziuni de orientare conservatoare, care cât de cât contează, sunt doar două, mici, și numai ele știu cum au supraviețuit până în 2015 cu toate bețele ce le-au fost puse în roate: Republika (fondată de Bronislaw Wildstein în 2012) și Trwam (o televiziune catolică).
În ce privește TVP, televiziunea de stat, într-adevăr, de la alegerile din 2015 încoace au existat ceva schimbări. În sensul că sub guvernarea actuală au fost re-angajați un număr de redactori pe care stânga îi dăduse afară (de exemplu, B. Wildstein, dat afară în 2010, și-a putut relua de curând emisiunea de la TVP), și au fost aduși câțiva jurnaliști tineri.
Pe vremea lui Tusk, epurarea TVP fusese într-adevăr radicală, nu se accepta absolut nicio opinie independentă, cu atât mai puțin critică, la adresa guvernului. Dar faptul că acum stânga nu mai deține controlul total al TVP, balanța echilibrându-se oarecum, este considerat un „atac de neiertat la adresa libertății media” – „atac” pentru care Polonia a fost scoasă la tablă și în Parlamentul European, și înfierată de tot felul de corespondenți, jurnaliști și analiști – dintre care unii au știință, dar au și agendă, iar alții, ce-i drept, nu au agendă, dar nici știință – inclusiv români.

Culmea este însă că liderii opoziției actuale, care acum „apără libertatea presei” de bau-bau-ul PiS sunt cei care, pe vremea guvernării PO, călcau în picioare libertatea presei, direct (guvernanții) sau indirect (propaganda stângistă susținătoare, condusă de Gazeta Wyborcza).

Guvernanții PO puneau serviciile să-i urmărească pe jurnaliștii incomozi.
Între 2007 și 2015, ABW, Agenția de Securitate Internă, a urmărit 52 de jurnaliști și alte personae care deranjau guvernul PO – detalii aici, în engleză.

Reduceau la tăcere presa care nu convenea PO
În 2011, mogulul Hajdarowicz, legat de PO, dar într-o situație financiară foarte dubioasă, după întâlnirea cu purtătorul de cuvânt al guvernului achiziționează ziarul Rzeczpospolita unul dintre cele mai mari ziare din Polonia și săptămânalul cel mai bine vandut, Uważam Rze. Întreaga tranzacție cu statul are loc așa încât de fapt Hajdarowicz nu plătește nimic. Schimbă redactorul-șef și jurnaliștii. Ca rezultat, săptămânalul, care se vindea în medie în 140 de mii de exemplare, ajunge la 20 de mii. Ziarul se prăbușeșteși el. Hajdarowicz le-a cumpărat ca să le ducă la faliment.
(B. Wildstein, niezalezna.pl)

Interesante sunt și culisele afacerii: 51% din acțiunile Presspublica – firma care deținea ziarul Rzeczpospolita și săptămânalul Uważam Rze – aparțineau grupului britanic Mecom. Restul de 49 % aparțineau Statului. Când Mecom intenționase să cumpere acele 49% acțiuni, guvernul PO îi e pusese condiția să schimbe linia ziarului – ceea ce britanicii nu puteau accepta, cel puțin din motive de piață, întrucât știau că și-ar fi pierdut cititorii. Forțați de împrejurări, cei de la Mecom i-au vândut lui Hajdarowicz acțiunile, pe 80 milioane zl.
Dar Hajdarowicz nu avea acești bani, așa că i-a împrumutat de la banca Getin, aparținând unui foarte bogat om de afaceri, fost colaborator al securității comuniste, Leszek Czarnecki. Banca Getin a dobândit drept de gaj asupra 51% din acțiunile. Celelalte 49%, Hajdarowicz le-a cumpărat de la Stat, pe 55 milioane zl. Dar, neavând atâția bani, s-a înțeles cu guvernul PO să pătească în rate, iar Statul a rămas cu drept de gaj asupra celor 49% din acțiunile Presspublica, pe care i le vânduse lui Hajdarowicz.
(wyborcza.pl)
Hajdarowicz l-a schimbat imediat pe redactorul șef. În 2012, după ce jurnalistul de investigație Cezary Gmyz a publicat articolul „Trotil pe epava Tupolev-ului”, (în care dezvăluia faptul că s-au găsit urme de explozibil pe fragmentele avionului prăbușit la Smolensk) Hajdarowicz l-a dat afară, iar cea mai mare parte a colegilor acestuia s-au solidarizat cu el, părăsind Rzeczpospolita.
Între ian 2012 și ian 2013, tirajul ziarului a scăzut cu 44%. (wpolityce.pl)
În prezent, procuratura examinează o sesizare privind modul în care s-a produs preluarea Rzeczpospolitei de către Hajdarowicz.(niezalezna.pl)

Blogger arestat, judecat și condamnat, pentru lipsă de respect față de Președintele Komorowski (PO)
În 2012, studentul Robert Frycz, autorul blogului Antykomor.pl conținând bancuri, caricaturi și jocuri pe calculator în care se făcea mișto de președintele Komorowski (de exemplu, un joc în care puteai arunca în șeful statului cu legume virtuale), a fost condamnat să presteze muncă în folosul comunităţii timp de un an și trei luni, câte 40 de ore/lună. A protestat până și OSCE. (De Lech Kaczynski, viu sau mort, e chiar un merit să-și bată joc toți vitejii jurnaliști ai stângii, sub bagheta Gazetei Wyborcza). La locuința periculosului Frycz au descins băieții de la ABW, mai ceva ca în filmele cu teroriști, și i-au luat tot echipamentul electronic la puricat.

