Războiul din Irak contra creştinilor

Un refugiat creștin din Bagdad: Este exact ceea ce au păţit evreii.”

JewishWorldReview.com publică un articol scris de Tim Rutten despre anihilarea anticelor comunităţi creştine din Irak şi Orientul Mijlociu:

Se întâmplă din nou ceva ce echivalează cu un genocid, şi, de această dată, Occidentul nu are nicio scuză pentru a rămâne tăcut şi inert.

Când americanii au intervenit pentru răsturnarea lui Saddam Hussein, în ţară erau cam 1,4 milioane de creştini irakieni. În ultimii şapte ani, mai mult de jumătate dintre aceştia au părăsit ţara.

În timp ce o mare parte a omenirii se pregăteşte să celebreze încă o dată naşterea lui Hristos, realitatea deprimantă este că multe dintre bisericile antice întemeiate în numele său sunt în pragul anihilării chiar acolo unde a luat naştere credinţa creştină.

Vinovate de aceasta sunt intoleranţa din ce în ce mai virulentă a islamului salafist, comoda indiferenţă a Occidentului, eşecul Americii de a impune garanţii solide pentru protejarea minorităţilor în faţa tulburărilor violente care au persistat de la invazia americană din 2003 încoace.

Când americanii au intervenit pentru răsturnarea lui Saddam Hussein, în ţară erau cam 1,4 milioane de creştini irakieni – majoritatea caldeeni şi asirieni -, aproximativ 3% din populaţie.

SUA n-a făcut nimic acum cu patru ani, când pr. Boulos Iskander a fost răpit, decapitat şi tranşat; sau acum trei ani, când pr. Ragheed Ganni a fost împuşcat în altar; sau acum doi ani, când arhiepiscopul catolic Paulos Faraj Rahho a fost răpit şi asasinat

În ultimii şapte ani, mai mult de jumătate dintre aceştia au părăsit ţara.

După cum relata New York Times săptămâna aceasta, un val de asasinate direcţionate – între care măcelărirea, în 31 octombrie, a 51 de credincioşi şi a doi preoţi în timpul liturghiei celebrate într-una dintre cele mai mari biserici din Bagdad – pune pe fugă mulţi alţi creştini.

În ciuda promisiunilor premierului Maliki privind întărirea securităţii, mulţi creştini cred că nu sunt vizaţi doar de al Qaida din Irak, care a ordonat trupelor sale „să ucidă creştini oriunde este posibil”, dar şi de elemente complice din cadrul forţelor de securitate ale guvernului.

Comoda indiferenţă a Occidentului

Singura ţară din Orientul Mijlociu în care, recent, a crescut numărul creştinilor este Israelul, unde peste 150.000 de creştini se bucură de libertate religioasă. Iar asta oferă o semnificaţie aparte modului în care persecuţia actuală a creştinilor o oglindeşte pe aceea care a distrus majoritatea vechilor comunităţilor evreieşti după înfiinţarea Israelului în 1948.

În acest timp, Statele Unite nu fac nimic – aşa cum nu au făcut nimic cu patru ani în urmă, când părintele Boulos Iskander a fost răpit, decapitat şi tranşat; sau acum trei ani, când părintele Ragheed Ganni a fost împuşcat în altar; sau acum doi ani, când arhiepiscopul catolic caldeean Paulos Faraj Rahho a fost răpit şi asasinat; aşa cum nu au făcut nimic în cazul tuturor atentatelor contra bisericilor şi asasinării credincioşilor creştini care au devenit un lucru obişnuit în ultimii şapte ani.

Tragedia umană se îmbină cu cea istorică. Bisericile Orientului Mijlociu păstrează tradiţiile epocii apostolice într-un fel nemaiîntâlnit în alte rituri sau denominaţiuni creştine. Discipolii lui Isus au fost numiţi creştini pentru prima oară în Antiohia Siriei, acolo au fost scrise pentru prima dată evangheliile în greaca populară. Timp de 1.000 de ani bisericile din Irak şi Siria au fost mari centre de gândire şi artă creştine. Astăzi, populaţia creştină scade în fiecare ţară majoritar musulmană din regiune şi este sub o presiune crescândă şi puternică până şi în Liban, unde reprezintă încă 35% din populaţie.

