Recent au avut loc şedinţe de judecată în procesele împotriva lui Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior. Dumitru Lăcătuşu a relatat în detaliu cele petrecute la procesul lui Vişinescu (aici). Încă vuieşte presa că Ficior, tras la patru ace şi impenitent, a cerut secretizarea şedinţelor de judecată!

Şi la procesul lui Vişinescu s-a vorbit despre secrete. Instanţa ceruse mai demult desecretizarea unor documente legate de reglementările din penitenciare. Se pare că sunt şanse ca unele să devină publice. Nu are rost să ne întrebăm de ce era nevoie să rămână secrete până acum. Răspunsul este evident: cei care le-au emis şi aplicat, vişineştii şi ficiorii, au fii credincioşi, spirituali sau naturali, în instituţiile actuale, mai ales la MAI. Nu s-au jenat să se acopere unii pe alţii în cazul urmăririi ucigaşilor lui Gheorghe Ursu. Nu se jenează nici în cazul crimelor de la Râmnicu Sărat să lungească pelteaua.

Tot la ultimul termen, avocata lui Vişinescu a venit cu o listă de foşti lucrători la închisoarea Râmnicu Sărat. Inculpatul, care a refuzat constant să facă declaraţii formale, a avut reacţii paradoxale când i s-au cerut detalii despre acea listă. Întâi a spus că nu îşi aduce aminte. După aceea, că din moment ce au fost subalternii lui, sigur că a auzit de ei. Apoi că nu poate să spună, nu era clar de ce, bâlbâială, durere de gât (motive sugerate la termene anterioare) sau altfel de constrângeri. Fiind întrebat de fiecare nume în parte, pe un ton răstit şi furios, ca să ne facem o idee despre ce era în stare acum 50 de ani, a dat răspunsuri încâlcite, presărate cu dezacordurile cu care ne-a obişnuit. Ca orice penal, făcea pe dezorientatul când de fapt nu voia să răspundă. Fostul comandant a mai spus că „cineva din sistem” îi dăduse lista nepoatei sale. Nimeni nu s-a mirat că nepoţii vişineştilor sunt astăzi cei care au conexiuni la bazele de date.

Autoritatea Naţională a Penitenciarelor (ANP) s-a căinat că îi va fi foarte greu să verifice lista. La termenul trecut se solicitaseră date despre Lupu Vasile, principalul suspect în uciderea învăţătorului Dinu Alexandrescu Nicolau. ANP a găsit în baza sa de date zece persoane cu acest nume, ceea ce a pus în pericol bunul mers al instituţiei. În loc să primească toate datele mură în gură de la instanţă (sau de la victime, de ce nu?) ca să meargă direct la fişa pe care o aveau de căutat, angajaţii ANP au fost nevoiţi să caute în zece fişe. O astfel de povară administrativă i-a destabilizat, cum era şi normal!

E uşor de observat că MAI, ANP sau Parchetul, nu se grăbesc să sprijine un act modest şi tardiv de justiţie faţă de eroii de la Râmnicu Sărat. Mentalităţile şi legăturile care l-au legat pe Vişinescu de sistem funcţionează încă şi azi, ceea ce arată, dacă mai era nevoie, cât este el de reprezentativ pentru caracterul criminal al regimului comunist. Chiar fostul comandant confirmă aceasta. Întrebat la una din şedinţele precedente dacă a avut un rol important la Râmnicu Sărat, el a răspuns cu ţâfnă: „Doar eram comandant!”. În acelaşi timp însă insistă că „nu a fost de capul lui” şi cere să vină la tribunal şi reprezentanţi de la MAI, conducerea penitenciarelor, şefii de partid etc. Ştie că el a avut un rol esenţial, dar e conştient şi că nu s-a pus singur în mişcare şi că era coordonat cu trădătorii care au condus ţara, cu criminalii care au conceput regulamentele, cu brutele analfabete care le-au aplicat şi cu politrucii care i-au fanatizat şi umplut de ură. Iadul condus de Vişinescu nu se autosusţinea, ci era integrat în alt sistem drăcesc, de dimensiuni gigantice, din care făcea parte, între multe altele, şi iadul condus de Ficior.