Pănă și niște băieți care purtau o pancartă de solidarizare cu Frycz și au vrut să-i iasă cu ea în cale lui Komorowski, la o vizită de lucru, au fost luați pe sus de polițiști și duși la secție.


(niezalezna.pl)

Jurnaliști arestați pe vremea guvernării PO
În noiembrie 2014, au fost arestați doi jurnaliști (Maciej Pawlicki de la TV Republika și Tomasz Gzell de la agenția PAP) care relatau despre protestul de la Biroul Electoral Central – detalii aici, în engleză.
Protestul era legat de abuzurile autorităților PO-PSL la alegerile locale
– V. ILD Haos și fraude la alegerile locale din Polonia. Cine profită?

Serviciile descind la o redacție să confiște înregistrări deranjante pentru guvernanții PO
În vara lui 2014, când tabloidul Wprost a publicat înregistrările unor discuții compromițătoare între politicieni PO cu mari funcții în stat (cum ar fi miniștrii PO R.Sikorski, J. W. Rostowski, B. Sienkiewicz, S. Nowak, etc) agenții ABW au năvălit la redacție, înarmați și violenți, ca să caute și să confiște materialele. Detalii în interviul lui B Wildstein pentru ILD legat de vestitul „scandal al înregistrărilor” – vezi: Interviu ILD cu Bronisław Wildstein: Ce dezvăluie scandalul înregistrărilor din Polonia

Dar pe vremea PO, nu se ambalau oficialii UE, politologii și analiștii, nu se mobilizau jurnaliștii, Mme Applebaum, soția lui R. Sikorski nu își smulgea părul din cap în presa internațională de grija democrației din Polonia, dând tonul corului de bocitoare, așa, cu toată obiectivitatea ei de soție, cum face acum.
Democrație, așa cum știți, dragi cititori, e atunci când guvernează stânga.
Așa cum scria un comentator, democrația este atât de importantă încât opoziția este gata să lupte pentru ea cu forța, ca să răstoarne guvernul ales în mod legal, și care se bucură de un sprijin uriaș din partea societății.

CE S-A ÎNTÂMPLAT VINERI 16 DEC: PROTESTUL „SPONTAN”.

Vineri 16 decembrie 2016 după amiază, Seimul avea pe ordinea de zi bugetul pe 2017 și legea care avea să tundă scurt pensiile stufoase ale securiștilor.
La tribuna Seimului s-a cerut deputatul Michał Szczerba de la PO, chipurile ca să pună o întrebare. Dar s-a dus la tribună cu o foaie pe care scria „presă liberă”, a agățat-o de microfon și a început să se maimuțărească.
Mareșalul Seimului, Marek Kuchciński (PiS), l-a chemat la ordine, cf. regulamentului, de mai multe ori, apoi l-a exclus de la lucrări și a decis o pauză de 10 minute.

Reacția deputaților opoziției a fost puțin spus disproporționată. Au uitat că și în trecut, și chiar pe vremea pe vremea majorității PO, Mareșalul Seimului a tot exclus de la dezbateri pe diferiți deputați, uneori chiar a pus paza să-l ia pe sus pe respectivul ales și să-l scoată din sală.

– iunie 2002: Andrzej Lepper ocupă microfonul, Donald Tusk, PO, pe atunci vicermareșal al Seimului, îl exclude și îl amendează (fakty.interia.pl)

– octombrie 2002: deputatușl Gabriel Janowski de la LPR („Liga Familiilor Poloneze”, un partid kaghebos, al lui Giertych, ăla de pe lista lui Dughin) a blocat microfonul. A fost exclus de mareșalul de atunci, Marek Borowski, de la SLD, PSD-ul din Polonia. Janowski a paralizat activitatea Seimului timp 20 de ore (a fost poreclit „vezică de fier”) până l-a luat pe sus paza. (wyborcza.pl)

– septembrie 2015: mareșalul Małgorzata Kidawa-Błońska (PO) l-a exclus de la dezbateri pe un deputat independent (fost în gruparea lui Palikot, stânga extrem-anticlericală), Armand Ryfiński. (gazeta.pl)

– octombrie 2015: tot Kidawa-Błońska (PO) l-a exclus pe deputatul Jarosław Gromadzki (alt „independent” ales pe lista Palikot, apoi intrat la SLD, apoi plecat și de acolo). Paza l-a luat pe sus și l-a dat afară. (gazeta.pl)

