Polonia între nezavisimosci şi solidarnosci

Cumplita tragedie a poporului polonez îmi prilejuieşte cîteva gînduri despre spiritul nobiliar polonez. Uneori, cînd îţi moare cineva drag, de-abia atunci cugeţi la rolul pe care acel om l-a avut în viaţa ta. Tot astfel, în aceste zile de restrişte se cuvine amintit rolul polonezilor în răpunerea hidrei comuniste, rol atît de benefic şi pentru noi.
Clasa nobililor polonezi a fost în mod oficial abolită în timpul celei de-a doua republici poloneze prin Constituţia din 1921. Fireşte, descendenţii acesteia continuă să vieţuiască, continuă să existe pretenţiile diferitelor persoane privind apartenenţa la şleahtă atît în Polonia, cît şi în afara ei. Nu ştiu cît a mai rămas din nobilime astăzi, nu am habar dacă şi în Polonia s-a pus problema restitutio in integrum. Nu ştiu ce rol are diaspora poloneză în acest sens. Urmaşii nobililor se vor fi complăcut în prăpăstiosul rol de „ambasadori” ai noii democraţii poloneze în Occident, cum fac la noi tot felul de prinţişori şi beizadele? Adam Michnik (în Scrisori din închisoare şi alte eseuri, Polirom, 1997) acorda urmaşilor familiilor nobile un rol minor de păstrători şi ocrotitori ai nenumăratelor şi ilustrelor castele şi opere de artă feudale pe care statul pare a nu fi capabil să le susţină.
Aşadar, şleahta şi-a jucat rolul istoric, a parcurs toate cele trei vîrste ale tuturor aristocraţiilor, despre care vorbea Chateaubriand (iar la noi prinţesa Martha Bibescu): a serviciilor, a privilegiilor şi a pretenţiilor. A pierit şleahta, cum se pierde simbolic în văzduh cîntecul de vînătoare înălţat de cornul lui Voiski din poemul clasic polonez Pan Tadeusz. Pînă în secolul XIX aceasta reprezentase „întreaga naţiune, punîndu-se întotdeauna în fruntea tuturor activităţilor patriotice ale poporului polonez”, cum recunoaşte chiar un rus, Konstantin Leontiev (în Bizantinismul şi lumea slavă, Anastasia, 1999). Cu toate acestea, în întreg secolul XX problema aristocraţiei şi a spiritului aristocratic nu a încetat nici o clipă să bîntuie minţile polonilor. Şi nu este vorba de resuscitarea unui cadavru. Pentru Stanislaw Dygat, Gombrowicz, Michnik sau Leszek Kolakowski, ca să numesc numai cîteva spirite de frunte poloneze care au elogiat pînă la idolatrie, şi-au manifestat rezerve şi idiosincrasii ori care au negat vehement şi visceral (tipic polonez şi..aristocratic, de altfel), spiritul aristocratic a stat mereu alături de ideea de polonitate.
S-a stins acţiunea vizibilă a şleahtei, dar nu s-a curmat acţiunea ei invizibilă, pe care pînă în zilele noastre polonezii o resimt, o încearcă în străfunduri. Îngîmfarea şi trufia şleahticilor înseamnă astăzi conştiinţa independenţei, a ne-atîrnării de nimeni, nezavisimości, cum zic polonezii. Pluralismul polonez, manifestat chiar în comunism, are o certă sorginte aristocratică şi s-a forjat la şcoala rezistenţei faţă de orice formă de autoritarism. Într-un Cuvînt către Polonia (se poate citi integral în revista Timpul, 4 noi. 1993), ţinut cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al Universităţii Sileziene, Iosif Brodski remarcă o trăsătură esenţială a instinctului naţional polonez: „Chiar în stare de adormire, el adoptă o formă de rezistenţă extremă sau de opunere deschisă”. Desigur, poetul se referea la Solidaritatea şi, în general, la rolul primordial pe care l-au avut polonezii în doborîrea comunismului. Cu patima jucătorului neînfricat, care ştie că poate ştie să şi piardă, polonezii au arătat o încăpăţînată capacitate de opoziţie în vremuri cînd aceasta putea însemna sînge şi moarte. De unde această capacitate, care în celelalte ţări est-europene s-a manifestat izolat şi în măsură mult mai mică? Brodski afirmă tranşant că nonconlucrarea cu sistemul impus şi nesupunerea (în limba polonă cuvîntul „independenţă” s-ar putea traduce, în etimologia lui profundă, prin „refuzul de a accepta să fie sub cineva sau ceva”) au trei cauze: influenţa Bisericii Catolice, tradiţia nobiliară şi inerţia sistemelor antiruseşti.
Cu regretul că nu este loc pentru a spune mai multe, închei cu Gombrowicz. Invitat la o masă simandicoasă cu academicieni şi laureaţi ai premiului Goncourt, acesta, realizînd inchistarea comunicării între scriitori, s-a dus gol puşcă. Au plecat toţi înmărmuriţi. „Ce vreţi mai mult? – a spus Gombrowicz. Iubesc circul, poezia, lirismul, oroarea, gîlceava, jocul”. Şi tot el despre Europa: „Trebuie să luptăm împotriva Europei. Cum? Fiind noi înşine. Trebuie să fim diferiţi în raport cu Europa. Să aducem ceea ce putem fi noi, pentru a fi parte a Europei”.
Da, ce trufie sănătoasă de şleahtic!