Dacă Vişinescu a ajuns totuşi să dea ”socoteală pentru ororile” pe care le-a săvârşit la Râmnicu Sărat, aşa cum l-a avertizat Victor Rădulescu-Pogoneanu, alţii de teapa lui se plimbă nestingheriţi printre noi. Colegul său, Cişmigiu Dumitru a afirmat la proces, sub jurământ, că l-a întâlnit pe Corneliu Coposu în biroul lui Vişinescu şi că cei doi discutau despre nişte prelegeri pe care Coposu ar fi urmat să le ţină deţinuţilor de drept comun pentru ca aceştia să îşi refacă viaţa morală. Nici mai mult, nici mai puţin! După o declaraţie atât de neruşinată, care jigneşte orice minte de bun simţ, nimeni nu îl deranjează pe Cişmigiu nici cu o floare, nici pentru sperjur, nici pentru altceva. Parchetul crede probabil că Cişmigiu e un intelectual care nu a ieşit în viaţa lui din bibliotecă. El era doar cu propaganda, cu învăţământul politic, nu avea treabă el cu violenţa fizică. Era doar politruc, adică profesionist al minciunii. Îndoctrina, fanatiza, aţâţa ura şi încuraja cruzimea. De restul se ocupau Vişinescu şi capetele înfierbântate comandate de el.

Angrenaje criminale au existat în toate ţările care au avut nenorocul să trăiască sub comunism. Procesele staliniste de la noi nu au avut nimic inedit, ci s-au desfăşurat după tipare concepute la Moscova. Râmnicu Sărat, deşi a atins o culme a sinistrului, nu a fost unic. Într-o secţiune a lagărului de la Perm, URSS, a fost aplicat un regim asemănător (ceva mai „blând”). Post-comunismul şi eşecul reconcilierii sunt şi ele izbitor de asemănătoare. După 1989, toţi şefii comunişti s-au bucurat de un credit reînnoit şi nejustificat, s-au menţinut în structurile puterii, au împiedicat democratizarea şi au căpuşat economia, bătând fără jenă toba cu reconcilierea şi cu iubirea de ţară. După un şablon deja plictisitor, cea mai mare parte a intelectualilor vizibili s-a grăbit să înţeleagă drama înfrângerii pe care o trăiau comuniştii, să îi menajeze şi să pună societatea în gardă asupra pericolului iminent de repetare a atrocităţilor, de data aceasta la iniţiativa „conţilor de Monte Cristo”. Profeţiile lor nu s-au adeverit nicăieri, în schimb criminalii comunişti de pretutindeni sunt la fel de sfidători ca Vişinescu şi Ficior. Nici urmă de regrete. Foarte puţini au ajuns în faţa tribunalelor și încă și mai puțini fost pedepsiți. În acelaşi timp, la nivel oficial indiferenţa faţă de represiunea comunistă e întreruptă, pe la evenimente publice şi aniversări, de încercări de acaparare a prestigiului eroilor sau de platitudini despre reconciliere.

Vişineasca de la Plzen

Vişinescu şi Ficior s-au distins prin cruzime şi viclenie, dar asta nu îi face originali. Mentalitatea lor a fost împărtăşită până nu de mult de Ludmila Brožová-Polednová (1921-2015).

Brožová-Polednová[1]
Ludmila Brožová-Polednová (1921-2015)
 În 1950, Polednová a participat, în calitate de procuroare, la procesul intentat unor opozanţi ai regimului comunist de la Praga. În urma procesului, lidera grupului, Milada Horáková, şi alţi trei acuzaţi au fost spânzuraţi, patru au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi alţii au primit pedepse grele de închisoare.

Milada Horáková a fost o personalitate remarcabilă a partidului naţionalist socialist al lui Edvard Beneş – numele partidului e explicat de activitatea din timpul imperiului austro-ungar, când a militat pentru drepturile naţionale ale cehilor. Horáková a fost arestată de Gestapo în iulie 1940, torturată şi condamnată pentru activitate antinazistă. După cinci ani petrecuţi în lagăre germane, a fost eliberată de soldaţii americani în mai 1945. Arestată din nou, de data aceasta de comunişti, în septembrie 1949 a fost anchetată împreună cu alţi rezistenţi după metode sovietice. Au fost bătuţi, înfometaţi, obligaţi să stea în picioare, în apă rece până la brâu şi privaţi perioade lungi de odihnă şi de somn. Procesul-spectacol care a urmat acestor „cercetări” a decurs după indicaţiile consilierilor sovietici. La proces, acuzaţii care îşi recunoscuseră vinovăţia în urma torturilor fizice şi psihice, au fost obligaţi să urmeze un scenariu scris, stabilit dinainte de procurori în înţelegere cu autorităţile politice. Milada Horáková totuşi nu a respectat scenariul, s-a apărat şi a fost condamnată la moarte pentru spionaj şi trădare. Singurul scop al procesului a fost eliminarea fizică a opozanţilor, instalarea terorii în Cehoslovacia şi descurajarea oricărei rezistenţe anticomuniste, întocmai cum s-a procedat în cazul eliminării altor lideri democraţi antifascişti ca Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Brătienii, în România, sau Witold Pilecki, în Polonia. Comuniştii nu au urât pe nimeni mai mult decât pe antifasciştii iubitori de libertate.