Dar să ne întoarcem la ședința Seimului din 16 decembrie 2016.
Ca protest față de decizia lui Kuchciński, deputații PO și Nowoczesna au ocupat tribuna și fotoliul mareșalului, scandând „presă liberă” și refuzând să revină la locurile lor și să permită reluarea lucrărilor.
Această acțiune paraliza practic, lucrările parlamentului. PO și Nowoczesna sperau că astfel vor putea bloca votarea bugetului și vor cere alegeri anticipate.
Și, foarte important, sperau să poată bloca legea care îi supăra atât de rău pe aliații lor, bătrânii securiști.
În scurt timp, la chemarea deputaților opoziției stângiste, la poarta clădirii s-au strâns „spontanii” de la Antifa și de la KOD, blocând intrările și ieșirile.
În cele din urmă, Mareșalul Kuchciński a decis continuarea ședinței Seimului în altă sală, Sala Coloanelor. Un anunț în acest sens a apărut pe ecranul din sala plenarei, unde continua blocarea tribunei de către deputații opoziției. Practic, astfel situația a fost deblocată. Întrucât în Sala Coloanelor s-a întrunit cvorumul, bugetul pe 2017 a fost aprobat, la fel și legea care îi urzica nepsus pe securiștiși pe prietenii acestora, prin care au fost reduse pensiile securiștilor de la aprox 20000 zl la aprox 2000 zl, echivalența PLN-RON fiind cam 1:1.

În urma transferării lucrărilor în Sala Coloanelor, „Protestul” PO și N și-a cam pierdut rostul. Oficial, ei continuă să stea până în ziua de astăzi în sala plenarei, în semn de protest, și susțin că nu vor pleca, cel puțin până în 11 ianuarie. Din păcate pentru ei, și-au stricat sărbătorile degeaba, făcând cu rândul, cântând și dându-se eroi pe facebook și pe twitter. Deocamdată nu au găsit o variantă de ieșire care să nu presupună totuși recunoașterea eșecului. Greu… Mai ales că, între timp, propunerile pentru reglementarea funcționării jurnaliștilor la Seim au și fost retrase.

Deja pe internetul polonez se râde în hohote de tentativa opoziției de a iniția un Maidan – cuvântul de ordine este „Ciamajdan” – joc de cuvinte, combinație între „ciamajda” (care înseamnă „fraier”, „papagal”, „nătărău”) și „Majdan”.

Afară însă, scandalul din seara de 16 dec a fost mai violent, protestatarii „spontani” au încercat să-i împiedice pe deputații PiS să plece. Poliția a intervenit, dar nu cu brutalitatea de pe vremea PO, mulțumindu-se să-i ridice pe acei manifestanți care se așezaseră chiar în drumul mașinilor. NU S-AU FOLOSIT GAZE LACRIMOGENE, asta e o altă minciună care a circulat. Dar manifestanții au recurs la îmbrânceli și violențe. O deputată PiS a fost agresată, iar viteazul deputat Szczerba i-a pus piedică unui coleg de la PiS, trântindu-l la pământ.

PROTEST SPONTAN?

În dimineața de vineri 16 dec, ziua protestelor „spontane”, (chipurile declanșate de publicarea, vineri 16 dec, a proiectului referitor la ziariștii din Seim și de excluderea de la dezbateri a deputatului Szczerba în aceeași zi, pe la ora 16) deputatul PSL Eugeniusz Kłopotek pare să fi presimțit scandalul ce avea să fie declanșat câteva ore mai târziu în Seim. În emisiunea „Oaspetele dimineții” de la TVP, el a explicat de ce renunțase să mai participe la întâlnirea de Crăciun de joi seara – pentru că atmosfera de sărbători avea să se strice. Iată dialogul său cu jurnalistul din studioul TVP:

EK: Și imediat după aceea ce o să fie? Astăzi veți vedea ce o să fie.
TVP: Ce o să fie azi?
EK: O să fie iar mare nesimțire, luptă, zumzăială, strigăte și insulte. Vedeți dv, nu vreau să fac pe Cassandra, dar eu mă tem că în Seimul nostru, încă în acest mandat, se va ajunge la violențe fizice” – a spus el.

MINUNE PE ASFALT – MORTUL ÎNVIAT, colegul polonez al lui Nea Costică de la Pungești

Din scenariul incidentelor din 16 dec de la gardul Seimului nu a lipsit nici mortul de serviciu. Omologul polonez al lui Nea Costică Spiridon de la Pungești s-a culcat cu grijă pe asfalt, compunându-și o poziție cât mai dramatică, în abur de petardă. Moguliziunile s-au grăbit să-l filmeze pe jos, cu un comentariu dramatic. Apoi mortul a înviat și a fost surprins cu camera unui smartfon tocmai când revenea alert la viață și suna pe cineva. De altfel, pe internet a apărut și secvența dinaintea „morții”, momentul poziționării victimei pe asfalt. S-a compromis astfel bunătate de propagandă deja transmisă de antene de la fața locului, precum și bunătate de spot PO, creat ulterior, ca să arate o nouă „victimă” a unui „decembrie polonez” – aluzie la masacrul comis de comuniști asupra protestatarilor de la Gdansk-Gdynia din 1970 și la represiunea brutală inaugurată la 13 dec 1981 prin declararea legii marțiale.

Iată imagini cu minunea de pe asfalt:

„Martirul” KOD a fost identificat ca fiind Wojciech Diduszko, expert cinematografic, soțul unei activiste de la Krytyka Polityczna – criticspanacul din Polonia.

(Oare corespondenta RL, EvZ, Digi nu cumva îl cunoaște? Că doar este cunoscută tovărășia dintre Krytyka Polityczna și Criticatac. De ce nu spune nimic despre moartea și învierea lui Diduszko? Nu e relevant?)