Toate acestea au fost spulberate de un val de ură, la fel ca şi celelalte la fel de antice comunităţi evreieşti din Maroc, Egipt, Yemen, Siria şi, mai recent, Iran, din care nu au mai ramas decat vestigii.

Aşa cum unul dintre refugiaţii creştini din Bagdad declara, „este exact ceea ce au păţit evreii.”

Omenirea, încă năucită şi bulversată de consecinţele războiului mondial, a asistat tăcută şi nu a făcut nimic atunci. Occidentul nu are o asemenea scuză acum.

Dincolo de vinovăţia americană în Irak, pentru multă vreme comunitatea naţiunilor occidentale a închis ochii în faţa intoleranţei statelor musulmane din Orientul Mijlociu, o intoleranţă intensificată odată cu răspândirea salafismului. (…)

Paradoxal, singura ţară din Orientul Mijlociu în care, recent, a crescut numărul creştinilor este Israelul, unde peste 150.000 de creştini se bucură de libertate religioasă. Iar asta oferă o semnificaţie aparte modului în care persecuţia actuală a creştinilor o oglindeşte pe aceea care a distrus majoritatea vechilor comunităţilor evreieşti după înfiinţarea Israelului în 1948. Irakul, de exemplu, era căminul uneia dintre cele mai mari şi mai vibrante comunităţi evreieşti, care a precedat-o cu multe secole pe cea creştină. In marile şcoli evreieşti de-a lungul Eufratului s-a impus versiunea cu cea mai mare autoritate dintre cele două Talmuduri, discutată si compilată după distrugerea celui de Al Doilea Templu. Toate acestea au fost spulberate de un val de ură, la fel ca şi celelalte la fel de antice comunităţi evreieşti din Maroc, Egipt, Yemen, Siria şi, mai recent, Iran, din care nu au mai ramas decat vestigii.

Aşa cum unul dintre refugiaţii creştini din Bagdad declara săptămâna aceasta pentru New York Times, „este exact ceea ce au păţit evreii.”

Omenirea, încă năucită şi bulversată de consecinţele războiului mondial, a asistat tăcută şi nu a făcut nimic atunci. Occidentul nu are o asemenea scuză acum.

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

17 gânduri despre “Războiul din Irak contra creştinilor

  1. Apropo remarca asupra crestinilor din Israel.
    Cuvantul „paradoxal” de la inceputul aliniatului respectiv este cu totul inutil. Ar putea fi inlocuit fara teama cu „firesc”. Pentru ca este firesc ca in acea tara crestinii sa se bucure de totala libertate religioasa, in primul rand datorita regimului de democratie autentica existent acolo si in al doilea rand pentru ca ostilitatea evreilor fata de crestini, sau membrii oricarei alte religii practic nu exista. Intotdeauna ostilitatea a existat din directie opusa.

  2. The story is familiar to readers of the Bible. God instructs Jonah to go preach to the people of Nineveh, capital of Assyria. Jonah refuses and boards a ship bound for Tarshish. But it is very hard to run away or hide from God. God sends a great storm and Jonah is cast overboard, where he is swallowed by a whale and delivered three days later to Nineveh. There he preaches, and his message is accepted. The Assyrians repent.
    […]
    In the 21st century a different kind of plague has hit the Assyrians: genocide — a relentless campaign to exterminate the Assyrians (report), and all other Christians, from the Middle East. It has recently begun again in Iraq with the overthrow of Saddam Hussein in 2003, but it has been ongoing since the advent of Islam in 630 AD.

    Thirty genocides, large and small, have been committed against Assyrians by Muslims since 630 AD (see here). The Turkish genocide of Assyrians, Armenians and Greeks in World War One claimed the lives of 750,000 Assyrians (75%), as well as 1.5 million Armenians and 500,000 Greeks.