anotace-ludmila-brozova-polednova[1]Fostă dactilografă, Ludmila Polednová, a participat în calitate de procuroare la întâlnirile pregătitoare ale procesului Miladei Horáková. De abia absolvise atunci cursurile sumare ale Şcolii Muncitoreşti de Drept. Înregistrările de epocă o arată combătând vehement acuzaţii în timpul procesului. A fost de faţă la executarea sentinţei. Când Miladei Horakova i s-a pus ştreangul de gât i-a spus călăului „nu-i rupe gâtul cu ştreangul, lasă căţeaua să moară sufocată” şi a izbucnit în râs când a fost pronunţat decesul . La peste 50 de ani de la proces, fosta procuroare era convinsă că a „luptat pentru republică şi pentru un stat social în care să nu fie şomaj”, că Milada Horáková chiar a fost vinovată de trădare şi spionaj, dovada fiind tocmai faptul că s-a apărat, şi că „toţi cei care au fost condamnaţi au lucrat împotriva statului, la acea epocă”.

În 2007, Tribunalul Municipal din Praga a început cercetările legate de rolul Ludmilei Polednová în procesul amintit mai sus. A fost condamnată la opt ani de închisoare, însă a atacat hotărârea în instanţele cehe şi apoi s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, solicitând anularea sentinţei pe motiv că ar fi respectat legile şi că nu a făcut decât să execute instrucţiuni venite de sus, după exemplul unor jurişti mai experimentaţi ca ea. A susţinut că nu Milada Horáková şi ceilalţi acuzaţi, ci ea a fost cea lipsită de un proces drept pentru că a fost judecată la o vârstă înaintată, într-o societate care nu cunoştea contextul procesului din 1950, în timp ce presa a prezentat-o ca pe arhetipul criminalului comunist. A rămas cu impresia nu a avut posibilitatea să se apere, cu toate că a fost asistată tot timpul de un avocat, care a putut să se exprime la şedinţele tribunalelor.

În 2011, CEDO a respins toate motivaţiile reclamantei considerând că ”este legitim ca un Stat de drept să efectueze proceduri de urmărire penală împotriva persoanelor care s-au făcut vinovate de crime sub un regim anterior” totalitar, dacă acestea au rămas nepedepsite datorită fărădelegii ce domnea atunci şi chiar dacă cercetările au loc după mulţi ani de la săvârşirea faptelor. Cu privire la ascultarea ordinelor superiorilor, Curtea a afirmat că ”nici măcar un simplu soldat nu poate asculta complet şi orbeşte ordine care violează în mod flagrant nu doar principiile legislaţiei naţionale, ci şi drepturile omului pe plan internaţional, mai ales dreptul la viaţă”. De asemenea, în legătură cu relatarea procesului şi cu imaginea negativă pe care a avut-o Polednová în presă, inclusiv înainte de pronunţarea sentinţei, Curtea a notat că nu sunt indicaţii că instanţele au fost influenţate de presă, că agitaţia îşi avea originea în ”evenimente care făcuseră de multă vreme obiectul unor discuţii intense în societate, şi că nu era de aşteptat ca procesul însuşi să aibă loc într-o atmosferă senină”. (detalii de la proces aici)

O judecată necesară, dar nu şi suficientă

Ludmila Polednová a fost închisă un an şi şapte luni, o parte din timp în închisoarea Pankrác, unde fusese spânzurată Milada Horáková, dar nu în condiţiile din 1950, ci în cele din UE (foto aici). În ultima parte a pedepsei s-a bucurat şi de îngrijiri speciale de geriatrie. După ce a refuzat de mai multe ori să o graţieze din motive juridice, preşedintele ceh Václav Klaus a graţiat-o din motive umanitare.

Polednová a murit la începutul acestui an. Pentru că data înmormântării nu a fost publică, evenimentul nu a putut fi transformat într-o manifestaţie a radicalilor comunişti. Fosta procuroare a participat la mai multe procese staliniste şi a distrus multe vieţi. A plecat din această lume fără să îşi pună întrebări, plină de ură, neîmpăcată, în oprobriul semenilor săi. În tot ce a spus despre procesul Miladei Horakova sau al său, nu a atins nici măcar tangenţial o noţiune oarecum legată de împăcare. Dogma ei a fost ura şi a murit cu ea în suflet.