Povestea mortului care de fapt n-a murit, manipulare menită să amplifice emoțiile, e un vechi truc kagbebist. Au recurs la el la Praga, când cu “revoluția de catifea” din 1989, când s-a zvonit că miliția a ucis în bataie pe studentul Martin Smid. Mai târziu s-a dovedit că omul nu era mort, ci cât se poate de viu, nu era student, ci securist StB și nu îl chema Martin Šmíd, ci Ludvík Zifčák. Este adesea folosit de propaganda anti-Israel, pentru a înduioșa mapamondul în sprijinul „cauzei palestiniene”.
La Pungești, unde rușii și-au băgat coada spre a ațâța proteste menite să împiedice exploatarea gazului de șist (adică o posibilă șansă pentru independența energetică a României față de Rusia) povestea cu „mortul” a fost vânturată de Realitatea TV, a lui Cozmin Gușă, dar și pe internet, de Ernu de la Criticatac.

CINE PROTESTEAZĂ? Vă spun RL, EvZ și Digi24, de la corespondenta Criticatac:

„Vineri noaptea a avut loc o escaladare importantă a conflictului dintre putere (partidul ultra-naționalist PiS) și cetățeni”.

Folosirea aici a termenului „ultranaționalist” este un exemplu tipic de animalizare a limbajului, fenomen descris de Olavo de Carvalho:

„În penultimul stadiu al degradării culturale, limbajul își pierde orice referință la obiectele experienței, și se reduce la un ansamblu de semnale de recunoaștere de grup. Ceea ce spun indivizii nu mai are nimic de-a face cu fapte și lucruri dintr-o „lume” obiectivă, ci exprimă doar reflexul de simpatie sau antipatie cu care membrii unui grup îi deosebesc pe cei dinăuntru de cei dinafară.”

Cuvântul „ultranaționalist” nu are rolul de a descrie realitatea – evident, PiS fiind un partid fondat de veterani ai Solidarității, creștini, patrioți, iubitori de libertate și atașați cu adevărat Civilizației Occidentale – ci pentru a marca teritoriul, așa cum fac patrupedele, și a da haitei proprii, (criticataci, userei și alte specii înrudite) semnalul pavlovian, chemarea la atac, împotriva celorlalți, considerați „câh”. Dacă zicea „deschiși”, „progresiști”, „moderni”, „toleranți, ar fi însemnat „gigea”, „sunt de-ai noștri”.

Fraza citată mai sus mai conține încă o șopârlă tipică; ni se vorbește de un conflictul „dintre putere și cetățeni”.
Păi cum am spus, sondajele arată altceva: că susținerea cetățenilor polonezi pentru PiS nu doar că nu scade, dar chiar crește. De fapt, asta recunoaște cu vădită tristețe și corespondenta Criticatac, pe la sfârșitul relatării ei.
Nu, nu sunt „cetățenii polonezi”, sunt doar „unii cetățeni”, adică „anumite grupuri”, exact acelea care profitau de pe urma puterii PO iar acum sunt revoltați că a înțărcat bălaia.

CINE PROTESTEAZĂ? Vă spune ILD:

În seara de 16 dec, v-am spus cine, KOD și Antifa, militanți cunoscuți cu antecedente de provocări și violențe.
În zilele următoare, au mai avut loc și alte proteste, mai puțin spectaculoase. A avut loc și un miting de sprijin pentru guvernul PiS, miting despre care nimeni nu a scris vreo vorbuliță în presa internbațională, dar Deutschlandfunk, radio-ul national din Germania, a folosit imagini de la acea adunare spre a ilustra un articol despre protestele împotriva PiS. (wpolityce.pl)

În rândul protestatarilor anti-Pis din aceste zile, au fost întotdeauna remarcați și bătrâni securiști, obișnuiți la astfel de ocazii (în general, trebuie spus că, dpdv al vârstei, participanții la astfel de mitinguri sunt de la a doua tinerețe în sus, cu accentual pe a treia).

Au luat cuvântul personaje importante ale fostei puteri. Unii dintre ei sunt mai cunoscuți cititorilor noștri, am mai vorbit despre ei:

– De Komorowski, fostul președinte, ați mai aflat de la noi lucruri interesante, cum ar fi legăturile lui cu WSI, doi-și-un-sfert-ul din Polonia, și alte afinități care duc spre Moscova.
http://inliniedreapta.net/de-ce-vrem-sa-castige-jarek-si-nu-komorowski-anca-cernea/
http://inliniedreapta.net/doi-sun-sfert-in-versiune-poloneza/

– Și de Radosław Sikorski, fostul ministru de externe, cunoscut lumii ca soț al jurnalistei Anne Applebaum, considerată autoritate supremă a presei internaționale în tot ce are legătură cu interesele politice ale lui Radek, sigur știați. Să nu uităm că Radek Sikorski este cel care ani de zile, încă și în 2009, a susținut că Rusia ar trebui să fie primită în NATO, și că la 15 minute de la dezastrul de la Smolensk, el știa că fusese vina piloților și deja răspândea varianta canonică, întrebându-se cu tâlc cine i-o fi obligat să aterizeze pe ceață.