    We can calculate the average time between genocides committed against Assyrians in the interval 661 AD to 1992 AD, and that is (1992-661)/30=45 years. Every 45 years on average there has been genocide against Assyrians by Muslims. It is even worse in the modern period. From 1842 to 1992 there were 13 genocides; the average interval for that period is (1992-1842)/13=11.5 years.

    What should Christians do about this continuing holocaust? How should the Christian world address the immediate problem of Assyrians in Iraq today?

    http://www.aina.org/guesteds/20101128232122.htm

    Even though Assyrians are the indigenous people of today’s Iraq, having been there long before the creation of Iraq and the birth of Christianity, they are treated as outsiders and are being forced to leave their homeland. This peaceful nation has been turned into a „hostage nation” with no one negotiating a release. They are hostages since so many have virtually nowhere to go and no means to help the situation they are trapped in.

    http://www.aina.org/releases/20101124002721.htm

  3. Poate că actualul guvernămînt US nu a reuşit sau nu a vrut să discearnă natura regimului actual din Irak. Guvernul şi parlamentul din această ţară islamică sînt captive alianţei şiite închegate in jurul „Partidului” Dawa. Această mişcare transformată recent in partid democratic pentru a contribui la mascarada democraţionistă din Irak este urmaşa grupării paramilitare şiite Al-Dawa creată cu ajutorul Iranului tocmai in ideea de a combate secularismul dominant in Irak incă din anii 70 şi reprezentat de partida transfrontalieră panarabistă Baath. Dawa a susţinut revoluţia islamistă iraniană şi in timpul conflictelor irako-iraniene din ultimele 3 decenii a ajutat activ Iranul organizînd mişcări insurgente pe teritoriul Irakului. Mişcarea islamistă Dawa a produs actualul prim-ministru al Irakului, un terorist notoriu, Nouri al Maliki, care in timpul exilului sirian a dezvoltat legături cu o altă mişcare teroristă şiită -hezbollah. In Irak avem ca forţă politică conducătoare trupele paramilitare de ocupaţie ce reprezintă teocraţia şiită iraniană. Irakul NU este o democraţie, ci un stat in agonie, cu structuri paralizate de totalitarismul islamist şi cu o anomie întreţinută pentru a masca campaniile de izolare şi expulzare sau exterminare a musulmanilor suniţi şi a creştinilor, teritoriu părăsit de US şi UE, lăsat de izbelişte in mîna ucigaşilor iranieni.

  4. Cert este, azi cel putin, ca americanii au facut o eroare enorma doborandu-l pe Sadam Husein de la conducerea Irakului. Ei n-au inteles (poate nu inteleg nici acum, ca si multi alti „idioti utili” ai taberei lor), ca ceeace este denumit „democratie” in lumea occidentala nu se potriveste unei tari din acea regiune.
    Ei puteau folosi acea forma de guvernare in folosul lor, asa cum sprijina de ex. dictatura absoluta ultra reactionara din Arabia Saudita, unde domneste pacea social-politica de tip arab pe care nimeni de acolo n-o doreste schimata cu o democratie de tip occidental. Idem Iordania.
    Arabul de rand se simte linistit si sigur atunci cand este condus cu o mana forte, iar cei „nelinistiti politic” din randul lor nu indraznesc sa ridice capul.
    In Irakul condus dictatorial, pe vremea regatului, ca si sub Sadam oricine nu supara regimul avea o viata linistita. Deoarece in lipsa dictaturii oamenii devin acolo dezorientati si interpreteaza lipsa acesteia ca pe un semafor verde spre anarhie, ceeace vedem zilnic acolo, era de preferat continuarea unei dictaturi.
    Toata vorbaria despre democratie este goala cand o raportezi la o populatie care nu este in stare sa si-o asume in mod responsabil.
    Poate ca intr-o zi corectii politic vor intelege ca democratia nu e forma de guvernare ideala pentru toata lumea.
    Din pacate.
    Stiu ca iar nu voi fi in consens, dar nu ezit sa-mi spun parerea.