În 2009, Josef Mašín, fost lider de partizani anticomunişti, afirma că e o mare ruşine faptul că Polednová a fost condamnată abia la 20 de ani după căderea comunismului. Emigrat în Vest, el declara că nu se întoarce în Cehia datorită prezenţei în parlamentul ceh a Partidului Comunist din Boemia şi Moravia şi că, după părerea lui, politicienii, inclusiv Václav Havel,  i-au trădat pe cehi pentru că nu i-au eliminat pe comunişti din funcţiile publice.  Este de notat că în ”ţara lui Havel” partizanii anticomunişti sunt subiect de controverse pentru că au recurs la violenţă, folosind armele împotriva regimului comunist. Nu e de mirare că Petr Blazek, istoric la Institutul de Istorie Contemporană a Academiei Cehe de Ştiinţe crede că  reconcilierea în Cehia a fost „un fiasco, ca în Germania, Polonia, Ungaria şi statele fostei Uniuni Sovietice”.

Ar mai fi de adăugat că, în 2015, succesorul lui Havel, Miloš Zeman, un fost comunist, profeţeşte că UE va intra în Federaţia Rusă.

visinescu
Alexandru Vișinescu

După cum se vede din experienţa cehilor, a noastră şi cu siguranţă şi a altora, acţiunile juridice împotriva criminalilor comunişti nu duc imediat la reconciliere şi la cinstirea eroilor. Răul făcut de comunism e mai extins decât crimele care pot fi judecate de tribunale, iar reconcilierea presupune mult mai mult decât o decizie instituţională. Aceasta nu înseamnă că aceste procese sunt inutile, ci că justiţia are un rol limitat. Însănătoşirea morală a societăţii  depinde şi de tribunale, dar nu e hotărâtă în primul rând de acestea, ci de opțiunile fiecăruia. Oricine alege, onest, după puterile sale, să înveţe lecţiile istoriei şi să consolideze infrastructura morală a societăţii, contribuie la diminuarea efectelor comunismului, a minciunii, a fricii şi a fărdelegii.

Judecarea criminalilor comuniști e foarte importantă. Vişinescu, Ficior şi Polednová nu au fost în nici un caz „plevuşca”. E drept să fie dezavuaţi public şi dacă, după cum se plânge avocata lui Ficior, le este „afectată viaţa” din cauza atitudinii dezaprobatoare a concetăţenilor lor, cu atât mai bine! Înseamnă că justiţia îşi îndeplineşte rolul educativ de a-i arată cu degetul pe penali şi că oamenii de pe stradă îi resping pentru că le pasă.

Citiți şi:

Print Friendly, PDF & Email

12 COMENTARII

  1. Tot la ultimul termen, avocata lui Vişinescu a venit cu o listă de foşti lucrători la închisoarea Râmnicu Sărat.

    Pana la urma, Mihaela, care-i scopul aducerii acestei liste? Avocata cauta sa convinga judecatorul sa accepte aducerea tuturor celor care mai sunt in viata ca martori, pentru a amana la infinit verdictul pe metoda Adrian Nastase, nu, inteleg eu bine ce seintampla sau nu?

  2. liv, Mihaela raspunde in pasajele urmatoare. citeste si tu mai atent 🙂

    E uşor de observat că MAI, ANP, sau Parchetul nu se grăbesc să sprijine un act modest şi tardiv de justiţie faţă de eroii de la Râmnicu Sărat. Mentalităţile şi legăturile care l-au legat pe Vişinescu de sistem funcţionează încă şi azi, ceea ce arată, dacă mai era nevoie, cât este el de reprezentativ pentru caracterul criminal al regimului comunist.

  3. Este clar si se vede din avion ca acum suntem condusi de esalonul 2 din pcr, iar acesti indivizi nu vor lasa niciodata adevarul sa iasa la suprafata, pe principiul ,,corb la corb nu-si scoate ochii,, vom merge in minciuna si crime ascunse la nesfarsit, daca poporul nu se va trezi din somn si va lua masuri radicale impotriva politicienilor !