– Pe Lech Wałęsa cel vestit, nu aveți cum să nu-l știți. Apoi ați aflat, inclusiv de la noi, că, din păcate, nu mai încape vreo îndoială că el a colaborat cu securitatea comunistă, încă din decembrie 1970, pe bani, sub numele de cod „Bolek”. Pe stil nou, ca președinte, a fost teleghidat de personaje cu conexiuni securisto-kaghebiste, care îl aveau la mână. A fost contra intrării Poloniei în NATO, de exemplu. A urzit doborârea guvernului Olszewski, în momentul când Macierewicz (Ministru de interne pe atunci) era pe cale să inițieze lustrația, să publice dosarele. Acum, Bolek e turbat împotriva PiS și tot vorbește de război civil și vărsare de sânge.

Nu putem să nu-i pomenim pe liderii opoziției parlamentare,

Grzegorz Schetyna, acum șeful PO, un om cu un trecut anticomunist vrednic de tot respectul, dar al cărui prezent politic nu sclipește prin nimic altceva decât ura pentru PiS, în primul rând – el este autorul formulei „opoziție totală”- dar și pentru rivalii săi din cadrul propriei formațiuni, PO, în care tot mereu au loc certuri, excluderi, lupte intestine. În present, e în mare pericol de a fi dat jos de către „lupii tineri” din partid, mult mai de stânga și mai radicali decât el.

– Liderul celeilalte formațiuni de stânga liberală, Nowoczesna, este Ryszard Petru, intens promovat de toate mediile moguliste din Polonia. Nivelul lui de erudiție se reflectă în gafele sale memorabile, care fac deliciul internetului – de exemplu referirea la „Cei 6 (Șase) Crai” de la Răsărit.

Ultima gafă a lui Petru a creat zilele acestea mare senzație în Polonia.
Deși apelase, dramatic, la deputații Nowoczesna și PO să nu părăsească Seimul în zilele libere de Sărbători, să nu care cumva să plece să schieze, să rămână de veghe la protest, democrația în Polonia fiind grav periclitată, după ce amenințase că va cere autodizolvarea Seimului, spunând că „are deja scrisă moțiunea” s-a aflat că, de Anul Nou a plecat în vacanță în Madeira, însoțit de o frumoasă domniță – nu, nu de D-na Petru, ci de o colegă de grup parlamentar „Modern”, Joanna Schmidt. Prima știre de senzație a fost o poză romantică din avion, care a apărut pe internet. Petru, căsătorit, doi copii, și D-na deputat Schmidt, căsătorită, trei copii.

Jurnaliștii au sunat la numărul de mobil al lui Rysiek Petru, dar le-a răspuns o căsuță vocală în portugheză. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Karatzyna Lubnauer, a declarat ziariștilor că nu știe unde este șeful ei. Mai târziu, a declarat că Petru e într-o deplasare foarte importantă, stabilită dinainte, în interes de partid. În sfârșit, scandalul luând amploare, Petru însuși s-a întors la Varșovia și a spus ziariștilor că deplasarea a fost privată.
Petru și Schmidt au ocupat emisiunile de știri, primele pagini ale ziarelor și internetul polonez aproape în întregime în ultimele zile. Clipul de mai jos este doar o mostră – imaginile celor doi, pe muzica marelui hit al Revelionului TVP 2017, „Din cauza ochilor tăi verzi am înnebunit” (interpretat la Zakopane de Zenon Martyniuk și Maryla Rodowicz).

Povestea scurtei vacanțe a lui Petru și Schmidt în Madeira spune foarte mult despre seriozitatea „protestului” din Seim și a liderilor opoziției din Polonia. Și, mai ales, despre cât de serios cred ei în ce spun – că țara e în criză gravă, că nu se mai poate, că democrația se duce de râpă, fiind amenințată mortal de dictatura lui Kaczyński.

Iată și alte câteva nume care sigur nu vă spun mare lucru – pe bună dreptate, de altfel.

– În cazul șefului KOD, e absolut firesc. Nimeni nu auzise de Mateusz Kijowski în Polonia până în 2015, când, nemaiputând suporta atacurile PiS la adresa democrației, a decis să lupte, și a înființat KOD, „Comitetul pentru Apărarea Democrației”, la 18 nov 2015, fix în ziua în care Seimul a aprobat constituirea guvernului Beatei Szydło (PiS) în urma victoriei conservatorilor în alegeri. Cu alte cuvinte, Kijowski și ceilalți fondatori mai din umbră ai KOD, deja știau, la data respectivă, că guvernul PiS va pune în pericol democrația în Polonia, și deja se poziționaseră în apărarea acesteia.
Denumirea KOD face apel la legendarul KOR, „Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor”, înființat de actualul Ministru al Apărării Antoni Macierewicz în 1976, pentru ajutorarea greviștilor de la Radom și Ursus, reprimați brutal de regimul comunist – mai multe despre KOR aici și aici.
Doar că nu era o Volgă, era o bicicletă…

KOR se opunea securiștilor. KOD îi apără pe securiști. KOR se opunea unui regim ilegitim și criminal, impus societății poloneze de ocupația sovietică. KOD acționează împotriva guvernului legitim, ales democratic și bucurându-se de sprijinul masiv al societății.