12 comentarii la “Polonia între nezavisimosci şi solidarnosci”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. Radule, mulțumesc pentru acest text. Vreau să știi că mă voi duce cu el în mînă la bunul meu vecin Staszek și mă voi căzni a i-l traduce în engleză căci polonă nu știu. M-am văzut Duminică spre seară cu el (doar cîteva minute) și i-am prezentat simpatia și compasiunea. M-a îmbrățișat și a cerut îngăduință să se așeze și să plîngă încă puțin. Ține drapelul american în bernă, în ultimii trei ani și ceva de cînd locuiesc aici l-a mai ținut în bernă de două ori: după o rudă îndepărtată căzută în Iraq și pentru o cunoștință, ofițer de poliție, unul din cei 4 polițiști de origine poloneză din Philadelphia răpuși la datorie în 2009. Unul din cei 4 din 6 polițiști americani căzuți la datorie în Philadelphia într-un singur an!

  2. 2Despina

    Cel mai mult imi place asta:

    „Trebuie să luptăm împotriva Europei. Cum? Fiind noi înşine. Trebuie să fim diferiţi în raport cu Europa. Să aducem ceea ce putem fi noi, pentru a fi parte a Europei
    Da, ce trufie sănătoasă de şleahtic! ”

    Exeptional si felicitari !

  3. 3radu

    Mulţumesc, dragilor!
    Impresionant ce spui, Pata, despre acest domn Staszek.
    Acu’ vreo trei ani m-am apucat să scriu un studiu despre spiritul nobiliar polonez, ca să particip la un concurs al Ambasadei Poloniei, care avea drept premiu o călătorie de studii la Krakowia pare-mi-se. Din varii motive (care se reduc la unul:COANA LENE)am renunţat, dar am rămas cu câteva pagini scrise, din care am “speculat” articolul,şi cu o mulţime de însemnări şi materiale adunate.
    A trebuit să vină această tragedie ca să regret enorm că nu am scris atunci. Acum simt că am o datorie să scriu această lucrare.

  4. Polonia, intre 990 – 2008:




    Husarii inaripati, o cavalerie formidabila, poate cea mai buna armata de cavalerie din secolele 16 si 17.



    Husarii inaripati de sub comanda regelui Jan Sobieski III au avut un rol central in victoria din 12 septembrie 1683. Fara polonezi, asediul otoman asupra Vienei ar fi fost victorios, iar istoria europeana ar fi fost cu totul alta.


  5. radu, foarte fain! tre’ totusi sa recitesc ca sint citeva chestii cu care nu sint asa de familiar. uite, eu nici nu am apucat pina acum sa te salut :)

  6. Superb clipul cu Polonia, Emil. Chiar daca am eu nemultumirile mele germane legate de actualele granite ale Poloniei, nu pot sa nu recunosc 1. ca ele nu se schimba si 2. taria polonezilor.

  7. 7vlad

    apropo de Adam Michnik, peste o săptămână, în 28, este la Cluj.

  8. 9radu

    Apropo de cavaleria poloneză, Emile. Am văzut cu ani în urmă un film documentar, făcut parcă de BBC, despre filmul polonez. O doamnă povestea că, atunci când rula un film naţional, iar în film cavaleria poloneză ataca, toată sala se ridica în picioare şi aplauda. M-a emoţionat tare chestia asta.Fără comentarii.
    Despre asediul Vienei.La acesta a participat şi un corp de artilerie al lui Constantin Şerban( domn care nutrea ascunse gânduri de unire a ţărilor române, dar pe care nu le-a pus în aplicare niciodată). Bineînţeles, de partea turcilor. Valahii însă foloseau proiectile dinadins defecte, ca să nu explodeze. Acesta e tipul nostru de “rezistenţă” .Azi Eugen Simion îi zice “rezistenţa prin cultură”.

  9. A fost foarte importantă şi oprirea Uniunii Sovietice din expansiune de catre polonezi, în 1919-1921, cu episodul “Bătălia Varşoviei”. Vestul nu a trimis trupe ca să îi ajute pe polonezi, iar Jozef Pilsudski a fost exasperat de ezitările generalului francez Weygand (un fel de consilier militar), încât a preluat personal comanda.

    Războiul polonezilor cu bolşevicii, 1919-1921

  10. Radu, n-am stiut de episodul cu Constantin Şerban… interesant… da, rezistenta prin cultura – ghiulele fîsîite la sertar.

  11. 12israelianca

    Baieti, sunt la serviciu si nu am acces la clipuri. Cred ca am mai spus-o aici, dar chiar daca n-am mai spus-o dati-mi voie sa o repet: Polonezii au iesit in fata tancurilor naziste cu cavaleria. Asta era corpul lor de elita, adica astia suntem, astia defilam. Tot un fel de rezistenta prin cultura.
    Si pentru ca erau calareti extrem de abili, manevrau de asemenea maniera incit sa se apropie de tanc si sa-i ataseze o bombitza. Bineinteles ca n-au putut impiedica ocuparea Poloniei, dar nu au trista reputatie de a fi capitulat precum francezii, de ex.
    Eu am aflat dintr-un documentar despre jaful operelor de arta din timpul celui de-al doilea razboi mondial, unde se amintea si de Polonia, ca nazistii declarasera poporul polonez drept degenerat si destinat exterminarii, imediat dupa evrei.
    Dar cita vreme palatul regal (nu mai tin minte daca din Varsovia sau Cracovia) sta in picioare si doi polonezi se pot intilni si intona “Polonia nu e pierduta cita vreme noi mai traim”, Polonia supravietuieste.

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.