  4. Liv, da, despre asta e vorba.

    Lucrurile stau asa:

    De cercetarea faptelor, gasirea martorilor si a complicilor, ar fi trebui sa se ocupe IICCMER, Parchetul si IGP, inca din faza de urmarire penala, nu acum.
    Dar IICCMER, la vremea aia, se interesa in primul rand de „expunerea media”, pt scopurile de cariera ale lui Muraru, nicidecum de pregatirea serioasa a dosarului.
    Iar Parchetul si IGP nu s-au zbatut din cale afara, o, nu!. Am mai povestit la un moment dat cum a fost cu domnul de la IGP care a venit sa o intrebe pe mama, era clar ca habar n-avea de nimic despre Rm. Sarat, dar, altfel, avea si pareri proprii despre „taranisti si liberali, ca n-au fost nici ei usa de biserica”. Adica, asa facea IGP, la acel moment, cercetarea, in loc sa-l incolteasca pe inculpat, o stressa si o enerva pe mama. I-a cerut mamei „toate scrisorile” pe care le-ar fi primit de la tata de la RM. Sarat!; cat de pafarist trebuie sa fii ca sa ceri asa ceva, sa-ti inchipui ca exista? mai avea sa-i ceara mailurile si SMS-urile! Apoi ne-a spus, relaxat, ca el se bucura daca Visinescu ajunge in boxa, nu-si pune problema sa mai fie si condamnat…

    Pana la urma, a facut instanta ce trebuia sa faca urmarirea penala, martorii relevanti i-am propus noi – desi IICCMER stia de ei, si putea sa-i indice -, noi am scotocit actele de la CNSAS, si, in sfarsit, procesul ajunsese intr-o faza avansata, se cam terminase probatoriul, si urmau concluziile si sentinta.

    La acest moment, surprise! Vine avocata cu o lista, scrisa de mana, pe o bucatica de hartie, pixografiata, si insista ca toti aia sa fie gasiti si adusi ca martori.

    Nu ni se spune de unde e lista; Visinescu zice ca „de la o nepoata, care lucreaza undeva„; intrebat de judecatoare ce inseamna „undeva”, dat fiind ca si accesul la baze de date personale ar trebui sa se faca cf. legilor, Visinescu raspunde enervat: „lucreaza unde lucreaza!” „in sistem!” Aveai impresia ca, daca era un pic mai tanar, o si pocnea pentru ca i-a pus asemenea intrebare; cum isi permite o instanta judecatoreasca sa puna intrebari despre secretele sistemului? Sistemul e mai presus de justitia oficiala!
    Ar fi interesant ca institutiile Statului sa mearga pe fir si sa vada cum de asemenea liste exista „in sistem”, si cum de Visinescu are acces la ele, iar Parchetul si IGP nu? (Sau nu le-au cautat? Pai de ce nu le-au cautat?)

    Pe lisa apar nume, unele incomplete, apar si semne de intrebare.
    Juristul de la Adm. Nat. a Penitenciarelor ANP atata astepta ca sa zica: vaai, dar e foooaaarte greeeu sa-i identificaaam, poate unii au murit, poate sunt m multe pers cu acelasi nume, aaa, e foaaarte greu. ANP oricum nu s-a zbatut prea tare pentru a contribui la lamurirea crimelor fostilor sai angajati – juristul respectiv s-a remarcat prin zelul si promptitudinea cu care a raspuns de fiecare data instantei ca nu se poate – aia nu se poate, ca documentele sunt inca secrete, aia nu se poate ca ne e greu sa identificam numele, etc. Asa ca, daca e sa ne luam dupa ritmul in care rezolva ANP, o sa ne apuce anul nou chinezesc – iar atunci ni se va explica de ce nu s-a putut face nimic.

    Unele nume de pe lista apar totusi in documente, cel putin aia par sa fie, intr-adevar, fosti gardieni de la Rm. S. I-am gasit in hartiile de la CNSAS si in memorialistica. Adica, pe scurt, se pune pb. unor posibili complici, unii dintre care ar putea sa mai fie in viata. De ce nu se intereseaza de asta IICCMER, Parchetul, IGP?

    Cel mai important lucru, in acest moment, in privinta listei, este urmatorul:
    E o contradictie foarte mare la mijloc: una zice avocata inculpatului – ca lista, ca martori, ca sunt relevanti, ca insista ca instanta sa-i caute si sa-i aduca si sa-i audieze, ca pot aduce lamuriri in apararea lui Visinescu; alta zice inculpatul insusi – ca p-ala nu-l cunoaste, ca alalalt a murit, ca ce-l intreaba pe el, ca nu mai tine el minte de 40 de ani, ca, daca i-a fost subordonat, inseamna ca i-a fost, etc.
    Adica, ce sa intelegem? Daca Visinescu nu stie cine sunt aia de pe lista, de ce vine cu lista si de ce insista avocata ca sunt relevanti?

    Impresia generala e ca suntem luati de fraieri.