Să zicem că, fiind născut în 1968, Kijowski era prea tânăr ca să se implice în opoziția anticomunistă dinainte de 89 – deși alții în Polonia au făcut-o, ca elevi de liceu și ca tineri studenți. Dar nici după 89, deși au mai fost situații inacceptabile în viața publică, Kijowski nu s-a simțit chemat să lupte – nici când guvernau postcomuniștii și corupția ajunsese la dimensiuni cosmice (de ex. scandalul Rywin, v. detalii în nota de subsol de la acest articol), nici când guvernau liberalii, și poliția bătea cetățenii, iar serviciile urmăreau jurnaliști. Pe atunci totul i se părea ok, nu se interesa de politică.
Altfel, Kijowski nu lucrează, e divorțat, e mult în urmă cu pensia alimentară pe care ar trebui să o plătească fostei soții pentru cei doi copii. Se îmbracă într-un stil specific, multicolor, un fel de costumație de intelectual de stânga, barbă, părul lung, cărunt, strâns la spate într-un coc contestatar.

Călătorește mult în străinătate, la UE e ca la el acasă, chiar și în SUA are intrări – ceva mai puține, totuși. Zice că trăiește din banii familiei.
Ca să ne luminăm în privința orientării lui Kijowski, eu cred că e suficient un citat dintr-un spici recent, în apărarea pensiilor securiștilor „(…) cei care ne-au apărat și ne-au păzit, iar acum se dorește să fie lipsiți de pensiile lor. Trebuie să fim alături de toți aceștia. Trebuie să strigăm tare: solidaritate!”.

Ce ar mai fi de adăugat?

Lech Wałęsa și colonelul Adam Mazguła (un fel de Mircea Dogaru polonez)

– Poate figura colonelului Adam Mazguła – în românește ar veni „Mircea Dogaru”, membru al conducerii KOD, co-semnatar, alături de Kijowski și de alte celebrități, al unui „apel la nesupunere civică” față de guvernul PiS.

La aniversarea a 35 de ani de la impunerea legii marțiale, aducătare de moarte, brutalități, umilințe și suferințe imense pentru poporul polonez, Mazguła a ținut un spici apologetic în favoarea regimului introdus atunci de Jaruzelski, spunând că era „civilizat”!!!

Imagine de epocă, din civilizația legii marțiale:

Mazguła mai are o problemă. Biserica Catolică Poloneză. A încercat să o cheme la ordine, printr-o scrisoare deschisă, adresată Conferinței Episcopale, în termeni mai neobrăzați chiar decât pe vremea lui Jaruzelski și Kiszczak. Și cam cu tot atâtea șanse de a-i determina pe ierarhi să treacă de partea progresului.

– Nu avem cum să nu-l pomenim pe generalul Marek Dukaczewski, fostul comandant al sus-pomenitelor WSI, un fel de omolog al lui Măgureanu Virgil, a fost prezent și el la proteste – este civilul îmblănit și misterios, vizibil în clipul cu minunea de pe asfalt, min 1.41-1.45.
http://inliniedreapta.net/revolutia-portocalie-din-polonia/

– Cu riscul de a lungi vorba, nu pot să nu-l menționez pe Ryszard Kalisz, un prosper lider politic postcomunist, care lupta din greu (la propriu, cântărește mult) împotriva exploatării capitaliste, descinzând muncitorește din Jaguar-ul său auriu la manifestațiile Occupy.

– Sau pe Stefan Niesiołowski, cel care, zilele astea, pe portalul Sputnik.ru, trâmbița oficială a Kremlinului, specula despre cum va fi când Kaczynski și ceilalți lideri PiS „vor începe să tragă și să treacă la folosirea forței”, dacă „vor fi morți”, iar „sărbătorile vor fi ca acelea din 1970”.
https://pl.sputniknews.com/opinie/201612174447693-Kaczynski-komunista-opinie/

– Nu pot să nu-l amintesc pe Tomasz Lis, un adevărat Mircea Badea de pe Vistula.

– Și pe Roman Giertych, prietenul lui Tusk de pe lista lui Dughin, despre care am mai scris pe ILD, aici.

– Și, pentru că vorbim de prietenii Rusiei, last but not least, la protestele KOD din fața Seimului și-a manifestat prezența, cu steaguri și cu spiciuri, partidul Zmiana, al cărui fondator și lider, Mateusz Piskorski, și el pe lista lui Dughin, aflat în arest de câteva luni, fiind cercetat pentru spionaj în interesul rușilor.
http://niezalezna.pl/90927-prorosyjska-zmiana-protestuje-obok-kod

PROTESTELE ȘI RĂZBOIUL HIBRID

Am ajuns în cele din urmă la Dughin și la ruși, să privim așadar lucrurile din perspectivă geopolitică.

Redau un fragment din comentariul deosebit de pertinent pe această temă al lui Maciej Pawlicki, pe portalul wPolityce.