  5. euNuke @3. In sfarsit o analiza corecta , obiectiva , fara ” dulcegarii ” si naivitati , a situatiei reale din Irak . Este prima oara cand citesc ceva de calibrul asta . Iertata sa-mi fie indrazneala dar ar merita scris un articol pe tema aceasta . Eu unul astept cu speranta .
    Corneliu @4. Comentariu obiectiv , dur si lucid , scris de cineva care se vede ca STIE despre ce-i vorba . Suntem in consens 🙂 . Spuneam intr-o postare mai veche ,( vis-a-vis de speranta marturisita de cineva ca poporul irakian isi va recastiga demnitatea intr-un mediu democratic, unde munca ii va fi rasplatita prin educatie , sanatate si confort personal ) ca nu cred asa ceva . Aminteam spusele lui Huxley , care nu au fost contrazise de realitate : „Intr-o tara subdezvoltata si suprapopulata , nu se pot naste spontan institutii democratice si daca sunt impuse din afara ori de sus NU SE POT MENTINE ”
    Civilizatia occidentala este utopica in dorinta ei de a REFORMA ISLAMUL , pentru simplu fapt ca , niste populatii a caror mare majoritate are o mentalitate medievala , vor respinge mereu niste institutii create dupa sistemul occidental . Pluripartidism , alegeri libere , drepturile omului etc. etc. , in niste teritorii unde CLANUL si TRIBUL sunt stapane de mii de ani . Cat de naiv poti sa fi ca sa crezi asa ceva ?
    In Afganistan se risipesc resurse uriase in numele unei utopii , asta in timp ce Clanurile si Triburile isi trimit reprezentantii in Occident . Ajunsi aici , desi inca minoritari , isi impun regulile si legile , traind in comunitati inchise care-si maresc treptat , treptat teritoriul si influenta , transformand spatiul astfel cucerit in ACASA .
    Un expert in contra insurgenta spunea : ” Nu mergeri nicaieri daca nu planuiti sa stati 20 de ani ” . Musulmanii tocmai asta fac de peste 40 de ani .

  6. Saddam trebuia terminat, chiar avea WMD:
    The WikiLeaks Vindication of George W. Bush
    http://frontpagemag.com/2010/1.....ge-w-bush/
    Si mi-ar place sa-l vad rezolvat si pe Ahmadinejad. Voua nu?
    Cat despre construirea libertatii in tarile islamice, o solutie realista si de bun simt ar fi cea propusa de Ann Coulter: We should invade their countries, kill their leaders and convert them to Christianity. Altfel, intr-adevar, e cam greu…

  7. Multumesc, Emil, Costin. Nu-l vazusem.
    Este un dosar consistent despre WMD din Irak pe dicorverthenetworks.
    http://www.discoverthenetworks.....asp?id=555
    Nu zic insa ca americanii nu au facut mari greseli in Irak, mai ales prin omisiune – din prostie sau din sforarii stangiste de pe la Washington. Una importanta ar fi ca i-au lasat pe rusi sa mute in Siria o mare parte din arsenalul lui Saddam.
    Alta ar fi graba de a lasa tanara democratie irakiana sa se descurce pe cont propriu, retinerea multiculturala de a interveni in obiceiurile locale, in loc sa pastreze un control cat mai strict – asupra a ceea ce se intampla in Irak, asupra infiltrarilor jihadiste din Iran, Siria, etc, etc, etc.
    Imi amintesc de un interviu cu un irakian din Romania, pe la nu stiu ce tv, cred ca vreo antena, in timpul razboiului din Irak. Omul era foarte bucuros ca au venit americanii, spre marea mirare a reporterilor. L-au intrebat daca are vreun mesaj pentru americani – a zis ca da, are: sa nu plece! alora nu le venea sa creada, au sperat ca e o balbaiala de limba, de emotie, si au insistat – adica sa nu stea, sa plece cat mai repede? NU, a zis irakianul, americanii sa ramana acolo, cat mai mult, sa nu mai plece! Avea dreptate, saracul, dar cine sa se ia dupa el…
    Si in Iran sunt multi oameni inteligenti, care risca foarte mult facand opozitie uneia dintre cele mai sangeroase dictaturi de pe fata globului. Si care spera sa vina americanii, sau israelienii, sa-i bombardeze, dar sa-i scape de ayatollahi – cum sperau bunicii nostri prin anii 50.