  5. Eu unul as intelege din chestia asta ca Visinescu e senil/face pe senilul, ca adica el nu mai tine minte ce-a vorbit cu avocata-sa acum 10 minute, si se folosesc si unul si altul de teatrul asta penibil ca sa traga de timp si ca sa-si bata joc de noi.
    Multumesc de lamuriri, Anca. Basescu a reformat justitia cum a putut si cum a stiut si el mai bine, dar din pacate pe politrucii si pe obtuzii astia din sistemul judiciar nu-i poate reforma decat moartea, cand va surveni in mod natural. Mentalitatile sunt aceleasi, chiar si oamenii, in foarte, foarte multe cazuri, sunt aceiasi, conditii in care nu trebuie sa ne miram ca nu avem un proces al comunismului real. Reconciliere – pai cu cine? L-am auzit cu totii pe Ficior – „nu facem circ”. Si de fapt, de ce s-ar cai? Daca ne punem putin in locul acestor oameni (ma rog, in masura in care putem si vrem – in fond, acolo e Diavolul!), intelegem ca nici n-au vreun motiv sa o faca: ei realizeaza ca nu vor avea prea mult de suferit, stiu ca oricum nu vor mai trai prea mult, si pe scurt distanta intre tipul lor de gandire si cea a unui om normal, cu o morala normala, e mult prea mare comparativ cu eforturile infime care se fac ca sa fie impinsi sa o parcurga. Daca se vroia cu adevarat un proces al comunismului, s-ar fi inceput nu cu doi, ci cu 20, cu 50 de ticalosi din acestia odata, cu 100, nu stiu, cu toti cei care mai sunt in viata simultan. Si nu ma intereseaza ca justitita si IICMER-ul n-au personal suficient: e plina strada de someri care ar fi bucurosi sa lucreze pentru o paine cinstita.

  6. Si aici, ca veni vorba de IICMER, nu pot sa nu ma intreb cum si de ce n-a reusit dl Tismaneanu sa inceapa judecarea alora 100 de ticalosi. Stiu ca a incercat cu Enoiu, dar ala a murit inainte sa ajunga procesul in instanta. Dar numai o incercare, si aia finalizata cu nereusita, e cam putin.

  7. @6 lista aia cu tortionarii pe care a falfait-o IICCMER-ul lui Ponta era facuta deja din vremea Prof. Tismaneanu

  8. Liv, aici sunt câteva detalii despre cum erau lucrurile până prin martie:
    http://inliniedreapta.net/procesul-visinescu-mesaj-moral-si-expunere-mediatica/
    http://inliniedreapta.net/expunerea-mediatica-dupa-algoritmul-pristanda/
    http://inliniedreapta.net/scrisoarea-deschisa-fundatiei-ioan-barbus-catre-directorul-fundatiei-konrad-adenauer-domnul-sven-joachim-irmer/
    PS:
    Si de legea privind imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, crimelor contra umanităţii şi de război s-a ocupat tot IICCMER-Tismaneanu.

  9. Acești indivizi nu au reprezentat decât niște executanți recrutați din masa persoanelor ariviste prezentă în orice societate. Dacă mâine ar reveni comunismul s-ar găsi mii și mii care să facă același lucru, poate chiar pentru mai puțini arginți. Da, trebuie pedepsiți, dar ne îmbătăm cu apă rece dacă vom considera că pedeapsa are o valoare morală alta decât răzbunarea. Acești indivizi nu merită altceva decât o execuție sumară și lipsită de orice urmă de spectacol. Un proces este inutil, ce să judecăm aici? Arivismul? Lipsa de scrupule? Nimic special.
    Adevărații responsabili de crimele regimului comunist sunt cei care dădeau ordinele, nu cei care le executau. Cei motivați ideologic sunt singurii care „merită” un proces. Cât mai mediatizat, dacă se poate. Astfel se va putea evidenția mai bine caracterul criminal și profund străin de spiritul european al ideologiei stângiste. Poate părțile mai inteligente ale populației vor putea în sfârșit să își dea seama că ideologia comunistă nu a murit, ci încă e vie și nevătămată, încercând de această dată să submineze Europa din interior folosind noi tertipuri: toleranța, egalitatea și relativismul moral.
    P.S. Ar fi trebuit sa îl apară și Ion Iliescu în una din imaginile de la început. E mai vinovat decât toți ceilalți.