„Cea mai importantă informație a indicat-o Grzegorz Górski: „Cu câteva zile în urmă, s-a dat publicității desfășurătorul instalării în programul Polonia și Statele Baltice a trupelor americane. Acesta este cel mai important eveniment din secolul al XXI-lea pentru această parte a Europei. Forțele combinate ale agenturilor ruso-germane fac tot posibilul pentru a împiedica acest lucru. Dezordinea din Polonia se vrea un pretext pentru stoparea întăririi flancului estic al NATO. ”
Reprezentantul de încredere al noului președinte american Rudolf Giuliani a venit în Polonia și s-a întâlnit doar cu Jarosław Kaczyński. Acest lucru ar putea însemna prăbușirea speranței rușilor că Donald Trump va retrage sprijinul pe termen lung pentru de securitatea Poloniei.
În același timp, au demisionat câțiva generali care blocau planul Ministrului Apărării Naționale de a transfera tehnica militară grea la frontierele poloneze de est și de nord. Acei generali consideră, și în această strategie au și acționat, că principalele forțe ale armatei poloneze trebui să rămână în partea de vest a Poloniei. La granița germană. Așa că cineva trebuie să fi fost foarte supărat că ei nu vor mai comanda armata poloneză.
Presa rusă descrie astăzi Polonia ca o țară de haos, aproape un stat eșuat. Și, mai ales, care „nu face parte din Occident.” Citește: Occidentul nu va mișca un deget, dacă va fi necesar să-i ajute pe colegii amenințați. Imagini similare sunt în mass-media occidentală. La TVP, Republika Trwam și pe internet se vede cum provocatorul, soțul unei jurnaliste de la „Krytyka polityczna”, se culcă pe asfalt; în Occident este prezentată numai a doua parte a înregistrării, în care saltimbancul odihnește eroic, și se apropie de el colegii îngrijorați. Mass-media germană anunță deja „începutul sfârșitului acestui guvern.” Piramida minciunii devine din nou eficientă. Cea mai puternică armă a guvernului este acum adevărul. Acesta își face drum prin intermediul TVP. Și, deodată se dovedește că cele în cele mai multe voievodate nu ajunge semnalul TVP. Avaria „s-a nimerit” tocmai atunci când vorbea primul-ministru Beata Szydło. Compania „americană” EmiTel, care difuzează semnalul TVP este plină de foști angajați ai serviciilor secrete comuniste. Problema este în creștere. Sper că serviciile poloneze au intrat deja în acțiune, deoarece se pare ca e vorba de o operațiune clasica … da, de atac asupra statului.”

Deputatul PiS Joachim Brudziński, Vicemareșal al Seimului a pus coincidența dintre avaria EmiTel și momentul când Primul Ministru avea să vorbească la TVP într-o situație de criză pe seama acțiunii „unor pitici misterioși și altor draci”.

Gluma e glumă, dar Firma EmiTel e de importanță strategică.
Președintele TVP, Jacek Kurski, a sesizat ABW în chestiunea acestor ciudate avarii. A fost sesizat și Centrul Guvernamental de Securitate.

Nu numai în privința semnalului TVP s-au observat în acele zile avarii ciudate.
Luni dimineața nu funcționa sistemul informatic „Źródło”, pe care îl folosesc funcționarii publici.
Probleme neașteptate a raportat, de asemenea, Agenția Poloneză de Presă, PAP. Vineri 16 dec, începând de la ora 21.00 au căzut sistemele informatice – și cel principal, și cel de rezervă. În consecință, PAP timp de aproximativ o oră, nu a difuzat informații în timp real. Artur Dmochowski, președintele instituției, a informat cu privire la incident Centrul de Securitate al Guvernului, și a apelat la ABW, Agenția de Securitate Internă, pentru a clarifica această problemă.

Deputatul PiS Michał Dworczyk, a explicat în cadrul unei emisiuni TVP, că „Aceste evenimente fac parte dintr-un scenariu scris la Moscova.”
Trupe NATO vor fi staționate în Polonia. (…) Acest eveniment, pe care Rusia îl descrie ca fiind cea mai mare amenințare de pe timpul Uniunii Sovietice până acum. Dacă ne gândim că a avut loc o lovitură de stat eșuată în Muntenegru, atunci a crede că Federația Rusă va sta cu mâinile în sân să se uite la instalarea trupelor pe teritoriul polonez este o naivitate.”

Rog insistent, recitiți :
http://inliniedreapta.net/rolul-analistilor-utili-in-razboiul-hibrid-din-polonia/

 

Ar face bine să ia aminte toți cei care participă la campania de calomnie și de ură împotriva guvernului Poloniei. Asta nu e o joacă, un antrenament la sacul de box. Este o contribuție la războiul informațional, în folosul adversarului. Este o acțiune care poate avea urmări tragice. Poate deschide calea terorismului și războiului hibrid. Chiar și războiului clasic – întrucât, se știe, singura modalitate de a stăvili agresivitatea Rusiei în zona noastră este întărirea prezenței NATO și a coeziunii alianței. Negocierile de tip Minsk nu ajută. Războiul mediatic ce duce la șubrezirea politică a solidarității NATO și prin urmare la șubrezirea capacității de apărare a flancului estic, constituie o invitație pentru Putin, care va avea tot mai puține motive să ezite. Cine contribuie la această campanie acționează împotriva intereselor vitale ale României.

Cine are urechi de auzit, să audă.

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

6 gânduri despre “Polonia: „Apărătorii democrației”, între circ și războiul hibrid

  1. Foarte bună analiza. Dar e mult exagerată alăturarea, fie și numai în poză, a lui Lech Wałęsa (chiar colaborator mârșav cum era) cu acneea Mircea Dogaru, un nimeni cu portavocea ruginită a bolșevicului de cartier.