  8. Uite, foarte bine explicata la latma tv, strategia americana de a transforma orice victorie militara in infrangere politica si morala:



  9. Anca Cernea @6 . De acord , este singura solutie realista . Din pacate ceea ce era valabil si posibil in timpurile sabiei , armurii , arcului cu sageti sau archebuzei , este imposibil in timpurile submarinului atomic , portavionului nuclear si al armelor inteligente .
    De ce ? Ghici , ghicitoarea mea . 🙂
    Teroristul Nouri al Maliki , ajuns in urma unor alegeri libere Prim Ministrul Irak-ului , a fost in vizita oficiala in Franta . Conform protocolului , dejun prevazut la Elysee . Fundamentalistul a cerut ca vinul sa nu fie servit la masa . I s-a raspuns ca nu se poate . N-a cedat si dejunul a fost anulat . Saddam n-ar fi facut asa ceva . Mi-am dorit sa fie inlaturat de la putere dar imi dau seama acum ce greseala s-a facut . Dictatura lui Saddam va fi inlocuita de Dictatura lui Allah , lucru ce pare normal unui ( unor ) popor ( popoare ) , pentru care Supunerea a ajuns o conditie a vietii . Coranul nu-i indeamna pe sclavi la libertate .
    Ahmadinejad trebuia ” rezolvat ” IERI , ASTAZI este deja prea tarziu si de MAINE va fi imposibil . Cand va incepe sa produca cateva bombe atomice pe an va fi ( Iranul ) intangibil . Coreea de Nord da , de cate ori vrea , cate o palma ” surorii ” de la Sud . Isi permite . Are bomba atomica , adica cum spunea Bush ” arme de distrugere in masa ” . Din aceasta cauza cele doua popoare ( iranian si coreean ) nu vor fi ” eliberate ” . Irak-ul ( Saddam ) nu a avut asa ca , Dictatorul a fost inlaturat si poporul ” eliberat ” .

  10. @Calahari, apropo de citatul tău

    Aminteam spusele lui Huxley , care nu au fost contrazise de realitate : “Intr-o tara subdezvoltata si suprapopulata , nu se pot naste spontan institutii democratice si daca sunt impuse din afara ori de sus NU SE POT MENTINE ”

    ca o coincidenţă, atunci cînd am descris pe scurt realitatea politică a Irakului aveam in minte tot o frază ce aparţine lui Aldous Huxley, fragment care poate sau ar fi putut conduce la o rezolvare înţeleaptă a situaţiei de acolo:
    „Niciun popor care trece brusc de la o stare de semisclavie, sub conducerea unui despot, la starea total nefamiliară lui, de independenţă politică, nu se poate spune că are o şansă reală de a face să funcţioneze bine instituţiile democratice.”