  10. Îmi pare rău, nu sunt de acord.
    Vișinescu și Ficior nu au fost simpli executanți, ci au îndeplinit cu zel și vigilență planul regimului. S-au îmbibat de bună voie în motivația ideologică. Nu sunt iresponsabili, nici iraționali, din păcate. Nu toți executanții au fost la fel de cruzi.
    Judecata, acum, nu are decât rol moral. E foarte, foarte important. Nu are nimic de-a face cu răzbunarea. Așa e în statul de drept. Se judecă penalii și oamenii comentează aprins, mai ales dacă penalii sunt vinovați de crime foarte grave.
    Toate mărturiile celor care au supreviețuit închisorii Râmnicu Sărat contrazic afirmația Dvs. Nici nu s-a pus vreodată problema răzbunării. Vă recomand textele despre iertare și despre societatea justă – linkurile sunt la sfârșitul artiolului. (Oricum, vă amintesc că IICCMER a făcut tamtam în presă, nu urmașii liderilor politici închiși la Râmnicu Sărat, pe care IICCMER îi ignoră suveran.)
    Iliescu trebuie judecat pentru ce a făcut el. E destul loc în boxele tribunalelor. El a trimis tineri la închisoare după 1956, însă nu are legătură directă cu ce s-a întâmplat la Sighet, Râmnicu Sărat, Canal, Aiud, Pitești.

  11. @9 vali
    In mare, sunt de acord cu comentariul, dar nu si cu prima parte.

    Nu au fost mii de Visinesti. Au fost mii de jigodii oligofrene care au lucrat in sistem, au fost complici, dar Visinescu e, totusi, un caz deosebit. Iti dai seama de asta daca te cufunzi in studiul amanuntit al celor intamplate la Rm. Sarat.
    Tatal si bunicul meu povesteau mult despre inchisoare, dar nu prea se ocupau de gardieni si de politruci – rar venea vorba de vreunul, cu numele. Erau, insa, si exceptii. Visinescu in orice caz, era mentionat ca un criminal cu totul deosebit. De ceilalti nu le mai pasa, aproape ca-i uitasera. Dar pe asta si inca pe cativa nu-i uitau si nu-i iertau – pentru ca, asa cum spuneau ei, poti sa-i ierti pt ce ti-au facut tie, nu pentru ce au facut cu altii, pentru crime la care ai fost martor – de ex, cum era batut Pogoneanu, in pat, fiind paralizat, cum era batut Mihalache si tarat pe scari, la peste 80 de ani, slab si bolnav, lovit cu capul, poc-poc-poc de fiecare treapta, etc. Iar ceilalti, din celulele lor, auzeau toate astea, auzeau cum era schingiuit si batjocorit un erou national, un om care le era un model si un parinte.
    Asta inseamna Visinescu, asta inseamna Rm Sarat. Sa nu-mi spui ca regulamentul cerea ca Pogoneanu sa fie batut in pat si Mihalache tarat de picioare pe scari.
    Fostii detinuti trecusera prin tot felul de puscarii si avusesera de-a face cu tot soiul de gardieni cretini, brute spalate pe creier, cozi de topor, si erau in pozitia sa judece si sa compare. Rezultatul pe care ni l-au transmis e asta: Visinescu a fost mai mult decat altii. Aceasta este concluzia care se desprinde din toate marturiile lor, este confirmata si de documente si consemnata de memorialistica.

    Visinescu si altii cativa chiar s-au potrivit cu sistemul criminal mai bine decat ceilalti, aveau o inclinatie deosebita spre sadism, s-au remarcat ca fruntasi printre calai, au fost selectati pentru job-uri ca cel de comandant de exterminare la Rm Sarat pe acest criteriu. Si asta este o chestiune documentata pe deplin in cazul lui Visinescu. A fost pus la Rm Sarat pt ca se remarcase printre celelalte bestii, facuse mult mai mult decat celelalte jigodii, iesise in evidenta inainte, la Jilava si la Mislea.

    ne îmbătăm cu apă rece dacă vom considera că pedeapsa are o valoare morală alta decât răzbunarea

    Si daca, de ex, un individ oarecare omoara, sa zicem, in scop de jaf, problema cum se rezolva? Familia victimei il omoara pe omorator? Revenim la sistemul anterior oricerei legi, oricarei justitii publice?
    Daca o luam asa, atunci ar trebui sa desfiintam codul penal, parchetul, notiunea de crima si de criminal, solutionam chestiunea pe cont propriu, fiecare cum considera si cum poate.

    In toate cazurile putem gasi la criminali trasaturi de caracter de natura sa-i incline la fapte rele (orgoliu, lacomie, ambitie, etc) care sunt prezente in societate si la cei care nu ajung sa faca crime.
    In realitate, e o mare diferenta intre „ar face” si „a facut”, toti avem pacatte si defecte, dar nu toti ajungem sa comitem monstruozitati ca Visinescu – speram, cu ajutorul lui Dumnezeu.