  2. deci acum Lech Wałęsa a fost securist ? sau mai rau, tradator ?
    inseamna asta ca securitatea poloneza de fapt lupta sa dea jos comunismul ?
    daca Lech Wałęsa a fost asa, se mai poate avea incredere in cineva ? chiar si cei actuali ? si nu numai in polonia…
    mircea dogaru este un bolsevic de cartier dar macar o spune deschis. este el inferior unui Lech Wałęsa marsav, cum spuneti ?
    sau inca il considerati pe Lech Wałęsa sus pe pedestal, bolsevic ascuns, superior unui bolsevic de care stim si ne ferim ? cine este mai rau ? cel ce iti tradeaza increderea sau cel care te previne de la inceput ?
    mai exista cineva in care poti avea incredere ?
    se pare ca cei ce clameaza cel mai tare sunt si cei mai farisei…

  3. Mulțumesc pentru încurajări.

    Din păcate, Lech Wałęsa a ales singur, nesilit de nimeni, tovărășia acelui Dogaru de limbă polonă, col. Mazguła. Poza de mai sus, în care cei doi apar dându-și mâna, nu e trucată, nu e modificată genetic. E bio, naturală, de pe facebook-ul lui Wałęsa.
    Dacă e ca între Dogaru și Mazguła să găsim diferențele, ele nu ar fi de limbă – sunt sigură că s-ar putea înțelege foarte bine în rusă. Dpdv al igienei personale, Mazguła pare mai bine situat. Poate pt că Polonia e mai la vest, iar acolo chiar și dogarii pensionari se tund regulamentar, se spală și umblă scrobiți.
    Am alăturat poza lui Dogaru de cea a lui Wałęsa pt că ni s-a părut mai sugestivă pt cititorul român, căruia fața lui Mazguła nu-i spune nimic.

    Da, avenirv. Lech Wałęsa a turnat pe bani la SB. A făcut foarte multe porcării.
    Dar asta nu jsutifică dilemele existențiale de la comentariul @3.

    Colaborarea lui Wałęsa cu securitatea este documentată în prezent cu vârf și îndesat. Nu mai încape îndoială.

    Dar nu, asta nu înseamnă că securitatea din Polonia luptat contra comunismului, nici că Solidaritatea era o păcăleală. Solidaritatea nu se noroiește în urma acestor constatări. Dimpotrivă, iese chiar și mai admirabilă.

    În primul rând, Solidaritatea nu era Wałęsa. Alții au fost mult mai importanți pentru fondarea sindicatului. Deși nu prea se vorbește la noi de ei. În primul rând, Anna Walentynowicz (a murit în avionul căzut la Smolensk). Andrzej Gwiazda. Krzystof Wyszkowski. Kornel Morawiecki. Și încă 10 milioane de polonezi, înscriși cu carnet.
    Solidaritatea putea foarte bine să existe și fără Wałęsa. Ba chiar mult mai bine.

    La fel cum și KOR putea foarte bine să existe fără Michnik, Geremek, chiar și fără Kuroń, dar nici nu s-ar fi pus problema să apară dacă n-ar fi fost Macierewicz (actual ministru PiS) și echipa lui, Naimski (actual ministru PiS) și ceilalți .

    Faptul că Walentynowicz, Gwiazda, Wyszkowski, Macierewicz, Morawiecki, Naimski, Lech și Jarosław Kaczyńscy și ceilalți lideri ai opoziției anticomuniste (am subliniat anticomuniste, pt a-i deosebi de ceilalți, intelectualii reformiști-perestroikiști, alde Michnik, Geremek, Mazowiecki) din anii 80 nu au făcut pact cu necuratul precum Wałęsa iar este dovedibil și dovedit cu vârf și îndesat prin nenumărate documente de epocă. Nu este loc de relativizare aici.
    Așadar, DA, mai există oameni în care poți avea încredere.

    Cei zece milioane de polonezi care s-au angajat în Solidaritatea în 1980 voiau jos comunismul și voiau să plece rușii. Nu au intrat în sindicat nici pentru carisma, nici pentru mustățile lui Wałęsa, nici pentru țigările lui Michnik și bâlbâitul lui care putea părea atunci fermecător.

    Marele merit pentru această configurare a societății poloneze, în care a fost posibilă asemenea mișcare, asemenea mobilizare, asemenea solidaritate, în anii aceia, în care nu părea să existe vreo speranță spre dărâmarea comunismului, aparține Bisericii. Cu sau fără Wałęsa, Solidaritatea tot ar fi apărut. Iar grevele și negocierile cu comuniștii poate ar fi adus victorii mult mai substanțiale fără el.

    Recunosc însă că e greu de stabilit ce e mai rău. Un trădător care se preface om de treabă, erou, sau un neobrăzat care mânâncă cu polonicul, pe față, cu tupeu.
    În orice caz, în situația celor din poză, Wałęsa a făcut, de departe, mult mai mult rău decât nesimțitul de Mazguła, pt că Lech a avut această posibilitate, iar dogarul respectiv a fost prea mic, altfel ar fi făcut și el porcării mai importante.
    În alte situații însă, putem discuta dacă tupeul nu e și el totuși o circumstanță agravantă, ipocrizia putând fi considerată un „omagiu pe care viciul îl aduce virtuții”.

    Până una, alta, câteva chestii sunt clare. Albul e alb, negrul e negru. Lech Wałęsa a trădat. Dar ceilalți lideri ai Solidarității rămân eroi (eroismul lor fiind dovedibil acum și cu acte, dosarele de la IPN), vrednici de respect și de încredere.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.