    Eu nu spun că Saddam n-ar fi trebuit debarcat, din contră, e foarte bine că alianţa occidentală s-a implicat activ in distrugerea acelei dictaturi. Problema este că, imediat după înfrîngerea forţelor baathiste, US s-a retras de pe scena politică lăsînd democraţia extrem de firavă in mîna unor grupări locale care au preluat rapid guvernămîntul. Asta a fost cea mai mare greşeală a lui Bush şi aşijderea in Afganistan. Dictaturile ar fi trebuit înlocuite cu un protectorat despotic, cu un guvernămînt de mînă forte şi militarizat, compus din diplomaţi occidentali delegaţi şi înalţi ofiţeri ai NATO, nu ai onu sau ai vreunei alte trăznăi de organizaţie, pentru că războiul început împotriva regimului lui saddam nu s-a terminat odată cu doborîrea dictatorului. Nu era nevoie de o creştinare forţată…asta ar fi pus paie pe foc, ci de acţiune politică condusă direct de occidentali, sub patronajul forţelor NATO, constînd in seminarii, conferinţe, dezbateri răspîndite in teritoriu Irakului, in limba localnicilor şi cu o participare masivă a acestora, in cadrul unui învăţămînt politic tipic ca metodă regimurilor totalitare dar opus acestora prin conţinut. Liderii politici autohtoni, înainte de a intra într-un parlament democratic, ar fi trebuit să intre intr-un stagiu de pregătire de cel puţin 2 ani, cu cursuri şi seminarii, intr-o acţiune educativă făcută ca la carte. In loc de asta avem o armată de analfabeţi politic, de fundamentalişti ce doresc să impună aceeaşi agendă totalitaristă de extracţie religioasă, indivizi ce trăiesc cu impresia că US i-a eliberat in sensul acesta, al reanimării religiei pe scena politică….pentru că ei asta resimţeau in timpul dictaturii saddamiste…lipsa religiei şi ordinii religioase din spaţiu public, nu numai din politică.

  11. euNuke @12. Dictaturile , regimurile totalitare se impun prin forta profitand de libertatile caracteristice democratiilor . Singura modalitate prin care Democratia poate fi impusa intr-un stat post totalitar este sa ” profite ” , sa se foloseasca , de metodele dure si persuasive caracteristice totalitarismului . Din pacate nu cred ca mai putem vedea repetandu-se exemple ca ale Germaniei si Japoniei , dupa al doilea razboi mondial . Pe vremea aia nu exista Corectitudinea Politica si nici Stanga nu era atat de puternica .

  12. ar putea fi şi Germania…şi da..in acele vremuri se pare că se pricepeau. In cazul Irakului şi a altor dictaturi răsărite pe un schelet tribal sau islamic democratizarea este cu mult mai dificilă, un proces de durată ce necesită o prezenţă activă in teritoriu, nu o umbră a unei alianţe militare transformate peste noapte intr-o domniţă sfioasă pusă să supravegheze joaca copchiilor năbădăioşi din grădiniţa cu program vag prelungit. Instituţiile democratice nu pot fi păzite decît de cei ce le înţeleg foarte bine mecanismele şi legităţile, nu de către indivizi ce nu au avut niciodată uzul raţiunii politice. Spre deosebire de Germania, Japonia sau ţările Europei răsăritene evadate din blocul sovietic, societăţile asiatice dominate mental de piloni islamici bine înşurubaţi la temelia oricărui regim nu au cunoscut niciodată gîndirea politică individuală, autonomia de opinie şi nici uzul prelucrării şi filtrării informaţiei nu l-au dobîndit vreodată din moment ce nici presa liberă nu au cunoscut-o. Credulitatea extraordinară a populaţiei face ca orice zvon să devină literă de lege dacă cel care-l lansează beneficiază de primatul unei autorităţii, statale sau religioase, care de altfel se întăreşte şi absolutizează in timp tocmai prin transformarea cuvîntului in dictat. Nu este o noutate totalitaristă de tip comunist, ci o tradiţie împămîntenită de mai bine 14 secole. Strategii americani nu puteau ignora in acest aspect al primitivismului politic al populaţiei autohtone precum şi aspectul colateral al înrobirii acţiunilor şi judecăţilor politice unor deziderate religioase. Ca atare, eu cred că era nevoie de cel puţin 4-5 mandate a cîte 5 ani de protectorat activ, despotic pentru ca in rîndul populaţiei să se ivească cîteva personalităţi capabile să dezvolte in rîndul maselor un ataşament faţă de valorile şi instituţiile democratice. Retragerea din Irak şi Afganistan este prematură şi finalitatea acţiunilor militare a început să pălească in faţa nesiguranţei afişate de liderii politici americani. Şovăiala şi incapacitatea de a impune un guvernămînt legal şi puternic acestor populaţii, guvernămînt susţinut de o ocupaţie militară reală, determină in prezent o reacţie de respingere din partea băştinaşilor care nu se mai simt apăraţi de US şi de forţele nato, ba chiar se simt trădaţi. Nu trebuie să ne mai amăgim…această populaţie asiatică islamică a fost complet imbecilizată de regimurile dictatoriale, este inertă in plan politic şi social, sînt neputincioşi şi fricoşi…tocmai de aceea apare nevoia lor de conducători puternici care să-i îndrume in cele mai mărunte activităţi. Dpdv politic sînt nişte prunci abia picaţi din leagăn, nu au învăţat incă să meargă pe picioarele lor, sînt lipsiţi de un tătuc aspru care să-i propulseze pe covoraşele instituţiilor statului de drept, dar şi de mîngîierile mămicilor iubitoare care să le aline suferinţele provocate de nedreptăţile inerente democraţiei, pentru că, aşa cum putem observa pe pielea noastră de romani proaspăt democratizaţi, orice fărădelege ajunge să fie pusă de mintea necoaptă pe seama sistemului, a democraţiei, şi nu in cîrca slăbiciunilor umane, a lăcomiei, a vanităţii, a invidiei. Aceeaşi percepţie viciată se formează şi asupra capitalismului, dezamăgirea prinde expresie politică, iraţionalul impresiilor paranoide cotidiene se transformă in convingere politică, asta pentru că nevoia de ţap ispăşitor -adică de explicaţie imediată a unuzi fenomen- este enormă la aceşti prunci ce descoperă lumea cu ochi uimiţi şi nătîngi şi se întreabă toată ziulica de ce păsările zboară şi ei nu.