    Putem discuta ce l-a manat pe Visinescu in lupta, defectele lui de caracter (pe care le au si altii) dar nu putem trece cu vederea ceea ce s-a petrecut pana la urma, in fapt: asta a omorat oameni, i-a chinuit, i-a torturat, cu sadism, cu placere, mult peste limitele job-ului.
    De la arivism si pana la crime impotriva umanitatii, nu toti alpinistii sociali reusesc sa faca dumul…
    Visinescu l-a parcurs, adica a facut mai mult decat potentialii de care zici, arivistii din orice societate.

    In plus, ma deranjeaza personal vorba asta, „razbunare”, in contextul in care eu sunt parte civila in procesul Visinescu.
    Daca voiam razbunare si credeam ca asa se face treaba, ma duceam sa-l caut si sa-l rezolv pe Visinescu inainte de proces; stiam ca exista, stiam unde sta. Dar intr-un stat de drept, in civilizatia occidentala, nu se face asa. Nu asa am invatat in familie.
    E adevarat ca justitia , in cazul de fata, a fost lenta si orice pedeapsa va decide, aceasta va fi, clar, insuficienta. Dar macar acum, ca problema s-a pus, in sfarsit, in justitie, sper sa nu-mi aud vorbe ca vreau „razbunare”.

    Adevărații responsabili de crimele regimului comunist sunt cei care dădeau ordinele, nu cei care le executau. Cei motivați ideologic sunt singurii care „merită” un proces.

    Si ce, Visinescu nu era „motivat ideologic”? Nu avea in cap decat ideologie, doi neuroni si cinci tone de ura de clasa. Il motivasera alde Cismigiu&Co, tovarasii care se ocupau de invatamantul politic.

    Sunt de acord ca ar trebui tarati in boxa aia care dadeau ordinele. Ar trebui. De ce nu se intampla asta? Nu ma intrebati pe mine. Nu eu ma opun.
    Dar nu inteleg de ce numai ei. De ce nu si cei care le executau?

    Ca principiu, de ce s-ar suspenda in domeniul regimului ilegitim si criminal comunist regulile obisnuite care-i privesc pe criminali si pe penali in general? Eu cred ca trebuie sa se aplice toate, ba chiar sa fie mai aspre pt comunisti – talharia si omorul, asocierea in vederea comiterii de infractiuni, tradarea de tara, crima organizata, falsul si inselatoria, toate infractiunile comise de comunisti, cu sistemul lor dracesc, fiind incomparabil mai mari in cazul acestui sistem decat in cazul privatilor – fie ei si Mafia italiana sau cartelul lui Escobar din Columbia.
    Atunci, daca un mafiot privat, sa zicem, din Romania, un mafiot ne-securist (desi e greu de imaginat, de obicei la noi mafiotii sunt tot securistii), un mafiot neinregimentat, plateste un omorator de profesie sa-i rapeasca, sa-i chinuie si sa-i omoare un dusman, oare executantul nu este judecat, numai autorul moral?

    Legea are paragrafe si pt unul si pentru celalalt. Are si pt Iliescu, si pt Visinescu, si pt Cismigiu. Avea si pt Enoiu, si pt Nicolschi. Problema e ca institutiile statului sa faca ce trebuie ca legea sa fie aplicata.

    Legea si aplicarea ei – astfel incat societatea sa primeasca un semnal clar ca legea exista si se aplica – au si un caracter PEDAGOGIC. E foarte important.
    Mortii nu mai pot fi inviati, vietile distruse de Visinesti nu mai pot fi date inapoi, dar e un gest minim de justitie sa fie scoase la iveala crimele si sa fie pedepsite exemplar. Macar ca lectie pentru societate, daca nu pentru altceva.

  12. Off topic:
    „I am Texas” suna mai bine decat „Je suis Charlie” :
    Doi Islamo-fascisti au impuscati de politia din Garland, Texas in timp ce incercau sa copieze masacrul Charlie Hebdo.
    Tinta tentativei de atac terorist a fost expozitia-concurs de caricatura „Desenati-l pe Mohamed” organizata de activista anti-islamica Pamela Geller. Intre invitatii de onoare a fost si parlamentarul olandez Geert Wilders.
    Cei doi jihadisti au reusit sa raneasca usor un paznic neinarmat insa au fost lichidati cateva secunde mai tarziu cu focuri de arma de catre politistii brigazii SWAT care erau deja in stare de alerta.
    Aproape ca nu este etic sa impusti porci mistreti pe care-i atragi mai intai intr-o capcana cu momeala. Insa trebuie sa recunosc ca este foarte eficient.
    P.S.
    http://iotwreport.com/wp-content/uploads/2015/05/788x982xchalk.jpg.pagespeed.ic.vXbIDiEqA3.webp

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here