  13. Invitata odata la emisiunea lui Dennis Prager, Ann Coulter a explicat amanuntit cuvintele citate. Nu le-a zis doar ca sa provoace isterie stangii, (desi probabil ca asta nu a deranjat-o). E un program foarte realist: numai partea cu „invade their countries, kill their leaders” presupune violenta. Cea privind „convert them to Christianity” nu are nimic violent. Aici, ea s-a gandit, pur si simplu, la trimiterea de misionari in acele tari, la predicarea Evangheliei. S-a mai facut, Calehari, si in trecut, si se face si acum, nu e o chestie legata de nivelul tehnologic al armamentului disponibil. In ciuda persecutiei crestinilor in tarile musulmane, si in ciuda lipsei de sprijin din partea Occidentului, numarul convertirilor la crestinism in aceste tari creste oricum!
    In era coloniala, guvernul francez, cunoscut pentru ostilitatea sa fata de Biserica pe plan intern, avea totusi, din perspectiva ambitiilor sale geopolitice, grija de misionarii francezi din restul lumii, aparandu-i pe cat posibil, sprijinind infiintarea de institutii – scoli, spitale, conduse de calugari. Asa anticatolici cum erau, acei conducatori inca mai intelegeau, din pdv strict pragmatic, importanta civilizatoare a misionarilor, rolul lor in promovarea culturii franceze si mentalitatilor occidentale in respectivele colturi de lume. Laicitatea deliranta era pastrata pentru Franta, in restul teritoriilor erau mai realisti; nu de dragul credintei, ci din ratiuni de stat.
    Acum, occidentalii nu mai au nici macar asta. Nu vad pericolul mortal, islamul corcit cu marxismul, pe cale sa-i inghita. Spalarea de creier stangista a impus ideea ca religia crestina e imperialista si razboinica, islamul e religia pacii, separatia Statului de Biserica inseamna ca Satul trebuie sa fie ateu, Occidentul e de vina, a pornit cruciade, a colonizat, etc. Nimeni nu pare sa inteleaga ca laicizarea, subminarea familiei, impunerea gay-lor in armata, inlocuirea Craciunului cu Sarbatorile de Iarna, etc sunt o cale sigura spre dezarmare morala, infrangere – si apoi? Sharia!
    Jihadul este un fenomen religios. Opozitia fata de Jihad nu are nicio sansa fara asumarea mostenirii religioase a Occidentului. Asumare activa, inclusiv propovaduire.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.